Cassation annulled for failure to cite grounds in commercial lease cost dispute

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 16 iunie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei totale de 1.774.228,71 RON, din care 64.121,47 RON reprezentând chirie restantă, conform art. 2 din contractul de închiriere şi 1.710.107,24 RON, reprezentând cheltuieli de producţie, conform art. 4.2.2 din contractul de închiriere încheiat la 15 noiembrie 2012.

Prin sentinţa civilă nr. 2080 din 22 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea expertului de majorare a onorariului cu suma de 1.000 RON, în sarcina reclamantei, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă şi a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar C..

Prin decizia nr. 712/2019 din 17 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 6.786,57 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar C.., solicitând admiterea căii de atac formulate, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă susţine că decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale privind răspunderea contractuală, respectiv art. 1270 şi art. 1350 C. civ. şi face trimitere la art. 4.1, art. 4.2, art. 4.2.2 şi art. 4.2.3 din contract. Arată că, în ciuda notificărilor transmise, intimata-pârâtă nu a înţeles să îşi îndeplinească obligaţiile. În susţinerea motivelor de recurs, autoarea căii de atac detaliază cuantumul chiriei şi costurilor de producţie calculate conform clauzelor contractuale, sumele achitate de intimata-pârâtă şi cuantumul creanţei restante.

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că soluţia preconizată este aceea de anulare a recursului.

Prin încheierea din 16 septembrie 2020 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata-pârâtă a depus punct de vedere cu privire la raport prin care arată că achiesează la concluziile acestuia.

S-a fixat termen în vederea examinării recursului la 13 ianuarie 2021, termen care a fost preschimbat la 24 februarie 2021, în contextul adoptării unor măsuri de protecţie în scopul prevenirii unor eventuale situaţii generate de pandemia de COVID-19.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Prin memoriul de recurs se invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor legale privind răspunderea contractuală, respectiv art. 1270 (forţa obligatorie a contractului) şi art. 1350 C. civ. (răspunderea contractuală), dar în concret se face trimitere la prevederile contractului şi la aspecte de fapt, cum ar fi cuantumul chiriei şi costurilor de producţie calculate conform clauzelor contractuale, sumele achitate de intimata-pârâtă şi cuantumul creanţei restante.

Instanţa de recurs nu poate reanaliza probele administrate în cauză, nu poate reevalua situaţia de fapt şi nu poate da o altă interpretare prevederilor contractuale. Recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu se poate rejudeca fondul şi se pot analiza exclusiv aspectele de nelegalitate, nu şi cele de netemeinicie.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta-reclamantă nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. prin administrator judiciar C. împotriva deciziei nr. 712/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Faţă de soluţia de anulare a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va obliga recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. prin administrator judiciar C. la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a sumei de 6.761,72 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. prin administrator judiciar C. împotriva deciziei nr. 712/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. prin administrator judiciar C. la plata către intimata-pârâtă B. S.A. sumei de 6.761,72 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2021.