Recovery of forest fund taxes paid for temporary expropriation of public land; validity of statutory exemption under Law 255/2010 over conflicting government decree

Şedinţa publică din data de 30 martie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 13 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă, sub nr. x/2018, reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., în contradictoriu cu pârâta Comuna Ezeriş, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.860.506,85 RON (suma fiind încasată de către pârâtă cu titlu de contravaloare pierdere de creştere pe anul 2015 - 1.160.508,99 RON conform facturii nr. x/02.11.2015 şi O.P. nr. x/10.11.2015; cheltuieli reinstalare fond forestier pe anul 2015 - 36.612,92 RON, conform facturii nr. x/18.11.2015 şi O.P. nr. x/20.11.2015; chirie anuală pe anul 2016 - 331.692,47 RON, conform facturii nr. x/10.08.2016 şi O.P. nr. x/18.08.2016; chirie anuală pe anul 2017 - 331.692,47 RON, conform facturii nr. x/21.12.2016 şi O.P. nr. x/30.01.2017); obligarea pârâtei la plata dobânzii legale datorate de la data achitării sumelor şi până la data restituirii sumei de la petitul 1; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.

În motivarea cererii, reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. a arătat că, în calitate de expropriator în numele Statului Român, în temeiul Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţeanşi local cu modificările şi completările ulterioare şi H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 cu modificările si completările ulterioare, a demarat procedurile de expropriere şi scoatere din fondul forestier a terenurilor necesare realizării obiectivului de investiţiişi de interes naţional "LEA 400 kV de interconexiune Reşiţa (România) - Pancevo (Serbia)". În acest sens, Guvernul României a adoptat la data de 19 august 2014 H.G. nr. 700/2014 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici şideclanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii "LEA 400 kV de interconexiune Reşiţa (România) - Pancevo (Serbia)", linie electrică aeriană care traversează terenuri aparţinând fondului forestier administrate de unităţile administrative şi de ROMSILVA - Direcţia Silvică Caraş-Severin şi 11 unităţi administrativ teritoriale (UAT) inclusiv Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriş.

În vederea scoaterii temporare din fondul forestier a terenurilor necesare realizării obiectivului de interes naţionalmenţionat, al cărui beneficiar şi proprietar este Statul Român, s-a adoptat Hotărârea de Guvern nr. 841 din 7 octombrie 2015 pentru ocuparea temporară a terenului din fondul forestier naţional în suprafaţă de 51,6499 ha de către Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., în vederea realizării obiectivului "LEA 400 kV Reşiţa (România) - Pancevo (Serbia), tronson I", beneficiar Statul Român, pentru suprafaţa necesară realizării proiectului.

În cadrul demersurilor pentru obţinerea avizelor prealabile şi ulterioare emiterii H.G. nr. 841/2015, precum şi în timpul realizării lucrărilor efectiv la linia de înaltă tensiune au fost condiţionaţi de plata taxelor prevăzute de art. 41 şi art. 42 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic republicată, respectiv garanţia pentru scoaterea temporară, contravaloarea pierderii de creştere, cheltuieli de reinstalare şi chiria anuală pentru realizarea proiectului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1341, art. 1344, art. 1635-1640 din C. civ., art. 148, art. 192 şi art. 194 şi următoarele din C. proc. civ., precum şidispoziţiile legal invocate în cuprinsul cererii.

Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, prin încheierea nr. 38 din 16 noiembrie 2018,pronunţată în dosarul nr. x/2018, a admis excepţia de necompetenţă materială a secţiei I Civile a Tribunalului Caraş-Severin şi a trimis cauza, spre soluţionare, secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Caraş-Severin - complet specializat în soluţionarea litigiilor cu profesioniştii.

Cauza a fost înregistrată, la data de 4 decembrie 2018, pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018*.

Pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriş a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată. A arătat că reclamanta nu a formulat niciun demers împotriva actelor administrative şi a actelor administrativ fiscale prin care s-a stabilit obligaţia de plată a sumei de 1.860.506,85 RON. Din acest punct de vedere, în lipsa unei decizii de soluţionare a contestaţiei, pârâta a apreciat că instanţa de contencios fiscal nu poate fi sesizată legal, astfel că acţiunea reclamantei este inadmisibilă. Pe fondul cauzei, a susţinut faptul că se impune respingerea acţiunii reclamantei, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile necesare existenţei unei plăţi nedatorate.

Reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. a depus răspuns la întâmpinare, solicitând admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 102/2019 din 18 martie 2019, a respins acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., în contradictoriu cu pârâta Comuna Ezeriş.

În argumentarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că pârâta a invocat, prin întâmpinare, excepţiainadmisibilităţiiacţiunii care a fost considerată apărare, fiind analizată odată cu fondul.

Tribunalul a constatat că reclamanta, în susţinerea cererii de chemare în judecată, a invocat două temeiuri de drept distincte, respectiv plata nedatorată, pe de o parte şiîmbogăţirea fără justă cauză, pe de altă parte.

În ceea ce priveşteîmbogăţirea fără justă cauză, prin raportare la prevederile art. 1345 şi art. 1347 din C. civ., instanţa de judecată a constatat că nu este îndeplinită condiţiaabsenţei oricărui mijloc juridic pentru recuperarea de către cel care şi-a micşorat patrimoniul, a pierderii invocate.

După cum însăşi reclamanta a arătat, aceasta are şi posibilitatea acţiunii pe calea plăţii nedatorate reglementată de art. 1341-1344 din C. civ., prin raportare la care au fost analizate pretenţiile sale.

S-a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţia României, dispoziţiile din legile şiordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente constatate ca fiind neconstituţionaleîşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei CurţiiConstituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiileConstituţiei, pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

Astfel, ca urmare a pronunţării deciziei CurţiiConstituţionale nr. 67/2017, Tribunalul Caraş-Severin a reţinut că în intervalul de timp cuprins între 20 iulie - 2 septembrie 2017, dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 255/2010 au fost suspendate de drept, iar de la data de 3 septembrie 2017 efectele juridice ale acestui text de lege au încetat în totalitate.

A mai reţinut că pentru realizarea lucrărilor aferente obiectivului de investiţii "LEA/400 KV de interconexiune Reşiţa (România) - Pancevo (Serbia) au fost îndeplinite operaţiuni prealabile, respectiv au fost emise acte administrative prealabile şi de aprobare - existente la dosarul cauzei.

În tot acest proces, în urma căruia reclamanta a achitat sumele pretinse prin cererea de chemare în judecată, aceasta nu a înţeles să formuleze nicio plângere/contestaţie, respectiv cerere de chemare în judecată a vreunei entităţi implicate în acest "proces" prin care să îşi valorifice pretinsul drept ce ar rezulta din prevederile invocatului art. 14 din Legea nr. 255/2010 acceptând demararea lucrărilor aferente investiţiei în condiţiile stabilite - cu plata taxelor prevăzute de lege.

Conform dispoziţiilor art. 3 din acelaşi act normativ (Legea nr. 255/2010) care stabilesc că:

"potrivit prevederilor prezentei legi vor fi expropriate bunurile imobile proprietate a persoanelor fizice sau persoanelor juridice, cu sau fără scop lucrativ, şi a oricăror alte entităţi, precum şi cele aflate în proprietatea privată a comunelor, oraşelor, municipiilor şijudeţelor, pe care se realizează lucrările de utilitate publică de interes naţional, judeţeanşi local".

Terenul pe care au fost realizate lucrările invocate de către reclamantă aparţine domeniului public al Unităţii Administrativ Teritoriale Ezeriş, aşa cum rezultă din Decizia nr. 10/20.04.2015 a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor - Comisariatul de Regim Silvic şi A., Decizia de expropriere nr. 213/2014 şi art. 1 din H.G. nr. 841/2015. Drept urmare, reclamanta nu a fost şi nici nu poate fi scutită de plata taxelor prevăzute de lege, potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 255/2010 - articol care a fost declarat neconstituţional.

Argumentele reclamantei cum că, pentru un alt obiectiv de investiţii, Guvernul României a prevăzut în proiectul de hotărâre de guvern, în mod expres, scutirea de la plata taxelor (proiect depus la ultimul termen de judecată), este corect, însă nu poate fi primit, deoarece în cauză este aplicabilă o altă hotărâre de guvern, respectiv H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015 pentru ocuparea temporară a terenului din fondul forestier naţional în suprafaţă de 51,6499 ha de către Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., în vederea realizării obiectivului "LEA 400 kV Reşiţa (România) - Pancevo (Serbia), tronson I", beneficiar Statul Român, pentru suprafaţa necesară realizării proiectului.

În art. 1 alin. (12) din această hotărâre de guvern, se prevede că "predarea terenului prevăzut la alin. (1) se face pe bază de proces-verbal de predare-primire după achitarea contravalorii pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice şi a cheltuielilor de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv".

În măsura în care Guvernul României ar fi înţeles să scutească reclamanta de plata taxelor, ar fi făcut-o în mod expres aşa cum, de altfel, a procedat în proiectul de hotărâre invocat de către reclamantă, însă pentru o altă lucrare de interes public.

De altfel, şi Curtea Constituţională, chiar în Decizia nr. 67/2017, invocată tot de către reclamantă, în alin. (25) "reţine că este opţiunea legiuitorului de a excepta statul prin reprezentanţii săi de la plata unor taxe, cum ar fi taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional (care, în mod normal, se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, aflat la dispoziţiaautorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură), având în vedere necesitatea realizării unor obiective de interes naţionalşi local.

Însă, opţiunea sa de a excepta statul (prin reprezentanţii săi, în calitate de expropriator) de la plata despăgubirii care în mod firesc însoţeşte orice măsură de expropriere apare ca fiind neconstituţională. Aşadar, prin neluarea în considerare a criteriilor stabilite la art. 41 alin. (1) lit. b) - d) şi art. 42 alin. (1) lit. b) - d) din Legea nr. 46/2008 în determinarea cuantumului despăgubirii, se ajunge la golirea de conţinut a acesteia, din moment ce este doar proclamată, fără, însă, a fi efectivă. Indiferent de scopul pentru care au fost expropriate terenurile, de categoria de folosinţă a acestora sau de natura obiectivelor care urmează a fi edificate pe terenurile expropriate, statul trebuie să acorde o dreaptă despăgubire care se determină luând în considerare criterii specifice fiecărei categorii de terenuri".

Deci, exceptarea statului de la plata de despăgubiri este opţiunea legiuitorului şi se materializează printr-un text de act normativ. În construcţia obiectivului în discuţie, prin actul normativ nu s-au acordat astfel de facilităţi, prin urmare plăţile făcute au fost datorate, şi nu nedatorate, astfel cum susţine reclamanta.

Împotriva sentinţei primei instanţea declarat apel reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., solicitând admiterea apelului, iar în rejudecare, modificarea în totalitate a sentinţei atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 826/A din 31 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Comuna Ezeriş împotriva sentinţei civile nr. 102/2019 din 18 martie 2019 a Tribunalului Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect pretenţii; s-a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că s-a admis în parte cererea în pretenţii formulată de reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., în contradictoriu cu pârâta Comuna Ezerişşi, în consecinţă: pârâta a fost obligată să plătească reclamantei cu titlu de restituire plată nedatorată:

- suma de 331.692,47 RON, reprezentând chirie aferentă anului 2016, cu dobânda legală socotită de la data plăţii nedatorate - 18 august 2016 şi până la restituirea efectivă a sumei;

- suma de 331.692,47 RON, reprezentând chirie aferentă anului 2017, cu dobânda legală socotită de la data plăţii nedatorate - 30 ianuarie 2017 şi până la restituirea efectivă a sumei.

A fost menţinută în rest sentinţa primei instanţe cu privire la respingerea ca neîntemeiate a celorlalte pretenţiibăneşti ale reclamantei. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 15.358,26 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţăşi în apel.

Examinând sentinţa atacată din perspectiva criticilor aduse prin motivele de apel, în limitele devolutive ale apelului consacrate de art. 477-478 C. proc. civ., Curtea de Apel Timişoara a apreciat că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

A observat că prima instanţă a statuat, în esenţă, că atâta vreme cât prin Hotărârea de Guvern nr. 841 din 7 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 763/13.10.2015 s-a stabilit că predarea terenului în vederea efectuării lucrărilor de utilitate publică se face pe bază de proces-verbal "după achitarea contravalorii pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice şi a cheltuielilor de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv", suma achitată de către reclamantă nu a fost nedatorată, aşa cum a susţinut reclamanta, ci a avut un temei legal şi, totodată, o cauză juridică (hotărârea de guvern) care nu a fost atacată în contencios administrativ şi nici nu a fost desfiinţată până în prezent.

Este adevărat că Hotărârea de Guvern nr. 841/2015 pare a veni în contradicţie cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora "scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes naţional, judeţeanşi local din circuitul agricol şi, respectiv, din fondul forestier naţional se exceptează de la plata taxelor prevăzute la art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a taxelor şi a celorlalte sume datorate potrivit art. 33 alin. (2) lit. h), art. 36 alin. (2), art. 41 şi art. 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. x, republicată, cu completările ulterioare".

Deşi aceste prevederi legale instituie gratuitatea scoaterii definitive ori temporare a terenurilor necesare realizării unor obiective de utilitate publică de interes naţional, judeţean sau local, totuşi, Hotărârea de Guvern nr. 841/2015 prevede expres, la art. 1 alin. (12), că predarea-primirea terenurilor ce compun suprafaţa de 51,6499 ha, necesară realizării obiectivului "LEA 400 kV Reşiţa (România) - Pancevo (Serbia), Tronsonul I" se va face cu plata contravalorii pierderii determinate de defrişarea prin tăierea înainte de maturitate a copacilor de pe terenurile forestiere respective.

Dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 255/2010 au fost declarate parţialneconstituţionale, însă decizia CurţiiConstituţionale nr. 67 din 21 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 581/20.07.2017, nu are incidenţă în litigiul dedus judecăţii.

Astfel, s-a arătat că prin decizia anterior menţionată, Curtea Constituţională a statuat că "soluţia legislativă cuprinsă în art. 14 din Legea nr. 255/2010, potrivit căreia scoaterea, definitivă ori temporară, din fondul forestier naţional a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes naţional, judeţeanşi local se exceptează de la plata despăgubirilor prevăzute de art. 41 alin. (1) lit. b) - d) şi art. 42 alin. (1) lit. b) - d) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cuvenite persoanelor fizice şi persoanelor juridice private, este neconstituţională".

Aşadar, Curtea Constituţională nu a declarat în întregime textul de la art. 14 din Legea nr. 255/2010 ca fiind neconstituţional, ci doar a subliniat că soluţia legislativă propusă, aceea de a scoate în mod gratuit, definitiv sau temporar, suprafeţe de teren din proprietatea persoanelor fizice sau juridice private, vine în contradicţie cu principiul constituţional înscris în art. 16 alin. (1), precum şi cu prevederile art. 44 alin. (2) şi (3) din Constituţia României care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, ocrotirea în mod egal de către lege a proprietăţii private, indiferent de titular şi posibilitatea exproprierii doar pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, şi numai după o dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Or, litigiul dedus judecăţii nu poartă asupra unor terenuri aflate în proprietatea unor persoane fizice sau juridice private, ci este vorba despre terenuri forestiere aflate în proprietatea Comunei Ezeriş care, potrivit art. 96 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, este o persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu (dispoziţia este similară celei cuprinse în trecut în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, dispoziţie în prezent abrogată).

În acest context, în care subiectul de drept de la care s-a dispus scoaterea temporară a terenului din fondul forestier naţional, este o persoană juridică de drept public, iar nu o persoană fizică sau juridică privată, este evident că Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017 a CurţiiConstituţionale nu are vreo incidenţă în cauză, textul nefiind declarat a fi neconstituţional în întregime, ci numai dacă scutirea de la plata unei juste despăgubiri are în vedere măsuri de expropriere a unor terenuri aflate în proprietatea privată a unor particulari (persoane fizice sau juridice de drept privat).

Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 255/2010 erau pe deplin aplicabile raportului juridic ivit între reclamantă şi pârâtă, în condiţiile în care pârâta Comuna Ezeriş, din a cărei proprietate au fost scoase temporar terenurile forestiere, este o persoană juridică de drept public, iar consecinţa este că, potrivit dispoziţiei legii, scoaterea temporară a suprafeţelor din fondul forestier naţional era exceptată de la plata taxelor prevăzute la art. 41 şi art. 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. x, republicată, cu completările ulterioare.

Cu toate acestea, a constatat că plata efectuată de către reclamantă nu a fost în întregime lipsită de temei pentru a fi in integrum o plată nedatorată, deoarece, cel puţin în privinţa sumelor stabilite a se plăti la predarea terenurilor pe bază de proces-verbal, prin art. 1 alin. (12) din Hotărârea de Guvern nr. 841/2015, cât timp acest act normativ cu caracter individual nu a fost atacat în justiţie nici pe cale principală, nici pe cale incidentală (prin invocarea excepţiei de nelegalitate), el există în peisajul juridic, este generator de efecte juridice şi nu poate fi ignorat nici de către părţişi nici de către instanţă.

Pe cale de consecinţă, instanţa de prim control judiciar a reţinut că, pentru toate sumele care s-au calculat şi plătit în acord cu art. 1 alin. (12) din Hotărârea de Guvern nr. 841/2015, respectiv cele privind contravaloarea pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice şi cheltuielile de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv, există un temei legal reprezentat chiar de hotărârea de guvern.

În acest sens, s-a arătat că plata astfel făcută nu poate fi considerată a fi nedatorată, singurele plăţi nedatorate fiind cele calculate şi pretinse cu un alt titlu decât cel de contravaloare pierdere de creştere, respectiv cheltuieli de reinstalare şiîntreţinere.

Plecând de la aceste premise, Curtea de Apel Timişoara a constatat că în temeiul solicitărilor adresate de pârâtă, reclamanta a plătit suma totală de 1.860.506,85 RON din care:

- 1.1.160.508,99 RON - contravaloare pierdere de creştere pe anul 2015;

- 36.612,92 RON - cheltuieli reinstalare fond forestiere anul 2015;

- 331.692,47 RON - chirie anuală 2016;

- 331.692,47 RON - chirie anuală 2017;

Hotărârea de Guvern nr. 841/2015 a reprezentat un temei legal pentru plăţile efectuate cu titlu de contravaloare pierdere, respectiv cheltuieli de reinstalare fond forestier, astfel încât suma achitată cu acest titlu (în total 1.197.121,91 RON) nu poate fi considerată ca fiind o plată nedatorată câtă vreme hotărârea de guvern nu a fost desfiinţatăşi produce efecte juridice.

În schimb, pentru celelalte sume solicitate de către pârâta Comuna Ezeriş cu titlu de chirie anuală pentru anul 2016 şi, respectiv anul 2017 (în total 663.384,94 RON) şi achitate benevol de reclamantă, plata efectuată a fost una nedatorată, fiind lipsită de orice temei legal.

Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că în cuprinsul Hotărârii de Guvern nr. 841/2015, prin care s-au aprobat condiţiile în care se vor scoate terenurile din fondul forestier, nu s-a prevăzut plata unor chirii către proprietarul terenurilor, iar conform art. 14 din Legea nr. 255/2010 scoaterea temporară a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes naţional, judeţeanşi local din circuitul agricol şi, respectiv, din fondul forestier naţional se exceptează de la plata taxelor prevăzute de diverse acte normative, inclusiv cele de la art. 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, chiria pentru folosinţa temporară fiind reglementată de art. 42 alin. (1) lit. b) din Codul silvic.

În ceea ce priveşte capătul de cerere accesoriu privind obligarea pârâtei Comuna Ezeriş la restituirea sumelor achitate cu plata dobânzi legale, calculate de la momentul plăţiişi până la data restituirii efective, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 1344 din C. civ., restituirea plăţii nedatorate urmează regimul juridic stabilit de art. 1635-1649 din acelaşi cod.

Aşadar, a constatat că sunt aplicabile prevederile art. 1645 din C. civ. referitoare la restituirea fructelor şi a contravalorii folosinţei bunului, dispoziţii conform cărora:

- dacă a fost de bună-credinţă, cel obligat la restituire dobândeşte fructele produse de bunul supus restituirii şi suportă cheltuielile angajate cu producerea lor. El nu datorează nicio indemnizaţie pentru folosinţa bunului, cu excepţia cazului în care această folosinţă a fost obiectul principal al prestaţieişi a cazului în care bunul era, prin natura lui, supus unei deprecieri rapide;

- dacă cel obligat la restituire a fost de rea-credinţă ori când cauza restituirii îi este imputabilă, el este ţinut, după compensarea cheltuielilor angajate cu producerea lor, să restituie fructele pe care le-a dobândit sau putea să le dobândească şi să îl indemnizeze pe creditor pentru folosinţa pe care bunul i-a putut-o procura;

În cauza dedusă judecăţii, pârâta nu poate fi considerată a fi de bună-credinţă atâta timp cât dreptul ei de a încasa chiria pretinsă pentru anii 2016-2017, nu a fost consacrat prin Hotărârea de Guvern nr. 841/2015, iar prevederile art. 14 din Legea nr. 255/2010 îl negau în mod expres şi neechivoc.

Prin urmare, nu se poate reţine decât ca fiind o atitudine imputabilă pârâtei solicitarea acesteia şi încasarea de către aceasta a unor sume de bani cu ignorarea totală şi nescuzabilă a actelor normative în vigoare.

În acest context, Curtea de Apel Timişoara a apreciat a fi incidente prevederile art. 1645 alin. (2) din C. civ., astfel că, fiind vorba despre plata nedatorată a unor sume de bani, fructele ce puteau fi dobândite sunt echivalentul dobânzii legale pe care reclamanta putea să o obţină la sumele achitate pârâtei dacă plata nedatorată nu ar fi avut loc, dobândă care i se cuvine aşadar de la data efectuării plăţii nedatorate (18 august 2016 - pentru chiria pe 2016, respectiv 20 ianuarie 2017 - pentru chiria pe 2017) şi până la restituirea ei efectivă.

Cu privire la celelalte pretenţii ale reclamantei, instanţa de apel a reţinut că acestea trebuie să fie respinse, ca nefondate, întrucât plăţile au fost efectuate cu temei, respectiv în baza Hotărârii de Guvern nr. 841/2015, hotărâre care, atâta timp cât nu a fost atacată şidesfiinţată reprezintă un temei valid al plăţilor respective, în limitele stabilite prin art. 1 alin. (12) din actul normativ menţionat.

Împotriva deciziei civile nr. 826/A din 31 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă au declarat recurs reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. şi pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriş, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de CasaţieşiJustiţie, secţia a II-a civilă la data de 30 ianuarie 2020.

Recurenta-reclamantă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea şi schimbarea în parte a deciziei recurate, în sensul anulării în tot a sentinţei civile nr. 102/2019 din 18 martie 2019 a Tribunalului Caraş-Severin şi, rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. În temeiul art. 453 din C. proc. civ., a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxele judiciare de timbru achitate de reclamantă în fond, apel şi recurs.

Decizia recurată a fost criticată de recurenta-reclamantă sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Hotărârea instanţei de apel este, în parte, lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, cu referire la soluţia de menţinere a sentinţei primei instanţe în ceea ce priveşte celelalte sume solicitate, respectiv suma de 1.160.508,99 RON (achitată pârâtei cu titlu de contravaloare pierdere de creştere pe anul 2015) şi suma de 36.612,92 RON (achitată pârâtei cu titlu de cheltuieli de reinstalare fond forestier pe anul 2015).

Pe de o parte, decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 255/2010, iar, pe de altă parte, instanţa de apel a încălcat aceleaşidispoziţii legale.

Au fost aplicate greşit prevederile H.G. nr. 841/2015 şidispoziţiile art. 9, art. 1341-1344 raportat la art. 1635-1647 din C. civ.

Totodată, a fost încălcat art. 7 din C. proc. civ., care prevede obligativitatea ca judecătorii să asigure respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor părţilor din proces, dar şi art. 20 din acelaşi cod.

Sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a susţinut faptul că instanţa de apel a respins, în parte, cererea în pretenţii, pentru motivul că "plata efectuată nu a fost în întregime lipsită de temei pentru a fi in integrum o plată nedatorată, deoarece, cel puţin în privinţa sumelor stabilite a se plăti la predarea terenurilor pe bază de proces-verbal, prin art. 1 alin. (12) din H.G. nr. 841/2015, cât timp acest act normativ cu caracter individual nu a fost atacat în justiţie nici pe cale principală, nici pe cale incidentală (prin invocarea excepţiei de nelegalitate), el existând în peisajul juridic, este generator de efecte juridice şi nu poate fi ignorat nici de către părţişi nici de către instanţă".

Deşiinstanţa de apel a stabilit în mod corect faptul că decizia nr. 67 din 21 februarie 2017 a CurţiiConstituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţeanşi local, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 581 din 20 iulie 2017, nu este aplicabilă în cauza de faţă, nu a făcut aplicarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 255/2010 şi în privinţa celorlalte sume solicitate de Transelectrica S.A., în sensul de a dispune obligarea pârâtei să le restituie.

Exceptarea de la plata taxelor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 255/2010 se aplică întocmai în ceea ce priveşte exproprierile realizate de către Statul Român prin reprezentanţii săi, care în speţă este Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A.

Acest aspect rezultă şi din faptul că, ulterior publicării deciziei nr. 67 din 21 februarie 2017 a CurţiiConstituţionale în Monitorul Oficial al României Legea nr. 255/2010 a fost modificată prin Legea nr. 233 din 9 august 2018 (pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţeanşi local), publicată în Monitorul Oficial al României nr. 706 din 14 august 2018.

Articolul 14 din Legea nr. 255/2010 a fost completat cu alin. (2) şi (3), prin art. I pct. 17 din Legea nr. 233/2018, acestea având următorul conţinut:

"(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în cazul scoaterii definitive şi ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier naţional expropriate şi a terenurilor proprietate publică, situate pe coridorul de expropriere.

(3) Coridorul de expropriere cuprinzând toate terenurile necesare realizării lucrării de utilitate publică se aprobă prin hotărârea de aprobare a indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei".

Prin acest text de lege s-a stabilit exonerarea reclamantei de la plata taxelor prevăzute de Codul silvic, respectiv chiria anuală, taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional, cheltuielile de instalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv.

Instanţa de apel a respins, în mod nelegal, solicitarea Transelectrica S.A. de a se dispune restituirea sumelor încasate de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriş, cu titlu de contravaloare cheltuieli de reinstalare vegetaţie pe anul 2015 (36.612,92 RON) şi pierdere de creştere pe anul 2015 (1.160.508,99 RON), sume care se regăsesc la art. 42 lit. c) şi e) din Legea nr. 46/2008, iar art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 prevede faptul că scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes naţional, din fondul forestier naţional, se exceptează de la plata taxelor prevăzute la art. 33 alin. (2) lit. h), art. 36 alin. (2), art. 41 şi art. 42 din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic), cu modificările şi completările ulterioare.

Decizia ce formează obiectul recursului este nelegală, întrucât instanţa de apel a ignorat prevederile art. 14 din Legea nr. 255/2010, a făcut o interpretare nelegală a Hotărârii de Guvern nr. 841/2015 şi o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 9, art. 1341-1344 raportat la art. 1635-1647 din C. civ.

Art. 1 alin. (12) din H.G. nr. 841/2015 a fost invocat, în mod eronat, de instanţa de apel ca temei al respingerii celorlalte pretenţii ale reclamantei.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că nu se putea pune problema atacării în justiţie, din motive de nelegalitate, a Hotărârii de Guvern nr. 841/2015, întrucât acest act normativ este prevăzut de dispoziţiile legale în vigoare, fără de care nu se poate realiza un obiectiv de interes naţional, de utilitate publică, el neavând în conţinutullui vreo prevedere care să genereze prin ea însăşiobligaţia de a achita sumele de bani a căror restituire se solicită, prevedere care să încalce dispoziţiile legale, să justifice interesul de a ataca actul normativ şi să poată genera un litigiu de contencios administrativ.

Emiterea Hotărârii de Guvern nr. 841/2015 a fost necesară în vederea scoaterii temporare a unor terenuri din fondul forestier naţional pentru realizarea obiectivului de interes naţional. Acest document nu stabileşte în conţinutul lui, în mod concret, vreo obligaţie bănească în sarcina Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., ci se aprobă ocuparea temporară pe o perioadă de 10 ani a unor terenuri din fondul forestier naţionalşidefrişarea acestora. Prin urmare, nu ar fi existat niciun motiv ca această hotărâre de guvern să fie atacată.

S-a mai învederat faptul că Hotărârea de Guvern nr. 841/2015 pentru ocuparea temporară a terenului din fondul forestier naţional în suprafaţă de 51,6499 ha de către Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., în vederea realizării obiectivului "LEA 400 kV Reşiţa (România) - Pancevo (Serbia), tronson I", beneficiar Statul Român, a fost emisă în aplicarea prevederilor art. 36, art. 37, art. 39 şi art. 42 din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic) şi ale art. 2 din Legea nr. 255/2010.

Acest act normativ (H.G. nr. 841/2015) este unul de putere inferioară legii şi a fost emis pentru organizarea executării legii, astfel cum prevede art. 108 din Constituţia României. Astfel, chiar dacă în conţinutul hotărârii de guvern se menţionează, la art. 1 alin. (12), faptul că "predarea terenului prevăzut la alin. (1) se face pe bază de proces-verbal de predare-primire după achitarea contravalorii pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice şi a cheltuielilor de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv", fără să se indice şiobligaţia de plată, această formulare nu reprezintă decât o reluare a textului de la art. 39, a cărui aplicare este prevăzută la art. 42 din Codul silvic (Legea nr. 46/2008), texte care se interpretează prin raportare la art. 14 din Legea nr. 255/2010.

Recurenta-reclamantă a arătat, pe de o parte, că Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic are un caracter general, în sensul că reglementează întreg domeniul referitor la fondul forestier naţional, astfel cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative republicată. Pe de altă parte însă, Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţeanşi local este una specială, dedicată strict procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, ca mod de dobândire a proprietăţii publice de către Statul Român sau unităţile administrativ-teritoriale.

Aşadar, legiuitorul a stabilit cadrul general prin legiferarea şi adoptarea Codului silvic (Legea nr. 46/2008), care prevede inclusiv taxele despre care se face vorbire la art. 41 şi art. 42, ulterior instituind o astfel de excepţie cum este art. 14 din Legea nr. 255/2010, în cazul lucrărilor de interes naţional.

Cu alte cuvinte, este vorba despre situaţia în care Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic reprezintă reglementarea-cadru în ceea ce priveşte fondul forestier naţional, iar art. 14 din Legea nr. 255/2010 reprezintă reglementarea specială, derogatorie, excepţia de la regula generală în materie.

În opinia recurentei-reclamante, pentru aprecierea din punct de vedere juridic a unei situaţii va trebui ca, în principiu, să fie avute în vedere momentele în timp ale adoptării actelor normative. Astfel, Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic a fost adoptată în anul 2008, iar Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţeanşi local, a fost adoptată în anul 2010. Prin urmare, actul normativ mai recent este Legea nr. 255/2010 care primează faţă de Legea nr. 46/2008.

De menţionat este şi faptul că primul act normativ care a prevăzut excepţia privind scutirea de la plata taxelor a căror restituire o solicită reclamanta a fost Legea nr. 210/2010 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de reţele de transport şidistribuţie a energiei electrice, la art. 12 alin. (1).

Ulterior, Legea nr. 255/2010 a abrogat Legea nr. 210/2010, însă a preluat, în mod identic, prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 210/2010, la art. 14 menţionându-se că "scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes naţional, judeţeanşi local din circuitul agricol şi, respectiv, din fondul forestier naţional se exceptează de la plata taxelor prevăzute la art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a taxelor şi a celorlalte sume datorate potrivit art. 33 alin. (2) lit. h), art. 36 alin. (2), art. 41 şi 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. x, republicată, cu completările ulterioare".

Totodată, s-a făcut referire la faptul că, la pct. 15 din Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017, Curtea Constituţională a reţinut că Legea nr. 33/1994 reprezintă cadrul normativ general în materie de expropriere, în timp ce Legea nr. 255/2010 constituie reglementarea specială în materie de expropriere, atunci când această măsură este dispusă în vederea realizării unor obiective specifice de interes naţional, judeţeanşi local, astfel cum acestea sunt stabilite în art. 1 din lege.

Conform deciziei menţionate, "textul legal criticat, realizând o exceptare atât de la plata taxelor datorate în temeiul art. 41 alin. (1) lit. a) şi art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cât şi de la celelalte sume datorate în temeiul aceloraşi texte legale, sume care sunt parte a despăgubirii în caz de expropriere, face inaplicabile criteriile de determinare a despăgubirii datorate pentru terenurile expropriate din fondul forestier naţional, reglementând, practic, un transfer silit de proprietate cu titlu gratuit în proprietatea statului".

Un aspect foarte important este acela că instanţa de contencios constituţional a constatat că "textul legal criticat pune în discuţie o diferenţă de tratament juridic care nu este justificată în mod obiectiv şiraţional, creând o discriminare evidentă, pe de o parte, în interiorul sferei normative a reglementării criticate, şi anume între persoanele proprietare ale unui teren din fondul forestier naţionalşi celelalte persoane titulare ale unui drept de proprietate asupra altor categorii de terenuri, iar, pe de altă parte, între persoanele proprietare ale unui teren din fondul forestier naţional care sunt expropriate pentru realizarea obiectivelor prevăzute de Legea nr. 255/2010 şi cele proprietare ale unui teren din fondul forestier naţional sau din alte categorii de folosinţă, care sunt expropriate pentru realizarea altor obiective, ce excedează legii menţionate".

Mai mult, la pct. 25 din Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017, Curtea Constituţională a statuat că este opţiunea legiuitorului de a excepta statul prin reprezentanţii săi de la plata unor taxe, cum ar fi taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional, având în vedere necesitatea realizării unor obiective de interes naţionalşi local. Însă, opţiunea sa de a excepta statul (prin reprezentanţii săi, în calitate de expropriator) de la plata despăgubirii care în mod firesc însoţeşte orice măsură de expropriere apare ca fiind neconstituţională.

Faţă de considerentele reţinute în Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017 a CurţiiConstituţionale, recurenta-reclamantă a susţinut faptul că excepţia prevăzută de art. 14 din Legea nr. 255/2010 privind scutirea de la plata taxelor se aplică oricum şi în orice condiţii, fiind o prevedere instituită de un act normativ cu caracter special, astfel încât nu este necesară includerea acestei excepţii într-un alt act normativ cu caracter inferior, cum este Hotărârea de Guvern nr. 841/2015.

De asemenea, a arătat că în cuprinsul Legii nr. 255/2010 nu există nicio referire cu privire la necesitatea unor norme de aplicare a art. 14 din aceeaşi lege.

În fine, recurenta-reclamantă a menţionat faptul că sunt îndeplinite cumulativ atât condiţiile materiale, cât şi cele juridice în vederea formulării acţiunii în restituire datorită îmbogăţirii fără justă cauză, iar acest fapt juridic generează un raport juridic în conţinutul căruia se regăseşte obligaţia celui care şi-a sporit patrimoniul de a restitui celui însărăcit valoarea cu care s-a îmbogăţit.

Prin urmare, sumele de bani menţionateşi dovedite că au fost achitate, prin depunerea ordinelor de plată, reprezintă plăţi nedatorate, în accepţiunea dispoziţiilor art. 1341 alin. (1) din C. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. a depus, la data de 12 martie 2020, întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, prin care a invocat excepţia tardivităţii acestuia, întrucât nu a fost respectat termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 485 din C. proc. civ. raportat la art. 185 alin. (1) din acelaşi cod. De asemenea, a invocat excepţia nulităţii recursului, deoarece recurenta-pârâtă nu s-a conformat prevederilor art. 488 şi art. 489 din C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază recursul, rezumându-se la a preciza că decizia recurată a fost dată, pe de o parte, cu încălcarea normelor de drept material, iar, pe de altă parte, cu aplicarea greşită a normelor de drept material, ceea ce ar conduce la posibila încadrare a criticilor în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Totodată, recurenta-reclamantă a arătat că pârâta nu a formulat nici critici, care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

La data de 11 martie 2020 recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriş a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de reclamantă, admiterea recursului propriu, casarea în parte a deciziei recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare, cu consecinţa anulării deciziei recurate, precum şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiate a apărărilor pârâtei, a recursului promovat de aceasta şi admiterea recursului propriu.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă a înţeles să uzeze de acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursurilor la data de 29 septembrie 2020.

Înalta Curte de CasaţieşiJustiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1760 din 29 septembrie 2020, a respins excepţiatardivităţii recursului declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriş, invocată de recurenta-reclamantă prin întâmpinare; a anulat recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriş împotriva deciziei civile nr. 826/A din 31 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă; a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. împotriva aceleiaşi decizii, stabilindu-se termen de judecată la data de 12 ianuarie 2021, ora 11:00, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din 14 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, termenul de judecată stabilit la 12 ianuarie 2021 a fost preschimbat, din oficiu, la data de 30 martie 2021.

La data de 25 martie 2021 pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriş a transmis la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara, având în vedere faptul că această instanţă a pronunţat mai multe soluţii contradictorii în speţe identice.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate de reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. şi a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu titlu preliminar, instanţa supremă observă că recurenta-reclamantă a solicitat casarea deciziei civile nr. 826/A din 31 octombrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă şi reţinerea cauzei spre rejudecare, nesocotind că, în situaţia recursurilor judecate la Înalta Curte, noul Cod nu prevede soluţia casării cu reţinere, ci doar pe aceea a casării cu trimitere, după cum rezultă din art. 497, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, care nu sunt însă aplicabile în cauză, potrivit art. 25 din C. proc. civ.

Motivul de recurs invocat de către recurenta-reclamantă, respectiv cel reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sancţionează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte reţine că aplicarea greşită a legii presupune incongruenţa normei juridice raportată la situaţia de fapt reţinută de instanţele devolutive. În acest caz, situaţia de fapt a fost greşit calificată, comparativ cu exigenţele normei de drept, ceea ce a condus judecătorii fondului şi apelului la a aplica o altă lege decât aceea incidentă raportului juridic dedus judecăţii.

Subsumat acestui caz de nelegalitate recurenta-reclamantă din prezenta cauză a susţinut faptul că hotărârea instanţei de apel este, în parte, lipsită de temei legal şi că a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, cu referire la soluţia de menţinere a sentinţei primei instanţe în ceea ce priveşte celelalte sume solicitate, respectiv 1.160.508,99 RON şi 36.612,92 RON, sume care au fost achitate pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriş, cu titlu de contravaloare pierdere de creştereşi de cheltuieli de reinstalare fond forestier pe anul 2015.

Decizia recurată a fost criticată de reclamantă, întrucât, pe de o parte, s-au aplicat greşit dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 255/2010, iar, pe de altă parte, instanţa de apel a încălcat aceleaşi dispoziţii legale.

Totodată, autoarea căii de atac a arătat că au fost aplicate greşit prevederile Hotărârii de Guvern nr. 841/2015 şidispoziţiile art. 9, art. 1341-1344 raportat la art. 1635-1647 din C. civ., dar şi că s-a încălcat art. 7 din C. proc. civ., care prevede obligativitatea ca judecătorii să asigure respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor părţilor din proces, precum şi art. 20 din acelaşi cod.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că prin demersul judiciar, reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. a solicitat restituirea sumei de 1.860.506,85 RON, cu dobânda legală aferentă, achitată pârâtei în baza art. 41 şi art. 42 din Legea 46/2008 privind Codul Silvic pentru scoaterea definitivă sau temporară a unor terenuri din fondul forestier naţional, în vederea realizării obiectivului de interes naţional LEA 400 kV de interconexiune Reşiţa (România) - Pancevo (Serbia), linie electrică aeriană care traversează 11 unităţi administrativ teritoriale, inclusiv Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriş.

Recurenta-reclamantă apreciază că a efectuat o plată nedatorată, din care a rezultat o îmbogăţire fără justă cauză a intimatei-pârâte, având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, potrivit cărora "scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes naţional, judeţeanşi local din circuitul agricol şi, respectiv, din fondul forestier naţional se exceptează de la plata taxelor prevăzute la art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a taxelor şi a celorlalte sume datorate potrivit art. 33 alin. (2) lit. h), art. 36 alin. (2), art. 41 şi art. 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. x, republicată, cu completările ulterioare".

Prin decizia nr. 67 din 21 februarie 2017 a CurţiiConstituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 581/20.07.2017, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că "soluţia legislativă cuprinsă în art. 14 din Legea nr. 255/2010, potrivit căreia scoaterea, definitivă ori temporară, din fondul forestier naţional a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes naţional, judeţeanşi local se exceptează de la plata despăgubirilor prevăzute de art. 41 alin. (1) lit. b)-d) şi art. 42 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cuvenite persoanelor fizice şi persoanelor juridice private, este neconstituţională".

Considerentele justificative ale soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională vizează ocrotirea în mod egal a dreptului de proprietate, indiferent de natura terenurilor expropriate, inclusiv cele din fondul forestier (paragraful 21), garanţiile constituţionale ale dreptului de proprietate privată şi faptul că preluarea unor astfel de bunuri, obiect al proprietăţii private, prin expropriere, nu se poate face decât cu plata unei juste despăgubiri (paragraful 24), fără posibilitatea exceptării statului de la plata de despăgubiri care, în mod firesc, însoţeşte orice măsură de expropriere (paragraful 25). Cu referire la aceste argumente s-a concluzionat de către instanţa de contencios constituţional că soluţia legislativă cuprinsă în art. 14 din Legea nr. 255/2010 încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (2) şi (3) din Constituţie.

Aşadar, soluţia de neconstituţionalitate şi considerentele adoptării ei au vizat neincluderea unor elemente ale despăgubirii, raportat la natura terenului, aparţinând fondului forestier naţional, în cuantumul cuvenit celor expropriaţi - persoane fizice şi juridice private.

Or, este de necontestat faptul că terenul în litigiu care a făcut obiect al scoaterii temporare din fondul forestier, a aparţinut domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale (comuna Ezeriş).

Aşa fiind, potrivit celor arătate anterior, soluţia de neconstituţionalitate nu a vizat şi pe titularul unui astfel de drept de proprietate publică, al cărui bun este scos în mod temporar din domeniul său.

În acest context, se dovedeşte a fi corectă concluzia la care a ajuns instanţa de prim control judiciar, în sensul că decizia nr. 67/2017 a Curţii Constituţionale nu are incidenţă în cauza dedusă judecăţii şi că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 255/2010 erau pe deplin aplicabile raportului juridic ivit între reclamantă şi pârâtă.

Cu toate acestea, hotărârea pronunţată este una nelegală, fiind întemeiată critica recurentei-reclamante, potrivit căreia instanţa de apel nu a făcut aplicarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 255/2010 şi în privinţa celorlalte sume solicitate de Transelectrica S.A., în sensul de a dispune obligarea pârâtei să le restituie.

Alineatul (1) al acestui text de lege prevede că:

"scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes naţional, judeţeanşi local din circuitul agricolşi, respectiv, din fondul forestier naţionalse exceptează de la plata taxelor prevăzute la art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a taxelor şi a celorlalte sume datorate potrivit art. 33 alin. (2) lit. h), art. 36 alin. (2), art. 41 şi 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. x, republicată, cu completările ulterioare".

Legea nr. 46/2008 (Codul silvic), cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte categoriile de obligaţiibăneşti, pentru scoaterea definitivă sau ocuparea temporală a terenurilor din fondul forestier naţional, care nu se regăsesc în categoria creanţelor fiscale, aşa cum sunt reglementate de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală.

Astfel, art. 42 alin. (1) din acest act normativ stabileşte că "pentru terenurile care se ocupă temporar din fondul forestier naţional, în cazurile prevăzute la art. 39, obligaţiilebăneşti sunt următoarele:

a) garanţia, echivalentă cu taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional cu compensare, care se achită anticipat emiterii aprobării şise depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, fond aflat la dispoziţiaautorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;

b) chiria, care se achită proprietarului, în cazul fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, respectiv al celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale; pentru fondul forestier proprietate publică a statului, 30% din chirie se depune în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, 20% se achită administratorului, iar 50% se depune în fondul de accesibilizare a pădurilor;

c) contravaloarea pierderii de creştere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale; pentru fondul forestier proprietate publică a statului, contravaloarea pierderii de creştere se achită administratorului, care o depune în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor;

d) valoarea obiectivelor dezafectate de pe terenurile respective; în cazul pădurilor proprietate publică a statului, aceasta se achită administratorului, iar în celelalte cazuri se achită proprietarului;

e) cheltuielile de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv, care se depun în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor.

(2) Obligaţiile băneşti prevăzute la alin. (1) lit. b) - e) se achită anticipat predării-primirii terenului pentru care a fost emisă aprobarea de ocupare temporară din fondul forestier naţional.

Înalta Curte constată că erau pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 255/2010 şi că reclamanta trebuia să beneficieze de scutirea de taxe pentru realizarea unui obiectiv de interes naţional, acesta fiind cadrul legislativ la data efectuării plăţilor către pârâtă (cu titlu de contravaloare pierdere de creştere pe anul 2015 - 1.160.508,99 RON, conform facturii nr. x/02.11.2015 şi O.P. nr. x/10.11.2015, dar şi cu titlu de cheltuieli de reinstalare fond forestier pe anul 2015 - 36.612,92 RON, conform facturii nr. x/18.11.2015 şi O.P. nr. x/20.11.2015).

În plus, se reţine că legiuitorul, observând sincopa legislativă, a revenit cu o precizare a Legii nr. 255/2010 şi, prin Legea nr. 233/2018, a introdus în conţinutul articolului 14 două noi alineate, respectiv alin. (2) şi (3), potrivit cărora "dispoziţiile alin. (1) se aplică în cazul scoaterii definitive şi ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier naţional expropriate şi a terenurilor proprietate publică, situate pe coridorul de expropriere. Coridorul de expropriere cuprinzând toate terenurile necesare realizării lucrării de utilitate publică se aprobă prin hotărârea de aprobare a indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei".

Aşadar, legiuitorul a înţeles să reitereze o dispoziţie derogatorie, o scutire de fapt, acordată pentru realizarea obiectivelor de interes naţional, judeţean şi local.

Cu alte cuvinte, s-a precizat o dată în plus că exceptarea de la plata taxelor priveşte atât scoaterea definitivă, cât şi ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier.

Dispoziţiile legale anterior evocate se armonizează şi cu cele cuprinse în Legea nr. 123/2012 care statuează gratuitatea pentru afectarea proprietăţilor statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale de capacităţile energetice, pe toată durata existenţei acestora.

Concluzionând, instanţa supremă reţine că reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. nu avea obligaţia de a achita suma de 1.860.506,85 RON pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriş, lipsind temeiul legal pentru efectuarea acestei plăţi.

Susţinerea recurentei-reclamante conform căreia instanţa de apel ar fi trebuit să observe că este vorba despre un act normativ de valoare inferioară legii şi că avea prioritate, în aplicare, norma legală - respectiv art. 14 din Legea nr. 255/2010 - nu poate fi analizată distinct, deoarece asemenea aspecte vor fi avute în vedere în cadrul procesual adecvat, la rejudecare, ţinându-se seama de modalitatea în care un act administrativ poate fi lipsit de efectele sale şi înlăturat din circuitul civil.

Înalta Curte mai reţine că nici nu era necesară inserarea expresă în hotărârea de guvern a scutirii, câtă vreme există dispoziţii cuprinse în acte normative cu forţă superioară care consacră acest aspect.

Critica recurentei-reclamante vizând nesocotirea dispoziţiilor art. 7 şi art. 20 din C. proc. civ. (texte care fac aplicarea principiului legalităţii procesului civil şi al respectării principiilor fundamentale) are caracter formal, astfel că va fi înlăturată.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte constată că dezlegările instanţei de prim control judiciar, care i-au fundamentat decizia de admitere în parte a pretenţiilor reclamantei, sunt un efect al aplicării greşite a normei de drept material cuprinse în art. 14 din Legea nr. 255/2010, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 teza I, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa în tot decizia civilă nr. 826/A din 31 octombrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă şi va trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

În rejudecare va fi analizată şi cererea accesorie a recurentei-reclamante Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul acestui recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 din C. proc. civ.

Aceasta, deoarece în acest moment procesual, nu se poate tranşa definitiv asupra culpei procesuale a părţilor şi nici a îndreptăţirii acestora la a pretinde obligarea părţii căzute în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată, pricina nefiind soluţionată în fond, rămâne în sarcina instanţei de rejudecare să analizeze cererea recurentei-reclamante având ca obiect obligarea intimatei-pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. împotriva deciziei civile nr. 826/A din 31 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşiinstanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 martie 2021.