Compensatory Detention Credit Cannot Reduce Final Sentence; Appeal Dismissed

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 57 din data de 11 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins solicitarea formulată de apărătorul desemnat din oficiu al petentului condamnat A., în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., ca temei de drept al contestaţiei la executare formulate.

S-a respins, ca nefondată, excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul condamnat A. (în prezent deţinut în Penitenciarul Mărgineni), în sensul aplicării dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind recursul compensatoriu, pe calea contestaţiei la executare formulate în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni la data 23.02.2021, petentul condamnat A. a contestat mandatul în executarea căruia se află, solicitând reducerea pedepsei prin aplicarea dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru perioada executată în intervalul 2012 - 2015, respectiv scăderea a 216 zile.

Prin adresa nr. x/03.03.2021, Penitenciarul Mărgineni a comunicat faptul că, la data formulării prezentei contestaţii, respectiv la data de 10.02.2021, contestatorul se afla încarcerat în această unitate, înaintând copia mandatului în executarea căruia se află acesta, respectiv nr. 17/28.09.2020 emis de Curtea de Apel Galaţi, în baza Sentinţei penale nr. 13/F din 23.01.2020, definitivă prin Decizia penală nr. 253/A din 28.09.2020 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, din oficiu, s-a ataşat copia Sentinţei penale nr. 13/F din 23.01.2020 a Curţii de Apel Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 253/A din 28.09.2020 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.

La termenul de judecată din data de 10.03.2021, având în vedere obiectul contestaţiei şi mandatul în executarea căruia se află petentul condamnat, instanţa, din oficiu a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Moreni şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, reprezentantul Ministerului Public şi apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnat, fiind de acord.

Prin Sentinţa penală nr. 189/10 martie 2021, pronunţată de Judecătoria Moreni, în Dosarul nr. x/2021, s-a dispus, în baza art. 598 din C. proc. pen., raportat la art. 47 din C. proc. pen., a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu.

În baza art. 50 din C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată de petentul condamnat A., în prezent deţinut în Penitenciarul Mărgineni, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

În consecinţă, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 30 martie 2021, sub numărul x/2021. În urma repartizării aleatorii, primul termen de judecată a fost stabilit la data de 11 mai 2021.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat a solicitat, cu titlu prealabil, reţinerea dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., ca temei de drept al contestaţiei la executare formulate şi, în consecinţă declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi. În subsidiar, a fost solicitată emiterea unei adrese către Penitenciarul Ploieşti pentru comunicarea unei adrese conţinând zilele de care persoana privată de libertate ar beneficia ca urmare a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013.

Această solicitare a fost respinsă de instanţă, reţinând că relaţiile privind incidenţa legii recursului compensatoriu se află ataşate la dosar.

Analizând cererea cu care a fost învestită, instanţa de fond a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 13/F din 23.01.2020, Curtea de Apel Galaţi a hotărât următoarele:

"Condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de "constituire a unui grup infracţional organizat" prev. de art. 367 alin. (1), (2) C. pen.

Aplică inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de "contrabandă" prev. de art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Aplică inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de "contrabandă" prev. de art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006.

Aplică inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în ref. la art. 16 alin. (1) lit. b), teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de "desfăşurare, fără autorizare, a activităţilor specifice culegerii de informaţii" prev. de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. aplică inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită la 7 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. aplică inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. aplică inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 104 alin. (2) C. pen. revocă liberarea condiţionată acordată inculpatului A. pentru pedeapsa principală rezultantă de 7 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2307/28.11.2011 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 945/12.01.2012 a Curţii de Apel Ploieşti şi dispune executarea restului de pedeapsă de 1463 zile închisoare.

În baza art. 104 alin. (2) C. pen. în ref. la art. 44 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte restul de 1463 zile închisoare menţionat anterior cu pedeapsa principală rezultantă de 7 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului A. în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 8 luni închisoare sporită la 7 ani, 8 luni şi 487 zile închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. aplică inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. aplică inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen."

Prin Decizia penală nr. 253/A din data de 28.09.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, printre altele, s-au admis apelurile formulate de apelanţii intimaţi inculpaţi B., C., D., A. şi E. împotriva Sentinţei penale nr. 13/F din 23 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului A. de 7 ani, 8 luni şi 487 zile închisoare, în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, respectiv:

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, aplicate în cauză;

- restul de 1463 zile rezultat ca urmare a revocării liberării condiţionate acordate inculpatului.

A Înlăturat sporul de 2 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b), teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

A condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., astfel cum a fost dispusă schimbarea încadrării juridice prin încheierea din 3.07.2020 pronunţată în cauză

A aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 104 alin. (2) C. pen., a revocat liberarea condiţionată acordată inculpatului A. pentru pedeapsa principală rezultantă de 7 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2307/28.11.2011 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 945/12.01.2012 a Curţii de Apel Ploieşti şi dispune executarea restului de pedeapsă de 1463 zile închisoare.

În baza art. 104 alin. (2) C. pen., art. 44 C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit restul de 1463 zile închisoare menţionat anterior cu pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului A. în prezenta cauză, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din restul de pedeapsă de 1463 zile închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute în final pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 487 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

A dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului A. reţinerea din 18.06.2018 şi arestul la domiciliu de la 19.06.2018 la 14.11.2018.

După rămânerea definitivă a soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, petentul condamnat A., încarcerat la Penitenciarul Mărgineni, a solicitat pe calea contestaţiei la executare reducerea pedepsei aplicate, învederând că anterior liberării condiţionate a beneficiat de dispoziţiile legii recursului compensatoriu, obţinând astfel un număr de 216 zile, perioadă care nu a fost însă dedusă din perioada cumulată odată cu revocarea liberării condiţionate.

În esenţă, petentul condamnat a susţinut că instanţa nu a dedus din pedeapsa aplicată şi executată anterior un număr de 216 zile, număr precizat şi în adresa emisă de Penitenciarul Ploieşti, nefiind invocată o împrejurare intervenită ulterior sentinţei în executarea căreia se află.

S-a reţinut că, aspectele invocate vizează deducerea unei perioade considerate ca executate anterior liberării condiţionate a căror revocare a fost dispusă prin sentinţa în executarea căreia se află în prezent persoana condamnată.

În acest sens, caracterul pretins echivoc al dispozitivului hotărârii sau lipsa acestuia de precizie, nu ar putea legitima formularea unei contestaţii la executare în baza dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a exprimat în sensul că deducerea greşită a arestării preventive, în sensul că prin hotărârea de condamnare pronunţată de prima instanţă, a fost dedusă o perioadă de timp mai mare decât cea a arestării preventive efective, atrage incidenţa cazului de contestaţie la executare prevăzut în art. 461 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. din 1968 [acest caz de contestaţie la executare fiind similar cu cel prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) din noul C. proc. pen.], pe calea contestaţiei la executare putând fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, cum este cel referitor la deducerea greşită a arestării preventive, fără a se repune în discuţie probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 167/2006, www.x.ro.).

Numai în ipoteza în care prin contestaţia la executare se invocă o nelămurire cu privire la conţinutul hotărârii ce se execută sau o împiedicare la executare [art. 598 alin. (1) lit. c) din noul C. proc. pen.], competenţa soluţionării aparţine numai instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută, în speţă Curţii de Apel Galaţi.

Contrar opiniei susţinute de apărare, s-a reţinut că solicitarea petentului condamnat nu poate fi întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., petentul condamnat reclamând incidenţa unei cauze de micşorare a pedepsei cu perioada celor 216 zile considerate ca executate anterior, temeiul de drept al contestaţiei la executare fiind art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Prin urmare, instanţa de fond a respins solicitarea formulată de apărătorul desemnat din oficiu al petentului condamnat A., în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., ca temei de drept al contestaţiei la executare formulate.

De asemenea, a respins, ca nefondată, excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti, reiterând că, în prezent, petentul condamnat se află încarcerat într-un penitenciar aflat pe raza Curţii de Apel Ploieşti, în executarea unei soluţii de condamnare pronunţate în primă instanţă de Curtea de Apel Galaţi.

Sub aspectul fondului cauzei, contestatorul condamnat a susţinut că anterior liberării sale condiţionate, a executat pedeapsa închisorii în condiţii de detenţie necorespunzătoare, aspect confirmat şi de adresa emisă de Penitenciarul Ploieşti conform căreia persoana privată de libertate ar beneficia de 216 zile conform legii recursului compensatoriu. Petentul a susţinut, în esenţă, că din moment ce prin sentinţa în executarea căreia se află, s-a dispus revocarea liberării condiţionate din pedeapsa principală rezultantă de 7 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2307/28.11.2011 a Judecătoriei Ploieşti, în mod normal, ar trebui dedusă şi perioada celor 216 zile considerate ca executate.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

În acest cadru, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia la executare se poate formula când se invocă o cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei sau orice alt incident ivit în cursul executării, o nelămurire cu privire la executare, în situaţia în care se pune în executare o sentinţă care nu este definitivă sau în situaţia în care persoana în contra căreia se execută hotărârea penală nu este aceeaşi cu persoana condamnată.

Astfel, instituţia contestaţiei la executare nu este o cale de atac extraordinară, ci este doar un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive - dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până în acest moment, în cursul executării pedepsei - dacă incidentul s-a ivit în perioada executării şi chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea ei. Scopul acestui mijloc procesual este asigurarea punerii în executare a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale. Pe cale de consecinţă, pe calea contestaţiei la executare nu se poate schimba sau modifica soluţia care a căpătat autoritate de lucru judecat.

Potrivit prevederilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, modificată şi completată prin Legea nr. 169/2017, "la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată."

Dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013, introduse prin Legea nr. 169/2017, au drept efect considerarea ca executate a unui număr suplimentar de 6 zile din pedeapsa aplicată, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executată într-un spaţiu de cazare determinat de legiuitor, reprezentând o compensaţie adecvată faţă de încălcarea normelor minime de cazare (spaţiul vital insuficient şi/sau a condiţii materiale precare de deţinere). Această măsură reprezintă o ficţiune legală cu caracter compensatoriu care nu conduce la modificarea pedepsei, respectiv la micşorarea acesteia, în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Astfel, măsura are caracter administrativ-jurisdicţional, se pune în executare de către administraţia penitenciarului şi nu poate fi contestată pe calea procedurii prevăzute de art. 598 din C. proc. pen.

În acest sens, instanţa a mai reţinut că pedeapsa definitivă pronunţată de către o instanţă de judecată poate fi modificată doar dacă intervine o altă hotărâre definitivă, sau în cazul în care legiuitorul adoptă o normă legală în acest sens. În ceea ce priveşte intervenţia legiuitorului (primar sau delegat) privind modificarea unei pedepse stabilite cu autoritate de lucru judecat, instanţa a reţinut că, potrivit C. pen., cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei sunt graţierea şi prescripţia executării pedepsei (Partea generală, Titlul VIII), iar potrivit C. proc. pen. înlăturarea sau modificarea pedepsei este incidentă în cazul intervenirii unei legi penale noi privind dezincriminarea (art. 4 din C. pen.) sau modificarea limitelor speciale ale pedepsei (art. 6 din C. pen.), precum şi în cazul amnistiei sau graţierii (Partea specială, Titlul V, Secţiunea a 4-a).

În raport de aceste norme legale, care în mod tradiţional constituie dreptul comun în materie penală, modificarea unei pedepse stabilite cu autoritate de lucru judecat intervine în cazurile prevăzute de C. pen. sau C. proc. pen. sau în situaţia în care legiuitorul reglementează o normă specială în materie, normă care însă, faţă de caracterul derogatoriu de reglementare, trebuie să aibă caracter expres şi neechivoc.

Dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 au fost introduse prin Legea nr. 169/2017 (act normativ în prezent abrogat), iar în expunerea de motive s-a arătat "Proiectul de lege îşi propune un dublu scop: de a acorda o compensare persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiţii de supraaglomerare severă şi de a contribui în acelaşi timp la degrevarea penitenciarelor. Astfel, toate persoanele private de libertate vor avea în mod automat vocaţia de a beneficia de liberare condiţionată dacă îndeplinesc condiţiile stabilite prin proiect. (...) Se are în vedere în primul rând ca acest mecanism să opereze în cadrul liberării condiţionate, cu menţiunea însă că aceasta va fi o vocaţie şi nu un drept recunoscut condamnatului care de plano să beneficieze de reducerea pedepsei pentru executarea în condiţii necorespunzătoare. Astfel, mecanismul este conceput ca un instrument juridic potrivit căruia, în vederea acordării liberării condiţionate, în calculul pedepsei ce poate fi considerată ca executată potrivit legii, se include ca măsură compensatorie executarea pedepsei într-un spaţiu necorespunzător.’’

Aşa fiind, în cauză, faţă de structura normativă a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, norma juridică fiind reglementată într-un singur articol, fără trimitere la alte dispoziţii legale şi fără adoptarea unor norme infralegale, în raport de scopul urmărit de legiuitor anterior enunţat, nu s-a putut reţine că dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind recursul compensatoriu, reglementează un caz de modificare a pedepsei stabilite cu autoritate de lucru judecat de instanţa de judecată, neavând un caracter expres şi neechivoc în acest sens, în condiţiile în care în expunerea de motive ce a stat la baza adoptării normei legale se stipulează în sens contrar.

O interpretare contrară ar presupune ca instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, corespunzătoare instanţei de executare, să intervină asupra formelor de executare la fiecare 30 de zile executate într-un spaţiu de cazare necorespunzător, cu consecinţa anulării mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, concomitent cu emiterea unui nou mandat de executare, împrejurări neprevăzute de legiuitor.

Aşadar, nefiind un caz de modificare a pedepsei definitiv aplicate de instanţa de judecată, modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu poate face obiectul unei contestaţii la executare, nefiind îndeplinite condiţiile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 598 din C. proc. pen.

Desigur că persoana privată de libertate a executat anterior liberării condiţionate o pedeapsă privativă de libertate în condiţii de detenţie necorespunzătoare, beneficiind de 216 zile considerate ca executate, însă această perioadă nu poate fi scăzută în acest stadiu al executării pedepsei din restul de pedeapsă contopit în pedeapsa în executarea căreia se află în prezent petentul condamnat, în sensul reducerii restului de pedeapsă de 1463 zile închisoare, cât timp restul de pedeapsă a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat. Beneficiul celor 216 zile considerate ca executate va putea fi avut în vedere la stabilirea fracţiei minime de pedeapsă ce se impune a fi din nou executată pentru ca persoana privată de libertate să poată beneficia de instituţia liberării condiţionate.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat contestaţie condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 07.06.2021, fiind fixat termen pentru soluţionare la data de 19.10.2021, ocazie cu care au fost luate concluziile apărării contestatorului şi ale parchetului asupra contestaţiei de faţă, acestea fiind redate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Evaluând contestaţia formulată de contestatorul A., în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, dar şi prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte notează, cu privire la contestaţia la executare, că aceasta reprezintă o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale. Printr-o contestaţie la executare nu se pot invoca aspecte ce ţin de judecata pe fond a cauzei, ci doar aspecte care privesc executarea hotărârilor.

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârilor penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., atunci când se invocă amnistia, prescripţia sau orice altă cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei trebuie să cuprindă situaţiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripţia executării pedepsei, graţierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

În speţa de faţă, contestatorul A. a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., solicitând ca, prin intermediul acestui mijloc procesual, să se reducă pedeapsa aplicată prin reţinerea dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru perioada executată în intervalul 2012-2015, respectiv scăderea a 216 zile.

Contestatorul A. se află în executarea pedepsei rezultante de 5 ani şi 487 zile închisoare aplicate pentru concurs de infracţiuni prin Sentinţa penală nr. 13/F din data de 23 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă prin Decizia penală nr. 253/A din data de 28 septembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 17/28.09.2020 .

Potrivit dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, modificată şi completată prin Legea nr. 169/2017, în vigoare până la 23.12.2019, la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.

În conformitate cu aceste dispoziţii legale, Penitenciarul Ploieşti a comunicat că, de la data de 24.07.2012 (data aplicării Legii nr. 169/2017) şi până la data liberării condiţionate (07.07.2015), contestatorul a executat în condiţii necorespunzătoare un număr de 1078 de zile, pentru care ar beneficia de 210 zile considerate executate ca urmare a aplicării art. 551 din Legea nr. 169/2017.

De asemenea, Penitenciarul Mărgineni a comunicat că, la data formulării cererii, respectiv 10.02.2021, se afla încarcerat în această unitate, în baza mandatului emis de Curtea de Apel Galaţi pentru care nu beneficiază de zile considerate executate suplimentar conform art. 551 din Legea nr. 169/2017. De asemenea, au mai comunicat că data încarcerării este 29.09.2020, iar în perioada 24.07.2012 până la data încarcerării, condamnatul a mai figurat încarcerat în executarea unui mandat emis de Judecătoria Ploieşti, fiind liberat condiţionat la data de 7 iulie 2015 în baza sentinţei din data de 25 iunie 2015 emisă de Judecătoria Ploieşti.

Invocarea de către contestator a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, modificată şi completată prin Legea nr. 169/2017, drept cauză de micşorare a cuantumului pedepsei rezultante a închisorii aplicate definitiv prin hotărârea de condamnare contravine scopului reglementării.

Reglementarea măsurii compensatorii introdusă în Capitolul IV al Legii nr. 254/2013, modificată şi completată prin Legea nr. 169/2017, intitulat Condiţiile de detenţie, exprimă voinţa legiuitorului de aplicare a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 exclusiv în legătură cu executarea pedepselor, având ca urmare aplicarea unui algoritm de calcul (expres precizat) privind pedepsele executate efectiv în condiţii de detenţie necorespunzătoare. Nicidecum legiuitorul nu a vizat prin art. 551 din legea menţionată pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare.

Prin Decizia nr. 8/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat: Competenţa soluţionării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi care se regăseşte în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanţei de executare sau instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Considerentele acestei decizii pronunţate în interesul legii nu conduc la concluzia susţinută de contestator că zilele obţinute câştig în urma recursului compensatoriu determină diminuarea pedepsei aplicate prin hotărârea de condamnare, căreia îi sunt aferente zilele executate în condiţii necorespunzătoare.

Astfel, prin considerentele deciziei în interesul legii amintite s-a arătat că recalcularea părţii executate efectiv din pedeapsa anterioară, prin luarea în considerare a zilelor compensatorii acordate pentru executarea acesteia în condiţii de detenţie necorespunzătoare, va avea ca efect reducerea restului din pedeapsă rămas neexecutat şi, prin aceasta, reducerea pedepsei rezultante definitiv aplicate, în condiţiile în care restul neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară s-a adăugat la pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune.

Prin aceeaşi decizie în interesul legii, s-a precizat că zilele considerate ca executate, ca măsură compensatorie prevăzută de art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, intră în sfera noţiunii de "cauză de micşorare a pedepsei" în accepţiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., iar cererile condamnaţilor având ca obiect acordarea zilelor compensatorii pentru restul neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară urmează a fi analizate prin prisma dispoziţiilor legale referitoare la contestaţia la executare.

Cauza de micşorare a pedepsei la care se referă Decizia nr. 8/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii vizează executarea pedepsei, deoarece contestaţia la executare reglementată de art. 598 din C. proc. pen. se exercită împotriva executării hotărârii penale, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de acest text legal, dispoziţiile alin. (1) al art. 598 din C. proc. pen. fiind fără echivoc: "Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri (...)".

Aşadar, acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 are efect asupra executării pedepsei, iar nu asupra pedepsei aplicate definitiv care se bucură de autoritate de lucru judecat.

În sensul că acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 are efect asupra executării pedepsei, prin diminuarea restului de pedeapsă neexecutat, s-a pronunţat şi Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 7 din 26.04.2018, prin care a stabilit că în interpretarea dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din C. pen., trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012, perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condiţiilor de detenţie necorespunzătoare.

Prin motivele invocate pe calea contestaţiei la executare nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive, întrucât contestaţia la executare nu are natura juridică a unei căi de atac.

Or, prin contestaţia la executare formulată, contestatorul A. solicită, în realitate, modificarea pedepsei rezultante de 5 ani şi 487 zile închisoare aplicate cu caracter definitiv pentru concurs de infracţiuni, pedeapsă care este rezultatul unui proces de individualizare specific soluţionării pe fond a cauzei.

Pe calea contestaţiei la executare se pot invoca aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, contestaţia la executare fiind o procedură jurisdicţională de rezolvare a anumitor incidente limitativ prevăzute de lege ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte mai precizează că situaţiile în care pedeapsa aplicată definitiv poate fi modificată sunt prevăzute expres în Secţiunea 11 intitulată Schimbări în executarea unor hotărâri din Capitolul III - Titlul V - Partea specială a C. proc. pen. (art. 583 din C. proc. pen. oferă posibilitatea înlăturării modalităţii de individualizare a executării pedepsei reglementate de art. 91 din C. pen., art. 584 din C. proc. pen. prevede înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii, art. 585 din C. proc. pen. permite modificarea pedepsei, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată concursul de infracţiuni, recidiva, pluralitatea intermediară, acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, art. 586 din C. proc. pen. oferă posibilitatea înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii), iar contestatorul nu a invocat niciuna dintre aceste situaţii.

În raport cu toate aceste argumente, constatând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 57 din data de 11 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 57 din data de 11 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2021.

GGC - GV