Exclusive competence of the enforcement court to adjudicate damages for impossible in-kind delivery under Art. 892 CPC, excluding insolvency judge jurisdiction

Conflict negativ de competență. Acțiune în despăgubiri formulată de lichidatorul judiciar în temeiul dispozițiilor art. 892 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Instanța competentă material să soluționeze cauza

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Incidente procedurale privitoare la competența instanței

Index alfabetic: conflict negativ de competență

încetarea executării silite

acțiune în despăgubiri

competență materială exclusivă

judecător sindic

instanță de executare

C. proc. civ., art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1), alin. (4), art. 651, art. 891, art. 892 alin. (1)

Legea nr. 85/2014, art. 117

Potrivit dispozițiilor art. 891 C. proc. civ., ,,În cazul în care predarea silită a unui bun a devenit imposibilă din cauza distrugerii, ascunderii sau deteriorării acestuia ori a altor asemenea împrejurări, executorul va consemna aceasta într-un proces-verbal întocmit în condiţiile art. 890, şi, totodată, va dispune, prin încheiere, încetarea executării silite.”

Conform prevederilor art. 892 alin. (1) C. proc. civ., (1) Dacă în titlu executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii bunului în cazul imposibilităţii predării acestuia sau, după caz, echivalentul despăgubirilor datorate în cazul neexecutării obligaţiei de a face ce implică faptul personal al debitorului, instanţa de executare, la cererea creditorului, va stabili această sumă prin hotărâre dată cu citarea părţilor, în termen scurt. În toate cazurile, la cererea creditorului, instanţa va avea în vedere şi prejudiciile ocazionate prin neexecutarea de bunăvoie a obligaţiei, înainte ca aceasta să devină imposibil de executat.

Articolul 892 C. proc. civ. nu vizează naşterea unui drept având un izvor diferit de cel din titlul executoriu a cărui executare silită a fost încetată, prin acest text de lege asigurându-se, în realitate, executarea obligației prin echivalent, când predarea bunurilor a fost imposibilă în cadrul procedurii de executare silită.

Din această perspectivă, incidența dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 85/2014 în stabilirea instanței competente cu soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de lichidatorul judiciar în temeiul art. 892 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi reținută, având în vedere că textul de lege vizează doar cazurile de anulare a actelor și operațiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor. Or, în cauză cererea de chemare în judecată nu pleacă de la premisa actelor frauduloase încheiate de debitor în perioada suspectă, scopul acțiunii fiind obligarea pârâtei la plata contravalorii bunurilor la care reclamantul era îndreptățit potrivit titlului executoriu și a căror predare nu a putut fi realizată în cadrul procedurii de executare silită.

Prin urmare, rezultă că instanța de executare, anume judecătoria, și nu judecătorul-sindic, este competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată formulată de lichidatorul judiciar în temeiul art. 892 C. proc. civ., urmare a unei situații care a determinat încetarea executării silite în condițiile art. 891 din același cod, legiuitorul instituind o competență exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1829 din 22 septembrie 2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la 15 iulie 2020 sub nr. x/280/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. I.P.U.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunțate, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 17.500 euro sau a echivalentului în lei la data plăţii al acestei sume.

În motivare, a arătat că prin sentința civilă nr. 6983 din 26 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, pârâta a fost obligată să restituie societății reclamante bunurile indicate în această hotărâre.

În continuare, a arătat că la 9 august 2019 reclamanta a înregistrat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc D. o cerere de executare silită a titlului executoriu sus-menționat, fiind deschis dosarul de executare silită nr. x/2019.

Din cauza lipsei bunurilor ce fac obiectul predării către creditoare, prin Încheierea din 22 iunie 2020 executorul judecătoresc a dispus încetarea executării silite în dosarul nr. x/2019, conform art. 703 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 891 și art. 892 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1979 din 24 martie 2021, Judecătoria Pitești a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția a VII-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că la data depunerii cererii de chemare în judecată nu exista o executare silită demarată de un executor judecătoresc în baza titlului executoriu, neexistând, astfel, acte de executare silită care să poată atrage competența Judecătoriei Piteşti în calitate de instanță de executare.

În atare condiții, prin raportare la natura reală a litigiului și la faptul că faţă de reclamantă există deschisă procedura insolvenței ce formează obiectul dosarului nr. x/3/2015, aflat pe rolul Tribunalului București, Secţia a VII-a civilă, a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 117 din Legea nr. 85/2014, pe care le-a evocat, o astfel de acțiune fiind de competența judecătorului-sindic, iar nu a instanței de executare.

De asemenea, a constatat că şi acțiunea reclamantei ce a fost soluționată prin sentința civilă nr. 6983 din 26 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, a fost formulată tot în baza dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 85/2014, iar în cadrul acesteia reclamanta formulase şi un petit subsidiar prin care a solicitat ca, în situația în care bunurile supuse restituirii nu mai există, pârâta să fie obligată la plata valorii acestora, petit identic celui din prezenta cauză.

Reținând și prevederile art. 41 alin. (1) din aceeași lege, pe care le-a evocat, a apreciat că Tribunalul București, Secţia a VII-a civilă, este competent material să soluționeze cauza.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul tribunalului la 17 mai 2021 sub același număr unic.

Prin sentința civilă nr. 3273 din 10 iunie 2021, Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, în temeiul art. 892, coroborat cu art. 651 C. proc. civ.; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, evocând dispozițiile art. 891 și art. 892 C. proc. civ., tribunalul a reținut că dispoziţiile art. 892 din același Cod, care stabilesc în mod clar competenţa instanţei de executare, devin incidente ulterior încheierii procesului-verbal prin care executorul judecătoresc dispune încetarea executării silite, astfel că în această situaţie instanţa de executare este chemată să se pronunţe asupra unui litigiu născut tocmai ca urmare a unei situaţii care a determinat încetarea executării silite.

A mai reținut că inexistenţa unei executări silite în curs la data depunerii cererii de chemare în judecată la Judecătoria Piteşti, în baza titlului executoriu mai sus menţionat, nu constituie un impediment în soluţionarea cererii de către judecătorie, iar faptul că în cuprinsul acţiunii reclamantei ce a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 6983 din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, în baza dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 85/2014, se formulase şi un petit subsidiar prin care s-a solicitat ca, în situaţia în care bunurile supuse restituirii nu mai există, pârâta să fie obligată la plata valorii acestora, petit identic celui din prezenta cauză, nu are relevanţă în stabilirea naturii prezentului litigiu, câtă vreme respectiva hotărâre a rămas definitivă fără a se fi soluţionat petitul subsidiar.

Mai mult, a apreciat că art. 117 alin. (2) din Legea 85/2014 stabileşte că scopul pentru care pot fi anulate actele sau operaţiunile frauduloase ale debitorului enumerate la literele a)-g) ale aceluiași alineat este restituirea bunurilor transferate sau a valorii altor prestaţii executate, textul de lege referindu-se nu la valoarea bunurilor transferate, ci la valoarea altor prestaţii executate. Or, prin titlul executoriu sus-menționat pârâta a fost obligată să restituie reclamantei o serie de bunuri.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte apreciază că în cauză există conflict negativ de competență în accepțiunea art. 133 pct. 2 C. proc. civ., întrucât două instanțe s-au dezînvestit, declarându-se deopotrivă necompetente și, în pronunțarea regulatorului de competență, reţine următoarele:

Divergența care a generat prezentul conflict negativ de competenţă între Judecătoria Pitești și Tribunalul București a pornit de la stabilirea eronată a obiectului litigiului de către Judecătoria Pitești, care, prin calificarea greșită a naturii cauzei, a reținut incidența dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 85/2014.

În speță, reclamanta - prin lichidator judiciar a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unei acţiuni în despăgubire, întemeiată pe dispozițiile art. 891 și art. 892 C. proc. civ., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 17.500 euro, reprezentând echivalentul valoric al bunurilor din titlul executoriu sentința civilă nr. 6983 din 26 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, ca urmare a încetării executării silite împotriva pârâtei pentru lipsa bunurilor ce făceau obiectul predării către reclamantă.

Potrivit art. 891 C. proc. civ., ,,În cazul în care predarea silită a unui bun a devenit imposibilă din cauza distrugerii, ascunderii sau deteriorării acestuia ori a altor asemenea împrejurări, executorul va consemna aceasta într-un proces-verbal întocmit în condiţiile art. 890, şi, totodată, va dispune, prin încheiere, încetarea executării silite.,”

Art. 892 alin. (1) C. proc. civ. prevede că (1) Dacă în titlu executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii bunului în cazul imposibilităţii predării acestuia sau, după caz, echivalentul despăgubirilor datorate în cazul neexecutării obligaţiei de a face ce implică faptul personal al debitorului, instanţa de executare, la cererea creditorului, va stabili această sumă prin hotărâre dată cu citarea părţilor, în termen scurt. În toate cazurile, la cererea creditorului, instanţa va avea în vedere şi prejudiciile ocazionate prin neexecutarea de bunăvoie a obligaţiei, înainte ca aceasta să devină imposibil de executat.

Din analiza dispozițiilor art. 891 și art. 892 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că instanța de executare, anume judecătoria, și nu judecătorul-sindic, este competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată formulată de lichidatorul judiciar în temeiul art. 892 C. proc. civ., urmare a unei situații care a determinat încetarea executării silite în condițiile art. 891 C. proc. civ., legiuitorul instituind o competență exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Totodată, textele de lege evocate relevă faptul că inițierea unui asemenea proces nu este condiționată de existența unei executări silite în curs la data sesizării instanței de judecată.

Așa fiind, având în vedere că, în cauză, obiectul acțiunii derivă dintr-o executare silită încetată în condițiile art. 891 C. proc. civ., iar cererea reclamantei privind echivalentul valoric al bunurilor nu fusese soluționată anterior printr-o hotărâre definitivă, competența de soluționare a cauzei va aparține instanței de executare, în speță Judecătoria Pitești, care este și instanța care a încuviințat executarea silită a bunurilor în natură.

Este de subliniat că art. 892 C. proc. civ. nu vizează naşterea unui drept având un izvor diferit de cel din titlul executoriu a cărui executare silită a fost încetată, prin acest text de lege asigurându-se, în realitate, executarea obligației prin echivalent, când predarea bunurilor a fost imposibilă în cadrul procedurii de executare silită.

Din această perspectivă, incidența dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 85/2014 în stabilirea instanței competente cu soluționarea cauzei nu poate fi reținută, având în vedere că textul de lege vizează doar cazurile de anulare a actelor și operațiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor. Or, în cauză cererea de chemare în judecată nu pleacă de la premisa actelor frauduloase încheiate de debitor în perioada suspectă, scopul acțiunii fiind obligarea pârâtei la plata contravalorii bunurilor la care reclamantul era îndreptățit potrivit titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 6983 din 26 noiembrie 2018 și a căror predare nu a putut fi realizată în cadrul procedurii de executare silită ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 în cadrul Biroului Executorului Judecătoresc D.

Așadar, în raport cu dispozițiile legale evocate care instituie o competență exclusivă în favoarea instanței de executare în soluționarea acțiunii promovate în condițiile art. 892 alin. (1) C. proc. civ. și cu faptul că, în speță, Judecătoria Pitești este instanța de executare, potrivit art. 651 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține acestei instanței.

Față de considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.