Peremption starting from suspension order pronouncement, not communication, under Art. 416(2) CPC
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the appellate court’s decision to declare the appeal perempted (barred), and ordered the appellant to pay litigation costs to the respondents. The dispute concerned the correct start date for the six-month peremption period following a suspension of proceedings requested by the parties; the appellant argued that peremption ran from the date of communication of the suspension order (September 2019) and was suspended by the 2020 state of emergency decree, whereas the lower courts held it ran from the pronouncement of the suspension order (September 2019). The court ruled that the six-month period expired on March 12, 2020, prior to the issuance of the state of emergency decree in March 2020, rendering the statutory suspension of deadlines inapplicable. Relying on Article 416(2) of the Code of Civil Procedure as a *lex specialis* over the general rule in Article 184(1), the court determined that the peremption period begins with the last procedural act performed by the parties or court (the pronouncement of the suspension order), not upon communication, as the latter does not constitute an act taken with the view to resuming the trial.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 184 alin. (1) C. proc. civ, art. 416 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ; Peremption starting from suspension order pronouncement, not communication, under Art. 416(2) CPC: În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu a prezentat punctul de vedere.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2021
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin încheierea din 12.09.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la solicitarea părţilor, a dispus suspendarea judecăţii apelului declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1402/10.10.2018 a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
La 29.05.2020, apelanta a formulat o cerere de redeschidere a judecăţii apelului.
Prin decizia civilă nr. 198/02.07.2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a constatat perimat apelul.
Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei la curtea de apel, în vederea continuării judecăţii.
În motivare, a arătat că judecata apelului a fost suspendată prin încheierea pronunţată la 12.09.2019, care i-a fost comunicată la 29.09.2019, conform ştampilei aplicate de oficiul poştal.
Potrivit recurentei, termenul de 6 luni pentru intervenirea perimării a început să curgă de la 29.09.2019 şi urma să se împlinească la 29.03.2020, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
În acest context, a arătat că la 16.03.2020 a fost instituită starea de urgenţă pe teritoriul României, prin Decretul nr. 195/2020 emis de Preşedintele României, care la art. 41 prevedea suspendarea termenelor de prescripţie şi de decădere, acestea urmând să reînceapă să curgă la încetarea stării de urgenţă.
Cum la data emiterii Decretului nr. 195/2020 mai rămăsese din termenul de 6 luni o perioadă de treisprezece zile, iar starea de urgenţă a încetat la 15.05.2020, acesta urma să se împlinească la 29.05.2020, dată la care a formulat o cerere de redeschidere a judecăţii.
În continuare, recurenta a evocat dispoziţiile art. 184 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel" şi ale art. 416 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă" şi a susţinut că, în speţă, termenul curge de la 29.09.2019.
În acest sens, a subliniat că art. 416 alin. (2) C. proc. civ. nu prevede o excepţie de la art. 184 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că termenul de perimare ar curge de la pronunţare. Or, având în vedere că excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, termenul de perimare curge de la comunicarea încheierii de suspendare, 29.09.2019 (acesta fiind ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă).
De asemenea, recurenta a solicitat să se aibă în vedere faptul că potrivit Decretului nr. 195/2020, prin care Preşedintele României a instituit starea de urgenţă pe teritoriul României, termenele de prescripţie şi de decădere de orice fel se suspendă pe toată durata stării de urgenţă. La data de 16.03.2020 starea de urgenţă a fost decretată pe întreg teritoriul ţării, iar la 15.05.2020 a încetat. Prin urmare, curgerea termenului de 6 luni a fost suspendată la 16.03.2020, acesta începând din nou să curgă de la data de 15.05.2020.
În opinia recurentei, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că dispoziţiile Decretului nr. 195/2020 nu sunt aplicabile în cazul perimării, atât timp cât art. 41 din decretul sus-amintit prevede că "prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă, instituite potrivit prezentului decret(...)", iar termenul de perimare are natura juridică a unui termen de prescripţie.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
La 18.08.2020 intimaţii au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepţia tardivităţii declarării recursului; în subsidiar, au solicitat respingerea ca nefondat a căii de atac.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu a prezentat punctul de vedere.
Prin încheierea din 17.02.2021, Înalta Curte a respins excepţia tardivităţii recursului, a admis în principiu recursul şi a stabilit termen în şedinţă publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
Examinând recursul, prin prisma motivului invocat şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reţine următoarele:
Chestiunea de drept supusă analizei vizează, potrivit recurentei, greşita aplicare a sancţiunii perimării, ca urmare a stabilirii eronate a momentului de la care începe să curgă termenul de perimare, critică pe care a circumscris-o art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Cerinţele prevăzute de lege pentru a interveni sancţiunea perimării decurg din conţinutul art. 416 C. proc. civ., fiind necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţilor, care nu au acţionat în scopul reluării judecăţii, deşi aveau posibilitatea să o facă.
În cauza de faţă, suspendarea judecăţii a fost dispusă la cererea părţilor, în baza art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., măsura fiind luată prin încheierea din 12.09.2019.
Aceasta este data de la care începe să curgă termenul de perimare.
În memoriul de recurs, recurenta tinde la stabilirea unui alt moment de la care curge perimarea, respectiv 29.09.2019, când i-a fost comunicată încheierea de suspendare; astfel, a evocat dispoziţiile art. 184 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel".
Această susţinere nu este fondată, întrucât art. 184 alin. (1) C. proc. civ. are caracter de normă generală, care este înlăturată de la aplicare, în cazul de faţă, de norma specială cuprinsă în art. 416 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia "Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau instanţă".
Cum perimarea sancţionează lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea procesului, sensul art. 416 alin. (2) C. proc. civ., înţeles pentru a produce efecte, este acela ca "ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă" să fie unul făcut în vederea reluării judecăţii.
Or, comunicarea încheierii, în condiţiile prevăzute de art. 427 alin. (1) C. proc. civ., nu reprezintă un act de procedură făcut în vederea reluării judecăţii.
Comunicarea oricărei hotărâri are o utilitate practică pentru părţi, care iau cunoştinţă de motivele adoptării soluţiei, având apoi dreptul de a formula căi de atac ori cereri de îndreptare a unor greşeli materiale, de completare sau de lămurire a hotărârii.
Astfel, susţinerile recurentei nu pot fi reţinute, fiind lipsită de relevanţă data comunicării încheierii de suspendare, deoarece termenul de perimare nu este legat de acest moment procesual.
Prin urmare, decizia atacată reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în materie, fiind nefondate criticile recurentei sub acest aspect.
Aşadar, Înalta Curte reţine că de la 12.09.2019, când cauza a rămas în nelucrare, a început să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., acesta împlinindu-se la 12.03.2020, când perimarea a operat de drept.
Cum acest moment este anterior emiterii, la 16.03.2020, a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, examinarea criticilor care aduc în dezbatere efectele pe care decretul menţionat le-a produs asupra termenelor de decădere ori de prescripţie a devenit inutilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.
Întrucât recurenta a pierdut procesul, aceasta urmează să fie obligată, în baza art. 451, 452 şi 453 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., la plata sumei de 2.000 RON către intimatul B. şi a sumei de 2.000 RON către intimata C., cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 198/02.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta la plata sumei de 2.000 RON către intimatul B. şi a sumei de 2.000 RON către intimata C., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 aprilie 2021.