Annulment of appeal as procedurally invalid; plaintiff ordered to pay costs in unjust enrichment dispute.

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23.12.2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, A. "B." a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 294.338,08 RON, reprezentând suma cu care s-a majorat patrimoniul pârâtei în detrimentul activului patrimonial al reclamantei, ca urmare a închirierii de către pârâtă, fără titlu valabil, a suprafeţei de 30 m.p. de pe terasa imobilului din Bucureşti, Tronson B, str. x, sector 3 către S.C. D. S.A., precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata integrală a debitului, conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2758/06.07.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea ca prescrisă.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 1992A/17.10.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la tribunal, în ceea ce priveşte pretenţiile aferente perioadei 23.12.2013-30.10.2016.

În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 1335/15.05.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 317/19.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, a susţinut că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, deoarece, în realitate, proprietarii apartamentelor din ansamblul rezidenţial sunt terţi faţă de contractul de comodat aflat în discuţie, astfel că nu pot avea calitatea de avânzi-cauză faţă de acest contract.

După prezentarea definiţiei avânzilor-cauză, recurenta a arătat că, în cazul succesorilor cu titlu particular, calitatea acestora de avânzi-cauză trebuie apreciată numai în raport cu actele juridice anterioare ale autorului, încheiate cu alte persoane şi referitoare la acelaşi drept sau bun, faţă de aceste din urmă acte juridice, succesorii cu titlu particular putând fi ori avânzi-cauză, ori terţi.

Potrivit recurentei, pentru a putea stabili calitatea de avânzi-cauză a succesorilor cu titlu particular este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiţii, şi anume: să fie vorba despre drepturi şi obligaţii strâns legate de dreptul subiectiv dobândit, să fie în discuţie un act juridic anterior, încheiat de autorul lor cu alte persoane şi referitoare la acelaşi drept sau bun, iar actul juridic, faţă de care urmează a se stabili calitatea de avânzi-cauză sau de terţi a succesorilor cu titlu particular, trebuie să îndeplinească cerinţele privitoare la formă, cerute pentru opozabilitate faţă de terţi.

În cazul neîndeplinirii oricăreia dintre aceste condiţii, a apreciat că succesorii cu titlu particular se află în poziţia de terţi faţă de actul juridic încheiat de autorul lor cu alte persoane.

Or, în speţă, recurenta a apreciat că două dintre condiţii nu sunt îndeplinite, atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă ignorând faptul că actul juridic reprezentat de contractul de comodat nu întruneşte cerinţele referitoare la formă, cerută pentru opozabilitate faţă de terţi, deoarece nu a fost supus niciunei proceduri formale de publicitate, prin menţionarea, înscrierea sau înregistrarea actului juridic respectiv în vreun registru public şi nici nu are dată certă.

Cu privire la data încheierii contractului de comodat, recurenta a arătat că deşi în cuprinsul acestuia, la art. 7.4, se menţionează data de 10.10.2009, totuşi nu se poate stabili cu certitudine dacă într-adevăr a fost sau nu semnat la acea dată, întrucât data nu este certă. Aşadar, a susţinut că este foarte posibil ca, în realitate, contractul să fi fost semnat, pro causa, anterior zilei de 26.08.2010, data semnării contractului de închiriere dintre S.C. D. S.A. şi S.C. C. S.R.L., dar ulterior înfiinţării A. "B.", 19.02.2010, şi ulterior dobândirii personalităţii juridice a asociaţiei, 27.05.2010.

Prin urmare, a susţinut că cea de-a doua condiţie privind stabilirea calităţii de avânzi-cauză a proprietarilor apartamentelor din Bucureşti, Tronsonul B, str. x, sector 3 nu este îndeplinită.

Referitor la cea de-a treia condiţie, recurenta a arătat că nici aceasta nu îndeplineşte cerinţele privitoare la formă, cerută pentru opozabilitate faţă de terţi, contractul de comodat nefiind supus vreunei proceduri formale de publicitate.

De aceea, recurenta a apreciat că proprietarii apartamentelor sunt terţi faţă de contractul de comodat, aceştia neputând fi avânzi-cauză, iar contractul de comodat nu le este opozabil.

În ceea ce priveşte cererea subsidiară, referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză, a susţinut că în mod nefondat a reţinut instanţa de apel că nu sunt îndeplinite condiţiile legale de angajare a răspunderii, având în vedere calitatea de terţi a cumpărătorilor apartamentelor faţă de contractul de comodat.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate, deoarece instanţa de apel în mod corect a aplicat normele de drept material incidente cauzei.

Recurenta a răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, iar recurentul a depus la dosar punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 17.02.2021, a fost admis în principiu recursul şi s-a stabilit termen în şedinţă publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, în condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., recursul putând fi exercitat numai pentru motive ce au făcut obiectul analizei instanţei anterioare, şi care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul, cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte, iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel.

În acest sens, dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

În acest fel, norma evocată dă eficienţă principiului dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări şi susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa învestită cu judecata recursului.

În cadrul memoriului de recurs, sub aparenţa invocării nelegalităţii deciziei atacate, recurenta susţine că proprietarii apartamentelor din cadrul ansamblului rezidenţial sunt terţi faţă de contractul de comodat şi că aceştia nu pot avea calitatea de avânzi-cauză, întrucât nu le este opozabil contractul de comodat.

Sub acest aspect, al opozabilităţii contractului faţă de terţi, a susţinut că nu sunt întrunite cerinţele referitoare la formă, în sensul că nu a fost supus niciunei proceduri de publicitate şi că acesta nu are dată certă, existând posibilitatea ca, în realitate, contractul să fi fost antedatat, chiar dacă la art. 7.4 din contract se menţionează semnarea lui la 10.10.2009.

Înalta Curte constată că, în această etapă procesuală a judecăţii, recurenta îşi conturează pentru prima dată o nouă apărare, în contextul în care aspectele referitoare la lipsa datei certe a contractului de comodat nu au stat la baza fundamentului acţiunii, motiv pentru care nu o poate analiza, deoarece invocarea omisso medio a unor motive direct în recurs, nepropuse în apel, nu este îngăduită de lege. Sub acest aspect, înlătură susţinerea recurentei, potrivit căreia ar fi invocat această critică în apel, notând că nicăieri în cuprinsul memoriului de apel ori în concluziile expuse, ea nu poate fi identificată.

De aceea, în aplicarea art. 488 alin. (2) C. proc. civ., critica formulată în recurs cu privire la neîndeplinirea condiţiei datei certe nu poate forma obiectul examenului de legalitate în această fază procesuală.

În ceea ce priveşte susţinerile vizând neîndeplinirea cerinţei privitoare la forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi a contractului de comodat, cu referire la condiţia de publicitate imobiliară şi împrejurarea că acesta nu a fost notat în cartea funciară a imobilului, precum şi cele referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Analiza motivelor de recurs relevă că nu au fost formulate critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate.

Recurenta a reiterat motivele prezentate în cererea de apel, însă nu a formulat nicio critică la adresa deciziei instanţei de prim control judiciar, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt; astfel, recurenta a arătat că proprietarii apartamentelor din ansamblul rezidenţial sunt terţi faţă de contractul de comodat aflat în discuţie şi că aceştia nu pot avea calitatea de avânzi-cauză, că nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la formă pentru opozabilitatea pentru terţi şi că în mod nefondat a apreciat instanţa de apel că nu ar fi îndeplinită condiţia privind caracterul subsidiar al acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză.

Acestea reprezintă însă elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanţele de fond.

Or, examinarea instanţei de recurs este limitată, de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi circumscrisă ipotezei art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta la plata către intimată a sumei de 5.800,54 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, culpa sa procesuală fiind dovedită prin pierderea procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. "B." împotriva deciziei civile nr. 317/19.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata a sumei de 5.800,54 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 aprilie 2021.