Jurisdictional conflict over territorial competence for auxiliary court staff salary claims under Art. 127 C.Civ. Proc.

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă la 16.07.2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să recunoască starea de discriminare în care se află din punct de vedere salarial, în raport cu alţi angajaţi din cadrul Ministerului Justiţiei, respectiv uniformizarea modului de calcul a salariilor prin recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente ale acestora, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,22 RON, începând cu 10.01.2017 şi în continuare; au mai solicitat repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentate de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi cea actuală de încadrare, începând cu 10.01.2017 până la zi, şi în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare reprezentat de neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze; obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare prin obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, pentru perioada 10.01.2017 şi pentru viitor; actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să le fie achitate până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate.

Prin sentinţa civilă nr. 2709/06.11.2020, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.

Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi personal conex în cadrul Judecătoriei Slatina, astfel că, în raport cu art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi decizia nr. 290/26.04.2018 a Curţii Constituţionale, a apreciat că nu este competent să soluţioneze litigiul, având în vedere obligativitatea sesizării uneia dintre instanţele judecătoreşti, de acelaşi grad, aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate Curţii de Apel Ploieşti.

Prin sentinţa civilă nr. 405/08.03.2021, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., ci cele de drept comun reglementate de art. 269 din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, coroborate cu art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., context în care competenţa este alternativă, reclamanţii având dreptul de alegere între instanţe, iar instanţa pe care au ales-o a fost Tribunalul Prahova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 29.03.2021.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, pentru următoarele considerente:

Reclamanţii au învestit Tribunalul Prahova cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâţi fiind Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Conform art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispoziţiile citate se aplică în mod corespunzător şi procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Aceste prevederi vizează o categorie specială de cereri, în care calitatea de reclamant aparţine unui judecător sau, potrivit normei de trimitere cuprinsă în art. 127 alin. (3) C. proc. civ., unui procuror, asistent judiciar sau grefier, şi ele trasează reclamantului obligaţia de a se adresa unei instanţe de acelaşi grad din circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu cea în a cărei rază se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Interesul ocrotit de norma legală este unul general, şi anume apărarea prestigiului justiţiei, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil prin care sunt oferite părţii adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparţialităţii instanţei.

În speţă, reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Sinaia.

Având în vedere că instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă (tribunalul, aspectul competenţei materiale nefiind disputat) nu este nici cea la care sunt angajaţi reclamanţii, nici una inferioară acesteia, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., iar competenţa aparţine, aşa cum rezultă din art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi au domiciliul sau locul de muncă.

Este real că Tribunalul Prahova are calitatea de pârât.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care îşi acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii", iar în conformitate cu art. 127 alin. (21) C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.»

Reclamanţii au învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Prahova în a cărui circumscripţie îşi au domiciliul şi locul de muncă.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că aceştia şi-au manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând competenţa teritorială a respectivului tribunal în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Cum obiectul cererii de chemare în judecată atrage incidenţa unor norme de competenţă teritorială de ordine privată, care reglementează o competenţă alternativă, sunt incidente prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Aşadar, atât timp cât în speţă nu sunt incidente norme de competenţă exclusivă, de ordine publică, necompetenţa teritorială relativă putea fi invocată numai de pârâţi, nu şi de instanţă din oficiu.

Cu alte cuvinte, Tribunalul Prahova nu putea invoca din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, de ordine privată, întrucât o asemenea conduită contravine art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

De aceea, cât timp pârâţii nu au invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova, această instanţă a fost legal învestită.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 aprilie 2021.