Cassation review of statute of limitations suspension during state of emergency in negligent homicide proceedings

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor, reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1754 din data de 10.07.2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, în temeiul art. 386 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul A., prin apărător ales, de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. în infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 386 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul B., prin apărător ales, de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunile de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. şi abuz în serviciu prin care s-a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 C. pen. rap.la art. 132 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen. în infracţiunile de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. din 1969 şi abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. din 1969, ambele cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 33 C. pen. din 1969.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă (faptă săvârşită la data de 22.09.2008, persoană vătămată C.).

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului A. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului A., de la rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ialomiţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţa.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Ialomiţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere a impus inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public, Slobozia, jud. Ialomiţa sau în cadrul Centrului de Plasament nr. 3 (DGASPC Ialomiţa), Slobozia, jud. Ialomiţa, pe o perioadă de 60 de zile, în condiţiile art. 57 din Legea nr. 253/2013.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., rap. la art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A făcut aplicarea art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. în privinţa executării pedepsei complementare aplicate.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă (faptă săvârşită la data de 22.09.2008, persoană vătămată C.).

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului B. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului B., de la rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 297 alin. (1) C. pen. rap.la art. 308 C. pen. rap.la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prin care s-a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului B. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului B., de la rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 2 ani închisoare şi 2 ani închisoare, stabilite anterior şi a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 8 luni închisoare, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa închisorii şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 C. pen., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Ilfov sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere s-a impus inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraşului Voluntari, jud. Ilfov sau în cadrul Direcţiei Educaţie Cultural-Sportivă şi Îngrijiri Comunitare, Voluntari, jud. Ilfov, pe o perioadă de 60 de zile, în condiţiile art. 57 din Legea nr. 253/2013.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a făcut aplicarea art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. în privinţa executării pedepsei complementare aplicate.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 1357 rap. la art. 1381 din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă D. şi au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL - prin lichidator judiciar F., la plata către aceasta a sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri: autorizaţie de legător de sarcină privind pe lucrătorul C.; testul pentru lucrul la înălţime şi testul de legător de sarcină privind pe lucrătorul C. .

În temeiul art. 273 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de martorul G. de restituire a cheltuielilor prilejuite de chemarea sa în faţa instanţei şi s-a dispus plata către acesta a sumei de 2.856 RON, sumă avansată din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.

În temeiul art. 273 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de martorul H. de restituire a cheltuielilor prilejuite de chemarea sa în faţa instanţei şi s-a dispus plata către acesta a sumei de 134 RON, sumă avansată din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL - prin lichidator judiciar F., la plata sumei de 14.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 10.000 RON cheltuieli stabilite prin rechizitoriu.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii A. şi B..

Prin Decizia penală nr. 1220/A din 12 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de apelanţii inculpaţi A. şi B., împotriva Sentinţei nr. 1754 din 10.07.2020 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, în totalitate, încheierea de şedinţă din data de 23.03.2020, prin care s-a constatat suspendată de drept judecata cauzei.

Rejudecând, în fond, s-a constatat că pentru de inculpaţii A. şi B., legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzute de art. 178 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale la data de 21.09.2020.

În baza art. 396 alin. (6) coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzute de art. 178 alin. (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale la data de 21.09.2020.

În baza art. 396 alin. (5) coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. - pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prin care s-a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzute de art. 248 C. pen. 1969 raportat la art. 258 C. pen. 1969 şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta săvârşită nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 25 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă D..

A fost obligat inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL - prin lichidator judiciar F., la plata către partea civilă D., a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

A fost obligat inculpatul B. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL - prin lichidator judiciar F., la plata către partea civilă D. a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

A fost înlăturată dispoziţia privind desfiinţarea înscrisurilor, în temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., respectiv a autorizaţiei de legător de sarcină privind pe lucrătorul C., a testului pentru lucrul la înălţime şi a testului de legător de sarcină privind pe lucrătorul C..

S-a dispus înlăturarea dispoziţiei privind obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. (3) şi (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apelul inculpaţilor au rămas în sarcina statului, iar onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţi, în cuantum de 400 de RON fiecare, au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti.

Referitor la soluţia de încetare a procesului penal, instanţa de apel a arătat, în esenţă că, făcând aplicarea C. pen. din 1968, ca lege penală mai favorabilă, în cauză s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale a inculpaţilor pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.

S-a reţinut că inculpaţii ar fi săvârşit infracţiunea de ucidere din culpă la data de 22.09.2008, acestora fiindu-le aplicată legea penală mai favorabilă, iar instituţia prescripţiei a suferit modificări semnificative în anul 2012, prin noul C. pen., în sensul că prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă termenul de prescripţie este depăşit cu încă o dată.

Aşadar, s-a arătat că art. 124 C. pen. din 1968, anterior modificării intervenite în anul 2012, reprezintă legea penală mai favorabilă pentru inculpaţi, pentru că prevedea că prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 este depăşit cu încă jumătate.

S-a precizat că, în cazul inculpaţilor trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. din 1968, care se pedepsea cu închisoarea de la 2 la 7 ani, termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1968 era de 8 ani, iar termenul de prescripţie specială de 12 ani.

Având în vedere că la calculul timpului potrivit art. 154 din C. pen. din 1968 (art. 186 C. pen.), luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă şi luând în considerare că termenele de prescripţie încep să curgă de la data comiterii infracţiunii, s-a constatat că în cazul inculpaţilor, la data de 21.09.2020, s-a împlinit termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale.

Curtea a constatat că instanţa de fond, prin încheierea de şedinţă din data de 23.03.2020, a constatat suspendată de drept judecata cauzei faţă de dispoziţiile art. 43 alin. (2) din Anexa nr. 1 la Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a mai reţinut că, în opinia parchetului, termenul prescripţiei speciale se prelungeşte cu perioada stării de urgenţă.

Contrar opiniei instanţei de fond, Curtea a apreciat că în cauză nu se impunea suspendarea de drept a cauzei.

Pe de o parte, s-a arătat că art. 43 alin. (3) din Decretul Preşedintelui României prevedea o serie de excepţii, printre acestea fiind şi dosarele în care se judecau infracţiunile flagrante, fiind fără dubiu că infracţiunea de ucidere din culpă în cazul de faţă a fost una flagrantă în sensul art. 293 C. proc. pen. (descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire).

Deopotrivă, s-a precizat că, prin art. 43 alin. (3) din Decretul Preşedintelui României erau exceptate de la suspendarea de drept alte cauze urgente, apreciate ca atare de către judecător sau de instanţa de judecată, aşa încât un dosar penal în care termenul special al prescripţiei răspunderii penale se împlinea în doar câteva luni era, fără putinţă de tăgadă, o cauză urgentă.

În aceste condiţii, Curtea a reţinut că, în cauză, nu era aplicabil art. 43 alin. (2) din Anexa nr. 1 la Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020, motiv pentru care a desfiinţat, în totalitate, încheierea de şedinţă din data de 23.03.2020, prin care s-a constatat suspendată de drept judecata cauzei.

Împotriva acestei decizii penale, a formulat cerere de recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la data de 04 februarie 2021, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 21.04.2021, sub numărul de dosar x/2018.

Prin cererea de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Recursul în casaţie s-a întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul susţinând, în esenţă, că instanţa de apel a dispus, în mod greşit, încetarea procesului penal faţă de inculpaţii A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, apreciind, în mod eronat, că nu a intervenit suspendarea prescripţiei răspunderii penale.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie s-a arătat că, potrivit art. 43 alin. (8) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020, pe durata stării de urgenţă, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripţia răspunderii penale se suspendă, iar potrivit art. 64 alin. (13) din Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe durata stării de urgenţă, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripţia răspunderii penale se suspendă. Suspendarea operează de drept, fără a fi necesară emiterea unei ordonanţe sau a unei încheieri în acest scop.

Procurorul a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 alin. (2) din Anexa nr. 1 la Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020, întrucât potrivit acestora, procesele penale aflate în curs pe rolul instanţelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgenţă, cu excepţia celor de la alin. (1) lit. c) (cauzele în care urgenţa se justifică prin scopul instituirii stării de urgenţă la nivel naţional, alte cauze urgente apreciate ca atare de către procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală) apreciate ca atare de judecător sau instanţa de judecată, precum şi a următoarelor cauze: cele privind infracţiunile flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, cele referitoare la contestaţii împotriva măsurilor asigurătorii, cele privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cele ce cuprind măsuri de protecţie a victimelor şi a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranţă cu caracter medical, cele privind infracţiuni contra securităţii naţionale, cele privind acte de terorism sau de spălare a banilor.

De asemenea, s-a considerat că în cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 64 alin. (5) din Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, care prevăd că procesele penale aflate în curs pe rolul instanţelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgenţă, cu excepţia cauzelor în care urgenţa se justifică prin scopul instituirii stării de urgenţă la nivel naţional, a altor cauze urgente apreciate ca atare de către judecător sau instanţa de judecată, precum şi a următoarelor cauze: cele privind infracţiunile flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, cele privind contestaţii la executare, cele referitoare la contestaţii împotriva măsurilor asigurătorii, cele privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cele ce cuprind măsuri de protecţie a victimelor şi a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranţă cu caracter medical, cele privind infracţiuni contra securităţii naţionale, cele privind acte de terorism sau de spălare a banilor.

Deopotrivă, în cadrul cererii de recurs în casaţie s-a mai menţionat că prezenta cauză nu are ca obiect o infracţiune flagrantă, iar aprecierea judecătorului fondului cu privire la caracterul urgent al cauzei nu poate fi cenzurată de către instanţa de control judiciar. Astfel, s-a susţinut că judecătorul fondului a fost unica autoritate judiciară competentă să evalueze în mod corespunzător în ce măsură continuarea judecării cauzei ar fi putut afecta judecarea în condiţii de siguranţă sanitară a proceselor penale considerate ca fiind urgente prin decretele prezidenţiale.

S-a mai arătat că, potrivit art. 293 alin. (1) C. proc. pen., este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire, iar conform art. 293 alin. (2) C. proc. pen., este considerată flagrantă şi infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire, este urmărit de organele de ordine publică şi de siguranţă naţională, de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public ori prezintă urme, care justifică suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracţiune.

S-a precizat că actuala reglementare din C. proc. pen. a preluat noţiunea de infracţiune flagrantă, aşa cum aceasta a fost consacrată de către art. 465 şi următoarele din vechiul C. proc. pen.

În opinia Parchetului, nu se poate reţine infracţiunea flagrantă dacă persoana acuzată nu este identificată la momentul constatării infracţiunii flagrante, întrucât finalitatea urmărită de către legiuitor prin instituirea infracţiunii flagrante a fost de a facilita soluţionarea rapidă a cauzei atunci când este evident că o anumită persoană a comis o anumită infracţiune şi există deja material probator suficient de natură să conducă la condamnarea acesteia. S-a mai arătat că, reglementarea procedurii speciale a urmăririi şi judecării unor infracţiuni flagrante a avut ca premisă existenţa unui învinuit, persoana care dobândeşte calitatea de învinuit prin procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante.

În aceeaşi ordine de idei s-a mai menţionat că, potrivit art. 298 alin. (1) C. proc. pen., în caz de infracţiune flagrantă, organul de cercetare penală este obligat să constate săvârşirea acesteia, chiar în lipsa plângerii prealabile, iar conform art. 298 alin. (2) C. proc. pen., după constatarea infracţiunii flagrante, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată şi, dacă aceasta declară că face plângere prealabilă, începe urmărirea penală.

Or, în prezenta cauză, parchetul a subliniat că sesizarea din oficiu a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 292 C. proc. pen., în urma informării cu privire la producerea unui accident de muncă.

Astfel, s-a considerat că informarea, respectiv sesizarea organelor de urmărire penală după 10 minute de la producerea unui accident de muncă nu transformă infracţiunea sesizată într-o infracţiune flagrantă. S-a mai menţionat că practica judiciară constantă în materia procedurii speciale a infracţiunilor flagrante, prevăzută de art. 465 şi urm. din vechiul C. proc. pen., a plecat întotdeauna de la premisa că învinuitul a fost identificat imediat după comiterea faptei penale, iar în prezenta cauză, în mod justificat şi obiectiv, identificarea persoanelor vinovate pentru decesul persoanei vătămate prin precipitare, nu a putut fi realizată imediat după deplasarea organelor de cercetare penală la faţa locului.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a susţinut că extinderea sferei infracţiunilor flagrante, dincolo de practica judiciară constantă, în baza unor criterii subiective de apreciere a conceptului de infracţiune flagrantă, cu o consecinţă directă asupra prescripţiei răspunderii penale, reprezintă un element de impredictibilitate de natură să afecteze substanţial dreptul la un proces echitabil al părţilor civile în procesul penal.

S-a mai arătat că este nelegal ca răspunderea penală a unor inculpaţi să fie considerată prescrisă în raport cu o perioadă de timp în care procesul penal a fost suspendat prin hotărârea legală a unei instanţe de judecată. Drept urmare, s-a arătat că în aceasta situaţie, nu se poate vorbi despre greşita aplicare a prevederilor legale în materia prescripţiei răspunderii penale (cum ar fi calculul greşit al termenului de prescripţie a răspunderii penale), ci despre interpretarea unor prevederi legale extraordinare împotriva literei şi spiritului acestor norme.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie s-a mai învederat că scopul suspendării cauzelor penale pe durata stării de urgenţă a fost acela de a limita răspândirea virusului SARS-COV-2 cu prilejul instrumentării şi al judecării tuturor cauzelor penale. Astfel, doar dosarele penale apreciate urgente de "legiuitor" au făcut obiectul procedurilor judiciare, din motive ce ţin de starea de detenţie a inculpatului, de natura unor cauze deosebite indicate de norma juridică, de necesitatea asigurării unor măsuri de protecţie a persoanelor sau bunurilor. De asemenea, au fost judecate în continuare şi cauze apreciate ca urgente de instanţa de judecată, însă, exclusiv în limita şi în scopul instituirii celor două decrete prezidenţiale prin care, ca regulă, au fost suspendate majoritatea cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată. Or, în opinia acuzării, judecarea unei presupuse fapte de ucidere din culpa, comisă cu mulţi ani în urmă, suspendată de prima instanţă de judecată, nu poate fi considerată ulterior o cauză urgentă de instanţa de apel, o asemenea soluţie fiind nelegală, dar şi profund netemeinică faţă de celelalte părţi din dosar.

Prin încheierea din 26 mai 2021, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, constatând că aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434 - art. 438 C. proc. pen., iar motivele de recurs în casaţie prin care, în esenţă, se critică soluţia de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpaţilor A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale, prezintă aparenţa de sustenabilitate a cazului de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Examinând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 1220/A din 12 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte, cu majoritate, constată următoarele:

În conformitate cu art. 434 alin. (1) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Potrivit art. 433 C. proc. pen., recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar potrivit art. 447 C. proc. pen., instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal, pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existenţa cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate, analiza fiind strict limitată la verificarea împlinirii sau nu a termenului de prescripţie, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, în raport de încadrarea juridică a faptei şi legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, însă, având în vedere eventuala incidenţă a unor cauze de suspendare sau întrerupere a cursului acestui termen (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 39/RC din 02 februarie 2017; Decizia nr. 286/RC din 22 septembrie 2015; www.x.ro).

Analizând motivele de recurs în casaţie, se reţine că Parchetul a criticat, ca nelegală, soluţia de încetare a procesului penal pentru împlinirea termenului de prescripţiei a răspunderii penale, dispusă de Curtea de Apel Bucureşti.

Verificând termenul de prescripţie a răspunderii penale pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de ucidere din culpă prevăzute de art. 178 alin. (2) C. pen. 1969, reţinută în sarcina inculpaţilor B. şi A. - în raport de încadrarea juridică a faptei şi legea penală mai favorabilă stabilite, cu caracter definitiv, de instanţa de apel - se constată că termenul de 12 ani prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 124 C. pen. anterior, calculat de la data comiterii faptei, 22.09.2008, s-a împlinit la data de 21.09.2020, după cum corect a constatat instanţa de apel.

În cauză, problema de drept privind suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în raport de Decretul prezidenţial nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, este strâns legată de posibilitatea instanţei de apel de a exercita un control jurisdicţional asupra încheierii primei instanţe pronunţate la 23 martie 2020 prin care a constatat suspendată de drept judecarea cauzei pe durata stării de urgenţă cu consecinţe asupra cursului prescripţiei răspunderii penale, potrivit art. 43 alin. (8) din decret (pe durata stării de urgenţă, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripţia răspunderii penale se suspendă).

Din interpretarea dispoziţiilor art. 408 alin. (2) C. proc. pen. rezultă că, odată cu sentinţa pot fi atacate şi, implicit, cenzurate de instanţa de control judiciar şi celelalte încheieri dispuse de prima instanţă, ceea ce înseamnă că, instanţa de apel avea posibilitatea să exercite un control asupra încheierii din 23 martie 2021 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, prin care s-a constatat suspendată de drept judecata cauzei. În decretul prezidenţial amintit nu există nicio derogare de la această regulă a exercitării căii de atac a apelului în procesul penal.

Astfel, în exercitarea acestui control judiciar, Curtea de Apel Bucureşti a arătat, în esenţă, că nu se impunea suspendarea de drept a cauzei, pe de-o parte, pentru că în art. 43 alin. (3) din Decretul Preşedintelui României se prevedeau o serie de excepţii printre care se aflau şi dosarele între care se judecau infracţiunile flagrante, fiind fără dubiu că infracţiunea de ucidere din culpă în cazul de faţă a fost una flagrantă în sensul art. 293 C. proc. pen. (descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire), iar, pe de altă parte, acelaşi articol din decretul menţionat excepta de la suspendarea de drept alte cauze urgente, apreciate ca atare de judecător, sau de instanţa de judecată, or, un dosar penal în care termenul special al prescripţiei răspunderii penale se împlinea în doar câteva luni era fără putinţă de tăgadă, o cauză urgentă.

Criticile parchetului dezvoltate prin motivele de recurs în casaţie izvorăsc din modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor referitoare la suspendarea judecării proceselor penale şi suspendarea prescripţiei pe durata stării de urgenţă, prevăzute de art. 43 din Anexa 1 a Decretului prezidenţial nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Potrivit art. 43 alin. (2) din decret, procesele penale aflate în curs pe rolul instanţelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedura de cameră preliminară se suspendă de drept pe durata stării de urgenţă, cu excepţia celor de la alin. (1) lit. c) apreciate ca atare de judecător sau instanţa de judecată, precum şi a următoarelor cauze: cele privind infracţiunile flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, cele referitoare la contestaţii împotriva măsurilor asiguratorii, cele privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cele care cuprind măsuri de protecţie a victimelor şi a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranţă cu caracter medical, cele privind infracţiuni contra securităţii naţionale, cele privind acte de terorism sau de spălare de bani.

În conformitate cu art. 43 alin. (1) lit. c) din acelaşi decret, activitatea de urmărire penală şi cea a judecătorilor de drepturi şi libertăţi se desfăşoară numai cu privire la cauzele în care urgenţa se justifică prin scopul instituirii stării de urgenţă la nivel naţional, alte cauze urgente apreciate ca atare de către procurorul care supraveghează efectuează urmărirea penală.

Se mai notează că, în conformitate cu art. 293 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire; este de asemene considerată infracţiune flagrantă şi infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire, este urmărit de organele de ordine publică şi de siguranţă naţionale, de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public ori prezintă urme care justifică suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracţiune.

În acest context, se remarcă faptul că dispoziţiile art. 43 alin. (2) din Anexa 1 la Decretul nr. 195/2020 impuneau/presupuneau realizarea unei activităţi de judecată din moment ce dădeau posibilitatea instanţei să verifice, spre exemplu, dacă în cauză se judecă o infracţiune flagrantă şi să aprecieze asupra caracterului urgent al unei cauze şi să dispună, în funcţie de concluzia la care ajungea, suspendarea sau nu a judecării procesului penal.

Faţă de toate acestea, în opinie majoritară se consideră că, suspendarea procesului penal (cu consecinţe asupra cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale), în baza art. 43 alin. (2) din Anexa 1 a Decretului prezidenţial nr. 195/2020, intervenea de drept dacă erau întrunite anumite condiţii, verificate în contextul particular al fiecărei cauze în parte, proces de analiză parcurs şi de instanţa de apel, în prezenta cauză, care a realizat o evaluare în raport de datele concrete ale cauzei.

Or, reexaminarea întrunirii acelor cerinţe ţine de activitatea de judecată şi interpretarea datelor specifice cauzei, ce excedează obiectului judecăţii în calea extraordinară a recursului în casaţie, pentru că, aşa cum s-a arătat, s-ar depăşi limitele de analiză în drept a hotărârii instanţei de apel.

Ca atare, nu se poate considera că Decretul nr. 195/2020 al Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă conducea automat la suspendarea judecăţii şi a cursului prescripţiei.

Reţinând că aspectele invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin motivele de recurs în casaţie nu vizează chestiuni de legalitate a hotărârii atacate, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, cu majoritate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 1220/A din 12 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpaţii B. şi A..

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (3) şi alin. (6) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 1220/A din 12 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpaţii B. şi A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B. în sumă de 627 RON, precum şi onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 octombrie 2021.

GGC - GV