Cassation appeal annulled for failure to substantiate illegality grounds in contractual guarantee and credit monitoring dispute

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 31 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. (B.) a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâtul la plata sumei de 417.877,20 RON, reprezentând 80% din soldul restant în sumă de 522.346,50 RON al creditului acordat societăţii C. S.R.L. prin contractul de credit nr. x din 15 iulie 2013, modificat prin actul adiţional nr. x din 9 septembrie 2013 şi actul adiţional nr. x din 9 octombrie 2013, suma la garantarea căreia pârâtul s-a obligat în mod irevocabil şi necondiţionat, şi la plata dobânzii legale penalizatoare la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 8 puncte procentuale, calculată de la 26 iunie 2018 (data respingerii cererii de plată) până la data achitării integrale a acesteia, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civila nr. 3645/2018 din 5 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1237 din 9 iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta A. S.A., a schimbat sentinţa apelata, în sensul că a admis acţiunea, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 417.887,20 RON debit principal şi a dobânzii legale penalizatoare (la nivelul dobânzii de referinţă plus 8 puncte procentuale) aferente debitului principal, începând cu 26 iunie 2018 şi până la data achitării integrale a acestuia şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 22.658 RON cheltuieli de judecată în primă instanţă şi apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B., solicitând admiterea căii de atac formulate, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurentul-pârât susţine că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material statuate de art. 1270, art. 1266, art. 1268 alin. (3), art. 1170 şi art. 2315 C. civ.. Mai susţine că au fost nesocotite prevederile convenţiei nr. 143/2011 încheiate între părţi, respectiv art. 8.1, despre care curtea de apel a reţinut că reglementează o obligaţie de diligenţă, şi nu una de rezultat.

Autorul căii de atac afirmă că intimata-reclamantă nu a dovedit acelaşi grad de diligenţă în relaţia cu debitorul în cauză şi că lipsa sa de reacţie a determinat o monitorizare defectuoasă a creditului şi face trimitere la înscrisurile din dosar. Apreciază că neîndeplinirea obligaţiei de monitorizare reprezintă o încălcarea a mandatului acordat şi duce la un dezechilibru între prestaţiile părţilor şi că sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi angajată răspunderea civilă contractuală a intimatei, în temeiul dispoziţiilor art. 1350 C. civ.

Recurentul-pârât şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că soluţia preconizată este aceea de anulare a recursului.

Prin încheierea din 16 septembrie 2020 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Prin punctul de vedere formulat, recurentul-pârât a arătat că nu este de acord cu concluziile raportului.

S-a fixat termen în vederea examinării recursului la 13 februarie 2021, termen care a fost preschimbat la 24 februarie 2021, în contextul adoptării unor măsuri de protecţie în scopul prevenirii unor eventuale situaţii generate de pandemia de COVID-19.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Recurentul-pârât a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care este incident atunci când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Deşi prin memoriul de recurs se invocă nerespectarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 1270 (forţa obligatorie a contractului), art. 1266 (interpretarea după voinţa concordantă a părţilor), art. 1268 alin. (3) (interpretarea clauzelor îndoielnice), art. 1170 (buna-credinţă) şi art. 2315 C. civ. (liberarea fideiusorului prin fapta creditorului), în concret autorul căii de atac critică modul în care instanţa de apel a interpretat prevederile art. 8.1 din contract, a apreciat asupra modului în care intimata-reclamantă şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi a stabilit natura juridică a obligaţiei de monitorizare a creditului ca fiind o obligaţie de diligenţă.

Autorul căii de atac nu dezvoltă critici de nelegalitate din care să rezulte în ce constă aplicarea greşită a legii raportat la obiectul cauzei, iar instanţa de recurs nu poate reanaliza clauzele contractuale în discuţie şi nici nu poate reevalua situaţia de fapt. Recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu se poate rejudeca fondul şi se pot analiza exclusiv aspectele de nelegalitate, nu şi cele de netemeinicie.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurentul-pârât nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod şi, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-pârât Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. împotriva deciziei civile nr. 1237 din 9 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - I.F.N. împotriva deciziei civile nr. 1237 din 9 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2021.