Statute of limitations for guarantee commissions and double-instance prohibition of new legal grounds in cassation

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 16 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici Şi A. - S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 194.694,28 RON, reprezentând comision de garantare datorat de pârâtă aferent anilor 2012-2014 şi a sumei de 52.848 euro, cu titlu de garanţie din creditul de investiţii în suma de 650.000 euro, încasată necuvenit de B. S.A., cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune referitor la capătul 1 al cererii de chemare în judecată şi excepţia autorităţii de lucru judecat referitor la capătul 2 al acţiunii.

Prin încheierea de şedinţă din 26 mai 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a disjuns primul capăt de cerere şi a dispus formarea unui nou dosar, înregistrat sub nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 2137/2017 din 26 mai 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti. Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 9795 din 25 septembrie 2017, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării conflictului.

Prin sentinţa civilă nr. 205 din 16 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1369/2018 din 2 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind pretenţiile constând în comision aferent anilor 2012 şi 2013 şi a respins aceste pretenţii ca prescrise, a admis în parte cererea formulată de reclamantul Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi A. - S.A., a obligat pârâta B. S.A. la plata sumei de 50.262,84 RON, reprezentând comision şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.110,25 RON, reprezentând taxa de timbru proporţional cu pretenţiile admise, a respins în rest cererea şi a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.353,89 RON, reprezentând cheltuieli de judecată onorariu avocat proporţional cu pretenţiile admise.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi A. - S.A. şi pârâta B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 2555/A din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi A. - S.A., a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A., împotriva aceleiaşi sentinţe, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului 22.846,74 RON, reprezentând comision aferent perioadei ianuarie-mai 2014 şi a fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la plata comisionului aferent perioadei iunie- noiembrie 2014, ca neîntemeiată. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. A fost obligat apelantul-reclamant să plătească intimatei-pârâte suma de 713,74 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel, respectiv taxa de timbru aferentă pretenţiilor admise. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi A. - S.A., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurentul-reclamant susţine că hotărârea atacată a fost pronunţată fără ca instanţa să arate motivele pentru care a înlăturat apărările recurentului cu privire la suspendarea cursului prescripţiei extinctive, precum şi cu privire la obligaţia intimatei de a depune cererea pentru plata garanţiilor aferente beneficiarului C. S.R.L.

În opinia aceleiaşi părţi, curtea de apel nu justifică de ce nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 1518 şi art. 2544 C. civ. şi nu argumentează elementele esenţiale ale speţei referitoare la suspendarea cursului prescripţiei extinctive, la calculul termenului de prescripţie extinctivă şi la interpretarea art. 9 din Convenţia nr. 177/2012.

Se mai arată că instanţa de apel a motivat superficial decizia întrucât a menţionat aspecte de fapt fără a prezenta silogismul juridic care a determinat soluţia din dispozitiv.

Autorul căii de atac invocă şi nerespectarea dispoziţiilor art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1266, art. 1267, art. 1268, art. 2532, art. 2537 şi ale art. 2544 C. civ., arătând că instanţa de apel nu a stabilit corect data de la care curg termenele de prescripţie pentru comisionul aferent fiecărui an, fără a stabili dacă sunt incidente cauze de suspendare sau de întrerupere a acestui termen. Recurentul-reclamant arată care sunt actele care, în opinia sa, au întrerupt termenul de prescripţie şi pe care instanţa de apel le-a înlăturat, şi menţionează negocierile dintre părţi cu titlu de cauză de suspendare a termenului de prescripţie.

Recurentul-reclamant invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 2537 alin. (1) C. civ., susţinând că termenul de prescripţie extinctivă a fost întrerupt prin acte de recunoaştere întreprinse de intimata-pârâtă, acte pe care le prezintă în memoriul de recurs.

Se critică şi modul în care instanţa de apel a interpretat prevederile convenţiei, apreciind că înştiinţarea de neplată valorează cerere de plată. Recurentul-pârât afirmă că prin această interpretare, curtea de apel a intervenit în acordul de voinţă al părţilor.

Recurentul-reclamant şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 1 iulie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurentul-reclamant a depus punct de vedere cu privire la raport, prin care a arătat că recursul este admisibil prin prisma tuturor motivelor de casare invocate.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi A. - S.A. împotriva deciziei civile nr. 2555/A din 18 decembrie 2018 şi s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 27 ianuarie 2021, în şedinţă publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligaţia instanţei de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătoreşti între altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunţate, conform art. 175 C. proc. civ.

Aceste dispoziţiile legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiţiei, cât şi pentru a da posibilitatea instanţelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv şi eficient al modului de desfăşurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Instanţa va înlătura criticile prin care recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel nu a arătat care este silogismul juridic care a determinat soluţia din dispozitiv întrucât din considerentele deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a analizat cererea de apel şi apărările formulate de acesta în acel stadiu procesual prin raportare la temeiurile de drept invocate şi la prevederile convenţiilor încheiate între părţi. De asemenea, curtea de apel a avut în vedere şi puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2014, aspecte care au fost invocate şi în motivele de apel formulate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi A. - S.A. Astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa instanţei supreme, în motivarea unei hotărâri judecătoreşti este esenţială valoarea juridică a argumentelor şi corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei. Din analiza raţionamentului juridic al instanţei de apel rezultă că aceasta a construit o motivare logică, argumentată şi suficientă, care răspunde aspectelor de fapt şi de drept supuse dezbaterii judiciare şi care respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Referitor la criticile încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care recurentul-reclamant invocă încălcarea dispoziţiilor art. art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1266, art. 1267, art. 1268, art. 2532, art. 2537 şi ale art. 2544 C. civ., Înalta Curte reţine că acestea sunt invocate omisso medio. Din memoriul de apel rezultă că în acel stadiu procesual, autorul căii de atac a susţinut aplicarea greşită a prevederilor art. 2525 alin. (1) C. civ., text de lege care se referă la prescripţia dreptului la acţiune în restituirea prestaţiilor făcute în temeiul unui act anulabil ori desfiinţat pentru rezoluţiune sau altă cauză de ineficacitate. Prin cererea de recurs se susţine încălcarea prevederilor legale referitoare la buna-credinţă (art. 1170 C. civ.), forţa obligatorie a contractului (art. 1270 C. civ.) interpretarea contractelor (art. 1266-art. 1268 C. civ.), conţinutul contractului (art. 1272 C. civ.), cauzele de suspendare şi întrerupere a termenului de prescripţie extinctivă (art. 2532 şi art. 2537 C. civ.) şi modul de calcul al termenului de prescripţie (art. 2544 C. civ.). Întrucât aceste motive nu au fost supuse dezbaterii şi unei dezlegări proprii a instanţei de apel, acestea nu pot fi analizate direct în calea de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant recurentul-reclamant Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi A. împotriva deciziei civile nr. 2555/A din 18 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI A. împotriva deciziei civile nr. 2555/A din 18 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2021.