Insurance reimbursement: Inadmissibility of appeal seeking judgment completion vs. appellate court’s duty to calculate interest for timbre fees

Şedinţa publică din data de 30 martie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la 20 ianuarie 2014 sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 731.946.43 RON, din care 698.550,00 RON reprezintă contravaloarea daunelor morale şi materiale achitate de către S.C. A. S.A. în calitate de asigurător, 33.396,43 RON reprezintă cuantumul dobânzii aferente sumei menţionate, calculată conform art. 3 din O.G. nr. 9/2000 şi a dobânzii penalizatoare, calculată conform art. 1 alin. (3) coroborat cu art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, de la data plăţii despăgubirilor, 18 martie 2013, şi până la data de 20 ianuarie 2014, data promovării acţiunii, şi la plata dobânzii legale, în continuare de la data de 20 ianuarie 2014 până la achitarea integrală a debitului.

În drept, în cuprinsul cererii de chemare în judecată au fost indicate dispoziţiile art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, art. 3 din O.G. nr. 9/2000 şi art. 1 alin. (3) coroborate cu art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Reclamanta a formulat, ulterior, precizări cu privire la petitul cererii de chemare în judecată, învederând că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 695.100 RON, iar nu 698.550 RON cum eronat a indicat în cererea introductivă.

Prin sentinţa civilă nr. 13440 din 1 septembrie 2014 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 27 octombrie 2014, sub nr. x/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 1063 din 3 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă cererea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B. şi a fost obligat pârâtul la plata sumei de 695.100 RON cu titlu de despăgubiri, reprezentând daune materiale şi morale, către reclamantă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 26.05.2016, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. completarea sentinţei civile nr. 1063/3.03.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014.

In motivarea cererii de completare reclamanta a arătat că, prin sentinţa menţionată, tribunalul a admis cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată şi a dispus obligarea pârâtului doar la plata debitului principal, omiţând să se pronunţe asupra capetelor de cerere accesorii privind dobânda legală şi cheltuielile de judecată. Prin precizările scrise reclamanta a indicat doar cuantumul pretenţiilor principale, fără să renunţe la soluţionarea capetelor accesorii privind dobânda şi cheltuielile de judecată.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 444 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 7382 din 22 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. şi s-a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1063/03.03.2015 în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă şi a dobânzii legale aferente debitului principal în sumă de 695.100 RON, calculată începând de la data de 18 martie 2013 şi până la data achitării integrale a debitului.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 10.924,46 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Împotriva sentinţei civile nr. 1063 din 3 martie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a formulat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei civile atacate, în sensul obligării intimatului la plata dobânzii legale aferente sumei despăgubirilor, de la data de 20.01.2014 şi până la plata efectivă, precum şi a cheltuielilor de judecată efectuate la fond, cu titlu de taxă judiciară de timbru în cuantum de 10.924,46 RON, cu cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat apel şi pârâtul B., solicitând admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinţei apelate si pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiata a cererii de chemare in judecata.

Împotriva sentinţei civile nr. 7382 din 22 noiembrie 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a fost admisă cererea de completare a dispozitivului formulată de reclamantă a promovat apel pârâtul, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei anterior menţionate, în sensul respingeri cererii de completare, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 7 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost suspendată judecarea apelurilor formulate de reclamantă şi de pârât, împotriva sentinţei civile nr. 1063 din 3 martie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care s-a soluţionat fondul litigiului.

Instanţa de apel a arătat că se impune suspendarea judecării apelurilor, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în vederea redactării hotărârii nr. 7382 din 22.11.2016, având ca obiect cererea de completare a sentinţei civile nr. 1063 din 3 martie 2015, şi înaintării de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a dosarului de fond, după redactarea hotărârii menţionate.

Prin încheierea din 4 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 420 C. proc. civ., s-a respins excepţia perimării apelurilor declarate împotriva sentinţei civile nr. 1063 din 3 martie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu motivarea că, raportat la dispoziţiile art. 471 alin. (8) C. proc. civ., dosarul de apel nu putea să fie înaintat instanţei superioare decât după expirarea termenului de apel în care putea fi formulată calea de atac şi cu privire la soluţia dată cererii de completare. Totodată, s-a constatat că nu poate fi reţinută culpa părţii pentru nesolicitarea repunerii pe rol a apelului, în condiţiile în care acesteia nu i-a fost comunicată sentinţa prin care a fost soluţionată cererea de completare. Din dovada de comunicare depusă la dosarul de apel, rezultă că hotărârea prin care a fost soluţionată cererea de completare a fost comunicată la data de 30 august 2018, iar instanţa de apel a considerat că nu s-a împlinit termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., judecata acestei cauze nefiind lăsată în nelucrare din vina părţii.

Prin aceeaşi încheiere, cauza a fost repusă pe rol, în baza art. 413 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, având în vedere că s-a formulat şi un apel de către apelantul-pârât împotriva hotărârii prin care a fost soluţionată cererea de completare, s-a pus în vedere acestuia să precizeze valoarea contestată, respectiv valoarea dobânzii legale aferente sumei de 695.100 RON calculată de la data de 18 martie 2013 şi până la data introducerii apelului, respectiv 8 decembrie 2016, sub sancţiunea suspendării judecăţii apelului, în conformitate cu art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi să achite taxa de timbru corespunzătoare potrivit art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării apelului ca netimbrat.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2018, instanţa de apel, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării apelului declarat de apelantul-pârât B. împotriva sentinţei civile nr. 7382/22.11.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, având ca obiect completarea sentinţei civile nr. 1063/03.03.2015, constatând că, în măsura în care apelantul nu şi-a precizat valoarea dobânzii legale, s-a aflat în imposibilitatea stabilirii taxei judiciare de timbru şi, pe cale de consecinţă, a reşinut neîndeplinirea obligaţiei acestuia de a timbra cererea.

Totodată, întrucât, suspendarea vizează apelul declarat împotriva sentinţei de completare a hotărârii, instanţa de apel a apreciat că acest fapt nu împiedică soluţionarea apelurilor formulate împotriva hotărârii principale, prin urmare, instanţa de apel a rămas învestită cu soluţionarea apelurilor declarate împotriva sentinţei civile nr. 1063 din 3 martie 2015, prin care a fost soluţionată cererea principală în dosarul primei instanţe.

În consecinţă, prin decizia civilă nr. 2334 din 20 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării apelului declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 7382 din 22 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pentru neîndeplinirea de către pârât a obligaţiei stabilite în sarcina sa, respectiv precizarea valorii contestate.

Prin aceeaşi decizie a fost admisă excepţia inadmisibilităţii apelului declarat de reclamanta S.C. A. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 1063 din 3 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a fost respins ca inadmisibil apelul declarat de această parte.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de reclamanta S.C. A. S.A.

A fost admis apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 1063 din 3 martie 2015, care a fost schimbată în tot, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

A fost obligată reclamanta S.C. A. S.A. la plata către stat a sumei de 5.462,23 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru, de la plata căreia a fost scutit apelantul-pârât B..

4. La 1 noiembrie 2019, reclamanta S.C. A. S.A. a declarat recurs împotriva încheierilor din 4 septembrie 2018 şi din 6 noiembrie 2018, precum şi împotriva deciziei civile nr. 2334 din 20 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea caii extraordinare de atac, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii de şedinţa din 4 septembrie 2018, prin care instanţa de apel a dispus respingerea excepţiei perimării apelurilor declarate de către apelantul-parat B., recurenta a solicitat să se dispună admiterea recursului, casarea în tot a acestei încheieri, precum şi casarea încheierii de şedinţă din 6 noiembrie 2018 şi a deciziei civile nr. 2334 din 20 noiembrie 2018, în temeiul dispoziţiilor art. 179 alin. (3) din C. proc. civ., având în vedere faptul că aceste hotărâri nu pot avea o existenţă de sine stătătoare. Totodată, s-a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate pentru soluţionarea cererii de apel şi a cererii de recurs şi înlăturarea soluţiei de obligare a reclamantei la plata către stat a taxei judiciare de timbru de la plata căreia a fost scutit pârâtul.

S-a învederat că hotărârea nr. 7382/22.11.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care s-a dispus completarea hotărârii nr. 1063 din 3 martie 2015, a fost comunicata pârâtului la 27 februarie 2017 de către prima instanţă, dosarul de apel, motiv pentru care s-a susţinut că soluţia pronunţata de către instanţa de prim control judiciar, în ceea ce priveşte excepţia perimării este nelegală, pârâtul fiind în culpă pentru rămânerea în nelucrare a cererii sale de apel timp de 6 luni de la încetarea cauzelor care au dus la suspendarea judecăţii cererii de apel, raportat la împrejurarea că pârâtul nu a formulat o cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii cererilor de apel, fiind astfel întrunite condiţiile prevăzute de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a mai precizat că la termenul din 6 noiembrie 2018, instanţa de apel trebuia să pună în discuţie cu prioritate excepţia netimbrării cererii de apel formulată împotriva sentinţei civile nr. 1063 din 3 martie 2015 şi, implicit, a insuficientei timbrări a apelului principal, însă instanţa a dispus suspendarea judecăţii în condiţiile în care nu era învestită cu acea cerere de apel, apelul nefiind timbrat.

Conform dispoziţiilor art. 470 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., apelantul trebuia să ataşeze cererii de apel dovada timbrării acesteia până la primul termen când a fost legal citat în faţa instanţei de apel, sub sancţiunea nulităţii. După suspendare, pârâtul a fost legal citat pentru termenul din data de 5 iunie 2018, însă nu s-a prezentat la acel termen şi nici nu a depus taxa judiciară de timbru aferentă cererii de apel.

Recurenta a susţinut că instanţa de apel trebuia să se pronunţe cu prioritate asupra excepţiei netimbrării cererii de apel formulată împotriva sentinţei civile nr. 7382/22.11.2016 şi asupra excepţiei insuficientei timbrări a cererii de apel formulată împotriva sentinţei civile nr. 1063/03.03.2015 şi, prin urmare, trebuia să le anuleze ca atare.

Având în vedere că s-a complinit numai obligaţia privind plata taxei de timbru aferente capătului de cerere din apel referitor la debitul principal şi având în vedere faptul că există interdependenţă între cele două petite, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate faptul că cererea de apel formulată împotriva sentinţei civile nr. 1063/03.03.2015 nu era susceptibilă de a fi soluţionată în limita în care s-a complinit obligaţia privind taxa judiciară de timbru şi, prin urmare, s-a solicitat casarea în tot a deciziei instanţei de apel în ceea ce priveşte soluţia pronunţata pe apelul declarat de către apelantul-pârât B. împotriva sentinţei civile nr. 1063/03.03.2015, cu consecinţa anulării cererii de apel ca insuficient timbrată şi înlăturarea dispoziţiilor privind obligarea reclamantei la plata către stat a taxei judiciare de timbru de la plata căreia a fost scutit apelantul-pârât. Totodată, s-a solicitat casarea hotărârii instanţei de apel cu privire la suspendarea cererii de apel formulată împotriva sentinţei nr. 7382/22.11.2016, solicitându-se admiterea excepţiei netimbrării.

Recurenta-reclamantă a solicitat şi casarea deciziei civile nr. 2334/2018 în ceea ce priveşte admiterea excepţiei inadmisibilităţii apelului declarat de către reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1063/03.03.2015 şi respingerea cererii reclamantei de restituire a taxei judiciare de timbru, având în vedere faptul că şi aceste soluţii sunt nelegale.

In ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de apel, formulată de reclamantă, recurenta a solicitat să se constate că, în mod nelegal, instanţa de apel a dispus admiterea acestei excepţii şi respingerea apelului ca inadmisibil.

În argumentarea acestei critici, recurenta a arătat că prin cererea de apel nu a solicitat completarea hotărârii pronunţate de prima instanţă, ci modificarea în parte a sentinţei, în sensul obligării pârâtului şi la plata dobânzii legale penalizatoare, respectiv la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată pentru soluţionarea cauzei pe fond.

Recurenta a susţinut că, la data formulării cererii de apel, nu avea cunoştinţă dacă sintagma "admite acţiunea precizată" utilizată de către prima instanţă reprezintă în fapt o interpretare în ceea ce priveşte precizările scrise depuse la 3 martie 2014.

Totodată, reclamanta nu avea cunoştinţă în acest sens, dacă instanţa a calificat precizările ca fiind în realitate o renunţare la capetele de cerere privind dobânda legală şi cheltuielile de judecată.

Prin urmare, nefacând parte din raţionamentul primei instanţe şi neavând cunoştinţă daca era o omisiune a instanţei sau o calificare a precizărilor, reclamanta a formulat atât cerere completatoare cât şi cerere de apel pentru aceste două capete de cerere.

In acest context, s-a subliniat că, raportat la motivele de apel, reclamanta nu a solicitat completarea hotărârii, ci modificarea în parte, deci, în cauză nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 445 din C. proc. civ. şi, în consecinţă, instanţa de apel a dispus în mod nelegal respingerea cererii de apel ca inadmisibilă.

5. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 28 aprilie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înţeles să îşi exercite acest drept.

Prin încheierea din 29 septembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul.

6. Înalta Curte, analizând încheierile şi decizia atacate în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Înalta Curte constată că recursul reclamantei a fost întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 4 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, Înalta Curte reţine următoarele:

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea nr. 7382 din 22 noiembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care s-a dispus completarea hotărârii nr. 1063 din 3 martie 2015 a aceleiaşi instanţe, a fost comunicata pârâtului la 27 februarie 2017 de către tribunal, iar soluţia instanţei de apel în ceea ce priveşte excepţia perimării este nelegală, pârâtul fiind în culpă pentru rămânerea în nelucrare a cererii sale de apel timp de 6 luni de la încetarea cauzelor care au dus la suspendarea judecăţii cererii de apel, raportat la împrejurarea că pârâtul nu a formulat o cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii cererilor de apel, fiind astfel întrunite condiţiile prevăzute de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ.

Examinând criticile recurentei-reclamante având ca temei dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care pot fi invocate atunci când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 416 din C. proc. civ., " (1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

În raport cu prevederile legale redate anterior, Înalta Curte constată că, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului este urmarea culpei procesuale a părţii, condiţie care nu este îndepliniă în cauză.

Astfel, în conformitate cu art. 471 alin. (8) C. proc. civ., dacă s-au formulat atât apel, cât şi cereri potrivit art. 442-444 C. proc. civ., dosarul nu va fi trimis instanţei de apel decât după împlinirea termenului de apel privind hotărârile date asupra acestor din urmă cereri.

În cauză, se observă că prin încheierea de şedinţă din 7 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost suspendată judecarea apelurilor formulate de reclamantă şi de pârât, împotriva sentinţei civile nr. 1063 din 3 martie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Instanţa de apel a arătat că se impune suspendarea judecării apelurilor, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în vederea redactării hotărârii nr. 7382 din 22.11.2016, având ca obiect cererea de completare a sentinţei civile nr. 1063 din 3 martie 2015, şi înaintării de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a dosarului primei instanţe, după redactarea hotărârii menţionate.

Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., care reglementează suspendarea facultativă, "instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".

În cauză, instanţa de apel a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul cazului de suspendare facultativă reglementat de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ceea ce exclude o culpă a părţii în lăsarea cauzei în nelucrare.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., în contextul analizat, instanţei de apel îi revenea obligaţia de a verifica dacă subzistau motivele avute în vedere la pronunţarea suspendării cauzei prin încheierea de şedinţă din 7 februarie 2017, astfel încât cauza trebuia să fie repusă pe rol din oficiu de instanţă.

De altfel, prin încheierea din 4 septembrie 2018, instanţa de apel a repus cauza pe rol, respingând în mod corect excepţia perimării apelurilor declarate împotriva sentinţei civile nr. 1063 din 3 martie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu motivarea că, raportat la dispoziţiile art. 471 alin. (8) C. proc. civ., dosarul de apel nu putea să fie înaintat instanţei superioare decât după expirarea termenului de apel în care putea fi formulată calea de atac şi cu privire la soluţia dată cererii de completare. Prin urmare, în sarcina părţii nu poate fi reţinută nicio culpă pentru nesolicitarea repunerii pe rol a apelului.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 4 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 6 noiembrie 2018 şi împotriva deciziei civile nr. 2334 din 20 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta-reclamantă a susţinut că, instanţa de apel trebuia să se pronunţe cu prioritate asupra excepţiei netimbrării cererii de apel formulată împotriva sentinţei civile nr. 7382/22.11.2016 şi asupra excepţiei insuficientei timbrări a cererii de apel formulată împotriva sentinţei civile nr. 1063/03.03.2015 şi, prin urmare, trebuia să le anuleze ca atare. Având în vedere că s-a complinit numai obligaţia privind taxa de timbru aferenta capătului de cerere din apel privind debitul principal şi faptul că există interdependenţă între cele două petite ale cererii, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că cererea de apel formulată împotriva sentinţei civile nr. 1063/03.03.2015 nu era susceptibilă de a fi soluţionată în limita în care s-a complinit obligaţia privind taxa judiciară de timbru.

Înalta Curte constată că, prin încheierea din 4 septembrie 2018, instanţa de apel i-a pus în vedere apelantului-pârât, având în vedere că acesta a formulat apel şi împotriva hotărârii prin care a fost soluţionată cererea de completare, să precizeze valoarea contestată, valoarea dobânzii legale aferente sumei de 695.100 RON calculată de la data de 18 martie 2013 şi până la data introducerii apelului, 8 decembrie 2016, sub sancţiunea suspendării judecăţii apelului, în conformitate cu art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi să achite taxa de timbru corespunzătoare potrivit art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării apelului ca netimbrat.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2018, instanţa de apel, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării apelului declarat de apelantul-pârât B. împotriva sentinţei civile nr. 7382/22.11.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, având ca obiect completarea sentinţei civile nr. 1063/03.03.2015, dispoziţie care a fost reluată şi în dispozitivul deciziei civile nr. 2334 din 20 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, în măsura în care apelantul-pârât nu a precizat valoarea dobânzii legale, s-a aflat în imposibilitate de a stabili taxa judiciară de timbru şi, pe cale de consecinţă, a constatat neîndeplinirea obligaţiei acestuia de a timbra.

Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului declarat împotriva încheierii din 6 noiembrie 2018 şi deciziei civile nr. 2334 din 20 noiembrie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, numai în ceea ce priveşte dispoziţia privind suspendarea judecării apelului declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 7382 din 22 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pentru neîndeplinirea de către pârât a obligaţiei stabilite în sarcina sa, respectiv precizarea valorii contestate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 242 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate. Dispoziţiile art. 189 sunt aplicabile".

Într-adevăr, textul de lege citat dă posibilitatea instanţei, atunci când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, să dispună suspendarea judecăţii.

Înalta Curte constată că, pe de o parte, incidentul procedural al suspendării a intervenit legat de soluţionarea unei cereri de apel formulată de către pârât împotriva hotărârii prin care a fost soluţionată cererea reclamantei de completare a sentinţei. Pârâtul a pierdut procesul, întrucât a fost admisă cererea de completare a hotărârii primei instanţe, şi prin exercitarea căii de atac a preluat iniţiativa procesuală.

Chiar dacă poziţia acestuia este similară cu cea a reclamantei în prima instanţă, adică cu cea a părţii pe care art. 242 alin. (1) C. proc. civ. o sancţionează pentru neîndeplinirea obligaţiilor procedurale, nu poate fi omis faptul că în apel efectele suspendării cauzate de conduita apelantului-pârât ar fi posibil să o afecteze şi pe reclamantă, în condiţiile în care aceasta din urmă a solicitat casarea hotărârii instanţei de apel cu privire la suspendarea cererii de apel formulată împotriva sentinţei nr. 7382/22.11.2016 şi admiterea excepţiei netimbrării, cu toate că reclamantei nu i se poate imputa o culpă.

Pe de altă parte, obligaţia pe care instanţa de apel a stabilit-o în sarcina apelantului-pârât şi a cărei neîndeplinire a determinat suspendarea judecării apelului declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 7382 din 22 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., este aceea de a preciza valoarea contestată, respectiv valoarea dobânzii legale aferente sumei de 695.100 RON calculată de la data de 18 martie 2013 şi până la data introducerii apelului, respectiv 8 decembrie 2016.

Or, acest aspect, deşi esenţial pentru soluţionarea cererii de apel, poate fi stabilit şi de către instanţa de prim control judiciar pe baza datelor pe care dosarul constituit în prima etapă procesuală le oferă, astfel încât condiţia ca neîndeplinirea de către parte a îndatoririi să împiedice judecata nu este îndeplinită.

Chiar dacă apelantul-pârât nu a evaluat pretenţiile, Înalta Curte constată că obligaţia şi cuantumul taxei judiciare de timbru nu au fost trasate de către instanţa de apel, deşi existau suficiente elemente de determinare a valorii contestate de pârât.

De altfel, în anexa la cererea de chemare în judecată se menţionează valoarea dobânzii aferente debitului principal, este adevărat pentru perioada 18.03.2013-20.01.2014, însă, instanţa de apel avea posibilitatea şi obligaţia, în virtutea rolului activ şi a dreptului părţii de acces la instanţă, să procedeze la determinarea valorii dobânzii legale aferente sumei de 695.100 RON calculată de la data de 18 martie 2013 şi până la data introducerii apelului, 8 decembrie 2016, precum şi la stabilirea cuantumului taxei judiciare de timbru datorate de pârât pentru soluţionarea apelului formulat împotriva hotărârii de completare a dispozitivului sentinţei tribunalului.

În consecinţă, văzând că judecata apelului declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 7382 din 22 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, poate continua, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului formulat de recurenta-reclamantă împotriva încheierii din 6 noiembrie 2018 şi deciziei civile nr. 2334 din 20 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în limita considerentelor anterior expuse, celelalte dispoziţii ale încheierii şi deciziei recurate urmând a fi menţinute.

Recurenta-reclamantă a solicitat şi casarea deciziei civile nr. 2334 din 20 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în ceea ce priveşte admiterea excepţiei inadmisibilităţii apelului declarat de către reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1063/03.03.2015 şi respingerea cererii reclamantei de restituire a taxei judiciare de timbru, având în vedere faptul că şi aceste soluţii sunt nelegale.

Astfel, în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de apel, formulată de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1063/03.03.2015, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că, în mod nelegal, instanţa de prim control judiciar a dispus admiterea acestei excepţii şi respingerea apelului ca inadmisibil, recurenta susţinând că prin cererea de apel nu a solicitat completarea hotărârii pronunţate de prima instanţă, ci modificarea în parte a sentinţei, în sensul obligării pârâtului şi la plata dobânzii legale penalizatoare, respectiv la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată pentru soluţionarea cauzei pe fond.

Recurenta a susţinut că, la data formulării cererii de apel, nu avea cunoştinţă dacă sintagma "admite acţiunea precizată", utilizată de către prima instanţă, reprezintă în fapt o interpretare în ceea ce priveşte precizările scrise depuse la 3 martie 2014. Totodată, reclamanta nu avea cunoştinţă în acest sens dacă instanţa a calificat precizările ca fiind în realitate o renunţare la capetele de cerere privind dobânda legală şi cheltuielile de judecată.

In acest context, recurenta a susţinut că, raportat la motivele de apel, reclamanta nu a solicitat completarea hotărârii, ci modificarea în parte a sentinţei, deci, în cauză nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 445 din C. proc. civ. şi, în consecinţă, instanţa de apel a dispus în mod nelegal respingerea cererii de apel ca inadmisibilă.

Examinând criticile formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 445 C. proc. civ., "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442-444".

Textul legal instituie obligativitatea procedurii de îndreptare, lămurire, înlăturare a dispoziţiilor contradictorii ori de completare a hotărârii în condiţiile prevăzute de art. 442-444 C. proc. civ., astfel că părţile nu vor putea face formula, pentru aceste motive, calea de atac a apelului sau a recursului.

Partea interesată nu are un drept de opţiune între a declara apel sau recurs ori a recurge la procedurile reglementate prin art. 442-444 C. proc. civ., tocmai pentru a se evita folosirea ambelor căi, cu riscul pronunţării unor hotărâri contradictorii.

Art. 445 C. proc. civ. nu permite apelantei-reclamante să declare calea de atac a apelului, prin intermediul căreia să critice hotărârea pronunţată sub aspectul omisiunii primei instanţe de a soluţiona cererile sale accesorii, aşa cum a procedat apelanta în cauză.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că instanţa de apel, în mod corect a reţinut, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi având în vedere ordinea soluţionării excepţiilor, în condiţiile în care apelanta-reclamantă a invocat excepţia lipsei de obiect, că se impune admiterea excepţiei inadmisibilitătii apelului declarat de apelanta-reclamantă, în temeiul art. 445 C. proc. civ. şi, consecutiv, respingerea apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 1063//03.03.2015, ca inadmisibil.

Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., constatând că apelanta-reclamantă se află în culpă procesuală pentru declararea apelului, în mod legal şi temeinic a reţinut instanţa de apel că se impune respingerea cererii de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată şi, nefiind incidente dispoziţiile art. 45 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, în condiţiile în care acţiunea apelantei nu a rămas fără obiect, în mod corect, a fost respinsă şi cererea apelantei de restituire a taxei judiciare de timbru achitate în apel, ca neîntemeiată.

Înalta Curte aminteşte că, în cadrul şedinţei publice din data de 16 martie 2021, la solicitarea instanţei de a preciza dacă în recurs a criticat soluţia instanţei de apel de respingere pe fond a acţiunii, reprezentantul recurentei a arătat că nu a atacat cu recurs soluţia din apel de respingere pe fond a pretenţiilor principale.

Prin urmare, cum recurenta-reclamantă nu a formulat critici împotriva deciziei civile nr. 2334 din 20 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu privire la soluţia de admitere a apelului declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 1063 din 3 martie 2015, care a fost schimbată în tot, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, Înalta Curte constată că nu se impune nicio analiză din această perspectivă.

Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 6 noiembrie 2018 şi împotriva deciziei civile nr. 2334 din 20 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care le va casa în parte şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea soluţionării apelului declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 7382 din 22 noiembrie 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă. Va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii şi deciziei recurate.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 4 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 6 noiembrie 2018 şi împotriva deciziei civile nr. 2334 din 20 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care le casează în parte şi trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea soluţionării apelului declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 7382 din 22 noiembrie 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii şi deciziei recurate.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 4 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 martie 2021.