Judge’s appeal rejected; warning for sua sponte peremption upheld as grave negligence.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Acţiunea disciplinară:

Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2020, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtului A. - judecător în cadrul Judecătoriei Braşov, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a şi art. 99 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

2. Hotărârea instanţei disciplinare

Prin Hotărârea nr. 2J din 20 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii: (i) a admis, în parte, acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva magistratului A. - judecător în cadrul Judecătoriei Braşov şi, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a aplicat pârâtului sancţiunea disciplinară constând în "avertisment" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 991 alin. (2) din acelaşi act normativ; (ii) a respins acţiunea disciplinară pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a II a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca neîntemeiată.

În motivarea hotărârii, instanţa disciplinară a reţinut situaţia de fapt expusă în continuare.

Dosarul x/2019, în care petenta S.C. B. S.R.L. a avut calitatea de reclamantă, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Braşov, secţia civilă, la data de 28.06.2019 şi a fost repartizat aleatoriu completului C9, prezidat de doamna judecător C..

La primul termen de judecată din 12.08.2019, instanţa a amânat judecarea cauzei şi a acordat termen la 09.09.2019, dată pentru care pârâta Primăria Municipiului Braşov, prin consilier juridic, a primit termen în cunoştinţă.

S-a dispus citarea reclamantei, prin reprezentant legal, cu menţiunea de a preciza care sunt petitele cu care învesteşte instanţa la acel moment, în urma modificării cererii de chemare în judecată, iar pentru cel de-al doilea petit al acţiunii, să precizeze cuantumul lucrărilor solicitate a fi executate de Primăria Braşov către B. S.R.L. şi lucrările - cotă parte din contract sau dacă se referă la existenţa unor obligaţii viitoare.

S-a dispus citarea pârâtei D. S.A. Barcelona Sucursala Bucureşti, cu o copie a cererii de modificare a cererii de chemare în judecată.

S-a comunicat pârâtei Primăria Municipiul Braşov o copie a cererii de modificare a cererii de chemare în judecată.

S-a constatat că pentru cel de-al treilea petit al acţiunii nu s-a stabilit taxă judiciară de timbru, fiind prorogată stabilirea taxei judiciare de timbru, după ce reclamanta va face precizările solicitate de instanţă.

La termenul din 09.09.2019, în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ., judecata cererii formulate de reclamanta S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Braşov şi D. S.A. Barcelona Sucursala Bucureşti, având ca obiect anulare act, a fost suspendată.

Pentru a se pronunţa în acest sens, după ce a luat act de depunerea unor precizări din partea reclamantei şi după punerea acestora în dezbaterea părţilor prezente, instanţa a reţinut că: prin citaţia emisă la 16.08.2019, reclamantei i s-a pus în vedere să precizeze care sunt petitele cu care învesteşte instanţa la acel moment, în urma modificării cererii de chemare în judecată, iar pentru cel de-al doilea petit al acţiunii să precizeze cuantumul lucrărilor solicitate a fi executate de Primăria Braşov către B. S.R.L. şi lucrările - cotă parte din contract sau dacă se referă la existenţa unor obligaţii viitoare; până la termenul de judecată acordat pentru data de 09.09.2019, partea reclamantă nu a îndeplinit obligaţiile mai sus expuse.

La data de 26.09.2019, ora 12:02, petenta-reclamantă a înaintat Judecătoriei Braşov, prin corespondenţă electronică, cererea de repunere pe rol a cauzei, prin care a arătat că înţelege să învestească instanţa doar cu petitul al doilea al cererii modificatoare, sens în care a solicitat repunerea pe rol a cauzei şi comunicarea taxei judiciare de timbru pe care o are de achitat în raport de precizările făcute.

La termenul din 11.11.2019, după ce a luat act de notele de şedinţă depuse de pârâta Primăria Municipiului Braşov şi de reclamantă, împreună cu dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 352 de RON, date fiind susţinerile pârâtei prezente şi opoziţia acesteia la repunerea cauzei pe rol, instanţa a amânat judecarea cauzei şi a acordat termen la 20.01.2020, dispunând citarea reclamantei cu menţiunea de a preciza exact cererea din cuprinsul cererii de repunere pe rol, respectiv de a preciza dacă este o veritabilă cerere de renunţare la judecată, bazată pe dispoziţiile art. 406 C. proc. civ.

La termenul din 20.01.2020, după ce a pus în dezbaterea părţilor cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă la 26.09.2019, în raport de concluziile pârâtei prezente, instanţa a amânat judecarea cauzei pentru termenul din 02.03.2020, cu citarea reclamantei. De asemenea, la acest termen de judecată, instanţa a luat act de faptul că, în mod clar, intenţia reclamantei este aceea de a deduce judecăţii, în acel moment, doar cel de-al doilea petit al cererii modificatoare, referitor la raporturile juridice între aceasta şi pârâta D. S.A. Barcelona Sucursala Bucureşti; raportat la precizările formulate, a suplimentat taxa judiciară de timbru iniţial stabilită la suma de 1.382,681 RON, pentru cererea formulată prin cel de-al doilea petit al cererii modificatoare; a dispus citarea reclamantei cu menţiunea de a suplimenta taxa judiciară de timbru cu suma de 1.148,151 RON, pentru cererea modificatoare; a dispus citarea reclamantei cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru aferentă cererii de repunere de rol în cuantum de 691,34 RON, suplimentând, în acest sens, această taxă judiciară de timbru cu suma de 574,075 RON; a adus la cunoştinţă reclamantei faptul că are posibilitatea de a formula cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, în condiţiile O.U.G. nr. 51/2008, respectiv ale art. 42 alin. (2)-(4) din O.U.G. nr. 80/2013, precum şi faptul că, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, poate face cerere de reexaminare la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, care este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin încheierea camerei de consiliu din 20.02.2020, completul legal învestit a admis cererea de reexaminare formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L., prin reprezentant legal, şi a stabilit taxa judiciară de timbru datorată în cauză ca fiind de 1.564,52 RON pentru cel de-al treilea petit al acţiunii principale, respectiv al doilea petit al cererii modificatoare, exceptând dobânzile pretinse in cauză.

La termenul din 02.03.2020, instanţa a constatat că au fost depuse la dosar, prin registratura instanţei, note de şedinţă formulate de reclamantă la data de 25.02.2020, împreună cu dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.565 RON.

De asemenea, aceeaşi instanţă a constatat că, prin soluţia pronunţată în soluţionarea cererii de reexaminare, s-a stabilit taxa judiciară de timbru finală în cuantum de 1.564,52 RON (fond plus cerere de repunere pe rol), numai pentru cel de-al treilea petit al acţiunii principale, respectiv cel de-al doilea petit al cererii de modificare pentru fond şi numai pentru cererea de repunere pe rol pentru acest petit.

Faţă de apărările pârâtului D. S.A. Barcelona Sucursala Bucureşti, în sensul că există două raporturi juridice diferite, precum şi faţă de precizările reclamantei, în sensul că înţelege să deducă judecăţii raportul cu pârâta D. S.A. Barcelona Sucursala Bucureşti, precum şi faţă de faptul că suspendarea a avut loc la un moment în care instanţa nu se pronunţase asupra competenţei, instanţa a pus în discuţie disjungerea cauzelor şi formarea unui nou dosar, având ca obiect capătul de cerere privind raportul juridic cu pârâta D. S.A. Barcelona Sucursala Bucureşti.

Raportat la susţinerile acestei pârâte, a fost acordat termen la 13.04.2020, dispunându-se citarea reclamantei cu menţiunea de a-şi preciza poziţia procesuală referitoare la deducerea spre judecată doar a raportului privind cel de-al treilea petit, respectiv raportul juridic cu pârâta D. S.A. Barcelona Sucursala Bucureşti, în contextul precizărilor făcute la termenele anterioare, faţă de principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil.

Prin rezoluţie nedatată, aflată la dosarului cauzei, instanţa a dispus suspendarea de drept a judecăţii pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură.

Prin Rezoluţia din 20.05.2020, aflată la dosarului x/2019, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020 al Preşedintelui României şi ale Hotărârii Colegiului de conducere al Judecătoriei Braşov nr. 11/12.05.2020, instanţa a acordat termen de judecată la data de 15.06.2020, ora 13:00, Completul C 9, sala J1, pentru când a dispus citarea părţilor.

Citativul pentru termenul sus-menţionat a fost întocmit de grefierul de şedinţă la 20.05.2020, ora 18:40, fiind citate cele trei părţi procesuale, cu următoarea notă:

"In vederea discutării perimării cererii de chemare în judecată. Accesul părţilor în sala de şedinţă va avea loc cel mai devreme cu 10 minute înainte de ora stabilită si lăsarea dosarelor la a doua strigare se încuviinţează de preşedintele completului numai în situaţii excepţionale, în intervalul orar prestabilit pentru cauza respectivă, interval de o oră. Accesul în săli este permis pe măsura eliberării sălii astfel încât să nu fie depăşit numărul de locuri disponibile".

De asemenea, citaţiile au fost întocmite cu aceleaşi menţiuni, astfel cum reiese din datele accesate în aplicaţia informatică Ecris.

Conform Procesului-verbal nr. x din 03.06.2020, semnat de preşedintele secţiei civile şi de grefierul-şef al secţiei, având în vedere faptul că doamna judecător C. se afla în concediu medical şi nu putea asigura conducerea şedinţei de judecată a completului C9 (fond, urgenţe, fond funciar, perimări, cameră de consiliu) din 15.06.2020, s-a procedat, potrivit art. 110 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, la desemnarea domnului judecător A., din planificarea de permanenţă.

La termenul din 15.06.2020, dosarul nr. x/2019 s-a regăsit pe lista de şedinţă a completului C9-Perimări, ce a fost prezidată de domnul judecător A., în înlocuirea doamnei judecător C..

Prin notele scrise, înaintate prin corespondenţă electronică, la data de 14.06.2020, ora 22:57, petenta-reclamantă a solicitat respingerea excepţiei perimării cererii de chemare în judecată, motivând în fapt şi în drept solicitarea, cu trimitere la demersurile pe care le-a efectuat după suspendarea judecăţii şi la semnificaţia juridică a acestora, din perspectiva condiţiilor impuse de art. 416 C. proc. civ.

Din înregistrarea audio a şedinţei de judecată din 15.06.2020, reiese că dosarul nr. x/2019, ce figura la poziţia nr. 5 pe lista de şedinţă a cauzelor aflate în stare de perimare, a fost primul strigat, imediat după ora 13.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns pârâţii Primăria Municipiului Braşov şi D. S.A. Barcelona Sucursala Bucureşti, lipsă fiind reclamanta S.C. B. S.R.L.. Domnul judecător A. a invocat, din oficiu, excepţia perimării şi a acordat cuvântul părţilor prezente.

Ulterior acestui moment şi înainte ca părţile să pună concluzii asupra excepţiei invocate, pârâtul-magistrat a exprimat anumite nelămuriri cu privire la menţionarea dosarului pe lista de şedinţă a cauzelor aflate în stare de perimare, raportat la rezoluţia prin care anterior se dispuseseră alte măsuri legale de precizare a unei cereri, exprimându-se textual:

"de ce era perimare, doamna grefier, mă ajutaţi un pic că sunt într-o permanenţa".

Cu toate acestea, domnul judecător A. a renunţat să clarifice situaţia concretă din dosar şi, imediat după ascultarea concluziilor părţilor, s-a pronunţat, în şedinţă publică, în sensul admiterii excepţiei perimării invocate din oficiu. Pronunţarea soluţiei în şedinţă publică a fost consemnată ca atare, la ora 13:07, fără ca domnul judecător să se retragă pentru deliberare în condiţiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 2785 din 15 iunie 2020, a fost admisă excepţia perimării acţiunii, invocată din oficiu, şi s-a constatat perimată acţiunea având ca obiect "anulare act", formulată de reclamanta B. S.R.L., reprezentată legal prin administrator E., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Braşov, reprezentată legal prin primar, şi D. S.A. Barcelona - Sucursala Bucureşti.

Din practicaua şi dispozitivul acestei hotărâri, reiese că domnul judecător A. a invocat, din oficiu, excepţia perimării acţiunii, fără ca, în prealabil, să fi pus în discuţia părţilor şi să se fi pronunţat cu privire la cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de petentă la data de 26.09.2020 şi nesoluţionată până la acel moment.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Din punct de vedere al laturii obiective, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat, raportat la dispoziţiile art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, că poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare. Astfel, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale.

Legiuitorul a circumscris sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, iar practica jurisdicţională în materie a conturat această gravitate raportat, în special, la consecinţele asupra valabilităţii actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor.

Intră în sfera răspunderii disciplinare acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare.

Pentru a putea reţine existenţa răspunderii disciplinare, în raport cu abaterea disciplinară menţionată, este necesar a analiza existenţa elementelor specifice răspunderii disciplinare, şi anume: existenţa faptei ilicite; a urmării acesteia - în cazul de faţă, o atingere adusă de către pârât, prin exercitarea funcţiei de judecător, a relaţiilor sociale constând în bunul mers al activităţii desfăşurate, al actului de justiţie; raportul de cauzalitate între existenţa faptei şi urmarea produsă; precum şi existenţa vinovăţiei.

Potrivit art. 5 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, republicată şi modificată, judecătorii au îndatorirea să asigure, prin activitatea desfăşurată, respectarea legii, să respecte prevederile legale şi ale regulamentelor şi să dea dovadă de competenţă profesională.

Judecătorul este obligat, prin natura funcţiei, să cunoască şi să respecte regulile procedurale referitoare la activitatea de judecată, trebuind să dea dovadă de competenţă profesională, pentru asigurarea respectării şi aplicării legii, iar pe de altă parte, este obligat să cunoască şi să-şi asume efectele încălcării normelor procedurale, atâta vreme cât acestea sunt prevăzute în mod expres, clar şi fără echivoc în dispoziţiile legale generale.

Conduita profesională a domnului judecător trebuie privită din perspectiva prevederilor procesual civile generale/speciale care guvernează modul de soluţionare a cauzelor.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, instanţa disciplinară a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., ce reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului, raportat la dispoziţiile art. 416 alin. (1) şi (2) şi art. 417 C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 417 C. proc. civ. prevăd că perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Referitor la situaţia de fapt, instanţa disciplinară a reţinut că, în şedinţa de judecată din data de 15.06.2020, domnul judecător A. nu a observat că dosarul nr. x/2019 era menţionat din eroare pe lista de şedinţă a C9-perimări (la nr. 5), în condiţiile în care grefierul de şedinţă citase părţile cu alte menţiuni decât cele dispuse de preşedintele de secţie cu ocazia repunerii pe rol a dosarelor, după încetarea stării de urgenţă.

De altfel, spre deosebire de celelalte dosare aflate pe lista de perimări (dosar nr. x/2018, dosar nr. x/2018, dosar nr. x/2017, dosar nr. x/2016), în dosarul nr. x/2019 nu era întocmit referatul asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea, în condiţiile art. 420 alin. (1) C. proc. civ.. Or, dacă domnul judecător A. ar fi studiat temeinic dosarele ar fi constatat, pe de o parte, lipsa referatului mai sus-menţionat în dosarul nr. x/2019 - dosar care nu se afla în acest stadiu procesual, iar, pe de altă parte, citarea eronată a părţilor în vederea discutării excepţiei perimării.

Astfel, din declaraţia doamnei F., grefier de şedinţă s-a reţinut că, deşi din rezoluţia preşedintelui de secţie reieşea că dosarul nr. x/2019 nu era în stadiul de perimare, din eroare a întocmit citativul "în vederea perimării" şi a şi citat părţile cu această menţiune, respectiv 1-a trecut pe lista cauzelor aflate în stare de perimare pentru şedinţa din 15.06.2020, ora 13. Grefierul de şedinţă a dus dosarele spre studiu domnului judecător A. cu aproximativ o săptămână anterior datei şedinţei, şi, nici în acel moment, nu şi-a dat seama că dosarul nr. x/2019 nu se afla în stadiul de perimare.

De asemenea, prin Referatul din 10.08.2020, grefierul de şedinţă a susţinut că "având în vedere volumul mare de muncă, citarea părţilor pentru termenul de judecată din data de 15.06.2020, cu menţiunea "în vederea discutării perimării cererii de chemare în judecată", a fost emisă din eroare, în sensul că în data de 20.05.2020 acesta a citat şi în alte dosare cu această menţiune. Notele de şedinţă, precum şi orice alte înscrisuri care sosesc prin e-mail sau fax, în ziua şedinţei, se aduc de către serviciul registratură sau arhivă, în sală, indiferent de ora la care este programat dosarul. Actele de procedură care se aduc în sală, ulterior începerii şedinţei de judecată, sunt ataşate la dosar, pentru a fi vizualizate de către judecător, la momentul strigării cauzei. Având în vedere că "notele de şedinţă au fost aduse de către registratură în timpul şedinţei de judecată, este posibil ca domnul judecător să le fi văzut după pronunţare, având în vedere şi viza acestuia".

Din referatul întocmit la aceeaşi dată de către grefierul-registrator se reţine:

"Referitor la notele de şedinţă vizând dosarul civil nr. x/2019 trimise de S.C. B. S.R.L. prin e-mail în data de 14.06.2020 ora 22:57, au fost listate în data de 15.06.2020 la prima ora, înregistrate în ECRIS la numărul de dosar si predate grefierului de şedinţă al completului C9 la ora 9:00 întrucât dosarul avea termen în data de 15.06.2020".

Împrejurarea că a fost desemnat să conducă şedinţa de judecată ca permanenţă a titularului completului nu reprezintă o justificare pentru modul în care pârâtul-judecător A. a înţeles să gestioneze activitatea de studiere a dosarelor. Astfel, deşi grefierul de şedinţă i-a adus dosarele cu cinci zile înainte de şedinţă, totuşi domnul judecător a studiat superficial dosarul nr. x/2019, neobservând că, în cauză, ulterior suspendării judecăţii din 09.09.2019, petenta a formulat cerere de repunere pe rol (26.09.2019), iar la termenul din 02.03.2020, urmare a precizărilor petentei şi a achitării taxei judiciare de timbru - atât pentru capătul de cerere pentru care şi-a menţinut pretenţiile, cât şi pentru cererea de repunere pe rol - instanţa a dispus citarea reclamantei cu menţiunea de a-şi preciza poziţia procesuală referitoare la deducerea spre judecată numai a raportului privind petitul al treilea . Prin urmare, nu se poate susţine că reclamanta nu a făcut demersuri în sensul reluării judecăţii suspendate la 09.09.2019, în condiţiile în care şi-a îndeplinit toate obligaţiile stabilite în sarcina sa de către instanţă, inclusiv din perspectiva achitării taxelor judiciare de timbru.

Revenind la ziua desfăşurării şedinţei de judecată, probele administrate au relevat faptul că, nici cu ocazia strigării cauzei, domnul judecător A. nu a observat vreunul dintre aceste aspecte, invocând din oficiu excepţia perimării şi acordând cuvântul părţilor prezente, practic ignorând toate demersurile întreprinse anterior de către reclamantă pentru reluarea judecăţii, începând cu cererea de repunere pe rol din 26.09.2019.

Relevant este şi faptul că, deşi domnul judecător A. a avut anumite nelămuriri cu privire la menţionarea dosarului pe lista de şedinţă a cauzelor aflate în stare de perimare, raportat la rezoluţia prin care anterior se dispuseseră alte măsuri, solicitând chiar şi ajutorul grefierului de şedinţă, întrucât dumnealui este:

"într-o permanenţă" (aspect ce reiese din înregistrarea audio a şedinţei de judecată: 04:13:27 - 04:17:10, dosar cercetare disciplinară), totuşi, fără a clarifica aceste aspecte şi fără să întrerupă şedinţa de judecată pentru a se retrage pentru deliberări, a admis excepţia perimării invocată din oficiu şi a pronunţat această soluţie în şedinţa publică la ora 13:07 (înregistrare audio a şedinţei de judecată).

Potrivit dispoziţiilor art. 395 alin. (1) C. proc. civ., după închiderea dezbaterilor, completul de judecată deliberează în secret asupra hotărârii ce urmează să pronunţe.

Deşi domnul judecător A. avea posibilitatea să se retragă pentru deliberare în condiţiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., tocmai pentru a lămuri, sub toate aspectele, circumstanţele concrete din cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, totuşi acesta a ales să pronunţe soluţia cu privire la excepţia perimării în şedinţă publică. Dacă s-ar fi retras pentru deliberări, mai ales că avea propriile nelămuriri legate de menţionarea dosarului pe lista cauzelor aflate în stare de perimare, ar fi fost evitată situaţia care face obiectul prezentei acţiuni disciplinare, această abordare a pârâtului fiind expresia gravei neglijenţe.

Ulterior pronunţării, în şedinţă publică, a soluţiei, au fost prezentate domnului judecător note scrise depuse de reclamantă, prin care aceasta a solicitat respingerea excepţiei perimării cererii de chemare în judecată, motivând, în fapt şi în drept, solicitarea cu trimitere la demersurile pe care le-a efectuat după suspendarea judecăţii şi la semnificaţia juridică a acestora, din perspectiva condiţiilor impuse de art. 416 C. proc. civ.

Maniera în care domnul judecător A. a administrat actul de justiţie în dosarul nr. x/2019 se circumscrie unei încălcări atât a principiilor fundamentale ce guvernează procesul civil, cât şi a normelor de procedură ce reglementează regimul juridic al perimării cererii de chemare în judecată.

Având în vedere aspectele prezentate anterior, s-a reţinut că domnul judecător A. a făcut, în mod greşit, aplicarea în cauză a dispoziţiilor prevăzute de art. 416 şi următoarele din C. proc. civ., fără să observe că termenul de perimare nu era împlinit în cauza ce făcea obiectul dosarului nr. x/2019, în condiţiile existentei unei cereri de repunere pe rol asupra căreia nu se pronunţase, cerere depusă anterior împlinirii termenului de perimare, şi a unor demersuri concrete din partea reclamantei, care şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina sa de către instanţă.

Faţă de aceste considerente, instanţa disciplinară a apreciat că fapta pârâtului, astfel cum a fost descrisă anterior, se circumscrie elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Referitor la latura subiectivă, instanţa disciplinară a reţinut că, pentru a se stabili existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 - exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă prin încălcarea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil a normelor de drept procesual, este necesar a se avea în vedere definiţia noţiunii de gravă neglijenţă.

Textul art. 991 din Legea nr. 303/2004, modificată, în care legiuitorul defineşte reaua-credinţă şi grava neglijenţă, circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au consecinţe asupra valabilităţii actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi procuror şi pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare.

Prin folosirea sintagmei "gravă neglijenţă", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al "culpei lata". Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale.

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că, pentru aprecierea acestei forme de vinovăţie, trebuie luat drept model criteriul adoptat în dreptul civil, care este unul obiectiv, completat şi cu elemente de ordin subiectiv ce ţin de circumstanţele concrete care decurg din locul, timpul, împrejurările în care a fost comisă fapta, calităţile şi pregătirea autorului.

În doctrina şi jurisprudenţa civilă, s-a conturat un astfel de criteriu obiectiv prin admiterea unui tip abstract care să constituie un model de comparaţie, respectiv cel al "omului diligent".

Aplicând acest criteriu obiectiv la segmentul de activitate pe care îl presupune înfăptuirea actului de justiţie, etalonul ar trebui să fie cel al "magistratului diligent", care acţionează cu grijă faţă de interesul public de înfăptuire a justiţiei şi de apărare a intereselor generale ale societăţii, care îşi subordonează comportarea sa exigenţelor ce decurg din îndatoririle profesionale şi normele deontologice pe care trebuie să le respecte.

Caracterul grav şi neîndoielnic al încălcării dispoziţiilor legale menţionate anterior rezultă din claritatea normelor în discuţie şi care nu implică interpretări diferite. Modul în care domnul judecător A. a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor ce reglementează instituţia juridică a perimării este lipsit de orice justificare din perspectiva normelor procedurale aplicabile, fiind vorba de o încălcare evidentă a legii.

Prin modul în care a înţeles să-şi exercite funcţia de judecător, acesta nu a dat dovadă de diligenţă şi nu a acţionat în sensul respectării dispoziţiilor legale care reglementează procedura perimării cererii de chemare în judecată.

Relevantă din perspectiva atitudinii domnului judecător este şi modalitatea în care a înţeles să îşi formuleze apărările. Astfel, în declaraţia dată în faza de cercetare disciplinară domnul judecător a susţinut, în esenţă, următoarele:

"a studiat dosarele, iar în ceea ce priveşte dosarul ce face obiectul sesizării petentei, a considerat că ar fi îndeplinite condiţiile perimării; ulterior venirii înscrisului de la reclamantă, a apreciat că soluţia pronunţată nu a fost cea legala; abia în sală a observat că, din cele 5 dosare aflate pe lista de perimări din data de 15.06.2020, în acest dosar nu era întocmit referatul prevăzut de art. 420 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., sens în care a întrebat grefierul de şedinţă ce e cu acel dosar şi nu îşi aminteşte să îi fi clarificat situaţia. Prin urmare, a invocat din oficiu excepţia, a dat cuvântul părţilor prezente şi apoi a pronunţat soluţia în sală, cu indicarea şi a orei pronunţării - 13:07; grefierul de la registratură - doamna G. a adus grefierului de şedinţă, în sală, notele înaintate de reclamantă prin corespondenţă electronică, ulterior pronunţării în şedinţă publică a soluţiei; nu contestă că acestea ar fi fost imprimate în dimineaţa acelei zile, înainte de ora 9, însă în sala de şedinţă susţine că au fost aduse grefierului abia după ora 13:07; după ce grefierul registrator a înmânat grefierului de şedinţă notele, doamna F. i le-a înmânat judecătorului care a pus viza:

"Pr: 15.06.2020, după pronunţare" şi a semnat, apoi, uitându-se pe conţinutul lor, a realizat că a greşit şi a şi spus acest lucru, putând fi auzit pe înregistrare: nu a făcut referire în considerentele hotărârii la demersurile făcute de reclamantă ulterior suspendării judecăţii, în scopul repunerii cauzei pe rol, deşi putea să arate că, într-adevăr, reclamanta efectuase acte în cauză şi că nu se impunea perimarea, pentru a nu exista contradicţie între considerente şi dispozitiv, mai ales că pronunţase soluţia în şedinţă publică; situaţia putea fi remediată doar prin exercitarea căii de atac de către petentă".

Ulterior, în cadrul apărărilor formulate în faţa secţiei, pârâtul-judecător şi-a schimbat poziţia, susţinând că soluţia pronunţată cu privire la excepţia perimării este legală şi temeinică raportat la situaţia concretă a dosarului, că nu a încălcat dispoziţiile legale atunci când a admis excepţia perimării.

Instanţa disciplinară a reţinut că, în acest context, o abordare riguroasă a cauzei deduse judecăţii ar fi permis domnului judecător A. să observe că reclamanta depusese o cerere de repunere pe rol şi îndeplinise obligaţiile puse în vedere de instanţă anterior termenului din 15.06.2020. Mai mult, nici în şedinţa publică domnul judecător nu a manifestat o minimă diligenţă în acest scop, pronunţând soluţia în mod public, în cursul şedinţei, fără a mai studia dosarul încă o dată.

Din perspectiva îndatoririlor pe care le implică funcţia deţinută, domnul judecător avea obligaţia de a studia cu responsabilitate toate dosarele cu a căror soluţionare a fost învestit, chiar dacă asigura permanenţa pentru un complet în lipsa titularului. Această situaţie nu constituie o împrejurare care să justifice abordarea superficială a domnului judecător, cu atât mai mult cu cât pârâtul avea posibilitatea să clarifice situaţia dosarului nr. x/2019 şi în sala de şedinţă.

Având în vedere că nu poate fi invocată propria culpă în justificarea unei acţiuni ilicite, instanţa disciplinară a reţinut că pârâtul avea posibilitatea să prevadă urmarea faptelor sale, acceptând ca, prin studierea superficială a cauzei, să se producă consecinţe de tipul celor din cauza de faţă.

Cu privire la condiţia producerii unei consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie, determinată de încălcarea unor îndatoriri profesionale, urmează a se observa că, prin constatarea intervenirii perimării cererii de chemare în judecată, reclamantei S.C. B. S.R.L. i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în modalitatea îngrădirii accesului la justiţie, în sensul că cererea formulată nu a fost supusă unei analize pe fond.

În acest context, s-a constatat că justificările domnului judecător A. nu pot prima în raport cu superficialitatea manifestată în studierea actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale aplicabile, cu ignorarea consecinţelor grave pe care o astfel de indiferenţă a unui magistrat le poate cauza şi nu pot fi reţinute ca justificări pertinente şi suficiente în aprecierea unei culpe scuzabile.

Referitor la volumul de muncă, instanţa disciplinară a reţinut că, în intervalul 1 ianuarie 2020 - 30 iunie 2020, domnul judecător A. a prezidat nouă şedinţe de judecată, faţă de o medie de şapte şedinţe/judecător; a rulat 680 de dosare, faţă de o medie de 700 dosare/judecător şi a soluţionat 381 de cauze, faţă de o medie de 286 de dosare/judecător, revenindu-i spre motivare 181 de hotărâri, raportat la o medie de 102 hotărâri/judecător.

Complexitatea cumulată a dosarelor revenite domnului judecător A. spre soluţionare a fost de 1.420 de puncte.

La nivelul instanţei, în perioada 29.01.2020-12.02.2020, activitatea de judecată a cauzelor a fost suspendată, cu excepţia cauzelor urgente atât în materie penală, cât şi civilă, în temeiul Hotărârilor nr. 3/29.01.2020 şi nr. 4/05.02.2020 ale Adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Braşov.

În perioada 12.03.2020 - 31.03.2020, prin Hotărârea nr. 7 a Adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Braşov, având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători nr. 191 din 10.03.2020, s-a dispus suspendarea activităţii de judecată cu preschimbarea termenelor de judecată şi judecarea cauzelor urgente, atât în materie penală, cât şi civilă, în contextul situaţiei generate de răspândirea la nivel naţional a infecţiei cu SARS-COV-2.

În perioada stării de urgenţă (16.03.2020 - 14.05.2020) instituită pe teritoriul României prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 şi prelungită prin Decretul Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020, judecarea proceselor civile s-a suspendat de plin drept pe durata stării de urgenţă, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop, cu excepţia cauzelor de urgenţă deosebită.

De asemenea, în perioada de referinţă, domnul judecător nu a îndeplinit atribuţii extrajudiciare.

Prin urmare, volumul de activitate, precum şi aspectele referitoare la situaţia activităţii desfăşurate de domnul judecător A. în perioada de referinţă nu sunt în măsură să justifice culpa judecătorului şi nici să conducă la exonerarea acestuia de răspunderea disciplinară, aceste împrejurări putând avea, eventual, caracterul unor elemente de circumstanţiere a sancţiunii.

Mai mult, şedinţa de judecată din 15.06.2020 (73 dosare având ca obiect: perimări-5, validare poprire-4, contestaţie la executare-5, ordonanţă de plată-3, ordonanţă preşedinţială-1, cereri valoare redusă-12, reexaminare anulare cerere-2, anulare act-1, reexaminare amendă judiciară-1, consfinţire acord mediere-1, îndreptare eroare materială-1, reexaminare ajutor public judiciar-1, certificare titluri executorii europene-1, rectificare carte funciară-2, acţiune pauliană-1, pretenţii-3, partaj judiciar-1, obligaţie de a face-1, abitaţie-1, prestaţie tabulară-1, anulare proces-verbal-16, grăniţuire-1, acţiune constatare-2, revendicare imobiliară-1, uzucapiune-3, constatare nulitate act-1, succesiune-1) a fost prezentată judecătorului spre studiu cu cel puţin cinci zile anterior acestei date, existând astfel timp suficient pentru un studiu adecvat al dosarelor.

Apărările magistratului în sensul că, dacă ar fi fost prejudiciată, petenta B. S.R.L. putea să declare recurs, nu pot fi primite în condiţiile în care acesta, indiferent de poziţia procesuală ulterior adoptată de parte, avea obligaţia de a cunoaşte legea, iar, din perspectiva statutului profesional, trebuia şi putea să prevadă că încălcarea normelor de procedură produce efecte prejudiciabile drepturilor procesuale ale părţilor.

Având în vedere caracterul imperativ al dispoziţiilor de procedură încălcate, forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită fapta este aceea a gravei neglijenţe, deoarece nu se poate reţine o împrejurare care să poată justifica încălcarea, de către un judecător, a normelor procesual civile.

Faţă de toate aceste circumstanţe, instanţa disciplinară a apreciat că fapta pârâtului nu se circumscrie unei culpe scuzabile, de natură a înlătura răspunderea disciplinară a acestuia, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile legale încălcate sunt clare, nefiind susceptibile de interpretări contradictorii.

Pentru considerentele expuse anterior, instanţa disciplinară a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2004

Potrivit art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea, în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat.

Din analiza acestei dispoziţii legale, reiese că legiuitorul a înţeles să incrimineze două ipoteze şi anume: utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat şi motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat.

Activitatea de motivare înseamnă prezentarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, analizarea probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză.

Referitor la teza a II-a a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, o hotărâre judecătorească presupune aplicarea legii la o situaţie de fapt, cele două premise principale fiind faptele şi legea, iar concluzia fiind ceea ce dispune judecătorul.

Între aceste elemente, ca în orice raţionament, trebuie să existe o strânsă legătură, astfel încât nu numai premisele, dar şi concluzia trebuie să fie valide, adevărate, soluţia menţionată în dispozitiv fiind rezultatul aplicării legii la situaţia de fapt.

Raportat la situaţia de fapt din speţă, instanţa disciplinară a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 2785 din 15.06.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, pârâtul-judecător A. a admis excepţia perimării acţiunii invocate din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a constatat perimată acţiunea formulată de reclamanta B. S.R.L.

Referitor la latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, instanţa disciplinară a constatat că faptele imputate domnului judecător A. şi în raport de care se susţine că a săvârşit abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 sunt aceleaşi cu faptele reţinute de reclamantă, precum şi de secţie în conţinutul constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

Astfel, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 a fost reţinută în sarcina pârâtului judecător prin prisma faptului că acesta a încălcat, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept procesual referitoare la instituţia juridică a perimării, încălcare de natură a atrage, în mod inerent, şi o motivare a hotărârii în sensul soluţiei pronunţate (de constatare a perimării cererii de chemare în judecată ca urmare a admiterii excepţiei perimării invocate din oficiu).

În speţă, conduita culpabilă a pârâtului-judecător, constând în nerespectarea dispoziţiilor art. 416 şi următoarele C. proc. civ., a avut drept consecinţă modul în care acesta a conceput considerentele sentinţei civile nr. 2785 din 15.06.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, fără însă ca această faptă să poată fi circumscrisă, în mod distinct, conţinutului constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2004. O interpretare contrară ar determina angajarea răspunderii disciplinare a magistratului din perspectiva a două abateri disciplinare distincte, pentru una şi aceeaşi faptă. Astfel, s-ar ajunge la situaţia unei "duble incriminări", situaţie nepermisă de lege.

Or, răspunderea juridică a unei persoane este reglementată de principiul potrivit căruia unei singure violări a normei juridice îi corespunde o singură imputare, principiu din care rezultă că nimeni nu poate fi sancţionat de două ori pentru aceeaşi faptă (non bis in idem).

Având în vedere că fapta pârâtului, constând în nerespectarea dispoziţiilor legale procedurale ce reglementează perimarea, se circumscrie conţinutului constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, aşa cum a fost reţinut în cele de mai sus, instanţa disciplinară a apreciat că pârâtul nu poate fi tras la răspundere pentru aceeaşi faptă şi din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a II-a din acelaşi act normativ.

În aceste condiţii, instanţa disciplinară a reţinut că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile necesare pentru a se constata existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru considerentele expuse anterior, instanţa disciplinară a admis, în parte, acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului judecător A. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva magistratului pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, ca neîntemeiată.

La individualizarea sancţiunii aplicate, în condiţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, instanţa disciplinară a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum şi consecinţele faptei săvârşite de magistrat.

Astfel, s-a reţinut că valoarea socială lezată o reprezintă relaţiile referitoare la realizarea activităţii de justiţie, în sensul larg al acestei noţiuni, care presupun, pe lângă organizarea şi funcţionarea în limitele legii a organelor judiciare, şi înfăptuirea corectă a actului de justiţie pe planul raportului juridic de muncă, aceste relaţii transpunându-se în obligaţii şi îndatoriri profesionale ale judecătorilor, stabilite prin legi şi regulamente.

De asemenea, puterile pe care le presupune funcţia de judecător trebuie exercitate cu responsabilitate şi exclusiv în interesul administrării eficiente a justiţiei, cu menţinerea demnităţii şi autorităţii instanţei pe care o reprezintă.

În acest context, independenţa judecătorului nu constituie un privilegiu care să îi permită nesocotirea dispoziţiilor legale şi respectiv a responsabilităţilor specifice funcţiei, limitele independenţei fiind raportate la cerinţa esenţială a respectării legii.

Totodată, s-a ţinut seama de faptul că abaterea disciplinară reţinută în sarcina pârâtului a fost săvârşită ca urmare a adoptării unui mod de lucru nelegal şi lipsit de rigoare.

La aprecierea asupra sancţiunii aplicate, instanţa disciplinară a avut în vedere şi faptul că domnul judecător A. nu a mai fost anterior sancţionat disciplinar, împrejurare de natură a contura, până la momentul pronunţării hotărârii, un comportament conform standardelor profesionale.

Au fost avute în vedere circumstanţele în care a fost săvârşită abaterea reţinută în sarcina domnului judecător: acesta a fost planificat în şedinţa de judecată din data de 15.06.2020 ca permanenţă a judecătorului titular de complet, iar numărul de dosare din şedinţa de judecată a fost relativ mare (73 de dosare cu obiecte diferite). În plus, consecinţele faptei sunt reduse în condiţiile în care cauza nu a fost soluţionată pe fond, partea având posibilitatea introducerii unei noi cereri de chemare în judecată, neexistând autoritate de lucru judecat sub acest aspect.

Ţinând cont de toate aceste împrejurări care, în mod obiectiv, trebuie avute în vedere la individualizarea sancţiunii aplicate, reţinând gravitatea faptei şi urmările produse, precum şi caracterul gradual al angajării răspunderii disciplinare, instanţa disciplinară a apreciat că se justifică aplicarea faţă de pârât a unei sancţiuni mai uşoare, dar care să îi atragă atenţia asupra consecinţelor ce se pot produce prin abordarea, în cadrul activităţii desfăşurate, a unui mod de lucru superficial.

Ca urmare, având în vedere că sancţiunea are ca scop imediat îndreptarea celui care a comis o abatere disciplinară, dar în acelaşi timp constituie şi un mijloc de prevenţie atât pentru cel sancţionat, cât şi pentru societate, instanţa disciplinară a dispus aplicarea faţă de pârât a sancţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată şi anume, "avertisment", pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 991 alin. (2) din acelaşi act normativ.

3. Recursul formulat de domnul A.

Împotriva Hotărârii nr. 2J/20.01.2021 pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a formulat recurs domnul judecător A., prin care solicită: casarea, în parte, a hotărârii atacate - sub aspectul soluţiei de sancţionare, în baza art. 100 lit. a) raportat la art. 99 lit. t) teza a II-a şi art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004; rejudecarea cauzei şi, în rejudecare, respingerea, în tot, a acţiunii disciplinare, reţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, pentru motivele de recurs arătate în continuare.

În susţinerea motivelor de recurs formulate, recurentul a invocat dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, Decizia Curţii Constituţionale nr. 381/2018 vizând natura devolutivă a recursului declarat în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, precum şi motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul primului motiv de recurs, în susţinerea căruia recurentul invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 C. proc. civ., acesta formulează următoarele critici: (i) s-a consemnat nerespectarea, de către recurent, a unui text de lege care, parţial, nu există, astfel instanţa disciplinară plasându-se în afara legii. Instanţa disciplinară a reţinut, în mod greşit, obligaţia magistratului de a se retrage pentru deliberare, în condiţiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., această obligaţie nefiind impusă de lege; (ii) nerespectarea obligaţiei de la punctul (i) nu a fost reţinută ca fiindu-i imputabilă magistratului de către Inspecţia Judiciară, prin Rezoluţia nr. 2427/A/10.08.2020.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa disciplinară a apreciat, în mod eronat, ca fiind nelegală şi neîntemeiată soluţia perimării pronunţate de judecător în dosarul nr. x/2019, pentru motivele arătate în continuare.

Cauza se găsea în stadiul perimării, soluţia admiterii excepţiei perimării fiind una legală şi întemeiată, aşa cum recurentul a arătat prin întâmpinarea formulată în cadrul procedurii disciplinare.

Instanţa disciplinară nu a analizat, sub niciun aspect, cele expuse de magistrat prin întâmpinare, nu a înlăturat ci, dimpotrivă, a ignorat cu desăvârşire orice apărare scrisă formulată de pârât.

Instanţa disciplinară a reţinut, în mod greşit, faptul că magistratul ar fi tratat superficial şedinţa de judecată din 15 iunie 2020, în susţinerea acestei apărări fiind invocată operativitatea relativ mare a domnului judecător în şedinţa din 15 iunie 2020, raportat la celelalte permanenţe efectuate în anul 2020, în perioada iunie - octombrie pe completurile aflate în această situaţie - C9 şi C15, precum şi bilanţul instanţei - Judecătoria Braşov - pe anul 2020.

În ceea ce priveşte parcursul dosarului nr. x/2019, recurentul formulează precizările arătate în cele de mai jos.

La data de 09.09.2019, a avut loc suspendarea judecăţii din culpa reclamantei, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 26.09.2019, reclamanta a formulat o cerere de repunere pe rol a dosarului sus-menţionat complet informă, care nu a respectat rigorile art. 242 alin. (2) din C. proc. civ.

O cerere de repunere pe rol este de natură să producă efecte numai dacă reclamanta face acest demers cu respectarea unor cerinţe impuse de lege.

Astfel, pentru a produce efectul întreruperii cursului perimării, "Actul de procedură" reprezentat de cererea de repunere pe rol din 26.09.2019, făcut "în vederea judecării procesului", trebuia să fie însoţit de îndeplinirea obligaţiilor la care se referă alin. (1) al art. 242 C. proc. civ., textul legii fiind imperativ, şi nicidecum supletiv. Nefiind îndeplinită această ipoteză, cererea de repunere pe rol nu a întrerupt cursul perimării.

În susţinerea celor de mai sus, recurentul invocă doctrină juridică, arătând că cererea de repunere pe rol nu are efect întreruptiv al termenului de perimare prin ea însăşi, ci întreruperea termenului este condiţionată de validitatea unei asemenea cereri.

În concluzie, cauza era în stadiul perimării, fiind perimată de drept prin trecerea termenului de 6 luni, în care a rămas în nelucrare din vina reclamantei, astfel că soluţia de constatare a perimării a fost legală şi temeinică.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 C. proc. civ., se susţine că instanţa disciplinară a apreciat în mod eronat că "nu se poate susţine că reclamanta nu a făcut demersuri în sensul reluării judecăţii suspendate".

În argumentarea celor de mai sus, recurentul formulează următoarele apărări:

- reclamanta nu a făcut demersurile legale necesare şi utile pentru reluarea judecăţii şi nu s-a conformat niciodată, vreme de şase luni, cerinţelor art. 242 alin. (2) C. proc. civ.

- nu orice cerere, chiar informă poate fi apreciată drept "demers în vederea reluării judecăţii", întrucât aceasta ar duce la golirea de conţinut a art. 242 alin. (2) C. proc. civ.

- instanţa disciplinară nu a arătat care ar fi cerinţele legale pe care le-a respectat reclamanta, în aşa fel încât cererea de repunere pe rol să se încadreze în rigorile art. 242 alin. (2) C. proc. civ.

Prin cel de-al patrulea motiv de recurs, formulat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentul critică considerentele instanţei disciplinare, care a reţinut, în mod eronat, faptul că "o abordare riguroasă a cauzei deduse judecăţii ar fi permis domnului judecător să observe că reclamanta depusese o cerere de repunere pe rol şi îndeplinise obligaţiile puse în vedere de instanţă anterior termenului din 15 iunie 2020".

În combaterea celor reţinute de instanţa disciplinară, recurentul arată că: odată cu cererea de repunere pe rol, reclamanta nu a mai depus nimic altceva; instanţa disciplinară nu a motivat în niciun mod cum anume îşi îndeplinise reclamanta obligaţiile anterior neîndeplinite şi care au dus la suspendarea judecării cauzei; secţia nu arată care ar fi cerinţele legale pe care le-a respectat reclamanta, în aşa fel încât cererea de repunere pe rol să se încadreze în rigorile art. 242 alin. (2) C. proc. civ. dimpotrivă, în lipsa vreunui argument legal, recurentul consideră că instanţa disciplinară exprimă o opinie nejuridică.

Prin cel de-al cincilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentul critică hotărârea atacată prin prisma unei aprecieri eronate asupra urmării faptelor sale, aşa cum au fost reţinute de către instanţa disciplinară.

Recurentul apreciază că: a acţionat cu respectarea dispoziţiilor legale, şi nu ilegal, aşa cum a apreciat, în mod greşit, instanţa disciplinară; nu există "urmarea faptelor", reţinută de instanţa discplinară, respectiv "îngrădirea accesului la justiţie prin lipsa supunerii cererii unei judecăţi în fond"; reclamanta care a luat cunoştinţă despre soluţia perimării a ales să promoveze o "reclamaţie", în loc de a formula cale de atac împotriva soluţiei perimării, aceasta fiind singura modalitate de a afla dacă soluţia perimării a fost una legală; reclamanta nu a urmărit o judecată pe fond, ci mai mult o acţiune cu caracter şicanator raportat la pârâţii din cauză; garanţia judecăţii proceselor pe fond nu există; "dreptul de acces la proces echitabil" nu poate fi echivalat cu "dreptul la o judecată pe fond".

În concluzie, recurentul critică hotărârea instanţei disciplinare, apreciind că aceasta din urmă a procedat, în mod greşit, la o "rejudecare" a cauzei, echivalentă cu judecarea căii de atac a recursului.

În continuare sunt invocate: doctrina şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, drept condiţie prealabilă adresării în faţa acesteia, impune parcurgerea căilor de atac interne, fără a permite adresarea omisio medio; Decizia civilă nr. 48/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; Decizia nr. 194/2014 a Curţii Constituţionale, ambele cu privire la aplicabilitatea art. 991 din Legea nr. 303/2004.

4. Întâmpinarea Inspecţiei Judiciare

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 2J din 20 ianuarie 2021 pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

În prealabil, intimata Inspecţia Judiciară solicită instanţei de recurs să constate că toate criticile formulate de recurent se circumscriu doar motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocat de către recurent ["când instanţa a depăşi atribuţiile puterii judecătoreşti"].

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, reţinută, în mod corect, de instanţa disciplinară în sarcina magistratului, intimata argumentează că lipsa unei deliberări propriu-zise a judecătorului care a pronunţat sentinţa civilă nr. 2785/15.06.2020, în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Braşov, ce transpare din toate probele administrate, a contribuit, în mod direct şi definitoriu, la încălcarea, în mod nescuzabil, a celorlalte norme de procedură.

Din întregul ansamblu probator transpare o modalitate deficitară de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către judecătorul cercetat disciplinar, sens în care au fost respinse punctual apărările formulate de judecător .

Subsumat criticilor expuse de recurent în cadrul celui de-al doilea, de-al treilea şi de-al patrulea motiv de recurs, intimata Inspecţia Judiciară susţine că niciunul dintre argumentele formulate de recurent nu are suport în materialul probator ori în prevederile legale aplicabile în cauză.

Pe baza probelor administrate în toate etapele prezentei proceduri disciplinare, instanţa disciplinară a reţinut, în mod corect, că dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Braşov a fost trecut din eroare pe lista cauzelor aflate în stare de perimare, iar faptul că recurentul-pârât nu a studiat acest dosar anterior şedinţei şi nici nu a pus chestiunea în discuţia părţilor, pentru a clarifica stadiul său procesual, în sala de judecată, în prezenţa pârâtelor din dosar, a deteminat încălcarea celor mai elementare norme de procedură, cu consecinţa prejudicierii petentei-reclamante.

Operativitatea invocată de domnul judecător, în raport cu cea înregistrată de alţi colegi care au intrat la permanenţă în al doilea semestru al anului 2020, nu poate justifica, în nici un caz, rabatul de la calitatea actului de justiţie, iar volumul de activitate concret înregistrat în perioada de referinţă nu este de natură a scuza încălcarea legii, fiind avut în vedere în circumstanţierea sancţiunii aplicate, astfel cum, în mod corect, a reţinut şi a argumentat instanţa disciplinară.

În cauză, numai respingerea cererii de repunere pe rol ar fi putut lipsi acest act de procedură de efectul întreruptiv al curgerii termenului de 6 luni, cu consecinţa aplicării sancţiunii perimării cererii de chemare în judecată, cu condiţia ca instanţa să fi pronunţat, în prealabil, această soluţie, ceea ce nu s-a întâmplat, nici anterior datei de 15 iunie 2020, şi nici la acest termen de judecată.

În ceea ce priveşte criticile ce vizează neexercitarea, de către petentă, a căii de atac a recursului împotiva sentinţei civile nr. 2785/15.06.2020, pronunţate de domnul judecător A., în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Braşov, intimata invocă dispoziţiile art. 45 alin. (1) şi alin. (3) şi pe cele ale art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, precum şi jurisprudenţa instanţei disciplinare şi a Inspecţiei Judiciare, din care s-a conturat necesitatea de a face distincţie între încălcarea normelor de drept material/de procedură, pe de o parte, şi interpretarea şi aplicarea acestora la situaţia de fapt dedusă judecăţii - rezultat al unui raţionament logico-juridic specific procesului de deliberare, pe de altă parte.

Numai acesta din urmă este exclus controlului administrativ, întrucât reprezintă atributul esenţial al activităţii de judecată propriu-zise, în considerarea şi cu aplicarea principiilor independenţei judecătorilor, supunerii lor numai legii şi autorităţii de lucru judecat, statuate de art. 124 alin. (3) şi art. 129 din Constituţia României, precum şi de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.

Însă, în speţa de faţă, modalitatea necorespunzătoare în care magistratul şi-a exercitat funcţia la 15 iunie 2020 - prin încălcarea, fără echivoc şi nescuzabilă, a normelor de procedură - exclude tocmai existenţa vreunui raţionament logico-juridic specific procesului de deliberare care să nu poată face obiectul cenzurii administrative, cu toate consecinţele pe care situaţia de fapt şi/sau de drept reţinută le-a atras, în mod legal şi temeinic, în plan disciplinar, sub aspectul abaterii disciplinare reţinute prin hotărârea atacată.

Efectele concrete produse în plan procesual civil în sarcina petentei, inclusiv în plan material, au fost de natură a justifica opţiunea acesteia de a sesiza Inspecţia Judiciară, iar instanţa disciplinară a reţinut, în mod corect, că apărările pârâtului-judecător, în sensul că, dacă ar fi fost prejudiciată petenta B. S.R.L. putea să declare recurs, nu pot fi primite în condiţiile în care acesta, indiferent de poziţia procesuală ulterioară adoptată de parte, avea obligaţia de a cunoaşte legea, iar, din perspectiva statutului profesional, trebuia şi putea să prevadă că încălcarea normelor de procedură produce efecte prejudiciabile drepturilor procesuale ale părţilor.

În concluzie, intimata susţine faptul că, în cauză, petentei nu îi poate fi îngrădit dreptul la o analiză disciplinară concretă a modului de exercitare a funcţiei de către domnul judecător A., sub pretextul singular al protejării principiului independenţei judecătorilor, în condiţiile în care, aplicarea într-o manieră absolută a acestui principiu s-ar situa într-o contradicţie flagrantă cu principiul supunerii judecătorului numai legii, ce a fost încălcat, în mod lipsit de echivoc, de recurentul-pârât.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând hotărârea instanţei disciplinare, atât din perspectiva legalităţii, cât şi sub aspectul temeiniciei, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent şi cu apărările cuprinse în întâmpinarea depusă de intimată, Înalta Curte va respinge recursul, pentru considerentele arătate în continuare.

În prealabil, analizând criticile formulate de recurentul A. împotriva hotărârii pronunţate de instanţa disciplinară în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte constată că acestea se circumscriu doar motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., situaţia reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocat de către recurent în susţinerea fiecărui motiv de recurs formulat, neregăsindu-se în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte "exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă", în jurisprudenţa în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor s-a reţinut că această abatere, reglementată de art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarele condiţii: (i) în exercitarea funcţiei, magistratul să încalce norme de drept material ori procesual; (ii) încălcarea normelor să se producă din culpă. Culpa este definită unitar de legiuitor în materie atât civilă (art. 16 alin. (3) C. civ.), cât şi penală (art. 16 alin. (4) C. pen.), ca fiind atitudinea autorului faptei care fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deşi trebuia să îl prevadă. Pentru abaterea disciplinară în discuţie, forma de vinovăţie impusă de lege este neglijenţa gravă (culpa lata), în sensul că şi omul cel mai puţin avizat, cu un minim de diligenţă, ar fi prevăzut rezultatul faptei sale; (iii) încălcarea normelor de drept să genereze consecinţe grave; (iv) încălcarea să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală.

Sub aspectul laturii subiective, în ceea ce priveşte grava neglijenţă, legiuitorul a stabilit, prin dispoziţiile art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, că aceasta există "atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual". Această normă vine în completarea celor prevăzute la art. 4 din legea menţionată, care dispune că judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Prin urmare, pentru a se constata săvârşirea abaterii disciplinare, este necesară, în primul rând, existenţa unei încălcări, din culpă, a unor norme legale, iar respectiva greşeală trebuie să fie evidentă, să aibă consecinţe grave şi să nu îşi găsească nicio justificare. Astfel, conduita profesională a judecătorului faţă de care s-a dispus începerea cercetării disciplinare trebuie privită din perspectiva obligaţiilor care revin judecătorului în exercitarea atribuţiilor judiciare, a prevederilor procesuale generale şi speciale care guvernează modul de soluţionare a cauzelor şi a normelor de drept incidente în litigiul la care se face referire în sesizarea care a stat la baza iniţierii procedurii disciplinare. Pentru a se reţine existenţa unei grave neglijenţe, este necesar ca încălcarea să vizeze o normă de drept imperativă onerativă/prohibitivă ori să rezide în adoptarea unei decizii în afara oricăror norme de drept sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare. (Decizia nr. 48 din 27 februarie 2017, Decizia nr. 130 din 24 aprilie 2017, Decizia nr. 173 din 5 octombrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători).

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a arătat că,,...art. 991 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, defineşte în termeni lipsiţi de echivoc împrejurările în care exercitarea funcţiei cu rea-credinţă ori gravă neglijenţă constituie abateri disciplinare. Prin urmare, modul în care judecătorul interpretează şi aplică legea într-o cauză dată nu este susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, sau atunci când nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual. Altfel spus, o neregularitate a hotărârii judecătoreşti constituie temei pentru formularea unei căi de atac, în timp ce răspunderea disciplinară poate fi antrenată în cu totul alte condiţii decât cele prevăzute de lege pentru promovarea unei căi de atac." (Decizia nr. 487/2013, Decizia nr. 194/2014).

De asemenea, prin Decizia nr. 2/2012, pct. V, lit. B) analizând accesibilitatea şi previzibilitatea art. 991 din Legea nr. 303/2004, care defineşte noţiunile de "rea-credinţă" şi "gravă neglijenţă" cuprinse în art. 99 lit. t) din acelaşi act normativ, Curtea Constituţională a precizat că: "verificarea existenţei unei abateri disciplinare presupune examinarea temeinică a circumstanţelor de fapt în care a trebuit să lucreze magistratul, a noutăţii şi dificultăţii problematicilor juridice cu care acesta s-a confruntat, a situaţiei jurisprudenţei şi doctrinei, a motivării, pentru a se ajunge la concluzia existenţei faptei prevăzute de textul legal de referinţă".

Aplicând aceste consideraţii teoretice situaţiei deduse judecăţii, Înalta Curte reţine că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru reţinerea abaterii disciplinare în persoana recurentului, criticile acestuia nefiind întemeiate.

Astfel, în cadrul primului motiv de recurs, se critică faptul că instanţa disciplinară ar fi reţinut în mod greşit obligaţia magistratului de a se retrage pentru deliberare, în condiţiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ. ["După închiderea dezbaterilor, completul de judecată deliberează în secret asupra hotărârii ce urmează să pronunţe"], această obligaţie nefiind impusă de lege şi, în plus, se susţine că această abatere nu a fost reţinută ca fiindu-i imputabilă magistratului de către Inspecţia Judiciară, prin Rezoluţia nr. 2427/A/10.08.2020.

Critica este nefondată întrucât, din analiza hotărârii atacate, rezultă faptul că, ceea ce s-a reţinut de către instanţa disciplinară, nu este o aşa-zisă încălcare a unei obligaţii de retragere în vederea deliberării, ci conduita lipsită de diligenţă a recurentului-pârât, care a invocat, din oficiu, excepţia perimării şi, deşi avea nelămuriri în privinţa circumstanţelor concrete ale cauzei ce forma obiectul dosarului nr. x/2019 - aspect ce rezultă cu certitudine din actele şi lucrările dosarului - şi avea posibilitatea să se retragă pentru deliberare în condiţiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., spre a efectua verificările necesare, a preferat să pronunţe soluţia pe loc, în şedinţă publică.

De altfel, aşa cum rezultă din înregistrarea şedinţei de judecată din data de 15 iunie 2020, la scurt timp după pronunţarea soluţiei în dosarul nr. x/2019, primind notele scrise depuse de reclamantă cu privire la excepţia perimării invocate din oficiu, magistratul a realizat că a greşit, eroare ce putea fi evitată prin manifestarea unei conduite diligente ce i-ar fi permis identificarea erorii înainte de pronunţarea soluţiei în dosarul sus-menţionat.

Prin urmare, ceea ce i se reproşează pârâtului este lipsa de rigoare şi superficialitatea conduitei şi nu faptul că nu s-a retras fizic din sala de şedinţă pentru deliberare, întrucât, într-adevăr, legea nu prevede o astfel de obligaţie a cărei încălcare să reprezinte încălcarea unei norme de procedură.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul susţine că instanţa disciplinară a apreciat, în mod eronat, ca fiind nelegală şi neîntemeiată soluţia perimării pronunţate de judecător, deşi soluţia admiterii excepţiei perimării a fost una legală şi întemeiată. În acest context, recurentul susţine că instanţa disciplinară i-a ignorat apărările formulate, inclusiv cea referitoare la operativitatea relativ mare în şedinţa din 15 iunie 2020, raportat la celelalte permanenţe efectuate în anul 2020, în perioada iunie - octombrie pe completurile aflate în această situaţie - C9 şi C15, precum şi bilanţul instanţei - Judecătoria Braşov - pe anul 2020.

De asemenea, arată că dosarul era suspendat din culpa reclamantei, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., iar cererea de repunere pe rol, pentru a produce efecte, trebuia să fie însoţită de îndeplinirea obligaţiilor la care se referă alin. (1) al art. 242 C. proc. civ., textul legii fiind imperativ, şi nicidecum supletiv. Nefiind îndeplinită această ipoteză, cererea de repunere pe rol nu a întrerupt cursul perimării.

Critica este nefondată. Astfel, volumul de activitate al judecătorului şi operativitatea acestuia au constituit elemente de circumstanţiere în analiza situaţiei de fapt şi a laturii subiective a abaterii disciplinare reţinute, însă nu au fost considerate elemente de exonerare a vinovăţiei, dat fiind contextul concret în care a fost pronunţată soluţia. Recurentul nu a combătut în recurs aceste considerente, mulţumindu-se să susţină faptul că instanţa disciplinară nu le-a analizat. Contrar susţinerilor recurentului, instanţa disciplinară a analizat aceste apărări, însă nu le-a dat semnificaţia pretinsă de acesta.

Verificarea efectului întreruptiv al cursului perimării, dat de existenţa unei cereri de repunere pe rol, nu poate fi efectuată în cadrul procesual pendinte, întrucât ţine exclusiv de raţionamentul judiciar în baza căruia s-a pronunţat hotărârea de perimare. Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului conform cărora hotărârea pronunţată nu este rezultatul unei culpe, ci a unui act expres de deliberare asupra modului în care demersurile părţii au avut sau nu ca efect întreruperea termenului de perimare, nu au corespondent în situaţia de fapt pe care recurentul pretinde că a valorizat-o. Aceasta întrucât, în conţinutul hotărârii de perimare, nu sunt cuprinse considerente care să ducă la concluzia că recurentul s-a aplecat, la momentul deliberării, asupra situaţiei concrete din dosar şi ar fi apreciat faptul că cererea de repunere pe rol, neînsoţită de dovada îndeplinirii obligaţiilor impuse părţii litigante, nu are ca efect întreruperea cursului perimării, pronunţând o hotărâre bazată pe analiza acestor elemente. Dimpotrivă, recurentul nu face nicio referire la elementele factuale distinctive ale cauzei, ceea ce determină prezumţia că nu le-a observat.

În condiţiile în care în şedinţa de judecată din 15 iunie 2020, magistratul a exprimat îndoieli cu privire la împrejurarea că dosarul nr. x/2019 era menţionat din eroare pe lista de şedinţă C9-Perimări (la poziţia 5); la dosar, exista o cerere de repunere pe rol asupra căreia instanţa nu se pronunţase, cerere depusă anterior împlinirii termenului de perimare; reclamanta efectuase demersuri prin care considera că îşi îndeplinise obligaţiile stabilite în sarcina sa de instanţă, susţinerile recurentului în sensul că judecata asupra perimării a avut în vedere toate circumstanţele cauzei, astfel că nu se pune problema vreunei neglijenţe în tratarea dosarului, nu au suport probator în considerentele hotărârii de perimare pronunţate şi sunt contrazise de actele şi lucrările dosarului.

Pentru aceste considerente vor fi înlăturate şi criticile formulate în cadrul celui de-al treilea şi al patrulea motiv de recurs, conform cărora instanţa disciplinară a apreciat în mod eronat că "nu se poate susţine că reclamanta nu a făcut demersuri în sensul reluării judecăţii suspendate", respectiv că "o abordare riguroasă a cauzei deduse judecăţii ar fi permis domnului judecător să observe că reclamanta depusese o cerere de repunere pe rol şi îndeplinise obligaţiile puse în vedere de instanţă anterior termenului din 15 iunie 2020".

În consecinţă, Înalta Curte constată că, în privinţa dosarului analizat în cuprinsul hotărârii atacate, în mod corect secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut, sub raportul laturii obiective, nerespectarea de către judecător a dispoziţiilor prevăzute de art. 416 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ. conform cărora "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă", respectiv ale art. 417 din C. proc. civ. care prevăd că:

"Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes" referitor la modul în care pârâtul a soluţionat cauza, prin pronunţarea sentinţei civile nr. 2785 din 15 iunie 2020, astfel încât sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru existenţa elementului obiectiv al abaterii disciplinare, criticile din recurs nefiind în măsură a dovedi nelegalitatea sau netemeinicia acestor constatări.

Şi sub aspectul laturii subiective, corect s-a reţinut că modalitatea de lucru adoptată de pârât este expresia gravei neglijenţe în exercitarea funcţiei. Forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită fapta este aceea a gravei neglijenţe, deoarece nu s-a putut reţine o împrejurare care să poată justifica încălcarea normelor legale imperative ce guvernează desfăşurarea procesului civil, dispoziţiile legale fiind clare din acest punct de vedere.

În lipsa unui raţionament judiciar care să dovedească faptul că soluţia a fost pronunţată cu luarea în considerare a tuturor circumstanţelor particulare ale cauzei, susţinerile recurentului referitoare la faptul că acestea au fost valorizate la momentul judecăţii, nefiind vorba de neglijenţă ci de un act deliberativ, sunt lipsite de temei, astfel că instanţa supremă reţine ca fiind justă aprecierea instanţei disciplinare, potrivit căreia pârâtul nu îşi poate invocata propria culpă, acesta având posibilitatea să prevadă urmarea faptelor sale şi acceptând ca prin studierea superficială a cauzei să se producă consecinţe de tipul celor determinate în cauză.

În ceea ce priveşte condiţia referitoare la inexistenţa oricărei justificări a greşelilor constatate, Înalta Curte, în deplin acord cu instanţa disciplinară, reţine şi împrejurarea că modul în care recurentul-judecător a procedat în privinţa cauzei examinate nu poate fi atribuit volumului mare de activitate avut în perioada de referinţă, aspectele referitoare la situaţia activităţii desfăşurate de domnul judecător A., ce rezultă din actele şi lucrările dosarului, nefiind de natură să conducă la exonerarea acestuia de răspunderea disciplinară.

Astfel, în intervalul 1 ianuarie 2020 - 30 iunie 2020, domnul judecător A. a prezidat 9 şedinţe de judecată, faţă de o medie de 7 şedinţe de judecată/judecător; a rulat 680 de dosare, faţă de o medie de 700 de dosare/judecător şi a soluţionat 381 de cauze, faţă de o medie de 286 de dosare/judecător, revenindu-i spre motivare 181 de hotărâri, raportat la o medie de 102 hotărâri/judecător.

Complexitatea cumulată a dosarelor revenite domnului judecător A. spre soluţionare a fost de 1420 de puncte.

În perioada de referinţă, recurentul-judecător nu a îndeplinit atribuţii extrajudiciare.

La nivelul Judecătoriei Braşov, activitatea de judecată a cauzelor a fost suspendată, cu excepţia cauzelor urgente atât în materie penală, cât şi civilă: în perioada 29.01.2020-12.02.2020 - în temeiul Hotărârilor nr. 3/29.01.2020 şi nr. 4/05.02.2020 ale Adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Braşov; în perioada 12.03.2020-31.03.2020 - prin Hotărârea nr. 7 a Adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Braşov, având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători nr. 191 din 10.03.2020; în perioada stării de urgenţă, respectiv 16.03.2020-14.05.2020, în baza Decretelor Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 şi nr. 240/14.04.2020.

Nici numărul de dosare aflate pe lista şedinţei de judecată din 15 iunie 2020 (73 de dosare), prezidate de domnul judecător A., chiar într-o permanenţă, şi nici nivelul de complexitate a acestora, raportat la perioada de studiu de aproximativ cinci zile pe care a avut-o la dispoziţie recurentul, nu pot reprezenta o justificare rezonabilă, care să determine înlăturarea răspunderii disciplinare a recurentului pentru fapta reţinută în sarcina sa.

Faţă de circumstanţele arătate anterior, fapta pârâtului nu se poate circumscrie unei culpe scuzabile, de natură a înlătura răspunderea disciplinară a acestuia, iar între fapta pârâtului şi urmarea socialmente periculoasă există legătură de cauzalitate, din moment ce urmarea produsă s-a datorat acţiunii şi atitudinii pârâtului.

Prin cel de-al cincilea motiv de recurs, este criticată hotărârea atacată de către recurent prin prisma unei aprecieri eronate asupra urmării faptelor sale, aşa cum au fost reţinute de către instanţa disciplinară.

Apărările inserate în cuprinsul celui de-al cincilea motiv de recurs formulat de recurent - potrivit cărora consecinţele grave nu s-ar fi produs întrucât "garanţia judecăţii proceselor pe fond nu există", iar reclamanta nu şi-a exercitat dreptul legal de a formula cale de atac împotriva soluţiei pronunţate de judecător în dosarul nr. x/2019 - nu sunt de natură a înlătura consecinţele produse în cauză prin încălcarea dispoziţiilor legale de către magistrat, consecinţe ce se răsfrâng atât asupra înfăptuirii actului de justiţie, cât şi asupra drepturilor reclamantei din dosarul menţionat mai sus, a cărei cerere de chemare în judecată nu a fost supusă, astfel, niciunei analize de către o instanţă de judecată independentă şi imparţială.

În plus, contrar susţinerilor recurentului, instanţa disciplinară a reţinut, cu ocazia individualizării sancţiunii aplicate, că urmările faptei "sunt reduse în condiţiile în care cauza nu a fost soluţionată pe fond, partea având posibilitatea introducerii unei noi cereri de chemare în judecată, neexistând autoritate de lucru judecat sub acest aspect", fără a raporta, astfel, aceste consecinţe, la nesoluţionarea cauzei pe fond.

În cadrul apărărilor de la punctul 3 - "CONCLUZII" al cererii de recurs, recurentul-pârât arată că instanţa disciplinară a procedat "la o "rejudecare" a cauzei, echivalentă cu judecarea căii de atac a recursului", făcând trimitere la doctrina şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului ["care drept condiţie prealabilă adresării în faţa ei, impune parcurgerea căilor de atac interne"], precum şi la jurisprudenţa în materie disciplinară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [Decizia civilă nr. 48/2017] şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale [Decizia nr. 194/2014].

Analizând criticile de mai sus formulate de recurent, în raport cu circumstanţele speţei, dar şi cu legislaţia aplicabilă şi cu jurisprudenţa relevantă în cauză - incluzând deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale Curţii Constituţionale indicate de recurent, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Faţă de specificul procedurii disciplinare reglementate de dispoziţiile legii speciale, verificările şi analiza realizate de instanţa disciplinară nu au vizat legalitatea şi temeinicia hotărârii judecătoreşti pronunţate de judecătorul cercetat, ci măsura în care, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile necesare atragerii răspunderii disciplinare a magistratului.

De altfel, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale menţionată anterior (decizia nr. 194/2014, par 20), s-a făcut distincţie între situaţia în care o neregularitate a hotărârii judecătoreşti constituie temei pentru formularea unei căi de atac şi răspunderea disciplinară ce poate fi antrenată în cazul prevăzut de art. 991 din Legea nr. 303/2004 în situaţia în care judecătorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Or, aşa cum rezultă din considerentele de mai sus, în cauză s-a constatat întrunirea elementelor constitutive ale faptei reglementate de dispoziţiile art. 99 lit. t) teza a doua coroborate cu cele ale art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 printr-o încălcare gravă şi nescuzabilă a unei norme de drept procesual.

Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători constată că hotărârea secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul criticilor invocate de recurent prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 2J din 20 ianuarie 2021, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2021.