Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 937/2021 AI generated

Abusiveness of unilateral fee-modification clause versus negotiated reevaluation commission in consumer credit contracts

Case Number Decizia nr. 937/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court partially admitted the banks' appeal, quashing the Court of Appeal's judgment solely regarding the "reevaluation commission" clause and the associated restitution order, thereby remanding that specific issue for re-examination while maintaining the lower courts' findings that the unilateral fee-modification clause and the early repayment clause were abusive. The dispute involved a consumer's challenge to the nullity of several clauses in a credit facility and guarantee contract, specifically targeting administrative, early repayment, reevaluation commissions, and unilateral modification rights. The Court ruled that the unilateral fee-modification clause was abusive as it relied on a vague, discretionary "credit policy" rather than objective criteria, creating a significant imbalance contrary to good faith under Article 4 of Law No. 193/2000 and Directive 93/13/EEC; however, it determined that the reevaluation commission, introduced via supplementary agreements at the consumer's express request, constituted a negotiated clause for a supplementary service, excluding it from the scope of abusive clause analysis.

Legislator headnote

AI generated

art. 6 din Legea nr. 193/2000, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 35 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 50/2010, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Abusiveness of unilateral fee-modification clause versus negotiated reevaluation commission in consumer credit contracts: The dispute involved a consumer's challenge to the nullity of several clauses in a credit facility and guarantee contract, specifically targeting administrative, early repayment, reevaluation commissions, and unilateral modification rights. The Court ruled that the unilateral fee-modification clause was abusive as it relied on a vague, discretionary "credit policy" rather than objective criteria, creating a significant imbalance contrary to good faith under Article 4 of Law No. 193/2000 and Directive 93/13/EEC; however, it determined that the reevaluation commission, introduced via supplementary agreements at the consumer's express request, constituted a negotiated clause for a supplementary service, excluding it from the scope of abusive clause analysis.

Keywords

AI generated
consumer contract unilateral contract credit facility agreement banking law credit policy unfair terms

Cited Legislation

AI generated
art. 6 din Legea nr. 193/2000
Să se constate, in conformitate cu art. 6 din Legea nr. 193/2000, acordul reclamantei, exprimat in calitate de consumator, de a continua derularea contractului de credit care face obiectul prezentei acţiuni, după eliminarea clauzelor abuzive, conform capătului 3 de cerere;
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
art. 4 din Legea nr. 193/2000
În susţinerea acestui motiv de casare, recurentele-pârâte au afirmat că instanţa de apel a interpretat greşit art. 4 din Legea nr. 193/2000, întreaga motivare a instanţei de apel care a stat la baza pronunţării hotărârii se întemeiază pe greşita interpretare a legislaţiei aplicabile în speţă.
art. 35 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 50/2010
Acest comision se circumscrie celui permis de dispoziţiile art. 35 alin.
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000
Învederează instanţei că în definirea conceptului de clauză care nu a fost negociată menţionat de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prevederile următorului aliniat al aceluiaşi articol stabilesc că el presupune impunerea unei clauze de către agentul economic.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
The procedural basis for the cassation appeal (recurs) which the court examined and partially admitted to quash the lower court's decision.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Procedând la examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, potrivit prevederilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, respectiv aplicarea greşită a dispoziţiilor art.
art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011
din 1864, relative la împrumutul de consumaţie cu dobândă, actul normativ în vigoare la data când încheierii contractelor, potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 290/2020
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 290/2020 din 12 martie 2020 a respins apelul formulat de apelantele - pârâte B.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

The procedural basis for the cassation appeal (recurs) which the court examined and partially admitted to quash the lower court's decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data de 24.04.2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. in contradictoriu cu pârâtele B.. şi C. S.A. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a următoarelor clauze care se regăsesc in Contractul de facilitate de credit si de garanţie nr. x/09.04.2008:

- clauza prevăzuta la art. 5.1 lit. c) din contractul de credit, cea prevăzuta la art. I din Actul adiţional nr. x - cu referire la art. 5.1 lit. c) din Contract si orice alta clauza din contract, condiţiile generale si actele adiţionale, care reglementează plata in favoarea Băncii a unui comision de administrare lunar;

- clauza prevăzuta la art. 5.1 lit. d) din contractul de credit si orice alta clauza din contract, condiţiile generale si actele adiţionale, care reglementează plata in favoarea Băncii a unui comision de rambursare anticipata;

- clauza prevăzuta la art. 5.1 lit. k) din contractul de credit si orice alta clauza din contract, condiţiile generale si actele adiţionale, care reglementează plata in favoarea Băncii a unui comision de reeşalonare a creditului;

- clauza prevăzuta la art. 5.2 din contractul de credit si orice alta clauza din contract, condiţiile generale si actele adiţionale, care permite Băncii modificarea, in mod unilateral, a cuantumului comisioanelor pe parcursul derulării Contractului;

- clauzele prevăzute la art. Cap. VII - GARANŢII, art. 7.4, 7.5 si 7.6, introduse prin art. III din Actul adiţional nr. x si, pe cale de consecinţa, a celor prevăzute la art. III din Actul adiţional nr. x, referitoare la dreptul Băncii de reevaluare a garanţiilor, dreptul acesteia de solicitare de daune-interese pentru prejudiciile suferite prin distrugerea, deteriorarea sau diminuarea valorii bunului grevat, chiar si atunci când creanţa sa nu este lichida, certa si exigibila si la dreptul acesteia de suplimentare a garanţiilor existente;

- clauzele prevăzute la art. 8.14. din contract si orice clauze similare din condiţiile generale/actele adiţionale, care dau dreptul paratei sa declare scadenta anticipata a creditului in cazul neîndeplinirii oricărei obligaţii din contractul de credit, la termenele si in condiţiile prevăzute in contract;

Ca o consecinţa a constatării caracterului abuziv al clauzelor arătate la pct. 1.1 - 1.6., să se constate nulitatea absoluta a acestor clauze;

Să se dispună modificarea contractului de credit, a condiţiilor generale si a actelor adiţionale încheiate de reclamanta cu parata, prin eliminarea clauzelor arătate la pct. 1.1 -1.6, iar, ulterior, parata sa fie obligata la emiterea unui nou grafic de rambursare conform cu noua forma a contractului de credit, data de constatarea nulităţii clauzelor indicate la pct. 1.1 - 1.6., de mai sus.

In subsidiar, fata de pct. 3, sa fie obligata parata la modificarea contractelor in sensul celor expuse la pct. 3 si la emiterea unui nou grafic de rambursare conform cu noua forma a contractului de credit, data de constatarea nulităţii clauzelor indicate la pct. 1.1 -1.6., sub sancţiunea de daune cominatorii in cuantum de 50/zi de intârziere pana la executarea acestei obligaţii;

Sa fie obligata parata la restituirea către reclamantă a sumelor plătite nedatorat in baza clauzelor arătate la pct. 1.1 - 1.6., clauze ce vor fi fost declarate nule absolut;

Să se constate, in conformitate cu art. 6 din Legea nr. 193/2000, acordul reclamantei, exprimat in calitate de consumator, de a continua derularea contractului de credit care face obiectul prezentei acţiuni, după eliminarea clauzelor abuzive, conform capătului 3 de cerere;

Sa fie obligata parata la plata dobânzii legale, calculata conform dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011, si la plata actualizata cu indicele de inflaţie pentru sumele restituite conform capătului 5 al prezentei cereri, de la data introducerii cererii de chemare in judecata si pana la data restituirii sumelor.

Prin sentinţa civilă nr. 2355/31.07.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a Civilă în dosarul nr. x/2017 s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. Prin Mandatar C. S.A. şi C. S.A., s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor inserate la art. 5.2 şi art. 8.14 din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x/09.04.2008 şi art. 5.1 lit. k) din Actul Adiţional nr. 1/01.09.2010 şi Actul Adiţional nr. 2/23.03.2012 cu privire la comisionul de reeşalonare a creditului, au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 4.051,61 Euro, în echivalentul în RON la data plăţii efective, reprezentând comision reeşalonare credit, cu dobânda legală aferentă calculată de la data achitării comisionului de către reclamanta şi până la data restituirii efective de către pârâte, au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate şi au fost obligate pârâtele la plata sumei de 6.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele C. S.A. şi B., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 290/2020 din 12 martie 2020 a respins apelul formulat de apelantele - pârâte B. şi C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2355/31.07.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017 în contradictoriu cu intimata - reclamantă A. ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 290/2020 din 12 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă au declarat recurs pârâtele B. şi C. S.A..

Motive de recurs formulate de pârâtele C. S.A. şi B..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurentele-pârâte au afirmat că instanţa de apel a interpretat greşit art. 4 din Legea nr. 193/2000, întreaga motivare a instanţei de apel care a stat la baza pronunţării hotărârii se întemeiază pe greşita interpretare a legislaţiei aplicabile în speţă.

În ceea ce priveşte prima condiţie cerută de art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi anume aceea ca aceasta să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi piaţă, recurentele-pârâte arată următoarele:

Analiza caracterului abuziv al unei clauze nu se poate face generic, ci de la caz la caz, redactarea clauzelor din contractul de credit, la care se adaugă un scadenţar din care reiese cu claritate atât costul lunar cât şi costul total al creditului, îndeplinesc condiţiile unor clauze clar şi inteligibil exprimate şi previzibile pentru client.

În privinţa clauzei prevăzute la art. 5.2 din Contract, recurentele-pârâte arată că la momentul inserării acestor clauze, legislaţia în vigoare nu interzicea o astfel de clauză în mod expres, banca neavând niciodată intenţia de a modifica costul contractului într-un alt mod decât în cadrul permis de legislaţia în vigoare.

Mai mult decât atât, această clauză nu a produs niciodată efecte, singurele comisioane prevăzute în contract fiind cel de administrare şi cel de reeşalonare, acesta din urmă nefiind perceput pe întreaga perioadă de derulare a creditului.

Comisionul de administrare prevăzut la art. 5.1 lit. c) din contract în cuantum de 0,15% se percepea lunar, începând cu scadenţa a 13-a, iar prin art. 1 din actul adiţional nr. x/23.02.2012 s-a stipulat că urmează să fie aplicate la valoarea soldului creditului şi perceput lunar până la data rambursării integrale a creditului.

De altfel instanţa de fond a considerat că, clauzele care prevăd perceperea celor două comisioane sunt exprimate într-un limbaj clar şi inteligibil, nu sunt de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, cuantumul acestora fiind cunoscut de la momentul contractării creditului şi asumat la semnarea contractului.

Faţă de o asemenea constatare, argumentele instanţei care constată că art. 5.2 din contract este abuzivă sunt greşite, cât timp clauzele care reglementează cele două comisioane prevăzute, care ar fi putut fi modificate, sunt considerate a fi legale şi în concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile.

Obligaţia de a folosi un limbaj clar şi inteligibil nu trebuie absolutizată, întrucât Banca nu are o obligaţie de consiliere a consumatorilor cu privire la contractele ce urmează a fi încheiate, ci aceea de a pune la dispoziţie informaţiile specifice de bază şi de furniza informaţii suplimentare, când acest lucru este solicitat.

În consecinţă nu se poate susţine că reclamanta nu ar fi cunoscut ce reprezintă comisioanele percepute, în condiţiile în care semnificaţia acestora rezultă chiar din denumire, nefiind vorba de termeni care nasc dubii cu privire la înţelesul acestora şi care nu presupun pentru înţelegerea lor cunoştinţe de specialitate.

În sprijinul celor susţinute, recurentele-pârâte fac trimitere la recenta jurisprudenţă a CJUE cu privire la aceste aspecte, respectiv cele două întrebări preliminare care au făcut obiectul cauzei C 621-17 Kiss.

În aceste condiţii, arată recurentele-pârâte având în vedere că cele două comisioane prevăzute în contract fac parte din obiectul contractului şi clauzele care le stabilesc sunt exprimate clar şi inteligibil, presupusul caracter abuziv al art. 5.2 din Contract, care prevede posibilitatea modificării acestora nu a fost demonstrat.

Cu privire la comisionul de reeşalonare prevăzut la art. 5.1 lit. k) acesta a fost introdus prin art. 11 din Actul adiţional nr. x/01.09.2010 şi avea următorul conţinut: comision aferent serviciilor suplimentare solicitate în mod expres de către client, servicii care nu au fost prevăzute în contractul iniţial şi care nu erau oferite la data încheierii acestuia 1,14% p.a. aplicabil la soldul creditului şi perceput lunar împreună cu rata, începând cu scadenţa din data de 03.10.2011. Acelaşi cuantum a fost menţinut şi prin actul adiţional nr. x/23.03.2012.

Acest comision se circumscrie celui permis de dispoziţiile art. 35 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 50/2010 reeşalonarea acordată la solicitarea reprezintă un serviciu suplimentar neprevăzut în contract şi care nu este oferit la data încheierii acestuia, acceptat ulterior prin act adiţional de către reclamantă.

Comisionul de reeşalonare reprezintă un cost al creditului care intră astfel în sfera obiectului contractului, fiind exprimat clar şi inteligibil, astfel că este exclus de la controlul caracterului abuziv.

În ceea ce priveşte condiţia clauzei negociate, recurentele-pârâte susţin că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că nu s-a demonstrat negocierea clauzelor cu reclamanta, în cauză fiind vorba despre un contract de adeziune.

Învederează instanţei că în definirea conceptului de clauză care nu a fost negociată menţionat de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prevederile următorului aliniat al aceluiaşi articol stabilesc că el presupune impunerea unei clauze de către agentul economic.

Faptul că în general contractele de credit conţin şi clauze standard, preformulate, nu conduce în mod automat la concluzia că indiferent de situaţie, consumatorul nu a cunoscut condiţiile de creditare, cât timp acestea au fost clar prevăzute în contract.

Nu se poate susţine îndeplinirea condiţiei lipsei de negociere, întrucât reclamanta s-a prezentat în nenumărate rânduri la sediul băncii, unde au avut loc discuţii cu reprezentanţii instituţiei de credit, anterior încheierii contractului i-a fost pusă la dispoziţie o ofertă de credit în care au fost redate elementele esenţiale ale contractului, inclusiv variabilitatea dobânzii şi a comisioanelor de administrare şi rambursare anticipată, ofertă valabilă pentru o perioadă de 30 de zile.

Prevederea referitoare la comisionul de reeşalonare a fost prevăzută în cele două acte adiţionale încheiate ulterior între părţi, ca urmare a cererii exprese a reclamantei, părţile hotărând de comun acord să modifice contractul, în vederea precizării modului de efectuare a operaţiunii de reeşalonare, a perioadei, a costurilor aplicabile în perioada reeşalonată precum şi a modalităţii de rambursare. Valoarea comisionului de reeşalonare reprezintă preţul serviciului suplimentar oferit reclamantei, serviciu care nu a fost stipulat în contractul de credit şi care este prestat în urma unei solicitări exprese a consumatorului.

În aceste condiţii, clauzele în discuţie nu pot fi considerate ca fiind impuse de bancă, reclamanta nefiind obligată să se supună unor condiţii contractuale despre care nu ar avut posibilitatea reală de a lua cunoştinţă la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care puteau avea efect asupra întinderii obligaţiilor sale.

Spre această concluzie conduce şi declaraţia expresă a reclamantei, cuprinsă în art. 8.16 din contract, clauză pe care reclamanta nu a contestat-o.

În ceea ce priveşte condiţia clauzei bunei-credinţe şi a creării unui dezechilibru semnificativ, recurentele-pârâte susţin că reclamanta a optat pentru un produs cu clauzele contestate în prezent, cunoaşterea şi asumarea caracteristicilor proprii produsului de creditare fiind în mod obiectiv prezumată. Opţiunea a fost liber exprimată, banca neimpunând niciun fel de clauză, condiţie sau orice element care să influenţeze această alegere.

Pe de altă parte, alegerea produsului de creditare având caracteristicile definite în cuprinsul contractului de credit a corespuns unor criterii de oportunitate financiară proprii reclamantei şi acceptate de aceasta, aplicarea comisioanelor în discuţie neputând fi interpretată drept o atingere a intereselor acesteia.

În concluzie, părţile au cunoscut de la data încheierii contractului de credit întinderea obligaţiilor proprii, clauzele contractuale au fost exprimate clar şi fără echivoc şi au fost însuşite de către reclamantă prin semnarea contractului de credit, devenind astfel lege între părţile contractante şi constituind element determinat la formarea voinţei de a contracta.

Faţă de condiţia echilibrului contractual, recurentele-pârâte fac trimitere la noţiunea explicată de doctrină, în sensul că acel contract care şi-a pierdut utilitatea socială şi personală este semnificativ dezechilibrat.

În cauza de faţă această dovadă nu poate fi efectuată de către reclamantă, ţinând cont de împrejurarea că aceasta a cunoscut încă de la momentul încheierii contractului de credit termenii în care acesta urma să se deruleze.

Pentru a fi invocat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor ar trebui să fie incidentă lipsa unei contraprestaţii pentru dreptul corelativ al uneia dintre părţi.

Se mai susţine că potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie legislaţia privind protecţia consumatorilor nu are ca scop permiterea de a obţine modificarea unui contract numai pentru că acesta a devenit mai oneros, ci numai să îl protejeze pe acesta de aplicarea unor clauze care variază pe baza unor criterii insuficient sau deloc descrise în contract, care depind de voinţa Băncii şi care au creat un dezechilibru semnificativ încă de la momentul semnării contractului.

Alegerea produsului de creditare având caracteristicile definite în cuprinsul contractului de credit a corespuns unor criterii de oportunitate financiară proprii împrumutatei, acceptate de către aceasta, aplicarea costurilor neputând fi interpretată drept o atingere a intereselor acesteia.

Perceperea comisioanelor contestate are un echivalent într-o contraprestaţie efectivă a pârâtei, deoarece aceasta efectuează operaţiuni bancare pe care nu le poate efectua gratuit, iar valoarea acestora nu este disproporţionată faţă de activitatea desfăşurată raportat la valoarea creditului.

În consecinţă, în lipsa existenţei cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000 nu se poate susţine caracterul abuziv al clauzelor contestate, cum în mod eronat a reţinut instanţa de apel.

Faţă de toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi pe fondul cauzei modificarea deciziei instanţei de apel în sensul respingerii capetelor de cerere referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei menţionată la art. 5.2 şi art. 8.14 din contractul de facilitate credit şi garanţie nr. x/09.04.2008 şi art. 5.1 lit. k) din actele adiţionale nr. x/01.09.2010 şi nr. y/23.03.2012.

Prin încheierea pronunţată în complet de filtru la data de 29 octombrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului iar, prin încheierea pronunţată în complet de filtru la data de 17 decembrie 2020, a admis în principiu recursul declarat de recurentele-pârâte B. şi C. S.A. împotriva deciziei nr. 290/2020 din 12 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a temeiurilor de drept incidente, constată următoarele:

Criticile aduse deciziei recurate au vizat soluţia pronunţată de către instanţa de apel în ceea ce priveşte soluţia de admitere a capetelor de cerere referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzelor menţionate la art. 5.2 din contractul de facilitate credit şi garanţie nr. x/09.04.2008 şi art. 5.1 lit. k) din actele adiţionale nr. x/01.09.2010 şi nr. y/23.03.2012.

În ceea ce priveşte clauza menţionată la art. 8.14 din contract, Înalta Curte reţine că deşi este menţionată în partea de început a cererii de recurs, fiind solicitată casarea deciziei de apel şi sub aspectul anulării acesteia, în memoriul de recurs nu se regăsesc critici care să vizeze modalitatea în care instanţa de prim control judiciar a analizat caracterul pretins abuziv al clauzei.

Astfel, se reţine că memoriul de recurs se bazează în principal pe jurisprudenţa recentă a CJUE (cauza Gyula Kiss), toate criticile fiind dezvoltate doar cu referire la clauzele vizând perceperea comisioanelor prevăzute la clauzele 5.2 din contract şi art. 5.1 lit. k) din Actele adiţionale.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că nu a fost investită şi cu analizarea legalităţii deciziei de apel sub aspectul soluţiei date clauzei prevăzute la art. 8.14 din contract în lipsa unor critici efective.

În acest context se reţine că, cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate în ceea ce priveşte solicitarea de casare a deciziei recurate, cu consecinţa respingerii capetelor de cerere referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei menţionată la art. 5.2 din contractul de facilitate credit şi garanţie.

O primă critică formulată de recurente în sprijinul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 se referă la aplicarea greşită a art. 4 din Legea nr. 193/2000, în examinarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 5.2 privind revizuirea cuantumului comisioanelor pe parcursul derulării creditului.

Procedând la examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, potrivit prevederilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, respectiv aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, se cuvine a face o serie de precizări preliminare.

Contractul de facilitate credit şi garanţie nr. x/09.04.2008 este guvernat, prin urmare, de prevederile actelor normative în domeniul protecţiei consumatorului în vigoare la acea dată, respectiv de Legea nr. 193/2000 şi de O.G. nr. 21/1992.

În completarea legilor speciale privind raporturile dintre profesionişti şi consumatori, actele juridice analizate sunt supuse prevederilor din C. civ. din 1864, relative la împrumutul de consumaţie cu dobândă, actul normativ în vigoare la data când încheierii contractelor, potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009.

Analiza caracterului abuziv al clauzelor denunţate a fost realizată de instanţa de apel din perspectiva art. 4 din Legea nr. 193/2000, în raport cu situaţia specifică a contractului, cu o strictă şi amănunţită cercetare a situaţiei de fapt specifică, pentru a se decela, raportat la speţă, aspecte importante de genul negocierii, al bunei-credinţe, al dezechilibrului semnificativ al prestaţiilor.

Această abordare a examinării caracterului abuziv al clauzelor contractuale este în consens cu jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie, relevant fiind în acest sens considerentul nr. 44 al Hotărârii din 3 octombrie 2019 în Cauza C-621/17 - Gyula Kiss împotriva C.I.B. Bank Zrt, Emil Kiss şi Gyula Kiss, în care s-au reţinut că "instanţa de trimitere trebuie să examineze dacă această situaţie se regăseşte şi în lumina tuturor elementelor de fapt pertinente, printre care figurează nu numai clauzele cuprinse în contractul în cauză, ci şi publicitatea şi informaţiile furnizate de creditor în cadrul negocierii contractului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 205, Matei, C-143/13, EU:C:2015:127, punctul 75)".

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a vizat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 şi art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE, recurenta-pârâtă arătând, în esenţă, că prevederea contractuală referitoare la comisioanele în discuţie ar fi exclusă de la analiza caracterului abuziv, deoarece defineşte obiectul principal al contractului de credit - preţul contractului.

Se reţine că analiza caracterului abuziv al oricărei clauze contractuale porneşte de la interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, în funcţie de care, instanţele trebuie să stabilească, prealabil analizei pe fond a caracterului abuziv al clauzelor, dacă acestea se încadrează în situaţiile de exceptare prevăzute în acest text legal.

Textul art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 prevede că "Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil".

Instanţa supremă apreciază că, în speţă, în raport cu textul legal evocat, pentru clauza inserată la art. 5.2 din contractul de facilitate credit şi garanţie încheiat de părţi, nu operează prevederea de excludere din textul legal invocat.

În aceste condiţii, examenul caracterului abuziv al clauzei menţionate este posibil în speţă, o asemenea clauză neputând fi asimilată obiectului principal al contractului, deoarece, contrar argumentului invocat de recurentele-pârâte, aceasta nu reglementează prestaţia esenţială a convenţiei de credit (suma împrumutată şi dobânda percepută ca echivalent al folosinţei capitalului), ci prestaţii cu caracter accesoriu, care nu se circumscriu noţiunii de "obiect principal al contractului" şi, prin urmare, nu intră sub incidenţa primei teze a art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 şi a art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE.

În consecinţă, critica formulată nu poate fi primită, fiind neîntemeiată.

A mai susţinut recurenta-pârâtă, tot în cadrul criticilor circumscrise motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., că instanţa de apel a aplicat greşit textul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, deoarece, în lipsa analizei care să constate dacă prevederea contractuală privind revizuirea comisioanelor şi declararea scadenţei anticipate este sau nu exprimată într-un limbaj clar si inteligibil, a fost greşit reţinut de instanţă că această prevedere creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar bunei-credinţe, ca o consecinţă a inexistenţei unei negocieri.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de apel a reţinut că in spetă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea 193/2000, conform căruia o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insăşi sau împreună cu alte prevederi din contract creează in detrimentul consumatorului, contrar cerinţei bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile părţilor. Clauzele menţionate nu au fost negociate, deoarece contractul încheiat de părţi nu poate fi calificat decât ca un contract de adeziune cu clauze preformulate de către banca, in condiţiile in care paratele nu au dovedit ca au fost negociate clauzele contractuale incriminate, astfel cum impun dispoziţiile art. 4 alin. (3) din lege. Faptul ca reclamanta a cunoscut la momentul încheierii contractului clauzele acestuia, fără a le putea însă modifica si faptul ca a avut posibilitatea sa opteze pentru moneda creditului si perioada de utilizare, in funcţie de interesul si posibilităţile economice, nu echivalează cu o negociere a clauzelor contractului.

Înalta Curte constată că, potrivit deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că dispoziţiile din contract prevăzute la art. 5.2 din contract nu au fost negociate cu reclamanta. Aceste clauze sunt standard preformulate întrucât au fost propuse de bancă prin oferta/tipizatul cererii de credit.

Sunt negociate acele clauze care sunt rezultatul voinţei concordante a tuturor părţilor contractante, respectiv rezultatul propunerilor si contrapropunerilor sau chiar al concesiilor părţilor. Or, paratele nu au produs nicio proba din care sa rezulte existenta unor astfel de negocieri, proba ce ii incumba potrivit legii. Prin urmare, în mod corect instanţa a reţinut ca elementele negociate sunt in fapt cererea consumatorului de creditare in raport de care banca a prefigurat unilateral contractul de credit, fără sa acorde reclamantei posibilitatea reala de modificare a clauzelor vizate.

Raportat la dispoziţiile art. 4 alin. (2), art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, instanţa de recurs menţine considerentele instanţei de apel prin care s-a concluzionat în sensul că pârâtele nu au dovedit faptul că reclamanta a avut posibilitatea să influenţeze conţinutul clauzelor contestate.

În aceste condiţii, operează prezumţia relativă de lipsă a negocierii ce nu a fost răsturnată de pârâte.

În ceea ce priveşte a doua condiţie, instanţa de apel a mai reţinut că prin clauzele în discuţie se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, acestea neaflându-se pe poziţii de egalitate.

Ca atare, s-a apreciat asupra caracterului abuziv şi al clauzei prevăzute la art. 5.2 din contractul de credit vizând revizuirea cuantumului comisioanelor pe parcursul derulării creditului în funcţie de politica de creditare a băncii; instanţa apreciind că sintagma "politica sa de creditare" este una generală, echivocă, ce nu se raportează la factori obiectivi, cum ar fi indicele EURIBOR sau valoarea LIBOR, fiind efectiv discreţionară şi la latitudinea instituţiei bancare, care, conform prezentului text îşi stabileşte singură "această politică".

Nu este vorba deci de o clauză exprimată transparent prin raportare la factori obiectivi externi voinţei discreţionare a uneia din părţi şi nici de negocierea acestor prevederi cu partea sau cel puţin a elementelor de raportare a acestui text.

În mod legal a reţinut instanţa de apel faptul că prin contractul părţilor nu s-a prevăzut niciun motiv întemeiat pentru care pot fi modificate unilateral comisioanele şi, pe cale de consecinţă, în contract, se face referire strict la "politica de creditare". Orice argumente ulterioare contractului contestat, prin care împrumutătorul vine să circumstanţieze înţelesul sintagmei "politica băncii" se îndepărtează de scopul avut în vedere de legiuitor la alin. (1) lit. a), paragraful al doilea, din Anexa 1 la Legea nr. 193/2000.

Acestea nu pot suplini lipsa indicării, în concret, în contract, a unui motiv pentru modificarea unilaterală a clauzelor contractului, într-o manieră clară şi neechivocă, aşa încât, în mod corect s-a stabilit de către instanţa de apel, că această clauză referitoare la modificarea unilaterală a comisioanelor creează în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Dreptul băncii de a revizui comisioanele încalcă cerinţa privind obligaţia de transparenţă stipulate la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 şi art. 10 lit. b) din O.G. nr. 21/1992, în sensul informării consumatorului pe baza unor criterii clare şi inteligibile, nefiind suficient ca o clauză să fie inteligibilă din punct de vedere gramatical, ci trebuie prezentată o formula în funcţie de care pot varia comisioanele, astfel încât să fie pe deplin informat.

De asemenea, nu a fost respectată obligaţia de informare prevăzută de art. 3 lit. b) şi art. 18 -20 din O.G. nr. 21/1992, art. 27 lit. b) şi art. 45-47 din Legea nr. 296/2004 care presupune acordarea de către profesionist a tuturor informaţiilor referitoare la caracteristicile produselor furnizate, referitoare la cazurile în care debitorul pierde beneficiul termenului acordat.

De asemenea, prin clauza prin care s-a stipulat dreptul băncii de declara scadenţa anticipată a creditului, reclamanta a fost pusă într-o poziţie mai puţin favorabilă în raport cu cea prevăzută în dreptul naţional, respectiv art. 1025 şi art. 263 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile aduse deciziei recurate faţă de soluţia privind comisionul de reeşalonare, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, decizia urmând a fi casată sub acest aspect.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de apel, care supun atenţiei aspectele referitoare la clauza privind comisionul de reeşalonare, se susţine că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000.

În raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 se reţine că pentru a se putea constata caracterul abuziv al unei clauze contractuale trebuie verificate îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: 1. clauza nu a fost negociată; 2. prin ea însăşi sau împreună cu alte clauze din contract creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor; 3. dezechilibrul este în detrimentul consumatorului, nefiind respectate exigenţele bunei-credinţe.

Înalta Curte constată că s-a reţinut în mod greşit de către instanţa de apel că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind caracterul nenegociat al clauzelor contractuale contestate. Atunci când legiuitorul a reglementat condiţia ca o clauză contractuală să nu fi fost negociată direct cu consumatorul a avut în vedere dezideratul protecţiei consumatorului în faţa unor contracte preformulate, cu privire la care nu a avut posibilitatea de a le determina conţinutul.

Negocierea presupune existenţa unor discuţii între părţi şi posibilitatea efectivă a acestora, inclusiv a consumatorului, de a determina conţinutul contractului, astfel cum reiese din art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, care face vorbire expresă de "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul",

În prezenta cauză, instanţa de apel a constatat eronat că nu s-a făcut dovada negocierii clauzei contractuale contestate, pentru următoarele argumente.

Prin considerentele instanţei de apel s-a reţinut că acest comision a fost introdus prin art. II din actul adiţional nr. x din 01.09.2010 şi art. 1 din actul adiţional nr. x/23.03.2012, fiind introdus un nou articol în contractul de credit, respectiv clauza 5.1 lit. k).

Actele adiţionale au fost perfectate după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010.

Considerentele admiterii acestui capăt al cererii au constat în faptul că banca nu poate percepe alte tipuri de comisioane decât cele menţionate la art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, respectiv comision unic, pentru serviciul prestat la cererea consumatorului.

Prin art. 5.1 lit. k) s-a introdus un comision de reeşalonare perceput strict pentru reeşalonarea creditului, stabilit ca procent, aplicat la valoarea soldului creditului şi care trebuie plătit în fiecare lună, până la rambursarea integrală a creditului.

În consecinţă, instanţa de apel a apreciat existenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului, fiind afectată situaţia juridică a reclamantei şi ca urmare a încălcării prevederilor art. 36 din O.U.G nr. 50/2010.

Înalta Curte constată că examinând caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzută la art. 5.1 lit. k) din contract, instanţa de apel omite să observe că valoarea comisionului de reeşalonare reprezintă preţul serviciului suplimentar oferit reclamantei, care nu a fost stipulat în contractul de credit şi care este prestat în urma unei solicitări exprese a consumatorului.

În situaţia negocierii cu consumatorul şi exprimării consimţământului prin semnarea actului adiţional, această situaţie echivalează unei negocieri în sensul oferirii unei posibilităţi reale de influenţare a conţinutului uneia sau mai multor clauze.

O astfel de interpretare exclude clauza prevăzută la art. 5.1 lit. k) de la aplicarea Legii nr. 193/2000, în condiţiile în care alegarea acestui serviciu suplimentar are semnificaţia unei negocieri.

In consecinţă, instanţa de recurs constată că respectivul comision de reeşalonare cuprins în cele două acte adiţionale, a fost adus la cunoştinţa împrumutatului, negociat şi acceptat de către aceasta. Prin urmare, constată evidentul caracter negociat al clauzei, situaţie în care instanţa judecătorească nu are posibilitatea de a interveni în acest mod în contractul părţilor.

Înalta Curte constată şi respectarea principiului bunei-credinţe din perspectiva poziţiilor de negociere ale părţilor, cu privire la prevederea contractuală care stabileşte dreptul Băncii la introducerea comisionului de reeşalonare.

Pentru aceste motive, instanţa de apel va reanaliza posibilitatea de a cenzura clauza prevăzută la art. 5.1 lit. k) din contract, precum şi obligaţia de restituire a sumei accesorii acesteia.

Raportat la considerentele ce preced, în rejudecare, instanţa de apel urmează a realiza o nouă judecată a cauzei în limita criticilor formulate de către reclamantă sub acest aspect prin cererea de recurs.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentele-pârâte B. şi C. S.A, va casa în parte decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtele B. şi C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2355 din 31 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în ceea ce priveşte clauza prevăzută la art. 5.1 lit. k) din Actele adiţionale nr. x/2010 şi nr. y/2012 şi obligaţia de restituire sumei accesorii acesteia, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentele-pârâte B. şi C. S.A. împotriva deciziei nr. 290/2020 din 12 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Casează în parte decizia recurată.

Trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtele B. şi C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2355 din 31 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în ceea ce priveşte clauza prevăzută la art. 5.1 lit. k) din Actele adiţionale nr. x/2010 şi nr. y/2012 şi obligaţia de restituire sumei accesorii acesteia.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2021.