Admissibility of constitutional unconstitutionality exception under Article 29 of Law 47/1992 due to lack of concrete contradiction and relevance

Şedinţa publică din data de 11 martie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 04 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de petenta A. S.A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi art. 12 alin. (5) din Legea nr. 137/2002.

Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă, instanţa a reţinut că, în speţă, sunt îndeplinite doar parţial condiţiile cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional, astfel cum sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a constatat că ceea ce critică în realitate pârâta este modalitatea de interpretare şi aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor legale în cauza dedusă judecăţii, ci nu expune vicii de neconstituţionalitate.

Totodată s-a arătat că în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că aspectele ce ţin de aplicarea legii intră în competenţa instanţei de judecată investită cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 04 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs pârâta A. S.A., invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 şi a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Recurenta-pârâtă a susţinut că încheierea recurată încalcă dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât instanţa a respins cererea ca neîntemeiată, ci nu ca inadmisibilă, fiind obligată să sesizeze Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei.

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

În dezvoltarea motivelor de recurs, criticând încheierea atacată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ., încadrare efectuată de către instanţă, recurenta, în esenţă, a susţinut că aceasta a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei prin care aceasta a susţinut încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât aceasta nu ar fi respectat condiţia motivării încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol prevede că, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la indicarea unor vicii de neconstituţionalitate ale normelor criticate.

Astfel, instanţa este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei ori nerelevanţei textului denunţat ca fiind contrar legii fundamentale pentru soluţionarea cauzei cu care a fost învestită şi în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

Condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din directa legătură a prevederilor legale în discuţie cu rezolvarea litigiului aflat pe rolul instanţei.

În speţă, prin recursul ce formează obiectul dosarului în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, recurenta a criticat încheierea recurată din perspectiva dispoziţiilor art. 2 şi art. 12 alin. (5) din Legea nr. 137/2002, în condiţiile în care prima instanţă a reţinut incidenţa acestora în cauza dedusă judecăţii.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că au fost respectate dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea recurată fiind motivată, din cuprinsul acesteia rezultând că instanţa nu a putut constata existenţa legăturii dintre dispoziţiile incriminate şi soluţionarea cauzei, având în vedere că recurenta, prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în realitate, şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată de către instanţa de fond, fără a arăta în concret în ce constă contradicţia dintre normele incriminate şi dispoziţiile constituţionale.

Or, cum s-a arătat anterior, una dintre condiţiile ce trebuie îndeplinite de cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru ca instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia să poată aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a cererii, vizează motivarea acesteia, partea trebuind să indice în concret în ce constă încălcarea normelor constituţionale de către dispoziţiile pretins a fi neconstituţionale, cerinţă a cărei neîndeplinire determină imposibilitatea constatării respectării condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi, implicit, a vreunei legături a normelor incriminate cu soluţionarea cauzei.

Faţă de cele anterior reţinute, Înalta Curte apreciază că, în mod legal şi temeinic s-a apreciat că, în cauză, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este neîntemeiată, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel încât va respinge recursul decarat de pârâta S.C. A. S.A. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva încheierii din 04 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2021.