Bank's suspension of transfer under anti-money laundering law negates civil liability for blocked funds

Şedinţa publică din data de 30 martie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21 aprilie 2017pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2017,reclamanta S.C. A. S.R.L., a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata daunelor materiale în cuantum de 648.623,03 EURO echivalentul în RON a sumei de 2.930.608,574 RON (la curs euro/dolar 4.5182 RON din data de 14 aprilie 2017), daune egale cu valoarea sumei blocate în mod abuziv în contul societăţii deschise la această bancă de către conducerea băncii, atitudine ce a creat prejudicii de imagine şi mai ales financiare, punându-o într-o situaţie inadmisibilă, jenantă, faţă de partenerii străini de la acea dată şi cu imposibilitatea realizării plăţilor curente şi urgente către diverşi clienţi; obligarea pârâtei la publicarea sentinţei de condamnare într-un ziar financiar important din România pe cheltuiala sa pe prima pagină a ziarului.

Prin sentinţa civilă nr. 228/2018 din 31 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., astfel cum aceasta a fost precizată.

Tribunalul Bucureşti a reţinut că între pârâtă şi reclamanta A. S.R.L. s-au desfăşurat relaţii contractuale în perioada 2014-2016, fiind încheiate contracte de cont curent, constând în deschiderea de către reclamantă a două conturi curente (RON şi euro) la B., în vederea efectuării încasărilor şi plăţilor societăţii.

Prin notificarea nr. x din 16 mai 2016 pârâta a comunicat reclamantei că a luat unilateral măsura încetării relaţiilor contractuale cu aceasta, respectiv s-a procedat la închiderea tuturor produselor şi serviciilor deschise pe numele S.C. A. S.R.L., în temeiul O.U.G. nr. 113/2009 şi al Condiţiilor Generale de Derulare a Operaţiunilor Bancare (CGDOB).

Urmare acestei decizii, prin aceeaşi notificare, reclamanta a fost invitatăsă se prezinte la Agenţia Decebal, în termen de 30 de zile calendaristice, pentru efectuarea tuturor demersurilor de închidere a relaţiei de afaceri, cu menţiunea ca, în caz de neprezentare, banca va efectua aceste demersuri în absenţa societăţii.

Prin adresa din 23 mai 2016reclamantaa solicitat pârâtei prelungirea termenului de închidere a relaţiilor contractuale până la data de 16 august 2016, motivându-şi cererea în sensul că mai are de încasat şi efectuat plăţi de la/către partenerii externi, pentru a evita eventualele neînţelegeri cu aceştia.

Prima instanţă a reţinut că pârâta a dat curs acestei cereri şi a prelungit termenul de încetare a relaţiilor contractuale până la data solicitată (16.08.2016), când conturile reclamantei au fost închise, iar suma de banireprezentând soldul creditor, respectiv suma de 648.623,03 euro, aflatăîn contul Euro, a fost viratăîntr-un cont special numit "Creditori Diverşi", potrivit procedurilor interne ale băncii, aceasta fiind la dispoziţia reclamantei, pentru a o retrage sau a o vira într-un alt cont curent, la o altă bancă, însă a fost exclusă posibilitatea efectuării de tranzacţii cu partenerii societăţii, contul "Creditori Diverşi" neputând fi folosit în acest scop.

Ulterior datei de 16 august 2016, după ce relaţiile contractuale încetaseră, reclamanta a continuat să trimită solicitări către B. S.A., prin care a mai cerut o amânare, la data de 17 august 2016şi-a exprimat nemulţumirile referitor la încetarea relaţiilor contractuale, fărăînsă a finaliza cu succes operaţiunea de transfer a banilor din contul special "Creditori Diverşi".

Prin adresa din 12 septembrie 2016 pârâta a comunicat reclamantei prevederile din CGDOB, asumate de reclamantă prin semnătură, în temeiul cărora pârâta a luat măsura încetării relaţiilor contractuale.

Abia la data de 12 octombrie 2016 reclamanta a iniţiat o operaţiune de transfer a sumei de 648.623,03 euro, din contul special "Creditori Diverşi", într-un cont deschis pe numele societăţii, la C..

Referitor la această tranzacţie, în temeiul art. 5 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, Tribunalul a constatat faptul că pârâta a sesizat Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, care, în temeiul art. 5 alin. (5) din lege a înştiinţat-o, prin adresa nr. x/14.10.2016, că operaţiunea respectivă a fost suspendată prin decizie emisă de Plenul Oficiului, pentru o perioadă de 48 de ore, începând cu data de 14 octombrie 2016, ora 13:00, potrivit art. 5 alin. (3) din Legea nr. 656/2002.

Ulterior, prin adresa nr. x/17.10.2016, instituţia a înştiinţat-o că, potrivit Ordonanţei nr. 711/VIII-1/2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus prelungirea suspendării operaţiunii de transfer, pe o perioadă de încă 72 de ore, începând cu data de 17 octombrie 2016, ora 13:00.

La data expirării termenului de 72 de ore, adică la 20 octombrie 2016, pârâta a primit Ordonanţa de poprire din 20 octombrie 2016, emisă în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, comunicată cu adresa nr. x/20.10.2016.

Ca urmare, măsura asiguratorie a popririi a fost instituită imediat, suma de 648.623,03 euro fiind indisponibilizată în vederea recuperării prejudiciului în cuantum de 4.553.445,85 RON, potrivit art. 10 din Legea nr. 241/2005.

Această decizie a fost comunicată reclamantei prin adresa nr. x/21.10.2016, ataşată.

Potrivit acestei ordonanţe, la data de 20 octombrie 2016, în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Bucureşti, a fost extinsă urmărirea penală faţă de D. şi faţă de societatea A. S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 38 alin. (1) din C. pen.

S-a reţinut că potrivit art. 249 din C. proc. civ., cel ce face o propunere înaintea judecăţii, trebuie să o dovedească.

Tribunalul a reamintit faptul că, pentru angajarea răspunderii civile contractuale, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor raporturi contractuale stabilite între părţi, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, existenţa unui prejudiciu patrimonial, existenţa unei legături de cauzalitate între prejudiciu şi nerespectarea obligaţiilor contractuale, precum şi vinovăţia părţii care a cauzat prejudiciul.

Astfel, fapta ilicită constă în neexecutarea obligaţiei asumate. În cauză, în raport de cele reţinute anterior, rezultă că nerespectarea obligaţiei de îndeplinire a obligaţiilor contractuale nu îi este imputabilă pârâtei, astfel că nu se poate reţine că reclamantei i s-a produs un prejudiciu (acesta fiind consecinţa faptei ilicite a debitorului). Aşadar, în materie contractuală, prejudiciul, urmare a faptei ilicite, constă tocmai în efectele neexecutării/executării necorespunzătoare a obligaţiilor asumate prin contract.

Or, în prezenta cauză, prejudiciul solicitat de reclamantă nu există, în condiţiile în care pârâta nu a făcut altceva decât să respecte prevederile din CGDOB, asumate de reclamantă prin semnătură, şi să pună în aplicare actele de procedură ce i-au fost comunicate de parchet.

În ceea ce priveşte culpa debitorului, s-a reţinut că, în cazul obligaţiilor de a da şi de a face, creditorul va trebui să facă dovada existenţei creanţei sale, situaţie în care neexecutarea culpabilă se prezumă, revenindu-i debitorului obligaţia de a proba executarea contractului. Faptul că, în prezenta cauză, nu se poate reţine culpa pârâtei în neexecutarea obligaţiilor contractuale ci, dimpotrivă, chiar a societăţii reclamante, rezultă şi din corespondenţa purtată de părţi cu privire la închiderea contului (s-a avut în vedere notificarea nr. 795 prin care reclamanta a fost invitată ca, în termen de 30 de zile calendaristice, să se prezinte la Agenţia Decebal, pentru efectuarea tuturor demersurilor de închidere a relaţiei de afaceri, cu menţiunea ca, în caz de neprezentare, banca va efectua aceste demersuri în absenţa societăţii; adresa nr. x prin care reclamanta a solicitat pârâtei prelungirea termenului de închidere a relaţiilor contractuale până la data de 16 august 2016, despre care s-a făcut vorbire mai sus).

Prin urmare, deşi existenţa raporturilor contractuale dintre reclamantă şi pârâtă este dovedită, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, probatoriul administrat dovedind contrariul.

Împotriva hotărârii primei instanţe reclamanta A. S.R.L. a formulat apel, solicitând admiterea acestuia, în sensul schimbării, în tot, a sentinţei apelate, cu obligarea intimetei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea pronunţată în şedinţă publică la data de 18 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a încuviinţat, în parte, cererea de probatorii formulată de apelanta-reclamantă, astfel:

În ceea ce priveşte referatul persoanei angajate în cadrul societăţii intimate care a întocmit informarea persoanei nominalizate conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, Curtea a încuviinţat înfăţişarea documentului, cu specificarea că acesta va fi înfăţişat instanţei prin obturarea tuturor elementelor care privesc datele personale ale persoanei angajate a intimatei, respectiv: nume, prenume şi orice alte elemente particulare legate de această persoană.

Instanţa a pus în vedere intimatei-pârâte să expună în scris impedimentele legate de natura confidenţială a acestui document şi a acestei proceduri, cu indicarea textului legal care afectează natura confidenţială a documentelor.

De asemenea, a pus în vedere intimatei-pârâte să înfăţişeze adresa nr. x/14.12.2016 şi adresa cu acelaşi număr din data de 17 octombrie 2016, la care intimata-pârâtă a făcut referire în cuprinsul întâmpinării formulate la fond, dar pe care nu le-a depus odată cu întâmpinarea, precum şi referatul persoanei angajate în cadrul intimatei care a întocmit informarea persoanei nominalizate şi sesizarea formulată de către persoana desemnată, în măsura în care acestea pot fi înfăţişate, iar în caz contrar, să se indice elementele care împiedică înfăţişarea acestora.

Referitor la decizia emisă de către Plenul Oficiului pentru Prevenirea Spălării Banilor adresată fie intimatei-pârâte, fie Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea a apreciat că nu sunt incidente prevederile art. 294 din C. proc. civ. în ceea ce priveşte corespondenţa dintre Oficiul pentru Prevenirea Spălării Banilor şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A pus în vedere intimatei-pârâte să depună la dosarul cauzei exemplarul ordonanţei de poprire, cu ştampila de înregistrare la intimata-pârâtă, întrucât exemplarul aflat la dosar nu poartă ştampila departamentului registratură.

În ceea ce priveşte registrele de intrări-ieşiri ale intimatei-pârâte aferente perioadei cuprinse între 16 mai 2016 şi 21 octombrie 2016, Curtea a respins această cerere, în considerarea perioadei pentru care au fost solicitate, dar şi faţă de împrejurarea că acestea nu sunt de natură a oferi informaţii suplimentare celor cuprinse în înscrisuri ce au fost încuviinţate a fi administrate în cauză.

A respins cererea de înfăţişare a registrelor de intrări-ieşiri ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, acestea neavând relevanţă în situaţia dedusă judecăţii.

Cât priveşte corespondenţa electronică transmisă intimatei-pârâte de către apelanta-reclamantă, Curtea a apreciat că aceasta nu se încadrează în dispoziţiile prevăzute de art. 293 din C. proc. civ. şi nu ar trebui să existe un impediment pentru apelantă să prezinte propria corespondenţă purtată cu intimata, aceeaşi concluzie impunându-se şi cu privire la răspunsul la mesajul electronic şi pretins comunicat în data de 13 octombrie 2016.

Referitor la procedurile interne ale intimatei privind circuitul actelor în instituţie, Curtea nu a încuviinţat această solicitare faţă de împrejurarea că în litigiu nu se pune în discuţie respectarea de către intimata-pârâtă a procedurilor privind circuitul documentelor sale, în condiţiile în care apărările acesteia au fost formulate în legătură cu sesizările Oficiului pentru Prevenirea Spălării Banilor şi dispoziţiile impuse de acesta.

Instanţa de apel a pus în vedere intimatei-pârâte ca aceste înscrisuri să se regăsească la dosarul cauzei cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată şi să fie comunicate, în mod direct, apelantei-reclamante, cu confirmare de primire.

Prin încheierea pronunţată în şedinţă publică la data de 17 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins primirea la dosarul cauzei a înscrisurilor la care apelanta-reclamantă a făcut referire în şedinţă publică; a pus în vedere intimatei-pârâte să depună la dosarul cauzei, în scris, un punct de vedere în legătură cu cererea de suplimentare a probatoriului, inclusiv cererea formulată de reclamantă, de denunţare ca fals a înscrisului reprezentat de raportul de tranzacţii suspecte, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată; a pus în vedere părţilor ca orice alte înscrisuri sau cereri pe care înţeleg să le formuleze să se regăsească în scris la dosarul cauzei, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată şi să fie transmise părţii adverse, în mod direct, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată, cu confirmare de primire.

La termenul de judecată din 15 octombrie 2020 Curtea a acordat părţilor cuvântul asupra cererii de înscriere în fals, formulată de apelanta-reclamantă la termenul de judecată anterior, prin care aceasta a denunţat raportul de tranzacţii suspecte ca fiind fals, atât din perspectiva numărului de înregistrare şi a datei de înregistrare, cât şi a pretinsei semnături a emitentului raportului de tranzacţii suspecte raportat la dispoziţiile Legii nr. 656/2002 cu privire la emitentul raportului de tranzacţii suspecte.

În cadrul considerentelor încheierii, Curtea, după deliberare, a respins cererea de înscriere în fals având în vedere prevederile art. 304 şi art. 305 din C. proc. civ.. A apreciat că premisele prevăzute de aceste texte de lege nu se regăsesc în cauză, reţinând că procedura înscrierii în fals în ceea ce priveşte înscrisurile neautentice în procesul civil vizează numai falsul material, astfel cum acesta este reglementat de dispoziţiile legale anterior menţionate, respectiv tot ceea ce înglobează modificări, ştersături, adăugiri sau alte intervenţii asupra scrierii sau semnăturii originale, olografe.

În cadrul considerentelor aceleiaşi încheieri, Curtea, după deliberare, a respins cererea de prezentare a înscrisurilor, respectiv de suplimentare a probatoriului formulată de apelanta-reclamantă la termenul de judecată din 17 septembrie 2019 faţă de motivele de fapt şi de drept invocate prin cererea de chemare în judecată, în raport de care s-a pronunţat prima instanţă prin sentinţa supusă controlului judiciar, motivele de apel invocate, limitele învestirii instanţei de apel, probele administrate deja în cauză, precum şi prevederile art. 478 din C. proc. civ., respectiv art. 8, art. 10, art. 20 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 24 din Legea nr. 656/2002.

Prin decizia civilă nr. 1760 A din 29 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 228/31.01.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că situaţia de fapt care a generat litigiul dintre părţi a fost corect stabilită de către judecător, iar în raport de aceste premise de fapt prima instanţă a evaluat incidenţa dispoziţiilor art. 1350 din C. civ., constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale.

Referitor la critica privind nemotivarea sentinţei apelate, Curtea a reţinut că hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti corespunde exigenţelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece au fost expuse, într-o manieră clară, precisă şi concisă argumentele avute în vedere pentru a fundamenta în fapt şi în drept concluzia adoptată, în sensul că nu sunt îndeplinite în speţă condiţiile pentru a se constata incidenţa dispoziţiilor art. 1350 din C. civ.

Totodată, instanţa de apel a constatat că în susţinerea acestui motiv de apel reclamanta omite faptul că împrejurările pe care le relevă, punctual, cu ocazia expunerii criticilor sale, nu au fost înfăţişate în cererea de chemare în judecată şi, prin urmare, nu ar fi putut face obiectul combaterii ori valorificării în faţa primei instanţe.

Astfel, deşi se reproşează instanţei de judecată că nu a arătat clauzele contractuale în raport de care a analizat fapta ilicită (deşi condiţiile generale de derulare a operaţiunilor CGDOB se întind pe 41 de pagini), partea nu are în vedere faptul că prin acţiunea formulată nu indică nicio clauză contractuală încălcată. În aceeaşi măsură, s-a reţinut că este lipsită de suport afirmaţia apelantei, potrivit căreia instanţa nu a observat dispoziţia de plată emisă de A. S.R.L. la data de 12 octombrie 2016, în condiţiile în care în cuprinsul considerentelor se menţionează explicit iniţierea operaţiunii de transfer la 12 octombrie 2016 (pagina 10 paragraful 3) şi demersul de sesizare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor în legătură cu aceasta.

Curtea a apreciat că nu se poate reţine încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 5, art. 20 şi art. 22 din C. proc. civ., întrucât procesul civil este un proces al intereselor private, părţile având interesul de a-şi formula în mod corespunzător cererile şi de a-şi proba pretenţiile. Rolul activ al judecătorului în procesul civil nu poate fi analizat făcând abstracţie de principiul disponibilităţii. Dreptul la un proces echitabil implică analiza unor susţineri explicit formulate, astfel încât nu se poate invalida o hotărâre doar pornind de la premisa că instanţa ar fi trebuit să ceară lămuriri suplimentare privitoare la clauzele contractuale pretins încălcate.

Or, în limitele a ceea ce chiar partea a găsit relevant să expună prin cererea de chemare în judecată, nu se justifică invalidarea hotărârii pentru nemotivare.

Cu referire la fondul litigiului, în condiţiile cercetării temeiniciei pretenţiilor reclamantei şi prin prisma detalierii aspectelor pe care partea apelantă le consideră relevante referitor la succesiunea măsurilor întreprinse în legătură cu derularea raporturilor contractuale, Curtea a subliniat că intimata-pârâtă a valorificat dispoziţiile art. 3.6.2 din Condiţiile generale şi a denunţat unilateral la data de 16 mai 2016 raportul juridic de cont curent.

Curtea de Apel Bucureşti, în acord cu prima instanţă, nu a identificat împrejurări care să determine concluzia că această denunţare ori manifestările ulterioare de voinţă ale instituţiei bancare constând în notificarea solicitării de iniţiere a demersurilor pentru închiderea relaţiei de afaceri, constituie încălcări ale obligaţiilor contractuale asumate.

Contrar susţinerilor apelantei-reclamante, instanţa de apel nu a considerat că prin conţinutul adresei nr. x/12.09.2016, astfel cum a fost înfăţişat de apelantă, instituţia bancară ar fi îndemnat la o nerespectare a dispoziţiilor legale; pârâta doar a indicat modalităţile de restituire a disponibilului rămas, în RON şi euro (retragere cash sau transfer în conturi deschise la alte bănci), fără ca din aceasta să rezulte că părţii i s-a sugerat doar retragerea cash, într-o singură operaţiune, a sumei de 648.623,03 euro.

În ceea ce priveşte executarea dispoziţiei de plată din 12 octombrie 2016, instanţa de apel a reţinut că niciuna dintre părţi nu contestă faptul că la data de 12 octombrie 2016 societatea A. S.R.L. a prezentat instituţiei bancare un ordin de plată, prin care a solicitat transferarea sumei de 648.623,03 euro din contul special "Creditori Diverşi" într-un cont deschis pe numele aceleiaşi societăţi la C.. Tot astfel, nu s-a afirmat în niciun moment de către intimata-pârâtă, în apărare, că nu a executat dispoziţia de plată pentru motivul că nu au fost îndeplinite condiţiile art. 4.3.1 din CGDOB. Prin urmare, expunerea în detaliu de către apelanta-reclamantă a acestei prevederi contractuale nu creează premisele schimbării soluţiei date în primă instanţă.

Pe de altă parte, însă, instanţa de apel a reţinut că instituţia bancară se prevalează în legătură cu această operaţiune de obligaţii ce îi reveneau în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 656 din 7 decembrie 2002 pentru prevenirea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului.

S-a mai reţinut că măsurile iniţiate de către B. S.A. se încadrează în ceea ce legea anterior menţionată impune şi, cu atât mai mult, nu pot fundamenta dezdăunarea apelantei-reclamante, deoarece chiar A. S.R.L., în calitate de client semnatar al Condiţiilor generale de derulare a operaţiunilor bancare pentru persoane juridice şi entităţi fără personalitate juridică şi-a asumat faptul că are cunoştinţă că operaţiunile de plată intră sub incidenţa prevederilor legii privind sancţionarea spălării banilor şi prevenirea şi combaterea finanţării actelor de terorism, iar orice astfel de operaţiuni efectuate în conturi de plăţi care pot ridica suspiciuni vor fi ordonate de client pe riscul său şi sub deplina sa responsabilitate, în astfel de situaţii banca fiind obligată să ia toate măsurile impuse de legislaţia aplicabilă fără a putea fi obligată, în nicio situaţie, la acordarea de despăgubiri dacă prin măsurile impuse s-ar putea aduce prejudicii de orice fel clientului/altor persoane (art. 4.9.2.). Dispoziţiile contractuale citate creează premisele îndeplinirii cu prioritate a obligaţiilor ce revin instituţiei bancare din perspectiva Legii nr. 656/2002.

Astfel, s-a reţinut că, în termenul de efectuare a transferului, aşa cum acesta a fost indicat chiar de apelanta-reclamantă (art. 4.4.1. pct. b), la data de 13 octombrie 2016, pârâta, în temeiul art. 5 din Legea nr. 656/2002, a procedat la sesizarea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor în legătură cu operaţiunea de plată ordonanţată.

În acest context, instanţa de apel a subliniat că, în cauză, nu se află în situaţia de a evalua caracterul rezonabil al împrejurărilor care au fundamentat sesizarea; aceasta, deoarece legislaţia în materie impune instituţiilor bancare (indicate punctual de dispoziţiile art. 10 lit. a), art. 5 alin. (1) din lege) să adopte politici şi proceduri interne eficiente de cunoaştere a clientelei, care să prevină folosirea entităţilor de către clienţii acestora pentru desfăşurarea unor activităţi de natură infracţională sau a altor activităţi contrare legii (art. 3 din decizia nr. 496 din 11 iulie 2006).

Totodată, s-a constatat că legea stabileşte obligaţia instituţiilor reglementate de a sesiza de îndată Oficiul, atunci când salariatul entităţii are suspiciuni că o operaţiune ce urmează a fi efectuată are ca scop spălarea banilor sau finanţarea actelor de terorism (art. 4 lit. e) din Decizia nr. 496 din 11 iulie 2006, art. 6 alin. (3) din Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002). Caracterul rezonabil, obiectiv al sesizării urmează a fi stabilit de către Oficiu (art. 8 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002), dispoziţiile legale protejând, în mod expres, identitatea persoanelor implicate în formularea sesizării (art. 8 alin. (2) din Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002). Toate aceste dispoziţii legale nu fac decât să evidenţieze natura interesului protejat prin aplicarea legii în discuţie (interes general, public), fiind oferite în baza dispoziţiilor legale repere şi premise care justifică inclusiv restrângerea, în mod limitat, a prerogativelor dreptului de proprietate. Că este aşa, rezultă inclusiv din prevederile contractuale anterior citate (art. 4.9.2), prin care chiar reclamanta A., în calitate de client, a acceptat ca banca să iniţieze sesizări în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 656/2002, în legătură cu operaţiunile de plată, fiind instituită în mod expres o clauză care înlătură răspunderea patrimonială a instituţiei de credit.

S-a apreciat că aceasta este şi situaţia din prezentul litigiu, când pârâta a sesizat Oficiul în termenul de efectuare a operaţiunii de transfer. De la acel moment, probat în cauză prin înfăţişarea Raportului de tranzacţii suspecte RTS nr. x/13.10.2016, întocmit în baza art. 21 din Legea nr. 656/2002, pârâta s-a aflat în situaţia de a nu putea opera transferul timp de 24 de ore, aspect ce rezultă din conţinutul prevederilor art. 5 alin. (5) şi (6) din lege, care instituie o veritabilă prorogare legală a momentului de împlinire a termenului contractual.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (5), Oficiul trebuie să comunice persoanelor prevăzute la art. 10, în termen de 24 de ore, decizia de suspendare a efectuării operaţiunii ori, după caz, măsura prelungirii acesteia, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În condiţiile art. 5 alin. (6), dacă Oficiul nu a făcut comunicarea în termenul prevăzut la alin. (5), persoanele la care se referă art. 10 vor putea efectua operaţiunea.

Or, Raportul a fost înregistrat la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor la data de 13 octombrie 2016, ora 13:05, indicând ca elemente considerate suspecte: transfer de mare valoare în valută; banca nu deţine informaţii satisfăcătoare cu privire la sursa fondurilor; fondurile provin din încasări succesive, la începutul anului curent (valoare totală încasată 2.644.595,00 EUR), de la Ambasada Libiei în România, din contul x EUR) deschis la E., cu explicaţia "medical services"; după încasarea sumelor din cont, A. a efectuat transferuri repetate către acelaşi beneficiar din Serbia, F., în sumă totală de 1.527.220,00 EUR, în contul x deschis la G.., Belgrad, Serbia, cu explicaţia "plata facturi" şi a efectuat retrageri de numerar prin H. în sumă totală de 120.000 EUR, cu explicaţia "plată facturi Serbia".

La data de 14 octombrie 2016 Oficiul Naţional de Prevenire a Spălării Banilor a comunicat pârâtei, în condiţiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 656/2002, că prin Decizia emisă de Plenul Oficiului se suspendă efectuarea operaţiunii de transfer sumă de 648.623 euro iniţiată în data de 12 octombrie 2016, pe o perioadă de 48 de ore.

În aplicarea textelor legale evocate este fără îndoială, în opinia Curţii, că pârâta era ţinută să aştepte 24 de ore răspunsul Oficiului, pentru a opera transferul solicitat. O interpretare în sens contrar, aşa cum a indicat apelanta, ar face lipsită de eficienţă sesizarea Oficiului, instituţie care s-ar regăsi în imposibilitatea obiectivă de a aprecia asupra necesităţii suspendării operaţiunii, din lipsă de timp.

În legătură cu împrejurările invocate de către apelanta-reclamantă, prin care s-a contestat autenticitatea conţinutului înscrisurilor aflate la dosarul de apel, denunţându-se înscrisul ca fals în condiţiile art. 304 C. proc. civ., instanţa de apel a subliniat, în detalierea suplimentară a soluţiei de respingere a cererii, că o astfel de procedură priveşte numai falsul material, adică tot ceea ce înglobează modificări, ştersături, adăugiri sau alte intervenţii asupra scrierii sau semnăturii originale, situaţie ce nu se regăseşte în cauză. Faptul că partea a înfăţişat două exemplare cu conţinut aparent diferit, pe care a înţeles să le conformeze cu originalul, nu presupune o intervenţie prin adăugire în sensul celor anterior menţionate.

Raportul, generat în aplicaţia de comunicare a incidentelor către Oficiu, păstrează forma iniţială prezentată de parte; faptul că, ulterior, a fost înfăţişat şi documentul purtând viza de intrare în evidenţele Oficiului nu semnifică alterarea conţinutului, ci doar împrejurarea potrivit căreia un exemplar al documentului întocmit de către pârâtă a primit viza de înregistrare a destinatarului său legal.

Astfel, pe de o parte, instanţa de apel a considerat că erau incidente dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că nu există minime indicii pentru care ar trebui să nu valorifice acest înscris în cadrul probatoriului administrat.

În concluzie, s-a reţinut că, în cauză, pârâta-intimată s-a regăsit în situaţia de a nu putea opera transferul nici după data de 14 octombrie 2016 ora 13:00, pentru 48 de ore. Termenul pentru care a operat suspendarea se împlinea pe data de 16 octombrie 2016, ora 13:00, zi nelucrătoare, astfel încât, aşa cum chiar apelanta admite, au devenit incidente prevederile art. 5 alin. (3) din lege potrivit cărora "în cazul în care cele 48 de ore se împlinesc într-o zi nelucrătoare, termenul se prorogă până la prima zi lucrătoare". Or, prima zi nelucrătoare a fost 17 octombrie 2016.

Instanţa de apel nu a împărtăşit raţionamentul expus de către apelanta-reclamantă, potrivit căruia, în considerarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 656/2002, dar şi ale art. 181 din C. proc. civ., termenul s-a împlinit la data de 17 octombrie 2016, ora 8:00, ora de începere a programului de lucru al băncii.

Pe de o parte, s-a reţinut că art. 181 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează doar momentul de începere a curgerii termenului socotit pe ore (ora zero a zilei următoare), dispoziţie care, în mod evident, nu se aplică în prezenta cauză unde atât legea, cât şi actele care încorporează măsurile instituţiilor implicate în aplicarea Legii nr. 656/2002, au menţionat explicit ora de la care începea să curgă termenul de 48 ore, ora 13:00 a datei de 14 octombrie 2016.

Tot astfel, instanţa de apel a observat că apelanta valorifică, în mod eronat, prevederile art. 181 alin. (2) din C. proc. civ. care fac referire la termenul calculat pe zile, situaţie care, şi din această perspectivă, nu se regăseşte în cauză, în analiză aflându-se un termen pe ore.

Contrar celor afirmate de apelantă, dar şi prin valorificarea dispoziţiilor art. 5 alin. (5) şi (6) din lege, instanţa de apel a observat că prorogarea a operat până la data de 17 octombrie 2016, ora 13:00, fapt consemnat explicit de Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 711/VIII-1/2016, fila x verso suspendarea dispusă de Plenul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor se împlineşte în data de 17.10.2016 ora 13:00, termen prorogat potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 656/2002, precum şi de comunicarea transmisă de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Totodată, s-a arătat că prevederile art. 5 alin. (5) şi (6) obligă instituţia bancară să aştepte 24 de ore comunicarea măsurii dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instituţie care, la data de 17 octombrie 2016, se afla încă în termenul pentru a prelungi ori înceta suspendarea operaţiunii de plată.

În aceste condiţii, pârâta s-a aflat în situaţia de a nu dispune transferul până la data de 17 octombrie 2016 ora 13:00, în raport de obligaţiile ce îi reveneau potrivit Legii nr. 656/2002.

Tot astfel, în evaluarea reperelor temporale subliniate de către apelantă, instanţa de prim control judiciar a constatat că prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 711/VIII-1/2016 a fost prelungit termenul de suspendare a operaţiunii cu 72 de ore, până la data de 20 octombrie 2016 ora 13:00.

În data de 20 octombrie 2016 suma aflată în cont a fost indisponibilizată ca efect al Ordonanţei de poprire emise în dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin urmare, nu se poate reţine că pe perioada 12.10.2016-20.10.2016 intimata-pârâtă a refuzat, în mod abuziv, executarea obligaţiilor contractuale de efectuare a plăţii ordonate de A. S.R.L., în condiţiile în care instituţia bancară şi-a exercitat obligaţii stabilite prin Legea nr. 656/2002, în limitele de timp reglementate de aceasta şi, nu în ultimul rând, în condiţiile existenţei unei clauze contractuale cuprinse în convenţia încheiată cu reclamanta, care prevedea posibilitatea iniţierii unei astfel de proceduri.

Drept urmare, limitarea dreptului de folosinţă asupra sumelor aflate în cont s-a făcut în aplicarea unor norme de interes public. Oportunitatea sesizării Oficiului nu poate constitui un reper valabil pentru evaluarea pretinsei fapte ilicite, întrucât, astfel cum s-a arătat în considerentele precedente, chiar clientul băncii a acceptat că instituţia bancară este ţinută a respecta prevederile Legii nr. 656/2002, în legătură cu orice operaţiune din contul de plăţi, agreând inclusiv o clauză care împiedică angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei.

Împotriva deciziei instanţei de apel şi a încheierilor din 18 iunie 2019, 17 septembrie 2019 şi 15 octombrie 2019 reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei civile nr. 1760 A din 29 octombrie 2019 şi a încheierilor de şedinţă prin care s-au respins probele solicitate, apreciind că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea recursului.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici:

Referindu-se la încheierile atacate, recurenta a invocat faptul că refuzul instanţei de apel de a da curs cererii sale, formulate în raport cu dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., în urma respingerii arbitrare a cererilor de suplimentare a probatoriului, este motivat contradictoriu, faţă de faptul că instanţa, deşi a reţinut că două exemplare ale Raportului de Tranzacţii Suspecte au conţinut diferit, ambele fiind conforme cu originalul, a pronunţat, în mod nelegal, soluţia de respingere a cererii sale de înscriere în fals, apreciind că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile impuse de art. 304 C. proc. civ.

Recurenta precizează că diferenţa celor două documente prezentate, coroborată cu susţinerile diferite şi contradictorii ale intimatei de la fiecare termen de judecată, creează premisele unui dubiu cert asupra legalităţii şi autenticităţii înscrisului prezentat şi reţinut cu efecte depline de către instanţa de apel, în contra argumentelor prezentate şi susţinute de materialul probator, ce atestă fără dubiu nerespectarea condiţiilor legislative incidente.

A doua critică, formulată din perspectiva aceluiaşi motiv de casare, se referă la faptul că decizia pronunţată în apel nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii şi motive străine de natura cauzei, soluţia instanţei de apel fiind pronunţată doar prin trimitere la incidenţa unor norme legale, fără ca situaţia de fapt să fie stabilită. Recurenta consideră că, procedând astfel, instanţa de apel nu şi-a motivat hotărârea, ceea ce, şi din perspectiva efectului devolutiv al apelului, echivalează cu o nepronunţare asupra fondului cauzei.

Referindu-se la situaţia de fapt avută în vedere de instanţa de apel, recurenta menţionează că nu a existat niciun fel de operaţiune de transfer a sumei către un terţ, ci doar o operaţiune realizată în cadrul conturilor aceleiaşi persoane juridice, reclamanta în prezenta cauză, ca urmare a solicitării exprese emise de pârâta B. S.A.

Recurenta apreciază că, sub acest aspect, motivarea instanţei de apel este, pe de o parte contradictorie, iar pe de altă parte, bazată pe motive străine de natura cauzei, faţă de faptul că nu este incidentă în speţă ipoteza prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 656/2002.

O a treia critică vizează faptul că, prin motivarea deciziei atacate, instanţa de apel a nesocotit caracterul devolutiv al apelului şi că a golit astfel de conţinut norma reglementată de art. 478 pct. 4 din C. proc. civ.

În susţinerea acestei critici recurenta a reiterat faptul că, raportat la motivele de apel şi la explicitările pe care le-a formulat, instanţa de apel a reţinut, cu titlu general, incidenţa art. 10 lit. a) şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, faptul că B. s-a prevalat în legătură cu operaţiunea de sesizare a Oficiului de obligaţiile ce-i reveneau în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 656/2002, în condiţiile în care societatea reclamantă nu se afla în ipoteza de a face plăţi către terţi în raport cu care să fie reţinute suspiciuni cu privire la scopul acestora: spălarea banilor sau finanţarea actelor de terorism.

După prezentarea unor argumente de ordin doctrinar şi jurisprudenţial cu privire la cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel a dat o interpretare greşită/eronată a actului juridic dedus judecăţii, respectiv clauzelor contractuale inserate în convenţia părţilor, dat fiind faptul că nu s-a cercetat în ce măsură pârâta avea obligaţia ca, în aplicarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, să sesizeze I. în condiţiile în care chiar pârâta, în mod expres, a solicitat reclamantei operaţiunea de transfer a sumei de 648.623,03 euro, "din contul special creditori diverşi într-un cont deschis pe numele societăţii", în cazul de faţă la C..

Recurenta concluzionează în sensul că, în condiţiile în care instanţa de apel a procedat la soluţionarea cauzei fără a analiza toate aspectele pe care le-a invocat, decizia astfel pronunţată nu este motivată iar, în lipsa motivării, instanţa de recurs nu poate exercita controlul legalităţii hotărârii.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că instanţa de apel nu a examinat pricina sub toate aspectele, pornind de la convenţia părţilor şi legislaţia specială incidentă, pentru ca, mai apoi, să stabilească în funcţie de aceasta răspunderea civilă contractuală şi, respectiv răspunderea civilă delictuală.

În argumentarea acestei critici recurenta consideră că instanţa de apel a omis faptul că transferul iniţiat la data de 12 octombrie 2016 din contul special "Creditori diverşi" într-un cont deschis pe numele aceleiaşi societăţi la C., viza o operaţiune derulată ca urmare a unei comenzi exprese emise de către instituţia bancară şi nu se afla supusă vreunui contract încheiat între părţi, element de fapt neluat în seamă de către instanţa de apel.

Recurenta precizează că, prin motivele de apel formulate, a invocat nelegalitatea soluţiei şi raţionamentului juridic al instanţei de fond, care a respins acţiunea fără a analiza raportul contractual dintre părţi, fără a observa şi nominaliza condiţiile contractuale incidente cauzei, limitând analiza în mod exclusiv la susţinerile intimatei.

În opinia recurentei, reţinerea generică de către instanţa de apel a faptului că, în cauză, intimata nu ar fi încălcat obligaţiile contractuale, fără a face însă o analiză a acestor obligaţii avute în vedere de instanţa de fond, echivalează cu o nemotivare a hotărârii, recurenta arătând că nu este în măsură să determine limitele analizei instanţei de fond.

Se arată şi că, fără a realiza o analiză circumstanţiată a susţinerilor părţilor, instanţa de apel a apreciat că prejudiciul solicitat de reclamantă nu există, în condiţiile în care pârâta nu a făcut altceva decât să respecte atât prevederile CGDOB, cât şi să pună în aplicare actele de procedură ce i-au fost comunicate de Parchet, cu neobservarea perioadelor scurse între data la care banca a primit instrucţiunile de plată/transfer şi data la care au intervenit actele de procedură comunicate de parchet cu luarea în considerare şi a orelor incidente în cauză.

Recurenta prezintă într-o manieră amplă motivele de fapt în raport de care apreciază că prima instanţă nu a analizat fondul cauzei .

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei intimata-pârâtă B. S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., apreciind că motivele de recurs invocate nu respectă exigenţele art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din acelaşi cod, cu referire la faptul că recurenta-reclamantă a reluat susţinerile din cadrul cererii de apel, ce vizează aspecte de netemeinicie, şi nu de nelegalitate a decizii atacate. În subsidiar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la dată începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au înţeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2021 s-a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă B. S.A. şi s-a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., stabilindu-se termen pentru soluţionarea acestuia la data de 30 martie 2021, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte critica vizând nemotivarea soluţiilor pronunţate prin încheierile atacate (încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.), aceasta este nefondată, deoarece instanţa de apel a arătat în mod argumentat atât în fapt cât şi în drept, care au fost considerentele pentru care a respins cererea apelantei de înscriere în fals cu privire la înscrisul menţionat de aceasta. Aşadar, contrar celor susţinute de recurentă, soluţia de respingere a declanşării procedurii falsului nu a fost nicidecum una arbitrară, ci aceasta a fost dispusă în urma aprecierii de către instanţa de apel a neîndeplinirii condiţiilor legale pentru declanşarea unei atare proceduri (art. 304 şi art. 305 din C. proc. civ.). Din acest punct de vedere, soluţiile pronunţate de instanţa de apel cu privire la aceste cereri sunt pronunţate cu respectarea normelor procedurale, nefiind nelegale.

De asemenea, în ceea ce priveşte critica de nelegalitate privind reţinerea unor motive străine de natura pricinii, cu referire la împrejurarea că nu este incidentă ipoteza reglementată de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 de vreme ce operaţiunea de transfer a sumei de bani efectuată de reclamantă, la cererea băncii, nu era efectuată către un terţ, ci către sine însăşi (către aceeaşi societate), şi aceasta este nefondată.

Astfel, aşa cum corect reţine instanţa de apel, întocmirea raportului de tranzacţii suspecte RTS nr. x/13.10.2016 s-a făcut în aplicarea unei dispoziţii legale (art. 21 din Legea nr. 656/2002), ca şi activităţile subsecvente acestuia, respectiv indisponibilizarea sumei de bani ce făcea obiectul transferului, în condiţiile suspiciunii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de spălare de bani, ceea ce exclude aprecierea de plano a instanţei civile de faţă a caracterului ilicit al unor atare operaţiuni.

Cu alte cuvinte, activităţile reclamate de reclamantă ca fiind ilicite şi cauzatoare de prejudiciu, nu au putut fi calificate astfel în baza probelor administrate în cauză de către instanţele de fond şi a aplicării art. 1350 şi următoarele din C. civ., cu atât mai mult cu cât, în prezent, încă se desfăşoară o activitate de urmărire penală de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul penal nr. x/2014

Aşadar, simpla împrejurare că transferul sumei de bani ce a fost indisponibilizată ca urmare a sesizării Oficiului pentru Spălarea Banilor se făcea către societatea însăşi, şi nu către un terţ, nu constituie prin ea însăşi un element de nelegalitate de plano a modului cum a acţionat Banca, prin prepuşii săi (care ar atrage răspunderea civilă delictuală), deoarece, pe de o parte, aceştia aveau obligaţia de a acţiona astfel, indiferent de rezultatul demersurilor cu caracter penal, încă în curs, iar pe de altă parte, nu rezultă din niciun text de lege dintre cele invocate de recurentă, faptul că numai atunci când este vorba de către un transfer către un terţ sunt aplicabile dispoziţiile din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi spălarea banilor.

Dimpotrivă, dispoziţiile art. 3, art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 656/2002 au un caracter destul de larg în ceea ce priveşte sfera operaţiunilor care pot fi sesizate ca suspecte, din acest punct de vedere, Înalta Curte constatând că decizia recurată nu încalcă aceste norme legale.

Mai mult, obiectul cererii introductive se circumscrie răspunderii civile delictuale, respectiv acesta îl constituie atragerea răspunderii pârâtei pentru fapta ilicită şi repararea pretinsului prejudiciu constând în însăşi suma de bani ce ar fi făcut obiectul operaţiunii de transfer bancar dintr-un cont al reclamantei într-un alt cont aparţinând de asemenea reclamantei, suspendate de către Bancă, dar reclamanta face vorbire şi de elemente ale răspunderii civile contractuale, fără a indica în ce măsură unele dintre acestea au caracter principal sau subsidiar.

Pornind de la aceste limite ale obiectului cererii, Înalta Curte reţine, contrar celor afirmate de către recurentă, că nu s-au probat toate elementele răspunderii civile delictuale, analizate în concret şi în detaliu, de către instanţa de apel, astfel că pe aspectele de fapt, instanţa de recurs nu poate face o analiză, fiind limitată la analiza motivelor de nelegalitate, cu atât mai mult cu cât multe dintre aspectele de fapt propuse spre analiză de către recurentă nu au fost probate, iar altele exced competenţelor instanţei civile.

Din această perspectivă, în mod legal a apreciat instanţa de apel că aspectele ce ţin de oportunitatea sau inoportunitatea sesizării Oficiului pentru Spălarea Banilor nu pot fi transformate în elemente de legalitate/nelegalitate care să justifice atragerea răspunderii civile delictuale.

Or, în condiţiile în care instanţa de apel, stabilind situaţia de fapt, a clarificat împrejurarea esenţială că prepuşii băncii au acţionat în temeiul legii, iar nu cu încălcarea acesteia, în recurs nu se constată incidente motive de casare a acestei decizii, dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., nefiind incidente conform celor reţinute mai sus, recursul se dovedeşte a fi nefondat.

Mai mult, nu este lipsit de relevanţă pentru aprecierea ca nefondate a criticilor recurentei, nici faptul că instanţa de apel a avut în vedere, printre altele, şi faptul că activitatea prepuşilor băncii nu are caracter ilicit nu doar pentru că aceştia au acţionat în aplicarea legii pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, dar şi pentru faptul că aceasta era o activitate permisă chiar de condiţiile convenite de bancă cu reclamanta, cuprinse în CGDOB (Condiţiile Generale de Derulare a Operaţiunilor Bancare).

De aceea, toate aspectele de fapt, detaliate in extenso de către recurentă în motivele de recurs, în ceea ce priveşte susţinerea în sensul că instanţa de apel nu a analizat fondul cauzei, sunt neîntemeiate, deoarece motivarea instanţei de apel este circumscrisă tocmai limitelor fixate de către apelantă atât prin cererea de apel, cât şi prin cererea de chemare în judecată. În atare situaţie, susţinerile hibride ale reclamantei referitoare pe de o parte la fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu ce exced contractului dintre părţi, dar şi la activităţi ce decurg din contract, au făcut obiectul analizei instanţei de apel, căreia nu i se poate reproşa în niciun caz, din perspectiva legalităţii hotărârii pronunţate, că a emis raţionamente juridice ce depăşesc cadrul procesual fixat de părţi.

Reţinând astfel că hotărârea recurată este legală, nefiind întrunite motive de nelegalitate dintre cele invocate de către recurentă sau de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierilor din 18 iunie 2019, 17 septembrie 2019 şi 15 octombrie 2019, precum şi a deciziei civile nr. 1760 A din 29 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 martie 2021.