Recusal rejection quashed and case remanded over judge's prior findings on design-services contract.

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data de 16.11.2017 sub nr. x/2017 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei admiterea acţiunii şi obligarea pârâtei la: finalizarea procedurilor de expropriere a terenurilor aflate pe coridorul de expropriere al lucrării "Reabilitare DN1H, km 75+446 - km 128+823, Zalau-RastocP, abandonate de aceasta în anul 2014; plata sumei de 9.769.734 RON (echivalentul a 2.106.000 Euro) reprezentând penalităţi de întârziere de 2.000 Euro pe zi datorate până în prezent pentru nefinalizarea procedurilor de expropriere aferente obiectivului "Reabilitare DN 1H Zalău - Rastoci, km 75+446 - km 128+820"; achitarea penalităţilor de 2.000 Euro pe zi începând cu data de 13.11.2017 (data prezentei) si pana la data finalizării procedurilor de expropriere; plata sumei de 65.072,49 RON reprezentând contravaloarea documentaţiei conforme cu execuţia ("As-built Documents") aferente obiectivului "Reabilitare DN 1H Zalău - Rastoci, km 75+446 - 128+820"; plata sumei de 7.988.358 RON (echivalentul a 1.722.000 Euro) reprezentând penalităţi de întârziere de 2.000 Euro pe zi datorate pentru nepredarea documentelor conforme cu execuţia ("As-built Documents") aferente obiectivului "Reabilitare DN 1H Zalău - Rastoci, km 75+446 - 128+820" şi la plata cheltuielilor de judecata.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 977, art. 982, art. 984 şi art. 984 art. 1703, C. civ. vechi.

2. Prin sentinţa civilă nr. 761/22.03.2019 a Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată.

3. Împotriva acestei sentinţe a formulat cerere de apel reclamanta, solicitând admiterea apelului formulat, anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, schimbarea sentinţei şi admiterea acţiunii.

În cursul soluţionării apelului, apelanta-reclamantă A. S.R.L. a formulat cererea de recuzare a doamnei judecător C..

Prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu în data de 15.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondată cererea de recuzare a doamnei judecător C., formulată de petenta A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 2005/A din 26 noiembrie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamantei.

4. Împotriva încheierii din 15 octombrie 2019 şi deciziei civile nr. 2005 din 26 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Comercială, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. care a solicitat admiterea recursului formulat, casarea deciziei şi a încheierii recurate, precum şi a sentinţei civile nr. 761/22.03.2019 a Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată Tribunalului Bucureşti. Totodată, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta îşi subsumează criticile motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., argumentaţia adusă în susţinere vizând următoarele aspecte:

In cadrul recursului declarat împotriva încheierii din 15 octombrie 2019 recurenta formulează următoarele critici:

O primă critică vizează faptul că instanţa de apel a respins în mod greşit cererea de recuzare a d-nei judecător C., motiv pentru care completul care a procedat la judecarea apelului nu a fost alcătuit potrivit dispoziţiilor legale (art. 488 alin. (1) pct. l C. proc. civ.).

În susţinerea acestei critici recurenta arată că, la termenul de judecată din data de 8 octombrie 2019, recurenta a constatat că preşedintele completului de judecată din apel, respectiv d-na judecător C., şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia din aceasta cauză, motiv pentru care a înţeles să formuleze o cerere de recuzare a acesteia, întemeiată pe cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu în data de 15.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de recuzare a d-nei judecător C., cu motivarea că "motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) din C. proc. civ. nu vizează soluţionarea unei alte cauze ce vizează aceleaşi raporturi juridice, printr-o procedură specială, ci o antepronunţare întâmplătoare, ce poate avea loc fie în cadrul extraprocesual, fie în timpul soluţionării cauzei pendinte (prin modul de soluţionare si motivare a unor excepţii), fie prin soluţionarea unor alte cauze, dacă la acel moment, prin depăşirea cadrului procesual şi-ar fi spus părerea si asupra speţei de faţă, ipoteze care nu se verifică in prezenta cauză".

In cadrul celei de-a doua critici, recurenta arată că cererea de recuzare a fost respinsă în mod greşit, printr-o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) C. proc. civ., critică subsumată art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin interpretarea şi aplicarea greşită a normelor legale care reglementează cazurile de incompatibilitate ale judecătorilor, împrejurare care a determinat nelegala compunere a completului de judecată.

În susţinere arată recurenta, completul care a fost învestit cu soluţionarea cererii de recuzare, cu toate că a statuat în sensul că motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) din C. proc. civ. vizează şi ipoteza în care judecătorul învestit cu soluţionarea unei alte cauze, prin depăşirea cadrului procesual respectiv, şi-ar fi spus şi părerea asupra cauzei de faţă, a nesocotit faptul ca doamna judecător C., într-o altă procedura judiciară, a făcut aprecieri de fond cu privire la obiectul contractului încheiat între părţi şi a stabilit pe baza aceloraşi înscrisuri că intimata nu şi-a asumat faţă de recurentă obligaţia de proiectare vizând întocmirea proiectului As-Built.

Consideră recurenta că, din acest punct de vedere, cererea de recuzare a fost respinsă prin interpretarea şi aplicarea greşită a normelor procedurale care reglementează cazurile de incompatibilitate ale judecătorilor, împrejurare care a determinat soluţionarea apelului de către un complet de judecată care nu a fost alcătuit conform prevederilor legale.

Recurenta precizează, în subsidiar, în ipoteza în care instanţa de control judiciar va aprecia că această critică nu se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., că înţelege să îşi întemeieze aceasta critică şi pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

In cadrul recursului declarat împotriva deciziei nr. 2005 din 26 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, recurenta formulează următoarele critici:

Prima critică este formulată prin raportare la motivul de casare reglementat de art. 488 alîn.(l) pct. 8 C. proc. civ. şi aceasta vizează faptul că hotărârea instanţei de apel s-a pronunţat cu încălcarea normelor care reglementează efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Recurenta apreciază că soluţia instanţei de apel, de menţinere a hotărârii tribunalului, prin care s-a admis efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat este fundamental greşită.

În susţinerea acestei critici recurenta arată, contrar celor reţinute de instanţa de apel, că nu există autoritate de lucru judecat provizorie cu privire la considerentele sentinţei civile nr. 849/29.11.2017 a Tribunalului Bacău pentru următoarele argumente:

Intre cauzele care formează obiectul dosarelor nr. x/2017 şi nr. y/2017 nu exista tripla identitate de părţi, obiect şi cauză întrucât în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Bacău, reclamanta este societatea B., iar obiectul procesului îl reprezintă pretenţiile acesteia fata de recurentă, izvorâte din Contractul de prestări servicii de proiectare nr. x/2009, iar în procesul pendinte, recurenta are calitatea de reclamantă, obiectul acestuia constituindu-l pretenţiile derivate din acelaşi acord contractual, între cele două procese fiind cel mult o identitate de cauză, neexistând identitate de părţi şi obiect.

In al doilea rând, recurenta consideră că, doar in situaţia în care recurenta ar fi formulat o cerere reconvenţională în dosarul nr. x/2017, având aceleaşi pretenţii ca şi în procesul pendinte, s-ar putea discuta de o autoritate de lucru judecat provizorie cu privire la considerentele sentinţei civile nr. 849/29.11.2017, întrucât între cele două procese ar fi întrunite condiţiile litispendenţei, mai puţin cea vizând aflarea ambelor cauze în stadiul procesual fond.

In al treilea rând, se arată, chiar dacă ar fi fost întrunite condiţiile litispendenţei între cele două dosare, având în vedere că dosarul nr. x/2017 a fost deja suspendat de Curtea de Apel Bacău până la soluţionarea prezentului dosar, ar fi absurd ca sentinţa civilă nr. 849/29.11.2017 a Tribunalului Bacău să fie in măsură să paralizeze, în temeiul autorităţii de lucru judecat, prezentul litigiu.

Consideră recurenta că, în ceea ce priveşte critica sa vizând modul greşit în care instanţa de apel a înţeles să aplice normele legale care reglementează efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat - respectiv prevederile art. 430 alin. (1) - (4) din C. proc. civ. - pot fi încadrate şi în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Astfel, se arată, având în vedere ca instanţa de apel a apreciat că în mod corect prima instanţa a admis efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (puterea de lucru judecat) cu privire la considerentele sentinţei civile nr. 849/2017 a Tribunalului Bacău, în condiţiile în care aceasta din urmă hotărâre nu este definitivă, fiind atacata cu apel, iar judecarea apelului fiind suspendată până la soluţionarea definitiva a prezentului dosar, instanţa de apel a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii.

5. La dat de 10 martie 2020, intimata B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Relativ la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta arată că, în mod corect, a reţinut instanţa ce a soluţionat cererea de recuzare următoarele:

"(...) motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) din C. proc. civ. nu vizează soluţionarea unei alte cauze ce vizează aceleaşi raporturi juridice, printr-o procedura specială, ci o antepronunţare întâmplătoare (imputabilă sau nu), ce poate avea loc fie în cadrul extraprocesual, fie în timpul soluţionării cauzei pendinte (prin modul de soluţionare şi motivare a unor excepţii), fie prin soluţionarea unor alte cauze, dacă la acel moment, prin depăşirea cadrului procesual şi-ar fi spus părerea şi asupra speţei de faţă, ipoteze care nu se verifică în prezenta cauză (...)", în condiţiile în care obiectul dosarului nr. x/2018 a fost reprezentant de emiterea unei ordonanţe de plată, procedură specială a cărei judecată este limitată la dezbateri sumare şi la administrarea unui probatoriu limitat.

Cu privire la critica vizând încălcarea autorităţii de lucru judecat, intimata consideră că aceasta este nefondată faţă de faptul că prevederile art. 430 alin. (4) C. proc. civ. nu fac nicio distincţie cu privire la caracterul provizoriu al autorităţii de lucru judecat în raport de modalitatea de valorificare a lucrului judecat. Se arată că principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus este deplin aplicabil prezentei situaţii, faţă de faptul că din conţinutul tuturor normelor ce reglementează efectele autorităţii de lucru judecat provizorie nu rezultă existenţa niciunei distincţii în raport de efectul pozitiv sau efectul negativ al lucrului judecat.

Conchide intimata că, în mod corect, instanţa de apel a dat eficacitate efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat provizorie ce decurge din sentinţa civilă nr. 849/2017, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2017.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înţeles să îşi exercite acest drept.

Prin încheierea din 9 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul.

6. Înalta Curte, analizând recursul formulat, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat, în cuprinsul cererii de recurs vizând încheierea Camerei de Consiliu din 15 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, în raport de motivele de fapt arătate în cererea de recurs, va califica aceste temeiuri juridice ca fiind circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ., dat fiind faptul că normele de drept ce reglementează cazurile de incompatibilitate a judecătorilor sunt edictate în vederea respectării garanţiilor procesuale ale unei bune administrări a justiţiei, fără legătură cu normele de drept substanţial ce reprezintă cauza juridică a demersului judiciar.

Criticile aduse de recurentă încheierii din 15 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a respins cererea de recuzare a doamnei judecător C., care a făcut parte din compunerea completului de judecată ce a soluţionat şi decizia recurată, sunt fondate şi în consecinţă recursul va fi admis pe temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ., potrivit celor ce se vor arăta în continuare:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. priveşte ipoteza "când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

De asemenea, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.

În speţă, ca motiv de recuzare a doamnei judecător C., apelanta-reclamantă a invocat faptul că aceasta a soluţionat cererea în anulare, prin decizia civilă nr. 2123/27.06.2018, aşa încât nu poate participa la judecarea apelului, regăsindu-se în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în sensul că şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia din cauză.

Înalta Curte constată că în considerentele încheierii din 15 octombrie 2019, prin care s-a respins cererea de recuzare, instanţa a reţinut, în esenţă, că regula invocată de parte (art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.) nu vizează, ca principiu, soluţionarea unei alte cauze ce priveşte aceleaşi raporturi juridice, printr-o procedură specială, ci o antepronunţare întâmplătoare (imputabilă sau nu), ce poate avea loc fie în cadru extraprocesual, fie în timpul soluţionării cauzei de faţă (prin modul de soluţionare şi motivare a unor excepţii), fie prin soluţionarea unor altor cauze, dacă la acel moment, prin depăşirea cadrului procesual, şi-ar fi spus părerea şi asupra speţei respective.

Or, această ultimă ipoteză, s-a mai reţinut, nu se verifică în concret în condiţiile în care prin decizia civilă 2123/2018, pronunţată în limitele procedurii reglementate de art. 1014 şi urm. C. proc. civ. s-a constatat că, în limita probatoriului permis de respectiva procedură, nu pot rezulta într-un mod lipsit de echivoc caracterele necesare ale creanţei invocate.

S-a reţinut, de asemenea, că, respectând limitele devoluţiunii fiecărui tip de procedură şi prin raportare la cadrul procesual permis atât de procedura specială, cât şi de cea de drept comun, precum şi la faptul că doamna judecător nu a făcut aprecieri care să depăşească cadrul procesual al ordonanţei de plată şi care să antameze posibilitatea de analiză a speţei pe dreptul comun, cererea de recuzare este nefondată.

Revenind la motivele de recurs, Înalta Curte subliniază că atât cererea de recuzare, cât şi recursul care vizează încheierea prin care această cerere a fost respinsă, pleacă de la premisa că dezideratul de imparţialitate şi chiar aparenţa de imparţialitate sunt ştirbite în cauză în raport de împrejurarea că magistratul recuzat a făcut parte din completul care a pronunţat decizia civilă nr. 2123/2018 în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Bucureşti, decizie în care s-au făcut aprecieri cu privire la aceleaşi raporturi juridice deduse judecăţii în speţă, respectiv privind contractul nr. x/2009, în sensul statuării că societatea B. S.R.L. nu şi-a asumat faţă de societatea A. S.R.L. obligaţia de proiectare constând în realizarea documentaţiei conformă cu execuţia As-Built, acest contract fiind la baza cererii formulate de reclamanta-recurentă şi în prezenta cauză.

Acţiunea în anulare ce a format obiectul dosarului nr. x/2018 a privit cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. prin care s-a solicitat emiterea unei ordonanţe de plată în baza căreia debitoarea B. S.R.L. să fie obligată la plata penalităţilor prevăzute la art. 9.2 din Contractul de prestări servicii proiectare nr. x/29.10.2009.

În considerentele deciziei civile nr. 2123/2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2018, s-a reţinut, în esenţă, că titlul de creanţă invocat de reclamanta-creditoare A. S.R.L. este reprezentat de Contractul de prestări servicii de proiectare nr. x/21.10.2009, iar creanţa solicitată este rezultată din aplicarea art. 9.2 din acest contract, suma de 7.780.340,4 RON (echivalentul a 1.722.000 euro) constituind penalităţi de întârziere de 2000 euro pe zi, calculate pentru perioada cuprinsă între data de 26.03.2014, data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi data de 03.08.2016, data predării proiectului întocmit de societatea terţă D. S.R.L. către CNADNR S.A., numărul de zile de întârziere fiind de 861.

Totodată, s-a constatat că la art. 2.1 şi 2.2.1. din Contractul nr. x/21.10.2009 nu se stipulează expres că societatea B. S.R.L. are obligaţia de a întocmi un proiect de execuţie as-built. Obligaţia cu caracter general, asumată de societatea B. S.R.L. prin art. 2.2.1, de a-şi însuşi toate obligaţiile asumate de societatea A. S.R.L. către CNADNR S.A. prin Contractul nr. x nu poate privi decât acele obligaţii ale reclamantei-creditoare în legătură cu documentaţia de proiectare ce face obiectul Contractului nr. x/21.10.2009, iar nu şi alte obligaţii, ce exced obiectului acestui contract.

Cu privire la clauza 5.6 din Contractul nr. x s-a constatat că aceasta prevede obligaţii asumate de reclamantă fată de Inginer, iar nu faţă de CNADNR S.A. şi reclamanta-creditoare însăşi arată că acesta este un proiect post-execuţie, deşi documentaţia as-build trebuia predată, conform art. 5.6, înainte de momentul efectuării recepţiei la terminarea lucrărilor.

Prin cererea de chemare in judecata ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanta a solicitat, printre altele, obligarea intimatei la plata sumei de 65.072,49 RON reprezentând contravaloarea documentaţiei conforme cu execuţia ("As-built Documents") aferente obiectivului "Reabilitare DN 1H Zalău - Rastoci, km 75+446 -128+820", precum şi plata sumei de 7.988.358 RON (echivalentul a 1.722.000 Euro) reprezentând penalităţi de intarziere de 2.000 Euro pe zi datorate pentru nepredarea documentelor conforme cu execuţia ("As-built Documents") aferente obiectivului "Reabilitare DN 1H Zalău - Rastoci, km 75+446 - 128+820", aferente perioadei 26.03.2014 - 03.08.2016.

În contextul dat, având în vedere că, principial, judecătorul nu poate să îşi cenzureze propriile convingeri expuse în cuprinsul unei hotărâri judecătoreşti, Înalta Curte apreciază că este fondată critica recurentei prin care se susţine că instanţa care a soluţionat cererea de recuzare a nesocotit faptul ca doamna judecător C., intr-o alta procedura judiciara speciala, a făcut aprecieri în cuprinsul considerentelor cu privire la obiectul contractului încheiat intre parti si a stabilit ca intimata nu si-ar fi asumat fata de reclamantă obligaţia de proiectare vizând întocmirea proiectului As-Built.

În speţă, aşa cum reiese din considerentele deciziei nr. 2123/2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2018, magistratul recuzat a expus şi statuări cu privire la obiectul Contractului de prestări servicii de proiectare nr. x/2009, reţinând că la art. 2.1 si art. 2.2.1 din Contractul nr. x/2009 nu se stipulează expres faptul ca societatea B. avea obligaţia de a întocmi un proiect de execuţie As-built, precum şi că obligaţia cu caracter general, asumată de societatea B. prin art. 2.2.1, de a a-şi însuşi toate obligaţiile asumate de reclamanta-creditoare către CNADNR S.A. prin Contractul nr. x, nu poate privi decât acele obligaţii ale reclamantei-creditoare în legătură cu documentaţia de proiectare ce face obiectul Contractului nr. x/21.10.2009, iar nu şi alte obligaţii, ce exced obiectului acestui contract. De asemenea, a mai reţinut că, referitor la clauza 5.6 din Contractul nr. x, aceasta prevede obligaţii asumate de societatea A. S.R.L. fată de Inginer, iar nu faţă de CNADNR S.A.

Prin soluţia dată cererii de recuzare, s-au încălcat dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar împrejurarea că la soluţionarea apelului, completul de judecată a fost chemat să răspundă în prezentul litigiu unor aspecte analizate anterior de un membru al completului de judecată şi asupra cărora magistratul recuzat a făcut aprecieri în cuprinsul hotărârii menţionate anterior, conferă indicii temeinice care susţin îndoielile recurentei-reclamantei privind lipsa imparţialităţii judecătorului recuzat.

Prin urmare, recuzarea formulată de reclamantă era circumscrisă motivelor prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit articolului 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ce garantează dreptul ca o judecată a unei cauze să se desfăşoare în mod echitabil şi în termen rezonabil, de un tribunal imparţial şi independent, părţile unui litigiu trebuie să beneficieze de garanţia imparţialităţii judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzei lor, ceea ce implică, în persoana judecătorilor, excluderea oricărei bănuieli legitime şi a oricăror idei preconcepute privitoare la soluţia procesului. Din acest punct de vedere, aparenţa imparţialităţii este la fel de importantă ca şi imparţialitatea însăşi.

Ca urmare, pentru aceste considerente şi în condiţiile în care cerinţa existenţei unei instanţe independente şi imparţiale constituie o garanţie pentru înfăptuirea actului de justiţie, instanţa supremă apreciază ca sunt fondate criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ.

Astfel respingerea greşită, prin încheierea din 15 octombrie 2019, a cererii incidentale de recuzare a unui membru al completului de judecat i-a cauzat recurentei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârilor recurate, raportat la dispoziţiile art. 179 alin. (3) C. proc. civ., decizia recurată fiind pronunţată de un complet de apel în compunerea căruia se regăsea un magistrat aflat într-o situaţie de incompatibilitate.

În aceste condiţii, celelalte critici formulate de recurentă cu privire la decizia dată asupra apelului nu se mai impun a fi analizate.

În concluzie, reţinând caracterul fondat al recursului, instanţa supremă, în temeiul art. 497 teza I C. proc. civ., potrivit căruia, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată", va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii Camerei de Consiliu din data de 15 octombrie 2019 şi a deciziei civile nr. 2005/A din 26 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, va casa încheierea şi decizia recurate şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii Camerei de Consiliu din data de 15 octombrie 2019 şi a deciziei civile nr. 2005/A din 26 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează încheierea şi decizia recurate şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2021.