Conflict of jurisdiction over statutory recourse against refusal to refer unconstitutionality exception to Constitutional Court

Asupra conflictului de competenţă de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 8/R din data de 01.11.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în temeiul art. 50 din C. proc. pen. rap. la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a declinat competenţa de soluţionare a recursului privind soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României dispusă prin încheierea nr. x/21.09.2021 pronunţată de Judecătoria Videle, în favoarea Tribunalului Teleorman şi constatând existenţa conflictului negativ de competenţă a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin hotărârea menţionată s-a reţinut că prin încheierea nr. x din 21.09.2021 pronunţată de Judecătoria Videle a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Protocolului încheiat între Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle şi Instituţia Prefectului Teleorman. Totodată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimatul B., domiciliat în com. Mereni, sat Merenii de Jos, jud. Teleorman.

Împotriva încheierii nr. x din 21.09.2021 pronunţată de Judecătoria Videle petentul A. a formulat contestaţie şi recurs, dosarul fiind înaintat Tribunalul Teleorman.

În privinţa cererii adresate Tribunalului Teleorman, prin care a declarat recurs contestatorul petent A. împotriva încheierii nr. x/21.09.2021, în ceea ce priveşte respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a Curţii Constituţionale, judecătorii de cameră preliminară de la Tribunalul Teleorman l-au calificat drept apel.

S-a menţionat că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".

Întrucât de la apariţia Legii 47/1992 şi până în prezent a intervenit o modificare legislativă cu privire la normele de procedură care reglementează căile de atac, sunt incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale.

Potrivit acestui text " hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitarea ale acestora, prevăzute în legea nouă" .

Aceleaşi reguli se aplică şi în cazul dispoziţiilor din legile speciale (cum este cazul Legii nr. 47/1992), potrivit art. 24 din Legea nr. 255/2013, care stipulează că dispoziţiile procesual penale din legi speciale se completează cu dispoziţiile din C. proc. pen.

Noul C. proc. pen. a reconfigurat sistemul căilor de atac, a eliminat recursul şi a reglementat căile ordinare de atac ca fiind contestaţia şi apelul.

În ceea ce priveşte calea de atac a contestaţiei, legiuitorul a indicat, în dispoziţiile art. 4251 din C. proc. pen., care sunt categoriile de hotărâri supuse acestei căi de atac, fapt ce conduce la concluzia că această cale de atac are un caracter de excepţie şi se limitează la cazurile expres prevăzute. În aceste condiţii, apelul apare ca fiind calea de atac ordinară, de drept comun, astfel că, în toate acele situaţii în care legea nu prevede în mod expres calea de atac a contestaţiei, vechea cale de atac a recursului urmează a fi înlocuită cu apelul.

În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a apelului sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013. Potrivit acestui text "recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluţionează de către aceeaşi instanţă, conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel".

Or, aşa cum arată prevederile art. 38 alin. (2) din C. proc. pen., curtea de apel judecă apelurile formulate împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de tribunale şi judecătorii.

Raportat la aceste aspecte, judecătorii de cameră preliminară de la Tribunalul Teleorman au apreciat, că, în raport, cu textele menţionate, calea de atac ce poate fi declarată împotriva încheierii de şedinţă prin care judecătoria respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate este apelul, care se judecă, potrivit art. 38 alin. (2) din C. proc. pen. în cazul de faţă, având în vedere criteriul teritorial, de Curtea de Apel Bucureşti.

Astfel, prin încheierea penală nr. 109 din 21.10.2021 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia Penală, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen. a fost recalificat recursul drept apel, în privinţa dispoziţiilor de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României din încheierea atacată şi în temeiul disp. art. 50 din C. proc. pen., rap. la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost declinată competenţa de soluţionare a apelului ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 înregistrat la Tribunalul Teleorman în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fiind învestită cu soluţionarea recursului, Curtea de Apel Bucureşti a recalificat obiectul acestui dosar având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, apreciind că acesta este recurs şi nu apel.

Analizând recursul formulat, cu privire la competenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti, curtea a constatat următoarele:

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată:

(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

În ceea ce priveşte natura juridică a recursului reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 Curtea a apreciat ca fiind relevantă Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XXXVI/2006 pentru examinarea recursului în interesul legii, cu privire la posibilitatea legală de a fi supuse căii de atac a recursului încheierile instanţelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 30 mai 2007.

Prin această decizie s-a statuat, în esenţă, că o excepţie de neconstituţionalitate poate fi ridicată inclusiv în faza recursului (astfel cum era această cale de atac reglementată la nivelul anului 2006) şi, în lipsa unei dispoziţii exprese contrare, se impune a se considera că încheierile pronunţate în această fază procesuală, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, pot fi atacate cu recurs la instanţa imediat superioară, indiferent dacă aceasta are sau nu, potrivit regulilor generale, competenţă în soluţionarea fondului litigiului.

S-a arătat în considerentele deciziei menţionate supra că, în cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, se atribuie instanţei imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale o competenţă specială, limitată exclusiv la examinarea legalităţii şi temeiniciei încheierii pronunţate conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. S-a mai arătat că raţiunea prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, referitoare la recurs, a fost aceea de a supune controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, indiferent de faza procesuală în care au fost pronunţate, ca o garanţie în plus a liberului acces la justiţie.

Dispoziţiile legale menţionate au caracter special şi derogă în mod evident de la regulile generale instituite de C. proc. civ. şi de C. proc. pen. cu privire la competenţa materială de soluţionare a recursului.

Astfel, s-a reţinut că, pe de o parte, nu fac nicio distincţie în raport, cu faza procesuală în care se află litigiul sau cu natura acestuia, iar pe de altă parte precizează că este competentă să soluţioneze recursul instanţa imediat superioară, precizare care nu ar fi fost necesară dacă legiuitorul ar fi avut în vedere dispoziţiile de procedură cu caracter general.

Ulterior, prin decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 pronunţată de Curtea Constituţională şi publicată în Monitorul Oficial nr. 549 din 3 august 2011 s-a arătat că în accepţiunea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XXXVI/2006 pentru examinarea recursului în interesul legii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înţeles drept o cale extraordinară de atac în condiţiile C. proc. civ. sau penală, după caz, ci este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin urmare, s-a statuat că acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală.

De asemenea, Curtea Constituţională a constatat că "dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil, atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul C. proc. pen..". Mai mult, Curtea a reţinut că aceeaşi cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcţie de procedura civilă sau penală în care intervine.

Având în vedere că, în cauza pendinte, încheierea nr. x/21.09.2021 prin care s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Protocolului încheiat între Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle şi Instituţia Prefectului Teleorman a fost pronunţată de Judecătoria Videle, calea de atac promovată împotriva acesteia, (care nu poate fi decât recurs - potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată), urmează să fie soluţionată de către instanţa imediat superioară Judecătoriei Videle, respectiv Tribunalul Teleorman.

Fiind învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Teleorman.

Înalta Curte constată că prin încheierea nr. x/21.09.2021 pronunţată de Judecătoria Videle a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Protocolului încheiat între Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle şi Instituţia Prefectului Teleorman.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

De altfel, aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel Bucureşti, Curtea Constituţională a evidenţiat în cuprinsul deciziilor sale, cum ar fi şi Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 580 din 20 iulie 2017, la paragraful 21, "că este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil, atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul C. proc. pen.. Mai mult, Curtea reţine că aceeaşi cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcţie procedura civilă sau penală în care intervine".

Având în vedere că încheierea nr. x/21.09.2021 prin care s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Protocolului încheiat între Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle şi Instituţia Prefectului Teleorman a fost pronunţată de Judecătoria Videle, recursul declarat împotriva acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată se soluţionează de instanţa imediat superioară, respectiv Tribunalul Teleorman.

În consecinţă, competenţa de soluţionare a recursului declarat de petentul A. este Tribunalul Teleorman.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Tribunalului Teleorman, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

În conformitate cu art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe recurentul A. în favoarea Tribunalului Teleorman, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 noiembrie 2021.

GGC - MM