Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 896/2021 AI generated

Reimbursement of litigation costs from employee wage claims; irrelevance of representative’s medical incapacity for reinstatement in cassation appeal deadline

Case Number Decizia nr. 896/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's motion to reinstate the deadline for the appeal in cassation and rejected the appeal as time-barred, thereby upholding the Court of Appeal's decision that annulled the lower court's judgment and remanded the case for retrial; the defendant was ordered to pay the plaintiff's legal costs. The dispute arose from a civil action by a county water utility company against an individual for reimbursement of interest payments and litigation costs incurred in employment lawsuits, where the appellate court had previously invalidated the plaintiff's procedural act due to a lack of proper representation. The decisive legal basis relied on Article 186 of the Civil Procedure Code, which the Court held does not permit reinstatement of deadlines based solely on the medical incapacity of the procedural representative (lawyer) rather than the party itself, and Articles 185 and 485, which established that the appeal filed after the 30-day statutory period from the communication of the judgment resulted in a peremptory exception of tardiness.

Legislator headnote

AI generated

art. 186 C. proc. civ, art. 155 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, art. 2023 alin. (1) C. civ, art. 84 alin. (1) C. civ, art. 186 alin. (1) C. proc. civ, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 51/1995; Reimbursement of litigation costs from employee wage claims; irrelevance of representative’s medical incapacity for reinstatement in cassation appeal deadline: În contextul sus-redat, recurentul opinează că cerinţa "motivului temeinic justificat" este îndeplinită, cu cât exercita recursul în interiorul termenului legal prevăzut de art. 186 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., calculat de la data la care cauza împiedicării a încetat (17.09.2020 atestare prezenta ARN SARS-CoV-2 + 14 zile carantina şi tratament = 01.10.2020, prima zi de încetare a carantinei fiind 02.10.2020) - renunţând inclusiv la beneficiul acordat de art. 186 alin. (2) teza I C. proc. civ., după cum reiese din buletinul de analiză emis la data de 05.10.2020, care atestă lipsa negativării, deci a încetării cauzei împiedicării sub aspect medical şi a momentului declarării căii de atac (înaintea împlinirii celor 30 de zile).

Keywords

AI generated
reimbursement of costs procedural deadline civil litigation procedure legal representation costs time wage order to pay

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, la data de 09.04.2019, reclamanta Compania Judeţeană Apa Serv S.A. a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei totale de 417.690,2 RON, reprezentând dobânzi achitate angajaţilor care nu au beneficiat de salariul impus de prevederi legislative (257.209 RON), respectiv cheltuieli de judecată aferente litigiilor de muncă prin care angajaţii societăţii au solicitat acordarea unor drepturi salariale (160.481,2 RON). A solicitat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 938/C din 20 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia nulităţii şi a anulat acţiunea privind pe reclamanta Compania Judeţeană Apa Serv S.A. şi pârâtul A., pentru lipsa calităţii de reprezentant a persoanei care a formulat-o pentru societatea reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Compania Judeţeană Apa Serv S.A., solicitând schimbarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a formulat acţiunea ca neîntemeiată şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Respinge excepţia nulităţii apelului.

Prin decizia nr. 105/2020 din 25 iunie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul promovat de apelanta-reclamantă Compania Judeţeană Apa Serv S.A. Piatra Neamţ, împotriva sentinţei civile nr. 938/C din 20 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-pârât A., a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâtul A., prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe sau unei instanţe de acelaşi grad, pentru a realiza o nouă judecată a apelului.

Prioritar, recurentul a formulat, în baza dispoziţiilor art. 186 C. proc. civ., o cerere de repunere în termenul de recurs.

Aplicând regulile de calcul prevăzute de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ. raportat la art. 181 alin. (1) pct. 3 din acelaşi cod, recurentul arată că termenul de 30 zile se împlinea la data de 21.09.2020, aceasta fiind ultima zi pentru exercitarea şi motivarea căii de atac a recursului.

Susţine că, anterior acestei date, avocatul anume desemnat fusese depistat infectat cu virusul ARN SARS-CoV-2, conform buletinului de analiză emis la data de 17.09.2020, precum şi a celui din data de 05.10.2020 (ambele anexate pentru conformitate).

Prin urmare, avocatul care ar fi putut exercita recursul, anume desemnat, se afla, pe de o parte, în incapacitate medicală, iar pe de altă parte, sub imperiul interdicţiilor legale de părăsire a domiciliului timp de 14 zile după confirmarea infectării şi în ziua testării - aspecte probate cu acte medicale şi lege - motiv care a intervenit înainte de împlinirea termenului legal pentru exercitarea şi motivarea căii de atac.

În contextul sus-redat, recurentul opinează că cerinţa "motivului temeinic justificat" este îndeplinită, cu cât exercita recursul în interiorul termenului legal prevăzut de art. 186 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., calculat de la data la care cauza împiedicării a încetat (17.09.2020 atestare prezenta ARN SARS-CoV-2 + 14 zile carantina şi tratament = 01.10.2020, prima zi de încetare a carantinei fiind 02.10.2020) - renunţând inclusiv la beneficiul acordat de art. 186 alin. (2) teza I C. proc. civ., după cum reiese din buletinul de analiză emis la data de 05.10.2020, care atestă lipsa negativării, deci a încetării cauzei împiedicării sub aspect medical şi a momentului declarării căii de atac (înaintea împlinirii celor 30 de zile).

Fata de cele arătate, solicită admiterea cererii de repunere în termenul de formulare şi motivare a recursului şi să se ia act că recursul, sub condiţia admiterii cererii de repunere în termen, este promovat şi motivat în termen.

Totodată, recurentul consideră că recursul este admisibil şi invocă motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul critică, în esenţă, modul de soluţionare a excepţiei nulităţii apelului invocată prin întâmpinarea formulată în apel privind nevalabilitatea mandatului convenţional al avocatului şi modul şi considerentele prin care instanţa a soluţionat această excepţie.

De asemenea, critică modul de aplicare, prin decizia recurată, a dispoziţiilor art. 155 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, faţă de dispoziţiile art. 2023 alin. (1) C. civ. şi art. 84 alin. (1) C. civ., din perspectiva lipsei de valabilitate şi legalitate a mandatului avocatului.

Intimata-reclamantă S.C. COMPANIA JUDEŢEANĂ APA SERV S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de repunere în termen, respingerea recursului ca neîntemeiat, precum şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din 27 ianuarie 2021 s-a stabilit termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 7 aprilie 2021.

Cu privire la cererea de repunere în termen, formulată de recurentul-pârât A., Înalta Curte o va respinge, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., "partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

Din analiza prevederilor legale enunţate reiese că pentru a beneficia de repunerea în termen este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii: partea să nu fi respectat un termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-şi exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât şi să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termenul prevăzut pentru exercitarea căii de atac, respectiv 30 zile de la încetarea împiedicării.

Astfel, instituţia de drept procesual a repunerii în termen constituie beneficiul acordat de lege titularului unui drept procesual, care din motive temeinic justificate nu şi-a putut exercita dreptul înăuntrul termenului imperativ.

În lumina reglementărilor legale mai sus evocate, este cert că intenţia legiuitorului a fost aceea de a acorda acest beneficiu părţii şi nu reprezentantului său convenţional.

În speţă, recurentul a solicitat repunerea în termenul de declarare a cererii de recurs motivat de faptul că avocatul desemnat în cauză a fost în incapacitate medicală, fiind depistat infectat cu virusul ARN SARS-CoV-2, conform dovezilor depuse la dosar.

Înalta Curte statuează că poate constitui un motiv temeinic justificat pentru depăşirea unui termen procedural legal îmbolnăvirea părţii şi spitalizarea sa, nicidecum a reprezentantului său convenţional, situaţie invocată în cauza pendinte judecăţii.

De altfel, conform dispoziţiilor C. proc. civ. (art. 148 alin. (2), art. 149 alin. (4), art. 199 alin. (1), art. 154 alin. (6) avocatul recurentului avea posibilitatea transmiterii în termenul legal, la instanţă, prin fax sau poştă electronică a cererii de recurs.

Mai mult, conform art. 234 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, "în cazul în care avocatul este împiedicat să îndeplinească serviciul profesional, îşi va asigura substituirea, inclusiv printr-un avocat care îşi desfăşoară activitatea într-o altă formă de exercitare a profesiei, dacă în prealabil obţine acordul clientului în acest scop", ţinând cont şi de faptul că în cadrul unui cabinet individual îşi pot desfăşura activitatea un avocat definitiv, singur sau împreună cu alţi avocaţi colaboratori, astfel cum, cu referire la această formă de exercitare a profesiei de avocat, prevede art. 5 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

În consecinţă, motivul invocat de apărătorul recurentei în justificarea împiedicării de a declara recurs în termenul prevăzut de lege nu are aptitudinea de a fi circumscris motivului temeinic justificat prevăzut de art. 186 alin. (1) C. proc. civ., astfel că cererea de repunere în termenul de declarare a recursului va fi respinsă.

Examinând, în consecinţa respingerii cererii de repunere în termen, cererea de recurs prin prisma excepţiei de tardivitate, invocată din oficiu, Înalta Curte constată şi reţine următoarele:

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Textul de lege anterior evocat stabileşte că durata termenului de recurs este de 30 zile, iar momentul de la care începe să curgă coincide cu data comunicării hotărârii.

Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Astfel, nerespectarea termenului pentru exercitarea căii de atac atrage decăderea părţii din exerciţiul acestui drept.

Potrivit art. 12 alin. (1) C. proc. civ. "drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi", iar conform art. 10 din acelaşi cod, "părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător(...)".

Hotărârea recurată a fost comunicată recurentului-pârât A. la 21 august 2020, astfel că începutul termenului legal de recurs se raportează la această dată.

Fiind un termen stabilit pe zile, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora, "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte".

În condiţiile în care termenul de recurs de 30 zile a început să curgă la 21 august 2020, rezultă că acesta s-ar fi împlinit în ziua de 21 septembrie 2020, luni, zi lucrătoare.

Cu privire la data declarării recursului, Înalta Curte constată că recurentul a expediat prin poştă cererea de recurs, la data de 30 octombrie 2020, astfel cum aceasta este menţionată pe nota de inventar de la dosar, fiind depăşit termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei recurate, care s-a împlinit la data de 21 septembrie 2020.

În situaţia nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Prin urmare, având în vedere că recursul a fost declarat şi motivat cu depăşirea termenului imperativ de 30 zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., în speţă devin incidente dispoziţiile art. 185 alin. (1) din acelaşi act normativ, consecinţa fiind aceea a respingerii ca tardiv a recursului.

Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei tardivităţii recursului, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia tardivităţii fiind o excepţie de procedură absolută şi peremptorie.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 185 alin. (1) şi art. 485 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei nr. 105/2020 din 25 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, Înalta Curte îl va obliga pe recurent la plata sumei de 2718,95 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. COMPANIA JUDEŢEANĂ APA SERV S.A., conform dovezilor depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs.

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei nr. 105/2020 din 25 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă pe recurentul -pârât A. la plata sumei de 2718,95 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. COMPANIA JUDEŢEANĂ APA SERV S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 aprilie 2021.