Negative conflict of jurisdiction over labor classification claims: exclusive territorial competence fixed by plaintiff’s workplace despite active joinder

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 31 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională Antidrog, au solicitat obligarea pârâtei la efectuarea tuturor demersurilor legale, administrative sau judiciare (incluzând, fără ca enumerarea să fie una limitativă/exhaustivă, formularea de cereri inclusiv în instanţă dacă este necesar, emiterea de acte administrative normative sau individuale, modificare contracte de muncă etc.), în vederea stabilirii pentru reclamanţi a încadrării posturilor în categoria celor de muncă în condiţii deosebite, similar personalului instituţiei cu atribuţii similare celor ale reclamanţilor, dar încadrate ca funcţionari publici cu statut special, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanţii au invocat prevederile art. 5, art. 6, art. 39 alin. (1), art. 40 alin. (2) Codul muncii, ale H.G. nr. 461/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale Antidrog, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale Antidrog, ale H.G. nr. 1822/2004, ale art. 2 şi 3 din Legea 31/1991, ale art. 1, 6 şi 8 CEDO, ale art. 16, 34 din Constituţia României, ale art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea 263/2010, şi ale O.U.G. nr. 137/2000.

La 30 septembrie 2020 JJJJJ. a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamanţilor prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată de către aceştia.

Prin încheierea din 7 octombrie 2020, s-a dispus disjungerea cererilor de chemare în judecată formulate de reclamanţii care nu au domiciliul sau locul de muncă pe raza judeţului Cluj şi formarea unor dosare distincte. Astfel s-a format dosarul nr. x/2020 privind pe reclamanţii AAA., KKKK. şi VVV..

Prin sentinţa civilă nr. 1933/2020 din 7 octombrie 2020, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată şi a cererii de intervenţie în favoarea reclamanţilor, formulată de JJJJJ., în favoarea Tribunalului Braşov.

În esenţă, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că potrivit art. 269 Codul muncii, conflictele de muncă se judecă de către instanţa competentă în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, în timp ce art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, fiind, deci, reglementată în mod expres competenţa teritorială exclusivă în privinţa litigiilor de muncă. A mai reţinut instanţa că această competenţă poate fi înlăturată în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cu aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (3) Codul muncii şi ale art. 59 C. proc. civ.. Faţă de faptul că reclamanţii din prezentul dosar au locul de muncă în judeţul Braşov şi având în vedere că invocă drepturi proprii şi nu se poate reţine o coparticipare procesuală activă, instanţa a apreciat că nu este competentă în soluţionarea cauzei.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Braşov.

La 31 decembrie 2020, reclamanţii au depus note scrise prin care au invocat excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, apreciind că în cauză este competent Tribunalul Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 72/MAS din 27 ianuarie 2021, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecării cauzei şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În esenţă, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a reţinut că cererea de chemare în judecată a fost formulată de angajaţi ai Agenţiei Naţionale Antidrog, aceştia formulând pretenţii identice în contradictoriu cu angajatorul, pretenţii justificate pe o cauză juridică identică, şi anume, natura activităţilor prestate. Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 cu cele ale art. 269 Codul muncii rezultă că reclamanţii din cauza de faţă puteau sesiza fie Tribunalul Braşov, instanţă în circumscripţia căreia îşi au domiciliul şi locul de muncă, fie instanţa competentă teritorial pentru oricare dintre ceilalţi reclamanţi, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă între aceştia. Analizând dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 şi pe cele ale art. 59 C. proc. civ., instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active între persoanele care au introdus iniţial cererea de chemare în judecată, deoarece există o strânsă legătură între drepturile şi obligaţiile părţilor întrucât toţi reclamanţii din dosarul iniţial, nr. x/2020, au calitatea de angajaţi ai pârâtei, pretenţia formulată de fiecare dintre aceştia este identică, iar motivele de fapt şi de drept expuse în justificarea obiectului sunt identice, singura diferenţă fiind dată de împrejurarea că pârâta are încheiat cu fiecare reclamant un raport de muncă distinct, cerinţă specifică impusă de legislaţia muncii. Astfel s-a reţinut că reclamanţii din cauza de faţă erau îndreptăţiţi să introducă cererea de chemare în judecată împreună cu ceilalţi reclamanţi la Tribunalul Cluj, aşa cum s-a şi întâmplat, dat fiind că sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, iar o parte dintre reclamanţi aveau domiciliul şi locul de muncă în circumscripţia acestei instanţe.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalul Braşov competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Braşov, secţia I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată formulată de mai mulţi angajaţi ai Agenţiei Naţionale Antidrog prin care aceştia solicită încadrarea posturilor ocupate în categoria celor de muncă în condiţii deosebite, prezentul litigiu având caracterul unui conflict individual de muncă.

Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect raporturi de muncă aparţine instanţei de la domiciliul reclamantului, iar potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Prezentul dosar s-a format ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2020 pentru reclamanţii care nu au nici domiciliul şi nici locul de muncă în judeţul Cluj, măsură administrativă ce a precedat dezînvestirea Tribunalului Cluj.

Faţă de faptul că reclamanţii din prezentul dosar au locul de muncă în judeţul Braşov, se apreciază că instanţa competentă în soluţionarea cauzei este Tribunalul Braşov.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia I civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 martie 2021.