Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 529/2021 AI generated

Quashing of annulment action against arbitral fee refusal; case remanded for fee verification

Case Number Decizia nr. 529/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court admitted the appeal, quashed the Court of Appeal’s judgment dismissing the annulment action, and remanded the case to the Prahova Tribunal, effectively ruling in favor of the applicant-company who challenged the arbitral decision regarding fees. The dispute arose when a commercial arbitral tribunal admitted an exception of lis pendens and referred the underlying contractual claim to the Dâmbovița Tribunal, while simultaneously rejecting the applicant’s request for the refund of advanced arbitration costs; the applicant then filed an action for annulment under Article 608 of the Code of Civil Procedure. The Supreme Court held that the lower courts erred in law by treating the request as an action for the annulment of an arbitral award, whereas the tribunal had not rendered a substantive award on the merits but had instead disinvested itself; consequently, the request constituted a petition for verification of arbitration expenses under Articles 598 and 547 of the Code of Civil Procedure, not an annulment action under Article 608. The decisive legal basis was the principle of the judge’s active role to recharacterize the legal nature of a request (Article 22(4) CPC) and the specific jurisdiction for verifying arbitration costs, leading to the quashing of the lower court’s rejection and the remittal for proper analysis of the fee refund.

Legislator headnote

AI generated

art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ, art. 608 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 596 C. proc. civ; Quashing of annulment action against arbitral fee refusal; case remanded for fee verification: Prin întâmpinare, pârâta C. S.R.L. - Sucursala Ulmi a invocat inadmisibilitatea acţiunii în anulare, arătând că încheierea pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova în dosarul nr. x/2018 nu este susceptibilă de a fi atacată în condiţiile art. 608 din C. proc. civ., întrucât, prin respectiva încheiere nu s-a tranşat fondul cauzei, ci s-a dispus admiterea excepţiei litispendenţei în raport cu litigiul ce face obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Dâmboviţa, astfel încât, această hotărâre nu reprezintă o sentinţă arbitrală.

Keywords

AI generated
annulment of arbitral award Civil Procedure Code commercial arbitration legal fees matter in dispute arbitrator appointment

Cited Legislation

AI generated
art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ.
art. 608 din C. proc. civ
x/2018 nu este susceptibilă de a fi atacată în condiţiile art. 608 din C. proc. civ., întrucât, prin respectiva încheiere nu s-a tranşat fondul cauzei, ci s-a dispus admiterea excepţiei litispendenţei în raport cu litigiul ce face obiectul dosarului nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
art. 493 alin. (3) C. proc. civ
Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 30 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art.
art. 596 C. proc. civ
Încheierea din 16 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Arbitral a fost atacată de către recurentă, criticile sale fiind subscrise în mod exclusiv dispoziţiei prin care s-a respins cererea de restituire a cheltuielilor avansate în temeiul art. 596 C. proc. civ.
art. 603 C. proc. civ
Prin urmare, rezultă că instanţa de fond nu a fost învestită cu o acţiune în anulare hotărâre arbitrală câtă vreme Tribunalul Arbitral nu a pronunţat o hotărâre arbitrală în sensul prevăzut de art. 603 C. proc. civ.
art. 598 C. proc. civ
497 din acelaşi cod, raportat la art. 598 şi art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 martie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, reclamanta A. S.R.L. - în insolvenţă, prin administrator judiciar B. - Filiala Bucureşti a solicitat obligarea pârâtelor C. S.R.L. - Sucursala Ulmi, reprezentant al liderului Asocierii dintre C. - D. - E. S.R.L. (fostă F. S.R.L.) - G. S.R.L. şi Asocierea C. - D. - E. S.R.L. (fostă F. S.R.L.) - G. S.R.L. prin C. S.R.L. - Sucursala Ulmi la plata debitului restant în sumă de 916.458,70 RON, compusă din 459.050,03 RON, reprezentând debit principal, cât şi suma de 457.408,67 RON, reprezentând penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere calculate în temeiul art. 6.2 din Contractul de prestări servicii încheiat la data de 22.12.2014.

Prin încheierea din 16 octombrie 2018, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova a admis excepţia de litispendenţă şi a dispus trimiterea cauzei la dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Dâmboviţa. Totodată, prin aceeaşi încheiere, a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. - în insolvenţă, prin administrator judiciar B. - Filiala Bucureşti de restituire a taxei arbitrale, motivat de faptul că nu se încadrează în dispoziţiile art. 8 din Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale.

Împotriva încheierii din 16 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova în dosar nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. - în insolvenţă, prin administrator judiciar B. - Filiala Bucureşti, a formulat acţiune în anulare, solicitând anularea în parte a hotărârii atacate şi, rejudecând, admiterea cererii sale de restituire a taxei arbitrale în cuantum de 13.285,85 RON.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ.

Prin întâmpinare, pârâta C. S.R.L. - Sucursala Ulmi a invocat inadmisibilitatea acţiunii în anulare, arătând că încheierea pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova în dosarul nr. x/2018 nu este susceptibilă de a fi atacată în condiţiile art. 608 din C. proc. civ., întrucât, prin respectiva încheiere nu s-a tranşat fondul cauzei, ci s-a dispus admiterea excepţiei litispendenţei în raport cu litigiul ce face obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Dâmboviţa, astfel încât, această hotărâre nu reprezintă o sentinţă arbitrală.

Prin sentinţa nr. 1 din 13 februarie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare invocată de pârâta C. S.R.L. - Sucursala Ulmi şi, totodată, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. - Filiala Bucureşti, împotriva încheierii din 16 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L. - Sucursala Ulmi, reprezentant al liderului Asocierii dintre C. - D. - E. S.R.L. (fostă F. S.R.L.) - G. S.R.L. şi Asocierea C. - D. - E. S.R.L. (fostă F. S.R.L.) - G. S.R.L. prin C. S.R.L. - Sucursala Ulmi.

La 19 aprilie 2019, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. - Filiala Bucureşti a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 1 din 13 februarie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

După expunerea pe scurt a istoricului litigiului, în motivare, autoarea recursului susţine că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită şi încălcarea normelor imperative ale art. 8 din Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale, arătând că, în mod greşit, curtea de apel a respins cererea în anulare, pe motiv că aceasta nu se încadrează în dispoziţiile art. 8 din Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale întrucât, în cauză, nu ar fi vorba de o declinare de competenţă la un alt organ jurisdicţional sau instanţă de judecată pentru a se restitui 50% din taxa arbitrală achitată iniţial.

De asemenea, apreciază că instanţa, în mod greşit, a reţinut că reclamanta a introdus acţiunea în mod abuziv la Curtea de Arbitraj, fără ca în contract să existe o clauză arbitrală, fiind vorba de contracte şi subcontracte în materia achiziţiilor publice şi că acestea nu se soluţionează pe calea arbitrajului, existând o legislaţie specială în acest sens.

Recurenta susţine că, în primul rând, contractul din 22.12.2014, din care a izvorât litigiul este un contract de prestări servicii, nu un contract de achiziţie publică, cum eronat a reţinut instanţa de fond, obiectul acestuia fiind "montaj fier fasonat, montare şi demontare cofraje şi turnare beton."

Pe de altă parte, arată că acelaşi contract conţine o clauză compromisorie la punctul 8.2, potrivit căreia "orice litigiu patrimonial decurgând din sau în legătură cu prezentul contract, inclusiv referitor la validarea, executarea ori încetarea efectelor lui se vor soluţiona prin Comisia de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, în conformitate cu Regulamentul şi Regulile de procedură arbitrale ale acesteia."

Prin urmare, consideră că nu a existat un abuz prin introducerea acţiunii la Curtea de Arbitraj Prahova.

Mai mult, arată că acţiunea a fost introdusă în paralel, atât la Tribunalul Dâmboviţa, cât şi la Curtea de Arbitraj Prahova, însă, datorită faptului că procedura din faţa Tribunalului Dâmboviţa s-a derulat mai repede şi că Tribunalul Dâmboviţa s-a declarat competent, în pofida existenţei clauzei compromisorii, Curtea de Arbitraj Prahova a fost determinată să constate litispendenţa, dezînvestindu-se.

În speţă, afirmă că tribunalul arbitral nu a soluţionat cauza pe fond, ci a admis excepţia litispendenţei, trimiţând dosarul la Tribunalul Dâmboviţa, ceea ce echivalează cu o dezînvestire.

Fiind o soluţie echivalentă cu cea a declinării de competenţă, recurenta consideră că sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale, impunându-se restituirea a cel puţin 50% din taxa arbitrală.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Ploieşti spre rejudecare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatelor-pârâte la 24 mai 2019, fără, însă, ca acestea să uzeze de dreptul de a depune întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 30 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Niciuna din părţi nu şi-a exercitat dreptul procedural de a formula punct de vedere faţă de raportul comunicat.

Prin încheierea completului de filtru din 10 noiembrie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B. - Filiala Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 1 din 13 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă şi, totodară, a prorogat soluţionarea excepţiei nulităţii recursului, stabilind termen de judecată la 9 martie 2021, ora 1000 în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, reclamanta A. S.R.L. - în insolvenţă, prin administrator judiciar B. - Filiala Bucureşti a înregistrat o cerere de arbitrare prin care a solicitat obligarea pârâtelor C. S.R.L. - Sucursala Ulmi, reprezentant al liderului Asocierii dintre C. - D. - E. S.R.L. (fostă F. S.R.L.) - G. S.R.L. şi Asocierea C. - D. - E. S.R.L. (fostă F. S.R.L.) - G. S.R.L. prin C. S.R.L. - Sucursala Ulmi la plata debitului restant în sumă de 916.458,70 RON, compusă din 459.050,03 RON, reprezentând debit principal, cât şi suma de 457.408,67 RON, reprezentând penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere calculate în temeiul art. 6.2 din Contractul de prestări servicii încheiat la data de 22.12.2014.

Faţă de împrejurarea că, pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamanta a înregistrat aceeaşi cerere având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia litispendenţei.

Potrivit celor consemnate în preambulul încheierii din 16 octombrie 2018, Tribunalul Arbitral a dat posibilitatea părţilor să depună note scrise, urmând să se pronunţe asupra excepţiei de litispendenţă, a cererii subsidiare, precum şi a cererii de restituire a taxei arbitrale, formulată de reclamantă la 16 octombrie 2018.

Prin încheierea din 16 octombrie 2018, Tribunalul Arbitral a admis excepţia de litispendenţă şi a dispus trimiterea cauzei la dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa.

Totodată, faţă de admiterea excepţiei de litispendenţă, Tribunalul Arbitral a respins prin aceeaşi încheiere cererea de restituire a taxei arbitrale solicitate de reclamantă, pe motiv că aceasta nu se încadrează în dispoziţiile art. 8 din Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale ale Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova.

În soluţionarea acţiunii în anulare, Curtea de Apel Ploieşti a respins acţiunea în anulare formulată de recurenta din litigiul pendinte, reţinând că, în mod corect, Tribunalul Arbitral a respins cererea de restituire a taxei arbitrale, pe considerentul că, în cauză, nu este vorba de o declinare de competenţă pentru a se restitui 50% din taxa arbitrală achitată iniţial.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că a fost învestită cu o acţiune în anulare hotărâre abitrală, întrucât, prin hotărârea pronunţată, Tribunalul Arbitral s-a dezînvestit în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, reţinând intervenirea excepţiei de litispendenţă şi a respins cererea formulată de reclamantă de restituire a taxei arbitrale.

Încheierea din 16 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Arbitral a fost atacată de către recurentă, criticile sale fiind subscrise în mod exclusiv dispoziţiei prin care s-a respins cererea de restituire a cheltuielilor avansate în temeiul art. 596 C. proc. civ. pentru organizarea şi desfăşurarea arbitrajului.

Prin urmare, rezultă că instanţa de fond nu a fost învestită cu o acţiune în anulare hotărâre arbitrală câtă vreme Tribunalul Arbitral nu a pronunţat o hotărâre arbitrală în sensul prevăzut de art. 603 C. proc. civ.

În aceste condiţii, cererea reclamantei privind restituirea cheltuielilor arbitrale se constituie într-o veritabilă cerere de verificare a cheltuielilor arbitrale, de competenţa tribunalului în circumscripţia căruia se află instanţa arbitrală care a dispus avansarea cheltuielilor arbitrale, potrivit art. 598 C. proc. civ., raportat la art. 547 C. proc. civ.

Aşadar, luând în considerare faptul că respectivele cheltuieli au fost avansate în baza unor măsuri dispuse de Tribunalul Arbitral care, prin încheierea din 16 octombrie 2018, s-a dezînvestit în modalitatea mai sus arătată, atât Tribunalul Arbitral, cât şi instanţa de fond, ar fi trebuit să dea calificarea corectă cererii cu care a fost sesizat Tribunalul Arbitral şi să constate că, fiind vorba de cheltuieli avansate în baza unor măsuri pe care această entitate le-a dispus, după care s-a dezînvestit în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, partea urmărea, de fapt, restituirea respectivelor cheltuieli, motiv pentru care, o astfel de cerere trebuia analizată din această perspectivă, fiind incidente dispoziţiile art. 598 C. proc. civ.

Cum, în virtutea principiului rolului activ al judecătorului prevăzut de art. 22 alin. (4) C. proc. civ., instanţa de fond trebuia să restabilească calificarea juridică a cererii deduse judecăţii, chiar dacă partea i-a dat o altă denumire, Înalta Curte constată incidenţa motivului de nelegalitate reglementat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. cu referire la art. 497 din acelaşi cod, raportat la art. 598 şi art. 547 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B. - Filiala Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 1 din 13 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, pe care o va casa şi va trimite cauza, spre soluţionare, Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B. - Filiala Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 1 din 13 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Casează sentinţa nr. 1 din 13 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă şi trimite cauza, spre soluţionare, Tribunalului Prahova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 martie 2021.