Negative jurisdiction conflict: territorial competence for contractual debt arising from alternative jurisdiction between defendant's domicile and place of performance
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Constanța Court, Section of Civil Matters, thereby rejecting the Botoșani Court’s prior declination and establishing that the initial filing determined competence. The dispute involved a claim for payment of unpaid commercial services (waste storage) and interest, where the defendant invoked lack of territorial jurisdiction based on its domicile, leading the Constanța Court to decline competence in favor of Botoșani, which subsequently refused jurisdiction ex officio. Relying on Articles 113(1)(3), 107, and 116 of the Romanian Code of Civil Procedure, the ICCJ determined that the claim fell under alternative territorial jurisdiction, permitting the plaintiff to select the court of the place where the contractual obligation was performed; the Court held that once the plaintiff invoked the jurisdiction of the performance location (Constanța) rather than the defendant’s domicile, that choice was final and could not be overridden by the defendant’s domicile-based objection or the absence of a signed contract, which was deemed a substantive issue for later trial.
Legislator headnote
AI generatedart. 113 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ, art. 107 alin. (1) C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ, art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 113 pct. 3 C. proc. civ; Negative jurisdiction conflict: territorial competence for contractual debt arising from alternative jurisdiction between defendant's domicile and place of performance: , cererea a fost iniţial întemeiată pe dispoziţiile art. 1014-1017 C. proc. civ. şi modificată, ulterior, într-o acţiune în pretenţii pe dreptul comun.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 30.04.2020, sub nr. de dosar x/2020, modificată la data de 02.07.2020 reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A.: la plata sumei de 7113,24 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale seria x/28.02.2019, scadentă la data de 05.03.2019, în valoare de 7113 RON; la plata dobânzii legale penalizatoare, de la data scadenţei şi până la data achitării efective a debitului; la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părţi s-au desfăşurat relaţii comerciale în formă simplificată, în baza cărora reclamanta a prestat pentru pârâtă servicii de depozitare a deşeurilor inerte la rampa de gunoi situată în Oraşul Ovidiu, jud. Constanţa. În urma serviciilor prestate, reclamanta a emis factura fiscală seria x/28.02.2019, cu scadenţă la data de 05.03.2019, în valoare de 7113 RON, neachitată de către pârâtă.
În drept, cererea a fost iniţial întemeiată pe dispoziţiile art. 1014-1017 C. proc. civ. şi modificată, ulterior, într-o acţiune în pretenţii pe dreptul comun.
La data de 26.06.2020 pârâta B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Constanţa, susţinând că sediul său este în Botoşani, iar în temeiul art. 107 şi 1016 C. proc. civ. Judecătoria Botoşani este competentă în soluţionarea prezentei cauze.
Prin cererea adiţională depusă la 07.07.2020, reclamanta a solicitat respingere excepţiei necompetenţei teritoriale, afirmând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. şi art. 17 din Contractul remis pârâtei, astfel că, faţă de locul prestării serviciilor, Oraşul Ovidiu, Judecătoria Constanţa este competentă în soluţionarea prezentei cauze.
Prin sentinţa civilă nr. 7391/2020 din 10 septembrie 2020, Judecătoria Constanţa, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă şi a declinat soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A, în favoarea Judecătoriei Botoşani.
În fundamentarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut că reclamanta a învestit Judecătoria Constanţa cu o acţiune personală, în pretenţii, iar cu privire la competenţa materială, judecătoria este competentă în baza art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ.
În raport de aceste prevederi legale, văzând, totodată, şi art. 130 alin. (3) C. proc. civ., precum şi faptul că pârâtul are domiciliul în loc. Botoşani, a statuat că este competentă să soluţioneze cauza Judecătoria Botoşani.
A considerat instanţa că nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., coroborate cu art. 17 din contractul părţilor, având în vedere că respectivul contract de prestări servicii - depozitare deşeuri inerte - nr. 7/29.01.2019 nu este însuşit de către pârâtă, nefiind semnat de reprezentantul acesteia.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani, la data de 6 noiembrie 2020.
Prin sentinţa civilă nr. 205 din 2 februarie 2021, Judecătoria Botoşani, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecarea cauzei şi a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin prezenta acţiune s-a solicitat emiterea unei ordonanţe de plata, în temeiul unor relaţii comerciale desfăşurate de către părţi în formă simplificată.
A reţinut cea de-a doua instanţă că între părţi s-au derulat relaţii contractuale între profesionişti, care chiar dacă s-au materializat sau nu în producerea unui înscris, cu însemnătatea de ad probationem, în această etapă prealabilă fondului, care va dezlega soluţionarea existenţei ad validitatem ulterior, nu necesită atenţie antamarea fondului, cu consecinţa analizei acestuia din perspectiva semnării şi însuşirii contractului dintre părţi, aşa cum a reţinut Judecătoria Constanţa. Ceea ce este esenţial de reţinut în cercetarea competenţei fiind faptul că prezenta cerere este una de natură personală, de ordine privată, privind urmărirea unei drept de creanţă născut din raporturi contractuale, ceea ce pe planul competenţei se traduce, prin voinţa legiuitorului într-o competenţă alternativă, dictată de art. 113 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu art. 107 din acelaşi cod, dar raportat prin voinţa părţilor la art. 116 C. proc. civ.
Cu alte cuvinte, a mai reţinut instanţa, reclamantul în temeiul art. 116 C. proc. civ., a ales ca prezenta cauză să se judece de către Judecătoria Constanţa, care conform motivării în fapt, susţinută de către partea reclamantă, ar fi mai în măsură să soluţioneze pricina având în vedere locul unde s-a executat contractul, reclamantul având alegerea intre Judecătoria Botoşani ca instanţă de drept comun derivată din existenţa domiciliului pârâtului şi Judecătoria Constanţa, ca instanţă care conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., este prevăzută în contract pentru executarea obligaţiei.
Motivarea faptului că nu este semnat contractul este o chestiune strict de fond care se va analiza odată cu cercetarea judecătorească, însă a da eficienţă în această etapă de cercetare a competenţei cu prioritate, are drept consecinţa eludarea opţiunii reclamantului, de a alege între cele două instanţe menţionate.
Or, conform dispoziţiilor art. 116, din C. proc. civ., se prevede că, reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, iar conform situaţiei de fapt descrise de către reclamant, instanţa cu competenţă alternativă, conform art. 113 pct. 3 C. proc. civ., este instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, respectiv Judecătoria Constanţa.
Astfel, instanţa a constatat că nu este competentă teritorial, pentru a soluţiona cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata creanţei prin emiterea unei ordonanţe de plată, în condiţiile art. 1016 raportat la art. 116 C. proc. civ. şi art. 113 alin. (3) C. proc. civ.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Constanţa, secţia Civilă competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.
În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.
Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."
Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.
Conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, iar potrivit art. 116 C. proc. civ. "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente."
În speţă, Înalta Curte constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 30.04.2020, modificată la data de 02.07.2020 reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 7113,24 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale seria x/28.02.2019, scadentă la data de 05.03.2019, în valoare de 7113 RON, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, de la data scadenţei şi până la data achitării efective a debitului.
În drept, cererea a fost iniţial întemeiată pe dispoziţiile art. 1015-1017 C. proc. civ., ulterior fiind modificată, prin cererea adiţională depusă la 07.07.2020, într-o acţiune în pretenţii pe dreptul comun.
Înalta Curte reţine că, esenţial de reţinut în cercetarea competenţei, este faptul că prezenta cerere este una de natură personală, de ordine privată, ce priveşte urmărirea unui drept de creanţă născut din raporturi contractuale.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a susţinut că a prestat pentru pârâtă servicii de depozitare a deşeurilor inerte la rampa de gunoi situată în Oraşul Ovidiu, jud. Constanţa, iar în urma serviciilor prestate, a emis factura fiscală seria x/28.02.2019, cu scadenţă la data de 05.03.2019, în valoare de 7113 RON, neachitată de către pârâtă, prin cererea adiţională depusă la 07.07.2020, afirmând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. şi art. 17 din contractul remis pârâtei.
Aşadar, reclamanta a susţinut că locul prestaţiilor serviciilor, adică al îndeplinirii obligaţiilor, se situează pe raza Oraşului Ovidiu, jud. Constanţa.
Având în vedere că locul executării obligaţiilor se află pe raza judeţului Constanţa, instanţa constată că sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
În aplicarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., competenţa teritorială de soluţionare a cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract este alternativă între instanţa domiciliului pârâtului şi instanţa în circumscripţia căreia s-a prevăzut executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, aceste instanţe fiind deopotrivă competente să judece cauza.
Este de necontestat că prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competenţă alternativă şi că, opţiunea reclamantei a fost în sensul soluţionării cauzei la Judecătoria Constanţa, prin urmare, la instanţa de la locul executării, fie chiar în parte, a obligaţiilor contractuale, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., opţiune susţinută de prevederile art. 116 din acelaşi cod.
În egală măsură, este de reţinut că, în toate cazurile de competenţă alternativă, alegerea instanţei aparţine reclamantului, iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial, opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acţiunii s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.
Prin urmare, instanţa nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu, ori la cererea pârâtului şi nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente.
Ca atare, în raport de dispoziţiile legale menţionate şi, având în vedere că locul executării obligaţiilor se află pe raza judeţului Constanţa, competenţa teritorială a instanţei se determină în raport de opţiunea reclamantei, care a fost în sensul soluţionării cauzei la Judecătoria Constanţa, fiind la alegerea acesteia sesizarea instanţei de la sediul pârâtei ori sesizarea instanţei prevăzute la art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, secţia Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, secţia Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2021.