Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 469/2021 AI generated

Inadmissibility of extra-ordinary annulment complaint against filter panel decision dismissing appeal for formal defects.

Case Number Decizia nr. 469/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice rejected as inadmissible the constitutional complaint (contestație în anulare) filed by the applicant, thereby upholding the finality of the lower court's decision. The dispute concerned a challenge to a filter panel decision of the same court, which had previously dismissed the applicant's appeal as inadmissible due to formal defects under Article 493(5) of the Code of Civil Procedure. Relying on the principle of the legality of appeals established in Article 457 of the Code of Civil Procedure, the Court held that decisions rendered without a hearing for failing to meet formal requirements are not subject to any further remedies for reformation or annulment, including the constitutional complaint under Article 503(2)(2) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ, art. 508 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of extra-ordinary annulment complaint against filter panel decision dismissing appeal for formal defects: The dispute concerned a challenge to a filter panel decision of the same court, which had previously dismissed the applicant's appeal as inadmissible due to formal defects under Article 493(5) of the Code of Civil Procedure. Relying on the principle of the legality of appeals established in Article 457 of the Code of Civil Procedure, the Court held that decisions rendered without a hearing for failing to meet formal requirements are not subject to any further remedies for reformation or annulment, including the constitutional complaint under Article 503(2)(2) of the Code of Civil Procedure.

Keywords

AI generated
civil annulment article of civil procedure formal defects constitutional requirement principle of legality objection of unconstitutionality

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Establishes that decisions dismissing appeals for formal defects are not subject to any appeal, forming the main ground for rejecting the present complaint as inadmissible.

art. 508 alin. (1) C. proc. civ.

Serves as the procedural basis for the court's decision to reject the complaint in annulment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2021

Asupra contestaţiei în anulare, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 21 octombrie 2020, sub nr. x/2020, contestatorul A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 1857 din 18 octombrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Motivele invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Se susţine că dezlegarea dată prin decizia atacată recursului pe care contestatorul l-a formulat împotriva deciziei civile nr. 1229/A/2018 din 2 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, este rezultatul unor grave erori, omisiuni şi deficienţe existente în raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, acesta fiind respins în mod nelegal ca inadmisibil. Contestatorul mai arată că, deşi a formulat cerere de îndreptare eroare materială şi lămurire, erorile şi deficienţele nu au fost corectate.

Contestatorul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare prin care a invocat excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii contestaţiei în anulare. Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea contestaţiei în anulare formulate în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Contestaţia în anulare are ca obiect decizia civilă nr. 1857 din 18 octombrie 2019, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în complet de filtru, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 1229/A/2018 din 2 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2018.

Conform dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, acesta va fi respins printr-o decizia motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. Ca urmare, decizia pronunţată de completul de filtru, prin care a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 1229/A/2018 din 2 octombrie 2018, nu este supusă nici căilor de atac de reformare, nici căilor de atac de retractare (revizuire, contestaţie în anulare).

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., regulă ce are şi valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5). şi al art. 508 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1857 din 18 octombrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1857 din 18 octombrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2021.