Shareholder register rectification: Scope of waiver of claims and mandatory full text of judicial settlement in court orders

Şedinţa publică din data de 30 martie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 13 octombrie 2015 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II. au chemat în judecată pe pârâţii JJ. S.A. şi KK., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună întocmirea registrului acţionarilor societăţiii JJ., ţinând cont de sentinţa penală nr. 580 din 14 februarie 2005, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, secţia Penală, în dosarul nr. x/2005, prin distribuirea acţiunilor în mod corespunzător celorlalţi acţionari şi constatarea dreptului de proprietate asupra acţiunilor respective (numărul acţiunilor nominative cuvenit fiecărui acţionar urmând a se stabili prin expertiză contabilă); de asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei JJ. să lase în deplină proprietate numitei A. un număr de 6.186 acţiuni, numitei B. un număr de 1.477 acţiuni şi numiţilor LL. şi MM. un număr de 5.180 acţiuni, numitului NN. un număr de 3.150 acţiuni. Ca urmare a întocmirii registrului acţionarilor la zi, reclamanţii au solicitat şi obligarea pârâtei la respectarea şi punerea în executare a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a OO. S.A. din 15 ianuarie 2009, prin care s-a dispus divizarea societăţii, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că JJ. S.A. a fost privatizată în anul 1995, prin metoda MEBO, acţiunile fiind cumpărate prin intermediul PP., acţiunile cuvenindu-se salariaţilor de la acel moment ai societăţii.

Litigiile din ultimii ani derulate între acţionarii societăţii au confirmat existenţa unor carenţe mari în modul de întocmire a registrului acţionarilor şi evidenţiere a tranzacţiilor cu privire la acţiunile nominative ale societăţii.

Această situaţie de fapt a fost confirmată de directorul general KK. care, într-o adresă depusă în dosarul nr. x/2012, a recunoscut existenţa unui registru anterior anului 2003.

De asemenea, în dosarul nr. x/2014, instanţa de judecată a pus în vedere să se depună registrul acţionarilor completat la zi, însă înscrisul depus şi denumit "registrul acţionarilor" nu a fost întocmit conform Hotărârii de Guvern nr. 885/1995 şi Legii nr. 31/1990, fără a se putea verifica de la momentul privatizării societăţii toate operaţiunile privitoare la acţiunile nominative şi nici identitatea exactă a acţionarilor cu acţiunile corespunzătoare fiecăruia, lipsind registrul până în anul 2003.

Prin sentinţa penală nr. 580/14.02.2005 a Judecătoriei Târgu Jiu s-a stabilit că numitul KK. se face vinovat de îmbogăţirea fără just temei în detrimentul celorlalţi acţionari, acesta folosind sumele de bani ale QQ. în interes personal şi anume pentru a dobândi în nume propriu acţiuni.

În acest context, procentul actual de acţiuni pe care numitul KK. le deţine este nereal, în sensul că trebuie diminuat cu numărul corespunzător acţiunilor însuşite în mod nelegal, acţiuni care sunt proprietatea celorlalţi acţionari şi cărora trebuie să li se recunoască acest drept şi evidenţierea corespunzătoare în registrul acţionarilor.

Pârâtul KK. având în această perioadă calitatea de director general nu a înţeles să ţină o evidenţă clară a tranzacţiilor cu acţiunile societăţii şi nici să pună în executare sentinţa la care s-a făcut referire mai sus, această stare de confuzie generală profitându-i.

Reclamanţii au apreciat că se impune efectuarea unei expertize contabile, în urma căreia, prin stabilirea sumelor de bani plătite în fapt de QQ., să se stabilească numărul de acţiuni cuvenit fiecărui acţionar de la acel moment, raportat la prevederile legale în materie.

Cu privire la capătul doi de cerere se precizează că în acest context al unui registru al acţionarilor neconform, dar şi al unui control unic asupra societăţii din partea pârâtului KK., au fost înregistrate cu rea-credinţă, în mod greşit, o serie de operaţiuni cu privire la acţiunile societăţii, efectul acestora fiind înlăturarea sau nerecunoaşterea calităţii de proprietar a unor acţionari.

Referitor la capătul trei de cerere s-a arătat că prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din data de 15 ianuarie 2009, acţionarii JJ. au hotărât, în unanimitate, divizarea acestei societăţi, respectiv desprinderea unei părţi din acţionariatul minoritar al societăţii şi constituirea unei noi societăţi - RR. S.R.L., care cuprindea 177 acţionari, alături de alte societăţi care urmau să fie înfiinţate şi desprinse prin divizare din JJ.

În cadrul adunării din data de 15 ianuarie 2009 s-a votat şi aprobat proiectul de divizare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 61, art. 132 şi art. 243 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, dar şi pe dispoziţiile art. 969 din C. civ. de la 1864, aflate în vigoare la momentul adoptării Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a OO. S.A. din data de 15 ianuarie 2009.

La data de 18 ianuarie 2016 pârâta JJ. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat:

- excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţii LL. şi MM., NN., SS., AA. şi TT. pentru lipsa semnăturii;

- excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţii LL. şi MM., NN., AA., UU., CC., GG., HH., VV. şi II. pentru neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 194 lit. a) din C. proc. civ.

- excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţi pentru neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 194 lit. d) din C. proc. civ.

- excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei WW.;

- excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor AA., B., A., D., LL., MM. şi XX.;

- excepţia lipsei de interes a reclamanţilor AA., B., A., D., LL., MM. şi XX.;

- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a societăţii JJ. în ceea ce priveşte capătul 2 de cerere;

- excepţia inadmisibilităţii capătului 3 de cerere;

- excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte capetele de cerere 1 şi 3;

Pe fond, pârâta JJ. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată, cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 23 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins cererea de recuzare formulată de pârâta JJ. împotriva expertului judiciar YY., în temeiul prevederilor art. 249 din C. proc. civ., întrucât nu au fost propuse probe în dovedirea incidenţei motivelor de recuzare invocate, întemeiate pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 2 şi pct. 13 din C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 86/2017 din 12 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei interesului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocate de pârâtă în cadrul acţiunii formulate de reclamanţii A., B., D., Y., AA. C., E., F., G., H., I., J., K., L., M., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Z., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. şi II., în contradictoriu cu pârâta JJ. S.A. şi pârâtul KK.; s-a admis în parte acţiunea reclamanţilor A., B., D., Y. şi AA. şi s-a constatat că aceşia deţin următoarele acţiuni la JJ. S.A.: A. - 4.088 acţiuni, B. - 1.477 acţiuni, D. - 1.713 acţiuni, Y. - 247 acţiuni, AA. - 381 acţiuni; s-a dispus întocmirea registrului acţionarilor societăţii JJ. prin includerea acţiunilor anterior menţionate; s-a respins cererea privind întocmirea registrului acţionarilor formulată de C., E., F., G., H., I., J., K., L., M., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Z., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. şi II.; s-a respins capătul de cerere privind punerea în executare a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 15 ianuarie 2009.

Tribunalul Gorj a analizat cu prioritate, în temeiul art. 248 din C. proc. civ., excepţiile procesuale invocate de către pârâta JJ. şi unite cu fondul cauzei, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei interesului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, însă a apreciat că sunt neîntemeiate.

Din lecturarea înscrisurilor depuse la dosar, cu privire la deţinerea acţiunilor la S.C. JJ., s-a constatat că reclamanţii deţin calitatea de acţionari ai societăţii, motiv pentru care au calitate procesuală activă şi interes în a acţiona societatea care are, rezultând din acest raport juridic, calitate procesuală pasivă, faţă de dispoziţiile art. 36 din C. proc. civ.

Acţiunea în revendicarea acţiunilor deţinute de reclamanţi la societatea pârâtă este imprescriptibilă, în condiţiile art. 480 din C. civ. de la 1864, aplicabil în cauză prin raportare la perioada de timp în care reclamanţii au deţinut acţiunile revendicate, fiind analizate înscrisuri din anii 2001, 2004, anterioare intrării în vigoare a noului C. civ.

Imprescriptibilitatea acţiunii în revendicare rezultă din caracterul perpetuu al dreptului de proprietate care nu se pierde prin neuz.

De asemenea, pentru aceleaşi considerente, s-a apreciat ca fiind imprescriptibilă acţiunea în constatarea existenţei dreptului asupra acţiunilor, acţiune ce face obiectul primului capăt de cerere, cu consecinţa modificării registrului acţionarilor.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii capătului 3 de cerere, prima instanţă a reţinut că prin motivele prezentate se analizează o condiţie a acţiunii judiciare care priveşte fondul cererii, astfel încât nu poate fi considerată o excepţie procesuală, motiv pentru care a fost respinsă excepţia invocată de pârâtă.

Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, referitor la primul capăt de cerere constând în întocmirea registrului acţionarilor societăţii JJ., ţinând cont de sentinţa penală nr. 580/14.02.2005, prin distribuirea acţiunilor în mod corespunzător celorlalţi acţionari şi constatarea dreptului de proprietate asupra acţiunilor respective (numărul acţiunilor nominative cuvenit fiecărui acţionar urmând a se stabili prin expertiză contabilă), că prin această hotărâre judecătorească nu se stabileşte în concret numărul de acţiuni însuşite de către KK. în detrimentul celorlalţi acţionari, ci se reţine doar că din poziţia de acţionar majoritar şi-a însuşit un câştig în sensul îmbogăţirii fără justă cauză în detrimentul celorlalţi acţionari.

Astfel, instanţa civilă a cercetat, prin analizarea înscrisurilor aflate la dosar, dacă pe parcursul funcţionării societăţii pârâte JJ. acţionarii reclamanţi au fost privaţi de acţiunile deţinute, apreciind, în acelaşi timp, că analiza acestei stări de fapt este folositoare şi capătului doi de cerere privind acţiunea în revendicare.

Privatizarea societăţii JJ. a fost efectuată prin metoda MEBO, în condiţiile Legii nr. 77/1994, prin participarea salariaţilor, membrilor consiliului de administraţie şi/sau managerilor la cumpărarea de acţiuni emise de societate, art. 1 din lege impunând constituirea unei asociaţii, salariaţii societăţii JJ. constituind QQ..

Prin QQ. au fost distribuite acţiuni fiecărui salariat al societăţii JJ. S.A, fiind acţiuni subscrise, asupra cărora se dobândea dreptul de proprietate numai după achitarea preţului acestora, în condiţiile art. 31 din Legea nr. 77/1994, acţiunile neachitate urmând a reveni asociaţiei pentru redistribuire, în condiţiile art. 30 din lege.

QQ. a fost lichidată, s-a întocmit un bilanţ final necontestat, lichidatorul ZZ. emiţând asociaţilor adrese din care rezultă numărul de acţiuni deţinute la societatea pârâtă JJ.

S-a reţinut că acţiunile menţionate în aceste adrese sunt acţiuni asupra cărora reclamanţii au devenit proprietari, fiind achitate, în timp ce în tabelul din iulie 2004 este menţionată o rubrică privitoare la acţiuni subscrise, respectiv acele acţiuni distribuite iniţial asociaţilor din QQ., în condiţiile art. 30 din Legea nr. 77/1994.

Potrivit acestui text legal, în cazul neplăţii acţiunilor, acestea reveneau asociaţiei care le redistribuia, motiv pentru care acţionarii nu pot deţine un număr egal de acţiuni, acesta diferind după cum au fost sau nu plătite.

Chiar dacă iniţial s-a încercat stabilirea unei egalităţi între acţionari din punctul de vedere al acţiunilor distribuite, care sunt acţiuni subscrise, egalitatea nu s-a putut păstra în condiţiile în care unii salariaţi acţionari nu au plătit o parte din acţiunile subscrise, distribuite lor, care au intrat apoi la redistribuire către alţi salariaţi sau membrii ai consiliului de administraţie.

La dosar nu au fost depuse înscrisuri privind fluxul descris anterior, pentru a se putea verifica legalitatea distribuirii şi redistribuirii acţiunilor, singurele înscrisuri în acest sens, depuse şi avute în vedere de instanţă la pronunţarea soluţiei, fiind adresele emise de lichidatorul QQ., respectiv lichidatorul ZZ. Apoi, s-a reţinut că reclamanţilor le revine sarcina probei, în condiţiile art. 249 din C. proc. civ.

Instanţa de judecată manifestând rol activ, în sensul art. 22 din acelaşi cod, în şedinţa publică din 26 octombrie 2016 a dispus emiterea unei adrese către Judecătoria Târgu Jiu pentru a se comunica dosarul privind persoana juridică PP., respectiv dosarul nr. x/2005 Dosarul a fost înaintat şi ataşat dosarului cauzei, însă în cadrul acestuia nu s-au regăsit înscrisuri referitoare la distribuirea/redistribuirea şi achitarea acţiunilor în condiţiile Legii nr. 77/1994.

Pe de altă parte, s-a constatat că, faţă de susţinerile că unii acţionari au cedat/vândut acţiunile sau o parte din acţiunile deţinute, în şedinţa publică din 28 septembrie 2016 s-a încuviinţat proba cu înscrisuri care nu se află la dosar şi s-a pus în vedere reprezentantului pârâtei să depună orice înscrisuri care privesc situaţia acţiunilor ce fac obiectul cererii de chemare în judecată. Înscrisurile depuse au fost analizate de către instanţă, conform celor expuse în cuprinsul sentinţei pronunţate de Tribunalul Gorj.

Pentru a se stabili numărul acţiunilor deţinute de către fiecare reclamant, instanţa de fond a avut în vedere tabelul cu acţionarii care au primit acţiuni în iulie 2004, depus la dosar, tabel ce a fost coroborat cu lista acţionarilor la 21 septembrie 2009, respectiv la 17 mai 2013, depuse la dosar în copie şi cu adresele emise de către lichidatorul QQ., aflate la dosar .

Tribunalul Gorj a apreciat că este neîntemeiat ultimul capăt al cererii introductive, prin care se solicită obligarea pârâtei la respectarea şi punerea în executare a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a OO. S.A. din data de 15 ianuarie 2009.

S-a arătat că problema divizării societăţii JJ. ce constituie punctul important al ordinii de zi a acestei adunări a acţionarilor, a fost rediscutată în Adunările Generale Extraordinare ale OO. S.A. din 5 mai 2009 şi 20 august 2009.

Astfel, prima instanţă a constatat că acordul de voinţă al acţionarilor din Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a OO. S.A. din data de 15 ianuarie 2009, cu privire la divizarea societăţii, este revocat prin acordurile ulterioare de voinţă ale acţionarilor societăţii din celelalte adunări ale acţionarilor, prima hotărâre nemaiproducând efecte juridice.

Acest raţionament este justificat, în opinia tribunalului, de dispoziţiile art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acţionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.

Împotriva încheierii din 23 noiembrie 2016, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, a declarat apel pârâta JJ. prin reprezentant legal KK., în calitate de director general, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Totodată, împotriva sentinţei nr. 86 din 12 iulie 2017, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, au declarat apeluri pârâta JJ. S.A. prin reprezentant legal KK., în calitate de director general, pârâtul KK. şi reclamanţii H., D., C., BB., FF., Z., O., AA., A., R., I., DD., J., G., HH., GG., Q., K., T., E., CC., II., L., Y., P., W., EE., M., V., S., B. lvona, X., F. şi U..

Prin apelurile declarate în cauză, apelanţii-pârâţi JJ. prin reprezentant legal KK. (ulterior, calitatea de reprezentant legal al societăţii a dobândit-o D.) şi KK. au solicitat admiterea apelurilor şi schimbarea sentinţei civile nr. 86/12.07.2017, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimaţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

Apelanta-pârâtă JJ. a solicitat, în plus, schimbarea încheierii de şedinţă din data de 23 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Gorj, în acelaşi dosar.

Apelanţii-reclamanţi A., B. lvona, D., Y., AA., C., E., F., G., H., I., J., K., L., M., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Z., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. şi II. au solicitat, în principal, potrivit art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului. În subsidiar, au solicitat admiterea apelului şi schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea nr. 1014 din 22 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis cererea formulată de petenţii KK. şi JJ. privind strămutarea pricinii care face obiectul dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Craiova, judecarea cauzei fiind strămutată la Curtea de Apel Timişoara.

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin încheierea nr. 13 din 9 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia Curţii de Apel Timişoara.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2015, la data de 7 iunie 2018.

La termenul de judecată din 4 septembrie 2018 apelanta-reclamantă D. a depus o cerere de renunţare la acţiune.

La data de 4 noiembrie 2019 s-au depus la dosarul cauzei cereri de renunţare la judecată din partea apelanţilor-reclamanţi UU., H., C., BB., O., Z., AA., A., AAA., R., I., DD., J., G., HH., GG., Q., K., T., E., L., CC., NN., II., Y., XX., P., W., TT., SS., EE., M., V., BBB., S., B., X., F., CCC., U., MM. şi LL. faţă de pârâtul KK.; cereri de renunţare la judecata cererii de intervenţie din partea intervenientelor DDD., EEE. şi FFF.; cereri de renunţare la judecată din partea reclamanţilor UU., H., C., BB., O., Z., AA., A., AAA., R., I., DD., J., G., HH., GG., Q., K., T., E., L., CC., NN., II., Y., XX., P., W., TT., SS., EE., M., V., BBB., S., B. lvona, X., F., CCC., U., MM. şi LL. faţă de pârâta JJ., sub capetele de cerere nr. x şi nr. 3; tranzacţia intervenită între apelanţii-reclamanţi H., C., BB., O., Z., AAA., R., DD., J., G., HH., GG., Q., T., E., L., CC., NN., II., Y., XX., P., W., EE., M., V., BBB., S., F., CCC., U. şi pârâta JJ., la data de 1 noiembrie 2019, cu privire la capătul 1 din cererea de chemare în judecată; tranzacţia intervenită între apelanţii-reclamanţi GGG., B. lvona, A., I., AA., K., LL., MM., UU., SS., TT. şi pârâta JJ., la data de 1 noiembrie 2019, cu privire la capătul nr. 1 din cererea de chemare în judecată.

Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, la data de 15 noiembrie 2019, apelanta-pârâtă JJ. a arătat că se impune soluţionarea, cu prioritate, a cererilor formulate de reclamanţi, de renunţare la judecata cererii introductive, în contextul în care renunţarea la judecată reprezintă un act de dispoziţie al părţilor, iar principiul disponibilităţii constituie principiul elementar care guvernează întreg procesul civil.

La data de 18 noiembrie 2019 apelantul-pârât KK. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea apelul său şi respingerea apelului formulat de reclamanţi, prin apărătorul ales, ca fiind tardiv introdus.

Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 858/A din 18 noiembrie 2018, a luat act de renunţarea la judecată a reclamanţilor UU., H., C., BB., O., Z., AA., A., AAA., R., I., DD., J., G., HH., GG., Q., K., T., E., L., CC., NN., II., Y., XX., P., W., TT., SS., EE., M., V., BBB., S., B., X., F., CCC., U., MM. şi LL. faţă de pârâtul KK.; a luat act de renunţarea la judecata cererii de intervenţie a intervenienţilor DDD., EEE. şi FFF.; a luat act de renunţarea la judecată a reclamanţilor UU., H., C., BB., O., Z., AA., A., AAA., R., I., DD., J., G., HH., GG., Q., K., T., E., L., CC., NN., II., Y., XX., P., W., TT., SS., EE., M., V., BBB., S., B. lvona, X., F., CCC., U., MM. şi LL. faţă de pârâta JJ.; a dispus anularea sentinţei civile nr. 86/12.07.2019, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015; a luat act de tranzacţia intervenită între apelanţii-reclamanţi H., C., BB., O., Z., AAA., R., DD., J., G., HH., GG., Q., T., E., L., CC., NN., II., Y., XX., P., W., EE., M., V., BBB., S., F., CCC., U. şi pârâta JJ., la data de 1 noiembrie 2019, cu privire la stingerea prezentului litigiu între aceste părţi; a luat act de tranzacţia intervenită între apelanţii-reclamanţi GGG., B. lvona, A., I., AA., K., LL., MM., UU., SS., TT. şi pârâta JJ., cu privire la stingerea litigiului între aceste părţi; a respins apelul declarat de apelantul-pârât KK. împotriva sentinţei civile nr. 86/12.07.2019, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015; reclamanţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 RON, reprezentând onorariul de avocat în apel, către KK..

Examinând apelurile declarate în cauză, în raport de dispoziţiile art. 476 din C. proc. civ., Curtea de Apel Timişoara a constatat că a fost învestită cu soluţionarea următoarelor căi de atac:

1. apelul declarat de pârâta JJ. împotriva încheierii de şedinţă din 23 noiembrie 2016 şi a sentinţei civile nr. 86 din 12 iulie 2017, ambele pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015;

2. apelul declarat de pârâtul KK. împotriva sentinţei civile nr. 86 din 12 iulie 2017, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015;

3. apelul declarat de reclamanţii UU., D., A., AAA., FF., B. lvona, Y., AA., C., E., F., G., H., I., J., K., L., M., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Z., BB., CC., DD., EE., TT., SS., BBB., GG., HH., II., NN., XX., CCC., MM. şi LL., în contradictoriu cu intervenientele DDD., EEE. şi FFF. împotriva sentinţei civile nr. 86 din 12 iulie 2017, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, cauza având ca obiect obligaţie de a face - revendicare.

Curtea a reţinut că la data de 18 noiembrie 2019 s-au regăsit depuse la dosar:

a) cereri de renunţare la judecata cererii de intervenţie din partea intervenientelor DDD., EEE. şi FFF.;

b) cereri de renunţare la judecată împotriva pârâtului KK., din partea apelanţilor-reclamanţi UU., H., C., BB., O., Z., AA., A., AAA., R., I., DD., J., G., GG., HH., Q., K., T., E., L., CC., NN., II., Y., XX., W., P., TT., SS., EE., M., V., BBB., S., B., X., F., CCC., U., MM. şi LL.;

c) cereri de renunţare la judecată împotriva pârâtei JJ., sub capetele 2 şi 3 din cerere, din partea apelanţilor-reclamanţi UU., H., C., BB., O., Z., AA., A., AAA., R., I., DD., J., G., GG., HH., Q., K., T., E., L., CC., NN., II., Y., XX., W., P., TT., SS., EE., M., V., BBB., S., B., X., F., CCC., U., MM. şi LL.;

d. tranzacţia încheiată între apelanţii-reclamanţi H., C., BB., O., Z., AAA., R., DD., J., G., HH., GG., Q., T., E., L., CC., NN., II., Y., XX., P., W., EE., M., V., BBB., S., F., CCC., U. şi pârâta JJ., cu privire la stingerea litigiului între aceste părţi;

e. tranzacţia încheiată între apelanţii-reclamanţi GGG., B. lvona, A., I., AA., K., LL., MM., UU., SS., TT. şi pârâta JJ., cu privire la stingerea litigiului între aceste părţi.

Având în vedere principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, cu aplicarea prevederilor art. 406 din C. proc. civ., Curtea a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecata cererii de chemare în judecată şi a dispus anularea sentinţei atacate.

În acest context, s-a respins apelul declarat de apelantul-pârât KK. împotriva sentinţei civile nr. 86/12.07.2019, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, câtă vreme acesta a criticat, în calea de atac exercitată, dispoziţiile sentinţei menţionate, iar, în urma anulării hotărârii de fond, apelul a rămas fără obiect. Instanţa de apel nu a mai analizat celelalte aspecte invocate în calea de atac a pârâtului KK..

Cu privire la tranzacţia intervenită între părţi, instanţa de apel a apreciat că aceasta se impune a fi consfinţită, în sensul de a se lua act de convenţia părţilor sub aspectul stingerii litigiului. Aceasta, deoarece sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 2267 şi următoarele din C. civ., respectiv existenţa unui drept litigios, intenţia părţilor de a stinge procesul şi forma scrisă.

Instanţa de apel s-a limitat la a lua act de tranzacţia părţilor doar în ceea ce priveşte convenţia intervenită între părţi (persoanele fizice şi JJ. S.A.) de a stinge litigiul.

A reţinut că asupra modificării unor acte societare, în raport de concluziile expertizei efectuate în cauză, în apel, expertiză asupra căreia instanţa de apel nu s-a pronunţat, iar constatările din raportul de expertiză nu au fost confirmate în speţă, înţelegerea unor părţi din litigiu cu privire la acest aspect nu poate aduce nicio vătămare asupra drepturilor existente ale pârâtului KK..

Cu alte cuvinte, a apreciat că nu se poate dispune modificarea unui drept aparţinând altei persoane, printr-o convenţie care nu îi poate fi opozabilă acesteia, în speţă apelantului-pârât KK., iar hotărârea judecătorească nu poate fi utilizată în scopul confirmării unei situaţii juridice asupra cărora părţile semnatare nu pot dispune în mod unilateral.

Excepţiile invocate în cauză nu au mai fost analizate, întrucât art. 438 şi următoarele din C. proc. civ. stabilesc că părţile se pot oricând înfăţişa pentru a cere să se dea o hotărâre prin care să se consfinţească tranzacţia intervenită între ele.

Împotriva deciziei civile nr. 858/A din 18 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a declarat recurs pârâta JJ., întemeiat pe dispoziţiile art. 440, art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 27 ianuarie 2020.

Recurenta-pârâtă a solicitat casarea deciziei recurate şi să se ia act de cererile de renunţare la judecată depuse de reclamanţi, cu consecinţa anulării în parte a sentinţei nr. 86/12.07.2017 a Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 406 alin. (5) din C. proc. civ., cu privire la capetele de cerere nr. x şi nr. 3 formulate împotriva pârâtei JJ. De asemenea, recurenta a solicitat să se dispună desfiinţarea sentinţei nr. 86/12.07.2017 a Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă şi să se ia act de tranzacţiile depuse la dosarul cauzei cu privire la capătul de cerere nr. x formulat împotriva pârâtei JJ., cu consecinţa pronunţării unei hotărâri de expedient, în temeiul art. 438 din C. proc. civ.. Totodată, a cerut să fie menţinută parţial decizia recurată sub aspectul măsurilor de a se lua act de renunţarea la judecata reclamanţilor împotriva pârâtului KK. şi de renunţarea la judecata cererilor de intervenţie formulate de către intervenienţi.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Sub un prim aspect, autoarea căii de atac a susţinut faptul că hotărârea din apel a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 406 din C. proc. civ. şi a celor cuprinse în art. 13 din C. civ.

Astfel, instanţa de apel a luat act, în mod greşit, de renunţarea la judecată a reclamanţilor faţă de pârâta JJ., cu privire la toate capetele cererii de chemare în judecată, întrucât, potrivit declaraţiilor depuse la dosar, reclamanţii au renunţat la judecată numai cu privire la capetele de cerere nr. x şi nr. 3, iar cu privire la capătul de cerere nr. x părţile au încheiat o tranzacţie.

Conform dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din C. proc. civ. (care reglementează dreptul de dispoziţie al părţilor în procesul civil) raportat la cele ale art. 13 din C. civ. (renunţarea la un drept nu se prezumă), este evident faptul că dreptul reclamantului de a renunţa la judecată diferă de dreptul acestuia de a se învoi cu partea adversă, cele două drepturi fiind reglementate de art. 406 şi următoarele din C. proc. civ. şi, respectiv de art. 438 din acelaşi cod.

În cuprinsul tranzacţiei încheiate între părţi, nu s-a menţionat faptul că reclamanţii ar renunţa la judecată faţă de pârâta JJ. cu privire la capătul de cerere nr. 1.

Cu toate acestea, instanţa de apel, ignorând principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecata acestui capăt de cerere.

Ca urmare a renunţării la judecata cererii introductive formulate împotriva pârâtului KK., sub toate capetele de cerere, iar la judecata cererii introductive formulate împotriva pârâtei JJ., doar sub capetele de cerere nr. x şi nr. 3, recurenta-pârâtă a arătat că singurul capăt de cerere cu privire la care instanţa ar fi rămas sesizată, conform art. 22 din C. proc. civ., ar fi fost capătul de cerere nr. x, prin care s-a solicitat "întocmirea registrului OO. S.A., ţinând cont de sentinţa penală nr. 580 din 14 februarie 2005, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, secţia Penală, în dosarul nr. x/2005, prin distribuirea acţiunilor în mod corespunzător celorlalţi acţionari şi constatarea dreptului de proprietate asupra acţiunilor respective".

O altă critică se referă la faptul că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 2267 din C. civ., conform cărora "tranzacţia este contractul prin care părţile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunţări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă. Prin tranzacţie se pot naşte, modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului dintre părţi".

În doctrină, s-a arătat că hotărârile prin care se încuviinţează învoiala părţilor nu se bucură de autoritate de lucru judecat, întrucât instanţa nu realizează o verificare jurisdicţională a pretenţiilor deduse judecăţii, dezbaterile judiciare fiind substituite de contractul încheiat de părţi, care va constitui dispozitivul hotărârii; hotărârea judecătorească este doar forma pe care o îmbracă convenţia dintre părţi, hotărâre ce constituie înscris autentic.

Tranzacţia este definită ca fiind un contract prin care părţile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce se poate naşte prin concesii reciproce, constând în renunţări reciproce la pretenţii sau în prestaţii noi, săvârşite ori promise de o parte în schimbul renunţării celeilalte părţi la dreptul care este litigios ori îndoielnic.

Aşadar, tranzacţia (judiciară) reprezintă un acord intervenit între părţi, exprimat în faţa instanţei de judecată, care, fără a interveni, constată existenţa sa, iar, în ceea ce priveşte natura juridică a actului jurisdicţional, emis ca urmare a tranzacţiei încheiate de părţile litigante, aceasta nu poate fi decât aceea a unei convenţii solemne, atestată de instanţa de judecată în faţa căreia a intervenit, având o valoare similară unui act notarial.

Cum hotărârea (de expedient) dată asupra tranzacţiei nu este rezultatul unei activităţi de judecată vizând fondul pretenţiilor cu privire la care s-a tranzacţionat, întrucât părţile au pus capăt procesului prin concesiile lor reciproce şi, astfel, au desesizat instanţa de obligaţia de a statua asupra cererilor prin care procesul fusese declanşat, nu se poate vorbi de un "lucru judecat" care să beneficieze de autoritatea specifică hotărârilor prin care se statuează jurisdicţional asupra situaţiei de fapt şi de drept.

În aceste condiţii, recurenta-pârâtă apreciază că susţinerile instanţei, deşi corecte în teorie, sunt nerelevante în cauză, deoarece părţile nu au tranzacţionat decât cu privire la drepturi care le aparţin.

A relevat faptul că, deşi reclamanţii urmăresc realizarea drepturilor decurgând din calitatea de acţionari, în limitele extrinseci stabilite de drepturile celorlalţi acţionari care deţin legal acţiuni, acesta nu înseamnă că au iniţiat un demers care să "modifice drepturi aparţinând altei persoane", ci, dimpotrivă, un asemenea demers urmăreşte tocmai realizarea drepturilor tuturor acţionarilor, aşa cum acestea se regăsesc legal în patrimoniul acestora, ceea ce profită evident societăţii, a cărei activitate este guvernată de principiul legalităţii.

Prin urmare, fiecare acţionar are în propriul patrimoniu dreptul de a solicita modificări în registrul acţionarilor, pentru a obţine corelarea acestuia cu realitatea faptică şi juridică.

Totodată, conform prevederilor art. 177 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 31/1990, obligaţia ţinerii registrului acţionarilor aparţine societăţii, prin organul său de conducere, în vreme ce dreptul corelativ aparţine fiecărui acţionar.

Or, prin faptul că instanţa de apel a consfinţit tranzacţia numai în ceea ce priveşte convenţia părţilor semnatare de a stinge litigiul, au fost încălcate dispoziţiile de drept material care garantează dreptul părţilor la tranzacţionare.

În al treilea rând, au fost încălcate dispoziţiile art. 438-439 din C. proc. civ., deoarece instanţa de apel a reţinut expres că sunt îndeplinite prevederile art. 2267 din C. civ.

Cu toate acestea, Curtea de Apel Timişoara a luat act parţial de această tranzacţie, doar "cu privire la stingerea litigiului între aceste părţi", fără să ţină cont de faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 2267 din C. civ., stingerea litigiului este scopul tranzacţiei, iar obiectul acesteia îl reprezintă concesiile şi renunţările la drepturi, respectiv transferul unor drepturi.

Reţinerea instanţei de apel potrivit căreia "hotărârea judecătorească nu poate fi utilizată în scopul confirmării unei situaţii juridice" este nelegală, de vreme ce încuviinţarea învoielii părţilor nu presupune un act de judecată.

Potrivit art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora".

Aşadar, indiferent dacă instanţa se pronunţa asupra apelurilor şi/sau acţiunii ori încuviinţa învoiala părţilor, nu există nicio diferenţă sub aspectul efectelor hotărârii judecătoreşti faţă de terţi.

Prin principiul disponibilităţii se înţelege faptul că părţile pot determina existenţa procesului, prin declanşarea procedurii judiciare, dar şi faptul că acestea au libertatea de a pune capăt procesului, înainte de a interveni o hotărâre definitivă asupra fondului pretenţiei supuse judecăţii, aşa cum este cazul reclamanţilor din speţă.

În opinia recurentei-pârâte, deosebit de relevant este faptul că pârâtul KK. nu s-a opus renunţărilor la judecată formulate de reclamanţi, singura critică adusă acestora fiind aceea că declaraţiile nu ar fi autentice. Însă, acest aspect a fost clarificat de instanţă, stabilindu-se în mod corect că renunţarea la judecată poate fi făcută "fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă", astfel cum prevede art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., fără a fi necesar să îmbrace forma autentică, spre deosebire de cererea de renunţare la însuşi dreptul pretins.

Recurenta-pârâtă a menţionat că potrivit prevederilor art. 439 din C. proc. civ., "tranzacţia va fi încheiată în formă scrisă şi va alcătui dispozitivul hotărârii".

În doctrină, s-a arătat că, pentru a putea fi pronunţată o hotărâre prin care să se încuviinţeze învoiala părţilor este necesar ca aceasta să fie perfectată în formă scrisă, conţinutul ei urmând a se regăsi integral în cuprinsul dispozitivului.

Prin urmare, tranzacţia părţilor îmbracă forma unui înscris sub semnătură privată ce va fi redat integral în dispozitivul hotărârii care constituie titlu executoriu, potrivit art. 633 pct. 2 din C. proc. civ., fiind o hotărâre fără drept de apel.

Or, prin faptul că instanţa de apel a consfinţit tranzacţia numai în ceea ce priveşte convenţia părţilor semnatare de a stinge litigiul, a încălcat dispoziţiile de procedură prevăzute de art. 438-439 din C. proc. civ.

Intimatul-pârât KK. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În ceea ce priveşte al treilea motiv de recurs, a solicitat să se constate că acesta nu poate fi încadrat în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., fiind astfel nul.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de intimaţii-reclamanţi A., B., LL., MM., C., E., F., G., H., XX., CCC., I., J., K., L., M., BBB., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., GGG., Y., Z., NN., SS., AA., BB., UU., CC., TT., DD., EE., GG., HH., VV. şi II. au solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a hotărârii recurate, în limitele şi cu efectele solicitate de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs.

Sub un prim aspect, aceşti intimaţi au precizat că instanţa de apel a luat act, în mod nelegal, de renunţarea lor la judecată faţă de pârâta JJ. cu privire la toate capetele de cerere. În acest sens, au relevat faptul că, potrivit înscrisurilor depuse, renunţarea la judecată a privit numai pretenţiile care formau obiectul capetelor de cerere nr. x şi 3. Acest fapt este evident, în condiţiile în care, între aceştia şi pârâtă s-a încheiat anterior o tranzacţie, prin care au înţeles să soluţioneze amiabil pretenţiile solicitate prin capătul de cerere nr. x din acţiunea introductivă.

În al doilea rând, în aprecierea acestora, instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 2267 din C. civ., întrucât nu a ţinut cont că scopul acestor prevederi este tocmai stingerea litigiului. Prin urmare, trebuie avut în vedere faptul că părţile au tranzacţionat în limitele unor drepturi proprii acestora, chiar dacă acestea depind de drepturile unor alte persoane, în speţă ale intimatului-pârât KK., precum şi faptul că prevederile art. 435 alin. (1) din C. proc. civ. extind sfera efectelor hotărârii judecătoreşti către toate părţile, iar nu doar către acelea care au semnat tranzacţia.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-pârâtă a înţeles să uzeze de acest drept, prin punctul de vedere formulat solicitând să se constate admisibilitatea recursului şi să se fixeze un termen de judecată cu citarea părţilor, conform art. 493 alin. (7) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2021 s-a admis, în principiu, recursul declarat de pârâta JJ., stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac la 30 martie 2021, cu citarea părţilor, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu preliminar, instanţa supremă observă că recurenta-pârâtă a solicitat casarea deciziei recurate şi să se ia act de cererile de renunţare la judecată depuse de reclamanţi, cu consecinţa anulării în parte a sentinţei nr. 86/12.07.2017 a Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 406 alin. (5) din C. proc. civ., cu privire la capetele de cerere nr. x şi nr. 3 formulate împotriva societăţii JJ., dar şi să se dispună desfiinţarea aceleiaşi sentinţe şi să se ia act de tranzacţiile depuse la dosarul cauzei cu privire la capătul de cerere nr. x formulat împotriva pârâtei, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri de expedient, în temeiul art. 438 din C. proc. civ., nesocotind că, în situaţia recursurilor judecate la Înalta Curte, noul Cod nu prevede soluţia casării cu reţinere, ci doar pe aceea a casării cu trimitere, după cum rezultă din art. 497, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, care nu sunt însă aplicabile în cauză, potrivit art. 25 din C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări, printre aceste reguli regăsindu-se şi cele care vizează nesocotirea unor principii fundamentale ale dreptului civil.

Conform art. 174 din C. proc. civ., "nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă. Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public. Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat".

Nulitatea reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea prevederilor legale.

Textul de lege anterior evocat constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură şi vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale, nulitatea fiind condiţionată de producerea unei vătămări.

În cauză, vătămarea produsă este evidentă, deoarece instanţa de apel a luat act de renunţarea la judecată a reclamanţilor UU., H., C., BB., O., Z., AA., A., AAA., R., I., DD., J., G., HH., GG., Q., K., T., E., L., CC., NN., II., Y., XX., P., W., TT., SS., EE., M., V., BBB., S., B. lvona, X., F., CCC., U., MM. şi LL. faţă de pârâta JJ., în condiţiile în care aceşti reclamanţi şi-au exprimat voinţa de a renunţa, în parte, la judecata cererii de chemare în judecată formulate împotriva pârâtei JJ., respectiv la capetele de cerere nr. x şi nr. 3.

În acest context, rezultă că decizia pronunţată de instanţa de apel este lovită de nulitate, întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 406 alin. (5) din C. proc. civ., potrivit cărora ar fi trebuit să fie anulată în parte sentinţa nr. 86/12.07.2017 a Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă.

Potrivit art. 9 alin. (3) teza I din C. proc. civ., "în condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri".

Principiul disponibilităţii, specific procesului civil, este consacrat de dispoziţiile art. 9 din C. proc. civ. şi constă, între altele, în faptul că părţile pot determina existenţa procesului, respectiv au posibilitatea declanşării acestuia şi libertatea de a-i pune capăt.

Aşadar, principiul disponibilităţii cuprinde şi posibilitatea părţilor de a efectua acte de dispoziţie, acestea fiind desistarea (renunţarea reclamantului), achiesarea şi tranzacţia judiciară.

Tranzacţia este definită ca acel contract prin care părţile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunţări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă.

Prin perfectarea unei tranzacţii se pot naşte, modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului dintre părţi.

Pe de o parte, tranzacţia are o reglementare generală în C. civ. (art. 2.267-2.278), în materia contractelor, iar, pe de altă parte, are o reglementare specială, pe plan procesual civil (art. 438-441), fiind considerată un contract judiciar care se încheie sub auspiciile justiţiei cu finalitatea declarată de a pune capăt unui litigiu.

Având în vedere că este un contract, vor trebui respectate condiţiile de fond şi de formă impuse de lege pentru încheierea actelor juridice în mod valabil.

Prin urmare, pot tranzacţiona doar părţile care au capacitate deplină de exerciţiu.

O altă condiţie impusă de lege (art. 2.268 C. civ.) se referă la faptul că nu pot face obiectul tranzacţiei decât drepturi de care părţile pot dispune.

În ceea ce priveşte consimţământul părţilor, acesta trebuie exprimat în mod valabil, astfel că voinţa acestora nu trebuie să fie afectată de vreun viciu de consimţământ.

Atunci când părţile ajung la un compromis şi încheie tranzacţia, art. 439 din C. proc. civ. impune ca aceasta să îmbrace forma scrisă (soluţia regăsindu-se şi în dispoziţiile art. 2.272 din C. civ. care prevăd că, pentru a putea fi dovedită, tranzacţia trebuie să fie încheiată în scris), ce va alcătui dispozitivul hotărârii, de unde rezultă că forma cerută de lege pentru încheierea valabilă a unei tranzacţii judiciare este ad validitatem, şi nu forma ad solemnitatem, având în vedere că unul dintre efectele hotărârii judecătoreşti (deci, şi al hotărârii de expedient), este acela de a avea forţa probantă a unui înscris autentic, astfel cum prevede art. 434 din C. proc. civ.

Ceea ce impune ca şi condiţie forma ad validitatem este obligativitatea formei scrise a hotărârii de expedient.

Forma ad validitatem este îndeplinită prin reproducerea conţinutului integral al tranzacţiei în chiar dispozitivul hotărârii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 439 din C. proc. civ.

Cu privire la rolul activ al judecătorului în constatarea învoielii părţilor, Înalta Curte subliniază faptul că, de regulă, acesta nu va putea cenzura voinţa părţilor exprimată în tranzacţie de a stinge într-o anumită manieră litigiul dintre ele, însă are obligaţia de a constate realitatea voinţei exprimate, interesul părţilor implicate, capacitatea părţilor de a tranzacţiona, dacă nu se încalcă o normă legală imperativă, dacă drepturile tranzacţionate se numără printre acelea de care părţile pot să dispună, iar dcaă vreuna dintre aceste condiţii nu este respectată, instanţa nu va da eficienţă convenţiei părţilor (i.e. nu va lua act de tranzacţie), continuând judecata cauzei pe baza probelor administrate.

În cauza de faţă, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală şi sub acest aspect, întrucât a constatat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 2267 şi următoarele din C. civ., însă s-a limitat la a lua act de tranzacţia părţilor doar în ceea ce priveşte intenţia acestora de a stinge litigiul, reţinând, în mod nelegal, că "nu se poate dispune modificarea unui drept aparţinând altei persoane, printr-o convenţie care nu îi poate fi opozabilă acesteia, în speţă pârâtul apelant KK., iar hotărârea judecătorească nu poate fi utilizată în scopul confirmării unei situaţii juridice asupra cărora părţile semnatare nu pot dispune în mod unilateral".

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea regulilor de procedură şi a normelor de drept material, fiind astfel incidente cazurile de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 teza I din acelaşi cod, va admite recursul, va casa în parte decizia civilă nr. 858/A din 18 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă cu privire la dispoziţiile privind renunţarea la judecată faţă de pârâta JJ., precum şi cu privire la tranzacţie şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe. Va menţine în rest dispoziţiile din decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta JJ. împotriva deciziei civile nr. 858/A din 18 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Casează în parte decizia cu privire la dispoziţiile privind renunţarea la judecată faţă de pârâta JJ., precum şi cu privire la tranzacţie şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Menţine în rest dispoziţiile din decizia atacată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 martie 2021.