Influence-peddling and money-laundering convictions upheld on appeal; commissions from EU-funded wind-farm scheme trigger confiscations.

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată:

Prin rechizitoriul nr. x/2017 din 5.02.2018, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au fost trimişi în judecată inculpaţii:

A., pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a unei infracţiuni de instigare la spălare de bani săvârşită în participaţie improprie, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 47 C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în concurs real, cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 5 C. pen.

B., pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a unei infracţiuni de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în concurs real, cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 5 C. pen.

În fapt, s-a reţinut că inculpaţii B. şi A. au pretins martorului C., administrator al societăţii comerciale S.C. D. S.R.L. Constanţa, un comision de 10 % din contravaloarea unor contracte de finanţare cu sume nerambursabile ce urmau a fi acordate societăţii comerciale de Administraţia Fondului de Mediu, în schimbul promisiunii că vor interveni pe lângă funcţionarii publici aflaţi la conducerea instituţiei, asupra cărora au afirmat că au influenţă reală, garantând martorului C. aprobarea finanţării solicitate de S.C. D. S.R.L.. Ulterior au primit, în mai multe tranşe, suma totală de 430.752 EURO din suma de bani astfel pretinsă.

Suma de 430.752 EURO a fost achitată de C. atât din conturile bancare personale cât şi din conturile S.C. D. S.R.L., în mai multe tranşe, în perioada 22.06.2010 - 12.01.2012.

Pentru a ascunde şi a disimula originea ilicită a sumelor de bani reprezentând preţul influenţei traficate, între E., prin avocat B. şi S.C. D. S.R.L. în primă fază, apoi între F. şi societatea comercială s-au încheiat câte două contracte de consultanţă juridică, fictive în totalitate, în baza cărora, sub pretextul achitării serviciilor ce formau obiectul acestora, C., ca reprezentant legal al S.C. D. S.R.L., a efectuat transferuri bancare ale sumelor de bani reprezentând preţul influenţei.

În concret, din suma de 430.752 EURO, suma de 423.719,98 RON (echivalentul a aprox. 100.000 EURO) a fost transferată la data de 22.06.2010 în conturile E., iar suma de 250.000 EURO şi 352.080.33 RON a fost transferată în conturile Cab. de av. F. în perioada 13.12.2010 - 11.01.2012.

Ulterior, în acelaşi scop al disimulării provenienţei ilicite a fondurilor băneşti, din conturile bancare ale societăţilor de avocatură, inculpata B. şi la solicitarea inculpatului A., suspecta F., au efectuat transferuri bancare succesive în conturile unor societăţi comerciale controlate prin interpuşi de inculpatul A. (G. S.R.L., S.C. H..). Pentru justificarea tranzacţiilor bancare, inculpata B. şi suspecta F. au încheiat contracte de prestări servicii cu societăţile comerciale către care eu efectuat transferurile bancare, contracte despre care s-a dovedit a fi fictive în totalitate.

Contractele de consultanţă juridică au fost plăsmuite în scopul disimulării naturii ilicite a preţului influenţei traficate, dar şi pentru a facilita executarea silită a sumei de bani reprezentând preţul influenţei, în cazul în care cumpărătorul de influenţă (C.) nu înţelegea să o achite de bunăvoie (contractele de consultanţă juridică încheiate cu societăţile de avocatură fiind titluri executorii).

Sumele de bani reprezentând preţul influenţei, astfel introduse în circuitul civil, au fost transferate succesiv în conturile mai multor societăţi comerciale, coordonate sau controlate prin persoane interpuse de inculpatul A. şi în final au fost retrase în numerar şi predate aceluiaşi inculpat sau folosite pentru plata unor parteneri comerciali.

În drept, s-au reţinut următoarele:

Faptele inculpatului A., care,

- în cursul lunii decembrie 2009, în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa pe lângă funcţionarii publici cu funcţii de conducere de la Administraţia Fondului de Mediu pentru a-i determina să aprobe cererile de finanţare cu sume nerambursabile depuse de societatea comercială D. S.R.L. Constanţa, CUI: x, pentru două proiecte de construire de centrale eoliene în com. Beidaud, jud. Tulcea şi com. Vulturul jud. Constanţa, a pretins în mod direct administratorului S.C. D. S.R.L., C., un procent de 10% din suma ce urma a fi finanţată de Administraţia Fondului de Mediu şi a primit indirect, în perioada 22.06.2010 - 24.01.2011 şi la data de 10.01.2012, prin transferuri bancare efectuate din conturile bancare ale S.C. D. S.R.L. sau ale martorului C. în conturile societăţii de avocatură E. şi F. suma totală de 430.752 EURO din suma astfel pretinsă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- în perioada 17.12.2010 - 27.01.2011 şi la data de 30.01.2012, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a sumei de bani reprezentând preţul influenţei astfel traficate, cu intenţie, a determinat pe suspecta F., fără ca aceasta să cunoască originea ilicită a sumelor de bani, să transfere suma totală de 1.390.808,76 (echivalentul a 325.000 EURO la cursul din 17.12.2010) în conturile S.C. H., cu justificarea prestării de către societatea comercială a unor servicii care în realitate nu au fost prestate niciodată în favoarea cabinetului individual de avocat sau a S.C. D. S.R.L., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la spălarea banilor săvârşită în participaţie improprie, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 47 rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002,

- în concurs real, cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 5 C. pen.

2. Faptele inculpatei B., care,

- în cursul lunii decembrie 2009, în schimbul promisiunii că ea şi persoane cunoscute acesteia îşi vor exercita influenţa pe lângă factorii de conducere de la Administraţia Fondului de Mediu pentru a-i determina să aprobe cererile de finanţare cu sume nerambursabile depuse de societatea comerciale D. S.R.L. Constanţa, CUI: x, pentru două proiecte de construire de centrale eoliene în com. Beidaud, jud. Tulcea şi com. Vulturul jud. Constanţa, a pretins în mod direct administratorului S.C. D. S.R.L. - C., un procent de 10% din suma ce urma a fi finanţată de Administraţia Fondului de Mediu şi a primit la data de 22.06.2010, prin transfer bancar efectuat din conturile bancare ale S.C. D. S.R.L. în conturile societăţii de avocatură E. suma totală de 423.719,98 RON (echivalentul a aprox. 100.000 EURO) din suma astfel pretinsă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- la data de 23.06.2010, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a sumei de 423.719,98 RON, reprezentând preţul influenţei astfel traficate, a transferat din aceasta sumă valoare de 414.000 RON din conturile E. în conturile S.C. I. S.R.L., cu justificarea achitării unor servicii de consultanţă de către societatea comercială în favoarea societăţii de avocatură, servicii care în realitate nu au fost prestate niciodată şi, în acelaşi scop al ascunderii sau al disimulării originii ilicite a sumei de bani reprezentând preţul influenţei astfel traficate a încheiat un contract de consultanţă (nr. x din 18.12.2009 dintre E. şi S.C. I.) având un conţinut fictiv în integralitate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălarea banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002;

- în concurs real, cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 5 C. pen.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă:

1. Declaraţii:

- declaraţii inculpat A.;

- declaraţii inculpat B.;

- declaraţii inculpat J.;

- declaraţii suspect F.;

- declaraţii suspect K.;

- declaraţii martor L.;

- declaraţii martor C.;

- declaraţii martor M.;

- declaraţii martor N.;

- declaraţii martor O.;

- declaraţii martor P.;

- declaraţii martor Q.;

- declaraţii martor R.;

- declaraţii martor S.;

- declaraţii martor T.;

- declaraţii martor U.;

2. Înscrisuri:

- contractele de finanţare încheiate între S.C. D. S.R.L. şi Autoritatea Contractantă referitoare la dezvoltarea parcurilor eoliene din Beidaud, jud. Tulcea şi Vulturul, jud. Constanţa;

- contracte de consultanţă juridică încheiate de S.C. D. S.R.L., CUI x, cu F.. de Avocat "E." şi F.. de avocat "F.", cu toate anexele şi actele adiţionale la acestea;

- contracte de consultanţă încheiate de F.. de Avocat "E." cu S.C. I. S.R.L. şi contracte de consultanţă încheiate de F. S.C. H. S.R.L.;

- convenţiile de reziliere a contractelor de consultanţă juridică dintre S.C. D. S.R.L., CUI x şi cu F.. de Avocat "E." şi contractele de cesiune a contractelor de consultanţă dintre F.. de avocat "F." F.. de Avocat "E."

- facturi, ordinele de plată, extrasele de cont din care rezultă efectuarea plăţilor de către S.C. D. S.R.L. către F.. de Avocat "E." şi F.. de avocat "F." şi de către cabinetele de avocat către S.C. I. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L.;

- extrasele de cont din care rezultă efectuarea transferurilor bancare succesive din conturile S.C. I. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L. către societăţile comerciale situate în palierele subsecvente din conturile cărora s-au retras în numerar sumele de bani;

- documentele privind deschiderile de conturi ale societăţilor comerciale din care rezultă persoanele împuternicite a efectua operaţiuni pe conturi şi titularii de carduri, tokenuri, digipassuri;

- istoricul societăţilor comerciale controlate de inculpatul A. implicate în reciclarea sumelor de bani reprezentând preţul influenţei;

- corespondenţa S.C. D. S.R.L. şi a numitului C. cu cele două cabinete de avocatură cu prilejul încheierii şi executării contractelor.

La data de 12.02.2018 a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală cu rechizitoriul cu nr. 388/P/2017.

În procedura camerei preliminare, inculpaţilor A. şi B. li s-a comunicat o copie certificată a rechizitoriului, obiectul procedurii de cameră preliminară, dreptul de a-şi angaja apărător şi termenul - 25 zile de la comunicare până la care puteau formula cereri şi excepţii cu privire la competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, precum şi cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Inculpaţii, pe parcursul procedurii în cameră preliminară, au beneficiat de asistenţă juridică prin apărători aleşi.

Inculpaţii A. şi B. au formulat cereri şi excepţii, iar parchetul, în combaterea excepţiilor invocate de către inculpaţi, a depus la dosar concluzii scrise.

Prin încheierea din 17.05.2018, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii A. şi B..

Totodată, în baza art. 346 din C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cu privire la inculpaţii A. şi B..

Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţii inculpaţii B. şi A., ce au fost respinse ca nefondate prin încheierea nr. 797 din 27.09.2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În cursul judecăţii în primă instanţă au fost administrate următoarele mijloace de probă:

- declaraţiile martorilor Q., V., L., C., F., J., O. prin comisie rogatorie, S., R., U., N., P. (274 - 275 vol. 1), W., X., M., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE.;

- declaraţiile inculpaţilor B. şi A.

- înscrisuri depuse de inculpatul A., constând în contracte de consultanţă încheiate cu S.C. H. şi contracte de asistenţă juridică şi extrase de cont în relaţia firmelor aparţinând inculpatului A. cu cabinetul de avocat F.,

- înscrisuri depuse de inculpata B.: grupate în 12 anexe; raportul de expertiză contabilă la care a făcut referire inculpata B. în declaraţia sa .

Analizând materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel, ca primă instanţă, a reţinut:

I. În fapt, în esenţă, instanţa reţine că inculpatul A. a pretins martorului denunţător C., administrator al societăţii comerciale S.C. D. S.R.L. Constanţa, un comision de 10 % din contravaloarea unor contracte de finanţare cu sume nerambursabile ce urmau a fi acordate societăţii comerciale de Administraţia Fondului de Mediu, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă funcţionarii publici aflaţi la conducerea instituţiei, asupra cărora a afirmat că are influenţă reală, garantând martorului C. aprobarea finanţării solicitate de S.C. D. S.R.L.. Ulterior a primit, în mai multe tranşe, suma totală de 430.752 EURO din suma de bani astfel pretinsă. Suma de 430.752 EURO a fost achitată de C. atât din conturile bancare personale cât şi din conturile S.C. D. S.R.L., în mai multe tranşe, în perioada 22.06.2010 - 12.01.2012.

Instanţa a apreciat că din mijloacele de probă administrate în cauză nu rezultă că inculpata B. a comis infracţiunea de trafic de influenţă.

Pentru a ascunde şi a disimula originea ilicită a sumelor de bani reprezentând preţul influenţei traficate, între E., prin avocat B. şi S.C. D. S.R.L. în primă fază, apoi între F. de avocat F. şi societatea comercială s-au încheiat câte două contracte de consultanţă juridică, în baza cărora, sub pretextul achitării serviciilor ce formau obiectul acestora, C., ca reprezentant legal al S.C. D. S.R.L., a efectuat transferuri bancare ale sumelor de bani reprezentând preţul influenţei.

În concret, din suma de 430.752 EURO, suma de 423.719,98 RON (echivalentul a aprox. 100.000 euro) a fost transferată la data de 22.06.2010 în conturile E., iar suma de 250.000 EURO şi 352.080.33 RON a fost transferată în conturile Cabinetului de avocat F. în perioada 13.12.2010 - 11.01.2012.

Ulterior, în acelaşi scop al disimulării provenienţei ilicite a fondurilor băneşti, din conturile bancare ale societăţilor de avocatură, inculpata B. şi la solicitarea inculpatului A., martora F., au efectuat transferuri bancare succesive în conturile unor societăţi comerciale controlate prin interpuşi de inculpatul A. (G. S.R.L., S.C. H..). Pentru justificarea tranzacţiilor bancare, inculpata B. şi suspecta F. au încheiat contracte simulate de prestări servicii cu societăţile comerciale către care eu efectuat transferurile bancare.

Sumele de bani reprezentând preţul influenţei, astfel introduse în circuitul civil, au fost transferate succesiv în conturile mai multor societăţi comerciale, coordonate sau controlate prin persoane interpuse de inculpatul A. şi în final au fost retrase în numerar şi predate aceluiaşi inculpat sau folosite pentru plata unor parteneri comerciali.

În privinţa situaţiei de fapt şi a participării inculpaţilor la comiterea faptelor, prima instanţă a avut în vedere, parţial, declaraţiile inculpaţilor, precum şi celelalte mijloace de probă administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, respectiv declaraţii martori şi înscrisuri:

A. Infracţiunile de trafic de influenţă:

Analizând mijloacele de probă administrate în speţă, prima instanţa constată că din probe rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul A. a comis infracţiunea de trafic de influenţă, neexistând însă suficiente probe că inculpata B. a săvârşit această infracţiune.

a) Astfel, în privinţa inculpatului A., instanţa reţine că există probe directe de vinovăţie, respectiv declaraţiile martorului denunţător C., precum şi un ansamblu de probe indirecte ce se coroborează cu declaraţia martorului, respectiv declaraţiile inculpatului (parţial), declaraţiile coinculpatei (parţial), precum şi declaraţiile celorlalţi martori ori împrejurările ce rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Curtea de Apel a menţionat că a avut în vedere declaraţia dată în calitate de suspect de către A., pe care şi-a menţinut-o şi în calitate de inculpat, în faza de urmărire penală, apreciind că declaraţia dată în faţa instanţei nu corespunde adevărului.

În faza de urmărire penală, deşi a negat comiterea infracţiunilor, inculpatul A. a relatat unele împrejurări ce se coroborează cu declaraţiile martorului denunţător, precum şi cu împrejurări ce reies din declaraţiile celorlalţi martori şi din înscrisurile depuse la dosar.

Astfel, inculpatul a recunoscut că a controlat prin persoane interpuse S.C. H., S.C. FF. S.R.L., S.C. GG. S.R.L., S.C. FF. S.R.L., S.C. HH. S.R.L.; şi în faza de judecată inculpatul a admis că a controlat societăţile comerciale implicate în circuitele financiare descrise mai sus, precum şi că a participat la discuţiile vizând relaţiile între S.C. D. S.R.L. şi E. ori F., dar şi cu privire la contractele încheiate cu S.C. H. şi S.C. I.. În esenţă, inculpatul a admis că a stabilit, în linii mari, modalitatea de desfăşurare a activităţii.

Mai mult, inculpatul a precizat că majoritatea societăţilor comerciale (cu excepţia S.C. GG. S.R.L., ce aparţinea în fapt inculpatului) le-a înfiinţat sau preluat în urma unor discuţii cu martorul W., constituind de fapt paravane pentru încheierea unor contracte cu sprijinul martorului, contra unor sume de bani.

A arătat inculpatul că martorul W. se bucura de o influenţă politică considerabilă la acel moment, reuşind să obţină numirea unor persoane apropiate în funcţii importante, spre exemplu pe martorul Z.; între aceste persoane şi martori exista o veritabilă relaţie de subordonare, în sensul că la solicitarea martorului W. persoanele numite în funcţii publice putea rezolva diferite probleme pentru solicitanţi, inclusiv prin atribuirea unor contracte.

Inculpatul a relatat că l-a cunoscut pe martorul C. în a doua jumătate a anului 2009 la biroul său de la II., fiind trimis de martorul Y., persoană din anturajul martorului W., numit cu sprijinul acestuia în funcţia de director al Direcţiei de Implementare Proiecte din cadrul Administraţiei Fondului de Mediu. După cum a explicat inculpatul, anterior avusese loc o discuţie la locuinţa martorului W., în cadrul căreia martorul Y. i-a comunicat că îl va trimite pe C. la inculpat, acesta fiind interesat de obţinerea unor finanţări nerambursabile de la Administraţia Fondului de Mediu. Inculpatul a relatat că martorii Y. şi W. doreau obţinerea unor comisioane în urma încheierii contractelor cu C., stabilindu-se şi modalitatea de lucru, respectiv prin încheierea unor contracte simulate de consultanţă cu S.C. H., care la momentul respectiv aparţinea martorului U., urmând a fi preluată de inculpat.

A mai arătat inculpatul că din suma de bani obţinută de S.C. H. de la S.C. D. S.R.L. o parte urma a fi remisă şi martorilor Y. şi W.. Martorul Y. urma să aibă un rol activ în ce priveşte cererile de finanţare depuse de C., în sensul de a oferi consultanţă pentru întocmirea documentaţiei şi să informeze despre derularea proiectelor.

Inculpatul a menţionat că în urma unor discuţii, purtate cu participarea mai multor persoane, inclusiv coinculpata B., s-a luat decizia încheierii unor contracte simulate de consultanţă juridică cu E., ce urma să subcontracteze către S.C. H.. Decizia încheierii unor contracte cu casa de avocatură a fost motivată de necesitatea asigurării de forţă executorie contractelor de consultanţă în cazul neexecutării obligaţiilor de către S.C. D. S.R.L..

Cu toate acestea, primele contracte au fost încheiate cu S.C. I., deţinută de martorul M., la solicitarea martorului W., după cum a susţinut inculpatul. A menţionat inculpatul că M. îi remitea atât lui, cât şi martorului U., sume de bani obţinute de la S.C. D. S.R.L..

Inculpatul a arătat că nu cunoaşte dacă S.C. I. a prestat vreun serviciu în virtutea contractelor de consultanţă încheiate, nefiind de asemenea în măsură să precizeze ori să precizeze unde se află documentele justificative ale S.C. H. vizând prestarea de servicii către S.C. D. S.R.L..

De asemenea, inculpatul a arătat că sumele de bani remise de S.C. D. S.R.L. au fost transferate succesiv în conturile societăţilor comerciale controlate de el, o parte din aceste sume fiind remise în numerar martorului W. sau transferate în conturi ale unor societăţi comerciale indicate de către acesta.

În faţa primei instanţe, inculpatul A. a relatat o altă situaţie de fapt, arătând că l-ar fi cunoscut pe martorul C. prin intermediul numitului JJ., iar toate contractele încheiate în cauză au avut corespondent în realitate, întreaga activitate fiind legitimă. Inculpatul a admis totuşi că înainte de a prelua S.C. H. nu a avut nicio experienţă în domeniul fondurilor europene nerambursabile, că era de notorietate relaţia bună pe care o avea la momentul săvârşirii faptelor cu martorul W., precum şi că a controlat prin interpuşi societăţile comerciale implicate în circuitele financiare.

Inculpatul nu a mai relatat aspectele legate de martorii Y. şi W., precizând doar că el l-a întrebat la un moment dat pe martorul Y. despre C., iar acesta i-a oferit unele informaţii negative despre denunţător. Inculpatul a mai oferit, de asemenea, unele detalii neveridice, cum ar fi faptul că angajaţii S.C. H. ar fi prestat servicii către S.C. D. S.R.L. chiar şi înainte de semnarea oricăror contracte.

Instanţa a apreciat că împrejurările relatate de inculpat în faza de judecată nu sunt corespunzătoare adevărului, necoroborându-se cu niciun alt mijloc de probă. Totodată, inculpatul A. nu a oferit nicio explicaţie rezonabilă pentru modificarea afirmaţiilor sale, limitându-se să afirme că audierile la procuror ar fi fost tensionate şi de lungă durată, cu toate că inculpatul a fost asistat de apărător ales, de altfel acelaşi ca şi în faza de judecată.

Cu privire la inculpata B., prima instanţa constată că declaraţiile acesteia din faza de urmărire penală corespund cu declaraţia din faza de judecată, acuzata nefăcând alte afirmaţii.

Inculpata a precizat constant că a încheiat contractele de consultanţă cu S.C. D. S.R.L. la solicitarea inculpatului A., client al societăţii de avocatură. A arătat inculpata că nu avea experienţă profesională în domeniul accesării de fonduri europene, iar în realitate serviciile urmau să fie prestate de S.C. I., societate agreată de C. şi de A.. Inculpata a susţinut că toate detaliile desfăşurării activităţii au fost stabilite de inculpatul A. şi martorul denunţător.

Cu toate că în cadrul declaraţiei din faţa instanţei inculpata a menţionat că personal şi-ar fi exprimat opinia juridică în legătură cu cererile de finanţare, partea tehnică fiind subcontractată către S.C. I., instanţa a constatat că nu rezultă din alte mijloace de probă dacă inculpata a prestat vreun serviciu veritabil către S.C. D. S.R.L., în condiţiile în care contractele de consultanţă au avut alt scop la momentul încheierii, respectiv de garanţie pentru inculpatul A. şi canal de transmitere a sumelor de bani; totodată, ce rezultă cu claritate şi din afirmaţiile inculpatei, este că la momentul la care S.C. D. S.R.L. a achitat sume mari de bani în virtutea contractelor de consultanţă, ce au trecut şi prin conturile societăţii de avocatură, S.C. I. nu prestase niciun serviciu către beneficiar. De asemenea, a menţionat inculpata că era de notorietate că inculpatul A. participase ori urma să participe la campania electorală a martorului W., precum şi că cei doi se cunoşteau, inculpatul având afaceri în mun. Piatra-Neamţ, unde era primar martorul.

Martora N. (declaraţie dosar Curte de Apel) a arătat că la vârsta de 19 ani a preluat S.C. I., contra unei sume de bani, şi îşi aminteşte că societatea avea ca obiect de activitate textilele. Martora nu a avut nicio implicare în desfăşurarea activităţii S.C. I., semnând însă unele contracte deja redactate şi retrăgând sume de bani în numerar din conturile societăţii, pe care le preda mai departe martorului M.. A arătat că a predat în 2 sau 3 împrejurări sume de bani inculpatului A., la biroul acestuia de la II..

Din declaraţia martorului M. (declaraţie dosar Curte de Apel), instanţa reţine că s-a ocupat de activitatea S.C. I., care ar fi desfăşurat activităţi de vidanjare şi amenajare. A precizat cu claritate martorul că nici el personal şi nici S.C. I. nu au prestat nici un serviciu către E. în virtutea contractelor de consultanţă.

Martorul a menţionat că el ar fi retras, la solicitarea lui A., sumele de bani din conturile SC C. civ. KK. S.R.L., societate ce aparţinea lui LL., mecanic auto. De asemenea, martorul a arătat că a retras sume de bani şi din conturile S.C. MM. S.R.L., S.C. NN. S.R.L., S.C. OO. S.R.L. şi S.C. PP. S.R.L., pe care le-a predat inculpatului A..

Martora J. (declaraţie dosar Curte de Apel) a arătat că a fost administrator şi asociat la S.C. H., ce aparţinea în fapt inculpatului A., precum şi că s-a ocupat de contabilitatea societăţii comerciale. Martora a arătat că toate sumele de bani pe care le-a retras în numerar le-a înmânat inculpatului, precum şi că nu cunoaşte activitatea propriu-zisă a S.C. H.. Martora nu a fost în măsură să ofere detalii despre contractele încheiate cu F., menţionând că toate operaţiunile şi tranzacţiile se făceau la indicaţiile inculpatului A..

Martorul C. V. (declaraţie dosar Curte de Apel) a arătat că a retras, la solicitarea inculpatului A., sume de bani din conturile S.C. GG. S.R.L., pe care le-a înmânat în numerar inculpatului. A pretins martorul că inculpatul ar fi acordat împrumuturi către S.C. GG. S.R.L., acesta fiind motivul pentru care i-ar fi remis sume mari de bani retrase din conturile societăţii; după cum s-a arătat mai sus, un astfel de aspect are o relevanţă redusă în circumstanţele cauzei, nerezultând de altfel nici din înscrisurile depuse la dosar.

Martora O. (declaraţie dosar Curte de Apel), angajată ca secretară la S.C. H., a arătat că a retras sume de bani din conturile societăţii, pe care le-a predat martorei J..

Şi martora S. (declaraţie dosar Curte de Apel), angajată la S.C. FF. S.R.L. şi ulterior la S.C. RR. în calitate de secretară, la locurile de muncă fiind coordonată de către martora J.. Martora a arătat că în mai multe rânduri a retras sume de bani din conturile unor societăţi, la solicitarea martorei J., sume pe care le-a remis acesteia din urmă. Într-o manieră ambiguă, martora a relatat şi unele aspecte legate de activitatea S.C. H., respectiv unele aspecte legate de pretinse întâlniri de lucru legate de proiecte cu fonduri europene, fără ca martora să fie în măsură să ofere detalii ori numele unor clienţi ai societăţii.

Martora R. (declaraţie dosar Curte de Apel) şi-a menţinut în totalitate afirmaţiile din faza de urmărire penală, în sensul că a avut calitatea de asociat în mai multe societăţi comerciale, spre exemplu S.C. S. RR. S.R.L., ce erau toate controlate de inculpatul A.. Martora a arătat şi că s-a ocupat şi de activităţi ale altor societăţi controlate de inculpat, cum ar fi S.C. FF. S.R.L..

Martora P. (declaraţie dosar Curte de Apel) şi-a menţinut în esenţă afirmaţiile din cursul urmăririi penale. Martora a arătat că a fost asociat şi/sau administrator al mai multor societăţi comerciale controlate în fapt de inculpatul A., între care şi S.C. H.. A menţionat că S.C. H. avea ca obiect de activitate consultanţă în materia proiectelor cu fonduri europene, activitate ce consta în diferite şedinţe în care se discutau problemele apărute în desfăşurarea contractelor. Martora a arătat că a retras bani din conturile societăţilor respective, sume pe care le-a înmânat inculpatului A.; toate transferurile de fonduri şi retragerile de numerar se făceau la indicaţiile inculpatului.

Prin urmare, din declaraţiile tuturor martorilor sus-menţionaţi, rezultă că inculpatul A. controla în fapt o întreagă reţea de societăţi comerciale, acţionând în afara cadrului legal, prin persoane interpuse; inculpatul nu a oferit nicio explicaţie rezonabilă sub acest aspect.

- Împrejurări ce rezultă din înscrisurile ataşate la dosarul cauzei:

Din înscrisurile ataşate la dosar rezultă mai multe împrejurări ce se coroborează cu afirmaţiile martorului C., referitoare la traficul de influenţă şi vinovăţia inculpatului A..

Astfel, din anexele la contractele de asistenţă juridică încheiate între E. şi S.C. D. S.R.L. (dosar Curte şi dosar urmărire penală) rezultă că obiectul aparent al convenţiei era asigurarea de asistenţă şi consultanţă juridică pentru întocmirea documentaţiei, implementarea proiectelor de investiţii şi obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare, în vederea încheierii cu o autoritate contractantă română a unor contracte de finanţare vizând construirea unor centrale eoliene în com. Beidaud, jud. Tulcea, respectiv com. Vultur, jud. Constanţa.

În cazul ambelor înscrisuri preţul contractului, pentru consultant, era de 10% din suma contractată cu autoritatea, corespunzând procentului menţionat de martorul denunţător.

Cu privire la acest preţ, prima instanţa observă că avea un cuantum extrem de ridicat, o zecime din suma pe care urma să o obţină S.C. D. S.R.L. cu titlul de finanţare nerambursabilă, în condiţiile în care cheltuielile cu consultanţa juridică nu reprezentau cheltuieli eligibile.

Totodată, procentul de 10% din suma pe care urma să o obţină S.C. D. S.R.L. era singura modalitate de plată a preţului.

După cum rezultă din actele adiţionale la contractele de consultanţă, încheiate la 20.07.2010, motivul formal al rezilierii contractelor de consultanţă încheiate între E. şi S.C. D. S.R.L. a fost tocmai împrejurarea că S.C. I. nu făcuse dovada serviciilor prestate, colaborarea fiind imposibilă, iar S.C. D. S.R.L. impusese de la început colaborarea cu subcontractorul; se mai menţionează că beneficiarul nu doreşte schimbarea subcontractorului.

În privinţa convenţiei încheiate la 19.07.2010 între E. şi F., înscris contestat de inculpata B., instanţa constată că acesta are valoarea probatorie redusă, în contextul în care activitatea infracţională a continuat prin încheierea altor convenţii simulate între S.C. D. S.R.L. şi F..

În privinţa contractelor încheiate între S.C. D. S.R.L. şi F., precum şi între cabinetul de avocat şi S.C. H., instanţa observă că acestea constituie, cu siguranţă, contracte simulate.

Astfel, în cuprinsul contractului de asistenţă juridică încheiat între S.C. D. S.R.L. şi F. la 20.07.2010, se menţionează că obiectul contractului îl constituie asigurarea de consultanţă în ceea ce priveşte întocmirea documentaţiei, implementarea proiectului de investiţii şi obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare încheierii cu o autoritate contractantă română a unui contract de finanţare în valoare de 7.000.000 EUR, fără TVA, pentru construirea unor centrale eoliene în com. Vulturu, jud. Constanţa. Aceeaşi este situaţia şi în cazul contractului de asistenţă încheiat tot la 20.07.2010 cu privire la construirea de centrale eoliene în com. Beidaud, jud. Tulcea . De altfel, ambele contracte încheiate reiau, practic, conţinutul contractelor încheiate iniţial între S.C. D. S.R.L. şi E.; singura diferenţă între contractele încheiate între S.C. D. S.R.L. şi E., respectiv S.C. D. S.R.L. şi F., este preţul, în cazul ultimelor contracte acesta fiind stabilit la suma de 658.256, 482 EUR.

Tot la 20.07.2010 au fost semnate două contracte de consultanţă între F. şi S.C. H., având ca obiect furnizarea de servicii de consultanţă tehnică în ceea ce priveşte întocmirea documentaţiei, implementarea proiectului de investiţii şi obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare încheierii cu o autoritate a unor contracte de finanţare din fonduri europene.

După cum s-a arătat şi mai sus, toate convenţiile încheiate între S.C. D. S.R.L., F. şi S.C. H. sunt simulate, în realitate nici F. şi nici S.C. H. nefiind în măsură să presteze vreunul dintre serviciile ce intrau în obiectele contractelor, de vreme ce la momentul respectiv S.C. D. S.R.L. obţinuse deja finanţările, fiind încheiate convenţiile nr. 643/N din 21.06.2010 şi nr. 644/N din 21.06.2010 cu Administraţia Fondului de Mediu, semnate între alţii şi de martorul Y., scopul real al încheierii actelor juridice fiind plata preţului influenţei.

În acelaşi sens, instanţa observă că toate înscrisurile (atât cele de reziliere între S.C. D. S.R.L. şi E., precum şi în care părţi sunt F. ori S.C. H. SRL) sunt încheiate în aceeaşi zi, 20.07.2010, rezultând că toate detaliile acestei operaţiuni erau deja stabilite de inculpaţi, de martorul C. şi de martora F..

Din toate aceste împrejurări rezultă că înscrisurile întocmite în cauză între părţile sus-menţionate nu atestă reale raporturi juridice, fiind pur formale, scopul adevărat fiind acela de a disimula înţelegerea frauduloasă intervenită între inculpatul A. şi martorul denunţător C. şi de a asigura remiterea sumelor de bani ce constituiau preţ al influenţei.

Instanţa mai subliniază că în speţă nu există niciun înscris care să ateste prestaţii reale efectuate în temeiul convenţiilor în care părţi sunt S.C. D. S.R.L., S.C. I., F. ori S.C. H..

Aspectele legate de evoluţia ulterioară a situaţiei, respectiv litigiile civile dintre F. şi S.C. D. S.R.L., precum şi între S.C. D. S.R.L. şi Administraţia Fondului de Mediu, rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală, în volumul I, respectiv în volumele VI şi VII; aceste împrejurări au însă valoare probatorie redusă, ţinând seama de obiectul acuzaţiilor aduse inculpaţilor. Totuşi, un element relevant rezultă din împrejurarea că în cadrul contestaţiei la executare formulate de S.C. D. S.R.L. în contradictoriu cu F., instanţa civilă a dispus admiterea acţiunii, în condiţiile în care pârâta nu a prezentat înscrisuri justificative pentru sumele de bani a căror executare silită era în derulare, un argumentat suplimentar în sensul că F. ori S.C. H. nu au prestat vreun serviciu efectiv în favoarea S.C. D. S.R.L..

b) În privinţa inculpatei B., prima instanţa constată că mijloacele de probă administrate în cauză nu relevă vinovăţia acesteia, cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă.

Astfel, instanţa constată că martorul C. a arătat că primele discuţii le-ar fi purtat cu inculpata B., care i-ar fi spus să plătească un comision de 10% din valoarea contractului, întrucât fără "ei" nu va obţine finanţările; împrejurarea a fost relatată şi de martora L., care însă a arătat că a aflat aceste aspecte tot de la martorul denunţător C., în cursul anului 2017.

Aceste afirmaţii ale martorului nu se coroborează cu împrejurări care să rezulte din administrarea altor mijloace de probă.

Inculpata B. a negat, în declaraţiile sale, că i-a promis martorului denunţător că va interveni la funcţionarii competenţi pentru garantarea obţinerii unor finanţări din fonduri europene nerambursabile; inculpata a arătat că toate detaliile activităţii au fost stabilite de către inculpatul A. şi martorul C..

În cuprinsul declaraţiilor date, inculpatul A. nu a menţionat că inculpata ar fi participat în vreun mod la comiterea faptelor, precizând că detaliile contractuale au fost stabilite între el şi martorul denunţător.

Niciunul dintre martorii audiaţi nu au oferit informaţii relevante despre inculpata B., iar foarte mulţi nici nu o cunosc pe aceasta. Sub acest aspect, nici martorii propuşi de inculpată, respectiv AA. (declaraţie dosar Curte) şi CC. (declaraţie dosar Curte) nu au relevat împrejurări concludente în speţă.

Instanţa are în vedere şi faptul că, deşi suma ce a reprezentat preţ al influenţei a fost una foarte ridicată, de ordinul a sute de mii de euro, inculpata B. a obţinut o sumă relativ redusă, respectiv 9719,98 RON.

Spre deosebire de inculpatul A., în cazul căruia era de notorietate relaţia apropiată pe care o avea cu un personaj politic influent la acel moment, după cum relevă probele, în cazul inculpatei B. nu există nicio împrejurare din care să rezulte că aceasta ar fi putut avea influenţă asupra unor funcţionari şi care l-ar fi putut determina pe martorul denunţător, un om de afaceri profesionist, să se adreseze acesteia pentru a cumpăra influenţă în scopul garantării obţinerii finanţărilor nerambursabile.

Dimpotrivă, mijloacele de probă atestă că martorul denunţător a ajuns la un acord cu privire la cumpărarea de influenţă cu inculpatul A., fără a fi clare circumstanţele în care cei doi au luat contact, existând posibilitatea ca martorul denunţător să fi fost îndrumat către inculpat de către B., în condiţiile în care aceasta îl reprezentase pe inculpat în mai multe dosare, în calitate de avocat; cu toate acestea, nicio astfel de împrejurare nu ar avea semnificaţia comiterii unei infracţiuni de trafic de influenţă de către inculpată, ori participarea la săvârşirea acesteia.

Pe cale de consecinţă, ţinând seama şi de principiul de drept că orice îndoială profită celui acuzat, prima instanţă a dispus achitarea inculpatei B. sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., în condiţiile în care în cauză nu există probe din care să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că aceasta a comis ori a participat la comiterea unei infracţiuni de trafic de influenţă.

B. Infracţiunile de spălare a banilor:

Sub un prim aspect, prima instanţa constată că nu există niciun dubiu asupra circuitului sumelor de bani, atât prin relaţia S.C. D. - E.- S.C. I., cât şi prin relaţia S.C. D. - F.- S.C. H. (precum şi de la cele două societăţi comerciale către alte societăţi comerciale, iar în final, în cea mai mare măsură, la inculpatul A., în numerar), împrejurările rezultând atât din declaraţiile inculpaţilor şi cele ale martorilor, precum şi din înscrisurile ataşate la dosarul de urmărire penală (facturi, ordine de plată, rulaje de cont etc.); de altfel, circuitul sumelor de bani nu a fost contestat de apărare, nici de inculpatul A., nici de inculpata B..

Pe de altă parte, instanţa constată, din mijloacele de probă administrate în speţă, că inculpata B. a comis infracţiunea de spălare a banilor, în sensul că a transferat către S.C. I. sumele de bani primite de la S.C. D. S.R.L., cunoscând că acestea provin din comiterea unei infracţiuni de corupţie, în scopul disimulării originii ilicite a acestei sume de bani.

În acest sens, instanţa are în vedere că din declaraţiile martorului denunţător C. şi ale inculpaţilor, precum şi cele ale martorei L., rezultă că inculpata B. a fost prezentă la toate discuţiile importante dintre martorul C. şi inculpatul A., cu privire la modalitatea de încheiere şi derulare a contractelor de consultanţă.

În aceleaşi sens, martora AA., propusă de inculpată, a arătat că martorul C. s-a prezentat la sediul societăţii de avocatură însoţit de inculpatul A. şi de martorul X., iar de regulă la discuţiile legate de contractul de consultanţă încheiat de martorul denunţător participau persoanele menţionate, precum şi martora L.; martora a menţionat că personal nu avea acces la întâlniri. De asemenea, instanţa reaminteşte că martorii X. şi L. au arătat că nu au participat la discuţiile legate de contractele de consultanţă încheiate între S.C. D. S.R.L. şi E..

Instanţa are în vedere şi împrejurări ce rezultă din declaraţiile inculpatei şi cele ale coinculpatului. Astfel, instanţa constată că inculpata B. îl cunoştea pe A. şi mai asigurase asistenţă juridică pentru societăţi comerciale controlate de acesta; acuzata a menţionat că era de notorietate că inculpatul era implicat în campania electorală a martorului W., persoană politică influentă la acel moment.

Totodată, inculpata cunoştea că societăţile implicate în circuitul financiar erau controlate de către inculpat, care acţiona în afara cadrului legal, prin persoane interpuse.

De altfel, inculpata a semnat contractele de consultanţă (ale cărui detalii au fost stabilite în urma discuţiilor purtate cu inculpatul şi cu martorul denunţător), cu o altă persoană, respectiv martora N., fără a discuta cu aceasta niciun singur detaliu legat de respectivele convenţii.

Instanţa constată, în aceste condiţii, că inculpata cunoştea caracterul simulat al contractelor încheiate cu S.C. D. S.R.L..

În acelaşi sens, instanţa constată că inculpata a transferat către S.C. I. o sumă extrem de ridicată de bani primită de la S.C. D. S.R.L., cu toate că subcontractorul nu prestase până la acel moment niciun serviciu pentru beneficiar.

Având în vedere acest ansamblu de circumstanţe, instanţa apreciază că sunt conforme adevărului unele dintre aspectele susţinute de martorul denunţător C.. Astfel, chiar dacă instanţa nu poate reţine că inculpata B. ar fi pretins o sumă de bani de la martorul denunţător pentru garantarea obţinerii finanţărilor, din coroborarea mijloacelor de probă rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpata a cunoscut că martorul denunţător urmărea obţinerea unor fonduri europene nerambursabile în domeniul energiei regenerabile, că era interesat de cumpărarea de influenţă pentru a-şi asigura încheierea contractelor cu autoritatea competentă, precum şi că între martorul C. şi inculpatul A., persoană ce avea influenţă reală, intervenise o înţelegere frauduloasă sub acest aspect.

Ca atare, instanţa apreciază că inculpata ştia că sumele de bani primite în contul societăţii de avocatură de la S.C. D. S.R.L. proveneau din comiterea unei infracţiuni de corupţie, respectiv trafic de influenţă, precum şi că actele juridice încheiate pe relaţia S.C. D. - E. - SC I. aveau atât rolul de a garanta încasarea sumelor de bani de către societatea comercială controlată de inculpatul A. (contractele de asistenţă juridică fiind supuse executării silite mai facil), de a disimula originea ilicită a banilor, fiind creată aparenţa unor operaţiuni comerciale licite, dar şi de a asigura primirea preţului influenţei de către inculpat.

Instanţa constată, sub acest aspect, că în speţă sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 656/2002, potrivit cărora cunoaşterea, intenţia sau scopul, ca elemente ale faptelor prevăzute la alin. (1), pot fi deduse din circumstanţele faptice obiective; după cum s-a arătat detaliat mai sus, din circumstanţele obiective ale cauzei rezultă că inculpata a cunoscut, fără dubiu, că suma de bani provine din comiterea unei infracţiuni de corupţie, precum şi că scopul contractelor simulate a fost, între altele, şi disimularea originii ilicite a sumelor de bani.

În privinţa inculpatului A., mijloacele de probă atestă fără dubiu că acesta a instigat-o pe martora F. să comită infracţiunea de spălare de bani, martora acţionând fără vinovăţie.

III. Încadrarea juridică a faptelor şi individualizarea judiciară a pedepselor:

1. În drept, fapta inculpatului A. care în cursul lunii decembrie 2009 a pretins martorului C. un procent de 10% din suma finanţată prin contracte privind fonduri europene nerambursabile, în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa pe lângă funcţionarii publici cu atribuţii de serviciu din cadrul Administraţiei Fondului de Mediu, pentru a-i determina pe aceştia să încheie contractele de finanţare cu S.C. D. S.R.L., ulterior, în perioada 22.06.2010-10.01.2012, încasând parţial suma de bani convenită, prezintă conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.

Infracţiunea de trafic de influenţă a fost comisă cu forma de vinovăţie a intenţiei directe.

Fapta inculpatului A., care în perioada 17.12.2010 - 27.01.2011 şi la data de 30.01.2012, în scopul disimulării originii ilicite a sume de bani ce a reprezentat preţ al influenţei, cu intenţie, a determinat pe martora F. (care a acţionat fără vinovăţie), să transfere suma totală de 1.390.808,76 RON în conturile S.C. H., în virtutea unor contracte de asistenţă juridică simulate încheiate cu S.C. D. S.R.L., prezintă conţinutul constitutiv al infracţiunii de instigare la spălarea banilor în participaţie improprie, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 25 din C. pen. din 1969 şi art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 din C. pen.

Astfel, inculpatul A. a determinat-o pe martora F. să încheie contracte de asistenţă juridică simulate cu S.C. D. S.R.L., pentru a intra în posesia sumelor de bani ce constituiau preţ al influenţei, după săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către acelaşi inculpat. Procedând în acest mod, totodată, inculpatul A. a disimulat originea ilicită a preţului influenţei, intrând în posesia sumelor de bani în temeiul unor acte juridice aparent valide şi licite, introducând astfel produsul infracţiunii în circuitul civil.

Prima instanţă a apreciat că în cazul inculpatului A. este mai favorabilă legea penală în vigoare la momentul comiterii faptelor. Astfel, în cazul inculpatului nu se impune aplicarea unor pedepse orientate către maximul special, iar minimul special al pedepsei închisorii este acelaşi în legile penale succesive, în cazul ambelor infracţiuni deduse judecăţii. Totodată, infracţiunile deduse judecăţii nu sunt prescrise indiferent de legea ce se aplică. Ca atare, relevant în privinţa inculpatului sunt dispoziţiile referitoare la tratamentul juridic al pluralităţii de infracţiuni, care sunt mai favorabile potrivit vechii legi penale, întrucât nu prevăd spor obligatoriu de pedeapsă, aplicarea unui astfel de spor fiind facultativă.

În privinţa cuantumului pedepselor închisorii pentru fiecare dintre infracţiunile deduse judecăţii, în aplicarea dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din C. pen. din 1969, instanţa a constatat că inculpatul A. a comis infracţiuni cu grad ridicat de pericol social, respectiv trafic de influenţă şi spălare a banilor.

Instanţa constată şi că inculpatul A. nu şi-a asumat consecinţele comiterii faptelor, dând dovadă că nu conştientizează gravitatea acestora, oferind diferite variante cu privire la împrejurările deduse judecăţii, ţinând seamă şi că acesta a conceput, practic, modalitatea de acţiune, a controlat mecanismul infracţional, luând deciziile cele mai importante, implicând în comiterea de infracţiuni şi o persoană ce a acţionat fără vinovăţie, obţinând în urma comiterii infracţiunilor o sumă extrem de mare de bani, pe care a introdus-o cu aparenţă de licitate în circuitul civil.

Instanţa are în vedere, totodată, şi circumstanţele favorabile inculpatului, respectiv împrejurarea că acesta nu are antecedente penale, a avut un comportament în general corespunzător în societate, după cum rezultă şi din declaraţiile martorului în circumstanţiere, are ocupaţie din care a obţinut şi venituri licite, ţinând de asemenea seama şi de perioada de timp ce a intervenit de la comiterea faptelor şi până în prezent.

Având în vedere toate împrejurările menţionate, instanţa a apreciat că în speţă este necesară şi suficientă aplicarea unor pedepse orientate către minimul special al pedepsei închisorii pentru fiecare dintre infracţiunile deduse judecăţii.

În privinţa modalităţii de executare, sancţiunea nu poate fi decât cu executare efectivă, ţinând seama de natura şi gravitatea infracţiunilor, de modalitatea de comitere, dar şi de atitudinea procesuală a acuzatului; ca atare, în speţă este necesar ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii pentru a se asigura atingerea scopului pedepsei, respectiv prevenirea comiterii altor infracţiuni, dar şi pentru ca persoana condamnată să-şi formeze o atitudine corectă faţă de muncă, normele de drept şi regulile de convieţuire socială.

2. În drept, fapta inculpatei B. care la data de 23.06.2010, în scopul disimulării originii ilicite a sumei de 423.719,98 RON, produs al infracţiunii de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul A., cu intenţie, a transferat suma de 414.000 RON în conturile S.C. I., în virtutea unor contracte de asistenţă juridică simulate încheiate cu societatea menţionată şi cu S.C. D. S.R.L., prezintă conţinutul constitutiv al infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 C. pen.

Astfel, inculpata B. a participat la mecanismul special creat în urma înţelegerii frauduloase dintre inculpat şi martorul denunţător C., cunoscând că sumele de bani proveneau din comiterea unei infracţiuni de trafic de influenţă, prin E. fiind încheiate contracte simulate atât cu S.C. D. S.R.L., societatea martorului denunţător, cât şi cu S.C. I., controlată de inculpatul A.. Procedând în acest mod, inculpata a asigurat transmiterea preţului influenţei către inculpat şi a disimulat originea ilicită a acestuia, introducând astfel produsul infracţiunii în circuitul civil.

Cu privire la cuantumul pedepsei închisorii, în aplicarea art. 72 alin. (1) C. pen. din 1969, instanţa a constatat că inculpata a comis o infracţiune cu grad ridicat de pericol social, folosind calitatea de avocat, împrejurare de natură să agraveze răspunderea penală a acesteia. Prin acţiunile sale inculpata a facilitat transmiterea şi introducere în circuitul civil a unei sume mari de bani ce provenea din comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, încheind contracte simulate de asistenţă juridică în acest scop. Instanţa are în vedere şi împrejurarea că inculpata nu conştientizează gravitatea faptelor comise, neasumându-şi consecinţele acestora.

Totuşi, instanţa are în vedere şi circumstanţele favorabile inculpatei, respectiv împrejurarea că nu are antecedente penale, are ocupaţie din care obţine venituri licite, studii superioare, are un comportament bun în societate, ţinând seama şi de perioada de timp de la comiterea faptelor până în prezent. De asemenea, instanţa are în vedere şi că inculpata B. a avut un rol subsidiar în mecanismul infracţional, deciziile importante fiind luate de coinculpat, precum şi că aceasta a renunţat voluntar la continuarea activităţii infracţionale, retrăgându-se din circuitul actelor juridice concepute de inculpatul A., obţinând de altfel o sumă de bani relativ redusă în urma comiterii infracţiunii.

Faţă de toate aceste aspecte, instanţa a apreciat că în cauză este necesar şi suficient să se aplice faţă de inculpată pedeapsa minimă prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită.

În privinţa modalităţii de executare a pedepsei închisorii, instanţa apreciază că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 81 din C. pen. din 1969.

IV. Măsuri de siguranţă şi măsuri asigurătorii:

După cum rezultă din dispoziţiile art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. din 1969, banii, valorile sau orice alte bunuri primite de autorul infracţiunii de trafic de influenţă se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat să plătească echivalentul lor în bani.

După cum rezultă din mijloacele de probă administrate (înscrisuri, declaraţii inculpaţi, declaraţii martori), inculpatul A. a primit efectiv, ca preţ al influenţei, în diferite moduri, respectiv numerar prin persoane interpuse ori în conturile unor societăţi comerciale controlate în fapt de acesta, suma totală de 1.804.808,76 RON.

Prin urmare, instanţa a dispus luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale faţă de inculpatul A., cu privire la suma de 1.804.808,76 RON, produsul infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. rap.la art. 249 alin. (4) C. proc. pen., instanţa a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului luată cu privire la bunurile mobile şi imobile ale inculpatului A. prin ordonanţa din 11.12.2017 din dosarul nr. x/2017 al PÎCCJ - Direcţia Naţională Anticorupţie, până la concurenţa sumei de 1.804.808,76 RON, măsura fiind necesară pentru garantarea executării măsurii de siguranţă a confiscării.

Conform art. 25 alin. (1) din legea nr. 656/2002, în cazul infracţiunilor de spălare a banilor şi de finanţare a actelor de terorism se aplică dispoziţiile art. 118 din C. pen. din 1969 privind confiscarea bunurilor, iar art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1969 prevede că sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.

Cum din înscrisurile depuse la dosar rezultă că inculpata B. a obţinut suma de 9719,98 RON, sub aparenţa încasării unui comision pentru contractele juridice simulate, instanţa a dispus luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale faţă de inculpată cu privire la suma menţionată.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. rap.la art. 249 alin. (4) din C. proc. pen., a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului luată cu privire la sumele de bani din conturile bancare aparţinând inculpatei B. prin ordonanţa din 14.12.2017 din dosar nr. x/2017 al PÎCCj - Direcţia Naţională Anticorupţie, până la concurenţa sumei de 9719,98 RON, măsura fiind necesară pentru garantarea executării măsurii confiscării.

Faţă de toate aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 396 şi următoarele C. proc. pen., a dispus pe calea Sentinţei penale nr. 139/F din 29 iulie 2020 în sensul celor arătate, următoarele:

1. În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnă pe inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, aplică faţă de inculpatul A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), şi lit. c) (dreptul de a fi asociat ori administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnă pe inculpatul A., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de instigare la spălare a banilor, în forma participaţiei improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) din C. pen. din 1969 raportat la art. 25 din C. pen. din 1969 şi art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) dar C. pen. din 1969, aplică faţă de inculpatul A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), şi lit. c) (dreptul de a fi asociat ori administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din C. pen. din 1969 contopeşte cele două pedepse aplicate prin prezenta sentinţă, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, aplică faţă de inculpatul A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), şi lit. c) (dreptul de a fi asociat ori administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. şi art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. din 1969, dispune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale faţă de inculpatul A., cu privire la suma de 1.804.808,76 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. rap.la art. 249 alin. (4) din C. proc. pen., menţine măsura asigurătorie a sechestrului luată cu privire la bunurile mobile şi imobile ale inculpatului A. prin ordonanţa din 11.12.2017 din dosar nr. x/2017 al PÎCCj - Direcţia Naţională Anticorupţie, până la concurenţa sumei de 1.804.808,76 RON.

2. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., achită pe inculpata B., sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnă pe inculpata B., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, aplică faţă de inculpata B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 81 şi 82 din C. pen. din 1969, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 5 ani, termen de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus.

Atrage atenţia inculpatei B. asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 din C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de încercare.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1969, dispune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale faţă de inculpata B., cu privire la suma de 9719,98 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. rap.la art. 249 alin. (4) din C. proc. pen., menţine măsura asigurătorie a sechestrului luată cu privire la sumele de bani din conturile bancare aparţinând inculpatei B. prin ordonanţa din 14.12.2017 din dosar nr. x/2017 al PÎCCj - Direcţia Naţională Anticorupţie, până la concurenţa sumei de 9719,98 RON.

Împotriva hotărârii, în termen legal, s-au exercitat apeluri de către Parchet şi inculpaţi.

Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie a invocat împrejurarea că sentinţa penală atacată este netemeinică în privinţa următoarelor 3 aspecte:

Greşita achitare a inculpatei B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă - prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 5 alin. (1) din C. pen.;

Greşita individualizare judiciară a pedepselor principale individuale şi a pedepsei principale rezultante aplicate inculpatului A. (sub aspectul cuantumului) şi greşita individualizare judiciară a pedepsei principale aplicate inculpatei B. (sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare);

Omisiunea primei instanţe de a aplica inculpaţilor A. şi B. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi.

Astfel, primul motiv de apel al Parchetului îl constituie greşita achitare a inculpatei B. pentru infracţiunea de trafic de influenţă pentru care a fost trimisă în judecată. Din motivarea soluţiei primei instanţe rezultă în esenţă, că nu ar exista probe din care să reiasă dincolo de orice dubiu, că inculpata B. a comis sau a participat la comiterea unei infracţiuni de trafic de influenţă,or, în opinia parchetului astfel de probe există, nefiind însă valorificate în mod corespunzător de către prima instanţă.

În acest sens, a învederat în primul rând că, potrivit declaraţiilor martorului C., inculpata B. a fost prima persoană cu care acesta s-a întâlnit în contextul demersurilor sale pentru cumpărarea de influenţă, fiind condus la aceasta de către aşa-numitul UU., identificat ca fiind martorul X., iar cu ocazia primelor întâlniri pe care le-a avut cu inculpata, au discutat despre câştigarea finanţării pentru cele două proiecte de centrale eoliene în schimbul unui comision, finanţare care nu ar fi putut fi aprobată, afirmă martorul, "fără ei" şi anume fără inculpaţi.

Deşi prima instanţă a motivat că aceste declaraţii ale martorului C. nu s-ar corobora cu alte mijloace de probă sau că ar exista neclarităţi în privinţa modului în care martorul C. a intrat în contact cu inculpaţii, Ministerului Public a subliniat că declaraţiile martorului au fost confirmate de inculpatul A. în timpul urmăririi penale, unde a arătat că B. a avut mai multe întâlniri cu martorul C. înainte ca el să se întâlnească cu acest martor, iar întâlnirile au fost intermediate de acelaşi UU., la care face referire martorul.

În al doilea rând, s-a învederat că atât inculpata B., cât şi inculpatul A., au afirmat în faţa martorului C. că "fără ei" nu îşi va putea duce la capăt proiectul.

Prin urmare, s-a considerat că, deşi inculpata B. nu a pretins că are personal influenţă asupra funcţionarilor A.F.M. cu atribuţii în aprobarea finanţării, a susţinut totuşi că face parte dintr-un grup cu influenţă asupra funcţionarilor respectivi şi că astfel îi poate garanta martorului câştigarea contractelor.

Mai mult, norma de incriminare nu condiţionează sancţionarea faptei de indicarea funcţionarului competent să aprobe finanţarea, fiind suficient chiar şi numai ca autorul să lase să se creadă că influenţa pretinsă este suficientă pentru determinarea funcţionarului să îşi încalce atribuţiile.

În acest context, astfel cum rezultă din declaraţiile de martori, inculpaţii au avut nu numai întâlniri separate, dar şi întâlniri comune cu cumpărătorul de influenţă, săvârşind împreună acte de autorat corespunzătoare infracţiunii de trafic de influenţă.

În al treilea rând, a învederat că din declaraţiile inculpatului A. făcute în timpul urmăririi penale rezultă că inculpata B. a participat la câteva întâlniri prealabile cu el, cu numitul Y. (pe care inculpata a arătat în faţa Înaltei Curţi că nu l-ar cunoaşte) şi cu X., întâlniri plasate înainte de semnarea contractelor de consultanţă cu martorul C., ca reprezentant al societăţii D..

În opinia Ministerului Public, rezultă aşadar, că inculpata s-a implicat activ în construirea mecanismului infracţional de la bun început, iar motivarea primei instanţe, potrivit căreia în cazul inculpatei B. nu există nicio împrejurare din care să rezulte că aceasta ar fi putut avea influenţă asupra unor funcţionari din cadrul A.F.M., este greşită şi nu ţine cont de materialul probator.

În al patrulea rând, s-a învederat că inculpata B. a încheiat cu intenţie, două contracte fictive de consultanţă, la data de 17.12.2009 cu D. S.R.L., fictivitate care rezultă inclusiv din declaraţiile făcute atât de inculpaţi, cât şi de martorul audiat la acest termen, contracte care au fost dublate de o subcontractare fictivă la distanţă de numai de o zi în favoarea unei societăţi controlată de inculpatul A..

Prin urmare, s-a considerat că inculpaţii, după ce au săvârşit împreună traficul de influenţă, au pus la cale tot împreună şi modalitatea în care aveau să scoată banii din contul societăţii de avocatură.

De asemenea, în condiţiile în care inculpata B. subcontractase serviciile către societatea I. şi nu prestase nicio activitate de consultanţă pentru societatea D., a emis totuşi două facturi în valoare totală de 100.000 EURO cu numai câteva zile înainte de semnarea contractelor de finanţare între D. şi A.F.M., iar această chestiune reprezintă consemnarea înţelegerii iniţiale dintre inculpaţi privind data la care trebuia să fie achitată prima tranşă din comisionul de 10% convenit, acea dată fiind corespunzătoare semnării contractelor, restul urmând a fi achitat la momentul primirii primei tranşe de finanţare. Or, în condiţiile în care inculpata B. şi-a adus un aport real şi efectiv la încasarea sumelor de bani, obiect al traficului de influenţă, cunoscând caracterul necuvenit al sumelor de bani şi şi-a menţinut rezoluţia infracţională pe întreaga perioadă cuprinsă între decembrie 2009 - iunie 2010, Ministerului Public a considerat nejustificată soluţia primei instanţe care nu a reţinut nici măcar o "complicitate" la infracţiunea de trafic de influenţă.

Ruptura relaţiilor între inculpata B. şi inculpatul A. în vara anului 2010 produsă imediat după plata primei tranşe din acel comision, s-a datorat tocmai faptului că inculpata B. nu avea un rol secundar, aşa cum a reţinut prima instanţă, ci din contră, avea unul dintre cele două roluri principale în activitatea infracţională, iar faptul că inculpata a păstrat în contul societăţii de avocat o sumă de numai 9.719 RON, nu excludea posibilitatea acesteia de a beneficia şi de o parte din banii pe care îi colecta, prin interpuşi, inculpatul A. din societăţile subcontractoare pe care acesta le controla.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, procurorul a solicitat majorarea cuantumul pedepselor aplicate inculpatului A. pentru cele două infracţiuni, majorarea pedepsei aplicate inculpatei B. pentru infracţiunea de spălare de bani şi stabilirea unei pedepse de cel puţin 5 ani de închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă sub aspectul căreia se solicită condamnarea acesteia pe calea apelului.

Astfel cum a arătat anterior şi cum rezultă din materialul probator, inculpaţii A. şi B. nu au săvârşit infracţiunile sporadic în contextul dorinţei cumpărătorului de influenţă de a obţine aprobarea finanţărilor de la Fondul de Mediu pentru cele două proiecte, ci, cei doi inculpaţi formau o echipă bine închegată, cu roluri bine definite şi au premeditat încă de la bun început inclusiv săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, având în vedere succesiunea în care au fost încheiate contractele fictive.

Pedepsele minime sau orientate către minim în cazul inculpatului A. care au fost aplicate de către prima instanţă precum şi modalitatea suspendării condiţionate a executării pedepsei stabilită în sarcina inculpatei B. de către prima instanţă, sunt necorespunzătoare atât împrejurărilor cauzei, cât şi periculozităţii inculpaţilor.

În raport cu aceste solicitări, a apreciat că legea mai favorabilă ambilor inculpaţi este legea veche, având în vedere regimul mai favorabil al concursului de infracţiuni şi cuantumul pedepselor solicitate.

De asemenea, ultimul motiv de apel susţinut de Parchet constă în omisiunea primei instanţe de a aplica inculpaţilor pedepsele complementare, în condiţiile în care le-a aplicat acestora pedepse accesorii, or, astfel cum rezultă din prevederile art. 65 alin. (1) din vechiul C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

A opinat că aceste condiţii sunt îndeplinite în privinţa inculpaţilor A. şi B., motiv pentru care a solicitat aplicarea faţă de inculpatul A. a pedepselor complementare prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din vechiul C. pen., cu interzicerea dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, iar faţă de inculpata B., a pedepselor complementare prevăzute la aceleaşi norme, însă cu interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat.

Apelanta inculpată B. a solicitat admiterea apelului formulat, desfiinţarea parţială a hotărârii atacate şi rejudecând, să se aprecieze că şi în cazul infracţiunii de spălare a banilor, se impune achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.

Astfel, primul element care, din perspectiva apărării, este esenţial în cauză, este faptul că acuzaţia Parchetului are drept fundament şi bază un singur element probator şi anume declaraţia martorului C., întrucât, astfel cum s-a observat, celălalt martor denunţător, L., a arătat că toate informaţiile pe care le relevă, le are de la numitul C..

Instanţa urmează să analizeze de ce martorul C. a dat aceste declaraţii, evident şi prin raportare la paragraful 59 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 63/2019, care arată că în ceea ce priveşte martorii, mai ales denunţătorii, care dau declaraţii şi care au un interes personal, aceste declaraţii trebuie să fie privite cu circumspecţie de către judecător, întrucât, în mod evident, aceştia doresc să îşi creeze o situaţie favorabilă.

În al doilea rând, a arătat că s-a demonstrat prin înscrisurile depuse încă din faza de fond a cauzei, faptul că între martorul C. şi inculpata B. ar fi intervenit o relaţie de duşmănie, acesta chiar formulând sesizări la Barou şi solicitând excluderea acesteia din cadrul profesiei de avocat, la dosarul cauzei aflându-se documentele în acest sens şi, de asemenea, Decizia Baroului prin care este respinsă această cerere a martorului C..

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, a arătat că motivarea judecătorului fondului mai degrabă se grefează pe infracţiunea de evaziune fiscală. În cauză, se observă că în cuprinsul rechizitoriului a fost trimis spre competentă soluţionare a acestei infracţiuni Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, unde se află încă în faza de urmărire penală şi se efectuează cercetări cu privire la acest aspect, întrucât se invocă o posibilă fictivitate a relaţiilor între E. şi S.C. I..

Aşadar, din perspectiva apărării, motivarea instanţei de fond, prin simpla trimitere a faptului că această activitate ar fi fictivă, nu poate conduce la o soluţie de condamnare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor, cunoscut fiind ce înseamnă spălarea banilor, respectiv disimularea sau originii ilicite a banilor dacă relaţiile sunt fictive. De altfel, şi în cazul în care s-ar îmbrăţişa opinia că aceste sume de bani ar proveni dintr-o infracţiune, deşi apărarea neagă acest lucru, întrucât trebuie să existe o infracţiune predicat, care nu există în prezenta cauză, totuşi circuitul prezentat de către procuror reprezintă o intrare în posesie asupra sumelor percepute ca trafic de influenţă. Aşadar, pentru a se săvârşi infracţiunea de spălare a banilor, aceşti bani trebuie să ajungă efectiv la presupusul traficant de influenţă şi ulterior acesta să îi introducă într-un circuit legal, or, circuitul prezentat de procuror reprezintă circuitul ca aceşti bani să ajungă la presupusul traficant de influenţă şi se opreşte acolo, nu ajunge pentru a fi introdus într-un circuit legal.

Este adevărat că spălarea banilor este infracţiune autonomă, însă este subsidiară şi trebuie să fie legată de o infracţiune predicat, respectiv să existe o infracţiune care produce o sumă de bani ilicită ce urmează a fi spălată, or, în cazul de faţă nu există o sumă de bani ilicită, care urmează a fi spălată, nu există un circuit obscur, întrucât, dacă ar fi dorit cineva să facă un circuit obscur, nu întocmea contracte şi transfera bani din bancă în bancă.

Concluzionând, s-a solicitat admiterea apelului formulat şi în cazul infracţiunii de spălare a banilor, se impune achitarea, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, ci este doar o faptă licită şi nu ilicită.

Apelantul inculpat A. a învederat că, în cauză, a fost promovat apel împotriva sentinţei de la fond, invocându-se atât motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie.

În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate, respectiv în număr de trei, care pentru motive diferite, atrag restituirea cauzei la instanţa de fond şi rejudecarea dosarului, a arătat că, aşa cum s-a invocat prin motivarea scrisă a apelului, este vorba despre specializarea completului de judecată de la instanţa de fond, respectiv neîndeplinirea condiţiilor legate de specializarea unui complet pe corupţie, prevăzute de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 78/2000, astfel cum rezultă din întreaga corespondenţă purtată de Înalta Curte şi Curtea de Apel Bucureşti, iar la momentul respectiv, Înalta Curte a dispus unirea excepţiei cu fondul cauzei.

Aşadar, din perspectiva apărării, este vorba despre o situaţie de nulitate absolută, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. şi art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., referitoare la compunerea completului de judecată.

De asemenea, au fost suplimentate la acest termen motivele de apel, plecând de la constatarea că procurorul care a participat la şedinţa de judecată din data de 16.07.2020, respectiv şedinţa în care au avut loc dezbaterile la fond, nu avea calitatea să fie procuror la D.N.A., din moment ce acesta nu întrunea condiţiile impuse de Ordonanţa nr. 92/2018, mai precis, în urma modificării Legii nr. 304/2004, la art. 87 alin. (2) ordonanţa impunea, printre alte condiţii, şi condiţia de vechime. A menţionat că ordonanţa intră în vigoare la publicare, publicarea sa s-a realizat la data de 16 octombrie 2018, iar la art. VII din această ordonanţă, se arată că procurorii care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 304/2004, respectiv şi condiţiile prevăzute de art. 87 alin. (2), cele privind vechimea, nu pot face parte din cadrul D.N.A.

Or, urmează a se observa că procurorul de şedinţă, respectiv domnul VV., putea împlini cronologic vechimea de 10 ani doar la sfârşitul anului 2020, având în vedere informaţiile obţinute pe internet, ce au fost depuse în susţinerea motivelor suplimentare de apel.

Aşadar, în opinia apărării, la momentul la care a intrat în vigoare Ordonanţa nr. 92/2018, domnul procuror VV. nu mai avea calitatea să mai activeze în cadrul D.N.A., având în vedere dispoziţiile legii, respectiv dispoziţiile Ordonanţei nr. 92/2018, or, acesta a continuat să participe la şedinţele de judecată şi a culminat cu participarea în şedinţa din data de 16.07.2020, când făcea parte nelegal din D.N.A. şi participa nelegal, în sensul de necompetenţă, la şedinţele de judecată.

Din această perspectivă, pentru existenţa unui caz de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală din C. proc. pen., se impune desfiinţarea, atât a sentinţei penale atacate, cât şi a încheierilor vizate de motivele suplimentare de apel, încheieri ce au fost indicate instanţei şi care, odată cu promovarea apelului, au fost şi acestea atacate în cauză. A precizat că este vorba de un număr de 10 încheieri pronunţate la alte termene la care domnul procuror VV. a participat în această situaţie, iar în opinia apărării, în mod evident, dacă acesta nu avea vechimea prevăzută de lege la momentul dezbaterilor, cu atât mai mult la termenele anterioare nu îndeplinea condiţiile privind vechimea necesară. Prin urmare, a considerat că se impune desfiinţarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare, în condiţiile în care există în acest caz nulitate absolută.

De asemenea, o ultimă situaţie de nulitate absolută este cea dată de nemotivarea hotărârii, mai ales cu privire la fapta de spălare a banilor. Sub acest aspect, a susţinut că instanţa de fond se rezumă la nişte afirmaţii simple în legătură cu texte de lege sau cu afirmaţii generale făcute de procuror în rechizitoriu, însă nu răspunde concret apărărilor făcute de către inculpat prin apărătorii de la vremea respectivă, iar din această perspectivă, caracterul formal al motivării echivalează cu o nemotivare, impunându-se, de asemenea, desfiinţarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.

În ceea ce priveşte motivele de netemeinicie, în legătură cu presupusa faptă de trafic de influenţă, a arătat că în speţă, nu există niciun fel de promisiune, niciun fel de lăsare a se înţelege că există influenţă, nu există niciun fel de faptă penală, care să se circumscrie laturii materiale a infracţiunii de trafic de influenţă, ci există o sumă de "poveşti", o sumă de presupuneri ce vin de la martorul C., care are o anumită calitate, anterior menţionată, solicită achitarea inculpatului pentru fapta prevăzută de dispoziţiile art. 257 din C. pen., apărarea considerând, de asemenea, că legea penală mai favorabilă este legea veche.

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., a solicitat achitarea raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., întrucât fapta nu există. A arătat că nu există nicio promisiune şi nu există nicio dovadă de înţelegere infracţională între martorul C. şi inculpatul A..

Din punctul de vedere al apărării fapta este şi prescrisă, întrucât intervenţia organului de urmărire penală se face prin forma legală mult mai târziu decât momentul la care s-ar fi produs înţelegerea dintre cei doi.

Cu privire la infracţiunea de spălarea de bani, a arătat că, circuitul ales de inculpatul A. este un circuit care îi convine acestuia, menţionând că un om de afaceri nu este un funcţionar de şcoală generală, respectiv mentalitatea unui om deprins cu situaţia concretă din România, nu trebuie judecată ca fiind dubioasă atunci când îşi alege o modalitate, care este la îndemână, respectiv acest contract de asistenţă juridică privit ca titlu executoriu.

A considerat că aparent se pot extrage din toate operaţiunile respective aspecte care să contureze circuitul propus de Parchet, însă numai aparent, întrucât dacă se analizează în detaliu aceste operaţiuni şi, de asemenea, raportul de audit, propus de către apărare a fi depus în faţa Înaltei Curţi, acel raport de audit arată clar că, de fapt, în toate firmele, inculpatul A. a învestit mai mulţi bani decât a scos, ceea ce nu poate fi o probă a unei infracţiuni, ci poate a unei proaste administrări a unor afaceri.

Din această perspectivă, a considerat că nici infracţiunea de spălare de bani nu există.

Cu evidenţă, prima secţiune a considerentelor deciziei de apel cuprinde răspunsurile la criticile care tind la desfiinţarea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare.

Privitor la critica de nelegalitate derivând din lipsa de specializare în judecarea cauzelor de corupţie din partea judecătorului fondului, instanţa supremă apreciază îndestulătoare şi concludente precizările Curţii de Apel raportat la subiect (adresa nr. 2/x/SII/din 17 martie 2021 rezultată în urma demersurilor în acest sens ale instanţei de control judiciar):

Conform Hotărârii nr. 30 din 12.07.2012 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, ataşată în copie certificată pentru conformitate cu originalul, domnul judecător WW. a fost inclus în compunerea completelor specializate în judecarea cauzelor de corupţie în cadrul secţiei a II-a penale a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin Hotărârea nr. 36 din 19.09.2012 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, ataşată în copie certificată pentru conformitate cu originalul, domnului judecător WW. i s-a atribuit completul de fond nr. 22, complet pe care l-a prezidat de la data atribuirii până în prezent.

Ulterior, după intrarea în vigoare a noilor Coduri, la data de 1.02.20214, când s-au reconfîgurat completele de judecată, prin Hotărârea nr. 16 din 30.01.2014, tuturor completelor de judecată le-au fost alocate toate obiectele menţionate în sistemul informatic "Ecris", obiecte între care sunt prevăzute şi infracţiunile de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000.

Prin Hotărârea nr. 17 din 17.01.2019 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, ataşată în copie certificată pentru conformitate cu originalul s-a dispus lămurirea Hotărârii nr. 16 din 30.01.2014 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, ataşată în copie certificată pentru conformitate cu originalul, în sensul că toate completele de judecată din cadrul secţiilor penale ale Curţii de Apel Bucureşti, indiferent de data la care au fost constituite, sunt complete specializate în judecarea cauzelor de corupţie şi a celor cu minori.

În considerentele Hotărârii nr. 17 din 17.01.2019 sus-menţionate, s-au reţinut următoarele:

- în aplicarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 78/2000, în baza art. 22 din vechiul R.O.I.I.J, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a C.S.M, la propunerea Curţii de Apel Bucureşti au fost înfiinţate prin Hotărârile secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 299 din 28.09.2006, nr. 456 din 13.12.2006 şi nr. 273/7.04.2011, un număr de 40 de complete specializate - fond, în materia infracţiunilor de corupţie, respectiv în număr egal cu numărul judecătorilor secţiilor penale, astfel încât toţi judecătorii făceau parte din compunerea acestor complete.

- Desemnarea judecătorilor în completele specializate s-a făcut de către Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti în acord cu dispoziţiile art. 22 lit. b) din vechiul R.O.I.I.J.

- S-a apreciat astfel că prin Hotărârea nr. 16/30.01.2014 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Bucureşti toţi judecătorii secţiilor penale ale instanţei au fost desemnaţi să soluţioneze cauze de corupţie dintre cele prevăzute de Legea nr. 78/2000.

Cu referire concretă la perioada 2018 - 2020 (interval de timp de judecare a dosarului cauzei de faţă nr. x/2018), s-a făcut precizarea, regăsită expres în dispozitivul hotărârilor ataşate vizând fiecare an în parte, că numerotarea şi constituirea completelor de judecată s-a realizat ţinându-se seama de materiile în care se judecă, de specializarea completelor şi de faza procesuală în care se află cauzele au fost aprobate prin hotărâre a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Bucureşti, după cum urmează:

- pentru anul 2018: prin Hotărârea nr. 258/5.12.2017, ataşată în copie certificată pentru conformitate cu originalul

- pentru anul 2019: prin Hotărârea nr. 366/12.12.2018, ataşată în copie certificată pentru conformitate cu originalul

- pentru anul 2020: prin Hotărârea nr. 356/10.12.2019, ataşată în copie certificată pentru conformitate cu originalul

Deşi elucidante hotărârile Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Bucureşti sus menţionate în sensul conferirii de specializare completelor, nu omitem împrejurarea că prin Hotărârea nr. 17/17.01.2019 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti s-a particularizat că, "toate completele de judecată din cadrul secţiilor penale ale Curţii de Apel Bucureşti, indiferent de data la care au fost constituite, sunt complete specializate în judecarea cauzelor de corupţie şi a celor cu minori".

Din această perspectivă s-ar putea face o analogie cu Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, când de asemenea s-a subliniat că "toate completele de judecată din cadrul secţiei penale al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt complete specializate în judecarea cauzelor de corupţie" şi, în continuare, cu Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019, pronunţată în materie, când Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Fie şi privit din acest plan, de reţinut este însă că, Curtea Constituţională identifică două categorii de cauze cărora urmează a li se aplica direct respectiva decizie. Prima categorie de cauze este reprezentată de cele a căror judecată în primă instanţă a fost realizată prin mijlocirea completurilor nespecializate anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019 şi, la data publicării deciziei se află în curs de judecată, în faza apelului, pe rolul Completurilor de 5 judecători. Aceste cauze, având în vedere încălcarea în faza judecăţii în primă instanţă a prevederilor art. 21 alin. (3), ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 126 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie, urmează a fi rejudecate, în condiţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., de completurile specializate alcătuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003 - nulitate absolută. A doua categorie o reprezintă cauzele viitoare, cu privire la care aplicarea deciziei nu comportă nicio dificultate procesuală.

Limitând efectele decizie sale exclusiv la cauzele soluţionate în primă instanţă anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, nu şi la cauzele care încă nu au fost soluţionate (în care se ridica aceeaşi problema de drept), Curtea Constituţională a considerat implicit faptul că acest act administrativ este de natura a salvgarda aceste proceduri anterioare/sau acoperi nelegalitatea anterioară.

De altfel, în conturarea deplină a construcţiei juridice privind nulitatea sentinţei pronunţate în cauză, propusă de apelantul inculpat A., ar trebui să se facă trimiteri la reglementarea extinderii (iradierea) efectelor nulităţilor, prevăzând că sunt nule şi actele concomitente cu actul nul sau subsecvente acestuia, dacă există o legătură directă cu actul nul.

Or, într-o notă concretă, aplicată speţei, se poate constata că anterior Hotărârii nr. 17 din 17.01.2019 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti cauza a parcurs doar două termene de judecată, într-unul dispunându-se măsuri parţiale cu privire la probatorii, altfel inerente derulării unei cauze penale, iar în cel de-al doilea s-a procedat la audierea unui singur martor, declaraţia martorei Q., depoziţie lipsită de relevanţă în contextul întregului material probator supus interpretării; - acte pretins a fi nule.

Dat fiind acest context, în mod evident nu ne-am putea regăsi în faţa unei întregi cercetări judecătoreşti (urmată de dezbateri şi pronunţarea sentinţei) nul întreprinsă în cauză, catalogată ca fiind "probaţiune (acte) deviată", în sensul juridic al termenului, respectiv acela de strânsă legătură cu probele obţinute în mod nelegal, consecinţe ale doctrinei "efectului la distanţă" sau "fructele pomului otrăvit" (fruits of the poisonous tree).

Judecata derulată în cauză într-un interval de 2 ani de zile a fost realizată de un complet specializat iar probele esenţiale pe care s-a întemeiat soluţia au fost legal administrate, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate.

În ceea ce priveşte caracterul formal al modului de stabilire a specializării judecătorilor la nivelul Curţii de Apel Bucureşti, reţinem că esenţial şi obligatoriu era organizarea completurilor specializate şi nu împrejurarea ca anumite completuri să aibă competenţa exclusivă să judece în materia infracţiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000. Nimic nu împiedică în a transpune mutatis mutandis argumentele în acest sens regăsite în cuprinsul Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019, pronunţată în materie, vizând activitatea similară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se în respectiva decizie că au fost îndeplinite în acest mod, ca cel prezentat mai sus, cerinţele fundamentale de constituţionalitate.

O altă critică de nelegalitate a plecat de la constatarea că procurorul care a participat la şedinţa de judecată din data de 16.07.2020, respectiv şedinţa în care au avut loc dezbaterile la fond, nu avea calitatea să fie procuror la D.N.A., din moment ce acesta nu întrunea condiţiile impuse de Ordonanţa nr. 92/2018, mai precis, în urma modificării Legii nr. 304/2004, la art. 87 alin. (2) ordonanţa impunea, printre alte condiţii, şi condiţia de vechime. Procurorul de şedinţă, respectiv domnul VV., putea împlini cronologic vechimea de 10 ani doar la sfârşitul anului 2020, având în vedere informaţiile obţinute pe internet, ce au fost depuse în susţinerea motivelor suplimentare de apel.

Din această perspectivă, pentru existenţa unui caz de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală din C. proc. pen., se impune desfiinţarea, atât a sentinţei penale atacate, cât şi a încheierilor vizate de motivele de apel.

Instanţa de apel reţine că într-adevăr, magistratul adus în discuţie a absolvit Institutul Naţional al Magistraturii în intervalul 2010 - 2012, ulterior a activat ca procuror pentru ca, din mai 2017 să fie numit procuror specializat în cadrul D.N.A.

Acesta face parte din categoria procurorilor care au fost numiţi în funcţie anterior emiterii Ordonanţei nr. 92/2018 invocate.

La momentul numirii sale în funcţie ca procuror specializat în cadrul D.N.A. îndeplinea toate condiţiile legale în acest sens, inclusiv condiţia de vechime cerută de cadrul normativ incident la acea dată, astfel cum este înserat şi în Hotărârea secţiei pentru procurori a C.S.M. nr. 491 din 17 octombrie 2018 care a decis că procurorii numiţi în funcţie anterior intrării în vigoare a menţionatului act normativ rămân în funcţie, actul normativ nefiind aplicabil procurorilor care au fost numiţi anterior intrării în vigoare a respectivei Ordonanţe nr. 92/2018, modificările intervenite neavând caracter retroactiv. Pe de altă parte, actele care vizează numirea în funcţia de procuror D.N.A. şi desfăşurarea activităţii în cadrul acestei direcţii de către procurorul menţionat nu au fost atacate şi anulate prin acţiuni în contencios administrativ.

O ultimă situaţie de nulitate absolută este cea dată de nemotivarea hotărârii. Sub acest aspect, s-a susţinut că instanţa de fond se rezumă la nişte afirmaţii simple în legătură cu texte de lege sau cu afirmaţii generale făcute de procuror în rechizitoriu, însă nu răspunde concret apărărilor făcute de către inculpat, iar din această perspectivă, caracterul formal al motivării echivalează cu o nemotivare, impunându-se, de asemenea, desfiinţarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.

Instanţa de apel reţine că, indubitabil, calitatea hotărârilor judecătoreşti este o componentă majoră a calităţii justiţiei. O motivaţie şi o analiză clare sunt cerinţele fundamentale ale hotărârilor judecătoreşti şi un aspect important al dreptului la un proces echitabil. Art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, de exemplu, dispune obligaţia statelor de a institui instanţe independente şi imparţiale şi de a promova instaurarea procedurilor eficiente. Îndeplinirea acestei obligaţii capătă sens când are drept rezultat împuternicirea judecătorilor de a administra în mod just şi corect justiţia, atât în drept cât şi în fapt, în avantajul strict al cetăţenilor.

Motivarea permite nu numai o mai bună înţelegere şi acceptare a hotărârii de către justiţiabil ci este mai ales o garanţie împotriva arbitrarului.

Motivarea hotărârii obligă într-adevăr judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părţilor şi să precizeze elementele care îi justifică decizia şi o fac să fie conformă legii. În mod cert o astfel de cerinţă s-a realizat în cauză. Sentinţa atacată conţine referiri exprese la susţinerile apărării. Obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii şi complexitate.

Motivarea sentinţei a fost una coerentă, clară şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii. Ea a permis urmărirea raţionamentul care a condus judecătorii la pronunţarea soluţiei.

Acuzaţia că instanţa de fond nu a făcut altceva decât să reia susţinerile din rechizitoriu, nu se înscrie decât în manieră clasică de redactare a hotărârilor judecătoreşti ce consfinţesc corectitudinea actului de sesizare. Dincolo de aceasta, instanţa a propus considerente în cauză cu caracter original, neinspirate din rechizitoriu, şi chiar s-a delimitat de conţinutul actului de sesizare. În speţă s-a găsit un echilibru just între formularea aleasă şi buna înţelegere a hotărârii.

În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, ceea ce s-a realizat în cauză.

Aşadar, judecătorul fondului a explicat clar faptele şi chestiunile asupra cărora completul s-a pronunţat.

În contextul dat, trecând la o analiză de fond a cauzei, raportat la împrejurările ce ţin de persoanele declarante ale apelului, motivele substanţiale invocate, cererile în probaţiune ample dezbătute, coroborat cu caracterul integral devolutiv al stadiului procesual în care ne aflăm şi derularea unei reale cercetări judecătoreşti întreprinse în apel, reţinem următoarele:

În cursul judecăţii derulate în apel au fost administrate mijloacele de probă considerate a fi esenţiale:

- declaraţiile martorilor C., F., U., M., X., L. şi N..

- declaraţiile inculpatei B. şi ale inculpatului A.;

- înscrisuri depuse de inculpatul A., înscrisuri depuse de inculpata B..

Fie şi contextul în care niciunul din martorii audiaţi în apel nu şi-au retractat depoziţiile anterioare date în cauză, că fiecare dintre aceştia au reiterat tezele de încriminare aduse inculpaţilor prin actul de sesizare al instanţei şi chiar au clarificat detalii semnificative în acest sens, în detrimentul inculpaţilor, instanţa de control judiciar nu poate reţine decât o aceeaşi stare de fapt ca cea consemnată la nivelul primei instanţe.

La data de 25.11.2009 S.C. D. S.R.L. Constanţa, CUI: x, prin administrator C. a depus la Administraţia Fondului de Mediu o cerere de finanţare nerambursabilă pentru proiectul de producere a energiei din surse regenerabile, cu titlul "Construire de noi capacităţi de producere energie electrică - 7 centrale eoliene, extravilan, comuna Beidaud, jud. Tulcea" solicitându-se finanţare nerambursabilă în sumă de 26.621.918,40 RON, reprezentând 44% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

De asemenea, la data de 26.11.2009, S.C. D. S.R.L., prin acelaşi administrator C., a depus la Administraţia Fondului de Mediu o cerere de finanţare nerambursabilă pentru proiectul de producere a energiei din surse regenerabile, cu titlul "Construire de noi capacităţi de producere energie electrică - 7 centrale eoliene, extravilan, comuna Vulturul, jud. Constanţa" solicitându-se finanţare nerambursabilă în sumă de 26.124.706,96 RON, reprezentând 44% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

După depunerea cererilor de finanţare, în decembrie 2009, între inculpatul A. şi martorul C. s-a concretizat o înţelegere, în cadrul căreia primul a solicitat un procent de 10 % din suma ce urma să fie primită de S.C. D. S.R.L. cu titlul de finanţare nerambursabilă, promiţând implicit obţinerea contractelor prin cunoştinţele pe care le avea la nivelul conducerii Agenţiei Fondului de Mediu.

În executarea înţelegerii frauduloase intervenite între inculpatul A. şi martorul C. s-au încheiat două contracte simulate de asistenţă juridică (nr. x din 17.12.2009, câte unul pentru fiecare dintre proiectele sus-menţionate), părţi fiind societate de avocatură şi cu societatea comercială S.C. D. S.R.L., legal reprezentată de martor.

Cele două contracte de asistenţă juridică au fost simulate, în realitate rolul acestora fiind atât de a constitui un canal de transmitere, cu aparenţă de legalitate, a sumei de bani convenite, precum şi de a constitui o garanţie pentru inculpatul A. că va încasa comisionul convenit, întrucât convenţiile respective constituiau titluri executorii.

În ciclul apelului, ca probă directă, martorul C. - raportat la situaţia sa făcându-se demersuri vizând inclusiv pretinsa depunere a unui "denunţ" în cauză - a făcut precizări exprese în acest sens (şedinţa din 25 mai 2021) - "Înţelegerea cu dna. B. a fost ca acest procent să îmbrace forma unor contracte de asistenţă juridică, respectiv să se constate că ei ar fi realizat acte pentru proiecte. Scopul acestor contracte şi motivul pentru care s-a ales încheierea acestor contracte de asistenţă juridică şi nu altă formă, a fost acela că aceste contracte reprezentau titluri executorii şi care nu mai necesitau alte formalităţi ulterioare pentru executarea acestor sume de bani" " . . . . . . . . . .nu am avut niciun fel de legătură cu firma H. şi nu s-au executat niciodată vreuna din obligaţiile prevăzute în contract, ele au fost doar ca o garanţie pentru plata acelui procent de 10%".

După o perioadă de timp, în care s-au depus la dosarele de finanţare ale S.C. D. S.R.L. documentaţia formal necesară, la data de 21.06.2010 au fost încheiate două contracte de finanţare nerambursabilă cu Administraţia Fondului de Mediu (nr. 643/N/21.06.2010 şi nr. 644/N/21.06.2010), prin care S.C. D. S.R.L. a obţinut finanţare nerambursabilă pentru implementarea celor două proiecte de construcţie de centrale eoliene în valoare de câte 19.587.167,16 RON (aproximativ 4.5 mil EURO fiecare).

SC D. S.R.L. a achitat două facturi către casa de avocatură prin două ordine de plată din data de 22.06.2010, fiecare în valoare de câte 211.859,99 RON, facturi emise de către inculpata B..

După o zi de la încasarea sumei totale de 423.719,98 RON, respectiv la data de 23.06.2010, E. a transferat din această sumă către S.C. I. valoarea de 414.000 RON. Ulterior, la 24.06.2010, din această sumă S.C. I. a efectuat un transfer bancar în valoare de 412.249 RON către SC C. civ. KK. S.R.L. cu justificare avans marfă.

După încasarea sumei de 412.249 RON de la S.C. I., din această valoare, în perioada 24.06.2010 - 30.06.2010, suma de 136.483 RON a fost retrasă în numerar de către K. (administrator în drept al SC C. civ. KK. S.R.L. şi singurul împuternicit pe conturile societăţii) ori de către M. şi remisă inculpatului A., iar diferenţa de bani a fost transferată în conturile altor societăţi comerciale de unde au fost în final retrase în numerar de persoanele interpuse ca administratori şi remise apoi inculpatului A. prin martorii M. şi N..

Ulterior, inculpata B. a hotărât să renunţe la contractele încheiate cu S.C. D. S.R.L. Constanţa şi S.C. I., nemaifiind de acord cu desfăşurarea activităţii în modalitatea descrisă mai sus.

Pe cale de consecinţă, inculpatul A. s-a înţeles cu martorul C. în sensul preluării contractelor de către un alt avocat, pentru continuarea activităţii infracţionale în aceeaşi modalitate, urmând a fi încasate şi alte sume de bani din procentul de 10%, preţul traficului de influenţă.

În acest scop, a fost contactată martora F. (declaraţia din 5 februarie 2021 din apel), ce a acceptat să încheie alte contracte de consultanţă cu S.C. D. S.R.L. Constanţa, în aceeaşi modalitate ca şi inculpata B. (cu precizarea că martora nu a cunoscut înţelegerea frauduloasă reală între părţi):

"Am fost contactată de către dl. A. cu ceva timp înainte de perfectarea acelor contracte de asistenţă juridică. Cu societatea D. au fost perfectate două contracte de asistenţă. Am fost contactată pe stradă de către dl. A. şi m-a întrebat dacă pot să preiau două contracte de asistenţă de la o altă casă de avocatură, cu care acesta susţinea că nu colaborase foarte bine.

L-am rugat pe dl. A. să îmi comunice în detaliu despre ce este vorba, mi-a spus că este vorba despre dosare vizând fonduri de finanţare externă. I-am comunicat că nu am expertiza profesională necesară, dar mi-a spus că nu e nici un fel de problemă.

L-am întrebat pe inculpat de ce nu contactează direct firma de specialişti, dar mi-a răspuns că preferă contracte de asistenţă juridică întrucât în situaţia în care sunt probleme cu plăţile, aceste contracte pot fi puse în executare mai uşor".

Prin urmare, la data de 19.07.2010 s-a încheiat între E. prin B. şi F. convenţia prin care av. F. preia drepturile şi obligaţiile decurgând din contractele nr. x din 17.12.2009, fiind stipulat expres în cuprinsul convenţiei că, în raport de art. IV din anexa la fiecare din contracte, S.C. D. S.R.L. nu este exonerat de la restul rămas de plată conform contractelor încheiate la data de 17.12.2009 cu E..

La data de 20.07.2010 s-au încheiat două acte adiţionale la contractele de consultanţă nr. x din 17.12.2009, prin care au fost reziliate contractele încheiate între S.C. D. S.R.L. şi SCA "E.".

La aceeaşi dată, între S.C. D. S.R.L. şi F. s-au încheiat alte două contracte de consultanţă juridică, cu nr. x şi y (câte unul pentru fiecare proiect), ambele având acelaşi conţinut cu cele semnate anterior cu SCA "E.", sub aspectul obiectului şi a modalităţilor de plată.

Singura modificare a intervenit în ce priveşte preţul contractelor, fiind stipulat că consultantul va primi pentru serviciile şi lucrările realizate suma fixă de 658.256,482 EURO (fără TVA), în condiţiile în care în cuprinsul contractelor încheiate cu B. se prevedea plata a 10 procente din suma contractată de S.C. D. cu Administraţia Fondului de Mediu.

De asemenea, tot la 20.07.2010 s-au încheiat contractele nr. x şi 4 între F. şi S.C. H., având ca obiect furnizarea de către societatea comercială în favoarea cabinetului de avocatură de servicii de consultanţă tehnică în ce priveşte întocmirea documentaţiei, implementarea proiectului de investiţii şi obţinerea autorizaţiilor şi avizelor necesare încheierii cu o Autoritate Contractantă - construire de noi capacităţi de producere energie electrică - centrale eoliene în comuna Beidaud, jud. Tulcea (contract nr. x/17.12.2009) şi comuna Vulturu, jud. Constanţa (contract nr. x/20.07.2010)".

După semnarea acestor contracte, martorul C. a efectuat, la solicitarea inculpatului A., următoarele plăţi:

- în perioada 13.12.2010 - 24.01.2011 a achitat din contul personal cu nr. x deţinut la XX. din Germania către F. suma totală de 250.000 euro, în 5 tranşe de câte 50.000 EURO (un transfer la data de 13.12.2010, trei transferuri la 14.12.2010 şi un transfer la data de 24.01.2011).

- ulterior, la data de 10.01.2012, a achitat în contul aceluiaşi F. de la YY. suma totală de 352.080.33 RON (echivalentul a 80.000 EURO la cursul BNR din 10.01.2012) în două tranşe a câte 176.040 RON (OP nr. x din 10.01.2012 şi OP nr. x din aceeaşi dată). Aceste plăţi au fost efectuate din conturile de trezorerie ale S.C. D. S.R.L..

Din suma totală de 250.000 EURO încasată de martora F., F. a transferat în conturile aparţinând S.C. H. suma totală de 247.500 EURO (aşadar întreaga sumă minus 2.500 euro, reprezentând un comision de 1 % ce a revenit martorei F.).

Astfel, la data de 17.12.2010, F. a efectuat conversia în RON a sumei de 198.000 euro, în suma de 836.550 RON, după care, în aceeaşi zi, a transferat această sumă în contul x deschis la ZZ. al S.C. H. S.R.L. cu justificarea "cv.f. 30/15.12.2010".

La data de 27.01.2011, F. a efectuat conversia în RON a sumei de 49.500 EURO în suma de 207.900 RON pe care, în aceeaşi zi, 27.01.2011, i-a transferat în contul x deschis la YY. al S.C. H. S.R.L. cu justificarea "cv. contract nr. x/20.07.2010".

Ulterior încasării acestei sume de bani, destinaţia banilor a fost următoarea:

- Plata a 96.265 RON către S.C. FF. S.R.L., CUI: x în contul x deschis la ZZ. în perioada 21 - 31.01.2011;

- Plata sumei de 686.750 RON către S.C. GG. S.R.L., CUI: x în contul x deschis la YY. în perioada 23.12.2010 - 6.01.2011.

- Plata sumei de 120.600 RON către S.C. FF. S.R.L., CUI: x în contul x deschis la YY. în perioada 29.12.2010 - 2.03.2011.

- Transferul sumei de 61.200 RON între conturile proprii ale S.C. H. S.R.L. în perioada 20 - 24.12.2010, respectiv în conturile x.

- Plata sumei de 91.000 RON la data de 29.12.2010 în contul S.C. AAA.. S.R.L., CUI: x, x deschis la YY.;

- Plata a 50.000 RON în data de 2.03.2011 către BBB., CUI: x în contul x deschis la CCC. S.A..

Din conturile acestor societăţi au fost efectuate retrageri de numerar de către J. (143.715 RON în perioada 22.12.2010 - 18.08.2011 din conturile S.C. H., FF.) şi C. V. (470.000 RON în perioada 3.01.2011 - 12.01.2011 din conturile S.C. GG.); toate sumele au fost predate inculpatului A..

Restul sumelor de bani au fost folosite, după caz, pentru plăţi către diverşi parteneri comerciali, pentru realizarea unor plăţi către comercianţi sau au fost retrase în numerar.

De asemenea, din suma totală de 352.080.33 RON încasată de F. de la S.C. D. S.R.L. la data de 10.01.2012 suma de 346.358,76 RON, a fost transferată de F. în data de 30.01.2012 în contul x al S.C. H. S.R.L., deschis la YY., din care s-au efectuat următoarele operaţiuni:

1. Plata a 118.000 RON la data de 31.01.2012 către S.C. HH. S.R.L., CUI: x în contul x deschis la ZZ., transferată în integralitate în aceeaşi zi în contul deschis la ZZ. al S.C. S. RR. S.R.L., CUI x, controlată de inculpat.

2. Plata a 228.000 RON la data de 31.01.2012 către un alt cont al S.C. H. S.R.L., respectiv în contul x deschis la ZZ., cont bancar din care din care, în perioada 31.01.2012 - 25.05.2012, martorele S. şi DDD. au efectuat retrageri în numerar în valoare totală de 278,325 RON (S. a retras suma 224.896 RON, iar DDD. suma de 53.339 RON).

Sumele retrase în numerar au fost remise inculpatului A..

Prin ordinul de plată nr. x/21.12.2011, Administraţia Fondului de Mediu a achitat către S.C. D. S.R.L. suma de 1.760.401,69 RON, în temeiul contractului de finanţare nr. x/21.06.2010.

Ulterior, din motive ce nu au legătură cu prezenta cauză, proiectele de centrale eoliene nu s-au realizat, astfel încât martorul C. nu a mai achitat restul sumei ce constituia preţ al influenţei.

Pe cale de consecinţă, între S.C. D. S.R.L. şi F. s-au desfăşurat litigii civile având ca obiect executarea contractelor de consultanţă civilă, societatea comercială reuşind să evite plata restului sumei de bani.

Întrucât investiţiile nu s-au mai realizat, Administraţia Fondului de Mediu a reziliat contractul executat parţial, solicitând şi obţinând pe cale judecătorească restituirea sumei achitate către S.C. D. S.R.L..

În conturarea unei astfel de stări de fapt s-a avut în vedere, în principal, proba directă constând în declaraţia martorului C. care a confirmat pe deplin, inclusiv prin declaraţia dată în apel, modul de desfăşurare a activităţii, conceput de inculpatul A., respectiv încheierea unor contracte de consultanţă simulate cu biroul avocaţial al inculpatei B., iar ulterior cu cel al martorei F., virarea sumelor de bani în conturile societăţilor etc.

În acelaşi sens, în cuprinsul declaraţiei date în faţa instanţei de apel în calitate de martor, F. şi-a menţinut declaraţiile date anterior, arătând în esenţă că a fost contactată în anul 2010 de inculpatul A., acesta cunoscând-o deoarece îi asigurase asistenţă juridică, ca avocat, într-o altă speţă.

Inculpatul i-a solicitat să preia unele contracte de consultanţă juridică, precizând încă de la început că aceste convenţii urmau să fie simulate, scopul urmărit fiind acela de a pune în executare silită contractele respective, procedura de executare silită fiind mai uşoară în cazul acestora.

A arătat martora că iniţial a preluat două contracte de consultanţă juridică de la E., iar ulterior, la solicitarea inculpatului A., a încheiat două contracte de consultanţă juridică cu S.C. D. S.R.L., imediat subcontractând cu S.C. H..

Martora a arătat cu certitudine că ea personal nu a prestat niciun serviciu către S.C. D. S.R.L. în virtutea contractelor de consultanţă juridică, precum şi că după achitarea către cabinetul său de avocatură a unor sume mari de bani de către societatea menţionată a solicitat lui A. documente justificative a sumelor de bani, fără însă a primi vreodată un astfel de înscris:

"Nu am prestat în concret nicio activitate în favoarea S.C. D.. Reiterez că am solicitat ulterior încheierii contractelor să mi se pună la dispoziţie documentele justificative din care să rezulte prestarea de servicii către S.C. H., însă dl. A. mă trimiterea de fiecare dată la doamna J., contabila".

De altfel, într-un context judiciar ulterior, contractele de consultanţă au fost desfiinţate de instanţa civilă, contestaţia la executare formulată de S.C. D. S.R.L. fiind admisă.

Contractele de consultanţă încheiate între F. şi S.C. D. S.R.L. aveau un dublu rol, atât de a conferi forţă executorie sporită, inculpatul A. fiind interesat să obţină cât mai rapid sumele convenite, cât şi pentru a disimula originea ilicită a sumelor de bani, ce reprezentau în realitate preţul influenţei. Contractele subsecvente încheiate între F. şi S.C. H., de asemenea simulate, au avut rolul de a disimula originea ilicită a sumelor de bani, dar şi de a asigura primirea preţului influenţei de către inculpatul A..

Relevantă în susţinerea deplină a acestei stări de fapt este şi declaraţia dată în faţa Înaltei Curţi a martorul U. (din 19 martie 2021) care a menţinut în totalitate declaraţiile date anterior şi care a perceput nemijlocit întreaga "afacere".

Martorul a arătat că a fost numit director într-o companie publică, ca urmare a influenţei martorului W.. Ca atare, a cedat prin persoane interpuse S.C. H. către inculpatul A., societatea având activitate efectivă în domeniul acordării de consultanţă pentru proiecte cu fonduri europene.

Martorul a arătat că între inculpatul A. şi W. exista o relaţie apropiată; sub acest aspect, martorul a precizat că inculpatul asigura, prin intermediul S.C. H., plata unor comisioane către W. de către persoane interesate de obţinerea unor contracte publice, modalitatea fiind încheierea unor contracte de consultanţă.

Martorul U. a arătat şi că finanţările de la Administraţia Fondului de Mediu puteau fi obţinute dacă se discuta cu W., în schimbul unui comision. Sub acest aspect, martorul a precizat şi că inculpatul A. asigura o conexiune între persoanele din conducerea Administraţiei Fondului de Mediu şi W.:

"Domnul W. făcuse numiri la mai multe instituţii pe acest culoar politic, inclusiv la Administraţia Fondului de Mediu. În perioada 2009 - 2010 ştiu că A.F.M a fost condusă de către un domn din Piatra Neamţ, respectiv Z.. Aceste numiri politice aveau ca şi obiectiv împrejurarea că investitorii care doreau să le fie aprobate proiectele la nivelul instituţiilor unde se făceau aceste numiri politice trebuiau să acorde un comision ce varia între 10 - 20 % din valoarea lucrărilor contractate.

Domnul W. m-a asigurat că îl cunoaşte de mult timp pe inculpatul A. şi că este o persoană de încredere.

SC H. a fost cedată de către mine unei persoane apropiate. Domnul A. nu avea nicio calitate în cadrul S.C. H.. La momentul când am predat firma aceasta nu avea niciun proiect în derulare cu AFM".

Aparte de depoziţiile acestor martori audiaţi în cauză, inclusiv în apel, care confirmă pe deplin acuzaţiile aduse, extrem de relevante sunt înscrisurile ataşate la dosar.

În cazul ambelor contracte, pentru consultant, remuneraţia era de 10% din suma contractată cu autoritatea, corespunzând chiar procentului menţionat de martorul C..

Procentul de 10% din suma pe care urma să o obţină S.C. D. S.R.L. era singura modalitate de plată a preţului, astfel încât ar fi urmat ca în situaţia în care societatea nu obţinea finanţare, E. să presteze practic gratis activitatea de consultanţă, împrejurare neverosimilă.

Modalitatea de stabilire a preţului contractului este cu atât mai neobişnuită cu cât în contractul prin care E. a subcontractat cu S.C. I. servicii de consultanţă tehnică, preţul este prevăzut ca fiind unul fix, de 300 EURO pe oră, fără TVA, pentru fiecare proiect.

Într-o atare situaţie, ar fi urmat ca în cazul în care S.C. D. S.R.L. nu obţinea finanţarea, E. nu ar fi încasat nicio sumă de bani urmând însă să fie obligată să achite din fonduri proprii orice prestaţie a S.C. I..

De altfel, după cum rezultă din actele adiţionale la contractele de consultanţă, încheiate la 20.07.2010, motivul formal al rezilierii contractelor de consultanţă încheiate între E. şi S.C. D. S.R.L. a fost tocmai împrejurarea că S.C. I. nu făcuse dovada serviciilor prestate.

Pe de altă parte, în cuprinsul contractului de asistenţă juridică încheiat între S.C. D. S.R.L. şi F. la 20.07.2010, se menţionează că obiectul contractului îl constituie asigurarea de consultanţă în ceea ce priveşte întocmirea documentaţiei, implementarea proiectului de investiţii şi obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare încheierii cu o autoritate contractantă română a unui contract de finanţare în valoare de 7.000.000 EUR, fără TVA, pentru construirea unor centrale eoliene în com. Vulturu, jud. Constanţa. Aceeaşi este situaţia şi în cazul contractului de asistenţă încheiat tot la 20.07.2010 cu privire la construirea de centrale eoliene în com. Beidaud, jud. Tulcea . De altfel, ambele contracte încheiate reiau, practic, conţinutul contractelor încheiate iniţial între S.C. D. S.R.L. şi E.; singura diferenţă între contractele încheiate între S.C. D. S.R.L. şi E., respectiv S.C. D. S.R.L. şi F., este preţul, în cazul ultimelor contracte acesta fiind stabilit la suma de 658.256, 482 EUR. Tot la 20.07.2010 au fost semnate două contracte de consultanţă între F. şi S.C. H., având ca obiect furnizarea de servicii de consultanţă tehnică în ceea ce priveşte întocmirea documentaţiei, implementarea proiectului de investiţii şi obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare încheierii cu o autoritate a unor contracte de finanţare din fonduri europene.

Cu evidenţă, toate convenţiile încheiate între S.C. D. S.R.L., F. şi S.C. H. sunt simulate, în realitate nici F. şi nici S.C. H. nefiind în măsură să presteze vreunul dintre serviciile ce intrau în obiectele contractelor, de vreme ce la momentul respectiv S.C. D. S.R.L. obţinuse deja finanţările, fiind încheiate convenţiile nr. 643/N/21.06.2010 şi nr. 644/N/21.06.2010 cu Administraţia Fondului de Mediu, scopul real al încheierii actelor juridice nefiind altul decât plata preţului influenţei.

De altfel, toate înscrisurile (atât cele de reziliere între S.C. D. S.R.L. şi E., precum şi în care părţi sunt F. ori S.C. H. SRL) sunt încheiate în aceeaşi zi, 20.07.2010, rezultând că toate detaliile acestei operaţiuni erau deja stabilite de inculpaţi, de martorul C. şi de martora F..

Analizate comparativ, înscrisurile cuprind contradicţii evidente, cum ar fi aceea că deşi în convenţiile de reziliere dintre S.C. D. S.R.L. şi E. se menţionează că beneficiarul nu acceptă schimbarea subcontractorului S.C. I., ba chiar că doreşte derularea în continuare a proiectelor cu aceeaşi societate, în aceeaşi zi, după ce se semnează contractele de asistenţă între S.C. D. S.R.L. şi F., martora F. a semnat două convenţii cu un alt subcontractor, respectiv S.C. H..

Din toate aceste împrejurări rezultă că înscrisurile întocmite în cauză între părţile sus-menţionate nu atestă reale raporturi juridice, fiind pur formale, scopul adevărat fiind acela de a disimula înţelegerea frauduloasă intervenită între inculpatul A. şi martorul C. şi de a asigura remiterea sumelor de bani ce constituiau preţ al influenţei.

Un spaţiu aparte de analiză reclamă apărările de netemeinicie a sentinţei promovate de fiecare inculpat în parte, apărări în concret desprinse din conţinutul declaraţiilor date de către aceştia, inclusiv în apel.

Astfel, inculpatul A. a recunoscut că a controlat prin persoane interpuse societăţile H., FF. S.R.L., GG. S.R.L., FF. S.R.L., HH. S.R.L.; inculpatul a admis faptul că a controlat societăţile comerciale implicate în circuitele financiare anterior descrise - "Menţionez că în acea perioadă, aveam în administrare şi respectiv, coordonam mai multe societăţi comerciale, printre care S.C. GG., H., Autentic, precum şi numeroase off-shor-uri şi firme în Republica Moldova, Suedia şi Belarus".

De asemenea, inculpatul a subliniat că a participat la discuţiile vizând relaţiile între societatea D. S.R.L. şi SCA "E." ori, ulterior, F., dar şi cu privire la contractele încheiate cu societăţile H. şi I.. În esenţă, inculpatul a admis că a stabilit, în linii mari, modalitatea de desfăşurare a activităţii -"C. m-a întrebat dacă prin firmele pe care le coordonam aveam posibilitatea să îi asigur consultanţă în vederea construirii parcurilor eoliene, alegerii tipurilor de echipamente şi centrale, dar şi în vederea obţinerii finanţării pentru aceste proiecte . . . . . . . . . .Am convenit cu C. ca sprijinul pe care î-l acordam să se concretizeze în încheierea unor contracte, discutând să le închei prin societăţile mele, GG. sau H..

Nu am semnat niciun contract cu societatea lui C.. Am convenit cu C. ca acesta să semneze un contract cu societatea de avocatură E., întrucât ştiam că are nevoie şi de consultanţă juridică pe lângă cea tehnică. De asemenea, am avut în vedere că un contract de asistenţă juridică putea fi învestit cu formulă executorie mult mai uşor, iar existenţa unui litigiu pe rol ar fi condus automat la pierderea finanţării. Această modalitate m-am asigurat că voi primi contravaloarea consultanţei de la C..

Eu i-am prezentat lui C. societatea de avocatură, întrucât colaborasem anterior cu inculpata B., precum şi cu martora denunţătoare L.".

Raportat la acuzaţia concretă de trafic de influenţă, acesta doar cât a încercat să se disculpe - "Nu este adevărat că i-aş fi spus lui C. că am influenţă asupra funcţionarilor din cadrul Agenţiei Fondului pentru Mediu şi nici nu l-am lăsat să creadă acest lucru. Nu este adevărat că i-aş fi spus lui C. că dacă nu îmi plăteşte 10% din valoarea finanţării, nu va putea obţine aprobarea fondurilor. Nu cunosc ca inculpata B. să îi fi spus lui C. acelaşi lucru" plasând în continuare lipsa sa de vinovăţie într-un cadru pur subiectiv de interpretare - "Consider că acuzaţia ce mi se aduce este ridicolă, întrucât C. era preşedintele EEE. şi cunoştea foarte bine care sunt procedurile de obţinere a fondurilor, astfel încât eu nu aveam ce să îi promit".

De asemenea, celelalte detalii din conţinutul declaraţiei inculpatului mai mult urmăresc linia rechizitoriului decât să-l exonereze de la răspundere raportat la ambele infracţiuni reclamate - "Arăt faptul că am continuat să fiu implicat în proiectele iniţiate de C., în sensul în care mă refer la încheierea contractelor de asistenţă juridică între D. şi Casa de avocatură E..

Arăt faptul că din sumele de bani plătite de D. către Casa de avocatură E., au fost viraţi către S.C. I. banii care reprezentau contravaloarea consultanţei tehnice, de la I. sumele de bani cu acelaşi titlu au fost virate către societatea mea, GG.. Suma de bani la care mă refer reprezenta totodată şi un avans pentru următoarele proiecte la care urma să asigur consultanţa tehnică . . . . . . . . . .

... Arăt faptul că în mai multe împrejurări am cerut mai multor persoane să retragă bani din conturile societăţilor pe care le administrau, sume de bani pe care ulterior le investeam în alte societăţi comerciale. Menţionez faptul că aceasta constituia o practică în activitatea firmelor care făceau parte din consorţiul pe care eu îl conduceam.

Îl cunoşteam pe Y. din Piatra Neamţ care era consilierul preşedintelui Agenţiei Fondului pentru Mediu".

Or, după cum s-a specificat, din declaraţiile exprese ale martorilor C., F. şi U., audiaţi în cauză, rezultă că inculpatul A. controla în fapt o întreagă reţea de societăţi comerciale, acţionând în afara cadrului legal - "W. făcuse numiri la mai multe instituţii pe culoar politic, inclusiv la Administraţia Fondului de Mediu, aceste numiri politice aveau ca şi obiectiv împrejurarea că investitorii care doreau să le fie aprobate proiectele trebuiau să acorde un comision ce varia între 10 - 20 % din valoarea lucrărilor contractate, W. a asigurat că îl cunoaşte pe inculpatul A., când S.C. H. a fost cedată Domnul A. nu avea niciun proiect în derulare cu AFM"(declaraţie U.) -, prin persoane interpuse - "Nu am semnat niciun contract cu societatea lui C. dar am continuat să fiu implicat în proiectele iniţiate de C., respectiv contractele de asistenţă juridică între D. şi Casele de avocatură" (declaraţie A.).

În mod cert societatea I. nu a prestat niciun serviciu, concluzia fiind aceeaşi şi în cazul societăţii H.

Mai mult, rezultă cu certitudine din înscrisurile sus-menţionate că respectivele contracte reprezentau contracte simulate, ce ascundeau înţelegerea reală între C. şi inculpaţii A. şi B., sumele de bani ce urma să fie achitate de societatea D. S.R.L. în temeiul unor astfel de convenţii nereprezentând contravaloarea unor reale prestaţii, ci preţul influenţei traficate.

O notă aparte vizează situaţia inculpatei B., instanţa de fond constatând că mijloacele de probă administrate în cauză nu relevă vinovăţia acesteia cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă.

Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie în motivele de apel formulate a invocat, în principal, împrejurarea că sentinţa penală atacată este netemeinică constatând, în mod neîntemeiat, faptul că "nu există suficiente probe" cu privire la săvârşirea de către inculpata B. a infracţiunii de trafic de influenţă, pentru care a fost trimisă în judecată.

Faţă de succesiunea evenimentelor şi faţă de toate mijloacele de probă analizate (în special, declaraţiile martorului C., ale martorelor L. şi F. şi ale inculpatului A., din care rezultă conţinutul şi natura discuţiilor purtate de ambii inculpaţi cu martorul C.; înscrisurile aflate la dosarul cauzei, în special contractele fictive, simulate, încheiate de inculpată, şi plăţile dispuse de aceeaşi inculpată), în disonanţă cu interpretările şi concluziile primei instanţei, se apreciază că inculpata B. se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în maniera şi modalitatea descrise în rechizitoriu. În ciuda faptului că probele nu au arătat că inculpata avea o influenţa reală asupra factorilor de conducere din cadrul AFM, aceleaşi probe au arătat, în schimb, că inculpata a solicitat şi a primit de la martorul C., în urma întocmirii unor contracte fictive de consultanţă juridică, anumite sume de bani, atât pentru sine, cât şi pentru altul (inculpatul A.), drept contra prestaţie pentru promisiunea implicită făcută martorului C. că va determina aprobarea cererilor de finanţare cu fonduri nerambursabile depuse de societatea D. S.R.L., prin influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra organelor de conducere din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Infracţiunea de trafic de influenţă există atât atunci când subiectul activ nominalizează expres funcţionarul public pe lângă care are sau lasă să se creadă că are influenţă, cât şi atunci când are loc precizarea doar a actului pentru a cărui îndeplinire/neîndeplinire/întârzierea îndeplinirii/urgentarea îndeplinirii urmează a se exercita influenţa, fără indicarea în concret, cu nume şi prenume, a persoanei în cauză. Mai mult, este suficientă indicarea şi numai a calităţii funcţionarului sau numai a instituţiei/autorităţii din cadrul căreia funcţionarul public face parte. Nu este necesar ca influenţa să fie exercitată efectiv, adică ca intervenţia pentru care s-au realizat acţiunile de pretindere/primire să fi avut loc şi nu prezintă relevanţă nici dacă funcţionarul public a acţionat sau nu în sensul dorit de către traficantul de influenţă. Infracţiunea se consumă la momentul pretinderii sau primirii de bani sau alte foloase de către cel care are sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar şi cu privire la care promite că îl va determina să acţioneze într-un anumit sens pe linia atribuţiilor sale de serviciu.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen.., Parchetul a solicitat să se dispună condamnarea inculpatei B. la o pedeapsă cu închisoarea, orientată spre mediu, în limite legale, respectiv între minimul de 2 ani şi maximul de 10 ani), cu executare în regim de detenţie, sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă - prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 5 alin. (1) C. pen.

Or, instanţa de apel consemnează în acest plan simpla prezentare inadecvată in integrum a mai tuturor martorilor audiaţi în cauză precum şi a probelor prezentate anterior, ce confirmă vinovăţia deplină a coinculpatului inculpat A., şi în consecinţă o lipsă de individualizare punctuală de către apelantul Parchet a unei teze incriminatorii concrete la adresa inculpatei care să vină astfel să confirme actul de acuzare sub acest aspect.

Aparte de depoziţia martorului C. care, inclusiv în declaraţia dată în apel, a arătat într-adevăr că primele discuţii le-ar fi purtat cu inculpata B., care i-ar fi spus să plătească un comision de 10% din valoarea contractului, întrucât fără "ei" nu va obţine finanţările - cu sublinierea şi că "nu s-a vorbit niciodată despre nume, dl. A. nu a menţionat niciodată vreun nume sau funcţii, ci doar că are influenţă asupra AFM" aceste afirmaţii ale martorului nu se coroborează cu împrejurări care să rezulte din administrarea altor mijloace de probă.

Inculpata B. a negat, în declaraţiile sale, că i-a promis martorului respectiv că va interveni la funcţionarii competenţi pentru garantarea obţinerii unor finanţări din fonduri europene nerambursabile; inculpata a arătat că toate detaliile activităţii au fost stabilite exclusiv de către inculpatul A. şi martorul C..

Declaraţia din apel a acesteia a fost una fermă: "... eu nu i-am solicitat lui C. vreo sumă de bani. Nu cunosc niciun funcţionar din cadrul Administraţiei Fondului de Mediu. Nu cunosc ca inculpatul A. să îi fi spus lui C. că poate interveni la funcţionarii Administraţiei Fondului de Mediu şi nici eu nu am făcut asemenea afirmaţie. Nu este adevărat că am făcut afirmaţii faţă de martorul C. sau faţă de alte persoane, în sensul că acesta nu va obţine autorizaţiile sau fondurile necesare de la Administraţia Fondului de Mediu în vederea dezvoltării proiectului pe care îl iniţiase".

Celelalte detalii ale declaraţiei pledează mai mult spre confirmarea vinovăţiei inculpatului A. decât o disculpare personală - "Menţionez că nu eu am ales societatea I., ci inculpatul A. împreună cu martorul C., care mi-au comunicat înainte de încheierea contractelor de consultanţă juridică, faptul că subcontractarea serviciilor de consultanţă tehnică se va face către această societate. Din suma de bani încasată, am reţinut un onorariu de 9700 de RON aferent celor 12 ore de consultanţă juridică pe care le-am calculat că le-am asigurat, iar diferenţa am virat-o către societatea I. reprezentând contravaloarea unei facturi care conţinea avansul pentru raportul de evaluare pe care această societate trebuia să îl întocmească pentru D.. Nu cunosc ce s-a întâmplat cu suma de bani pe care am virat-o către societatea I..

Întrucât am fost nemulţumită de modul în care societatea I. îşi îndeplinea sarcinile şi astfel au apărut discuţii cu inculpatul A. şi martorul C., am reziliat contractul de asistenţă juridică pe care îl încheiasem cu societatea D..

Arăt faptul că la momentul rezilierii contractului a fost prezentă şi avocata F. şi cunosc faptul că aceasta a continuat să asigure asistenţa juridică pentru D. după ce contractul cu mine a fost reziliat, eu nefiind de acord cu cesiunea acestui contract. De la acel moment eu nu am mai avut de încasat alte sume de bani de la societatea D.".

Confirmarea deplină a vinovăţiei inculpatului A. raportat la infracţiunea de trafic de influenţă derivă şi din explicitarea finală a coinculpatei - "Arăt faptul că din câte ştiu inculpatul A. şi C. erau parteneri în proiectul pe care ultimul îl iniţiase, iar inculpatul îi mai asigura şi un alt fel de consultanţă, însă nu cunosc ce anume".

Cert este că niciunul dintre martorii audiaţi şi nici inculpatul A., nu au oferit informaţii relevante despre implicarea inculpatei B., iar foarte mulţi nici nu o cunosc pe aceasta.

De altfel, după cum s-a arătat, în afară de suma de 9719,98 RON şi de un comision achitat martorei F., întreaga sumă de bani rezultată în urma "afacerii infracţionale notabile" a intrat în posesia doar a inculpatului A..

Spre deosebire de inculpatul A., în cazul căruia era de notorietate relaţia apropiată pe care o avea cu un personaj politic influent la acel moment, după cum relevă probele, în cazul inculpatei B. nu există nicio împrejurare din care să rezulte că aceasta ar fi putut avea influenţă asupra unor funcţionari şi care l-ar fi putut determina pe un om de afaceri profesionist să se adreseze direct acesteia pentru a cumpăra această influenţă în scopul garantării obţinerii finanţărilor nerambursabile.

Dimpotrivă, mijloacele de probă atestă cât se poate de clar că martorul C. a ajuns la un acord cu privire la cumpărarea de influenţă exclusiv cu inculpatul A..

Pe cale de consecinţă, ţinând seama şi de principiul de drept că orice îndoială profită celui acuzat, instanţa de apel apreciază corectă dispoziţia de achitare a inculpatei B. sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., în condiţiile în care în cauză nu există probe din care să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că aceasta a comis ori a participat la comiterea unei infracţiuni de trafic de influenţă.

În ceea ce priveşte infracţiunile de spălare a banilor, nu există niciun dubiu asupra circuitului sumelor de bani, atât prin relaţia S.C. D. S.R.L. - E.- S.C. I., cât şi prin relaţia S.C. D. S.R.L. - F.- S.C. H. (precum şi de la cele două societăţi comerciale către alte societăţi comerciale, iar în final, în cea mai mare măsură, la inculpatul A., în numerar), împrejurările rezultând atât din declaraţiile inculpaţilor şi cele ale martorilor, precum şi din înscrisurile ataşate la dosarul de urmărire penală (facturi, ordine de plată, rulaje de cont etc.).

De altfel, circuitul sumelor de bani nu a fost contestat de apărare (după cum s-a subliniat în declaraţia inculpatului A.) - "Arăt faptul că în mai multe împrejurări am cerut mai multor persoane să retragă bani din conturile societăţilor pe care le administrau, sume de bani pe care ulterior le investeam în alte societăţi comerciale" ci doar s-a căutat specularea unei pretinse asocieri în acest plan dintre dosarul de faţă şi dosarul "FFF." - "cunosc societatea KK., arăt faptul că este una dintre firmele prin care se scoteau bani cash în dosarul FFF.. Nu cunosc ca în conturile acestei societăţi comerciale să fi fost viraţi bani din sumele primite de I. de la D. prin intermediul societăţii de avocatură E.".

Prima instanţă a constatat în mod corect, din mijloacele de probă administrate în speţă, că inculpata B. a comis infracţiunea de spălare a banilor, în sensul că a transferat către S.C. I. sumele de bani primite de la S.C. D. S.R.L., cunoscând că acestea provin din comiterea unei infracţiuni de corupţie, în scopul disimulării originii ilicite a acestei sume de bani.

În acest sens, instanţa redă cu deplin temei că din declaraţiile martorului C. şi ale inculpaţilor, precum şi cele ale martorei L., rezultă că inculpata B. a fost prezentă la toate discuţiile importante dintre martorul C. şi inculpatul A. cu privire la modalitatea de încheiere şi derulare a contractelor de consultanţă.

Totodată, inculpata cunoştea că societăţile implicate în circuitul financiar erau controlate de către inculpat, care acţiona în afara cadrului legal, prin persoane interpuse, după cum s-a dovedit.

Inculpata a acceptat să discute detaliile încheierii contractelor de consultanţă cu inculpatul A., deşi cunoştea că inculpatul nu avea nicio calitate în cadrul S.C. D. S.R.L. ori S.C. I. - "ştiu că inculpatul A. şi C. erau parteneri în proiectul pe care ultimul îl iniţiase" şi a acceptat o premisă ocultă ce să fi stat la baza "afacerii" - "inculpatul îi mai asigura şi un alt fel de consultanţă", adeverită ca fiind infracţiunea de trafic de influenţă, raportat la care instanţa doar cât a constatat nu există probe din care să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că ar fi fost comisă şi de către ea, teză finală susţinută declarativ sub formula - " ... nu cunosc ce anume, întrucât eu nu am participat la alte discuţii".

De altfel, inculpata a semnat contractele de consultanţă (ale cărui detalii au fost stabilite în urma discuţiilor purtate cu inculpatul şi cu martorul C.), cu o altă persoană, respectiv martora N., fără a discuta cu aceasta niciun singur detaliu legat de respectivele convenţii, depoziţia martorei în acest sens fiind reluată şi în apel: "Nu îmi amintesc cu exactitate, însă am încheiat contracte de consultanţă cu inculpata B.. Nu îmi amintesc obiectul acestor contracte, respectiv dacă se refereau la consultanţă tehnică de vreun fel sau juridică. Menţionez că am pregătire de infirmieră şi respectiv am 10 clase, nu deţin pregătire în domeniul juridic sau tehnic de orice fel".

Instanţa constată, în aceste condiţii, că inculpata cunoştea caracterul simulat al contractelor încheiate cu S.C. D. S.R.L., în condiţiile în care nu avea nicio experienţă în domeniul fondurilor europene nerambursabile, iar societatea de avocatură nu urma, practic, să presteze vreun serviciu efectiv.

Având în vedere acest ansamblu de circumstanţe, şi instanţa de apel apreciază că sunt conforme adevărului unele dintre aspectele susţinute de martorul C.. Astfel, chiar dacă instanţa nu poate reţine că inculpata B. ar fi pretins o sumă de bani de la martor pentru garantarea obţinerii finanţărilor, din coroborarea mijloacelor de probă rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpata a cunoscut că martorul denunţător urmărea obţinerea unor fonduri europene nerambursabile în domeniul energiei regenerabile, că era interesat de cumpărarea de influenţă pentru a-şi asigura încheierea contractelor cu autoritatea competentă, precum şi că între martorul C. şi inculpatul A., persoană ce avea influenţă reală, intervenise o înţelegere frauduloasă sub acest aspect.

Ca atare, instanţa apreciază că inculpata ştia că sumele de bani primite în contul societăţii de avocatură de la S.C. D. S.R.L. proveneau din comiterea unei infracţiuni de corupţie, respectiv trafic de influenţă, precum şi că actele juridice încheiate pe relaţia S.C. D. - E.-SC I. aveau atât rolul de a garanta încasarea sumelor de bani de către societatea comercială controlată de inculpatul A., de a disimula originea ilicită a banilor, fiind creată aparenţa unor operaţiuni comerciale licite, dar şi de a asigura primirea preţului influenţei de către inculpat.

Instanţa constată, sub acest aspect, că în speţă sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 656/2002, potrivit cărora cunoaşterea, intenţia sau scopul, ca elemente ale faptelor prevăzute la alin. (1), pot fi deduse din circumstanţele faptice obiective; după cum s-a arătat detaliat mai sus, din circumstanţele obiective ale cauzei rezultă că inculpata a cunoscut, fără dubiu, că suma de bani provine din comiterea unei infracţiuni de corupţie, precum şi că scopul contractelor simulate a fost, între altele, şi disimularea originii ilicite a sumelor de bani.

Apărările apelantei inculpate pe acest palier, respectiv că nu este vorba despre o spălare de bani, ci despre o evaziune fiscală, care se află în cercetare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; sau că, nu se poate discuta de infracţiunea de spălare a banilor întrucât în prezenta cauză, elementul principal lipseşte, infracţiunea predicat - este adevărat că spălarea banilor este infracţiune autonomă, însă este subsidiară şi trebuie să fie legată de o infracţiune predicat, respectiv să existe o infracţiune care produce o sumă de bani ilicită ce urmează a fi spălată, or, în cazul de faţă nu există o sumă de bani ilicită, care urmează a fi spălată, nu există un circuit obscur, întrucât, dacă ar fi dorit cineva să facă un circuit obscur nu întocmea contracte şi transfera bani din bancă în bancă - sunt plasate, date fiind cele mai sus relatate, în afara cadrului concret de desfăşurare a faptelor infracţionale.

În privinţa inculpatului A., mijloacele de probă atestă fără dubiu că acesta a instigat-o pe martora F. să comită infracţiunea de spălare de bani, martora acţionând fără vinovăţie.

În acest sens, după ce inculpata B. a renunţat la continuarea colaborării, inculpatul a contactat-o pe martora F., tot avocat, şi i-a propus să semneze un contract de asistenţă juridică cu martorul C., convenţie simulată.

Inculpatul i-a solicitat să preia unele contracte de consultanţă juridică, precizând încă de la început că aceste convenţii urmau să fie simulate, scopul urmărit fiind acela de a pune în executare silită contractele respective, procedura de executare silită fiind mai uşoară în cazul acestora.

A arătat martora că iniţial a preluat două contracte de consultanţă juridică de la E., iar ulterior, la solicitarea inculpatului A., a încheiat două contracte de consultanţă juridică cu S.C. D. S.R.L., imediat subcontractând cu S.C. H.; a precizat martora că la momentul semnării acestor înscrisuri, S.C. D. S.R.L. obţinuse deja finanţare de la Administraţia Fondului de Mediu.

Martora a arătat cu certitudine că nu a prestat niciun serviciu către S.C. D. S.R.L. în virtutea contractelor de consultanţă juridică, precum şi că după achitarea către cabinetul său de avocatură a unor sume mari de bani de către societatea menţionată a solicitat lui A. documente justificative a sumelor de bani, fără însă a primi vreodată un astfel de înscris. Ulterior, în cadrul contestaţiei la executare formulate de către S.C. D. S.R.L. cu privire la executarea contractelor de consultanţă încheiate cu F., martora a încercat din nou să obţină documente justificative pentru sumele pretinse de S.C. H., fără a reuşi să intre în posesia vreunui astfel de document; pe cale de consecinţă, contractele de consultanţă au fost desfiinţate de instanţa civilă, contestaţia la executare formulată de S.C. D. S.R.L. fiind admisă.

În concluzie, în continuarea activităţii infracţionale, după ce inculpata B. a renunţat să continue executarea contractelor simulate, inculpatul A. a determinat pe martora F. să acţioneze similar, respectiv să încheie două contracte de asistenţă juridică simulate cu S.C. D. S.R.L. (ce aveau practic acelaşi conţinut cu cele încheiate cu E., cu excepţia preţului), precum şi două convenţii simulate cu S.C. H. (similare, de asemenea, cu cele încheiate între E. şi S.C. I. SRL).

În speţă nu există niciun înscris care să ateste prestaţii reale efectuate în temeiul convenţiilor în care părţi sunt S.C. D. S.R.L., S.C. I. ori S.C. H..

Inculpaţii apelanţi, puşi fiind în faţa unui astfel de context concret, nu au întreprins sau ataşat niciun demers sau rezultat documentat prin care să se ateste contrariul. Cu evidenţă, o astfel de atitudine derivă din împrejurarea că nu au existat prestaţii efectuate în temeiul convenţiilor respective.

Doar inculpata apelantă B. a promovat ideea că are experienţă în domeniul fondurilor europene nerambursabile derivat din simpla împrejurare că "deţin 2 masterate în domeniul administraţiei publice electronice şi spaţiul public european, care includ o componentă de pregătire în domeniul consultanţei pentru obţinerea de fonduri europene" şi că "au fost prestate efectiv cele 12 ore de consultanţă juridică în favoarea D.".

Or, existenţa unei corespondenţe sau comunicări între părţi, în diferite momente ale desfăşurării activităţii, este normală în condiţiile în care exista necesitatea ataşării la cererile de finanţare formulate de S.C. D. S.R.L. a unor documente ce trebuiau să existe formal la dosarele de finanţare; mai mult, unele au fost depuse direct de S.C. D. S.R.L. la Administraţia Fondului de Mediu (exemplificativ, fila x şi următoarele vol. VII dosar urmărire penală).

De altfel, raportat la această corespondenţă sau comunicare dintre părţi, relevantă este susţinerea martorei F. în cuprinsul declaraţiilor sale date de-a lungul derulării procesului (persoană aflată în exact aceeaşi situaţie de colaborare cu inculpatul A., cu sublinierea însă a împrejurării că aceasta nu cunoştea originea ilicită a sumelor de bani), care confirmă caracterul simulat al convenţiilor, arătând şi că studiul legislaţiei în materie şi/sau comunicări pe baza documentelor ce există formal la dosarele de finanţare, pentru un cabinet avocaţial nu reprezintă în niciun caz o adevărată "consultanţă".

În consecinţă,

1. În drept, fapta inculpatului A. care în cursul lunii decembrie 2009 a pretins martorului C. un procent de 10% din suma finanţată prin contracte privind fonduri europene nerambursabile, în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa pe lângă funcţionarii publici cu atribuţii de serviciu din cadrul Administraţiei Fondului de Mediu, pentru a-i determina pe aceştia să încheie contractele de finanţare cu S.C. D. S.R.L., ulterior, în perioada 22.06.2010-10.01.2012, încasând parţial suma de bani convenită, prezintă conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.

Din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă că inculpatul A. a pretins procentul de 10% din valoarea finanţată, precizându-i martorului denunţător C. că fără ei nu va reuşi să obţină finanţările solicitate. Ca atare, în condiţiile în care discuţiile dintre martor şi inculpat se purtau în contextul în care S.C. D. S.R.L. formulase deja cereri de acordare a fondurilor europene nerambursabile la Administraţia Fondului de Mediu, afirmaţiile inculpatului A. au avut cu certitudine semnificaţia garantării încheierii contractelor de finanţare prin influenţa de care se bucura inculpatul asupra funcţionarilor competenţi din cadrul AFM, astfel cum a perceput şi martorul, care a acceptat oferta.

Inculpatul avea o relaţie apropiată, publică, cu o persoană politică influentă a momentului, iar denunţătorul aflase că acuzatul putea să-l ajute să obţină fonduri europene nerambursabile.

Aprecierea inculpatului apelant că acuzaţia ce i se aduce este ridicolă, întrucât C. era preşedintele EEE. şi cunoştea foarte bine care sunt procedurile de obţinere a fondurilor, astfel încât nu avea ce să îi promită, vizează un cadru pur personal-subiectiv de interpretare.

Fapta inculpatului A., care în perioada 17.12.2010 - 27.01.2011 şi la data de 30.01.2012, în scopul disimulării originii ilicite a sume de bani ce a reprezentat preţ al influenţei, cu intenţie, a determinat pe martora F. (care a acţionat fără vinovăţie), să transfere suma totală de 1.390.808,76 RON în conturile S.C. H., în virtutea unor contracte de asistenţă juridică simulate încheiate cu S.C. D. S.R.L., prezintă conţinutul constitutiv al infracţiunii de instigare la spălarea banilor în participaţie improprie, prevăzută de art. 31 alin. (2) din C. pen. din 1969 raportat la art. 25 din C. pen. din 1969 şi art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 din C. pen.

Astfel, inculpatul A. a determinat-o pe martora F. să încheie contracte de asistenţă juridică simulate cu S.C. D. S.R.L., pentru a intra în posesia sumelor de bani ce constituiau preţ al influenţei, după săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către acelaşi inculpat. Procedând în acest mod, totodată, inculpatul A. a disimulat originea ilicită a preţului influenţei, intrând în posesia sumelor de bani în temeiul unor acte juridice aparent valide şi licite, introducând astfel produsul infracţiunii în circuitul civil.

Şi instanţa de apel apreciază că în cazul inculpatului A. este mai favorabilă legea penală în vigoare la momentul comiterii faptelor.

Totodată, infracţiunile deduse judecăţii nu sunt prescrise indiferent de legea ce se aplică, apărarea apelantului inculpat A. invocând intervenirea acesteia.

În privinţa cuantumului pedepselor închisorii pentru fiecare dintre infracţiunile deduse judecăţii, în aplicarea dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din C. pen. din 1969, şi instanţa de apel constată că inculpatul A. a comis infracţiuni cu grad ridicat de pericol social, respectiv trafic de influenţă şi spălare a banilor.

Totodată, este de constatat că inculpatul A. nu şi-a asumat consecinţele comiterii faptelor, acesta a conceput modalitatea de acţiune, a controlat mecanismul infracţional, obţinând în urma comiterii infracţiunilor o sumă extrem de mare de bani, pe care a introdus-o cu aparenţă de licitate în circuitul civil.

Sunt de avut în vedere, totodată, circumstanţele favorabile inculpatului, respectiv împrejurarea că acesta nu are antecedente penale, a avut un comportament corespunzător în societate, are ocupaţie din care a obţinut şi venituri licite, ţinând de asemenea seama şi de perioada de timp ce a intervenit de la comiterea faptelor şi până în prezent, la limita prescrierii răspunderii penale.

Având în vedere toate împrejurările menţionate, considerentele instanţei de fond care a apreciat că în speţă este necesară şi suficientă aplicarea unor pedepse orientate către minimul special al pedepsei închisorii pentru fiecare dintre infracţiunile deduse judecăţii sunt corecte, la adăpost de critici, apelul Parchetului raportat şi la aceste aspecte apărând a fi nefondat.

În privinţa modalităţii de executare, raportat la cuantumul pedepsei principale rezultante, de 4 ani, sancţiunea nu poate fi decât cu executare efectivă.

Apelantul Parchet a invocat că prima instanţă, în mod netemeinic, a omis să aplice inculpaţilor A. şi B. pe lângă fiecare dintre pedepsele principale, şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, fiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 65 alin. (1) din C. pen. anterior, respectiv "pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani", şi "faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară".

Or, aplicarea unei pedepse complementare nu este obligatorie în cazul comiterii infracţiunilor de trafic de influenţă şi de spălare a banilor, iar aplicarea acestor pedepse complementare în viziunea instanţei de apel nu apare ca fiind necesară.

2. În drept, fapta inculpatei B. care la data de 23.06.2010, în scopul disimulării originii ilicite a sumei de 423.719,98 RON, produs al infracţiunii de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul A., cu intenţie, a transferat suma de 414.000 RON în conturile S.C. I., în virtutea unor contracte de asistenţă juridică simulate încheiate cu societatea menţionată şi cu S.C. D. S.R.L., prezintă conţinutul constitutiv al infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 din C. pen.

Inculpata B. a participat la mecanismul special creat în urma înţelegerii frauduloase dintre inculpat şi martorul C., cunoscând că sumele de bani proveneau din comiterea unei infracţiuni de trafic de influenţă, prin E. fiind încheiate contracte simulate atât cu S.C. D. S.R.L., societatea martorului, cât şi cu S.C. I.. Procedând în acest mod, inculpata a asigurat transmiterea preţului influenţei către inculpat şi a disimulat originea ilicită a acestuia, introducând astfel produsul infracţiunii în circuitul civil.

Cu privire la cuantumul pedepsei închisorii, în aplicarea art. 72 alin. (1) din C. pen. din 1969, instanţa de fond a constatat corect că inculpata a comis o infracţiune cu grad ridicat de pericol social, folosind calitatea de avocat, împrejurare de natură să agraveze răspunderea penală a acesteia. Prin acţiunile sale inculpata a facilitat transmiterea şi introducere în circuitul civil a unei sume mari de bani ce provenea din comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, încheind contracte simulate de asistenţă juridică în acest scop. Instanţa are în vedere şi împrejurarea că inculpata nu conştientizează gravitatea faptelor comise, neasumându-şi consecinţele acestora.

Totuşi, instanţa a avut în vedere şi circumstanţele favorabile inculpatei, respectiv împrejurarea că nu are antecedente penale, are ocupaţie din care obţine venituri licite, studii superioare, are un comportament bun în societate, ţinând seama şi de perioada de timp de la comiterea faptelor până în prezent.

Faţă de toate aceste aspecte, şi instanţa de apel apreciază că în cauză este necesar şi suficient să se aplice faţă de inculpată pedeapsa minimă prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită - pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi art. 5 din C. pen.

În privinţa modalităţii de executare a pedepsei închisorii, sunt deplin aplicabile dispoziţiile art. 81 din C. pen. din 1969.

Atâta vreme cât niciuna din criticile de nelegalitate sau netemeinicie invocate în apelurile formulate nu au fost primită, se impune constatarea caracterului acestora ca nefondat.

Faţă de toate considerente menţionate, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va dispune respingerea apelurilor Parchetului şi inculpaţilor ca nefondate.

Văzând şi disp. art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 139/F din data de 29 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2018.

Obligă apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi B., la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de către Parchet rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, în cuantum de câte 868 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.

Cu opinia separată a doamnei judecător GGG., în sensul admiterii apelului formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 139/F din data de 29 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, extinderea efectelor apelului şi în ceea ce o priveşte pe inculpata B., desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti.

Înalta Curte apreciază în opinie separată că se impune admiterea apelului formulat în cauză de inculpatul A., extinderea efectelor apelului şi în ceea ce o priveşte pe inculpata B., desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, în cauză fiind incident cazul de nulitate absolută referitoare la nelegala compunere a instanţei şi care, potrivit deciziei nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale, ar impune desfiinţarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

Astfel, Înalta Curte, în opinie separată, constată că în timpul judecării prezentei cauze în primă instanţă la Curtea de Apel Bucureşti şi care formează obiectul prezentului apel, Curtea Constituţională a României a pronunţat decizia nr. 417/2019 din data de 3 iulie 2019 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte.

Prin Decizia nr. 417/2019, Curtea Constituţională, în majoritate, a admis sesizarea formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi a constatat că "a existat un conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, contrar celor prevăzute de articolul 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003."

Conform dispozitivului deciziei, "cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi soluţionate de aceasta în primă instanţă anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condiţiile articolului 421 punct 2 lit. b) din C. proc. pen., de completurile specializate alcătuite potrivit articolului 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003."

Pentru a dispune în acest sens, Curtea a reţinut că "judecarea unei cauze de un complet nespecializat în condiţiile în care competenţa revenea unuia specializat, atrage sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii astfel pronunţate" (paragraful 138), având în vedere că "articolul 354 alin. (1) din C. proc. pen. prevede că instanţa judecă în complet de judecată a cărui compunere este cea prevăzută de lege. Or, în ipoteza dată, compunerea, respectiv alcătuirea instanţei cu judecătorii care pot face parte din complet, trebuie raportată la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, atât din perspectiva existenţei unui corp de judecători specializaţi în materia infracţiunilor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000, cât şi din cea a obligaţiei legale de a organiza completuri specializate. Sancţiunea nerespectării acestei norme juridice este nulitatea absolută, articolul 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. stabilind expressis verbis că - Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: a) compunerea completului de judecată." (paragraful 139).

Curtea a constatat că prin "neconstituirea completurilor specializate în domeniul judecării, în primă instanţă, a infracţiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încălcat prevederile art. 29 din Legea nr. 78/2000, astfel încât completurile care s-au considerat competente să judece astfel de cauze nu au fost constituite potrivit legii, nesocotindu-şi misiunea constituţională prevăzută de art. 126 alin. (4) din Constituţie, ceea ce în planul drepturilor fundamentale echivalează cu o încălcare a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, sens în care devin aplicabile cele statuate de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, cu privire la reglementarea prin lege a instanţei judecătoreşti.

În consecinţă, judecarea în primă instanţă a cauzelor subsumate Legii nr. 78/2000 aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către completuri de judecată nespecializate prin translarea proprio motu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a acestei competenţe de judecată către completurile cu competenţă generală reprezintă, în principal, un act de opunere la lege, ceea ce înseamnă că, sub aspectul judecării în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000, completul astfel rezultat nu a fost stabilit prin lege, ci prin voinţa contra legem a puterii judecătoreşti, reprezentată, în cazul de faţă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Or, este evident că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate ea însăşi refuza aplicarea unei norme juridice, ci doar competenţa de a o interpreta şi aplica; prin refuzul aplicării/neagrearea art. 29 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dezavuat voinţa legiuitorului, a ignorat obligaţia sa de a constitui completuri specializate şi a redimensionat competenţa de judecată a completurilor cu competenţă generală de la nivelul său. Prin urmare, noua competenţă rezultată a acestor completuri generaliste nu este prevăzută de lege, astfel că judecarea cauzelor la care face referire art. 29 din Legea nr. 78/2000 apare ca fiind realizată, prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului antereferite, de către un organ judiciar neprevăzut de lege. În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asumându-şi o competenţă contrară art. 61 alin. (1) şi art. 126 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie, a încălcat art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanţei judecătoreşti." (paragraful 167).

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Textul constituţional nu distinge în funcţie de tipul de decizie sau în funcţie de atribuţia în exercitarea căreia a fost pronunţată.

Ca urmare, şi deciziile prin care Curtea Constituţională soluţionează un conflict juridic de natură constituţională au acelaşi regim juridic stabilit de norma juridică mai sus enunţată.

Prin urmare,este incontestabil că dezlegarea instanţei de contencios constituţional are caracter obligatoriu, conform dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, şi, în virtutea acestui caracter, de la data publicării deciziei, este exclusă orice altă interpretare a prevederilor legale supuse analizei.

Prin motivele de apel invocate, apelantul inculpat A. a solicitat să se constate că decizia este obligatorie şi produce efecte asupra hotărârii apelate, întrucât completul care a pronunţat-o nu a fost specializat în materie de corupţie, conform articolul 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ceea ce atrage, în interpretarea dată de Curtea Constituţională, sancţiunea nulităţii absolute a sentinţei atacate.

Analiza prioritară a acestui motiv de apel relevă, în opinia Înaltei Curţi, în opinie separată, admiterea acestuia pentru considerentele ce vor fi expuse:

Astfel, prin hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti nr. 16 din data de 30.01.2014, toţi judecătorii secţiilor penale ale instanţei au fost desemnaţi să soluţioneze cauze cu minori, însă nu s-a pronunţat în nici un mod pe completele specializate în materie de corupţie.

Abia prin hotărârea nr. 17 din data de 17 ianuarie 2019, Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti a apreciat că la data de 30.01.2014, când toţi judecătorii secţiilor penale ale instanţei au fost desemnaţi să soluţioneze cauze cu minori, deopotrivă aceştia au fost desemnaţi să soluţioneze şi cauze de corupţie, dintre cele prevăzute de Legea nr. 78/2000 şi a constatat că, urmare a notei întocmite de vicepreşedintele Curţii de Apel Bucureşti se impune lămurirea hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti nr. 16 din 30.01.2014, în sensul că toate completele de judecată din cadrul secţiilor penale ale Curţii de apel Bucureşti, indiferent de data la care au fost constituite sunt şi complete specializate în judecarea cauzelor de corupţie şi a celor cu minori.

Înalta Curte, în opinie separată, apreciază că astfel cum sunt prezentate datele prin cele două hotărâri ale Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti de la data la care a fost investită instanţa de fond cu dosarul cauzei, respectiv data de 12.02.2018, prin rechizitoriul nr. x/2017 din 5.02.2018, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie şi data de la care în "mod retroactiv" s-a constatat că toţi judecătorii sunt specializaţi pe cauze de corupţie, completul care a soluţionat prezenta cauză nu era specializat să soluţioneze cauze de corupţie.

Deopotrivă, Înalta Curte în opinie separată, apreciază că se impun a fi făcute lămuriri suplimentare şi în ceea ce priveşte obligaţia ce revine judecătorului de cameră preliminară în procedură reglementată de art. 342 şi următoarele C. proc. pen.

Dincolo de faptul că legiuitorul a înţeles să reglementeze o procedură distinctă prin care este verificată legalitatea trimiterii în judecată, acest fapt nu exclude în opinia separată a Înaltei Curţi incidenţa dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 78/2000, precizările Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei nr. 417/2019 care indică faptul că judecarea în primă instanţă a unei cauze presupune ca în mod primar judecătorul să fixeze cadrul procesual, să determine principalele probleme de drept şi de fapt ridicate şi să realizeze o evaluare a acestora, aspecte ce, la nivelul instanţei supreme, pot fi realizate prin mijlocirea completurilor specializate, în schimb, în căile de atac se realizează deja controlul judiciar, care evaluează caracterul legal şi temeinic al hotărârii primei instanţei...; confirmă practic acest raţionament.

Faza camerei preliminare reprezintă în opinia separată a Înaltei Curţi, parte din judecarea cauzei în primă instanţă, legiuitorul urmărind, prin reglementarea distinctă a acesteia asigurarea unui "filtru" de specialitate a sesizării instanţei printr-un control mai riguros al legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organul de cercetare penală, fapt ce impune deopotrivă specializarea completului format din judecătorul de cameră preliminară.

A admite raţionamentul potrivit căruia judecătorul de cameră preliminară nu trebuie să fie specializat, ar conduce la concluzia că o cauză care are ca obiect infracţiuni de corupţie ar putea fi repartizată unui judecător de cameră preliminară care nu este specializat. Or, potrivit art. 346 alin. (7) din C. proc. pen.., judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii va exercita şi funcţia de judecată în cauză, dacă s-ar aprecia că art. 29 din Legea nr. 78/2000 nu este aplicabil judecătorului de cameră preliminară, ar însemna că acesta nu va putea fi şi judecătorul fondului şi s-ar lipsi de efect prevederile art. 346 alin. (7) din C. proc. pen.. care stabilesc că judecătorul de cameră preliminară va fi şi judecătorul fondului, astfel că din punctul de vedere al Înaltei Curţi în opinie separată prevederile art. 29 din Legea nr. 78/2000 impun inclusiv specializarea completului format din judecătorul de cameră preliminară, nu doar specializarea completului care va judeca fondul cauzei.

Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, şi Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 22 iunie 2017) că procedura de camera preliminară are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului. Or, având în vedere importanţa acestei etape, Curtea a constatat că reglementarea unei noi faze a procesului penal nu reprezintă un motiv întemeiat, care să justifice legiferarea unui termen (încheierea procedurii în camera preliminară) până la care încălcarea dispoziţiilor legale intervenită în procedura camerei preliminare să poată fi invocată, astfel că Înalta Curte în opinie separată apreciază că nu poate fi exceptată această etapă extrem de importantă de la această analiză.

Continuând în aceeaşi notă, Înalta Curte în opinie separată, constată că, procedând la judecată pe fondul cauzei, judecătorul cauzei care este acelaşi cu judecătorul de cameră preliminară, s-a pronunţat pe una dintre cele mai importante încheieri, respectiv încheierea din data de 1.11.2018, prin care a dispus administrarea probelor în cursul procesului penal şi mai mult decât atât, a păşit la administrarea efectivă a probelor prin audierea martorului Q..

Aşadar, în raport de considerentele şi dispozitivul deciziei instanţei de control constituţional mai sus - menţionate, Înalta Curte în opinie separată, constată că Sentinţa penală nr. 139F/29.07.2020 a fost pronunţată de un complet nespecializat astfel cum prevăd dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificat prin Legea nr. 161/2003.

Potrivit dispoziţiilor art. 280 din C. proc. pen., încălcarea dispoziţiilor legale, care reglementează desfăşurarea procesului penal, atrag nulitatea actului atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

În atare situaţie, potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., care prevăd că o hotărâre pronunţată de un complet care nu a fost legal constituit este lovită de nulitate absolută, în opinie separată, se apreciază că, atât sentinţa penală menţionată, cât şi toate actele efectuate de completul nelegal constituit în timpul cercetării judecătoreşti în fondul cauzei, sunt lovite de nulitate, prezenta cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare instanţei a cărei hotărâre se desfiinţează în raport cu dispoziţiile art. 421 pct. (2) lit. b) din C. proc. pen., "desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată (…) când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută".

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în opinie separată apreciază că se impune admiterea apelului formulat de inculpatul A., extinderea efectelor apelului formulat şi în ceea ce o priveşte pe inculpata B., desfiinţarea sentinţei penale apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă Curtea de Apel Bucureşti.

GGC - MM