Recourse annulled for failing to articulate valid grounds of illegality; re-litigation of evidence assessment prohibited

Şedinţa publică din data de 11 martie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.A. şi S.C. B. S.A. prin Unitatea Bancară Argeş Piteşti, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 131.000 euro, contravaloare în RON la data plăţii, reprezentând sume de bani sustrase din cutia de valori nr. x din cadrul Unităţii Bancare B.. Argeş Piteşti, la plata sumei de 10.000 Euro reprezentând prejudiciu moral, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 325/2019 din 13.09.2019 Tribunalul Argeş a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A..

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 348/A-COM din 08.09.2020 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti la 22.10.2020.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta arată că la data de 26.06.2013 între B. şi reclamantă a fost încheiat contractul de închiriere casetă de valori, prin care pârâta a pus la dispoziţia reclamantei caseta de valori nr. 08 în vederea depozitării de bunuri fără valoare declarată.

Din cuprinsul pct. 2 din contract, nu rezultă obligaţia reclamantei de a aduce la cunoştinşa băncii conţinutul casetei de valori şi provenienţa bunurilor depozitate acolo, această probă fiind efectată în faţa instanţei de fond prin actele translative de proprietate şi martori.

Reclamanta mai arată că s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte cu suma de 131.000 Euro, cauza a fost clasată, fiind împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale.

În motivare se mai arată că tribunalul a apreciat greşit condiţia referitoare la nerespectarea obligaţiilor contractuale, întrucât, neexecutând obligaţia de a păstra în siguranţa cutia de valori, intimata-pârâtă nu şi-a respectat obligaţia contractuală. În ceea ce priveşte condiţia referitoare la prejudiciu, tribunalul a reţinut în mod greşit faptul că reclamanta nu a putut face dovada prejudiciului solicitat în cuantum de 131.000 euro. În acest sens, recurenta susţine că nu se justifica închirierea a două căsuţe de valori în care să fie depozitate economiile familiei şi solicită încuviinţarea în calitate de martor a numitului D. care să facă declaraţii sub jurământ în legătură cu sumele de bani depozitate în cutia de valori.

Se reproşează instanţei de apel că s-a mulţumit să facă referire la martorii audiaţi în faţa primei instanţe, fără să facă referire la cererea de suplimentare a probatoriului formulată în apel.

Tribunalul motivează neîndeplinirea condiţiei referitoare la prejudiciu şi pe faptul că a trecut o perioadă de timp de cea 10 ani de la data actelor translative de proprietate. În realitate, actele translative de proprietate sunt întocmite în anul 2008, iar în 2013 a fost închiriată căsuţa de valori, an în care a fost săvârşit furtul, fiind vorba despre o perioadă de aproximativ 5 ani. Familia A. nu a apelat la varianta depozitarii sumelor de bani în bancă, într-un depozit sau cont personal din cauza comisioanelor bancare foarte mari, a condiţiilor legate de administrarea conturilor şi posibilităţile limitate de acces la sumele de bani, neîncrederea în sistemul bancar fiind un alt argument.

În ceea ce priveşte motivarea primei instanţe în sensul că nu s-a făcut dovada deţinerii sumelor de bani, se solicită, în temeiul disp.art. 478 alin. (2) C. proc. civ., suplimentarea probei cu martori, sens în care propune audierea în calitate de martor a numitului D., care urmează să declare sub prestare de jurământ faptul că A. şi familia A. au deţinut sumele de bani solicitate prin acţiune, aşa cum rezultă şi din declaraţiile martorilor audiaţi în şedinţa din data de 06.09.2019.

Referitor la raportul de cauzalitate între prejudiciul cauzat reclamantei şi fapta ilicită săvârşită de pârâta B.., se arată că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală.

Faţă de cererea privind acordarea daunelor morale, recurenta susţine că prejudiciul moral solicitat prin cererea de chemare în judecată este cauzat de trauma suferită de reclamantă şi familia acesteia în momentul în care a descoperit că economiile familiei au fost sustrase din incinta unei bănci comerciale de renume.

Având în vedere aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, în vederea admiterii şi administrării probatoriului solicitat.

Intimata-pârâtâ B. S.A. prin Unitatea Bancară Argeş Piteşti a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi a solicitat în principal anularea recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

La termenul de judecată din 11 martie 2021, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimata-pârâtă, asupra căreia a rămas în pronunţare, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi act normativ, asupra excepţiei nulităţii recursului invocate din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, lit. d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează în sensul că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. d) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Conform prevederilor art. 488 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute la pct. 1-8 în acest articol.

Dispoziţiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede că sancţiunea nulităţii recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi act normativ.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., însă, în motivarea incidenţei acestora nu a expus argumente apte a fi subsumate motivului de casare indicat şi nici conţinutul acestora nu permite încadrarea, de către instanţă, în niciunul dintre celelalte motive de casare, reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, în esenţă, după prezentarea pe larg a situaţiei de fapt ce a generat prezentul litigiu şi a soluţiilor pronunţate de către instanţele de fond, recurenta a susţinut nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, motivarea recursului fiind efectuată prin reproducerea conţinutului cererii de apel.

În argumentarea acestei critici, recurenta a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a respins cererea de probatorii şi a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii contractuale a pârâtei.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., aprecierea asupra necesităţii probelor este atributul exclusiv al instanţei de apel.

Or, simpla redare a propriilor considerente care ar justifica o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de către instanţa de apel sau a invocării unor norme legale, fără formularea unor critici concrete cu privire la soluţia pronunţată de curtea de apel, nu poate echivala cu o motivare a căii de atac, în sensul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. şi care să permită exercitarea controlului de legalitate.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că aspectele dezvoltate de recurentă în cuprinsul cererii de recurs referitoare la respingerea cererii de probatorii precum şi susţinerile conform cărora, în mod greşit, instanţa a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului, vizează aprecierea probelor şi situaţia de fapt a speţei, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii instanţei de apel, astfel încât nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii şi va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 348/A-COM din data de 09 sepetembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 348/A-COM din 08 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. - PRIN UNITATEA BANCARĂ ARGEŞ-PITEŞTI.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2021.