Liquidator's seizure-assimilation suit remanded to syndic judge for exclusive insolvency jurisdiction.

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 25.07.2019 pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a-II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal şi înregistrată sub numărul x/2019, reclamanta A. lichidator judiciar al S.C. B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale -Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat să se constate faptul că, fiind soluţionat Dosarul penal nr. x/2014 în mod definitiv, sechestrul asigurator dispus prin Ordonanţa procurorului nr. 15/P/2012 din 30.07.2014 s-a transformat într-un sechestru definitiv executoriu, asimilat ipotecii legale şi că bunurile aflate în patrimoniul debitoarei S.C. B. S.R.L. pot fi vândute libere de sarcini.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 45,75,91,115,159 din Legea nr. 85/2014, 250, 281 noul C. proc. pen.., 195 din Ord 700/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 78 din 25 martie 2020 pronunţată în dosar nr. x/2019 s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel A. LICHI. JUDICIAR AL S.C. B. prin care a solicitat admiterea apelului, trimiterea dosarului la Tribunalul Bacău pentru a fi soluţionată de către judecătorul sindic iar pe fond, admiterea apelului în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 583/2020 din 16 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă s-a admis apelul civil formulat de apelanta reclamantă A. lichidator judiciar AL S.C. B. împotriva sentinţei civile numărul 78 din 25 martie 2020 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata pârâtă Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a fost schimbată în tot sentinţa apelată în sensul că s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi s-a respins cererea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. B.- prin A., solicitând admiterea căii de atac şi stabilirea competenţei de soluţionare legală a acţiunii în favoarea judecătorului sindic în temeiul art. 45 din Legea nr. 85/2014.

După prezentarea situaţiei de fapt şi a soluţiilor pronunţate în cauză, recurenta-reclamantă susţine că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală şi neîntemeiată.

Recurenta arată că la instanţa de fond a fost invocată excepţia necompetentei material/funcţionale a completului de judecată care a soluţionat acest dosar, excepţie ce a fost respinsă prin încheierea din data de 25.11.2019, soluţie menţinută de instanţa de apel prin decizia recurată şi întelege să invoce şi în calea de atac a recursului această excepţie.

Susţine ca instanţa de judecată de fond care a soluţionat acest dosar nu era competentă funcţional să judece această cauză, competenţa de soluţionare revenind judecătorului sindic, conform art. 45 lit. r) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2014, obiectul acestei cereri având legătura directă cu valorificarea bunurilor societăţii insolvente, respectiv cu dosarul de bază nr. x/2015, aflat pe rolul Tribunalului Bacău, fiind o cerere de natură judiciară aferentă procedurii insolventei.

Recurenta-reclamantă consideră că, instanţa de apel cu totul nelegal şi nejustificat, a considerat că obiectul cererii reclamantei excede atribuţiunilor prevăzute de art. 45 din Legea nr. 85/2014, în sensul că nicăieri în cuprinsul acestui articol şi nici în alte reglementări nu este dată în competenţa judecătorului sindic puterea de a soluţiona acţiuni în constatare de natura celei din prezentul dosar, fără a lua în considerare şi a ţine cont de faptul că obiectul cererii are legătura directă cu valorificarea bunurilor societăţii insolvente, fiind o cerere de natură juridică aferentă procedurii insolventei şi că, chiar această instanţă, a soluţionat anterior favorabil şi definitiv astfel de cereri, atât în ceea ce priveşte competenţa cât şi fondul.

O altă critică se referă la invocarea din oficiu de către instanţa de apel a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi admiterea acesteia motivat de faptul că justificarea acestei acţiuni ar fi prin prisma practicii notariatelor şi a OCPI care nu radiază sechestrele penale decât în baza unei hotărâri judecătoreşti, obiectul cererii nefiind acela de constatare a existenţei sau a inexistentei unui drept în contradictoriu cu AFIR.

Recurenta apreciază că această motivaţie este neîntemeiată şi nelegală deoarece: justificarea acestei acţiuni este dată de faptul că în situaţia existentă există un blocaj în valorificarea bunurilor unei societăţi insolvente - care este ţinută în loc de către sechestrul penal, în condiţiile în care nici lichidatorul judiciar nu poate valorifica acest bun (niciun cumpărător de bună-credinţă nu poate să achiziţioneze un bun având ca sarcină un sechestru penal) şi nici cel în favoarea căruia operează sechestrul penal, care este ţinut de prevederile legii insolventei; interesul există în aceasta cauză, fiind al lichidatorului judiciar de a valorifica bunurile falitei în puterea atribuţiunilor date de legea insolvenţei în favoarea creditorilor acesteia, pentru îndestularea lor şi închiderea procedurii. Constatarea existenţei sau inexistenţei dreptului de a valorifica bunul sechestrat nu poate fi decât în contradictoriu cu cel în favoarea căruia a fost instituit sechestru penal, în speţă, faţă de AFIR Bucureşti.

Mai mult, arată că, din legislaţia aferentă şi din practica judiciară în materie a instanţelor judecătoreşti rezultă că o acţiune în constatare poate fi considerată inadmisibilă dacă partea care a deschis-o poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege, adică dacă are la dispoziţie o acţiune in realizare. În caz de inadmisibilitate, instanţa trebuie să indice mijlocul concret de realizare a dreptului pe care reclamantul îl are la dispoziţie (acţiunea in realizare).

Or, recurenta susţine că, din cuprinsul deciziei recurate nu rezultă în niciun fel că instanţa care a admis excepţia inadmisibilitătii acţiunii a indicat mijlocul concret de realizare a dreptului pe care reclamantul îl are la dispoziţie, respectiv acţiunea în realizare. Neindicarea în concret a acţiunii în realizare poate echivala cu refuzul accesului la justiţie sau limitarea accesului la justiţie, pe cale de consecinţă hotărârea recurată apărând ca nelegală.

În concluzie, prin prezentul recurs consideră că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să stabilească dacă competenta de soluţionare legală a cererii de chemare în judecată revine judecătorului sindic în temeiul art. 45 din legea 85/2014, sau oricărui complet civil din cadrul Tribunalului Bacău şi dacă în condiţiile date, cererea este admisibilă sau inadmisibilă, cât şi dacă decizia recurată este legală şi întemeiată având în vedere motivarea acesteia.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prealabil se reţine că recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., însă una dintre criticile circumscrise acestor motive de recurs vizează nerespectarea principiului specializării instanţei în procedura insolvenţei, ce va fi încadrată în pct. 3 al art. 488 C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte constată fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. ce prevede ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe.

Competenţa funcţională în legătură cu specializarea instanţei a fost stabilită la prima instanţă, iar soluţia de respingere a excepţiei de necompetenţă funcţională prin încheierea din 25 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost menţinută de instanţa de apel prin decizia recurată.

Înalta Curte statuează că soluţia este netemeinică şi nelegală, raportat la dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 85/2014 care menţionează competenţa judecătorului-sindic cu privire la "orice alte atribuţii prevăzute de lege".

Instanţa a fost învestită cu o acţiune în constatare prin care societatea reclamantă, în insolvenţă, a solicitat să se constate că, fiind soluţionat dosarul penal nr. x/2014 în mod definitiv, sechestrul asigurător dispus pentru bunurile imobile ale S.C. B. prin Ordonanţa procurorului nr. 15/P/2022 din 30.07.2014 s-a transformat într-un sechestru definitiv executoriu, asimilat ipotecii legale şi că bunurile aflate în patrimoniul debitoarei S.C. B. pot fi vândute în cadrul procedurii insolvenţei (de lichidare) libere de sarcini.

Temeiurile de drept invocate prin acţiune sunt art. 45, 75, 91, 115 şi 159 din Legea nr. 85/2014, acţiunea fiind promovată de lichidatorul judiciar A. al debitoarei în insolvenţă S.C. B..

Din actele dosarului, se constată că prin încheierea de şedinţă din 09.02.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul Tribunalului Bacău-judecător sindic, instanţa a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva S.C. B., fiind numit administrator judiciar A.. Prin sentinţa civilă nr. 243/28.04.2017, instanţa a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva S.C. B. şi menţinerea în calitate de lichidator judiciar a A..

Din istoricul rezumat al cauzei, rezultă că atât cererea introductivă, înregistrată la data de 25 iulie 2019, cât şi calea de atac a apelului, înregistrată la data de 22 iunie 2020, au fost ulterioare deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv 28 aprilie 2017, motiv pentru care valorificarea bunurilor imobile indisponibilizate prin măsura asiguratorie se poate face numai în cadrul procedurii comune şi concursuale reglementată de Legea nr. 85/2014 privind insolvenţa.

Reiese deci că, în mod nelegal, instanţele fondului s-au socotit învestite cu o acţiune care nu este din categoria celor prevăzute de art. 45 din Legea nr. 85/2014 de competenţa judecătorului sindic.

Sintagma "principalele atribuţii ale judecătorului-sindic", nu numai că nu exclude competenţa acestuia şi pentru alte cereri şi procese în care este implicat debitorul din procedură, ci din contră, o bună şi efectivă administrare a procedurii comportă interpretarea extensivă a dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora "atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei."

În speţă, având în vedere că debitoarea este supusă Legii nr. 85/2014, faţă de dispoziţiile art. 75 din acest act normativ, creditorul în favoarea căruia a fost instituit sechestrul nu poate pune în executare silită hotărârea, întrucât stabilirea şi urmărirea încasării creanţelor se poate realiza doar în procedura insolvenţei, prin intermediul lichidatorului judiciar. O astfel de acţiune se subsumează sintagmei "procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei", care intră în competenţa judecătorului-sindic, conform art. 45 alin. (2) din acelaşi act normativ. Astfel, în temeiul art. 45 alin. (1) lit. r), art. 45 alin. (2) şi art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic este competent să soluţioneze prezenta acţiune, întrucât a fost demarată ulterior datei la care a fost deschisă procedura insolvenţei cu privire la reclamanta S.C. B. şi derivă în mod direct dintr-o procedură de insolvenţă, aflându-se în strânsă legătură cu aceasta.

Prin urmare, acţiunea dedusă judecăţii nu este una de drept comun, ci este supusă procedurii speciale reglementate de Legea nr. 85/2014, cererea de deschidere a procedurii fiind formulată sub imperiul acestei legi, la data de 28 aprilie 2017, astfel că prezenta acţiune formulată de lichidatorului judiciar A. al debitoarei în insolvenţă S.C. B., revine spre soluţionare în primă instanţă judecătorului sindic, în temeiul prevederilor art. 45 din Legea nr. 85/2014.

Faţă de această situaţie, întrucât procedura insolvenţei se desfăşoară în continuare la Tribunalul Bacău prin judecător sindic, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., va admite recursul sub aspectul competenţei, va casa decizia recurată şi sentinţa primei instanţe şi va trimite cauza pentru o nouă judecată la judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, pentru competentă soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. B.- PRIN A. împotriva deciziei nr. 583/2020 din 16 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 78 din 25 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi trimite cauza spre o nouă judecată Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - judecător sindic, în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 aprilie 2021.