Nullity of cassation appeal for failure to formulate specific grounds of illegality in property enforcement dispute

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 13 octombrie 2020, sub nr. x/2020, contestatoarea A. prin lichidator judiciar B., a formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu intimata C., solicitând anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 120/2020 al Biroului executorului judecătoresc "D.", precum şi lămurirea întinderii şi aplicării titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 695/F/04.05.2016 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosarul nr. x/2012, decizia civilă nr. 761/20.04.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016 şi decizia nr. 1962/06.12.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin încheierea din 3 decembrie 2020, instanţa a dispus disjungerea contestaţiei la executarea silită însăşi de contestaţia la titlu, dispunând formarea unui nou dosar având ca obiect contestaţia la titlu, în care a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa raportat la obiectul cererii.

În urma disjungerii, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la 3 decembrie 2020, sub nr. x/2020.

Prin sentinţa civilă din 04 decembrie 2020, Judecătoria Constanţa, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la titlu, disjuns din dosarul nr. x/2020, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă la 17 decembrie 2020, sub acelaşi număr de dosar.

Prin decizia nr. 93/2021 din 21 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă a respins contestaţia privind titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 761/20.04.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2016 formulată de contestatoarea A. prin lichidator judiciar CII B., în contradictoriu cu intimata C., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, la 22 februarie 2021, contestatoarea A., prin lichidator judiciar CII B., a formulat recurs, solicitând admiterea contestaţiei la executare, aşa cum a fost formulată.

În motivare, autoarea recursului afirmă că, în ceea ce priveşte punerea în executare silită a hotărârilor judecătoreşti, a arătat instanţei de fond că a pus la dispoziţia intimatei imobilul E. încă din data de 31.12.2017. Cum, în prezent, acest imobil se află în stăpânirea de fapt şi de drept a creditoarei, recurenta afirmă că cererea de evacuare este rămasă fără obiect.

În continuare susţine că, tot în faţa instanţei de fond, a arătat că, deşi creditoarea solicită evacuarea a 288 mp, în fapt, urmăreşte să execute silit o diferenţă de 92,66 mp, sens în care face trimitere la o corespondenţă purtată între lichidator şi creditoare cu privire la punerea în executare pe cale amiabilă a diferenţei de suprafaţă.

Reiterează ceea ce a afirmat în faţa primei instanţe, respectiv faptul că executarea silită se efectuează pe baza unei Fişe a bunului imobil din raportul de expertiză tehnică judiciară care nu identifică exact punctele ABDC, aşa cum au fost ele precizate în titlul executoriu.

Mai arată că nu este posibilă identificarea imobilului de 288,66 mp şi, cu atât mai puţin, a celui de 92,66 mp, întrucât expertiza şi planul de releveu invocat sunt informe şi nu pot constitui temei pentru o evacuare şi punere în posesie.

Susţine că, din această perspectivă, a solicitat şi lămurirea întinderii şi aplicării titlului executoriu pe calea contestaţiei la titlu, cu menţiunea că este nevoie de o nouă expertiză tehnică topografică pentru a se identifica exact bunul ce face obiectul executării, în caz contrar, executarea fiind imposibil de realizat.

Arată că gravitatea acestei deposedări fără drept depăşeşte cu mult prejudiciul creat prin lipsa de folosinţă asupra presupusei diferenţe de spaţiu de 92,66 mp care nu există întrucât spaţiul comercial E. nu a avut niciodată o suprafaţă de 288 mp, ci de 196 mp, exact atât cât s-au predat pe cale amiabilă.

Mai arată că, în momentul de faţă, creditoarea C. doreşte să evacueze un spaţiu comercial pe care recurenta l-a închiriat unei alte societăţi, acest aspect reieşind din corespondenţa purtată în procedura falimentului cu creditoarea.

Afirmă că, prin această evacuare, se procedează la o deposedare fără drept de un bun al său, aşa cum este el definit de dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol Adiţional la C.E.D.O. şi, în al doilea rând, la prejudicierea drepturilor creditorilor în procedura falimentului, în condiţiile în care spaţiul vizat de creditoarea C. este aducător de venituri din chirii.

Totodată, arată că, în situaţia în care societatea care a închiriat respectivul spaţiu va fi evacuată, se vor produce prejudicii imposibil de reparat atât în patrimoniul chiriaşului, cât şi în patrimoniul recurentei care, în calitate de locator, va fi nevoită să plătească despăgubiri chiriaşului pentru neîndeplinirea obligaţiei de a garanta folosinţa netulburată a spaţiului comercial.

În continuare, autoarea recursului afirmă că instanţa de fond pur şi simplu nu o convinge cu privire la înscrisurile la care se referă, punctele ABDC fiind corpuri de clădire care însumează aproximativ 800 mp şi nicidecum 288 mp. În plus, mai arată că C. nu a avut autorizaţie de construire pentru o suprafaţă de 288 mp, ci doar pentru 245 mp.

În încheiere, recurenta afirmă că instanţa de fond a respins contestaţia printr-o motivare în care, de fapt, procedează în mod parţial şi incomplet la explicitarea întinderii titlului.

În drept, cererea de recurs nu a fost întemeiată pe niciun motiv de nelegalitate, fiind comunicată intimatei la 15 martie 2021, conform dovezii aflate la dosarul de recurs.

La 16 martie 2021, în termen legal, intimata creditoare C. a depus prin poştă întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând aceleaşi susţineri formulate prin întâmpinarea depusă în faţa Curţii de Apel Bucureşti.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 25 martie 2021, respectiv, la 26 martie 2021, fără ca aceasta să uzeze de dreptul de a depune răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alineatul (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi Cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., conform căruia, "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În speţă, nu a fost indicat un anume motiv de nelegalitate dintre cele limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar criticile formulate se prezintă sub forma unei expuneri a istoricului litigiului cu reproducerea susţinerilor din contestaţia la titlu, fără dezvoltarea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate efectiv împotriva considerentelor deciziei recurate, aspecte care contravin cerinţei impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Altfel spus, susţinerile formulate prin prezentul demers judiciar vizează exclusiv situaţia de fapt în cauză, relaţiile dintre părţi expuse deja în faţa instanţei de fond şi nemulţumirea autoarei recursului faţă de soluţia asupra fondului pricinii.

Singurele referiri la decizia recurată se regăsesc spre finalul memoriului de recurs, în care autoarea prezentului demers judiciar afirmă că instanţa de fond pur şi simplu nu o convinge cu privire la înscrisurile la care se referă, respingând contestaţia printr-o motivare în care procedează parţial şi incomplet la explicitarea întinderii titlului.

Aşadar, dacă recurenta este nemulţumită de modul de soluţionare a contestaţiei la titlu, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanţei care a soluţionat contestaţia, fiind necesar ca autoarea recursului să arate, în concret, în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de instanţa care a soluţionat contestaţia la titlu, respectiv, Curtea de Apel Bucureşti.

Prin urmare, nu se poate considera că susţinerile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea nu numai a dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă, ci şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Reţinând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze considerentele deciziei atacate şi care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că autoarea recursului nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 489 alin. (2) şi raportat la art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta A., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., împotriva deciziei nr. 93/2021 din 21 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta A., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., împotriva deciziei nr. 93/2021 din 21 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2021.