Bankruptcy appeal rejected: constitutional exception lacks concrete link to case; insolvency opening stands

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 932 pronunţată la data de 27.06.2019 în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Maramureş s-a admis cererea creditoarei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş şi s-a dispus intrarea în procedura generală de faliment a debitoarei S.C. A. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel S.C. A. S.R.L. prin administrator special B..

Prin decizia civilă nr. 36 din 30 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8 şi 14, art. IX din O.U.G. nr. 88/2018 şi a neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 88/2018 în întregul ei. A fost respins apelul declarat de apelanta B. împotriva sentinţei civile nr. 932 pronunţată la data de 27.06.2019 în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Maramureş.

Curtea de Apel Cluj a reţinut că, prin raportare la specificul şi principiile procedurii concursuale, la natura pretenţiilor şi apărărilor alegate, ţinând cont de particularităţile raportului juridic litigios, având în situaţia actuală în care se află debitoarea, dezlegarea cererii de apel nu este intrinsec legată de modul în care obiecţia de neconstituţionalitate a O.U.G.. nr. 88/2018 ar putea fi tranşată de jurisdicţia constituţională, întrucât şi în situaţia în care aceste prevederi ar fi înlăturate din economia cauzei, soarta litigiului ar fi similară. Pe cale de consecinţă, a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8 şi 14, art. IX din O.U.G. nr. 88/2018 şi a neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 88/2018 în întregul ei.

Împotriva deciziei civile nr. 36 din 30 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, cu privire la dispoziţia de respingere a sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8 şi 14 şi art. IX din O.U.G nr. 88/2018 şi a neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 88/2018 în întregul ei, a declarat recurs recurenta B..

Recurenta a solicitat suspendarea executării deciziei atacate, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi învestirea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 şi 143 din Legea nr. 85/2014, astfel cum au fost introduse prin art. I pct. 8 şi 14 şi art. IX din O.U.G nr. 88/2018 şi a neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 88/2018 în întregul ei.

În susţinerea recursului a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţinând că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă, doarece textele legale care privesc excepţia de neconstituţionalitate vizează modificările aduse art. 75 şi 143 din Legea nr. 85/2014, respectiv forma nouă a acestor articole, iar acestea au constituit temeiul juridic al admiterii cererii de intrare a debitoarei A. S.R.L. în procedura de faliment.

Obiectul excepţiei vizează art. 75 şi 143 din Legea nr. 85/2014, iar acestea sunt norme legale, chiar dacă introduse prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă.

Pentru aceste motive, recurenta arată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., respingerea solicitării de învestire a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, având în vedere că instanţa constituţională s-a mai pronunţat asupra neconstituţionalităţii unor ordonanţe de urgenţă.

Recurenta arată în continuare că sunt îndeplinite condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionaliate deoarece: normele a căror constituţionalitate se solicită a fi constatată nu au mai fost supuse controlului de constituţionalitate pe cale excepţiei ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti; normele invocate ca fiind neconstituţionale sunt în vigoare; cerinţa ca de normele a căror neconstituţionalitate se solicită să depindă soluţionarea cauzei este îndeplinită, deoarece hotărârea de admitere a cererii de intrare în faliment a A. S.R.L. în procedură de faliment are ca temei art. 75 şi 143 din Legea nr. 85/2014, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 88/2018.

Norma legală conţinută de art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 88/2018 care face distincţie între noţiunile de aplicabilitate în timp a termenului procedural şi aplicabilitatea unei anumite dispoziţii legale este lipsită de claritate, predictibilitate şi afectează securitatea raporturilor juridice.

În consecinţă, susţine recurenta, în măsura admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, s-ar înlătura aplicabilitatea normelor a căror neconstituţionalitate se invocă, cu efectul lipsei de temei legal a considerentelor hotărârii apelate şi, implicit, a lipsei de legalitate a acesteia.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva criticilor formulate îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

În motivarea prezentei căi de atac, recurenta a invocat aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 29 din Legea nr. 47/1992, sub aspectul condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.

Recurenta a criticat faptul că, prin decizia atacată, curtea de apel ar fi reţinut greşit inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pe motivul invocării neconsituţionalităţii unor dispoziţii legale prevăzute într-o ordonanţă de urgenţă.

Analizând considerentele deciziei atacate, Înalta Curte reţine că motivarea instanţei a vizat, în realitate, alt motiv şi anume, neîndeplinirea condiţiei ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Înalta Curte reţine că pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceasta este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă; excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau când nu are legătură cu cauza.

Pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Excepţia de neconstituţionalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, ceea ce înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curţii Constituţionale de soluţionare a excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu.

Prin excepţia de neconstituţionalitate formulată, petenta a apreciat că, în măsura admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, s-ar înlătura aplicabilitatea normelor a căror neconstituţionalitate se invocă, cu efectul lipsei de temei legal a considerentelor hotărârii apelate şi, implicit, a lipsei de legalitate a acesteia.

Or, această susţinere formală nu este suficientă pentru a da relevanţă cerinţei ca soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă, instanţa de apel motivând că textele legale contestate au modificat conţinutul normelor din legea insolvenţei fără a avea o înrâurire asupra soluţionării litigiului în ce priveşte obiectul acestuia, de intrare în faliment.

Aşadar, pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa, în faţa căreia a fost invocată, nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textelor invocate ca neconstituţionale sau la aspecte de interpretare a dispoziţiilor legale dintr-o perspectivă proprie a petentei, respectiv că normele din O.U.G. nr. 88/2018 care fac distincţie între noţiunile de aplicabilitate în timp a termenului procedural şi aplicabilitatea unei anumite dispoziţii legale ar fi lipsite de claritate, predictibilitate şi afectează securitatea raporturilor juridice, fără o legătură directă cu soluţionarea căii de atac.

În consecinţă, întrucât cererea petentei vizează o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate, ca dispoziţiile legale care formează obiectul cererii de sesizare a instanţei constituţionale să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Drept urmare, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta B. împotriva deciziei civile nr. 36 din 30 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, cu privire la dispoziţia de respingere a sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8 şi 14 şi art. IX din O.U.G nr. 88/2018 şi a neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 88/2018 în întregul ei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta B. împotriva deciziei civile nr. 36 din 30 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, cu privire la dispoziţia de respingere a sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8 şi 14 şi art. IX din O.U.G nr. 88/2018 şi a neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 88/2018 în întregul ei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2021.