Recourse against final decision resolving criminal complaint; absence of statutory appeal route

Asupra recursului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 20 din data de 25 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia privind durata procesului penal vizând dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Suceava, formulată de contestatorul A..

Împotriva încheierii penale nr. 20 din data de 25 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, A. a formulat contestaţie.

Prin decizia nr. 365 din data de 14 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva încheierii penale nr. 20 din data de 25 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Pentru a dispune astfel, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că cererea petentului este informă şi lipsită de claritate.

În acest context, s-a apreciat că, din evaluarea conţinutului cererii, instanţa nu poate decela, în mod real, obiectul judecăţii, caracterul inform făcând dificilă o analiză ori o identificare a dispoziţiilor legale incidente.

Totodată, instanţa supremă a considerat că enumerarea unor texte de lege şi indicarea în numeroase dosare, a aceloraşi solicitări lipsite de precizie şi claritate, în condiţiile pronunţării unor soluţii de respingere anterioare, nu sunt apte a învesti în mod legal instanţa cu soluţionarea noilor cereri. Astfel, s-a apreciat că insistenţa petentului de a reitera solicitările într-un alt cadru procesual nu poate conduce la investirea instanţei în mod legal.

Mai mult decât atât, secţia penală a Înaltei Curţi a opinat că cereri repetitive formulate într-o formă neclară şi imprecisă, cu caracter de generalitate, fără indicarea concretă a bazei factuale, lipsesc instanţa de posibilitatea de a-şi exercita prerogativa de aplicare şi interpretare a legii, respectiv de a judeca, deoarece lipseşte chiar obiectul cauzei.

În aceste condiţii, instanţa supremă a apreciat că nu a fost generat un cadru procesual real şi nu există o legală învestire a instanţei.

Împotriva deciziei nr. 365 din data de 14 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, contestatorul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 6 septembrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestator, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege "Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

În speţă, A. a exercitat calea de atac a recursului împotriva deciziei nr. 365 din data de 14 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de acelaşi contestator împotriva încheierii penale nr. 20 din data de 25 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În acest context, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme reţine că potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) din C. proc. pen., contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac.

În raport cu aceste dispoziţii legale, se constată că, în ceea ce priveşte decizia prin care se soluţionează calea ordinară de atac a contestaţiei, C. proc. pen. nu a reglementat un al doilea sau al treilea grad de jurisdicţie, aceasta fiind definitivă.

Prin urmare, se constată că A. a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 365 din data de 14 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 365 din data de 14 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 septembrie 2021.