Serial appeal against unappealable rulings held inadmissible; costs awarded to state.

Asupra recursului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 25 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2019, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Tribunalului Suceava şi s-a dispus trimiterea acesteia pe cale administrativă preşedintelui secţiei penale pentru a dispune potrivit competenţelor legale ce îi revin.

Împotriva încheierii din data de 25 noiembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2019, petentul A. a formulat contestaţie.

Prin decizia penală nr. 52 din data de 19 martie 2021, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 25 noiembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2019.

Împotriva deciziei penale nr. 52 din data de 19 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, contestatorul A. a formulat din nou contestaţie.

Prin decizia nr. 426 din data de 22 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 52 din data de 19 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Pentru a dispune astfel, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Totodată, s-a reţinut că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO impune existenţa unei căi judiciare efective care să permită părţii de a beneficia de o cale de atac, dreptul de acces la o instanţă fiind un element inerent al garanţiilor consacrate de acest articol şi oferă instanţei dreptul, ca în fiecare caz, să procedeze la o evaluare în lumina particularităţilor procedurii, pentru ca în aplicarea normelor de procedură, să se evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurilor şi o flexibilitate excesivă care ar conduce la eliminarea condiţiilor procedurale stabilite de lege.

Astfel, instanţa supremă a reţinut că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, principiu statuat de art. 16 din Legea nr. 304/2004, articol ce reprezintă, de altfel, o aplicaţie a dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, care prevăd că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

De asemenea, s-a reţinut că potrivit art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestaţiei sau apelului rămân definitive la data pronunţării lor şi devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.

Mai mult decât atât, s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen. conform cărora:

"calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres".

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că a fost învestită cu soluţionarea contestaţiei formulate de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 52 din data de 19 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 25 noiembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2019, decizia purtând menţiunea, definitivă".

Prin urmare, s-a constatat că, în cauză, contestatorul A. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei căi de atac care nu întruneşte cerinţele textelor legale menţionate şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, dacă legea nu prevede vreo cale de atac, nu se pot crea artificial astfel de căi, legislaţia referitoare la formalităţile şi termenele care trebuie respectate pentru a formula o cale de atac vizând asigurarea bunei administrări a justiţiei şi respectarea, în special, a principiului securităţii juridice.

Aşadar, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept, sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii intervenind atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude.

Împotriva deciziei nr. 426 din data de 22 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, contestatorul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 6 septembrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestator, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege "Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

În speţă, A. a exercitat calea de atac a recursului împotriva deciziei penale nr. 426 din data de 22 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 52 din data de 19 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În acest context, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme reţine că potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) din C. proc. pen., contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac.

În raport cu aceste dispoziţii legale, se constată că, în ceea ce priveşte decizia prin care se soluţionează calea ordinară de atac a contestaţiei, C. proc. pen. nu a reglementat un al doilea sau al treilea grad de jurisdicţie, aceasta fiind definitivă.

Prin urmare, se constată că A. a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 426 din data de 22 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 426 din data de 22 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 septembrie 2021.