Competence for mixed civil delictual and labor liability claims against non-employee parties

Şedinţa publică din data de 11 martie 2021

Asupra conflictului de competenţă de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la 18 iunie 2019 sub dosar nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.A. Galaţi, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi S.C. D. S.R.L. Buzău a solicitat obligarea acestora la plata, în solidar, a sumei de 1.063.043 RON, reprezentând prejudiciu, respectiv suma 836.934 RON reprezentând prejudiciu principal rezultat în urma încheierii contractelor de vânzare-cumpărare şi suma de 221.548 RON reprezentând prejudiciul accesoriu, produs ca urmare a acordării fostului angajat, pârâtul B., a unor bonusuri pentru munca prestată în cadrul societăţii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 254 din Codul muncii, art. 1349 şi urm. C. civ., art. 451 şi urm. C. proc. civ.

La termenul de judecată din 4 iunie 2020, ca urmare a apărărilor pârâţilor invocate prin întâmpinare, în sensul că reclamanta a sesizat în mod greşit instanţa de judecată specializată pe dreptul muncii în ceea ce priveşte pretenţiile îndreptate împotriva pârâţilor S.C. D. S.R.L. Buzău şi C., invocând răspunderea patrimonială a angajatului în temeiul art. 254 din Codul muncii, instanţa a pus în discuţia părţilor necesitatea disjungerii capetelor de cerere II şi III formulate în contradictoriu cu pârâţii S.C. D. S.R.L. Buzău şi C., privind plata sumei de 836.934 RON, reprezentând prejudiciu principal, precum şi excepţia necompetenţei materiale procesuale şi teritoriale a Tribunalului Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale privind soluţionarea acestora.

Tribunalul Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin încheierea din 18 iunie 2020 a disjuns capetele de cerere II şi III formulate în contradictoriu cu pârâţii S.C. D. S.R.L. Buzău şi C., privind plata sumei de 836.934 RON, reprezentând prejudiciu principal şi a dispus formarea unui nou dosar, având ca părţi reclamanta S.C. A. S.A. Galaţi şi pârâţii S.C. D. S.R.L. Buzău şi C., cu termen de judecată la data de 18 iunie 2020.

Ca urmare a acestei soluţii, respectiva cauză disjunsă a fost înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe, sub nr. x/2020.

Prin sentinţa civilă nr. 281 din 18 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020 a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a capetelor II şi III de cerere formulate de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. D. S.R.L. Buzău şi C., în favoarea Tribunalului Buzău, secţia Civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, din analiza cererii de chemare în judecată, că cele două capete de cerere sunt principale şi nu accesorii şi că există raporturi de muncă doar între reclamantă şi pârâtul B., fiind încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x din 4 august 2008, astfel că, doar în ceea ce-l priveşte pe acest pârât se pune problema antrenării răspunderii contractuale, în temeiul dispoziţiilor art. 254 din Codul muncii, pe când în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi doi pârâţi se constată că nu există raporturi de muncă, astfel că se poate pune în discuţie răspunderea civilă delictuală în baza dispoziţiilor art. 1349 C. civ.

Prin urmare, a constatat instanţa, că în privinţa capetelor II şi III, care vizează pretenţiile formulate împotriva pârâţilor S.C. D. S.R.L. Buzău şi C. nu sunt aplicabile dispoziţiile Codului muncii, drepturile şi obligaţiile acestor părţilor din proces nedecurgând din raporturi juridice de muncă, astfel că un complet specializat pe litigii de muncă nu se poate pronunţa în acest sens, răspunderea acestora fiind o răspundere civilă delictuală, competenţa material funcţională revenind astfel unei secţii sau complet civil şi nu unei secţii sau complet de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

A mai reţinut instanţa, că pretenţiile reclamantului faţă de cei doi pârâţi depăşesc suma de 200.000 RON, iar litigiul în ceea ce-i priveşte pe pârâţii S.C. D. S.R.L. Buzău şi C. nu poate fi soluţionat de instanţa învestită având în vedere specializarea acesteia - conflicte de muncă şi asigurări sociale, astfel că faţă de dispoziţiile art. 136 alin. (1) cu referire la art. 132 C. proc. civ. a dispus disjungerea capetelor de cerere II şi III formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii S.C. D. S.R.L. Buzău şi C., privind plata sumei de 836.934 RON, reprezentând prejudiciu principal şi prin urmare a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi teritoriale a Tribunalului Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a declinat competenţa de soluţionare a capetelor II şi III de cerere, în favoarea Tribunalului Buzău, secţia Civilă, având în vedere dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., domiciliul şi sediul pârâţilor fiind în Buzău.

Pe rolul Tribunalului Buzău, secţia I civilă, cauza a fost înregistrată la 3 iulie 2020 sub dosar nr. x/2020.

Pentru termenul de judecată din 24 septembrie 2020, pârâţii S.C. D. S.R.L. şi C. au depus note de şedinţă, prin care au solicitat să se constate că, secţiei a II-a Civile şi de contencios administrativ a Tribunalului Buzău, îi revine competenţa de a soluţiona litigiul de faţă.

Prin încheierea de şedinţă din 24 septembrie 2020, instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială procesuală a secţiei I Civile şi a declinat, în favoarea secţiei a II-a civilă şi de contencios administrativ a Tribunalului Buzău, competenţa de soluţionare a cauzei, constatând necompetenţa materială, funcţională, procesuală a secţiei I Civile, având în vedere prejudiciul invocat, chiar şi pe cale delictuală, rezultat din derularea unor relaţii comerciale contractuale între cele două societăţi comerciale şi persoana fizică-reprezentanta uneia dintre societăţi. În acest context, Tribunalul Buzău, secţia I civilă nu s-a putut pronunţa asupra excepţiei necompetenţei teritoriale, invocată în termen procedural.

Ca urmare a acestei soluţii, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 8 decembrie 2020 sub dosar nr. x/2020.

La termenul de judecată din 22 ianuarie 2021, având în vedere excepţia de necompetenţă teritorială şi materială procesuală specializată a Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, invocată de reclamanta A. S.A., instanţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 69 din 22 ianuarie 2021 şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta A. S.A., în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia I civilă.

În acest sens, instanţa a reţinut că din moment ce toate cele 3 pretinse prejudicii, constând în diferenţă de preţ şi discount-uri acordate pârâtei S.C. D. S.R.L. şi în bonus-urile primite de pârâtul B. pentru munca prestată, se pot produce doar la locul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare stipulând preţuri favorabile, al admiterii solicitărilor de acordare a discount-urilor sub forma reducerii preţului prevăzut în contractele de vânzare-cumpărare şi al stabilirii bonusurilor cuvenite salariatului, locul respectiv este cel al sediului reclamantei, şi anume în municipiul Galaţi.

Prin urmare, cât timp pretinsa faptă ilicită invocată de reclamantă făcea competent, din punct de vedere teritorial, deopotrivă Tribunalul Galaţi, în funcţie de locul producerii prejudiciului, şi Tribunalul Buzău, în funcţie de sediul şi domiciliul pârâţilor S.C. D. S.R.L. şi C., reclamanta avea dreptul de a alege pe care dintre acestea înţelege să o sesizeze, drept pe care l-a şi exercitat, în favoarea primei instanţei.

În aceste condiţii, soluţia Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, de admitere a excepţiei necompetenţei materiale procesuale şi teritoriale a sa şi de declinare a competenţei de soluţionare a capetelor II şi III de cerere formulate de reclamanta A. S.A., în favoarea Tribunalului Buzău, secţia civilă, pe de o parte, a fost dată cu depăşirea limitelor învestirii sale, ignorând cauza juridică invocată de reclamantă în susţinerea acţiunii, iar pe de altă parte cu nerespectarea alegerii de competenţă teritorială exercitată de respectiva parte în limita drepturilor procesuale ce îi erau recunoscute de lege.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Galaţi, secţia I civilă s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 10 februarie 2021, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate de reclamanta A. S.A., Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată se solicită plata unui prejudiciu în cuantum total de 1.063.043 RON, respectiv suma 836.934 RON de la pârâţii S.C. D. S.R.L. Buzău şi C., reprezentând prejudiciu principal rezultat în urma încheierii unor contracte de vânzare cumpărare între reclamantă şi pârâta S.C. D. S.R.L. Buzău, administrată de pârâtul C. şi suma de 221.548 RON reprezentând prejudiciul accesoriu, produs ca urmare a acordării fostului angajat, pârâtul B., a unor bonusuri pentru munca prestată în cadrul societăţii.

Din actele cauzei rezultă că, invocând o pretinsă coparticipare procesuală pasivă, reclamanta A. S.A. a învestit Tribunalul Galaţi, secţia I civilă cu trei capete de cerere, prin care s-a urmărit recuperarea, de la cei trei pârâţi, a trei pretinse prejudicii, constând în diferenţă de preţ, discount şi bonusuri pentru munca prestată.

Raportat la motivele de fapt invocate prin cererea de chemare în judecată şi la celelalte acte de procedură îndeplinite în cauză de către reclamantă, se constată că aceasta susţine că pretinsul prejudiciu i-ar fi fost produs prin coroborarea tuturor actelor concrete imputate ce au fost generate de înţelegerea prealabilă dintre toţi trei, de natură ilicită.

Aşadar, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea, printre altele, pe art. 1369 şi art. 1382 C. civ., conform cărora, sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă, cât şi cei care l-au ajutat în orice fel pe altul să pricinuiască un prejudiciu.

Se apreciază însă, în raport şi de temeiurile juridice distincte invocate de reclamantă în raport de faptele imputate pârâţilor, că nu intervine prorogarea de competenţă în favoarea secţiei specializate în materia litigiilor de muncă, aceasta putând soluţiona doar litigii decurgând din raporturile de muncă.

Se reţine, astfel, că temeiurile juridice sunt distincte faţă de pretenţiile formulate în contradictoriu cu trei pârâţi, pentru primul fiind incidente dispoziţiile legale decurgând din raporturile de muncă, în timp ce pentru ceilalţi doi pârâţi sunt incidente dispoziţiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

Or, în aceste condiţii, demersul judiciar al reclamantei vizează mai multe capete principale de cerere având cauze diferite.

În acest context, se reţine că pârâţilor S.C. D. S.R.L., C. şi B. li se impută o faptă prejudiciabilă, compusă din acte materiale distincte ale fiecăruia dintre ei.

Chiar dacă prin cererea de chemare în judecată se invocă o înţelegere frauduloasă prealabilă care ar fi generat întreaga pagubă pretinsă, respectiv că primii doi pârâţi, prin modalitatea lor de a acţiona, l-au ajutat pe cel de al treilea să pricinuiască prejudiciul de care a beneficiat personal, această situaţie nu este de natură a atrage competenţa specializată a secţiei/completului specializate/specializat în litigii de muncă.

Astfel, se constată că există raporturi de muncă doar între reclamantă şi pârâtul B., fiind încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x/04.08.2008, astfel că, doar în ceea ce-l priveşte pe acest pârât se pune problema antrenării răspunderii contractuale în temeiul dispoziţiilor art. 254 din Codul muncii, pe când în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi doi pârâţi se constată că nu există raporturi de muncă, astfel că se poate pune în discuţie răspunderea civilă delictuală în temeiul dispoziţiilor art. 1349 C. civ.

Prin urmare, se constată că în cazul capetelor II şi III, care vizează pretenţiile formulate împotriva pârâţilor S.C. D. S.R.L. Buzău şi C., supuse analizei, nu sunt aplicabile dispoziţiile Codului muncii, drepturile şi obligaţiile acestor părţilor din proces nedecurgând din raporturi juridice de muncă.

Astfel, raportat la faptul că cererea de antrenare a răspunderii contractuale a pârâtului B. se întemeiază pe contractul individual de muncă încheiat de acesta cu reclamanta, în timp ce pârâţii S.C. D. S.R.L. şi C. nu sunt angajaţi în raporturi de muncă derulate cu respectiva persoană juridică, invocându-se răspunderea civilă delictuală a acestora, se apreciază că nu poate fi atrasă competenţa materială a completului specializat în materia litigiilor de muncă.

În aceste condiţii, răspunderea celor doi pârâţi este reglementată de dispoziţiile art. 1349 C. civ., fiind vorba de o răspundere civilă delictuală, conform celor afirmate în cererea de chemare în judecată, competenţa materială funcţională revenind astfel unei secţii sau complet civil şi nu unei secţii sau complet de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Nu se poate reţine, totodată, că reclamanta ar fi uzat de dreptul său de alegere a instanţei care soluţionează litigiul în situaţia competenţei teritoriale de ordin privat. Se observă că reclamanta a învestit secţia specializată în materia litigiilor de muncă pe considerentul că primul pârât este chemat în judecată în calitate de salariat susţinând că pretenţiile ce îi vizează pe ceilalţi doi pârâţi sunt accesorii primului petit.

În consecinţă, se observă că reclamanta a invocat prorogarea de competenţă în favoarea secţiei specializate, nesusţinând că prima instanţă învestită cu soluţionarea litigiului ar fi competentă în raport de locul producerii prejudiciului.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2021.