Derivative shareholder action admissibility: subsidiary requirement under Law 31/1990 and equivalence of facts alleged in General Assembly proposal vs. lawsuit

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 09.05.2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia VI-a civilă, reclamantul Fondul Proprietatea S.A. a chemat în judecată pe pârâţii A., B., C., D., E., F., în calitate de foşti sau actuali membri provizorii ai Consiliului de Supraveghere, şi pe G., H. şi I., în calitate de foşti sau actuali membri provizorii ai Directoratului, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâţii la plata către S.P.E.E.H. "HIDROELECTRICA" S.A. a unei părţi din prejudiciul cauzat prin adoptarea hotărârii Consiliului de Supraveghere din septembrie 2017 şi a celei a Directoratului din acelaşi an, hotărâri prin care s-a avizat modificarea organigramei societăţii şi majorarea preţului achitat de societate în baza relaţiei contractuale cu S.S.H. HIDROSERV S.A.

Astfel, a solicitat obligarea în solidar a fiecărui membru al Consiliului de Supraveghere la plata sumei de câte 300.000 RON, în total 1.800.000 RON şi obligarea în solidar a fiecărui membru al Directoratului la plata a câte 300.000 RON, în total 900.000 RON.

Pârâţii E., C. şi A. au formulat o cerere reconvenţională, prin care au solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata de daune morale, în cuantum de 900.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, pentru prejudiciul cauzat prin prezentul demers judiciar, pe care l-au apreciat drept ilicit şi care aduce atingere drepturilor lor personal-nepatrimoniale, şi să publice pe cheltuiala sa hotărârea judecătorească ce se va pronunţa pe pagina de început a adresei web www.x.ro.

Pârâţii H., G. şi I. au chemat în garanţie pe S.C. J. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 1398/22.05.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia VI-a civilă a anulat cererea de chemare în garanţie ca netimbrată, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă acţiunea, a obligat reclamanta la plata către fiecare dintre pârâţii E., C. şi A. a câte 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a disjuns judecata cererii reconvenţionale, sens în care a dispus formarea unui nou dosar.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel Fondul Proprietatea S.A., E., C. şi A..

Prin decizia civilă nr. 2028A/04.12.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul declarat de Fondul Proprietatea S.A., a anulat sentinţa atacată, a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe şi a respins, ca rămas fără obiect, apelul declarat de către E., C. şi A..

Împotriva acestei decizii, E., C. şi A., pe de o parte şi H., G. şi I., pe de altă parte, au declarat recurs, solicitând casarea ei.

După ce au prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi situaţia de fapt, recurenţii-pârâţi E., C. şi A. au arătat că decizia atacată încalcă norme de drept material; au invocat, astfel, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, au arătat că în mod eronat a reţinut instanţa de apel că în măsura în care s-ar accepta, în interpretarea art. 155 şi art. 1551 din Legea nr. 31/1990, că propunerea din convocator trebuie să aibă un conţinut identic cu cel al acţiunii în răspundere preconizate în faţa instanţei, atunci s-ar adăuga în mod nepermis la lege. Astfel, au susţinut că dispoziţiile art. 1551 din Legea nr. 31/1990 trebuie coroborate cu art. 155, astfel încât adunării generale ordinare a acţionarilor urmează să îi fie prezentate, spre dezbatere, date certe cu privire la obligaţiile pretins încălcate de membrii directoratului şi cei ai consiliului de supraveghere şi cu privire la daunele concrete cauzate societăţii şi numai dacă societatea, ca urmare a hotărârii adunării generale a acţionarilor, nu acţionează în vederea atragerii răspunderii membrilor directoratului, respectiv ai consiliului de supraveghere, acţionarii având, individual sau împreună, 5% din capitalul social, sunt legitimaţi să introducă o acţiune în despăgubiri, în contra celor menţionaţi anterior, pentru daunele invocate în şedinţa adunării generale a acţionarilor.

Prin urmare, aceşti recurenţi au subliniat că prerogativa tragerii la răspundere a membrilor directoratului, respectiv a membrilor consiliului de supraveghere, aparţine societăţii, ca urmare a deciziei adoptate în adunarea generală, acţionarii intervenind numai în cazul pasivităţii societăţii. Având în vedere caracterul subsidiar al acţiunii intentate de acţionari, este necesar să existe identitate între faptele menţionate în faţa adunării generale şi cele invocate în acţiunea în despăgubiri, precum şi între prejudiciul prezentat adunării generale a acţionarilor şi cel invocat în cererea de chemare în judecată.

De aceea, au susţinut că este inadmisibilă o acţiune pentru obligarea membrilor directoratului/consiliului de supraveghere la plata de despăgubiri în cazul în care faptele ilicite invocate sau prejudiciul pretins ar diferi de cele supuse dezbaterii adunării generale ordinare a acţionarilor, deoarece ar fi eludate normele legale care permit în principal societăţii să introducă o acţiune în răspundere.

Această interpretare se impune, întrucât dreptul acţionarilor de a formula o acţiune în despăgubiri se naşte numai după parcurgerea procedurii impuse de legea specială.

Or, urmând raţionamentul curţii de apel, se ajunge la eludarea competenţei adunării generale de a decide în ceea ce priveşte acest aspect şi s-ar supune instanţei de judecată, în mod direct, o acţiune prin care administratorii sunt traşi la răspundere, fără a se da posibilitatea dezbaterii acestei situaţii în adunarea generală şi formării voinţei societare.

În continuare, au prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că există neconcordanţă între pretinsele fapte ilicite şi cuantumul despăgubirilor învederate acţionarilor în cadrul şedinţei adunării generale ordinare din 19.12.2017 şi cele prezentate în faţa instanţei, subliniind că, dacă în faţa acţionarilor au fost reclamate hotărârile consiliului de supraveghere "prin care au aprobat noua organigramă", pentru un prejudiciu total cauzat societăţii de 517.353.843 RON şi "prin care au aprobat majorarea tarifelor practicate în relaţia contractuală cu S.C. HIDROSERV S.A.", creând un prejudiciu de 20.684.780 RON, prin cererea de chemare în judecată au solicitat acoperirea unui pretins prejudiciu de 1.800.000 RON pentru adoptarea hotărârilor consiliului de supraveghere "prin care s-a avizat modificarea organigramei" şi de 900.000 RON pentru cele "prin care s-a avizat majorarea preţului achitat de societate în baza relaţiei contractuale cu S.C. HIDROSERV S.A."

Au mai subliniat aceşti recurenţi că, deşi voinţa societară se formase deja, adunarea generală ordinară respingând solicitările vizând atragerea răspunderii membrilor directoratului şi ai consiliului de supraveghere, Fondul Proprietatea S.A. a învestit Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă cu o acţiune în despăgubiri, întemeiată pe art. 1551 din Legea nr. 31/1990, în cadrul căreia a invocat alte fapte ilicite şi alt cuantum al despăgubirilor decât cele prezentate acţionarilor.

În final, au arătat că, în contra celor reţinute de instanţa de apel, adunarea generală ordinară a acţionarilor nu a fost niciodată învestită cu analiza caracterului pretins ilicit ori cu o altă solicitare venită din partea Fondului Proprietatea S.A. în privinţa avizării celor două operaţiuni evocate, conform competenţelor rezultate din actul constitutiv al societăţii.

Prin cererea lor de recurs, H., G. şi I., după ce au prezentat un scurt istoric al situaţiei de fapt, precum şi cele reţinute de instanţele de fond, au susţinut că în mod eronat, cu interpretarea greşită a art. 1551 din Legea nr. 31/1990, a reţinut instanţa de apel că propunerea adresată adunării generale trebuie să conţină o descriere a elementelor acţiunii civile ce urmează a fi introduse, în asemenea măsură încât să fie posibilă identificarea elementelor acesteia şi acordarea unui vot de către acţionar în cunoştinţă de cauză.

Au mai arătat că tot în mod greşit a reţinut curtea de apel şi că prejudiciul supus dezbaterii adunării generale este acelaşi cu cel menţionat în cererea de chemare în judecată, reclamanta solicitând, în temeiul principiului disponibilităţii, obligarea la plata doar a unei părţi din acest prejudiciu.

Astfel, separat de faptul că nu există identitate între faptele cu care a fost sesizată adunarea generală şi cele menţionate în cererea de chemare în judecată, acest principiu nu este aplicabil, întrucât acordarea posibilităţii acţionarilor de a introduce o acţiune în justiţie pentru un alt prejudiciu sau pentru alte fapte ilicite decât cele supuse dezbaterii adunării generale, chiar dacă rezultă din aceeaşi situaţie de fapt, ar lipsi de efecte dispoziţiile art. 155 şi 1551 din Legea nr. 31/1990.

În acest context, au evocat jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti şi au subliniat că, în speţă, prejudiciul a cărui reparare a fost pretinsă este substanţial redus faţă de cel supus spre aprobare adunării generale ordinare a acţionarilor, dar şi că, în contra celor reţinute de instanţa de prim control judiciar, există o diferenţă notabilă între aprobarea unei noi organigrame, care presupune o modificare substanţială a unei structuri organizatorice şi modificarea organigramei, care presupune o intervenţie minoră asupra unei structuri organizatorice.

Au arătat aceşti recurenţi că speţa de faţă este supusă analizei prin prisma legii speciale, adică a Legii nr. 31/1990, care prevede obligativitatea existenţei unei hotărâri a adunării generale în vederea atragerii răspunderii membrilor consiliului de supraveghere.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 155 şi 1551 din Legea nr. 31/1990, acţiunea în răspundere contra membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere pentru daune cauzate societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor aparţine adunării generale.

Or, chiar dacă s-ar trece peste aspectele vizând identitatea între faptele ilicite reclamante şi despăgubirile pretinse, concluziile hotărârii A.G.O.A. din 19.12.2017 au fost în sensul de a respinge, cu majoritatea voturilor exprimate, iniţierea de către societate a unei acţiuni în justiţie în vederea angajării răspunderii membrilor consiliului de supraveghere şi ai directoratului. Cu atât mai mult, prin aceeaşi hotărâre s-a decis cu aceeaşi majoritate de voturi respingerea desemnării Fondului Proprietatea S.A. pentru a genera acţiunea în justiţie.

În final, au evocat dispoziţiile art. 126 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 31/1990, cu privire la adoptarea hotărârilor adunării generale a acţionarilor şi au conchis că reclamanta nu a respectat procedura prealabilă sesizării instanţei de judecată, de vreme ce se impunea ca adunarea generală să analizeze toate elementele răspunderii civile, precum şi cuantumul prejudiciului.

În drept, au evocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; nicio părte nu şi-a prezentat punctul de vedere.

Recursurile au fost admise în principiu la data de 17.02.2021, stabilindu-se un termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării lor.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

În mod prioritar, se cuvine menţionat că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Instanţele de fond au reţinut că intimata-reclamantă, în calitate de acţionar al S.P.E.E.H. "HIDROELECTRICA" S.A., a solicitat adunării generale să aprobe iniţierea, în temeiul art. 155 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, a unei acţiuni în răspundere împotriva unor foşti şi actuali membri ai Consiliului de Supraveghere şi ai Directoratului, invocând săvârşirea de către aceştia a unor fapte păgubitoare pentru societate, care constau în aprobarea şi apoi în avizarea modificării organigramei şi în aprobarea şi apoi în avizarea majorării tarifelor practicate în relaţia contractuală cu S.S.H. HIDROSERV S.A.

Prejudiciul produs prin aceste fapte se ridică, potrivit aprecierilor intimatei-reclamante, la sumele de 517.353.843 RON şi de cel puţin 20.684.780 RON.

Intimata-reclamantă, deţinând acţiuni care reprezintă 19,94% din capitalul social, este acţionar minoritar al S.P.E.E.H. "HIDROELECTRICA" S.A.; celelalte acţiuni sunt deţinute de Statul Român, prin Ministerul Energiei.

Prin hotărârea nr. 29/19.12.2017, Adunarea Generală Ordinară a acţionarilor S.P.E.E.H. "HIDROELECTRICA" S.A. a respins, în majoritate, propunerea ca societatea să iniţieze acţiunea în răspundere.

În aceste condiţii, demersul a fost asumat de către acţionarul minoritar, care a promovat acţiunea care formează obiectul prezentului dosar, prin care a pretins obligarea pârâţilor la acoperirea doar a unei părţi din prejudiciul cauzat societăţii.

Dacă tribunalul a respins această cerere ca inadmisibilă, instanţa de prim control judiciar a considerat-o admisibilă, statuând asupra necesităţii rejudecării cauzei.

Disputa părţilor poartă, aşadar, asupra măsurii în care acţionarului minoritar îi este recunoscut dreptul de a promova o atare cerere şi ea derivă din aprecierile tuturor recurenţilor-pârâţi, potrivit cărora între faptele invocate în propunerea adresată adunării generale, de iniţiere de către societate a acţiunii în răspundere şi cele menţionate în demersul judiciar de faţă, ca şi între sumele indicate cu titlu de despăgubiri în cele două cereri, nu ar exista identitate.

Din această perspectivă, recurenţii apreciază că decizia curţii de apel a fost dată cu aplicarea greşită a art. 155 şi 1551 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare (în continuare, Legea nr. 31/1990), fiind astfel incidentă ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 prevăd că "acţiunea în răspundere contra (...) membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere, (...), pentru daune cauzate societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor, aparţine adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112".

Iar prevederile art. 1551 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 stabilesc că "dacă adunarea generală nu introduce acţiunea în răspundere prevăzută la art. 155 şi nici nu dă curs propunerii unuia sau mai multor acţionari de a iniţia o asemenea acţiune, acţionarii reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social au dreptul de a introduce o acţiune în despăgubiri, în nume propriu, dar în contul societăţii, împotriva oricărei persoane prevăzute la art. 155 alin. (1)".

Din interpretarea celor două texte legale citate mai sus, Înalta Curte reţine că singura condiţie pe care legiuitorul o pretinde a fi îndeplinită, pentru a recunoaşte acţionarilor reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social, este ca adunarea generală să nu introducă acţiunea în răspundere şi să nu dea curs propunerii unuia sau mai multor acţionari de a iniţia o asemenea acţiune.

Totodată, reţine că dispoziţiile art. 1551 din Legea nr. 31/1990 fac referire la "propunerea unuia sau mai multor acţionari de a iniţia o asemenea acţiune", fără să indice, în mod expres, conţinutul propunerii.

În aceste condiţii, revenind instanţelor judecătoreşti obligaţia de a statua asupra acestui aspect, Înalta Curte apreciază că în măsura în care adunarea generală nu promovează acţiunea în răspundere - din variate motive, dar în cadrul cărora doctrina a inclus influenţa pe care fondatorii, administratorii, directorii/membrii directoratului şi consiliului de supraveghere, dar şi cenzorii sau auditorii financiari o pot avea în cadrul adunării generale -, acţionarilor minoritari le este recunoscut dreptul de a o demara, în nume propriu, dar în contul societăţii -, acţiunea lor rămânând una socială.

Legitimarea procesuală a acţionarilor minoritari este, aşadar, condiţionată fie de pasivitatea adunării generale în a introduce acţiunea în răspundere prevăzută la art. 155, fie, atunci când unul sau mai mulţi acţionari au propus adunării să iniţieze o atare acţiune, de atitudinea adunării de a nu da curs respectivei propuneri. Cu alte cuvinte, acţiunea lor este subsidiară celei a adunării generale.

De aceea, atunci când acţionarul minoritar introduce acţiunea în răspundere, verificarea îndeplinirii cerinţelor textului legal presupune analiza măsurii în care faptele pe care le reclamă au fost în prealabil supuse dezbaterii celorlalţi acţionari în cadrul adunării generale, pentru că, în deplin acord cu recurenţii, Înalta Curte, în evaluarea scopului reglementării, apreciază inadmisibilă o acţiune a acţionarului minoritar, formulată în considerarea unor fapte care nu au fost mai întâi discutate în adunarea generală, întrucât în caz contrar ar fi eludate dispoziţiile legale citate mai sus, care recunosc legitimarea procesuală activă în promovarea unei acţiuni în răspundere, mai întâi, adunării generale, şi doar în subsidiar, acţionarului minoritar.

Aceasta nu presupune însă ca expresiile utilizate - în propunerea adresată în prealabil adunării generale, respectiv în demersul judiciar promovat de acţionarul minoritar - să fie identice.

Este suficient ca sensul urmărit să fie acelaşi, iar ambele formulări să descrie aceleaşi fapte apreciate ca fiind prejudiciabile pentru societate.

Din această perspectivă, Înalta Curte înlătură afirmaţiile recurenţilor, potrivit cărora faptele indicate în propunerea adresată adunării generale şi în cererea de chemare în judecată a acţionarului minoritar ar diferi.

Utilizarea unor termeni echivalenţi, nu identici, nu semnifică însă, aşa cum nefondat consideră recurenţii, existenţa unei diferenţe de esenţă între sintagmele "aprobarea noii organigrame" şi "modificarea organigramei"; mai mult, după cum a reţinut şi instanţa de prim control judiciar, şi în convocatorul adunării generale, şi în cererea de chemare în judecată, a fost detaliată modalitatea în care organigrama a fost modificată, (constând în concret în angajarea suplimentară a 270 de persoane şi în desfiinţarea a 27 de posturi), de unde rezultă că atât în propunerea adresată în prealabil adunării generale, cât şi în demersul judiciar de faţă, fapta invocată este unică şi aceeaşi, reprezentată de alterarea, în aceste coordonate, a organigramei.

Recurenţii E., C. şi A. au arătat că operaţiunea de avizare, pe care şi-au asumat-o, nu e identică cu cea de aprobare, însă o atare apărare se cuvine a fi înlăturată. Avizarea unei măsuri luate de membrii Directoratului este, în cazul societăţilor administrate în sistem dualist, o operaţiune aflată în atribuţiile Consiliului de Supraveghere, entitate din care aceşti recurenţi fac sau au făcut parte. Chiar dacă ea nu este identică în sens cu operaţiunea de aprobare, avizarea nu este lipsită însă de efecte juridice, căci ar fi un non-sens să se considere că îndeplinirea unei atribuţii conferite de lege şi de actele statutare ale unei societăţi ar fi inutilă. Mai mult decât atât, apărarea este şi în mod speculativ făcută, pentru că şi în propunerea adresată în prealabil adunării generale, şi în demersul judiciar de faţă, promovat de acţionarul minoritar sunt indicate faptele constând în angajarea suplimentară a 270 de persoane şi în desfiinţarea a 27 de posturi, respectiv în aprobarea majorării tarifelor practicate în relaţia cu S.S.H. Hidroserv S.A., fapte apreciate ca fiind prejudiciabile pentru societate, aprobate de Directorat, aprobare avizată apoi de Consiliul de Supraveghere.

De asemenea, judicios a apreciat curtea de apel şi că nu există nicio diferenţă semnificativă din punct de vedere juridic între sintagmele "aprobarea majorării tarifelor practicate în relaţia contractuală cu SSH Hidroserv SA" şi "majorarea preţului achitat de societate în baza relaţiei contractuale cu Hidroserv SA".

Instanţa supremă notează şi că recurenţii nu au fost în măsură să indice dacă în perioada anterioară convocării adunării generale s-ar fi produs alte modificări ale organigramei cu referire la acelaşi număr de posturi ori că ar fi crescut preţurile practicate în relaţia contractuală a societăţii cu partenerul indicat.

Aşa fiind, Înalta Curte impune părţilor concluzia că demersul acţionarului minoritar este iniţiat în considerarea aceloraşi fapte care au fost discutate mai întâi în adunarea generală.

Nu la fel trebuie abordată problema atunci când prejudiciul reclamat diferă.

Aceasta pentru că sensul reglementării cuprinse în art. 155 din Legea nr. 31/1990 este acela de a permite adunării generale să decidă dacă promovează acţiunea în răspundere, sens în care dezbaterii ei trebuie să-i fie supuse elementele esenţiale ale răspunderii, respectiv faptele pretins de natură a cauza daune societăţii; în prezenţa acestor elemente, este rezonabil să se considere că adunarea poate adopta o hotărâre în deplină cunoştinţă de cauză, cuantumul prejudiciului fiind un element dacă nu determinat, cel puţin determinabil.

Distinct de caracterul neuzual al criticilor recurenţilor - pe care un nivel mai redus al despăgubirilor ce li se pretind în demersul de faţă pare să-i nemulţumească -, Înalta Curte notează şi că decizia adunării generale de a respinge propunerea de promovare a acţiunii în răspundere nu a fost fundamentată pe nivelul prea ridicat al despăgubirilor, astfel cum acesta fusese menţionat în convocator. Mai mult, este evident că adunarea generală nici nu era ţinută de aprecierea făcută de acţionarul minoritar, la a cărui cerere se întrunise, şi că ar fi putut decide să se îndrepte împotriva membrilor directoratului şi ai consiliului de supraveghere pentru a le pretinde orice altă sumă, dacă propria evaluare ar fi condus-o spre un alt rezultat.

Interpretarea în sens contrar este de natură nu doar să golească de conţinut art. 1551 din Legea nr. 31/1990, prin impunerea unei condiţii de admisibilitate a demersului judiciar al acţionarului minoritar, pe care legea nu o prevede, dar şi să afecteze în substanţă dreptul acestuia de acces la instanţă.

În considerarea celor expuse mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, critica invocată nejustificând casarea ei; de aceea, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenţii-pârâţii C., A., E., G., I. şi H. împotriva deciziei civile nr. 2028A/04.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 aprilie 2021.