Unfair competition damages action nullified for failure to articulate grounds of illegality in extraordinary appeal

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 25 octombrie 2012, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., C., D. şi E., a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 11/1991, coroborate cu dispoziţiile art. 998 C. civ., obligarea pârâţilor, în solidar, la plata prejudiciului cauzat prin acte de concurenţă neloială.

Prin sentinţa civilă nr. 861 din 25 martie 2015, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Totodată, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., C., D. şi E. şi a obligat reclamanta să achite pârâţilor suma de 6.120 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L.

Prin cererea de aderare la apelul reclamantei, pârâţii S.C. B. S.R.L., E., D. şi C. au solicitat modificarea în parte a sentinţei civile nr. 861 din 25 martie 2013, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 155 din 16 martie 2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul principal declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.

A admis apelul incident declarat de pârâţii S.C. B. S.R.L., C., D. şi E., cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei civile apelate, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 2008 - 25.10.2009 şi respingerii cererii reclamantei pentru aceste pretenţii, ca fiind prescrise. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.

A fost obligată reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 4.020 RON, cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial, către pârâţii S.C. B. S.R.L., E., D. şi C..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

Ca urmare a decesului intimatului-pârât D. la 14.10.2016, la termenul din 28.02.2017, a fost introdusă în cauză intimata-pârâtă F., în calitate de soţie supravieţuitoare, ceilalţi moştenitori fiind E. şi C., deja părţi în prezentul dosar.

Prin decizia nr. 740 din 12 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2012, a fost admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 155 din 16 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; a fost casată decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

După casare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2012*, la 13.06.2017.

Prin decizia civilă nr. 309 din 05 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia netimbrării cererii de majorare a pretenţiilor cu suma de 258.798,11 RON.

A fost anulată această cerere ca netimbrată.

A fost respinsă, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatei-pârâte F..

A fost respins apelul principal declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 861 din 25 martie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2012, ca nefondat.

A fost admisă cererea de aderare la apel.

A fost schimbată în parte sentinţa civilă nr. 861 din 25 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2012, în sensul că a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada anterioară datei de 25.10.2009 şi au fost respinse pretenţiile pentru această perioadă ca prescrise.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A fost încuviinţată cererea de majorare a onorariului dlui. expert G. cu suma de 2.345 RON, onorariu aferent expertizei efectuate în apel, majorare în sarcina apelantei-reclamante.

A fost respinsă cererea de majorare a onorariului aferent expertizei efectuate la fondul cauzei, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că reclamanta, societate care desfăşoară activităţi agricole pe raza comunei Târguşor, pretinde că a fost prejudiciată prin fapte de concurenţă neloială săvârşite de fostul asociat şi administrator de fapt al societăţii - E., de foştii angajaţi D. şi C., precum şi de societatea B. S.R.L. înfiinţată de D. şi C. în anul 2005.

Potrivit precizărilor de la fond, pretenţiile reclamantei sunt aferente anilor 2008-2010, însă probele administrate au vizat perioada 2005 - 2011.

Instanţa de apel a reţinut, de asemenea, că, deşi reclamanta nu a precizat în concret care sunt faptele de concurenţă neloială imputate, nu a identificat în raport de fiecare pârât de care dintre faptele descrise în acţiune se face vinovat şi nici nu a indicat care ar fi prejudiciul generat de fiecare faptă pentru determinarea raportului de cauzalitate, din motivele de fapt expuse şi din probatoriile administrate a rezultat că prejudiciul pretins s-ar fi născut din transferul unor contracte de arendă, folosinţa utilajelor reclamantei la lucrările agricole efectuate pe terenurile societăţii pârâte, atragerea unor salariaţi de către societatea pârâtă şi sustragerea unor resurse materiale (seminţe, combustibil, recoltă).

Instanţa de apel a analizat cauza în raport de dispoziţiile Legii nr. 11/1991.

În analiza excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâţi, curtea de apel a avut în vedere precizările reclamantei cu privire la perioada pentru care a solicitat acoperirea prejudiciului, respectiv anii 2008-2010, precum şi faptul că a susţinut că nu a cunoscut faptele prejudiciabile decât în cursul anului 2011.

Instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 12 din Legea nr. 11/1991 "Dreptul la acţiune prevăzut de art. 9 se prescrie în termen de un an de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii faptei."

Având în vedere că nu s-a probat o dată certă la care reclamanta a cunoscut faptele şi prejudiciul creat, instanţa de apel a făcut aplicarea tezei a II-a privind termenul de prescripţie prevăzut de art. 12, respectiv cel de 3 ani de la data săvârşirii faptei.

În raport de data promovării acţiunii - 25.10.2012, curtea de apel a constatat că pretenţiile pentru faptele pretins a fi fost săvârşite anterior datei de 25.10.2009 sunt prescrise.

În ceea ce priveşte faptele reclamate şi prejudiciul creat prin acestea, instanţa de apel a reţinut că, în raport de expertiza efectuată în cauză şi de celelalte probe administrate, în mod corect a reţinut prima instanţă că din analiza indicatorilor numerici nu se poate reţine un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, ci doar faptul că veniturile şi cheltuielile celor două societăţi au fluctuat de la an la an (posibil şi din cauza condiţiilor meteo, astfel cum au susţinut pârâţii), reclamanta doar pretinzând că societatea pârâtă nu ar fi putut obţine profitul menţionat cu resursele proprii.

Curtea de apel a apreciat că nu s-a determinat direct, de la cauză la efect, că majorarea cheltuielilor reclamantei a avut ca unică cauză folosirea resurselor sale de către societatea pârâtă, prin intermediul angajaţilor reclamantei şi nici că produsele agricole constatate ca fiind transportate în plus faţă de produsele recoltate provin în mod cert din recolta reclamantei.

Sub un alt aspect, instanţa de apel a reţinut că folosirea utilajelor, a combustibilului şi valorificarea recoltei societăţii reclamante pe numele societăţii pârâte reprezintă fapte ce pot îmbrăca forma unor infracţiuni, însă nu sunt fapte de concurenţă neloială.

Faptele invocate de reclamantă, astfel cum a apreciat instanţa de apel, nu se circumscriu noţiunii de concurenţă neloială, ci pot antrena răspunderea angajaţilor pentru prejudiciile aduse societăţii, precum şi a administratorului de fapt, în baza mandatului de reprezentare acordat.

Totodată, curtea de a apel a reţinut că pentru a fi însă în prezenţa unei fapte de concurenţă neloială care să fi creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, era necesar a se proba că scopul atragerii salariaţilor a fost acela de a dezorganiza activitatea societăţii reclamante şi că acest lucru nu a fost dovedit.

Instanţa de apel a reţinut şi că, aşa cum a rezultat din raportul de expertiză efectuat în apel în al doilea ciclu procesual, venitul brut pe care l-ar fi obţinut reclamanta era în sumă de 258.798,11 RON, cu care reclamanta a înţeles să-şi majoreze pretenţiile, pentru care nu a depus, însă, dovada achitării taxei judiciare de timbru

Ca atare, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, instanţa de apel a procedat la anularea acestui capăt de cerere privind prejudiciul rezultat din rezilierea contractelor de arendă.

În ceea ce priveşte calitatea procesual pasivă a pârâtei F., introdusă în cauză în calitate de soţie supravieţuitoare a pârâtului decedat D., curtea de apel a reţinut că aceasta este chemată să răspundă în limita patrimoniului moştenit de la soţul său, în condiţiile în care s-ar fi stabilit în sarcina acestuia răspunderea pentru faptele imputate, şi nu pentru fapte proprii. În calitate de moştenitoare, aceasta este chemată să acopere eventualul prejudiciu în limita valorii bunurilor moştenite, conform dispoziţiilor C. civ.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, motivele fiind următoarele:

Potrivit recurentei-reclamante, în rejudecare după casare, instanţa de apel

a pronunţat o hotărâre care nu cuprinde o analiză cu privire la toate aspectele invocate, motivarea instanţei de apel fiind lacunară şi având caracter de generalitate, fără a se argumenta în concret care au fost motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în sensul înlăturării apărărilor sale. Potrivit recurentei-reclamante, decizia recurată a fost motivată superficial, fără a fi evidenţiate în concret probele şi dispoziţiile legale care să susţină soluţia pronunţată în cauză.

O altă critică a recurentei-reclamante vizează faptul că instanţa de apel, în considerentele deciziei atacate, s-a contrazis atunci când a reţinut că cel puţin pârâtul D. a săvârşit acte de concurenţă neloială, însă a apreciat că nu există legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea atacată cuprinde dispoziţii contradictorii, în sensul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă critică decizia şi pentru faptul că a fost admis apelul incident declarat de pârâţii S.C. B. S.R.L., E., D. şi C., în considerente reţinându-se că pentru perioada 2008-25.10.2009 acţiunea ar fi fost prescrisă.

Considerentele instanţei de apel sunt, în opinia recurentei-reclamante, contradictorii, întrucât, pe de o parte instanţa de apel a reţinut că a intervenit prescripţia pentru pretenţiile aferente perioadei 2008-25.10.2009, iar pe de altă parte a apreciat că din materialul probator nu ar rezulta săvârşirea de către pârâţi a unor acte de concurenţă neloială care să conducă la prejudicierea reclamantei.

Totodată, recurenta-reclamantă arată că, în rejudecare, instanţa de apel a nesocotit limitele de casare stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu a admis întregul probatoriu solicitat, pentru ca apoi, în motivarea deciziei recurate, să menţioneze faptul că în cauză nu s-a determinat direct, de la cauză la efect, că majorarea cheltuielilor reclamantei a fost cauzată de folosirea resurselor sale de către societatea pârâtă, prin intermediul angajaţilor reclamantei şi nici că produsele agricole constatate ca fiind transportate în plus faţă de produsele recoltate provin în mod cert din recolta reclamantei.

Potrivit recurentei-reclamante, nu a avut posibilitatea de a face dovada acestor aspecte, în condiţiile în care instanţa de apel a respins în mod nelegal probele solicitate, respectiv: înscrisuri, proba testimonială, expertiza grafologică.

Instanţa de apel, astfel cum arată recurenta-reclamantă, a încuviinţat numai cererea de completare a raportului de expertiză cu un singur obiectiv.

Mai mult decât atât, recurenta-reclamantă arată că instanţa a ignorat probele administrate în cauză, apreciind argumentele sale ca fiind speculaţii, deşi, astfel cum rezultă din depoziţia martorei H. a reieşit că intimaţii-pârâţi au săvârşit acte de concurenţă neloială, urmărind destructurarea activităţii sale.

Totodată, recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că, potrivit precizărilor de la fond, pretenţiile sale sunt aferente anilor 2008-2010, însă probele administrate au vizat anul 2012.

Potrivit recurentei-reclamante, deşi instanţa de apel a reţinut că a administrat probe aferente anilor 2005-2011, depăşind prin aceste probe perioada solicitată, aceste probe au fost ignorate.

Totodată, recurenta-reclamantă precizează că a depus la dosarul cauzei numeroase precizări prin care a arătat atât faptele de concurenţă neloială, cât şi persoanele care se fac vinovate de acestea.

De asemenea, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 11/1991, a apreciat că faptele intimaţilor nu se circumscriu noţiunii de concurenţă neloială.

În opinia recurentei-reclamante, instanţa de apel a dat o dezlegare greşită şi cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Recurenta-reclamantă susţine că nu a avut cunoştinţă despre faptele şi actele de concurenţă neloială săvârşite de intimaţii-pârâţi decât în anul 2011, astfel că nu se poate aprecia că a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune.

De asemenea, recurenta-reclamantă arată că în mod greşit a motivat instanţa de apel faptul că nu a probat o dată certă la care a cunoscut faptele şi prejudicial creat, deoarece atât prin martori, cât şi prin răspunsurile intimaţilor- pârâţi la interogatoriu a demonstrat că a cunoscut despre faptele de concurenţă neloială săvârşite de aceştia în anul 2011.

Totodată, recurenta-reclamantă invocă faptul că, deşi instanţa e apel a redat pasaje ample din raportul de expertiză întocmit în cauză, nu s-a raportat la concluziile expertului şi mai mult decât atât, nu a avut în vedere răspunsul la obiecţiuni şi nici suplimentul la raportul de expertiză.

Mai mult decât atât, motivarea instanţei de apel, astfel cu susţine recurenta-reclamantă, se bazează pe supoziţii, care nu au fost demonstrate de pârâţi cu înscrisuri.

Astfel cum afirmă recurenta-reclamantă, din raportul de expertiză întocmit de domnul expert G. reiese că, în urma deturnării clientelei, cifra sa de afaceri a scăzut, în timp ce cifra de afaceri a firmei pârâte a crescut în aceiaşi perioadă de timp şi că în fiecare an suprafaţa arendată de aceasta a scăzut şi s-a mărit cu aceeaşi suprafaţă la S.C. B. S.R.L.

Totodată, recurenta-reclamantă menţionează că la data de 22.08.2005 administratorul I. i-a încredinţat mandat de administrare a S.C. A. S.R.L. pârâtului E., conform procurii speciale autentificată sub nr. x şi că acesta a reziliat nenumărate contracte de arendă ale societăţii, pentru ca ulterior, aceste contracte de arendă să fie transferate la S.C. B. S.R.L, unde pârâtul deţine în prezent calitatea de administrator.

Recurenta-reclamantă arată, de asemenea, că din tabelele cu arendatorii existente la dosar, reiese că toate contractele de arendă ale S.C. B. S.R.L. au fost înregistrate mai întâi la S.C. A. S.R.L. şi că, astfel cum contracte de vânzare-cumpărare dovedesc, intimatul-pârât C. a cumpărat nenumărate terenuri ale proprietarilor cu care S.C. A. S.R.L. avea contracte de arendă, fără a înştiinţa ceilalţi asociaţi şi administratorul statutar despre intenţia proprietarilor de terenuri de a le vinde, fapt ce a fost recunoscut de intimatul-pârât D. la interogatoriu.

Făcând trimitere la raportul de expertiză întocmit în cauză, la suplimentul la raport, la depoziţiile martorilor şi la răspunsul la interogatoriile administrate, recurenta-reclamantă susţine că intimaţii-pârâţi s-au folosit de forţa sa de muncă, i-au deturnat clientela, pentru a produce profit societăţii concurente S.C. B. S.R.L., la care erau asociaţi.

Totodată, recurenta-reclamantă susţine că a făcut dovada existenţei unor acţiuni ale intimaţilor-pârâţi care se circumscriu utilizării în mod neloial a unor secrete comerciale, prin acte de concurenţă neloială, de natură a leza interesele sale prin pierderea clientelei, dezorganizarea societăţii, scăderea cifrei de afaceri, fapte care cad sub incidenţa prevederilor Legii nr. 11/1991.

În susţinerea acestor argumente, recurenta-reclamantă expune exhaustiv situaţia de fapt.

În ceea ce priveşte apelul incident, recurenta-pârâtă apreciază că în mod greşit a fost admis de instanţa de apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 şi 9 din vechiul C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimata S.C. B. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 302 indice 1 lit. c) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimaţii F., E., C. au formulat note scrise, prin care au invocat nulitatea recursului declarat în cauză.

Prin încheierea din 23 decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus preschimbarea din oficiu a termenului de judecată din 13 ianuarie 2021, pentru data de 14 aprilie 2021.

Înalta Curte, examinând recursul declarat în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 302 indice 1 alin. (1) lit. c) şi al art. 306 alin. (3) C. proc. civ., constată următoarele:

Prealabil, se impune observaţia că, în ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară ce are ca obiect decizia prin care s-a soluţionat calea de atac a apelului împotriva sentinţei instanţei de fond şi este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanţei de apel enumerate de art. 304 C. proc. civ. sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 302 indice 1 lit. c) din acelaşi cod.

Potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situaţiile prevăzute expres şi limitativ la punctele 1- 9.

Conform art. 302 indice 1 alin. (1) lit. c) din vechiul C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) din acelaşi cod, indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9.

Dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speţă, se constată că recurenta-reclamantă a invocat formal, în susţinerea recursului său, dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 4, 6, 7, 8 şi 9 din C. proc. civ. de la 1865.

Potrivit dispoziţiilor art. 304 alin. (1) pct. 4 din vechiul C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri judecătoreşti se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, iar potrivit pct. 6, când instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recurenta-reclamantă nu a expus critici de nelegalitate care se circumscriu motivelor de recurs mai sus indicate.

Recurenta-reclamantă invocă şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţinând că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, însă criticile expuse vizează nemulţumirea acestei părţi cu privire la soluţia instanţei de apel, din perspectiva mijloacelor de probă încuviinţate şi a modului în care instanţa de apel a interpretat aceste probe.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că în sensul legii procesuale civile, interpretarea greşită de către instanţă a actului juridic dedus judecăţii (prin schimbarea naturii sau înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia) vizează interpretarea dată actului juridic încheiat de părţile litigante, care guvernează raporturile dintre acestea, şi în legătură cu care s-a născut diferendul între ele, iar nu interpretarea dată de instanţă probelor administrate în vederea soluţionării cauzei sau situaţia de fapt reţinută de aceasta.

În susţinerea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă face trimiteri la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, la probele administrate, respectiv la înscrisuri, la raportul de expertiză întocmit, la obiecţiunile la raportul de expertiză şi la suplimentul la raport, la depoziţiile martorilor şi la interogatoriile administrate intimaţilor-pârâţi.

Aşadar, toate argumentele invocate de către recurenta-reclamantă în susţinerea acestor motive de recurs vizează modul de interpretare a probelor de către instanţa de apel, deci aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanţei de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate.

Raportat la modul de redactare a cererii de recurs, reiese că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 şi 9 a fost făcută formal.

În consecinţă, constatând că recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. nu s-a conformat obligaţiei prevăzute de dispoziţiile art. 302 indice 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să ducă la aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii de recurs sancţiunea nulităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 309 din 05 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, conform dispoziţiilor art. 3021 lit. c) din C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 aprilie 2021.