Payment order dismissal; inadmissibility of revision for lack of separate contradictory judgments

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin încheierea pronunţată la data de 11 septembrie 2019, de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2019, pentru a se depune concluzii scrise, având în vedere dispoziţiile art. 396 C. proc. civ., a fost amânată pronunţarea la data de 25 septembrie 2019, iar prin încheierea pronunţată la această dată, au fost respinse excepţiile invocate de creditoarea A. S.R.L., precum şi cererea acesteia formulată în contradictoriu cu debitoarea B. S.A., având ca obiect ordonanţă de plată -O.U.G. nr. 119/2007/art. 1014 C. proc. civ. şi urm., fiind obligată creditoarea la plata sumei de 7140 RON cheltuieli de judecată către debitoare.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul, în ceea ce priveşte excepţiile lipsei capacităţii de exerciţiu a debitoarei si cea a lipsei calităţii de reprezentant legal al debitoarei, le-a considerat neîntemeiate.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentanţi convenţionali a avocaţilor debitoarei, din cadrul C., D. şi societăţii de avocatură E., tribunalul a respins-o, întrucât la dosarul cauzei există împuternicirile avocaţiale în original, precum si copia contractelor de asistentă juridică, prin care apărătorii sus menţionaţi au fost împuterniciţi să o reprezinte pe debitoarea B. S.A., în litigiul dedus judecăţii.

Referitor la nulitatea absolută a contractului de asistenţă juridică nr. x/22.05.2019 şi a contractului de asistenţă juridică nr. x/01.07.2019, tribunalul a reţinut că obiectul cererii deduse judecăţii îl formează ordonanţa de plată, aceasta nefiind investită cu vreun capăt de cerere privind nulitatea contractelor de mai sus.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat a celor 4 hotărâri judecătoreşti, respectiv sentinţa civilă nr. 10/17.01.2017 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II a civilă, în dosarul x/2016, hotărârea nr. 73 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, sentinţa nr. 436/17.01.2017 a Judecătoriei Craiova, pronunţată în dosarul nr. x/2016, sentinţa nr. 11806/19.10.2016 a Judecătoriei Craiova, pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin hotărârea nr. 2623/27.02.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Craiova, tribunalul a considerat că nici această excepţie nu este întemeiată şi a respins-o, întrucât prin sentinţele de mai sus nu a fost dezlegată problema de drept dedusă judecăţii.

Referitor la excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării şi decăderea debitoarei din dreptul de a formula întâmpinare, tribunalul a considerat-o neîntemeiată, astfel că a respins-o.

Având în vedere soluţia de respingere a excepţiilor de mai sus, tribunalul a respins şi excepţia nulităţii actelor de procedură, invocată de creditoare.

În continuare, tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 1014 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că pentru promovarea unei acţiuni pe calea ordonanţei de plată, creanţa trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă şi să constea în obligaţia de plată a unei sume bani ce rezultă dintr-un contract, să fie constată printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris.

Tribunalul a mai avut în vedere că, potrivit art. 1021 alin. (1) C. proc. civ., dacă debitorul contestă creanţa, instanţa verifică dacă respectiva contestaţie este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanţa va respinge cererea creditorului prin încheiere, iar conform alin. (2), dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanţa va respinge cererea creditorului privind ordonanţa de plată prin încheiere.

În cauză, a constatat tribunalul, creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata sumei de 483.621,26 RON, reprezentând daune interese, conform art. 4 din actul adiţional la contractul de cesiune drepturi litigioase, autentificat sub nr. x/23.05.2017 de BNP F., pentru care a emis factura fiscală nr. x/08.04.2019.

Având în vedere că debitoarea, prin întâmpinare, a contestat creanţa creditoarei, invocând mai multe apărări de fond împotriva înscrisului reprezentat de actul adiţional la contractul de cesiune drepturi litigioase, autentificat sub nr. x/23.05.2017 de BNP F., de care a înţeles să se folosească creditoarea, în atare situaţie, tribunalul a considerat că sunt necesare verificări de fond, respectiv administrarea şi altor probe, nu numai a înscrisurilor prevăzute de art. 1021 alin. (1) C. proc. civ., probe admisibile potrivit legii, dar aceasta este posibil numai în cadrul promovării unei acţiuni pe calea dreptului comun.

Pentru considerentele arătate, tribunalul a reţinut că, în speţă, creanţa creditoarei nu este una certă, lichidă şi exigibilă, aceasta având la îndemână formularea unei acţiuni în pretenţii, pe calea dreptului comun, împotriva debitoarei, motiv pentru care a respins cererea de emitere a ordonanţei de plată.

Întrucât creditoarea a fost în culpă procesuală, în temeiul art. 453 C. proc. civ., tribunalul a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 7140 RON cheltuieli de judecată (onorariu avocat) către debitoare.

Împotriva încheierilor din 11 septembrie 2019 şi 25 septembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2019, a formulat cerere de revizuire revizuenta A. S.R.L., invocând, în drept, dispoziţiile art. 509 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire şi, în temeiul dispozitiilor art. 513 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., anularea încheierilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Revizuenta A. S.R.L. a expus o succintă circumstanţiere a registrului factual, invocând motive de fapt si de drept, dezvoltate în rigoarea dispoziţiilor art. 148 alin. (1) C. proc. civ., susţinând cu privire la litigiile existente între părţi, în temeiul actului adiţional din 28.02.2019 la Contractul de cesiune drepturi litigioase, că, la data de 13.05.2019, pârâta din prezenta cauza, în calitate de creditoare, a formulat cerere de emitere a ordonantei de plata înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti, sub nr. x/2019, urmare a declinării de competenţă, dosarul nr. x/2019 fiind solutionat de Tribunalul Dolj.

Revizuenta A. S.R.L. a arătat că, prin cererea în anulare, notele scrise depuse pentru termenul din 06.06.2019, concluziile scrise înregistrate sub nr. x/30.08.2019, a solicitat, sub aspect procedural, admiterea exceptiei lipsei capacităţii de exerciţiu a debitoarei; sub aspect procedural, admiterea exceptiei lipsei calităţii de reprezentant a debitoarei, admiterea exceptiei lipsei calităţii de reprezentant convenţional a avocaţilor din cadrul societăţii C., D., precum si a avocatilor din cadrul societatii de avocatura E.; sub aspect procedural, admiterea exceptiei nulităţii absolute a actelor de procedura îndeplinite de debitoare, prin reprezentanţii conventionali; admiterea exceptiei tardivităţii si decăderii debitoarei din dreptul de a formula întâmpinare; sub aspect material, admiterea cererii de emitere a ordonantei de plată si obligarea debitorului la plata sumei in cuantum de 483.621,26 RON, reprezentând daune interese, conform art. 4 din Actul aditional la contractul de cesiune drepturi litigioase, autentificat sub nr. x/23.05.2017, de BNP F., consacrată prin factura fiscala nr. x din 08.04.2019.

Pe fondul cauzei, revizuenta a invocat autoritatea de lucru judecat deplină a considerentelor deciziei nr. 20/2016, pronunţată în recursul în interesul legii, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

S-a mai susţinut, în temeiul dispozitiilor art. 1025 alin. (1) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat deplina, în manifestarea pozitiva asupra fondului raportului juridic litigios, a dispozitiilor art. 430 alin, l) si alin. (2) si art. 431 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat deplina in manifestarea pozitiva (putere de lucru judecat) a considerentelor sentintei civile nr. 10 din data de 17.01.2017 pronuntata de Tribunalul Dolj - sectia a II-a Civila în dosarul nr. x/2016, definitiva prin decizia nr. 73/25.04.20172 pronuntata de Tribunalul Dolj - sectia a II-a Civila in dosarul nr. x/2017; sentintei civile nr. 436 din data de 17.01.2017 pronuntata de Judecatoria Craiova in dosarul x/2016; sentintei civile nr. 11806 din data de 19.10.2017 pronuntata de Judecătoria Craiova in dosarul x/2016, definitivă prin hotărârea nr. 2623/27.02.2017, pronuntata de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x/2016, punctual, revizuenta susţinând că izvorul încheierii atât a contractului de cesiune drepturi litigioase, cât şi a Actului aditional din 28.02.2019, îl reprezinta precontractul de cesiune drepturi litigioase nr. x din 18.01.2012 ("Precontractul") si Notificarea debitoarei nr. x/25.06.2015, fapt certificat in preambulul contractului de cesiune.

A susţinut revizuenta că, după nenumărate litigii si executări silite a debitoarei, s-a convenit, de comun acord, încheierea contractului de cesiune drepturi litigioase, conform prevederilor Precontractului.

Prin cererea introductivă, ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, pe rolul Tribunalului Dolj - sectia a II-a Civilă, creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata "(...) sumei în cuantum de 589.732,47 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/91.09.2016, prin care este consacrata diferenta de plata a creantei asumate de debitoare conform precontractului de cesiune drepturi litigioase nr. 01/18.01.2012" (subl. ns.); solutionand cauza, prin sentinta civila nr. 10 din data de 17.01.2017, Tribunalul Dolj a obligat debitorul la plata sumei de 589.732,47 RON către creditor, in termen de 30 zile de la comunicarea prezentei sentinţe, suma ce reprezintă diferenta de plata conform precontractului de cesiune drepturi litigioase; debitoarea a formulat cerere in anulare înregistrata pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. x/2017, solutionand cauza, instanta a respins cererea în anulare, hotărârea fiind definitivă. " (subl. ns.).

Prin cererea introductivă ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata " (...) sumei în cuantum de 15.634,85 RON reprezentând contravaloarea ratei lunare esalonate conform precontractului nr. x/18.01.2012, consacrată prin factura fiscală nr. x/05.04.2016 ", desi cererea a fost respinsă în prima instantă, creditoarea a formulat cererea în anulare, înregistarată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. x/2016. Solutionând cauza, prin sentinta civilă nr. 436/17.01.2017, Judecătoria Craiova a pronuntat următoarea soluţie:

"admite cererea în anulare.(.). Ordonă debitoarei B. S.A. să plătească creditoarei A. S.R.L., suma de 15634,85 RON, facturată cu factura fiscală nr. x/05.04.2016, reprezentând rata lunară, conform precontractului de cesiune drepturi litigioase nr. 1/18.01.2012.(..) Definitivă şi executorie".

Prin cererea introductivă, ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata " (".) sumei în cuantum de 20.049,75 RON reprezentând contravaloarea ratei lunare eşalonate, conform precontractului nr. x/18.01.2012, consacrată prin factura fiscală nr. x/02.08.2016 ", iar prin sentinta civilă nr. 11806 din data de 19.10.2016, Judecătoria Craiova a pronunţat următoarea soluţie: "admite actiunea formulată de creditoarea A. S.R.L. (...) având ca obiect ordonanţă de plată, ordonă debitoarei B. S.A. să plătească creditoarei A. S.R.L., în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe, suma de 20.049,75 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/02.08.2016 (..) Executorie ", debitoarea formulând cerere în anulare împotriva sus-mentionatei hotărâri judecătoreşti, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. x/2016; solutionând cererea, prin hotărârea nr. 2623/27.02.2017, instanţa a dispus:

"respinge cererea în anulare. Definitivă."

Revizuenta A. S.R.L. a arătat că, potrivit dispozitiilor art. 1025 alin. (1) C. proc. civ., "ordonanţa de plată este executorie, chiar dacă este atacată cu cerere în anulare şi are autoritate de lucru judecat provizorie până la soluţionarea cererii în anulare ". A fortiori, după solutionarea cererii în anulare autoritatea de lucru judecat devine definitivă, iar puterea de lucru judecat este cu atât mai legitimată cu cât între pricini există identitate de părti si de cauză a raportului juridic.

În ceea ce priveşte învederarea obligativităţii respectării autorităţii de lucru judecat deplin, în manifestarea pozitivă asupra fondului raportului litigios si a autorităţii de lucru judecat deplina in manifestarea pozitivă (putere de lucru judecat) apropiata de considerentele celor 4 hotărâri judecatoresti definitive invocate prin concluziile scrise, revizuenta a susţinut ca aceste hotărâri se impun cu autoritate de lucru judecat deplina, in temeiul dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere art. 430 alin, (1) şi (2) C. proc. civ., precum şi art. 431 alin. (2) din acelaşi cod.

În doctrină, a susţinut revizuenta A. S.R.L., s-a arătat că, în ipoteza puterii de lucru judecat " (...) nu este necesar să existe triplă identitate de părti, obiect si cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discutie o chestiune litigioasă, care să aibă legătură cu ceea ce s-a solutionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozitiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ..".

De asemenea, a arătat revizuenta A. S.R.L., şi jurisprudenţa a dat relevanţă puterii de lucru judecat, în acest sens fiind redate considerente ale deciziei nr. 7207/3/2013 şi nr. 1777/25.06.2015, ambele pronuntate de Înalta Curte de Casatie si Justitie -Sectia a II-a Civila.

În ceea ce priveşte obligativitatea respectării jurisprudentei CEDO, revizuenta a arătat că aceasta a stabilit obligativitatea precedentului judiciar în numeroase decizii, care au un mecanism limpede de actiune in dreptul intern, tranşat de art. 20 din Constitutie si Legea nr. 30/1994, care ratifica Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a libertatilor fundamentale si a protocoalelor aditionale la aceasta conventie. Constitutia stabileste, la art. 16, că cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fără privilegii si fara discriminari si nimeni nu este mai presus de lege, prin urmare este exclusa ab initio orice deviere de la aceasta egalitate, iar judecătorului in functiune nu îi este permisa o hotărâre diferita de cea pronuntata într-un alt caz, jurisprudenta C.E.D.O. fiind valorificată cu acuratete, prin sentinta comercială nr. 559/27.05.2009,pronuntată de Tribunalul Bihor - sectia Comercială.

A mai susţinut revizuenta A. S.R.L. că, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, privind soluţionarea unei probleme juridice, nu este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, ci este necesară doar probarea identităţii între problema solutionată irevocabil şi problema dedusă judecătii, instanta fiind tinută să pronunţe aceeasi solutie, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la situatia încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.

Revizuenta A. S.R.L. a subliniat că puterea de lucru judecat nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde şi asupra considerentelor acesteia, care constituie susţinerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta, arătând că jurisprudenta C.E.D.O. statuează, cu valoare de normă supra-constitutională, imposibilitatea pronuntării, în cauze identice, a unor soluţii contradictorii si diametral opuse. De altfel, înseşi hotărârile C.E.D.O. sunt precedente judiciare, care obligă instanţele naţionale la pronuntarea unor hotărâri în consens cu practica instantei de la Strassbourg, în respectiva problemă de drept. De asemenea, hotărârile C.E.D.O. se referă în mod direct sau indirect la precedentul judiciar ca element de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legii.

Referitor la respectarea principiului securitatii juridice, revizuenta A. S.R.L. a susţinut că, având o structură complexă, principiul securitătii juridice exprimă, în esentă, faptul că toti cetăţenii trebuie protejati "contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităti pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă să o creeze".

A mai susţinut revizuenta A. S.R.L. că principiul securităţii raporturilor juridice presupune, printre altele, că soluţiile definitive, date de instanţele judecătoresti, nu mai pot fi contestate. C.E.D.O. a stabilit că instanţele sunt obligate să tină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuţie a situatiei solutionate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenţie.

Revizuenta a susţinut că, urmare a declinării de competenţă, dosarul nr. x/2019 a fost soluţionat de Tribunalul Dolj, prin încheierea din 11 septembrie 2019 şi încheierea din 25 septembrie 2019, iar împotriva acestora a formulat cerere in anulare. Soluţionând cererea, Tribunalul Dolj, prin încheierea din 10.02.2020 si sentinta nr. 26/13.02.2020, a respins exceptiile invocate de creditoare, precum şi cererea in anulare.

În argumentarea motivului de revizuire prevăzut de art. 509, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., în ceea ce priveşte nerespectarea de către instanţă a autorităţii de lucru judecat pozitive, revizuenta a arătat că, deşi în încheierea din 11.09.2019, parte a încheierii din 25.09.2019, la pagina 6, paragraful 8 se retine:

"creditoarea A. S.R.L., prin administrator G., menţionează autoritatea de lucru judecat deplină asupra fondului raportului juridic şi autoritatea de lucru judecat deplină a considerentelor a 4 sentinţe civile definitive: sentinţa civilă nr. 10/17.01.2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II a civilă, în dosarul nr. x/2016, hotărârea nr. 73, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016, sentinţa nr. 436/17.01.2017 pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x, sentinţa nr. 11806/19.10.2017, definitivă prin hotărârea nr. 2623 pronunţată de Tribunalul Dolj, instanţa pune în vedere creditoarei prin reprezentant să pună concluzii pe scurt, având în vedere că se va amâna pronunţarea pentru a se depune concluzii scrise.".

A mai arătat revizuenta că, în încheierea din 25.09.2019, instanţa a încălcat voit, cu bună ştiinţă autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei RIL nr. 20/2016, precum şi autoritatea de lucru judecat deplina in manifestarea pozitiva a considerentelor celor 4 hotărâri judecătoresti definitive invocate. Totodată, revizuenta a redat considerentele reţinute în încheierea din 25.09.2019, aflate la pag. 8 (par. 4 - 6) şi pag. 9.

În opinia revizuentei A. S.R.L., a fost încălcată de către instanţă şi autoritatea de lucru judecat deplina asupra fondului raportului juridic litigios apropiata de considerentele celor 4 hotărâri judecatoresti definitive invocate, susţinând că, în temeiul dispozitiilor art. 1025 C. proc. civ., fondul raportului juridic litigios a fost definitiv tranşat prin considerentele hotararilor judecatoresti invederate.

În privinţa apărării de fond a intimatei, retinută de instanţă, privind necesitatea încheierii actului aditional din 28.02.2020, în forma autentică, datorita faptului că, în speţă, contractul de cesiune drepturi litigioase a fost încheiat in forma autentică, revizuenta A. S.R.L. a considerat că problema formei, în care trebuia să fie încheiat precontractul de cesiune drepturi litigioase si contractul de cesiune drepturi litigioase, a fost definitiv transata prin hotărârile judecătoresti învederate.

Revizuenta A. S.R.L. a mai susţinut că procedura ordonantei de plata este o procedura specială, care se completeaza cu celelalte dispozitii ale C. proc. civ., arătând că posibilitatea debitorilor de a formula apărări de fond este neechivoc prevăzuta in procedura ordonantei de plată, fiind reglementata prin dispozitiile art. 1021 alin. (2) C. proc. civ., importanţa acordata de legiuitor autoritatii de lucru judecat pozitive, fiind reliefata prin dispozitiile art. 509 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu art. 513 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 39/2020 din 1 iulie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins excepţia nelegalei constituiri şi compuneri a completului de judecată, invocată de revizuenta A. S.R.L.; a respins ca inadmisibilă cererea formulată de revizuenta A. S.R.L., de revizuire a încheierilor din 11 septembrie 2019 şi 25 septembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2019 şi a obligat revizuenta A. S.R.L., la plata sumei de 2380 RON, către intimata B. S.A. - fosta H., reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut cu privire la excepţia nelegalei constituiri şi compuneri a completului de judecată, invocată de revizuenta A. S.R.L., că este nefondată, având în vedere art. 513 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte principiul potrivit căruia cererea de revizuire se soluţionează în conformitate cu dispoziţiile procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată.

În ceea ce priveşte compunerea completului de judecată, în materia cererilor de revizuire, nici textul de lege şi nici Legea nr. 304/2004 nu conţin o prevedere expresă privitoare la compunerea completului, în cazul soluţionării cererilor de revizuire şi, de aceea, în jurisprudenţă, s-a decis că revizuirea se soluţionează în aceeaşi compunere a completului de judecată, ca şi cauza în care a fost pronunţată hotărârea atacată.

În speţă, instanţa a constatat că revizuenta A. S.R.L. a invocat drept temei al cererii sale de revizuire cazul special al contrarietăţii de hotărâri, respectiv a încheierii pronunţate la data de 11 septembrie 2019 de Tribunalul Dolj şi a încheierii pronunţate la data de 25 septembrie 2019, de aceeaşi instanţă, în dosarul nr. x/2019, având ca obiect procedura ordonanţei de plată, potrivit dispoziţiilor art. 1014 şi următoarele C. proc. civ.

Din interpretarea art. 1016 C. proc. civ., art. 1.015 alin. (1) şi art. 1019 alin. (1) din acelaşi act normativ, reiese, a reţinut Curtea de Apel Craiova, că litigiile având ca obiect procedura ordonanţei de plată, întemeiată pe dispoziţiile art. 1014 şi următoarele C. proc. civ., se judecă de instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei, în primă instanţă şi de un complet de judecată, format dintr-un singur judecător.

Prin urmare, aplicând principiul reglementat de dispoziţiile art. 513 alin. (1) C. proc. civ. şi cel decis de jurisprudenţă, Curtea de Apel Craiova a constatat că cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având ca obiect contrarietatea dintre încheierea pronunţată la data de 11 septembrie 2019 şi încheierea pronunţată la data de 25 septembrie 2019, de Tribunalul Dolj, în materia ordonanţei de plată, se soluţionează în aceeaşi compunere a completului de judecată, format dintr-un singur judecător, ca şi cauza în care a fost pronunţată încheierea atacată, respectiv cea din 25 septembrie 2019.

În aceste condiţii, pentru considerentele relevate, instanţa a constatat că excepţia este nefondată, deoarece compunerea şi constituirea completului de judecată, învestit cu soluţionarea cererii de revizuire, formulată de revizuenta A. S.R.L., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru contrarietatea încheierilor pronunţate la datele de 11 septembrie 2019 şi 25 septembrie 2019, de către Tribunalul Dolj, în procedura specială a ordonanţei de plată, este legală.

Analizând cererea de revizuire, formulată de revizuenta A. S.R.L., prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova a constatat că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Textul de lege ce reglementează motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., are ca obiect, existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grad diferit, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, având ca scop înlăturarea coexistenţei unor hotărâri potrivnice, pronunţate în una şi aceeaşi cauză civilă.

Instanţa a reţinut că, pentru a fi aplicabil motivul de revizuire invocat, legiuitorul a reglementat condiţia ca, prin hotărâri potrivnice, să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar hotărârile potrivnice trebuie să îndeplinească cerinţa triplei identităţi de cauză, obiect şi părţi şi să fie pronunţate în dosare separate, iar nu pe parcursul ciclurilor procesuale ale aceleiaşi pricini.

În speţă, Curtea de Apel Craiova a constatat că cerinţele legale, anterior invocate, nu sunt îndeplinite, în ceea ce priveşte cererea de revizuire, formulată de revizuenta A. S.R.L., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât aceasta a solicitat revizuirea încheierii pronunţate la data de 11 septembrie 2019, în dosarul nr. x/2019, prin care prima instanţă a amânat pronunţarea, pentru a fi depuse concluzii scrise, de către părţi, potrivit art. 396 C. proc. civ. şi a încheierii pronunţate la data de 25 septembrie 2019, de aceeaşi instanţă şi în aceeaşi cauză, prin care tribunalul a soluţionat cererea de ordonanţă de plată.

În acest context, instanţa a constatat că cele două încheieri, ce fac obiectul prezentei cereri de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu îndeplinesc condiţiile existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, prin care să fie încălcată autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

De altfel, revizuenta A. S.R.L., în cazul în care, prin încheierea pronunţată de Tribunalul Dolj, la data de 25 septembrie 2019, s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti anterioare, pronunţată între aceleaşi părţi, în aceeaşi materie, avea la îndemână remediul juridic al invocării excepţiei autorităţii de lucru judecat, în cadrul exercitării căii de atac a cererii în anulare, formulată împotriva acestei ordonanţe de plată, conform art. 1024 C. proc. civ., a mai reţinut Curtea de Apel Craiova.

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse şi textele de lege invocate, instanţa a constatat că cererea de revizuire nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, în temeiul art. 513 C. proc. civ., a respins-o ca inadmisibilă.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a obligat revizuenta A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, în valoare de 2380 RON, reprezentând onorariu avocat, către intimata B. S.A., fosta H..

La 17 august 2020, revizuenta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 39/2020 din 1 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea cererii de recurs, casarea sentinţei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare.

După prezentarea registrului factual al cauzei, revizuenta a susţinut că sentinţa este nelegală prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a arătat, în esenţă, că instanţa nu şi-a verificat din oficiu competenţa generală, materială si teritorială prin înfrângerea dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât, reţinând ca la primul termen de judecata la care părţile au fost legal citate din data de 01.07.2020, instanţa nu si-a verificat din oficiu competenţa, iar sancţiunea corelativa care intervine este nulitatea absoluta a hotărârii recurate

Într-o altă critică, recurenta a susţinut că din hotărârea recurată lipsesc menţiunile referitoare la estimarea duratei procesului pentru garantarea previzibilităţii procesului, prin înfrângerea dispoziţiilor art. 238 alin. (1) C. proc. civ.

A mai arătat că hotărârea recurata este nelegală datorită nerespectării de către instanţa a dispoziţiilor art. 233 alin. (1) lit. i) C. proc. civ., în sensul că nu sunt reţinute de către instanţa susţinerile formulate prin concluziile scrise înregistrate sub nr. x/01.07.2020 orele 08:41 (anterior şedinţei de judecata de la orele 10:50) invocate in vederea respingerii excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire, ridicată din oficiu de instanţă.

Totodată, a menţionat că hotărârea recurata este nelegala datorita nerespectarii de către instanţa a dispoziţiilor art. 402 prima teza C. proc. civ. Astfel, conform listei şedinţelor de judecata desfăşurate in data de 01.07.2020, hotărârea recurata nu a fost pronunţata in şedinţa publica, pe cale de consecinţa, această sentinţă este lovita de nulitate absoluta prin aplicarea dispoziţiilor art. 176 C. proc. civ.

Într-o altă critică, recurenta a susţinut că hotărârea recurata a fost pronunţata prin înfrângerea principiului disponibilităţii părţilor in procesul civil, dar si în privinţa obligaţiilor care ii revin conform art. 9, art. 22 alin. (1), (2), (6) si (7) si art. 6 C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea absoluta a soluţiei pronunţate.

A mai arătat recurenta că, deşi prin Concluziile scrise înregistrate Ia dosarul cauzei sub nr. x/01.07.2020 ora 08:41, a învederat o serie de argumente în susţinerea respingerii excepţiei inadmisibilitatii cererii de revizuire, invocate din oficiu, judecătorul cauzei a omis sa se pronunţe asupra apărărilor menţionate de recurenta.

Hotărârea recurata a fost pronunţata prin înfrângerea dispoziţiilor art. 24 si art. 25 C. proc. civ. raportate la art. 431 alin. (2) C. proc. civ., a arătat recurenta.

În susţinerea acestei critici a arătat că cererea de emitere a ordonanţei de plata a fost înregistrata sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti in data de 13.05.2019, astfel încât sunt aplicabile cererii de revizuire dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., modificate prin Legea 310/2018, intrata in vigoare la 18 decembrie 2018.

Or, din considerentele sentinţei recurate, reiese că instanţa a reţinut forma anterioara a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. in vigoare pana la data de 18 decembrie 2018.

În continuare, recurenta a susţinut că judecătorul cauzei a reţinut în hotărârea atacata că revizuenta a formulat cerere de revizuire împotriva încheierii din 11.09.2019 si încheierii din 25.09.2019, or, indubitabil încheierea din 11.09.2019 - încheiere de amânare a pronunţării - face parte integranta din incheierea din 25.09.2019.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat, în sinteză, că instanţa a interpretat si aplicat greşit dispoziţiile art. 509 alin (1) pct. 8 raportate la art. 431 alin. (2) coroborat cu art. 430 alin. (1) si alin (2) C. proc. civ. si art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

După prezentarea unor consideraţii teoretice asupra autorităţii de lucru judecat negative (reglementate prin dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ.) si pozitive (reglementate prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.) şi după expunerea unor consideraţii in susţinerea admisibilităţii revizuirii pentru încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, a unor consideraţii teoretice vizând interpretarea gramaticală a unor texte legale, recurenta a susţinut că principiul unităţii terminologice obligă la interpretarea noţiunii autorităţii de lucru judecat din cadrul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., asa cum aceasta este definită în cadrul art. 430-431 C. proc. civ.

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, a mai arătat recurenta, presupune existenta unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei; nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv şi considerente; această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă.

A susţinut recurenta că interpretarea sistematică este secundară interpretării gramaticale si terminologice, si poate fi aplicată, ca regulă, numai în măsura în care norma juridică în sine este neclară din punct de vedere gramatical şi terminologic. În plus, chiar dacă se apelează la interpretarea sistematică a art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., normele la care ar trebui să fie făcută raportarea, trebuie să fie în principal cele cuprinse în art. 430 si art. 431 C. proc. civ., ce definesc si explică autoritatea de lucru judecat, ca efect al hotărârilor judecătoreşti.

In susţinerea nelegalitatii hotărârii recurate, s-a învederat, în temeiul art. 431 alin. (2) coroborat cu art. 430 alin (1) si alin. (2) C. proc. civ., având in vedere identitatea de chestiune litigioasa - admisibilitatea cererii de revizuire întemeiata pe încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat in procesele incepute după data de 18 decembrie 2018 -prezumţia lucrului judecat apropiata de considerentele deciziei nr. 181/2019 din 11.02.2019 a Curţii de Apel Cluj, deciziei nr. 283/2020 din 03.07.2020 a Curţii de Apel Cluj, deciziei nr. 221/2020 din 29 iunie 2020 a Curţii de Apel Braşov.

In continuare, a susţinut recurenta, ţinând cont de art. 25 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia procesele în curs de judecată precum executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi, rezultă ca modificările şi completările C. proc. civ. operate prin Legea nr. 310/2018 de principiu, nu se vor aplica proceselor şi executărilor silite deja începute la data intrării în vigoare a acestui act normativ, ci exclusiv celor demarate din data de 21.12.2018.

In concluzie, reţinând cele învederate in precedent, recurenta a susţinut că sentinţa nr. 39/2020 pronunţata la data de 01.07.2020 de Curtea de Apel Craiova in dosarul x/2020 este nelegala prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 si pct. 8 C. proc. civ. .

Intimata B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, si menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinica şi legala.

Înalta Curte, analizând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte invocarea unor excepţii, prin concluziile scrise înregistrate la 12 aprilie 2021, reiterate, în parte, în şedinţa publică din 13 aprilie 2021 (reiterare ce vizează aspectul excepţiei nulităţii absolute a sentinţei recurate prin prisma încălcării principiului publicităţii prevăzut de art. 17 C. proc. civ. şi art. 12 din Legea nr. 304/2004, precum şi a excepţiei nulităţii absolute prin prisma încălcării principiului repartizării aleatorii, prin sistemul Ecris, prevăzut prin dispoziţiile art. 11 şi 53 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 şi prin art. 101 din Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi), Înalta Curte reţine că recurenta tinde la suplimentarea motivelor de recurs prin invocarea acestor excepţii.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs, iar conform art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Totodată, constată că, în considerarea art. 10 din C. proc. civ., părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător.

În acest context, se reţine că atunci când legea procesuală stabileşte un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate, potrivit dispoziţiilor art. 185 C. proc. civ.

Totodată, este de amintit că instanţa are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Recurenta a invocat pe calea notelor de şedinţă excepţiile procesuale în sensul art. 245 C. proc. civ., cu precizarea efectuată în virtutea disponibilităţii procesuale că nu constituie o completare a memoriului de recurs. Cu toate acestea, excepţiile nu vizau refacerea ori anularea actelor de procedură din calea extraordinară de atac, ci din procedura desfăşurată în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea recurată şi, prin urmare, neconformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, fiind circumscrise unor motive de nelegalitate, în sensul art. 488 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte subliniază că este necesar ca argumentele părţii în susţinerea unui motiv de recurs să se încadreze în tiparele motivării căii de atac, or, prin o parte dintre susţinerile expuse prin concluziile scrise înregistrate la 12 aprilie 2021, reiterate, în parte, în cadrul dezbaterilor de la termenul din 13 aprilie 2021, recurenta-revizuentă încearcă suplimentarea motivelor de recurs, deşi, potrivit legii, nu se pot adăuga motive de nelegalitate a hotărârii atacate cu recurs pe calea unor excepţii, astfel încât aceste motive nu pot fi luate în analiză, având în vedere dispoziţiile imperative ale art. 487 alin. (1) C. proc. civ. privind motivarea recursului, nefiind nici cazul unor motive de ordine publică ridicate din oficiu, de instanţă, potrivit art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că acesta a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. priveşte ipoteza "când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Raportat la acest text de lege, Înalta Curte constată că motivele de ordin procedural, prin care recurenta-revizuentă a invocat încălcarea unor prevederi ale C. proc. civ. în privinţa desfăşurării procesului, sunt neîntemeiate.

Prima critică a recurentei în sensul că instanţa nu şi-a verificat din oficiu competenţa generală, materială şi teritorială, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., nu poate fi primită, în condiţiile în care cauza a fost soluţionată la primul termen de judecată din 01.07.2020, fără a se invoca incidente legate de competenţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii de revizuire.

Verificarea competenţei de către instanţă, din oficiu, se face, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, şi vizează doar competenţa reglementată prin norme de ordine publică, respectiv competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă.

Faptul că instanţa nu a menţionat expres că este competentă general, material şi teritorial nu are nicio relevanţă, în condiţiile în care cererea de revizuire a fost soluţionată de instanţa învestită şi având în vedere că nu rezultă vreo vătămare concretă a drepturilor procesuale ale revizuentei, care, de altfel, nu contestă competenţa instanţei de revizuire în temeiul art. 510 alin. (2) C. proc. civ..civ.

Singura excepţie care a fost invocată în soluţionarea cererii de revizuire a fost aceea a excepţiei nelegalei constituiri şi compuneri a completului de judecată, ridicată de revizuentă, excepţie care şi-a găsit rezolvarea în considerentele şi dispozitivul sentinţei recurate.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 238 alin. (1) din C. proc. civ., se reţine că, potrivit acestui text de lege, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părţilor, va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ţinând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluţionat într-un termen optim şi previzibil iar durata astfel estimată va fi consemnată în încheiere.

Chiar dacă s-ar constata neaplicarea acestei dispoziţii, care vizează judecata la prima instanţă, este necesar ca prin nerespectarea cerinţei legale să se fi adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură, aşa cum impune art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în speţă.

Din împrejurarea că instanţa de revizuire nu a făcut această estimare nu rezultă nicio vătămare concretă a drepturilor procesuale ale revizuentei, aceasta având posibilitatea de a-şi formula apărările pe care le-a considerat necesare, în condiţiile în care a fost legal citată.

Mai mult, faptul că instanţa nu ar fi estimat durata necesară a procesului nu prezintă nicio relevanţă, având în vedere că litigiul a fost soluţionat la primul termen de judecată.

Într-o altă critică, recurenta a evidenţiat nerespectarea de către curtea de apel a dispoziţiilor art. 233 alin. (1) lit. i) C. proc. civ., în sensul că nu sunt reţinute de către instanţă susţinerile sale formulate prin concluziile scrise înregistrate anterior şedinţei de judecata, formulate in vederea respingerii excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire.

Potrivit art. 233 alin. (1) lit. i) C. proc. civ., pentru fiecare şedinţă a instanţei se întocmeşte o încheiere care trebuie să cuprindă cererile, declaraţiile şi prezentarea pe scurt a susţinerilor părţilor, precum şi concluziile procurorului, dacă acesta a participat la şedinţă; totodată, dispoziţiile art. 233 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care hotărârea se pronunţă în ziua în care au avut loc dezbaterile, nu se întocmeşte încheierea de şedinţă, menţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2) făcându-se în partea introductivă a hotărârii.

Înalta Curte constată că în partea introductivă a hotărârii recurate a fost inserată menţiunea potrivit căreia revizuenta a transmis prin e-mail concluzii scrise, precum şi note de şedinţă, nefiind necesară evidenţierea tuturor susţinerilor formulate de parte, în condiţiile în care cererile revizuentei, precum şi poziţia procesuală rezultă din actele dosarului.

Totodată, trebuie reţinut că lipsa anumitor menţiuni nu atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, atunci când elementele existente dau posibilitatea exercitării controlului judiciar, precum şi faptul că pentru a interveni nulitatea în cazul redat de recurentă, partea trebuie să dovedească vătămarea suferită ori instanţa de control judiciar trebuie să fie în imposibilitatea exercitării controlului judiciar din acest motiv.

Critica recurentei în sensul că hotărârea recurata este nelegală urmare a nerespectării de către instanţă a dispoziţiilor art. 402 prima teza C. proc. civ., aceasta nefiind pronunţată in şedinţă publică, este nefondată.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 402 teza I C. proc. civ., hotărârea se poate pronunţa în şedinţă publică, la locul unde s-au desfăşurat dezbaterile, de către preşedinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând şi calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii.

Astfel, se constată, conform înscrisurilor dosarului curţii de apel, că, în finalul minutei şi dispozitivului sentinţei recurate, este făcută menţiunea potrivit căreia hotărârea a fost pronunţată în şedinţă publică.

Or, atâta timp cât ultima menţiune pe care dispozitivul hotărârii judecătoreşti trebuie să o cuprindă conţine atât data pronunţării, cât şi faptul că aceasta s-a făcut într-o modalitate prevăzută de lege, sentinţa atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 402 teza I C. proc. civ., nefiind încălcată nicio normă de procedură.

Noua redactare a textului art. 402 din C. proc. civ. lasă la aprecierea judecătorului alegerea modalităţii de publicitate, în sensul că acesta va putea dispune pronunţarea hotărârii, fie în şedinţă publică, fie prin depunere la grefa instanţei de judecată.

Recurenta nu este în situaţia unei necunoaşteri asupra datei pronunţării hotărârii, a soluţiei, ori a datei de la care curge termenul de exercitare a căii de atac, respectiv de la comunicarea hotărârii, nici acest motiv de recurs nefiind întemeiat.

Critica recurentei prin care se susţine că hotărârea recurată a fost pronunţată prin înfrângerea principiului disponibilităţii părţilor in procesul civil, dar si în privinţa obligaţiilor care îi revin instanţei, conform art. 9, art. 22 alin. (1), (2), (6) si (7) şi art. 6 C. proc. civ., nu poate fi reţinută.

Astfel, texetele de lege a căror încălcare se afirmă de către recurentă cuprind reglementări referitoare la dreptul de dispoziţie al părţilor, la rolul judecătorului în aflarea adevărului şi dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil.

Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că în speţă au fost respectate toate aceste dispoziţii legale judecătorul cauzei răspunzând printr-o analiză logico-juridică de sinteză, dar cuprinzătoare argumentelor revizuentei şi procedând cu celeritate la soluţionarea cererii cu care a fost învestită.

Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei omisiuni a pronunţării asupra apărărilor revizuentei, instanţa nefiind ţinută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

Critica recurentei-revizuente în sensul că hotărârea recurata a fost pronunţata prin înfrângerea dispoziţiilor art. 24 si art. 25 C. proc. civ. raportate la art. 431 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că cererii de revizuire îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., modificate prin Legea 310/2018, nu poate fi primită.

Şi aceasta, întrucât, recurenta-revizuentă nu a adus critici pertinente în raport cu considerentele reţinute de Curtea de Apel Craiova în argumentarea soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, instanţa enumerând condiţiile de admisibilitate pe care trebuie să le îndeplinească această cale extraordinară de atac, prin prisma dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. (8) din C. proc. civ., care, de altfel, nu au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, pe care se întemeiază recurenta.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-revizuentă a susţinut că instanţa a interpretat si aplicat greşit dispoziţiile art. 509 alin (1) pct. 8 raportate la art. 431 alin. (2) coroborat cu art. 430 alin. (1) si alin (2) C. proc. civ. si art. 513 alin. (4) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310/2018.

Dincolo de faptul că motivul prevăzut de acest text de lege poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, iar nu atunci când se invocă încălcarea unor norme de drept procesual, cum este cazul în speţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta-revizuenta a atacat cu recurs sentinţa nr. 39/2020 din 1 iulie 2020, prin care Curtea de Apel Craiova a respins excepţia nelegalei constituiri şi compuneri a completului de judecată, invocată de revizuenta A. S.R.L.; totodată, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de aceasta privind revizuirea încheierilor din 11 septembrie 2019 şi 25 septembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2019 şi a obligat revizuenta A. S.R.L., la plata sumei de 2380 RON, către intimata B. S.A. - fosta H., reprezentând cheltuieli de judecată.

Observând criticile recurentei-revizuente, deşi expuse în mod amplu în cuprinsul cererii de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu a arătat în concret care sunt argumentele pentru care, în opinia sa, nu este legală soluţia dată de instanţă, raportat la considerentele reţinute de curtea de apel, memoriul de recurs conţinând critici pe fondul cauzei, prin care se reiau în mare parte aspecte susţinute prin cererea de revizuire.

Recurenta a atacat soluţia dată cererii sale de revizuire, dar nu a dezvoltat critici prin care să arate în ce constă nelegalitatea măsurii adoptate de instanţă, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a nemulţumirilor părţii cu privire la soluţia dată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată, precum şi prezentarea unor consideraţii teoretice şi doctrinare asupra noţiunilor de autoritate de lucru judecat şi putere de lucru judecat, cu indicarea modificărilor intervenite prin Legea nr. 310/2018, nu se pot constitui în critici de nelegalitate a hotărârii recurate.

Obiectul recursului îi constituie hotărârea prin care, pe de o parte, s-a respins excepţia nelegalei constituiri şi compuneri a completului de judecată, soluţie corectă în raport cu dispoziţiile art. 513 din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a încheierilor din 11 septembrie 2019 şi 25 septembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2019, astfel încât eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegală sentinţa.

Înalta Curte constată că, în argumentarea soluţiei de respingere a excepţiei nelegalei constituiri şi compuneri a completului de judecată, invocată de revizuentă, instanţa, aplicând principiul reglementat de dispoziţiile art. 513 alin. (1) C. proc. civ. şi cel decis de jurisprudenţă, a reţinut că excepţia este nefondată, deoarece compunerea şi constituirea completului de judecată, învestit cu soluţionarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru contrarietatea încheierilor pronunţate la datele de 11 septembrie 2019 şi 25 septembrie 2019, de către Tribunalul Dolj, în procedura specială a ordonanţei de plată, erau determinate de regulile procedurale aplicabile judecăţii din ordonanţa de plată.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în argumentarea soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, instanţa a avut în vedere faptul că, pentru a fi aplicabil motivul de revizuire invocat de revizuentă, legiuitorul a reglementat condiţia ca, prin hotărâri potrivnice, să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar hotărârile potrivnice să fie pronunţate în dosare separate, iar nu pe parcursul ciclurilor procesuale ale aceleiaşi pricini.

În speţă, Curtea de Apel Craiova a reţinut că cerinţele legale, anterior invocate, nu sunt îndeplinite, în ceea ce priveşte cererea de revizuire, formulată de revizuentă, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât aceasta a solicitat revizuirea încheierii pronunţate la data de 11 septembrie 2019, în dosarul nr. x/2019, de amânare a pronunţării, potrivit art. 396 C. proc. civ. şi a încheierii pronunţate la data de 25 septembrie 2019, de aceeaşi instanţă şi în aceeaşi cauză, prin care tribunalul a soluţionat cererea de ordonanţă de plată.

În acest context, instanţa a constatat că cele două încheieri, ce fac obiectul cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu îndeplinesc condiţiile existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, prin care să fie încălcată autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, cu consecinţa unei admisibilităţi a revizuirii atunci când contrarietatea decurge din nesocotirea, contrazicerea unei chestiuni tranşate printr-o hotărâre judecătorească anterioară.

Din acest punct de vedere, dacă au fost ignorate cele statuate anterior printr-o hotărâre judecătorească şi care se impuneau în procesul ulterior în temeiul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, nu trebuie să existe tripla identitate, pentru că efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu este consecinţa identităţii de părţi, obiect şi cauză.

Pe de altă parte, astfel cum corect a reţinut instanţa de revizuire, în această situaţie, nu se exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârii pretins potrivnice, ci se procedează, în cadrul revizuirii, doar în sensul verificării dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului "res judicata."

Astfel, în cadrul ordonanţei de plată, cu referire la capacitatea de exerciţiu a debitoarei şi a lipsei calităţii de reprezentant, instanţa a efectuat analiza asupra autorităţii de lucru judecat.

Prin urmare, întrucât s-a analizat şi s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi nu s-a reţinut prin considerente nici prezumţia lucrului judecat, chestiunea autorităţii lucrului judecat nu mai putea fi reiterată pe calea revizuirii, deoarece se opune tocmai autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri.

Condiţia de admisibilitate a căii extraordinare de atac a revizuirii era determinată de neinvocarea autorităţii de lucru judecat în oricare dintre cele două forme, negativă ori pozitivă, ori dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra acesteia, ceea ce nu a fost cazul în speţă.

Prin urmare, fără să combată argumentele curţii de apel, recurenta-revizuenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului, în condiţiile în care în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecăţii îl constituie legalitatea hotărârii pronunţate în revizuire.

Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 39/2020 din 1 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2021.