Inadmissibility of objection against final criminal sentence on transfer of jurisdiction under Art. 74(6) C. proc. pen.

Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 494 din data de 27 noiembrie 2020, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Pentru a dispune astfel, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că petentul susţine, în esenţă, că "există suspiciuni rezonabile privitoare la afectarea calităţii şi imparţialităţii actului juridic având în vedere calităţile părţilor implicate în speţă, respectiv un nr. de peste 1200 de persoane - angajaţi publici", precum şi presupuse conexiuni existente între părţi şi în toate sferele de putere. Or, aceste aspecte nu pot constitui un motiv temeinic de strămutare, câtă vreme nu au fost prezentate elementele din care să rezulte influenţa directă ori dovedită a acestora asupra imparţialităţii judecătorilor din cadrul curţii de apel.

Aşadar, s-a constatat că nemulţumirile petentului referitoare la eventualul mod de soluţionare a cauzei, fără a se corobora cu alte informaţii obiective, de natură a da naştere unor îndoieli rezonabile asupra imparţialităţii tuturor judecătorilor instanţei pe rolul căreia se află cauza, nu pot conduce la strămutarea cauzei.

De altfel, nici aspectele invocate privind modul în care s-a desfăşurat ancheta penală de către procurorul de caz nu pot conduce la strămutarea cauzei, întrucât sunt manifestări ale exerciţiului funcţiei judiciare, care nu pot fi evaluate în actuala procedură prin prisma criteriilor de imparţialitate şi obiectivitate prevăzute de lege, ci numai în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

Secţia penală a instanţei supreme a constatat că în procedura de faţă, instanţa poate evalua doar temeinicia suspiciunilor exprimate de petent cu privire la imparţialitatea tuturor judecătorilor din cadrul unei instanţe, fără a fi abilitată să cenzureze, explicit sau implicit, legalitatea sau temeinicia măsurilor dispuse de aceştia în cursul procesului sau să constate o eventuală lipsă a documentelor depuse de către petent, cu titlu de "probe", în cursul urmării penale.

Ca urmare, s-a constatat că nici aceste nemulţumiri ale petentului nu generează eo ipso o suspiciune colectivă de lipsă de obiectivitate a întregii Curţi de Apel Braşov, fiind necesar a se corobora cu alte informaţii obiective, de natură a da naştere unor îndoieli rezonabile asupra imparţialităţii tuturor judecătorilor instanţei pe rolul căreia se află cauza.

În consecinţă, în lipsa unor elemente concrete, Înalta Curte, secţia penală a apreciat că împrejurările invocate de petent nu sunt susceptibile a da naştere, prin ele însele, unei temeri justificate obiectiv cu privire la imparţialitatea judecătorilor Curţii de Apel Braşov.

Prin urmare, în contextul informaţiilor transmise conform art. 73 alin. (3) din C. proc. pen. şi în lipsa altor împrejurări de fapt verificabile, care să coroboreze afirmaţiile petentului, simpla susţinere că instanţa anterior menţionată nu ar putea da dovadă de obiectivitate şi imparţialitate, aspecte care s-ar putea circumscrie unor elemente de natură să afecteze calitatea actului de justiţie, nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare.

Împotriva sentinţei penale nr. 494 din data de 27 noiembrie 2020, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat contestaţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 18 octombrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de petent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, luând în considerare efectele principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, principiul privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi exigenţele stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Prin urmare, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Făcând un scurt istoric al cauzei, se reţine că în speţă, contestatorul A. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, sentinţa penală nr. 494 din data de 27 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020, prin care i s-a respins cererea de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

ÎNALTA CURTE,

Completul de 5 judecători reţine că potrivit art. 74 alin. (6) din C. proc. pen. sentinţa penală prin care se soluţionează cererea de strămutare a unei cauze nu este supusă niciunei căi de atac.

Astfel, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor. Din acest motiv, contestaţia împotriva unei hotărâri penale definitive apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ce pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Prin urmare, contestatorului nu îi este recunoscută calea de atac exercitată împotriva sentinţei penale nr. 494 din data de 27 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, întrucât a fost formulată împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 494 din data de 27 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 494 din data de 27 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2021.