Negative jurisdictional conflict: Competence for joint claims against multiple defendants under contractual jurisdiction clause

Şedinţa publică din data de 11 martie 2021

Asupra conflictului de competenţă de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 14.01.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L. şi C. a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar la plata sumelor de 58.000 EURO reprezentând despăgubiri/daune-interese pentru nerespectarea clauzelor contractuale şi întârzierea în livrarea/vânzarea imobilelor construite, la termen, către viitorii proprietari, termenul limită fiind data de 31.12.2019, 56.590,5 dolari USD reprezentând cheltuieli de aducere în România a unui număr de 31 de muncitori de origine vietnameză şi care au fugit de la locul de muncă înainte de perioada contractuală de 2 ani, 19.135 dolari USD sau echivalentul în RON, la cursul BNR din data pronunţării hotărârii, reprezentând contravaloarea biletelor de avion achitate de reclamantă pentru un număr de 43 de muncitori, pentru zborul de întoarcere în Vietnam, 11.502,5 dolari USD, reprezentând 50% din contravaloarea biletelor de avion achitate de reclamantă pentru un număr de 43 de muncitori, pentru zborul de venire în România, 1.623,25 dolari USD, reprezentând 50% din valoarea cheltuielilor de traducere şi taxa plătită Ministerului Educaţiei şl învăţământului, pentru un număr de 43 de muncitori.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 12.820 RON, reprezentând cheltuieli avansate de reclamantă pentru întocmirea documentaţiei de muncă aferente, pentru un număr de 10 muncitori vietnamezi, persoane care nu au mai fost aduse în România şi de serviciile cărora reclamanta nu a beneficiat nicio zi şi a sumei de 15.802,5 dolari USD, reprezentând 50% din valoarea comisionului plătit către pârâtă, pentru un număr de 43 de muncitori.

Las 02.03.2020, pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova.

La 04.03.2020 pârâta C. a formulat cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 45.556 USD reprezentând contravaloarea facturii nr. x/2019/x/16.12.2019, care include salariile neachitate pentru luna noiembrie pentru cei 43 de lucrători, în valoare de 23.131,00 USD, comisionul în valoare de 1.075 USD reprezentând comisionul lunar de administrare a personalului detaşat de 25 USD/lună pentru fiecare persoană detaşată, contravaloarea concediilor de odihnă pentru 1 an contractual pentru cele 43 de persoane detaşate în valoare de 19.350 USD.

Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 956/2020 din 02 octombrie 2020 a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâta B. şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Examinând excepţia invocată instanţa a reţinut următoarele:

Cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii, derivă din două contracte diferite, cu obligaţii şi condiţii diferite, în care au fost chemaţi în judecată doi pârâţi, unul cu sediul în Bucureşti şi altul cu sediul în Vietnam şi sediul procesual în Bucureşti.

Tribunalul a constatat că aceste contracte nu prevăd obligaţii comune celor doi pârâţi.

S-a mai reţinut în ceea ce priveşte contractul încheiat cu pârâta B. că nu este aplicabil niciun caz de competenţă teritorială alternativă, motiv pentru care competenţa se stabileşte prin raportare la dispoziţiile art. 107 C. proc. civ.

Introducerea cererii pe rolul Tribunalului Prahova a fost determinată de coroborarea dispoziţiilor art. 112 alin. (1) cu art. 126 alin. (1) C. proc. civ., raportat la clauza art. 12.3 din contractul încheiat cu pârâta C., însă această clauză referitoare la proprogarea convenţională de competenţă nu poate fi opusă pârâtei B. care este un terţ faţă de contractul încheiat între reclamantă şi pârâtă.

Constatând că niciunul dintre pârâţi nu are sediul în raza teritorială a Tribunalului Prahova, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub acelaşi număr de dosar.

Tribunalul a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 112, alin. (1), teza I, C. proc. civ., "cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia".

Această dispoziţie legală este incidentă în cauza de faţă, atât timp cererea de chemare în judecată a fost formulată împotriva a doi pârâţi, iar, în raport de principiul disponibilităţii, reclamanta a invocat caracterul solidar al obligaţiilor în ceea ce priveşte capetele de cerere 1, 2, 5, 6 şi 7.

Astfel, obiectul acestor capete de cerere se referă la obligaţii comune, reclamanta invocând caracterul solidar al obligaţiilor, iar în expunerea motivelor de fapt şi de drept ale cererii de chemare în judecată principale, reclamanta-pârâtă evocă o serie de aspecte (conlucrarea dintre cele două pârâte în realizarea scopului pentru care au fost încheiate cele două contracte, invocarea prevederilor art. 5 pct. 6 şi 5 pct. 8 din contractul încheiat cu pârâta B. SRL) de natură a evidenţia o legătură strânsă între cele două raporturi juridice ce stau la baza pretenţiilor afirmate.

Tribunalul a reţinut şi prevederile art. 116, C. proc. civ.., prin care este stabilit că "reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

În speţa dedusă judecăţii, faţă de pârâta B. S.R.L. nu există o competenţă expres stabilită de către părţi, prin indicarea cu exactitate a instanţei competente să soluţioneze litigiile ce pot apărea în executarea contractului încheiat, însă faţă de pârâta-reclamantă C. există o clauză expresă, prin care competenţa de soluţionare a oricărui litigiu aparţine instanţei de la sediul beneficiarului, aceasta fiind Tribunalul Prahova.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă C. sunt incidente prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora cererile incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă prin sentinţa civilă nr. 2587 din 11 decembrie 2020 a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi în vederea soluţionării conflictului.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Prahova care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate de reclamanta A. S.R.L., Înalta Curte constată că obiectul cererii introductive îl constituie angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei B. S.R.L. şi pârâtei-reclamante C., invocând contractul de consultanţă şi prestări servicii încheiat la data de 24.05.2018 cu pârâta B. S.R.L., cât şi contractul de prestări servicii din data de 01.08.2018 încheiat cu pârâta-reclamantă C..

Referitor la litigiile născute în temeiul contractului încheiat între reclamanta-pârâtă A. S.R.L. şi pârâta B. S.R.L. nu a fost instituită o derogare de la normele de competenţă astfel cum sunt acestea stabilite prin prevederile C. proc. civ., anume art. 107, alin. (1), care statuează că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Astfel, în ipoteza în care reclamanta-pârâtă A. S.R.L. ar fi dedus judecăţii doar raporturile juridice decurgând din contractul menţionat anterior, competenţa de soluţionare ar fi aparţinut Tribunalului Bucureşti.

Reclamanta-pârâtă A. S.R.L. a încheiat cu pârâta-reclamantă C. contractul de prestări servicii din data de 01.08.2018, având ca obiect punerea la dispoziţia beneficiarului (reclamanta-pârâtă A. SRL) de către prestator (pârâta-reclamantă C.) personal calificat, în vederea executării de lucrări de construcţii conform specificaţiilor şi cerinţelor beneficiarului. În acelaşi contract, referitor la soluţionarea litigiilor, la art. 12.3. părţile au prevăzut că "în cazul în care nu vor ajunge la o înţelegere pe cale amiabilă cu privire la orice litigiu dintre acestea, instanţele române competente de la sediul beneficiarului/gazda vor soluţiona astfel de dispute, controverse sau litigii", dat fiind faptul că pârâta-reclamantă C. este o societate străină, care nu are sediul în România.

În ipoteza în care reclamanta-pârâtă A. S.R.L. ar fi dedus judecăţii doar raporturile juridice decurgând din contractul încheiat cu pârâta C., competenţa de soluţionare ar fi revenit Tribunalului Prahova, acesta fiind instanţa de la sediul beneficiarului.

Reclamanta-pârâtă A. S.R.L. a chemat în judecată atât pârâta B. S.R.L., cât şi pârâta - reclamantă C. solicitând obligarea în solidar a acestora la plata sumelor arătate prin cererea de chemare în judecată, în raport de principiul disponibilităţii.

În susţinerea caracterului solidar al obligaţiilor atribuite celor două pârâte, reclamanta a invocat prevederile art. 1382 din Noul C. civ., susţinând strânsa legătură dintre cele două contracte.

Faţă de aceste precizări, din punct de vedere al competenţei teritoriale sunt incidente dispoziţiile art. 112 alin. (1) teza I C. proc. civ. care reglementează un caz de competenţă teritorială alternativă, în situaţia pluralităţii de pârâţi.

Este necesar pentru aplicarea acestei norme ca cererea de chemare în judecată să se refere la o obligaţie comună a părţilor sau ca obligaţiile pârâţilor să aibă aceeaşi cauză, în cauza de faţă obiectul capetelor de cerere se referă la obligaţii comune, fiind invocată de către reclamantă strânsa legătură între cele două raporturi juridice ce stau la baza pretenţiilor afirmate.

În toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Potrivit dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., reclamanta a ales să introdusă acţiunea pe rolul Tribunalului Prahova, potrivit art. 12.3 din contractul încheiat cu pârâta C., prin care părţile au ales ca orice litigii dintre ele să fie soluţionate de instanţele române de la sediul beneficiarului, acesta fiind Tribunalul Prahova.

Competenţa în ceea ce priveşte cererea reconvenţională urmează a fi stabilită potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora cererile accesorii, adiţionale şi incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală.

Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 112 alin. (1) şi art. 116 C. proc. civ., Tribunalul Prahova este competent a soluţiona pricina prin raportare la sediul reclamantei.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2021.