Jurisdictional competence of specialized sections for moral damage claims against BAAR in absent RCA insurance contexts.

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal la data de 18.07.2018 sub nr. de dosar x/2018, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor De Autovehicule din România obligarea acestuia la plata sumei de 750.000 RON reprezentând contravaloarea daunelor morale ce i se cuvin ca urmare a vătămărilor corporale suferite în urma accidentului de circulaţie produs la data de 18.07.2015, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere aferente despăgubirii solicitate începând cu data promovării prezentei cereri, până la data plăţii efective, solicitate în temeiul dispoziţiilor art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 23.10.2018, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale în cauza formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor De Autovehicule din România, şi a trimis cauza spre soluţionare către secţiile civile ale Tribunalului Bucureşti.

La data de 05.12.2018, în urma repartizării aleatorii de către Registratura Unică a Secţiilor Civile ale Tribunalului Bucureşti, cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a IV-a Civile a Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 2823/13.12.2019, Tribunalul a admis în parte cererea formulată de reclamant, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 150.000 RON cu titlu de daune morale, la plata de penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, precum şi la plata sumei de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, cererea în rest fiind respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe ambele părţi au declarat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2018.

Prin încheierea de şedinţa din camera de consiliu nr. 22 din data de 14.09.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei specializate după materie a secţiei a IV-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti şi a dispus înaintarea cauzei la registratura generală spre a fi repartizată uneia dintre secţiile a V-a sau a VI-a civile.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 18/2016, pronunţată în recurs în interesul legii, s-a statuat astfel:

"Competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare".

În considerentele deciziei menţionate, s-a arătat că toţi profesioniştii, indiferent de statutul lor juridic, sunt supuşi regulilor de drept civil, şi nu unor reguli speciale.

De asemenea, prin această decizie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc drept criterii în funcţie de care se pot înfiinţa, în cadrul secţiilor civile, complete specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii obiectul şi natura acestora, prezentând o enumerare exemplificativă a patru categorii de litigii. Se constată că textul art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările următoare, nu indică in terminis, în afară de natura şi obiectul litigiului, alte criterii în funcţie de care se pot înfiinţa, în cadrul secţiilor civile, complete specializate ori, după caz, tribunale specializate.

În realitate, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea competenţei materiale procesuale a tribunalelor/secţiilor specializate, se va ţine seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

În acest context, a reţinut Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 13/18.05.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, nepublicată la data prezentei hotărâri, s-a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, în litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale şi morale formulate de terţele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulaţie, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forţat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât şi în litigiile privind acţiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competenţa materială procesuală revine secţiilor specializate."

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2020, la data de 22 octombrie 2020.

Prin încheierea nr. 2 din 13 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a IV-a a Curţii de Apel Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În fundamentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Decizia nr. 13/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii nu este aplicabilă în cauză, neputând fi avută în vedere la stabilirea competenţei de soluţionare a prezentei cauze în favoarea secţiei a V-a a Curţii de Apel Bucureşti.

Astfel, prin decizia nr. 13/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii s-a stabilit că "În litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale şi morale formulate de terţele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulaţie, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forţat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât şi în litigiile privind acţiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competenţa materială procesuală revine secţiilor specializate".

Atribuţiile Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (BAAR) sunt stabilite prin Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule si tramvaie.

Potrivit art. 32 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, BAAR despăgubeşte persoanele prejudiciate în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire şi, după plata despăgubirii, se subrogă în drepturile acestora dobândind un drept de regres împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului, în privinţa despăgubirii plătite, a cheltuielilor legate de instrumentarea şi lichidarea pretenţiilor de despăgubire, precum şi pentru dobânda legală aferentă cheltuielilor efectuate.

Prin urmare, calitatea de creditor derivă din lege şi nu dintr-un raport contractual, astfel cum se întâmplă în cazul contractului de asigurare la care se raportează decizia nr. 13/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Calitatea de profesionist a uneia dintre părţile litigante nu este de natură a atrage o altă competenţă în condiţiile în care BAAR nu acţionează în calitate de asigurator RCA.

Faţă de aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, în cauză, este dedusă judecăţii o acţiune de natură pur civilă, astfel încât nu este competentă să soluţioneze prezentul apel.

Suplimentar, instanţa a reţinut că sentinţa apelată în prezenta cauză a fost pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ce nu are în competenţă de soluţionare în materii cu profesioniştii, astfel încât nu poate să revină secţiei a V-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a apelului declarat în cauză.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că obiectul cauzei îl constituie cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, prin care se solicită despăgubiri, constând în daune morale, pentru prejudiciile produse în urma unui accident B., în speţă neexistând un contract de asigurare RCA.

Se constată faptul că cererea de chemare în judecată este îndreptată împotriva Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România - BAAR, care are ca atribuţii acordarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate în situaţia lipsei poliţei auto de asigurare obligatorie.

În cuprinsul cererii se invocă, drept temeiuri ale acesteia, art. 1381-1395 C. civ., privind repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale, art. 2223-2226 C. civ., referitoare la asigurarea de răspundere civilă, cât şi dispoziţiile Normei ASF nr. 23/2014, astfel cum a fost modificată prin Norma ASF nr. 2/2015, cu referiri la dispoziţiile O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie.

Prin urmare, faţă de temeiurile de drept invocate, în discuţie este o cauză în materie de asigurare.

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 18/2016, pronunţată în recurs în interesul legii, s-a stabilit, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, că, "competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare".

De asemenea, prin această decizie s-a reţinut că dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc drept criterii în funcţie de care se pot înfiinţa, în cadrul secţiilor civile, complete specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii obiectul şi natura acestora, prezentând o enumerare exemplificativă a patru categorii de litigii.

Înalta Curte reţine că litigiile în materie de asigurări sunt considerate distinct de C. proc. civ., făcându-se referire la acestea în art. 115 C. proc. civ., articol cu denumirea "Cererile în materie de asigurări". De asemenea, materia raporturilor juridice de asigurare este una specială, reglementată prin legi speciale (Legea nr. 237/2015, Legea nr. 32/2000, Legea nr. 136/1995, Legea nr. 132/2017,O.U.G. nr. 54/2016, Norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi de Autoritatea de Supraveghere Financiară, etc.). Aceste raporturi juridice sunt guvernate de dispoziţii speciale, care ţin seama de specificul activităţii de asigurare, derogatorii sub multe aspecte de la dreptul comun reglementat de C. civ.. Aşadar, litigiile în materia asigurărilor implică aplicabilitatea unor norme speciale, menite să gestioneze piaţa de asigurări şi protecţia consumatorilor în relaţia cu aceasta, având o anumită specificitate în raport de cele guvernate de C. civ., care decurge din natura raporturilor juridice puse în discuţie.

Raporturile juridice constituite în contextul Ordinului nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecţie a victimelor străzii şi, ulterior, în contextul O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie (act normativ care a prevăzut preluarea atribuţiilor Fondului de către Biroul Asiguratorilor de autovehicule din România - BAAR) sunt grefate pe aceste dispoziţii legale care vizează protecţia victimelor accidentelor de circulaţie.

Prin urmare, litigiile de natura celui prezent au elemente comune cu cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii enumerate exemplificativ în art. 226 din Legea nr. 71/2011, categorii de litigii care cad în specializarea secţiilor pentru litigii cu profesionişti.

Prin obiectul său, astfel cum a fost conturat prin cererea de chemare în judecată, acţiunea de faţă are natura unei acţiuni de genul celor date în competenţa funcţională a completelor/secţiilor specializate în litigii cu profesionişti, materia raporturilor juridice de asigurare fiind una specială, reglementată prin legi speciale.

Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "În cadrul curţilor de apel funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale."

În acest sens, va fi avută în vedere şi Decizia nr. 13/18.05.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru Soluţionarea Recursului în Interesul Legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1309/30.12.2020, prin care s-a statuat că, "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, stabileşte că: În litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale şi morale formulate de terţele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulaţie, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forţat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât şi în litigiile privind acţiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competenţa materială procesuală revine secţiilor specializate."

Luând în considerare faptul că prin Decizia nr. 13/18.05.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru Soluţionarea Recursului în Interesul Legii, s-a prevăzut competenţa materială procesuală a secţiilor specializate în situaţia în care se solicită plata de despăgubiri materiale şi morale formulate de terţele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulaţie, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forţat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, iar în prezenta cauză pârâta substituie asiguratorul RCA, în situaţia inexistenţei poliţei obligatorii, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2021.