Consumer credit fee clauses partly abusive; High Court declines jurisdiction, sends fee-clause appeal to Bucharest Court of Appeal

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti la 17 decembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa sa constate caracterului nul absolut şi abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 9 lit. b), c) si f) din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 925 din 17 iulie 2007; să dispună exonerarea pe viitor de la plata comisionului de administrare şi de urmărire riscuri; să dispună restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de acordare, comision de administrare şi comision de urmărire riscuri la care se va adăuga dobânda legală aferentă; cu cheltuieli de judecata.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii sub aspectul solicitărilor de modificare a modalităţii de calculare a nivelului dobânzii/comisioanelor, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a C. S.A., excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa restituirii sumelor încasate cu mai mult de 3 ani înaintea înregistrării cererii de chemare în judecată, iar, pe fond, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 4457 din 28 martie 2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 925 din 17 iulie 2007 la pct. 9 lit. b) (referitoare la comisionul de acordare a creditului), la pct. 9 lit. c) (referitoare la comisionul de administrare calculat la valoarea iniţială a creditului) şi la pct. 9 lit. f) (referitoare la comisionul de urmărire riscuri) şi, în consecinţă, a declarat nulitatea absolută a acestor clauze, a obligat pârâta să restituie reclamanţilor suma plătită în baza clauzei contractuale care prevede perceperea unui comision de acordare credit plus dobânda legală de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective, a obligat pârâta să restituie reclamanţilor sumele plătite de aceştia, până la 9 decembrie 2015, în baza clauzelor contractuale care prevăd perceperea unui comision de administrare şi unui comision de urmărire riscuri, plus dobânda legală de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective, a respins ca neîntemeiată cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta C. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1086 din 21 martie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă C. S.A., a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 9 lit. c) privind comisionul de administrare, obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, precum şi dobânda legală ca neîntemeiate, a menţinut restul dispoziţiilor primei instanţe şi a obligat intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs C. S.A., solicitând casarea în parte a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, cu cheltuieli de judecată. Cererea de recurs a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti, iar dosarul fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac susţine că soluţia prin care a fost constatat caracterul abuziv al clauzelor care reglementează comisionul de administrare şi urmărire riscuri a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a art. 4 din Legea nr. 193/2000 întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile statuate de această normă. Se arată că prevederile contractuale în discuţie se circumscriu obiectului principal al contractului, sunt redactate clar şi neechivoc şi au fost însuşite de intimaţii-reclamanţi prin semnarea contractului de credit. Recurenta-pârâtă afirmă că nici condiţia încălcării bunei-credinţe nu este îndeplinită şi că nu s-a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorilor, curtea de apel ignorând aceste aspecte.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului faţă de prevederile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului.

Prin notele scrise depuse la 7 martie 2018, intimaţii-reclamanţi au invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi au solicitat trimiterea cauzei spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

Prin încheierea de şedinţă de la 14 martie 2018, cauza a fost amânată în vederea discutării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 pct. 1 şi art. 483 alin. (4) teza I C. proc. civ., formulată de C. S.A.

Prin încheierea de şedinţă de la 23 mai 2018, instanţa supremă a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 483 alin. (4) teza I C. proc. civ. şi a suspendat judecata recursului până la pronunţarea Curţii Constituţionale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

La 19 noiembrie 2020, intimaţii-reclamanţi au solicitat repunerea pe rol a cauzei şi a fost fixat termen de judecată cu citarea părţilor la 13 ianuarie 2021, termen care a fost preschimbat pentru 24 februarie 2021.

Examinând, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de recurs, instanţa supremă reţine următoarele:

Obiectul prezentului recurs este decizia civilă nr. 1086/2017 din 21 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în soluţionarea căii de atac a apelului, într-un litigiu evaluabil în bani cu o valoare mai mică de 200.000 de RON.

Competenţa de soluţionarea a acestei căi extraordinare de atac se stabileşte prin interpretarea coroborată a prevederilor art. 96 pct. 3, ale art. 97 pct. 1 şi ale art. 483 C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (4) C. proc. civ., recursul se soluţionează de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, curţile de apel fiind competente a judeca recursuri, în cazurile anume prevăzute de lege. Tot legiuitorul stabileşte care sunt situaţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează această cale de atac împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale mai sus menţionate, prin Decizia nr. 18/2018, pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanţa supremă a stabilit, în favoarea curţilor de apel, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

În considerentele deciziei mai sus menţionate s-a reţinut că organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Dezlegarea dată de instanţa supremă problemei de drept în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, în cazul de faţă, de la 14 noiembrie 2018.

Prin urmare, competentă a soluţiona prezentul recurs este Curtea de Apel Bucureşti, aceasta fiind instanţa ierarhic superioară Tribunalului Bucureşti care a pronunţat decizia atacată.

Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi ale art. 483 alin. (4) cu aplicarea art. 517 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia necompetenţei materiale referitor la soluţionarea recursului declarat în cauză şi, în consecinţă, va declina competenţa soluţionării cererii de recurs în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitor la soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1086/2017 din 21 martie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Declină competenţa de soluţionare a cererii de recurs în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără cale de atac

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2021.