Constitutional exception against admissibility limits of criminal revision for non-merits prosecutorial resolutions

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de revizuenta SC A. SRL, cu sediul în Oradea, strada x nr. 7, judeţul Bihor, reprezentată legal prin administrator special B., cu acelaşi sediu procesual ales, de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat revizuenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 08.06.2021, revizuenta SC A. SRL reprezentată legal prin administrator special B., a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale arătând că decizia de neîncepere a urmăririi penale este de natură să vicieze drepturi elementare prevăzute de Constituţia României şi anume cele prevăzute de art. 52 din legea fundamentală, potrivit cărora:

"(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. (2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică. (3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă."

Verificând cererea formulată prin prisma motivelor arătate, precum şi a dispoziţiilor legale în materie, reglementând condiţiile de admisibilitate ale unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, curtea a reţinut că dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 prevăd că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, sau de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, curtea a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În continuare, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi de aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În analiza condiţiilor enumerate anterior, curtea a constatat că, în speţă, excepţia de neconstituţionalitate formulată nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât aceasta a fost formulată lapidar, fără a se indica în concret dispoziţia de drept penal material sau procedural care ar fi, în opinia revizuentei, neconstituţională şi fără a se preciza legătura acesteia cu soluţionarea cauzei.

Împotriva încheierii din 16 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, revizuenta SC A. SRL a formulat recurs.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 29 septembrie 2021, sub nr. x/2021.

Examinând recursul formulat în raport de dispoziţiile legale incidente şi de motivele invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată, recurenta SC A. SRL a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale arătând că decizia de neîncepere a urmăririi penale este de natură să vicieze drepturi elementare prevăzute de art. 52 din Constituţia României. S-a susţinut că statuarea pe cale legislativă a faptului că nu pot fi atacate cu revizuire exclusiv hotărârile judecătoreşti care evocă fondul, inclusiv în ipoteza constatării neconstituţionalităţii unei norme pe care s-a întemeiat respectiva hotărâre, este neconformă cu principiile constituţionale şi convenţionale. Astfel, s-a apreciat că imposibilitatea de a ataca o decizie a procurorului cu revizuire este de natură să vicieze un principiu constituţional în care se observă o lacună a sistemului legislativ.

Înalta Curte notează că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege. Această analiză presupune, concret, verificarea următoarelor cerinţe cumulative:

a). excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

b). excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

c). excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d). excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Astfel, coroborând condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa constată că, dacă evaluarea primelor trei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, iar referitor la cerinţa ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este realizată, având în vedere că instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional, în condiţiile în care este necesar a verifica şi măsura în care o astfel de excepţie tinde, în mod real, la învestirea Curţii Constituţionale cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale şi exigenţele Constituţiei, prerogativă recunoscută Curţii prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Fiind un incident apărut în cursul soluţionării unei cauze, este necesar ca invocarea excepţiei de neconstituţionalitate să fie justificată prin existenţa unui interes şi să aibă relevanţă în raport cu procesul în care a intervenit, însă nu este suficient ca partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate să dea o interpretare proprie dispoziţiilor legale pe care doreşte să le supună controlului constituţional pentru a crea aparenţa utilităţii demersului său.

În urma unui scurt istoric al parcursului procesual al cauzei se constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 164 din 24.04.2012, pronunţată în Dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Cluj, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de SC A. SRL, reprezentată prin administrator judiciar C., împotriva rezoluţiei procurorului din data de 07.10.2011, emisă în Dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, menţinută prin rezoluţia nr. 939/II/2/2011 dată de prim-procurorul aceluiaşi parchet.

Prin Sentinţa penală nr. 219 din data de 29 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Cluj, în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A. SRL.

Prin Decizia penală nr. 1057/A din 16 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de către revizuenta SC A. SRL, reprezentată legal prin administrator special B., împotriva Sentinţei penale nr. 219 din data de 29 iunie 2021 a Tribunalului Cluj.

Prin încheierea din 16 septembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia penală, s-a pronunţat, în Dosarul nr. x/2021, asupra cererii formulate de revizuenta SC A. SRL, reprezentată legal prin administrator special B., de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

După cum se poate constata din istoricul hotărârilor expuse anterior, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost invocată în faţa instanţei învestite cu apelul declarat de revizuenta SC A. SRL împotriva Sentinţei penale nr. 219 din data de 29 iunie 2021, pronunţate de Tribunalul Cluj, în Dosarul nr. x/2021 (cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive privind o plângere formulată împotriva soluţiei procurorului, întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 din vechiul C. proc. pen., actualmente art. 341 C. proc. pen.).

Înalta Curte constată că doar legiuitorul poate stabili, prin lege, procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiţia respectării normelor şi principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală.

De asemenea, se arată că atât prin Decizia nr. 109/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 358/05.05.2020, cât şi în practica sa anterioară (Deciziile nr. 181 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342/5.05.2016, şi nr. 722 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59/20.01.2017), Curtea Constituţională a statuat că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, considerente de principiu care se regăsesc şi în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Prin urmare, Curtea a reţinut că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă.

În consecinţă, solicitarea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate, în lipsa intervenirii unor elemente noi, de natură a repune în discuţie rezolvarea de principiu conţinută în jurisprudenţa anterioară şi constantă a Curţii Constituţionale, mai ales atunci când partea urmăreşte, în realitate, modificarea sistemului căilor de atac ori a condiţiilor de admisibilitate a acestora, conduce la ideea caracterului formal al sesizării şi susţine lipsa unei legături cu fondul cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul SC A. SRL, împotriva încheierii din 16 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul SC A. SRL, împotriva încheierii din 16 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 octombrie 2021.

GGC - GV