Timeliness of annulment action for sports arbitration award during state of emergency: appeal allowed, lower judgment quashed and remanded

Comunicarea hotărârii arbitrale în interiorul perioadei stării de urgență. Termenul de exercitare a acțiunii în anulare

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Termenele procedurale

Index alfabetic: stare de urgență

întreruperea termenului procedural

comunicarea hotărârii arbitrale

excepția tardivității

Decretul nr. 195/2020, art. 41, art. 42 alin. (7)

Decretul nr. 240/2020, art. 62, art. 63 alin. (11), alin. (12)

În condițiile în care comunicarea hotărârii arbitrale s-a realizat în interiorul perioadei pentru care a fost decretată starea de urgenţă, opera întreruperea termenului de declarare a căii de atac potrivit art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020.

De la data sistării stării de urgenţă, termenele prevăzute în decret au început să curgă din nou, cu aceeaşi durată. Aceasta înseamnă că termenul pentru formularea acţiunii arbitrale a început să curgă de la acest moment, având în vedere condiţiile speciale ale exercitării căilor de atac determinate de starea de urgenţă, iar nu de la data comunicării hotărârii arbitrale.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 2240 din 27 octombrie 2021

I.Circumstanţele cauzei

1.Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 04.06.2020, reclamantul Clubul A. a solicitat anularea hotărârilor arbitrale nr. 466 din 06.12.2019 a Comisiei de Soluționare a Memoriilor din cadrul Federației Române de Handbal, pronunțată în dosarul nr. x/2019 și nr. x/19.02.2020 a Comisiei Centrale de Apel din cadrul Federației Române de Handbal, pronunțată în dosarul nr. x/A/2020 și pronunțarea unei hotărâri în fond.

Prin întâmpinarea depusă la data de 31.08.2020, intimata B. a invocat excepţia tardivităţii cererii în anularea hotărârii arbitrale, excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea Hotărârii nr. 466 din 06.12.2019 a Comisiei de Soluţionare a Memoriilor din cadrul Federaţiei Române de Handbal, iar pe fondul cauzei respingerea cererii în anularea hotărârii arbitrale ca fiind neîntemeiată şi obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea nr. 14 din 29.10.2020, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale (funcționale), a declinat competența de soluționare în favoarea secțiilor III-IV din cadrul Curții de Apel București și a trimis dosarul în vederea repartizării către una dintre aceste secții.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 16.03.2021.

La data de 22.04.2021, reclamantul a depus concluzii scrise, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale funcţionale a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

2.Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin sentinţa nr. 50/F din 22.04.2021, Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Bucureşti, ca neîntemeiată; a admis excepţia tardivităţii cererii; a respins cererea, ca tardivă.

4.Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 3 şi 5 C.proc.civ., reclamantul, învederând următoarele:

În mod nelegal a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale funcţionale a Secţiei a III-a civile a Curţii de Apel Bucureşti, întrucât obiectul cauzei se întemeiază pe un contract de activitate sportivă, semnat între un sportiv profesionist şi un club sportiv, fiind un litigiu între profesionişti, ce atrage competenţa unei secţii specializate;

În mod nelegal a fost admisă excepţia tardivităţii, fiind încălcate dispoziţiile art. 62 din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, potrivit căruia „Prescripţiile...şi termenele de decădere de orice fel...nu încep să curgă iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă”. De asemenea, au fost ignorate dispoziţiile art. 63 alin. 1 din acelaşi act normativ, potrivit cărora „Pe durata stării de urgenţă activitatea de judecată continuă în cauzele de urgenţă deosebită”, iar potrivit alin. 11 „Judecarea proceselor civile...se suspendă de plin drept pe durata stării de urgenţă, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop”. Decretul nr. 240/2020 şi-a produs efectele în perioada 15 aprilie-14 mai 2020, iar hotărârea arbitrală a fost comunicată reclamantului la data de 29.04.2020, astfel încât termenul de formulare a acţiunii în anulare nu a început să curgă până în data de 15.05.2020, ci abia de la această dată şi a încetat la 15.06.2020.

Pe de altă parte, conform art. 575 alin. 1 C.proc.civ., judecata arbitrală se desfăşoară potrivit regulilor procedurale stabilite la art. 576. Conform alin. 2 al art. 576, în situaţia arbitrajului instituţionalizat se aplică dispoziţiile art. 619 alin. 3, respectiv regulile tribunalului arbitral. Prin raportare la dispoziţiile art. 575 alin. 2 C.proc.civ., regulile de procedură aplicabile nu pot deroga de la principiile fundamentale ale procesului civil prevăzute la art. 5 alin. 2, art. 8-10, art. 12-16, art. 19-21, art. 22 alin. 1, 2, 4, 5, 6, art. 23.

În dosarul arbitral a fost efectuat în mod nelegal actul de procedură de comunicare a hotărârii arbitrale din apelul arbitral în perioada stării de urgenţă, într-o cauză care nu era caracterizată de vreo urgenţă deosebită. Prin urmare, actul de comunicare nu poate fi considerat îndeplinit pe data de 29.04.2020, fiind efectuat cu încălcarea normelor decretului.

Invocă şi încălcarea art. 611 alin. 1 C.proc.civ. întrucât prima instanţă a efectuat calculul cursului termenului de decădere într-un mod nelegal şi netemeinic.

II.Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Referitor la critica privind necompetenţa materială funcţională a secţiei civile a curţii de apel (în realitate este vizată competenţa procesuală), Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită.

Astfel, prin decizia în interesul legii nr.18/2016, Înalta Curte de Casație şi Justiție a reţinut că interpretarea potrivit căreia litigiile sunt calificate nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părţi, este fără nicio acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 C.proc.civ., conform cărora „reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod”, şi dispoziţiilor art. 126 alin. 2 din Constituţia României, potrivit cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”.

În speţă, obiectul litigiului este dat de acțiunea în anulare formulată împotriva Hotărârii nr. 466/2019 dată de Comisia de Soluţionare a memoriilor din cadrul Federaţiei Române de Handbal, în dosarul nr. x/2019 și a Hotărârii nr. 24/2020 dată Comisia de Soluţionare a memoriilor din cadrul Federaţiei Române de Handbal în dosarul nr. x/A/2020.

Aceste hotărâri sunt pronunțate în rezolvarea unui conflict apărut în legătură cu modalitatea de executare și încetare a unui contract de activitate sportivă, astfel încât în speță nu se ridică probleme pentru a căror dezlegare să fie necesară interpretarea și aplicarea unor norme specifice activității profesioniștilor, ci aspecte referitoare la executarea unui contract civil de prestări servicii

Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, criteriile de determinare a competenţei materiale procesuale sunt instituite după natura sau obiectul pretenţiei, litigiile patrimoniale fiind partajate, la nivel de competenţă, în funcţie de valoarea pretenţiilor, independent de calitatea părţilor profesionişti sau neprofesionişti (art. 94 pct. 1 lit. k C.proc.civ., pentru judecata în primă instanţă şi în mod corespunzător în căile de atac).

Referitor la critica privind greşita respingere a excepţiei de tardivitate a acţiunii în anulare, Înalta Curte reţine că aceasta este fondată, impunând admiterea recursului, casarea hotărării atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiaşi instanţe.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, prezenta acţiune în anulare a fost formulată la data de 02.06.2020 (data poştei), hotărârea arbitrală fiind comunicată reclamantului la data de 29.04.2020.

La data de 16.03.2020 a fost declarată starea de urgenţă datorată pandemiei Covid, prin Decretul nr. 195 din 16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16.03.2020.

Este de reţinut că această dată este anterioară comunicării hotărârii arbitrale (29.04.2020) împotriva căreia s-a promovat acţiunea arbitrală, astfel încât încă de la acel moment curgerea termenelor de decădere a fost suspendată (art. 41 din decret), iar termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele aflate în curs au fost întrerupe (art. 42 alin 7 din decret), cu precizarea că vor curge noi termene, de aceeaşi durată, de la data încetării stării de urgenţă.

La data de 14.04.2020 starea de urgenţă a fost prelungită prin Decretul nr. 240/14.04.2020 publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din 14.04.2020.

Potrivit art. 62 din decret „Prescripţiile, uzucapiunile şi termenele de decădere de orice fel, altele decât cele prevăzute la art. 63 alin. 12, nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă, dispoziţiile art. 2532 pct. 9 teza a II a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile”.

De asemenea, potrivit art. 63 alin. 11 s-a statuat că „În temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1) se suspendă de plin drept pe durata stării de urgenţă, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop”, iar conform alin. 12 al aceluiaşi articol, „Termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură sau pentru exercitarea plângerilor, contestaţiilor şi căilor de atac de orice fel în cauzele prevăzute la alin. (11), aflate în curs la data prelungirii stării de urgenţă, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeaşi durată, de la data încetării stării de urgenţă...”.

Se observă că cele două acte normative conţin dispoziţii similare privind termenele de decădere şi de exercitare ale căilor de atac, care în cauză nu au fost respectate de către instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii arbitrale.

Întrucât comunicarea hotărârii arbitrale s-a realizat în interiorul perioadei pentru care a fost decretată starea de urgenţă astfel cum a fost prelungită prin Decretul nr. 240/14.04.2020, rezultă că în cauză opera întreruperea termenului de declarare a căii de atac potrivit art. 63 alin. 12 din decret, conform celor anterior arătate.

Starea de urgenţă a fost sistată la data de 15.05.2020, dată de la care termenele prevăzute în decret au început să curgă din nou, cu aceeaşi durată. Aceasta înseamnă că termenul pemtru formularea acţiunii arbitrale a început să curgă de la această dată-15.05.2020, având în vedere condiţiile speciale ale exercitării căilor de atac determinate de starea de urgenţă, iar nu de la data de 29.04.2020, data comunicării hotărârii arbitrale.

Or, acţiunea arbitrală a fost formulată la data de 02.06.2020, în condiţiile în care termenul calculat conform art. 63 alin. 12 din Decretul nr. 240 din 14.04.2020, s-a împlinit la data de 15.06.2020, ceea ce înseamnă că demersul judiciar a fost formulat în termenul legal astfel cum a fost reglementat de legislaţia specială dată în condiţiile stării de urgenţă.

Aşa fiind, se constată că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a admis în mod greşit excepţia de tardivitate a acţiunii, situaţie faţă de care recursul a fost admis, hotărârea astfel pronunţată a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a analiza pe fond calea de atac cu care a fost învestită.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamantul Clubul A., împotriva sentinţei nr. 50/F din 22.04.2021 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu consecinţa casării sentinţei recurate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.