Inadmissibility of cassation for failure to articulate legal error in guarantee payment dispute

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 10 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN (B.) a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâta la plata sumei de 1.479.429,91 RON, reprezentând garanţia acordată de B. pentru creditele de care a beneficiat societatea C. S.R.L. şi să oblige pârâta la plata dobânzii legale, calculată de la 11 martie 2014 şi până la data plăţii.

Prin sentinţa civila nr. 3848/2017 din 23 octombrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.A. Prin cererea de apel, reclamanta şi-a diminuat pretenţiile la suma de 1.337.254,29 RON.

Prin decizia civilă nr. 2646 din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta A. S.A., a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea aşa cum a fost precizată şi a obligă pârâta B. la plata către reclamantă a sumei de 1.337.254,29 RON, precum şi la plata dobânzii legale aferente, de la 11 martie 2014 până la data plăţii efective.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-pârâtă susţine că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 1266, art. 1267, art. 1170, art. 1270 şi art. 1272 C. civ., convenţia părţilor fiind deturnată de la scopul pentru care a fost încheiată. Se apreciază că în mod greşit a reţinut curtea de apel că obligaţia intimatei-reclamante referitoare la depunerea documentelor necesare aprobării cererii de plată a garanţiilor este îndeplinită prin prezentarea biletelor la ordin avalizate de asociatul unic al beneficiarului garanţiilor. Autoarea căii de atac afirmă că nici considerentele prin care s-a reţinut că verificarea condiţiilor de plată trebuie să se facă la momentul încheierii contractului de garantare, şi nu la momentul cererii de plată, şi nici cele referitoare la semnificaţia emiterii confirmărilor de garantare nu sunt corecte şi încalcă dispoziţiile convenţiei, cu nerespectarea voinţei comune a părţilor.

Se mai susţine că decizia nu este motivată deoarece curtea de apel reia susţinerile intimatei fără a le analiza şi fără a arăta de ce a înlăturat de la aplicare art. 3.1.2 lit. c) din convenţie şi cum a ajuns la concluzia că voinţa părţilor a fost aceea de a se constitui o garanţie personală a unei persoane fizice, indiferent de denumirea juridică a acesteia. Nu este motivată nici afirmaţia referitoare la momentul verificării condiţiilor de plată a garanţiei.

În opinia recurentei-pârâte, curtea de apel nu a identificat în mod corect conţinutul raporturilor juridice dintre părţi, natura şi întinderea obligaţiilor şi nu a motivat în fapt şi în drept soluţia pronunţată.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea cererii de recurs faţă de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că soluţia preconizată este aceea de anulare a recursului.

Prin încheierea din 16 septembrie 2020 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata-reclamantă a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a solicitat anularea recursului. Prin punctul de vedere formulat, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului.

S-a fixat termen în vederea examinării recursului la 13 februarie 2021, termen care a fost preschimbat la 24 februarie 2021, în contextul adoptării unor măsuri de protecţie în scopul prevenirii unor eventuale situaţii generate de pandemia de COVID-19.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Din memoriul de recurs nu se desprind critici care să justifice nemotivarea deciziei atacate, partea neaducând argumente concrete în susţinerea cazului de casare invocat. Astfel, instanţa de recurs reţine că motivul de nelegalitate reglementat la pct. 6 al art. 488 din acelaşi cod a fost invocat formal deoarece autoarea căii de atac îşi exprimă de fapt nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a apreciat asupra cererii de apel şi a apărărilor formulate prin întâmpinare.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă formulează critici referitoare la nerespectarea de către instanţa de apel a prevederilor convenţiei de garantare şi invocă aplicarea greşită a art. 1266, art. 1267, art. 1170, art. 1270 şi art. 1272 C. civ.. Aceste texte de lege din materia contractului reglementează aspecte legate de buna-credinţă, interpretarea şi efectele contractului, enunţând principii generale de drept a căror respectare se impune în cazul oricărei convenţii. Autoarea căii de atac nu dezvoltă critici de nelegalitate din care să rezulte în ce constă aplicarea greşită a legii raportat la obiectul cauzei, ci solicită instanţei de recurs să reanalizeze apărările pe care le-a susţinut prin întâmpinare în stadiul procesual al apelului şi care se referă în esenţă la a stabili dacă prezentarea unui bilet la ordin avalizat înseamnă îndeplinirea de către intimata-reclamantă a obligaţiei de a pune la dispoziţia recurentei-pârâte un contract de fidejusiune conform prevederilor convenţiei de garantare încheiate între părţi.

Instanţa de recurs nu poate reanaliza clauzele contractuale în discuţie şi nici nu poate reevalua situaţia de fapt. Recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu se poate rejudeca fondul şi se pot analiza exclusiv aspectele de nelegalitate, nu şi cele de netemeinicie.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta-pârâtă nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că prin cererea de recurs nu au fost invocate critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., va da eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod şi, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN împotriva deciziei nr. 2646 din 18 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei nr. 2646 din 18 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2021.