Insolvency suspension extends to creditor’s appeal on unpaid invoices under Law 85/2014

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 6 iulie 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 56.275,24 RON - echivalentul facturilor scadente rămase neachitate; 132.295,33 RON - echivalentul penalităţilor de întârziere pentru facturile scadente şi ramase neachitate, calculate până în data de 31.05.2017; penalităţi de întârziere/daune moratorii pentru facturile scadente şi rămase neachitate, calculate din data de 31.05.2017 şl până la plata efectivă a facturilor menţionate lapetitul nr. 1; 24.198,47 RON - echivalentul penalităţilor de întârziere aferente facturilor achitate după scadenţă; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate înadmisibilitatea emiterii facturii x/03.02.2017 in valoare totala de 450,20 RON; să se constate nulitatea actelor si faptelor reţinute în factura nr. x/03.10.2016 în valoare totala de 54.000,00 RON; să se dispună desfiinţarea totală a actelor unilaterale întocmite de S.C. A. S.R.L., implicit desfiinţarea totala a facturilor x/2016 în valoare totala de 54.000,00 RON si x/03.02.20T7 în valoare totala de 450,20 RON, in lipsa contractului dintre părţi; să se dispună obligarea A. S.R.L. la emiterea unor facturi de stornare privind facturile x/2017 şi x/2016, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii; să se dispună obligarea S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

2. Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 674 din 12 octombrie 2015, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi, în consecinţă, a declinat în favoarea Judecătoriei Arad competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L..

Astfel învestită, Judecătoria Arad, prin sentinţa civilă nr. 2038 din 2 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.. A obligat S.C. B. S.R.L. Ia plata către S.C. A. S.R.L. a următoarelor sume: 56.275,24 RON contravaloare facturi neachitate ;. 132.295,33 RON echivalentul penalităţilor de întârziere pentru facturile scadente şi rămase neachitate, calculate până la data de 31.05.2017; la plata sumei reprezentând penalităţile de întârziere, contractuale, pentru facturile scadente şi rămase neachitate, calculate din data de 01.06.2017 şi până la plata efectivă a acestora; 24.198,47 Iei echivalentul penalităţilor de întârziere pentru facturile achitate după scadenţă, fără cheltuieli de judecată.

A respins acţiunea reconvenţională formulată de S.C. B. S.R.L., fără cheltuieli de judecată.

3. Împotriva sentinţei civile nr. 2038 din 2 mai 2018, pronunţată de Judecătoria Arad, a formulat apel pârâta S.C. B. S.R.L..

Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 72 din 9 aprilie 2019, a admis în parte apelul exercitat de către apelanta pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2038/02.05.2018 pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr. x/2017, pe care a schimbat-o în parte şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamantei.

Totodată, a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. B. S.R.L.

A constatat nulitatea absolută a facturilor nr. x/03.10.2016, în valoare de 54.000 RON şi x/03.02.20I7, în valoare de 450,20 RON emise de reclamanta A. S.R.L. faţă de pârâta S.C. B. S.R.L., precum şi a actelor juridice consemnate în cuprinsul acestora.

A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii primei instanţe, privind respingerea cererilor de constatare a inadmisibilităţii emiterii facturii x/03.02.2017 şi de obligare a pârâtei A. S.R.L. la stornarea celor 2 facturi.

A obligat reclamanta pârâta reconvenţional A. S.R.L. să plătească pârâtei reclamante reconvenţional S.C. B. S.R.L. suma de 900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. SRL

Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin încheierea din data de 7 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul x/2017, a dispus suspendarea judecării cauzei privind recursul declarat de către reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 72/09.04.2012 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar C., având ca obiect pretenţii.

Instanţa de recurs a avut în vedere că a fost deschisă procedura insolvenţei împotriva societăţii debitoare S.C. B. S.R.L.. şi a apreciat că sunt astfel incidente prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2034, potrivit cărora "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale."

4. La 28 ianuarie 2020, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva încheierii din data de 7 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul x/2017 Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Fără a indica temeiul de casare, recurenta solicită admiterea recursului şi, drept consecinţă, repunerea cauzei pe rol în vederea reluării judecăţii.

Recurenta a susţinut că, in condiţiile in care, potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, valorificarea drepturilor creditorilor s-ar putea face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor, s-ar pune problema disjungerii cererii principale faţă de cererea reconvenţională. Cu toate acestea, disjungerea cauzei ar fi imposibila, întrucât soluţionarea cererii principale a reclamantei este in strânsa legătura cu cererea reconvenţională formulată de pârâtă, astfel încât se impune ca ambele cereri, atât cea principala cat si cea incidentala, sa fie soluţionate in cadrul aceluiaşi proces. Recurenta precizează că a încercat să-şi valorifice dreptul de creanţă împotriva intimatei şi după deschiderea procedurii de faliment, prin înregistrarea cererii de înscriere la masa credală, însă această cerere i-a fost respinsă.

Recurenta a susţinut că măsura suspendării luată de instanţa de apel, prin încheierea atacată, a adus atingere principiului egalităţii consacrat de legiuitor în art. 8 din C. proc. civ., dar şi dreptului la un proces echitabil faţă de faptul că i-a fost blocată în mod injust valorificarea drepturilor sale, motiv pentru care continuarea judecării cauzei se impune, atât cu privire la cererea principală, cât şi cu privire la cea incidentală.

Recurenta arată ca instanţa de recurs a dispus suspendarea de drept a cauzei, in temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Cu toate acestea, potrivit dispoziţiilor art. 75 din actul normativ menţionat, legiuitorul face strictă referire la acţiunile judiciare si extrajudiciare pentru realizarea creanţelor, însă nu şi la căile de atac formulate de către creditor. Prin urmare, recurenta a considerat că dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, nu pot fi incidente in cauza dedusa judecaţii.

În susţinerea criticii formulate recurenta a redat aspecte de ordin jurisprudenţial.

5. La data de 31 martie 2020, intimata S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de netimbrare a cererii de recurs, iar pe fond a solicitat respingerea recursului şi menţinerea suspendării cauzei.

Consideră intimata că susţinerea recurentei privind inaplicabilitatea în speţă a art. 75 din Legea nr. 85/2014 este nefondată deoarece, în cazul de excepţie prevăzut la alin. (2) al aceluiaşi text de lege, se face referire la căile de atac promovate de debitorul insolvent împotriva acţiunilor unui creditor începute înaintea deschiderii procedurii, ipoteză care nu se regăseşte în speţă.

Intimata precizează că, în opinia sa, singura variantă pentru realizarea dreptului de creanţă al recurentei este depunerea cererilor de admitere a creanţelor în cadrul procedurii insolvenţei, demers realizat de recurentă şi finalizat prin decizia civilă nr. 72/2019, pronunţată de Tribunalul Arad.

Intimata a învederat şi faptul că recurenta nu a formulat contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe conform art. 111 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, ci a continuat să-şi valorifice dreptul de creanţă pe calea dreptului comun.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înţeles să îşi exercite acest drept.

Prin încheierea din 9 februarie 2021 s-a respins excepţia netimbrării recursului, invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare, pentru considerentele arătate în cuprinsul acelei încheieri şi s-a admis în principiu recursul.

6. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

În analiza prezentului recurs se află chestiunea legalităţii unei măsuri procedurale reglementate de Legea nr. 85/2014, respectiv suspendarea judecării recursului declarat de reclamanta A. S.R.L., instanţa de recurs, în adoptarea măsurii, făcând aplicarea prevederilor art. 75 alin. (1) din legea nr. 85/2014.

Prioritar, se impune a se arăta că, deşi recurenta nu a indicat niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., criticile formulate vizează interpretarea şi aplicarea unei norme de procedură, astfel încât recursul urmează a fi analizat prin prisma pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În argumentarea prezentei cereri de recurs, recurenta a susţinut că măsura suspendării luată de curtea de apel, prin încheierea atacată, a adus atingere principiului egalităţii consacrat de legiuitor în art. 8 din C. proc. civ., dar şi dreptului la un proces echitabil, faţă de faptul că i-a fost blocată în mod injust valorificarea drepturilor sale, motiv pentru care continuarea judecării cauzei se impune, atât cu privire la cererea principală, cât şi cu privire la cea incidentală.

Totodată, recurenta a arătat ca instanţa de recurs a dispus suspendarea de drept a cauzei, in temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, deşi în cuprinsul acestor dispoziţii, legiuitorul face strictă referire la acţiunile judiciare si extrajudiciare pentru realizarea creanţelor, însă nu şi la căile de atac formulate de către creditor, astfel încât aceste prevederi legale nu pot fi incidente in speţă.

Din perspectiva criticilor aduse încheierii recurate, sub aspectul incidenţei măsurii suspendării recursului declarat de reclamanta A. S.R.L., Înalta Curte reţine că în considerarea dispoziţiilor prevăzute de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în mod legal şi temeinic, instanţa de recurs a suspendat judecarea cauzei.

Astfel, se constată că prin sentinţa civilă nr. 80 din 31 ianuarie 2019, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 70 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 a fost deschisă procedura generală de insolvenţă împotriva debitorului S.C. B. S.R.L., care are calitatea de pârâtă în prezenta cauză, fiind numit administratorul judiciar provizoriu al societăţii.

Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin încheierea din data de 7 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul x/2017, a dispus suspendarea judecării cauzei privind recursul declarat de către reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 72/09.04.2019 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar C., având ca obiect pretenţii.

Înalta Curte reţine că, potrivit reglementării cuprinse în art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, iar valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor.

Aşadar, unul dintre efectele juridice ale deschiderii procedurii insolvenţei, reglementat prin art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, priveşte suspendarea tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită demarate pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului.

Din analiza acestei dispoziţii legale rezultă că intră sub incidenţa efectului suspensiv, generat de declanşarea procedurii insolvenţei, acţiunile judiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, nefiind incluse în câmpul de aplicare al acestor dispoziţii legale, acţiunile judiciare care au alt obiect decât cel care priveşte realizarea creanţelor asupra averii debitorului.

Raportând aceste consideraţii la situaţia din cauza dedusă judecăţii, se constată că recurenta-reclamantă a învestit instanţa cu o acţiune principală pentru realizarea creanţelor împotriva societăţii aflate în insolvenţă, care are calitatea de pârâtă, iar pârâta a formulat o cerere reconvenţională, prin care a solicitat constatarea inadmisibilităţii emiterii unei facturi, constatarea nulităţii actelor si faptelor juridice reţinute în cadrul uneia dintre facturi, desfiinţarea actelor unilaterale şi desfiinţarea anumitor facturi, obligarea pârâtei reconvenţionale la emiterea unei facturi de stornare privind facturile a căror desfiinţare se solicită.

Înalta Curte reţine că, în funcţie de etapa în care se află procesul, acţiunea se manifestă, fie printr-o cerere de chemare în judecată, fie printr-o cerere de exercitare a căii de atac.

În condiţiile în care societatea aflată în insolvenţă are calitatea de pârâtă, reclamanta formulând o acţiune în pretenţii împotriva pârâtei (debitoare în procedura insolvenţei) şi văzând că obiectul căii de atac îl constituie hotărârea supusă controlului judiciar, recursul formulat de reclamantă la curtea de apel se poate identifica cu o acţiune în realizarea creanţei asupra averii debitoarei în insolvenţă, astfel încât nu se poate reţine greşita aplicare a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, măsura suspendării intervenind în condiţiile expres prevăzute de lege.

Suspendarea instituită de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 operează prin efectul legii, instanţa de judecată trebuind doar să o constate la cererea debitoarei, textul conţinând o normă imperativă, ce are drept scop concentrarea tuturor litigiilor având obiect averea debitorului în competenţa exclusivă a judecătorului sindic.

Prin urmare, în cazul deschiderii procedurii de insolvenţă împotriva unei societăţi care are calitatea de pârâtă într-o acţiune în care un creditor urmăreşte să îşi realizeze o creanţă asupra sa, judecata trebuie suspendată, aşa cum, în mod corect a procedat curtea de apel.

În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora, "Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului;", în condiţiile în care calea de atac nu este promovată de debitor şi nici nu este vorba de vreo acţiune civilă dintr-un proces penal.

Nu poate fi primită susţinerea recurentei în sensul că măsura suspendării luată de curtea de apel, prin încheierea atacată, a adus atingere principiului egalităţii consacrat de legiuitor în art. 8 din C. proc. civ. şi dreptului la un proces echitabil, faţă de faptul că i-a fost blocată în mod injust valorificarea drepturilor sale, în condiţiile în care legea insolvenţei asigură părţii interesate mijloace de natură a-i proteja dreptul pe care şi-l afirmă, mijloace pe care, de altfel, recurenta le-a şi utillizat.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din data de 7 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2021.