Late payment penalties: appeal allowed, appellate decision partially quashed and remanded for re-judgment on prescription

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă la data de 25 noiembrie 2019 sub nr. x/2019 reclamanta A. S.R.L. Brăila, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 419.411,92 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente perioadei 1 septembrie 2016-17 noiembrie 2019.

Prin sentinţa civilă nr. 166/Fciv/2020 din 12 martie 2020 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. Brăila în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 385.057,36 RON reprezentând contravaloare penalităţi de întârziere aferente perioadei 25 noiembrie 2016 - 17 noiembrie 2019. Au fost respinse ca prescrise pretenţiile reclamantei A. S.R.L. aferente perioadei 1 septembrie 2016 - 24 noiembrie 2016.

A fost obligată pârâta S.C. B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în parte, respectiv la suma de 11.000 RON (taxa de timbru şi onorariu avocat).

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta A. S.R.L. şi pârâta S.C. B. S.R.L..

Apelanta-reclamantă A. S.R.L. a criticat sentinţa pentru nelegalitate sub aspectul calculului termenului de prescripţie.

Prin apelul formulat, pârâta B. S.R.L. a criticat soluţia pronunţată cu privire la greşita reţinere a datelor pentru stabilirea începutului cursului prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei A. S.R.L., ca şi a aplicării dispoziţiilor art. 2537 alin. (1) pct. 2 C. civ.

Prin decizia nr. 207/2020 din 23 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a fost admis apelul declarat de A. S.R.L. Brăila împotriva sentinţei civile nr. 166/Fciv/2020 din 12 martie 2020 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o schimbă în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantă si obligă pe pârâta B. S.R.L. Brăila la plata sumei de 419.411,92 RON reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada 1 septembrie 2016 - 17 noiembrie 2019 aferente contractului de prestări servicii nr. x/22.04.2015.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.R.L. Brăila împotriva aceleiaşi sentinţe pe care a obligat-o la plata sumei de 16.417 RON reprezentând cheltuieli de judecată fond şi apel, în favoarea reclamantei A. S.R.L. Brăila.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâtă S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, în rejudecare, admiterea apelului pârâtei şi respingerea acţiunii reclamantei, ca urmare a intervenirii prescrierii dreptului său la acţiune şi respingerea apelului reclamantei.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta apreciază că modalitatea în care instanţa de apel s-a raportat în speţă la momentul introducerii acţiunii şi a analizat efectele acestuia a determinat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2.537 pct. 2 şi pe cele ale art. 2.541 C. civ. care reglementează cazurile de întrerupere a prescripţiei, respectiv efectele întreruperii prescripţiei dreptului material al reclamantei de a recupera penalităţile rezultate din neplata debitului principal datorat de pârâtă în baza contractului de prestări servicii nr. x/22.04.2015.

În opinia recurentei, această greşeală s-a datorat în aceeaşi măsură şi neobservării împrejurării susţinute în mod constant de recurenta B. S.R.L. că, în speţă, obiectul acţiunii reclamantei îl forma recuperarea sumei reprezentând penalităţi de întârziere prevăzute prin art. 6 pct. l din contractul de prestări servicii nr. x/22.04.2015, penalităţi care începeau să curgă în termen de 60 de zile de la data facturării, astfel cum se prevedea la pct. 4.2 din contract.

Astfel, dreptul la recuperarea acestor sume s-a născut pentru reclamantă în data de 23 august 2015, respectiv după 60 de zile de la emiterea facturii nr. x/23.06.2015 pentru că dreptul la recuperarea penalităţilor, ca drept de creanţă, beneficiază de o prescripţie distinctă de cea a dreptului de a solicita plata debitului principal, pentru ca penalităţile de întârziere, ca şi dobânzile sunt prestaţi periodice care se acumulează cu fiecare perioadă de timp căreia ele îi corespund, timp în care obligaţia principală trebuia să fie executată însă nu a fost, iar prescripţia dreptului la acţiune privind recuperarea acestora curge, de asemenea, în mod distinct de cea a dreptului principal.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, făcând o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 2.537 pct. 2 şi pe cele ale art. 2.541 C. civ. care reglementează cazurile de întrerupere a prescripţiei, respectiv efectele întreruperii prescripţiei dreptului material al reclamantei de a recupera penalităţile rezultate din neplata debitului principal datorat de pârâtă în baza contractului de prestări servicii nr. x/22.04.2015.

Potrivit art. 2524 alin. (1) C. civ., "dacă prin lege nu se prevede altfel, în cazul obligaţiilor contractuale de a da sau de a face prescripţia începe să curgă de la data când obligaţia devine exigibilă şi debitorul trebuia astfel s-o execute", termenul de prescripţie fiind de 3 ani, conform art. 2517 C. civ.

În raport cu aceste dispoziţii legale, se constată că susţinerile recurentei sunt întemeiate, având în vedere că prezenta acţiune a fost introdusă la data de 25 noiembrie 2019, iar termenul de prescripţie este de 3 ani, astfel că, reclamanta era îndreptăţită să solicite plata penalităţilor începând cu data de 25 noiembrie 2016 şi până la achitarea integrală a debitului principal, respectiv până la data de 17 noiembrie 2019, întrucât debitul principal a fost achitat la data de 18 noiembrie 2019.

În acest context, se reţine că pentru perioada anterioară datei de 25 noiembrie 2016, penalităţile de întârziere au fost solicitate în cadrul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Brăila, finalizat prin sentinţa civilă nr. 6333 din 20 noiembrie 2018.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 6333 din 20 noiembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Brăila, rămasă definitivă prin respingerea apelului şi ulterior prin anularea recursului, pârâta a fost obligată la plata sumei de 178.932 RON, reprezentând contravaloare prestări servicii şi a sumei de 133.839 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate de la data scadenţei facturii, respectiv 23 august 2015 şi până la data de 31 august 2016.

Prin admiterea apelului declarat de A. S.R.L. Brăila împotriva sentinţei civile nr. 166/Fciv/2020, prin care a fost obligată pârâta la plata penalităţilor de întârziere pentru perioada 1 septembrie 2016 - 17 noiembrie 2019 aferente contractului de prestări servicii nr. x/22.04.2015, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 2.537 pct. 2 C. civ., prescripţia a fost întreruptă începând cu data de 10 octombrie 2017, când a fost înregistrat dosarul nr. x/2017 pe rolul Judecătoriei Brăila şi că întreruperea cursului prescripţiei a încetat prin pronunţarea unei hotărâri definitive - decizia nr. 205 din 6 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - moment de la care începe să curgă o nouă prescripţie a dreptului material la acţiune, termenul urmând a se împlini la data de 6 noiembrie 2022, astfel că, pretenţiile reclamantei nu sunt prescrise faţă de data introducerii cererii, respectiv 25 noiembrie 2019.

Această opinie nu poate fi reţinută, întrucât în acest context ar însemna ca reclamanta să beneficieze de dreptul de a recupera penalităţile de întârziere şi să beneficieze de două termene în care ar putea formula acţiunea, unul începând cu data de 23 august 2015, respectiv după 60 zile de la emiterea facturii nr. x din 23 iunie 2015 şi un al doilea termen începând cu data de 25 noiembrie 2016, ca urmare a aplicării întreruperii prescripţiei, prin introducerea cererii de chemare în judecată formulată la data de 25 noiembrie 2019.

În acest context, trebuie amintită decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor privitoare la prescripţia extinctivă în sensul dacă introducerea acţiunii pentru debitul principal şi plăţile voluntare, eşalonate în temeiul unui act normativ, efectuate în baza unui titlu executoriu, întrerup sau nu termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune şi pentru drepturile accesorii debitului principal, termen ce a început să curgă de la data scadenţei dreptului principal.

Astfel, în considerentele acestei decizii, s-au reţinut următoarele aspecte:

Daunele-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a creanţelor recunoscute prin titluri executorii, au caracterul unor prestaţii succesive şi sunt datorate pentru întreaga perioadă de executare cu întârziere şi calculate pentru fiecare zi de întârziere, cu începere de la data scadenţei acestor creanţe.

Ca atare, creditorii sunt îndreptăţiţi la daune-interese moratorii pentru o perioadă de 3 ani anterioară introducerii cererii de plată a dobânzii, al căror cuantum va fi stabilit în funcţie de plăţile eşalonate efectuate în executarea creanţelor din titlurile executorii.

Nu există, deci, o cauză de întrerupere a cursului termenului general de prescripţie de 3 ani, în condiţiile în care actele normative cu privire la plata eşalonată a sumelor de bani prevăzute în titlurile executorii nu cuprind dispoziţii referitoare la plata dobânzii penalizatoare pentru neexecutarea titlurilor respective la scadenţă.

În contextul relevat, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în cadrul controlului de legalitate nu a procedat, în mod efectiv, la analizarea apelului reclamantei, întrucât aceasta a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale referitoare la prescripţie - art. 2537 pct. 2 si art. 2541 C. civ., iar acest aspect nu poate satisface exigenţele unei analize a raportului juridic dedus judecăţii, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de apel se va preocupa să analizeze apelul reclamantei din perspectiva dispoziţiilor art. 2.537 pct. 2 şi art. 2.541 C. civ. care reglementează cazurile de întrerupere a prescripţiei, respectiv efectele întreruperii prescripţiei dreptului material al reclamantei de a recupera penalităţile rezultate din neplata debitului principal datorat de pârâtă în baza contractului de prestări servicii nr. x/22.04.2015 şi în acest context să răspundă criticilor formulate de părţi în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, în raport cu temeiurile de drept invocate.

Constatând că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea pretenţiilor deduse judecăţii sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 207/2020 din 23 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, cu consecinţa casării în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe spre rejudecarea apelului declarat de reclamanta A. S.R.L. BRĂILA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 207/2020 din 23 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. BRĂILA.

Casează în parte decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecarea apelului declarat de reclamanta A. S.R.L. BRĂILA împotriva sentinţei civile nr. 166 din 12 martie 2020 pronunţată de Tribunalul Brăila.

Menţine restul dispoziţiilor instanţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2021.