Execution objection inadmissible; res judicata bars substantive challenge to final homicide sentence

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 37/P din data de 16 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în temeiul art. 597 C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A., împotriva Deciziei penale nr. 1072/P/02.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. x/2015

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că prin cererea formulată la data de 03.03.2021, contestatorul A. a formulat contestaţie la executare împotriva Deciziei penale nr. 1072/P/02.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. x/2015, motivând că s-a reţinut în favoarea condamnatului o circumstanţă atenuantă care determină reducerea cu o treime a pedepsei, astfel că, în aceste condiţii, trebuia redusă cu o treime pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată de prima instanţă, respectiv la 10 ani şi 8 luni închisoare, iar nu la 11 ani închisoare, cum a reţinut instanţa de apel, ceea ce reprezintă o nelămurire cu privire la pedeapsa ce trebuie executată.

Curtea a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 166/19.04.2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. x/2015, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 16 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 188 alin. (1) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 1072/P/02.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul penal nr. x/2015, a fost respins apelul părţii civile B. şi a fost admis apelul declarat de inculpatul A., cu consecinţa reducerii pedepsei principale aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. de la 16 ani închisoare la 11 ani închisoare, ca efect al reţinerii dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) C. pen.

Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. permit formularea contestaţiei la executare atunci când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, ceea ce presupune ca nelămurirea să vizeze dispoziţiile susceptibile de executare.

Prin contestaţia la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorităţii de lucru judecat. Pe aceasta cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

În opinia Curţii, contestatorul a invocat, în concret, o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 76 alin. (1) C. pen. privind efectele circumstanţelor atenuante, susţinând că, prin reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. se impunea reducerea cu o treime a pedepsei de 16 ani închisoare aplicată de prima instanţă, ceea ce determina aplicarea unei pedepse de 10 ani şi 8 luni închisoare, iar nu pedeapsa de 11 ani închisoare.

Curtea a apreciat că nu se invocă de contestator motive din care să rezulte că dispoziţiile cuprinse în Decizia penală nr. 1072/P/02.11.2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. x/2015, sunt contradictorii sau neclare şi ar fi necesare lămuriri suplimentare care să asigure executarea hotărârii.

S-a reţinut că instanţa de apel a modificat modalitatea de soluţionare a laturii penale dispusă de prima instanţă, în sensul reducerii cuantumului pedepsei la 11 ani închisoare, dispoziţia instanţei de apel fiind clară şi fără echivoc, pentru a mai necesita alte clarificări.

Eventualele nemulţumiri ale contestatorului privind modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 76 alin. (1) C. pen. nu pot constitui motive pentru formularea unei contestaţii la executare, în temeiul cazului prev. de art. art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., întrucât acestea nu relevă nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, ci reprezintă pretinse neregularităţi ale deciziei instanţei de apel.

Pe de altă parte, în opinia Curţii, reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. determină reducerea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea de omor, iar nu ale pedepsei de 16 ani închisoare aplicate în concret de prima instanţă. Astfel, circumstanţa atenuantă prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. a determinat reducerea limitelor de pedeapsă cu închisoarea de la 10 la 20 ani la limite de pedeapsă cuprinse între 6 ani şi 8 luni închisoare şi 13 ani şi 4 luni închisoare, limite reduse între care instanţa de apel trebuia să stabilească cuantumul concret al pedepsei, condiţie care s-a respectat, prin aplicarea unei pedepse de 11 ani închisoare, situată între limitele speciale reduse prin efectul circumstanţei atenuante.

Curtea a concluzionat că motivul invocat de contestator nu constituie caz de contestaţie la executare prin care să se urmărească în mod efectiv lămurirea dispozitivului hotărârii, ci se aduc critici hotărârii instanţei de apel cu privire la modul de determinare a pedepsei, chestiune care nu se circumscrie cazului prev. de art. art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe, contestatorul A. a formulat contestaţie, reiterând, prin motivele de contestaţie, criticile invocate în contestaţia la executare formulată.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia la executare nu reprezintă o cale de atac, ci o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor definitive.

Sub un prim aspect, se reţine că dispoziţiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen. stabilesc calea de atac a contestaţiei la instanţa ierarhic superioară împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia executării.

Prin urmare, numai în ipoteza formulării unei contestaţii la executare împotriva unei hotărâri pronunţate în primă instanţă, legea permite formularea căii de atac a contestaţiei.

Or, în speţă, condamnatul A. a formulat contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., împotriva Hotărârii nr. 1072/P/02.11.2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în faza de judecată a apelului, ca ultim grad de jurisdicţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

În cauză, titlul împotriva căruia s-a formulat contestaţia la executare de către contestatorul A., în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., este reprezentat de Decizia penală nr. 1072/P/02.11.2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, care constituie hotărârea pronunţată de către instanţa de apel, ca ultim grad de jurisdicţie ordinară.

Înalta Curte constată că, prin hotărârea atacată de către contestator, s-a statuat cu caracter definitiv asupra solicitării lămuririi dispozitivului Deciziei penale nr. 1072/P/02.11.2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în sensul că a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A..

Titlul reprezentat de o decizie pronunţată în calea ordinară a apelului nu poate fi lămurit decât printr-o hotărâre judecătorească de acelaşi tip, cu aceeaşi forţă juridică, pronunţată de instanţa ce a pronunţat şi hotărârea a cărei lămurire se solicită, sens în care sunt incidente dispoziţiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. care prevăd că (...) în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, dat fiind că hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită nu este supusă vreunei căi de atac, şi hotărârea pronunţată în contestaţia la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., este definitivă.

Înalta Curte reţine că menţiunea din dispozitivul hotărârii penale atacate privitoare la dreptul de exercitare a contestaţiei este lipsită de relevanţă juridică, întrucât căile de atac ale unei hotărâri sunt prevăzute de lege, drept pentru care decizia supusă controlului judiciar este definitivă, astfel că demersul iniţiat de către contestator este inadmisibil.

Prin urmare, contestatorului condamnat nu îi este recunoscută calea de atac a contestaţiei împotriva Sentinţei penale nr. 37/P din data de 16 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.

În atare condiţii, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor contestatorului invocate în cauza pendinte.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 598 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 37/P din data de 16 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 37/P din data de 16 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2021.

GGC - GV