European Arrest Warrant Execution: Sufficiency of Factual Description and Non Bis In Idem Defense via Prior Foreign Conviction

Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 82/PI din data de 07 octombrie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admisă cererea formulată de autorităţile judiciare din Austria cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de Parchetul Viena, la data de 13 septembrie 2021, în dosarul de referinţă nr. 72 St 145/21 z faţă de persoana solicitată A..

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea şi că nu a renunţat la regula specialităţii conform art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus luarea măsurii arestării persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 07 octombrie 2021 şi până la data de 05 noiembrie 2021, inclusiv.

A dispus emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată A..

Conform art. 230 din C. proc. pen. administraţia locului de deţinere va reţine persoana solicitată la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor până la predarea efectivă către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Austria.

Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, predarea se va realiza în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, cetăţeanul român va fi predat cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România în vederea executării pedepsei.

A constatat că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa de reţinere din data de 23 septembrie 2021, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2021, începând cu ora 15:00, iar prin încheierea penală nr. 43/IP din 24 septembrie 2021 s-a dispus în baza art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de 15 zile, începând cu data de 24 septembrie 2021 până la data de 08 octombrie 2021, inclusiv.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, curtea de apel a reţinut că la data de 24 septembrie 2021, a fost înregistrată pe rolul instanţei sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Austria la data de 13 septembrie 2021 împotriva cetăţeanului român A., în vederea efectuării urmăririi penale săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, falsificare de bani şi asociere la o organizaţie criminală.

Împotriva persoanei solicitate s-a dispus prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea nr. 5602/II.5/2021 măsura reţinerii, pe o durată de 24 ore, începând cu data de 23.09.2021, ora 15:00.

La termenul de judecată din 07 octombrie 2021, la întrebarea instanţei, persoana solicitată A. a învederat că nu este de acord cu predarea către autorităţile judiciare din Austria şi că nu renunţă la regula specialităţii, aspecte consemnate în declaraţia ataşată la dosarul cauzei.

Prin încheierea penală nr. 43/IP din data de 24 septembrie 2021, în baza art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de 15 zile, începând cu data de 24 septembrie 2021 până la data de 08 octombrie 2021, inclusiv. Prin Decizia nr. 812/05.10.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana A. împotriva Încheierii penale nr. 43/IP din data de 24 septembrie 2021.

Cu privire la refuzul la predare, apărătorul ales al persoanei solicitate A. a solicitat comunicarea de relaţii suplimentare de la autorităţile judiciare din Austria cu privire la descrierea circumstanţelor în care a fost comisă infracţiunea, iar în subsidiar, să se dispună amânarea predării în temeiul art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, justificat de situaţia familială a persoanei solicitate.

Instanţa de fond a apreciat că sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este întemeiată, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004 şi nefiind incident niciun motiv de neexecutare a mandatului european de arestare dintre cele prevăzute de art. 99 din acelaşi act normativ.

În conţinutul mandatului european de arestare s-au reţinut următoarele:

I. În data de 24.10.2019 în Viena, în colaborare conştientă şi dorită cel puţin cu B., C., D., E. şi alţi autori neidentificaţi, în calitate de coautori au încercat să-l determine pe F., cu intenţia ca prin comportamentul înşelător să se îmbogăţească ei înşişi sau terţe persoane pe nedrept, prin înşelarea asupra unor fapte şi anume asupra faptului că doresc să-i vândă lingouri de aur şi dorind să verifice banii în numerar gândiţi ca preţ de vânzare-cumpărare în sumă de 110.000,00 euro dacă sunt adevăraţi şi după luarea unei bancnote să-i returneze întreaga sumă de bani, prin folosirea unui mijloc de probă fals, anume 198 bancnote de 500 de euro contrafăcute, care au fost schimbate cu banii în numerar fără a fi observaţi, la o acţiune şi anume la predarea banilor în numerar care l-ar fi prejudiciat patrimonial cu suma amintită, astfel cu o sumă care depăşeşte astfel 5.000,00 euro, rămânându-se însă la faza de tentativă doar datorită faptului că G., însoţitoarea lui F., a observat, că după ce autorii au schimbat banii adevăraţi i s-a dat înapoi victimei F. un plic cu bani contrafăcuţi, astfel că victima a putut să-şi ia din nou în proprietate banii în numerar, prin aceea că el a produs bancnotele contrafăcute şi le-a pus la dispoziţie acestora.

II. La o dată care urmează a fi stabilită, înainte de 24.10.2019, într-un loc care urmează a fi stabilit, a preluat banii falsificaţi cu acordul unei persoane participante la falsificare sau al unei persoane interpuse, cu intenţia, să-i introducă în circuitul civil ca fiind adevăraţi şi necontrafăcuţi, anume, cel puţin 198 bancnote de 500 euro falsificate, aceştia fiind înmânaţi într-un plic închis de către autorul neidentificat "tata socru H." lui F. în schimbul banilor în numerar de la punctul I predaţi, în sumă de 110.000,00 euro.

III. În Viena şi în alte locuri, ar fi contribuit prin efectuarea acţiunilor prevăzute la punctele I şi II ca membru al unei organizaţii criminale, astfel al unei asociaţii de lungă durată formată din mai mult de două persoane, care are ca scop comiterea de unul sau mai mulţi membri ai asociaţiei, de infracţiuni şi nu doar de infracţiuni minore, care este specializată pe tranzacţii de tip rip efectuate la nivel internaţional, deci în special fraude şi falsificare de bani.

Sub un prim aspect, prima instanţă a reţinut că persoana solicitată nu a avut obiecţiuni cu privire la identitatea sa (fiind, de altfel, efectuate şi verificări în baza DEPABD), aşa cum a declarat în faţa procurorului şi a instanţei.

De asemenea, s-a reţinut că infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate de autorităţile austriece îşi găsesc corespondentul în legislaţia penală română, regăsindu-se, de altfel, în dispoziţiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, iar pedeapsa prevăzută de C. pen. din Austria pentru aceste fapte este închisoarea de cel mult 10 ani.

Astfel, Curtea a apreciat că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul său fiind menţionate toate informaţiile enumerate în acest text de lege.

Totodată, s-a constatat că faptele reţinute de autoritatea judiciară emitentă se regăsesc printre cele enumerate la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 care dau loc la predare, fără a fi necesară verificarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.

Din conţinutul mandatului european de arestare a rezultat că nu este prescrisă răspunderea penală pentru faptele de care este acuzată persoana solicitată, fiind îndeplinită şi condiţia ca acesta să indice existenţa unui mandat de arestare naţional pe care mandatul european de arestare se întemeiază. Astfel, s-a constatat că mandatul european de arestare se întemeiază pe ordinul de arestare din data de 13.09.2021 emis de Parchetul Viena. Această condiţie se impune a fi analizată având în vedere decizia pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Aurel Bob-Dogi (C-241/15).

În speţă, s-a reţinut că nu este incident nici vreunul din motivele, obligatorii sau facultative, de refuz al executării mandatului european de arestare expres reglementate de art. 99 din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată nu face obiectul unei alte proceduri judiciare cu privire la aceeaşi acuzaţie în România sau în alt stat, iar răspunderea penală pentru faptele care motivează mandatul nu este prescrisă, după cum nu a intervenit nici amnistia potrivit legii române.

Chiar dacă persoana solicitată a arătat că nu se consideră vinovată de acuzaţiile formulate de autorităţile austriece, Curtea a notat că în procedura reglementată de art. 84 şi urm. din Legea nr. 302/2004, instanţa română nu are competenţa de a examina temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară din Austria şi nici oportunitatea emiterii mandatului european de arestare.

În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de Legea nr. 302/2004, republicată, nefiind constatate impedimente legale la predare, Curtea a constatat că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este întemeiată.

Cu privire la solicitarea apărătorului ales al persoanei solicitate, privind recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţate de către Tribunalul de Primă Instanţă din Anvers, Belgia, Curtea a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 90/PI/2019 din data de 21 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Belgia cu privire la executarea mandatului european de arestare având referinţa dosarului OR K. Helsen 2019/055 din data de 27.09.2019, emis de judecătorul de instrucţie din cadrul Tribunalului de Primă Instanţă din Anvers - Belgia, faţă de persoana solicitată A..

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea şi că nu a renunţat la regula specialităţii conform art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus luarea măsurii arestării persoanei solicitate A. în vederea predării, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 21 octombrie 2019 şi până la data de 19 noiembrie 2019, inclusiv.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată A., fiind reţinută următoarea stare de fapt:

La data de 28.02.2019, numitul I. a semnalat că a fost victima unor fapte de escrocherie pentru suma de 75.000 euro, în contextul negocierilor de vânzare şi preluare a firmei J.. Suspecţii s-au întâlnit cu vânzătorul şi şi-au arătat interesul de a cumpăra proprietatea pe care acesta o avea de vânzare, iar negocierile au durat un an, suspecţii folosind o identitate falsă, inclusiv domnul K., cetăţean elveţian. La un moment dat vânzătorul a mers la Milano pentru a continua negocierile, iar suspecţii au spus că vor să solicite unui avocat să examineze cazul, cu un cost de 75.000 euro, această sumă urmând să fie suportată de vânzător şi plătită numai dacă vânzarea s-a finalizat. Întrucât suspecţii doreau să fie siguri că vânzătorul are aceşti 75.000 euro în numerar s-au întâlnit la adresa firmei din L., Belgielaan x, căsuţa x, pentru a arăta aceşti bani. Arătând cei 75.000 euro, banii au fost tranzacţionaţi cu bancnote contrafăcute. Pe bancnotele contrafăcute există întotdeauna menţiunea "Facsimil" şi acestea sunt următoarele cupiuri: E 500 cu numărul de serie x; E 200 cu numărul de serie x; E 50 cu numărul de serie x. Laboratorul Poliţiei Judiciare Federale Anvers a descoperit amprente digitale pe bancnotele false, fiind identificate ca fiind ale lui A.. Potrivit Oficiului Central pentru Suprimarea Falsurilor, astfel de bancnote cu aceste numere de serie au fost deja folosite în Italia şi România.

Potrivit art. 99 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 302/2004 republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri când o autoritate judiciară română a decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri.

Având în vedere aceste dispoziţii din care rezultă că autorităţile judiciare române de executare refuză executarea mandatului european de arestare doar în situaţia în care hotărârea din Belgia ar viza aceleaşi fapte ca şi cele care se susţine că ar fi fost comise în Austria, şi care fac obiectul prezentului mandat european de arestare. Or, în raport de stările de fapt expuse nu a rezultat că acestea sunt identice pentru a fi incident motivul de refuz prev. de art. 99 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Nu în ultimul rând, Curtea nu a da curs solicitării formulate de avocatul ales al persoanei solicitate de amânare a predării acesteia în raport de prevederile imperative ale dispoziţiilor art. 114 raportat la art. 58 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit cărora predarea amânată se dispune doar în situaţiile în care persoana solicitată este cercetată penal în România, suferă de o boală gravă, este gravidă sau are un copil mai mic de un an, ceea ce nu este cazul în prezenta speţă.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A., criticând-o (prin motivele scrise de contestaţie) pentru nelegalitate, în esenţă, solicitând respingerea cererii formulată de autorităţile judiciare austriece cu privire la executarea mandatului european de arestare emis.

Astfel, a susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că nu se impune solicitarea de relaţii suplimentare autorităţilor judiciare austriece referitoare la data şi locul comiterii faptelor de persoana solicitată şi nici recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii străine.

Or, s-a arătat că este neechivoc că mandatul european de arestare nu respectă condiţiile de formă prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, în sensul că nu se face o descriere a circumstanţelor în care au fost comise faptele, inclusiv locul şi momentul comiterii acestor fapte.

În ceea ce priveşte fapta de înşelăciune gravă, apărarea a susţinut că există şi un caz de împiedicare a exercitării acţiunii penale şi implicit la arestarea persoanei solicitate, respectiv cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. - o altă persoană a săvârşit această faptă, întrucât din actele de la dosar rezultă cu claritate că persoana solicitată a fost supusă măsurii controlului judiciar în perioada 03.10.2019 şi 21.10.2019, iar apoi arestată preventivă în data de 24.10.2019 şi extrădată în Belgia.

De asemenea, cu privire la fapta de participare la o organizaţie criminală, autorităţile judiciare austriece au indicat că această faptă a fost comisă în Viena şi în alte locuri, spre exemplu în România, ceea ce constituie un motiv de refuz în executarea mandatului prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, în sensul că statul român ar fi competent teritorial să cerceteze această faptă.

Referitor la solicitarea de recunoaştere pe cale incidentală a hotărârii penale din data de 4 martie 2020 pronunţată de Tribunalul de primă instanţă din Anvers, prin care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, emitere de bancnote contrafăcute şi asociere criminală, apărarea a susţinut că, raportat la dispoziţiile art. 147 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, nu este prevăzută ca şi condiţie de admisibilitate legătura cu cauza în cadrul căreia se invocă cererea de recunoaştere, sens în care a apreciat că se impune admiterea cererii formulate.

Pentru aceste motive, apărarea a solicitat admiterea contestaţiei, respingerea cererii formulată de autorităţile judiciare austriece cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de Parchetul din Viena la data de 13 septembrie 2021 şi luarea faţă de persoana solicitată a unei alte măsuri preventive mai puţin restrictivă.

În subsidiar, a solicitat să se dispună amânarea predării persoanei solicitate pentru o perioadă de 3 luni, întrucât predarea imediată a persoanei solicitate ar avea consecinţe grave pentru familia sa, respectiv pentru sănătate mamei sale, care a fost diagnosticată de mai multă vreme cu cancer mamar, recent suferind şi un infarct criptogenic, persoana solicitată fiind singurul său sprijin ca urmare a decesului tatălui vitreg.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 13.10.2021, fiind fixat termen pentru soluţionare la data de 19.10.2021, ocazie cu care au fost luate concluziile apărării contestatorului şi ale parchetului asupra contestaţiei de faţă, acestea fiind redate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, iar conform art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Mandatul european de arestare constituie o procedură judiciară simplificată de predare transfrontalieră în scopul urmăririi penale sau executării unei pedepse sau măsuri de siguranţă privative de libertate.

În cauză, arestarea şi predarea persoanei solicitate A., cetăţean român, se întemeiază pe existenţa unui mandat european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Austria la data de 13.09.202, în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, falsificare de bani şi asociere la o organizaţie criminală prevăzute de C. pen. din Austria.

Înalta Curte constată că infracţiunile reţinute în fapt în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare şi redate în cuprinsul hotărârii atacate, se regăsesc printre faptele care dau loc la predare dacă sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate a cărei durată maximă este de cel puţin 3 ani, situaţie în care nu se mai impune verificarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări.

În cauza de faţă, durata maximă a pedepsei care poate fi aplicată pentru infracţiunile presupus săvârşite de persoana solicitată este închisoarea de până la 10 ani.

De altfel, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa fondului, infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate de autorităţile austriece îşi găsesc corespondentul în legislaţia penală română.

În cuprinsul dispoziţiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată sunt reglementate cazurile în care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, iar la alin. (2) al aceluiaşi articol sunt enumerate cazurile ce constituie motive opţionale de refuz al executării mandatului european de arestare.

Analizând dispoziţiile legale sus menţionate, Înalta Curte constată că în mod judicios prima instanţă a apreciat că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate şi nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel, se constată că din economia dispoziţiilor legale cuprinse în legea specială care reglementează executarea unui mandat european de arestare, art. 84 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Prin urmare, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanţei, constată că mandatul european de arestare nr. 72 St 145/21z din data de 13.09.2021 emis de Parchetul din Viena conţine descrierea faptelor în limitele impuse de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Înalta Curte constată că informaţiile cuprinse în mandatul european de arestare sunt suficiente pentru a aprecia asupra întrunirii condiţiilor imperative impuse de lege. Astfel, se constată că stadiul cercetărilor în prezenta cauză este unul incipient, iar faptul că în mandat nu sunt indicate exact momentul, locul şi gradul de implicare a persoanei solicitate nu este de natură a conduce la neîndeplinirea condiţiilor de formă şi conţinut, toate aceste aspecte fiind determinate de stadiul prezent al cercetărilor, autorităţile din Austria urmând a stabili modalitatea de implicare a persoanelor suspectate de comiterea faptelor, în cursul procedurii, acesta fiind scopul cercetărilor derulate şi al emiterii mandatului european de arestare.

Deopotrivă, nu pot fi primite nici susţinerile persoanei solicitate în sensul că nu se face vinovată de faptele pentru care este cercetată şi pentru care a fost emis mandatul european de arestare, respectiv criticile vizând temeinicia acuzaţiilor formulate împotriva persoanei solicitate, întrucât privesc fondul cauzei şi urmează a fi lămurite de autorităţile judiciare din Austria.

Autorităţile judiciare române, învestite exclusiv cu punerea în executare a mandatului european de arestare, nu se pot pronunţa în nici un mod asupra acestei cereri. Astfel cum s-a menţionat anterior, mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autorităţile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, instanţele naţionale neputându-se pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei solicitate.

Relativ la cererea persoanei solicitate de recunoaştere, pe cale incidentală, a hotărârii penale din data de 4 martie 2020, pronunţată de Tribunalul de primă instanţă din Anvers, Înalta Curte reţine următoarele:

În cauza pendinte, prima instanţă a fost învestită cu punerea în executare a mandatului european de arestare emis în data de 13 septembrie 2021 de Parchetul din Viena, în Dosarul nr. x St 145/21 z, faţă de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, falsificare de bani şi asociere la o organizaţie criminală, constând în aceea că, a încercat să-l inducă în eroare pe numitul F., la data de 24.10.2019, respectiv în furnizarea de bancnote contrafăcute şi elaborarea planului de inducere în eroare şi contactare a victimei. La o dată care urmează a fi stabilită, înainte de 24.10.2019, într-un loc care urmează a fi stabilit, a preluat banii falsificaţi cu acordul unei persoane participante la falsificare sau al unei persoane interpuse, cu intenţia să-i introducă în circuitul civil ca fiind adevăraţi şi necontrafăcuţi, anume, cel puţin 198 bancnote de 500 euro falsificate, aceştia fiind înmânaţi într-un plic închis de către autorul neidentificat "tata socru H." lui F. în schimbul sumei de 110.000,00 euro.

În ceea ce priveşte faptele pentru care a fost condamnat definitiv în Belgia, se constată că prin Sentinţa penală nr. 90/PI/2019 din data de 21 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 542 din data de 30 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Belgia cu privire la executarea mandatului european de arestare având referinţa dosarului OR K. Helsen 2019/055 din data de 27.09.2019, emis de judecătorul de instrucţie din cadrul Tribunalului de Primă Instanţă din Anvers - Belgia, faţă de persoana solicitată A., cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 496 din C. pen. belgian; emiterea de bancnote false, prevăzută de art. 160 - 178 din C. pen. belgian şi grup infracţional, prevăzută de art. 322-326 din C. pen. belgian.

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut, în esenţă, că la data de 28.02.2019 numitul I. a semnalat că a fost victima unor fapte de escrocherie pentru suma de 75.000 euro, în contextul negocierilor de vânzare şi preluare a firmei J.. Suspecţii s-au întâlnit cu vânzătorul şi şi-au arătat interesul de a cumpăra proprietatea pe care acesta o avea de vânzare, iar negocierile au durat un an, suspecţii folosind o identitate falsă, inclusiv domnul K., cetăţean elveţian. La un moment dat vânzătorul a mers la Milano pentru a continua negocierile, iar suspecţii au spus că vor să solicite unui avocat să examineze cazul, cu un cost de 75.000 euro, această sumă urmând să fie suportată de vânzător şi plătită numai dacă vânzarea s-a finalizat. Întrucât suspecţii doreau să fie siguri că vânzătorul are aceşti 75.000 euro în numerar s-au întâlnit la adresa firmei din L., Belgielaan x, căsuţa x, pentru a arăta aceşti bani. Arătând cei 75.000 euro, banii au fost tranzacţionaţi cu bancnote contrafăcute. Pe bancnotele contrafăcute există întotdeauna menţiunea "Facsimil" şi acestea sunt următoarele cupiuri: E 500 cu numărul de serie x; E 200 cu numărul de serie x; E 50 cu numărul de serie x. Laboratorul Poliţiei Judiciare Federale Anvers a descoperit amprente digitale pe bancnotele false, fiind identificate ca fiind ale numitului A.. Potrivit Oficiului Central pentru Suprimarea Falsurilor, astfel de bancnote cu aceste numere de serie au fost deja folosite în Italia şi România.

Conform art. 99 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 302/2004, republicată,

"Autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri."

Potrivit art. 135 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, "O persoană în privinţa căreia s-a pronunţat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru al spaţiului Schengen nu poate fi urmărită sau judecată pentru aceleaşi fapte dacă, în caz de condamnare, hotărârea a fost executată, este în curs de executare sau nu mai poate fi executată potrivit legii statului care a pronunţat condamnarea."

Astfel, în baza principiului non bis in idem, orice stat este pus în imposibilitatea de a judeca o persoană de două ori pentru aceeaşi sau aceleaşi fapte, sau de a obliga o persoană să execute de două ori o sancţiune pentru aceeaşi faptă.

Totodată, se reţine că pentru aplicabilitatea principiului non bis in idem se impune ca faptele materiale şi inculpatul să fie aceleaşi în ambele proceduri desfăşurate în faţa ambelor instanţe (Curtea Europeană de Justiţie, Cauza C-467/04, în hotărârea Van Esbroeck) statuându-se că în ceea ce priveşte coincidenţa faptelor, aceasta trebuie înţeleasă ca un ansamblu nediferenţiat de circumstanţe, independent de încadrarea lor juridică.

Or, raportând aceste consideraţii juridice la situaţia de fapt anterior expusă, rezultă că în cauza pendinte nu este incident principiul non bis in idem, faptele pentru care a fost condamnat definitiv contestatorul în Belgia fiind altele decât cele care fac obiectul mandatului european de arestare pendinte.

Deopotrivă, în acord cu prima instanţă, în cauză se constată că nu este incident motivul prevăzut de art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, împrejurarea invocată de contestator vizând situaţia sa familială, neputând constitui o împrejurare specială din cauza căreia predarea imediată a persoanei solicitate ar avea consecinţe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia, în accepţiunea dispoziţiilor art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 ce se aplică în mod corespunzător potrivit art. 114 din această lege, "predarea poate fi amânată din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecinţe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia. În acest caz, predarea poate fi amânată cel mult 3 luni şi numai o singură dată."

Situaţia prevăzută de art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, constituie un motiv facultativ pentru autoritatea judiciară română de amânare a predării persoanei solicitate, astfel încât instanţa de judecată, analizând actele şi lucrările ce însoţesc mandatul european de arestare, are posibilitatea de a amâna această predare.

Concluzionând, instanţa de control judiciar constată că în mod corect prima instanţă a apreciat întemeiată sesizarea procurorului privind punerea în executare a mandatului european emis de către autorităţile judiciare din Austria la data de 13.09.2021 pe numele persoanei solicitate A., dispunând totodată, în mod legal, arestarea contestatorului pentru 30 de zile, în conformitate cu art. 104 din Legea nr. 302/2004.

Evaluând cererea formulată de persoana solicitată prin intermediul apărătorului ales, de dispunere a unei măsuri preventive mai puţin intruzive, Înalta Curte o constată neîntemeiată.

Potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, în cazul în care instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

Totodată, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004: "După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege rezultă că, în cazul în care dispune executarea mandatului european de arestare, instanţa dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, prin hotărârea de predare neputându-se lua o altă măsură.

Dispoziţiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004, sub aspectul posibilităţii înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecăţii, iar nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menţine până la predarea efectivă a persoanei solicitate.

Pentru motivele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 82/PI din data de 07 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 82/PI din data de 07 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2021.

GGC - GV