Adaptation of foreign prison sentence to domestic absorption rules in transfer proceedings

Deliberând asupra contestaţiei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 64/F din data de 13 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de persoana condamnată A. cu privire la Sentinţa penală nr. 146/F din 10.10.2019 a Curţii de Apel Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 398 din 10.12.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Conform art. 272 C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat B.) în sumă de 313 RON, s-a dispus a se vira către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată persoana condamnată A. la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 12.04.2021 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, sub nr. x/2021, persoana condamnată A. a formulat contestaţie la executare cu privire la Sentinţa penală nr. 146/F din 10.10.2019 a Curţii de Apel Galaţi, arătând în motivarea acesteia că instanţa trebuia să adapteze pedeapsa rezultantă pentru care a dispus executarea în România în sensul de a contopi pedepsele aplicate prin hotărârile recunoscute conform dispoziţiilor art. 39 C. pen.

În drept, au fost invocate art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Examinând actele şi lucrările dosarului, s-a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 146/F din 10.10.2019, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, având ca obiect transferul persoanei condamnate A..

S-au recunoscut în parte, numai sub aspectul pedepselor cu închisoarea: hotărârea penală pronunţată la data de 15.05.2015 de Tribunalul din Frosinone (Italia) SIEP x/2017 (rămasă definitivă la data de 19.04.2017) şi hotărârea penală pronunţată la data de 27.04.2017 de Curtea de Apel Roma (Italia) x (rămasă definitivă la data de 16.11.2018).

S-a constatat că numitul A. a fost condamnat prin hotărârea penală pronunţată la data de 15.05.2015 de Tribunalul din Frosinone (Italia) SIEP x/2017, la pedeapsa de 4 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 628 alin. (3) nr. 1 şi nr. 2, alin. (3) bis şi art. 110, 81 alin. (1), (58)2, 585, 576 nr. 1 din C. pen. al Republicii Italia, având corespondent în art. 233 - 234 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) din C. pen. al României.

S-a constatat că numitul A. a fost condamnat prin hotărârea penală pronunţată la data de 27.04.2017 de Curtea de Apel Roma (Italia) x/2016, la pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 110, art. 628 alin. (1), (2) şi 3 nr. 1, alin. (3) bis, art. 582, 585, 576, 61 nr. 2 din C. pen. al Republicii Italia, având corespondent în art. 233 - 234 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) din C. pen. al României.

S-a constatat că prin Ordinul nr. SIEP 1815/2018 emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Roma, numitul A. are de executat o pedeapsă totală de 11 ani şi 6 luni închisoare (4195 zile).

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările ulterioare, s-a dispus executarea în România a pedepsei de 11 ani şi 6 luni închisoare, aplicată persoanei condamnate A..

S-a dedus din pedeapsa de 11 ani şi 6 luni închisoare perioada executată de persoana condamnată A. de la 20.09.2014 la zi, precum şi 225 zile liberare anticipată, urmând ca pedeapsa, conform dreptului intern al statului emitent, să fie executată complet până la 06.08.2025.

S-a constatat că persoana condamnată A. a fost de acord să fie transferată în România.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la rămânerea definitivă a hotărârii.

Sentinţa penală mai sus menţionată a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 398 din 10.12.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată.

Curtea a constatat că, prin contestaţia la executare pot fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce priveşte soluţia.

Pe cale de consecinţă, s-a arătat că o contestaţie făcută în afara cazurilor expres prevăzute de lege este inadmisibilă. Pe această cale nu se pot invoca nevinovăţia, greşita condamnare a contestatorului în lipsa unor probe temeinice, descoperirea unor probe noi, greşita încadrare juridică a faptei sau individualizare a pedepsei sau orice alte aspecte ce ţin de judecata în fond a cauzei şi care se bucură de autoritate de lucru judecat.

În opinia Curţii, motivul invocat de către contestator nu se circumscrie cazului prevăzut de art. 598 lit. c) din C. proc. pen., neexistând o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. Totodată, s-a constatat că aceleaşi aspecte, ce se constituie în critici vizând legalitatea/temeinicia hotărârii, au fost invocate şi cu prilejul soluţionării apelului exercitat de inculpat, cale de atac ce a fost respinsă ca nefondată. S-a reţinut, astfel, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la aplicabilitatea art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 că natura pedepsei aplicate de instanţa străină corespunde cu natura pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, iar pedeapsa aplicată de organele judiciare străine este în limitele prevăzute de legea română, nefiind astfel necesară adaptarea acesteia.

Faţă de aceste dispoziţii, Curtea a apreciat că prezenta contestaţie la executare este inadmisibilă având în vedere că persoana condamnată nu a invocat motive care s-ar putea încadra în cazurile prevăzute de lege, pe această cale neputând fi readusă în discuţie modalitatea în care s-a realizat recunoaşterea hotărârii şi s-a stabilit cuantumul pedepsei rezultante.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie condamnatul A., solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate, iar, pe cale de consecinţă, instanţa să dispună adaptarea pedepsei rezultante de 11 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin contopirea pedepselor stabilite prin cele două hotărâri recunoscute de instanţele române, conform dispoziţiilor art. 39 C. pen.

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A. în baza motivelor de contestaţie şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele motive:

Contestaţia la executare este un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele ivite în cursul executării hotărârilor.

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Dispoziţiile art. 598 din C. proc. pen. prevăd în mod expres cazurile în care poate fi promovată contestaţia la executare, prin a căror limitare legiuitorul a urmărit să fie vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce priveşte soluţia.

În speţă, contestatorul condamnat a indicat drept temei de drept pe care se fundamentează contestaţia la executare art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

În cauză, prin Sentinţa penală nr. 146/F din 10.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 398 din 10.12.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2019, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, cu privire la transferul persoanei condamnate A. condamnat de către autorităţile judiciare din Italia la pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 6 luni închisoare. S-a constatat că numitul A. a fost condamnat prin hotărârea penală pronunţată la data de 15.05.2015 de Tribunalul din Frosinone (Italia) SIEP 75/2017 (rămasă definitivă la data de 19.04.2017), la pedeapsa de 4 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 628 alin. (3) nr. 1 şi nr. 2, alin. (3) bis şi art. 110, 81 alin. (1), (58)2, 585, 576 nr. 1 din C. pen. al Republicii Italia, având corespondent în art. 233-234 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) din C. pen. al României.

De asemenea, aceeaşi persoană a fost condamnată prin hotărârea penală pronunţată la data de 27.04.2017 de Curtea de Apel Roma (Italia) x/2016 (rămasă definitivă la data de 16.11.2018), la pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 110, art. 628 alin. (1), (2) şi 3 nr. 1, alin. (3) bis, art. 582, 585, 576, 61 nr. 2 din C. pen. al Republicii Italia, având corespondent în art. 233-234 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) din C. pen. al României.

Totodată, s-a constatat că prin Ordinul nr. SIEP 1815/2018 emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Roma, numitul A. are de executat o pedeapsă totală de 11 ani şi 6 luni închisoare (4195 zile).

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările ulterioare, s-a dispus executarea în România a pedepsei de 11 ani şi 6 luni închisoare, aplicată persoanei condamnate A. şi s-a constatat că natura pedepsei aplicate de instanţa străină corespunde cu natura pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, iar pedeapsa aplicată de organele judiciare străine este în limitele prevăzute de legea română, nefiind astfel necesară adaptarea acesteia.

Prin contestaţia la executare formulată, contestatorul A. aduce critici cu privire la raţionamentul instanţei avut în vedere la momentul recunoaşterii hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare din Italia în sensul adaptării pedepsei rezultantei de 11 ani şi 6 luni închisoare, prin contopirea pedepselor aplicate prin cele două hotărâri străine recunoscute, conform dispoziţiilor legale române, potrivit art. 39 C. pen.

Amintim că infracţiunile pentru care a fost judecat condamnatul constituie în legislaţia română tâlhărie calificată şi prevăd pedepse cu un maxim special de 10 ani închisoare, situaţie ce a exclus adaptarea pedepsei la momentul recunoaşterii hotărârii de condamnare.

Înalta Curte constată că diminuarea pedepsei de executat poate fi consecinţa adaptării sancţiunii (conform art. 166 din Legea nr. 302/2004), deducerii, contopirii, incidenţei unui act de clemenţă, însă aplicabilitatea instituţiilor menţionate în faza executării, prin intermediul contestaţiei la executare, este o chestiune distinctă.

Indiferent de jurisprudenţa dezvoltată în jurul admisibilităţii contestaţiei la executare în ipotezele menţionate, în prezenta cauză, faţă de persoana condamnată, nu ar fi incidentă instituţia adaptării pedepsei.

Se reţine că, în faza executării pedepsei recunoscute ori în procedura recunoaşterii hotărârii străine nu pot fi aplicate contestatorului dispoziţiile legii penale române cu privire la contopirea pedepselor în cazul concursului de infracţiuni, pedeapsa rezultantă putând fi doar adaptată, în procedura specială a recunoaşterii hotărârii judecătoreşti pronunţate de autorităţile judiciare străine, reglementată de art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, atunci când:

a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

b) (...) durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare.

În cauză, natura pedepsei corespunde sub aspectul regimului de executare cu pedepsele reglementate de legea penală română (închisoarea), iar durata pedepsei recunoscute (11 ani şi 6 luni închisoare) nu depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente (11 ani şi 6 luni închisoare rezultat din cumulul pedepselor de 4 ani şi 10 luni închisoare cu 6 ani şi 8 luni închisoare) sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română (30 de ani închisoare, conform art. 60 C. pen.).

Prin urmare, dispoziţiile legale [art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată] nu permit instanţei române aplicarea regulilor din C. pen. român în situaţia concursului de infracţiuni, ci doar adaptarea pedepsei rezultante în situaţii strict şi limitativ prevăzute de legea specială.

Înalta Curte constată că aceste critici ale contestatorului, de adaptare a pedepsei rezultante de 11 ani şi 6 luni închisoare, prin contopirea pedepselor stabilite prin cele două hotărâri recunoscute de instanţele române, conform dispoziţiilor legale române, au fost formulate în cursul judecării fondului cauzei, în primă instanţă şi în calea de atac a apelului privind recunoaşterea hotărârilor pronunţate de autorităţile italiene, neputând face obiectul contestaţiei la executare. Adaptarea pedepsei nu presupune contopirea pedepselor conform legii penale române, astfel cum a solicitat contestatorul, ci doar reducerea cuantumului de executat în urma transferului, în maniera şi în condiţiile prevăzute de art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În ceea ce priveşte contopirea pedepselor, cumulul juridic efectuat de autoritatea judiciară străină nu este supus cenzurii instanţei romane, în procedura recunoaşterii hotărârii decât în limita instituţiei adaptării pedepsei.

În plus, aspectele invocate de contestatorul A. reprezintă chestiuni de fond care au intrat în puterea lucrului judecat, prin rămânerea definitivă a Sentinţei penale nr. 146/F din 10.10.2019 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, în Dosarul nr. x/2019, la data de 10.12.2019, şi nu pot fi examinate, pe calea contestaţiei la executare, în absenţa unor modificări sub aspectul limitelor de pedeapsă intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii, conform art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

În condiţiile în care pe calea contestaţiei la executare se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, fără ca pe această cale să fie readusă în discuţie modalitatea în care s-a realizat recunoaşterea hotărârii şi s-a stabilit cuantumul pedepsei rezultante, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de persoana condamnată A..

Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A., împotriva Sentinţei penale nr. 64/F din data de 13 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A., împotriva Sentinţei penale nr. 64/F din data de 13 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 octombrie 2021.

GGC - GV