Jurisdiction for judicial rehabilitation of a foreign criminal conviction: application of domestic first-instance jurisdiction rules versus court of appeal recognition competence

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1357 a Judecătoriei Tulcea, secţia civilă şi penală s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Tulcea, invocată din oficiu.

În baza art. 529 C. proc. pen. s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii având ca obiect reabilitare judecătorească formulată de petentul A. în favoarea Curţii de Apel Constanţa.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Judecătoria Tulcea a constatat că petentul A. a solicitat reabilitarea cu privire la pedeapsa aplicată prin sentinţa penală din 19 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul din Veneţia, Italia, modificată prin sentinţa penală nr. 1723 din 21 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Veneţia, Italia, rămasă definitivă la 18 februarie 2014 şi recunoscută prin sentinţa penală nr. 113/P din 18 august 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, definitivă prin neapelare la 02 septembrie 2016.

În motivarea cererii, petentul a arătat că prin sentinţa penală din 19 ianuarie 2016 pronunţată de Tribunalul din Veneţia modificată prin sentinţa penală nr. 1723 din 21 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Veneţia, Italia, rămasă definitivă la 18 februarie 2014, a fost condamnat la 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată. A început executarea la 30 decembrie 2015, termenul de executare fiind 11 octombrie 2017. A menţionat petentul că această hotărâre a fost recunoscută prin sentinţa penală nr. 113/P din 18 august 2016 a Curţii de Apel Constanţa, definitivă prin neapelare la 02 septembrie 20216. A precizat petentul că de la data condamnării nu a mai suferit alte condamnări şi a avut un comportament corespunzător în societate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 166 şi următoarele din C. proc. pen.

La termenul de judecată din 09 septembrie 2021, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Tulcea.

Judecătoria Tulcea a reţinut că legiuitorul stabileşte o competenţă materială şi teritorială alternativă în materia cererii de reabilitare judecătorească, potrivit dispoziţiilor art. 529 C. proc. pen., fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza la care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul.

Cum instanţa care a judecat în primă instanţă cauza la care s-a pronunţat condamnarea este Tribunalul din Veneţia, hotărârea fiind recunoscută de Curtea de Apel Constanţa, s-a apreciat că Judecătoria Tulcea nu este competentă material să soluţioneze cererea de reabilitare.

Prin sentinţa penală nr. 1357 a Curţii de apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa.

În baza art. 529 C. proc. pen. a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare judecătorească formulată de petentul A. în favoarea Judecătoriei Tulcea.

S-a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi, ca urmare, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în vederea soluţionării acestuia.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Curtea de Apel a constatat că petentul a solicitat reabilitarea judecătorească cu privire la o condamnare de 2 ani şi 3 luni închisoare, aplicată de o instanţă din Veneţia, pentru o infracţiune de viol, sentinţă care a fost recunoscută de Curtea de Apel Constanţa.

În opinia Curţii de apel, textul art. 529 din C. proc. pen. trebuie interpretat în sensul că soluţionarea cererii de reabilitare este de competenţa instanţei care ar fi avut competenţa să judece în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, dacă cel condamnat domiciliază în circumscripţia acestei instanţe; în cazul în care cel condamnat locuieşte în altă localitate, competentă este instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul.

Aşa cum s-a menţionat în considerentele deciziei nr. 34 din 14 decembrie 2009 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 05 noiembrie 2010, care îşi găseşte în continuare aplicarea, competenţa exclusivă a curţii de apel în materia reglementată de Legea nr. 302/2004, prin derogare de la regulile generale referitoare la executarea hotărârilor penale, nu poate opera, în lipsa unei prevederi legale exprese, pentru acestea fiind aplicabile dispoziţiile referitoare la competenţă existente în C. proc. pen.

Competenţa stabilită în favoarea curţii de apel, potrivit art. 154 din Legea nr. 302/2004, este limitată şi se circumscrie recunoaşterii hotărârii judecătoreşti străine, atunci când România este stat de executare, iar persoana condamnată este deţinută într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau se află pe teritoriul României, neputând fi extinsă asupra altui tip de cereri, cum sunt şi cererile de reabilitare formulate după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de recunoaştere.

Astfel, deşi petentul a făcut obiectul unei proceduri de recunoaştere a hotărârii penale străine de condamnare pronunţate împotriva sa de către autorităţile judiciare din Italia, Curtea de Apel Constanţa nu a judecat cauza în primă instanţă, în sensul art. 529 C. proc. pen., deoarece aceasta nu a judecat fondul cauzei, ci a procedat, în baza unei competenţe speciale, stabilite prin Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, la recunoaşterea hotărârii pronunţate în străinătate.

Potrivit dispoziţiilor art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, executarea unei pedepse aplicate printr-o hotărâre penală străină recunoscută de instanţa română este guvernată de legea română.

Din dispoziţiile art. 135 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 rezultă că finalitatea procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine o constituie atribuirea hotărârii judecătoreşti străine de efecte juridice pe teritoriul României, o hotărâre de condamnare recunoscută producând, pe teritoriul României, aceleaşi efecte ca şi o hotărâre de condamnare pronunţată de instanţele naţionale, cu atât mai mult cu cât, în momentul recunoaşterii hotărârii, instanţa este datoare să verifice existenţa corespondenţei infracţiunii care a stat la baza condamnării în străinătate şi reincriminarea aceleiaşi fapte în legislaţia naţională.

Competenţa de judecare în primă instanţă a infracţiunilor care au generat condamnarea petentului de către instanţa de judecată italiană şi incriminate prin legea penală română în art. 218 C. pen. revine judecătoriei, potrivit art. 35 C. proc. pen. şi, întrucât la data formulării cererii de reabilitare, petentul avea domiciliul în Tulcea, competenţa de soluţionare a cererii revine Judecătoriei Tulcea, potrivit art. 529 C. proc. pen.

Având în vedere că instanţa ierarhic superioară comună Curţii de Apel Constanţa şi Judecătoriei Tulcea este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta din urmă instanţă este competentă să se pronunţe asupra sesizării privitoare la existenţa conflictului negativ de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la 05 noiembrie 2021, fiind acordat termen la 09 noiembrie 2021 când s-a amânat constatându-se că procedura de citare cu petentul A. nu este legal îndeplinită, în conformitate cu dispoziţiile art. 353 alin. (1) C. proc. pen.. S-a stabilit termen pentru soluţionare la 07 decembrie 2021.

Fiind învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Tulcea pentru următoarele considerente:

Conflictul de competenţă reprezintă situaţia juridică provocată de hotărârile a două instanţe care îşi declină reciproc judecarea aceleiaşi cauze, solicitând unei a treia instanţe stabilirea competenţei de soluţionare a respectivului dosar.

Reglementând competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare, art. 529 C. proc. pen. stabileşte că aceasta revine fie instanţei care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se solicită reabilitarea, fie celei corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul, competenţa fiind, aşadar, alternativă.

Examinând, în acest context, cererea formulată de petentul A. se constată că acesta a solicitat reabilitarea cu privire la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată, aplicată prin sentinţa penală din 19 ianuarie 2006 a Tribunalului din Veneţia, Italia, modificată prin sentinţa penală nr. 1723 din 21 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Veneţia, Italia, rămasă definitivă la 18 februarie 2014 şi recunoscută prin sentinţa penală nr. 113/P din 18 august 2016 a Curţii de Apel Constanţa, definitivă prin neapelare la 02 septembrie 2016.

În speţă, Înalta Curte constată că petentul a fost condamnat de o instanţă străină la o pedeapsă privativă de libertate care a fost recunoscută de Curtea de Apel Constanţa, potrivit art. 154 din Legea nr. 302/2004 referitoare la competenţa autorităţilor judiciare române, respectiv atunci când România este stat de executare, iar persoana condamnată este deţinută într-un alt stat membru al Uniunii Europene, recunoaşterea şi punerea în executare, pe teritoriul României, a hotărârii judecătoreşti străine, în vederea transferării persoanei condamnate, este de competenţa curţii de apel în a cărei circumscripţie aceasta domiciliază. Aşa cum în mod corect a reţinut şi Curtea de Apel Constanţa, această instanţă a procedat, în baza unei competenţe speciale, stabilite prin Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, la recunoaşterea hotărârii pronunţate în străinătate. Aşadar, în cazul în care România este stat de executare, legea care guvernează executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este legea română.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare, astfel cum au fost interpretate dispoziţiile legale în această materie prin Decizia nr. LXXXIII (83) din 10 decembrie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în caz de modificare a normelor de competenţă, aparţine instanţei competente să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii. Înalta Curte a statuat că o cerere de reabilitare judecătorească este subsecventă condamnării, aşa încât determinarea competenţei trebuie să urmeze regimul judecăţii cauzei în care s-a formulat cererea ulterioară, cum este în cazul reabilitării. Reiese deci că într-o asemenea situaţie ne aflăm în faţa a două cauze diferite, cea dintâi, în care s-a pronunţat condamnarea, având ca obiect rezolvarea unui raport de drept penal de conflict, stins prin tragerea la răspundere penală a autorului, în vreme ce, în a doua cauză, activitatea jurisdicţională de soluţionare a cererii de reabilitare rezolvă un aspect adiacent obiectivului principal al procesului penal. Mai mult, în timp ce prima activitate jurisdicţională este integrată într-o fază specifică procesului penal, cea de a doua, privind reabilitarea, se situează în afara acestuia, după executarea hotărârii. Aşa fiind, instanţa corespunzătoare celei care a judecat în primă instanţă nu poate fi decât aceea care, la data introducerii cererii prin care se solicită reabilitarea, este competentă să judece în primă instanţă infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat.

Aşa fiind, în raport de natura infracţiunii pentru care a fost condamnat petentul A., conform art. 35 C. proc. pen. raportat la art. 529 C. proc. pen., instanţa competentă să judece cererea de reabilitare este judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A., în favoarea Judecătoriei Tulcea, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta A., în favoarea Judecătoria Tulcea, instanţă căreia i se trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 decembrie 2021.

GGC - MM