Appeal annulled as inadmissible; 2009 partnership contract challenges fail on merits.

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 14 iulie 2014 pe rolul Tribunalului Constanţa, sub nr. x/2014, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. prin administrator judiciar C. şi asociaţii D., a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de parteneriat nr. x din 6 mai 2009 încheiat între părţi, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia lipsei de interes, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin încheiere de şedinţă din 12 martie 2015, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în vederea timbrajului, a stabilit obiectul cererii de chemare în judecată la suma de 2.564.358,39 RON.

Prin încheiere de şedinţă din 14 mai 2015, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a unit cu fondul excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia lipsei de interes.

Prin sentinţa civilă nr. 1206 din 6 iulie 2017, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia lipsei de interes, invocate de pârâta B. S.R.L. prin întâmpinare şi a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 261/2019 din 22 mai 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a avut un raţionament contradictoriu prin care a reţinut că în cauză este vorba de un contract de franciză, deşi părţile nu au invocat această calificare, nu a făcut diferenţa între calitatea de broker şi calitatea de intermediar în asigurări şi nu a aprofundat noţiunea de intermediar prin raportare la codul CAEN al intimatei-pârâte.

Autoarea căii de atac arată că instanţa de apel a aplicat greşit normele referitoare la brokerii şi agenţii de asigurări şi pe cele referitoare la frauda la lege şi cauza ilicită şi, în consecinţă, a reţinut o situaţie de fapt greşită deoarece a situat motivele de nulitate invocate de recurentă în etapa executării contractului, şi nu la momentul încheierii sale.

În opinia recurentei, în mod greşit, curtea de apel a apreciat că natura juridică a contractului este aceea a unui contract de franciză şi că intimata-pârâtă are calitatea de intermediar şi a ignorat caracterul dependent şi subordonat al activităţii intimatei-pârâte faţă de recurenta-reclamantă. Se mai arată că instanţa de apel nu a ţinut cont nici de încălcarea de către intimata-pârâtă a principiului specialităţii capacităţii de folosinţă având în vedere că aceasta nu a fost niciodată autorizată ca agent de asigurări, ci numai ca broker de asigurări.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Pârâta B. S.R.L. prin administrator judiciar D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că soluţia preconizată este aceea de anulare a recursului.

Prin încheierea din 16 septembrie 2020 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Prin punctul de vedere formulat, recurenta-reclamantă a arătat că nu este de acord cu concluziile raportului.

S-a fixat termen în vederea examinării recursului la 13 februarie 2021, termen care a fost preschimbat la 24 februarie 2021, în contextul adoptării unor măsuri de protecţie în scopul prevenirii unor eventuale situaţii generate de pandemia de COVID-19.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Recurenta-reclamantă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Din memoriul de recurs nu se desprind critici care să justifice nemotivarea sau motivarea contradictorie a deciziei atacate, autoarea căii de atac invocând aceleaşi argumente pe care le supune analizei instanţei de recurs şi din perspectiva pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.. Susţinerea aceleaşi părţi în sensul că instanţa nu a fost învestită cu analiza contractului de parteneriat din perspectiva caracteristicilor juridice ale francizei şi că acest aspect nu a fost pus în discuţia părţilor nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate deoarece instanţa de recurs nu poate reveni asupra situaţiei de fapt şi nu poate reinterpreta conţinutul înscrisurilor depuse cu titlu de probe.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă nelegalitatea deciziei raportat la modul în care instanţa de apel a reţinut calitatea de intermediar a intimatei-pârâte şi natura juridică de franciză a contractului de parteneriat. Raportat la aceste critici, se cere instanţei de recurs să constate că a fost încălcat principiul specialităţii capacităţii de folosinţă şi că au fost încălcate normele referitoare la la frauda la lege şi cauza ilicită întrucât intimata-pârâtă a acţionat exclusiv în scopul protejării propriilor interese şi a încălcate normele imperative în materie de asigurări.

Instanţa supremă reţine că aspectele menţionate în paragraful de mai sus se încadrează în situaţia de fapt, fiind legate în mod necesar de conţinutul clauzelor contractuale şi de modul în care s-au derulat raporturile juridice dintre părţi. Aceste chestiuni au fost deja analizate de instanţa de apel şi şi-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată.

Instanţa de recurs nu poate reevalua situaţia de fapt, recursul fiind o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu se poate rejudeca fondul şi se pot analiza exclusiv aspectele de nelegalitate, nu şi cele de netemeinicie.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta-reclamantă nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 261/2019 din 22 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 261/2019 din 22 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2021.