Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 540/2021 AI generated

Appeal annulled for undeveloped cassation grounds; appellate success-fee ruling stands.

Case Number Decizia nr. 540/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal (recurs) filed by the claimant company, with no further appeal, thereby upholding the Court of Appeal Constanța's decision of 25 September 2019, which had partially granted the initial claim by ordering the defendant to pay 227,946.44 RON (VAT on the success fee), but had rejected the claims for the remaining 150,505.68 RON success fee and for contractual penalty interest. The underlying dispute arose from a 2009 consultancy contract, where the claimant sought payment of the balance of an invoice, a success fee calculated as 6% of the financing approved by the Environmental Fund Administration (17,852,542.10 RON), and penalties; the appellate court had determined the success fee based on the sum actually accessed (15,829,613.76 RON) rather than the approved amount. The High Court annulled the appeal because, although the claimant invoked the cassation ground under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code, it failed to properly develop the grounds by identifying specific legal provisions allegedly violated or showing how the appellate court misapplied substantive contract-interpretation rules, instead merely re-asserting its preferred contractual interpretation, thereby rendering the appeal inadequately reasoned under Articles 486(1)(d) and 489(2) of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 1073 din C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; Appeal annulled for undeveloped cassation grounds; appellate success-fee ruling stands: The underlying dispute arose from a 2009 consultancy contract, where the claimant sought payment of the balance of an invoice, a success fee calculated as 6% of the financing approved by the Environmental Fund Administration (17,852,542.10 RON), and penalties; the appellate court had determined the success fee based on the sum actually accessed (15,829,613.76 RON) rather than the approved amount. The High Court annulled the appeal because, although the claimant invoked the cassation ground under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code, it failed to properly develop the grounds by identifying specific legal provisions allegedly violated or showing how the appellate court misapplied substantive contract-interpretation rules, instead merely re-asserting its preferred contractual interpretation, thereby rendering the appeal inadequately reasoned under Articles 486(1)(d) and 489(2) of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
grounds for cassation standing to appeal Civil Procedure Code procedural requirement interpretation of a judgment payment of fee

Cited Legislation

AI generated
art. 1073 din C. civ
969 şi art. 1073 din C. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 493 alin. (2) C. proc. civ
2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
art. 493 alin. (3) C. proc. civ
Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 10 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă a dispus comunicarea raportului către părţi, pentru ca acestea să depună punct de vedere, potrivit dispoziţiilor art.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., nulitatea recursului, reţinută prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, urmează a anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A.
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
Ground for the nullity sanction because the stated grounds did not fall within the cassation grounds of Art. 488.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Basis for the annulment of the appeal in the filtering chamber.

Art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Ground for the nullity sanction because the stated grounds did not fall within the cassation grounds of Art. 488.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 martie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 19 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. ŞI B. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., obligarea acesteia la plata următoarelor sume: 227.946,44 RON, reprezentând rest de achitat din factura fiscală nr. x/06.11.2015, scadentă şi neachitată, emisă în temeiul contractului de consultanţă nr. x/31.08.2009; 150.505,68 RON (121.375,70 RON + TVA) rest din onorariul de succes datorat de către pârâtă conform contractului de consultanţă; 1505 RON, reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 150,50 RON (0,1% din obligaţia de plată) pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, pentru perioada cuprinsă între 22.09.2014 - 03.10.2014, reprezentând 10 zile lucrătoare de la scadenţa obligaţiei de plată privind onorariul de succes; penalităţi de întârziere în cuantum de 1505 RON pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere (1% din cuantumul onorariului de succes restant), începând cu 06.10.2014 (a 11-a zi lucrătoare de la data scadenţei obligaţiei de plată privind restul din onorariul de succes datorat) şi până la data achitării integrale a debitului restant. Totodată, reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969 şi art. 1073 din C. civ. de la 1864.

Prin întâmpinare, pârâta C. S.R.L. a solicitat admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte pretenţiile formulate de reclamantă şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii ca fiind prescrisă. Pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată cu obligarea reclamntei la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de soluţionarea cauzei.

Prin încheierea din 3 octombrie 2017, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a pus în vedere reclamantei ca, până la termenul de judecată acordat din 28 noiembrie 2017, să facă precizări cu privire la cuantumul onorariului de succes solicitat, capătul principal de cerere, la penalităţile de întârziere solicitate şi dacă această creanţă solicitată prin acţiunea principală a mai fost pusă în discuţie.

Prin cererea precizatoare depusă la 17 noiembrie 2017, reclamanta a arătat că a solicitat obligarea pârâtei la plata a 6% din suma de 17.852.542,10 RON şi a TVA-ului aferent onorariului de succes.

În ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, a precizat că solicită o diferenţă a onorariului de succes în cuantum total de 150.505,68 RON (121.375,70 RON + TVA).

În ceea ce priveşte cel de-al treilea şi cel de al patrulea capăt de cerere, reclamanta a arătat că acestea vizează penalităţile de întârziere contractuale datorate de pârâtă pentru suma de 150.505,68 RON.

Prin concluziile scrise depuse la 12 februarie 2018, pârâta C. S.R.L. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de soluţionarea cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 1848 din 12 decembrie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de ordonanţa nr. 1493 din 26.05.2015 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în dosar nr. x/2015, ca neîntemeiată. Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată la data de 17.11.2017, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. ŞI B. S.R.L., prin administrator special Ing. D. şi administrator judiciar C.I.I. E., solicitând admiterea apelului şi modificarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 424 din 25 septembrie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul reclamantei şi a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că, a admis, în parte, acţiunea; a dispus obligarea intimatei-pârâte C. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 227.946,44 RON, reprezentând T.V.A. aferent onorariului de succes în sumă de 949.776,82 RON; a respins capătul doi de cerere privind plata pretenţiei în cuantum de 150.505,68 RON, reprezentând rest onorariu de succes, ca nefondat; a respins capetele trei şi patru din cerere privind plata penalităţilor de întârziere, ca nefondate; a dispus obligarea intimatei-pârâte la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 5663,92 RON, reprezentând cheltuieli de judecată achitate în primă instanţă.

Împotriva deciziei civile nr. 424 din 25 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, apelanta-reclamantă A. ŞI B. S.R.L., prin administrator special Ing. D. şi administrator judiciar C.I.I. E. a declarat, la 25 martie 2020, în termen legal, recurs, solicitând admiterea căii de atac şi modificarea, în parte, a deciziei recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

După expunerea situaţiei de fapt şi a parcursului situaţiei litigioase dintre părţi, recurenta menţionează că instanţa de apel i-a respins pretenţiile care vizau obligarea pârâtei la plata diferenţei din onorariul de succes şi a penalităţilor de întârziere aferente, pe baza unei greşite interpretări a prevederilor contractului şi a voinţei părţilor.

În dezvoltarea motivului de recurs, se arată că, aşa cum rezultă din adresa AFM nr. x/21.02.2011 (care se află la dosarul cauzei), AFM i-a aprobat pârâtei o finanţare în cuantum de 17.852.542,10 RON, intimata-pârâtă având acces la toată această finanţare, pe care putea să o încaseze integral, iar această finalitate a depins exclusiv de modul în care pârâta a înţeles să implementeze proiectul.

După evocarea dispoziţiilor art. 5.1., art. 9.3. şi art. 9.4. din contractul de consultanţă nr. x/31.08.2009, recurenta arată că părţile au înţeles să raporteze onorariul de succes la valoarea finanţării pe care AFM i-a aprobat-o intimatei-pârâte, indiferent dacă pârâta alegea să renunţe, în tot sau în parte, la aceasta. Menţionează recurenta că, şi dacă intimata-pârâtă ar fi refuzat semnarea contractului de finanţare, ceea ce ar fi echivalat cu pierderea întregii finanţări obţinute, tot ar fi fost obligată să achite onorariul de succes, astfel că este irelevantă suma pe care, în final, pârâta ar fi încasat-o efectiv.

Mai arată că aceeaşi idee se desprinde şi din prevederile actului adiţional nr. x/31.08.2009, prin care părţile au convenit termene clare de plată a onorariului de succes (până la 15.06.2012 şi 16.09.2012), indiferent dacă intimata-pârâtă ar fi reuşit să acceseze finanţarea aprobată de AFM până la respectivele termene.

Mai arată că, în implementarea contractului de finanţare încheiat cu AFM, din finanţarea de 17.852.542,10 RON care i-a fost aprobată, intimata-pârâtă a accesat doar suma de 15.829.613,76 RON, fiind suma pe care AFM i-a achitat-o conform cererilor sale de plată.

În cele ce urmează, recurenta-reclamantă susţine că, pe baza unei interpretări greşite a prevederilor contractuale, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut că onorariul de succes se determină în raport de suma de 15.829.613,76 RON, care, în fapt, nu reprezintă finanţarea pe care AFM i-a aprobat-o intimatei-pârâte, ci suma pe care aceasta a accesat-o efectiv din finanţarea aprobată. Însă, arată recurenta, această opţiune a intimatei-pârâte, de a renunţa la o parte din finanţarea pe care a obţinut-o, nu o exonerează de plata integrală a onorariului de succes, aşa cum este prevăzut expres în contract.

Mai mult, arată că părţile au agreat în mod expres în Actul adiţional nr. x/22.08.2011 (art. 12) că, şi în situaţia în care intimata-pârâtă ar fi renunţat la toată finanţarea obţinută, tot ar fi fost obligată la plata onorariului de succes raportat la suma de 17.852.542,10 RON care i-a fost aprobată de AFM.

În altă ordine de idei, recurenta afirmă că, pentru situaţia în care, din diverse motive, intimatei-pârâte i-ar fi fost retrasă o parte din finanţarea de 15.829.613,76 RON pe care a accesat-o de la AFM, părţile au avut în vedere şi această circumstanţă, sens în care au reglementat în mod expres şi astfel de situaţii în actul adiţional nr. x/22.08.2011 (art. 13).

În încheiere, recurenta-reclamantă conchide în sensul că, pe baza aplicării greşite a normelor de drept material referitoare la interpretarea contractelor şi a celor referitoare la forţa obligatorie a contractelor, instanţa de apel a reţinut greşit că onorariul de succes pe care intimata-pârâtă îl datorează recurentei se determină în raport de suma pe care aceasta a încasat-o efectiv de la AFM, respingând, astfel, solicitările recurentei-reclamante de obligare la plata diferenţei de onorariu de succes şi a penalităţilor de întârziere aferente.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 3 iunie 2020, fără ca aceasta să depună întâmpinare.

Prin rezoluţia completului, s-a dispus, în baza art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 10 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă a dispus comunicarea raportului către părţi, pentru ca acestea să depună punct de vedere, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din Cod.

Raportul a fost comunicat părţilor la 18 noiembrie 2020, respectiv, la 19 şi 20 noiembrie 2020, respectiv, la 31 iulie 2020, conform dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs.

Niciuna din părţi nu a înţeles să îşi manifeste poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere faţă de raportul comunicat.

Prin rezoluţia din 28 decembrie 2020, în baza art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ., s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului în completul de filtru la data de 9 martie 2021.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., nulitatea recursului, reţinută prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, urmează a anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. ŞI B. S.R.L., prin administrator special D. şi administrator judiciar C.I.I. E., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie. În consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât acele critici privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

În speţă, recurenta-reclamantă, deşi a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a relevat nicio dispoziţie de drept material pe care instanţa de apel să o fi omis de la aplicare sau să o fi aplicat greşit.

Astfel, deşi recurenta afirmă că decizia atacată ar fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, făcând referire la aplicarea greşită a normelor de drept material privind interpretarea contractelor şi a voinţei părţilor, precum şi la cele referitoare la forţa obligatorie a contractelor, aceasta nu aduce nicio critică propriu-zisă deciziei instanţei de apel, ci se limitează la a susţine că, pe baza unei interpretări greşite a prevederilor contractuale, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, au reţinut că onorariul de succes se determină în raport de suma pe care intimata-pârâtă a accesat-o efectiv din finanţarea aprobată, şi nu raportat la finanţarea pe care AFM a aprobat-o, fără a face referire, însă, la argumentele instanţei de apel şi fără a arăta care sunt aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate şi care sunt textele legale încălcate.

Totodată, nu se poate considera că afirmaţiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs, privind conţinutul clauzelor şi ipotezele de interpretare ale acestora reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale cu care ar intra în conflict, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Aşadar, în loc să combată efectiv raţionamentul instanţei de apel, recurenta nu face altceva decât să aducă în atenţia instanţei de recurs interpretarea clauzelor contractuale în maniera proprie, prezentată deja în faţa instanţelor devolutive.

Or, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, adică fără posibilitatea de a se determina o nouă judecată în fond a pricinii, în care instanţa de recurs examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să îşi exprime nemulţumirea în condiţiile stabilite de lege.

Aşa fiind, susţinerile recurentei prezentate drept motive de recurs nu conţin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa Curţii de Apel Constanţa şi care şi-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, astfel încât acestea nu pot constitui o motivare legală a recursului.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. au fost invocate formal, în condiţiile în care simpla afirmaţie privind încălcarea de către instanţa de apel a regulilor de drept material referitoare la interpretarea contractelor şi cele referitoare la forţa obligatorie a contractelor pentru părţile sale nu reprezintă o motivare a recursului în acord cu exigenţele textului legal.

Reţinând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei nu vizează considerentele reţinute de Curtea de Apel Constanţa în motivarea deciziei pronunţate, care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că autoarea recursului nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. ŞI B. S.R.L., prin administrator special D. şi administrator judiciar C.I.I. E., împotriva deciziei civile nr. 424 din 25 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. ŞI B. S.R.L., prin administrator special D. şi administrator judiciar C.I.I. E., împotriva deciziei civile nr. 424 din 25 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 martie 2021.