Liability of associate for supplier payments recorded as eligible association costs in participation agreement

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 11 decembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.A. solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata, din contul bancar deschis în numele Asocierii A. S.R.L. - B. S.A.: a sumei de 108.980,25 euro, reprezentând sume achitate în mod nedatorat de către reclamantă către C. pentru materialele, preţul închirierii tiparelor metalice şi dreptul de licenţă acordate către aceasta din urmă către membrii Asocierii A. S.R.L. - B. S.A. în vederea fabricării parapetelor rigide prefabricate din beton ce au fost livrate de aceeaşi asociere către C.N.A.I.R. S.A. conform acordului-cadru nr. x din 22.04.2016; a sumei de 677.612,97 euro, reprezentând sume datorate de către asociere către C. pentru materialele, preţul închirierii tiparelor metalice şi dreptul de licenţă acordate către aceasta din urmă către membrii Asocierii A. S.R.L. - B. S.A. în vederea fabricării parapetelor rigide prefabricate din beton ce au fost livrate de aceeaşi asociere către C.N.A.I.R. S.A., în temeiul aceluiaşi contract-cadru; a sumelor datorate pe viitor în acelaşi temei şi pentru aceleaşi activităţi.

În drept au fost invocate prevederile art. 1407 alin. (1) şi (4) C. civ.

Reclamanta a depus la dosar note scrise la 1 octombrie 2018, arătând că obiectul cererii de chemare în judecată nu a fost stins. Totodată, s-a precizat acţiunea, în sensul că suma totală solicitată este de 1.278.324,14 euro.

Prin încheierea din 28 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii, cererea reclamantei vizând majorarea câtimii obiectului acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 3646 din 5 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă cererea reclamantei, pârâta fiind obligată la plata sumei de 1.278.324,14 euro, din contul bancar deschis în numele Asocierii A. S.R.L. - B. S.A.

Împotriva acestei sentinţei, dar şi a încheierii, pârâta a declarat apel.

Cu privire la încheierea din 28 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pârâta a arătat că este nelegală, întrucât excepţia tardivităţii se impunea a fi admisă, în aplicarea art. 204 alin. (1) C. proc. civ., deoarece modificarea cererii poate fi realizată numai până la primul termen la care reclamantul a fost legal citat, respectiv 20 iunie 2018, iar în opinia acesteia, prin cererea intitulată "note scrise", depusă la 1 octombrie 2018, s-a procedat la modificarea obiectului cererii iniţiale, nefiind o simplă majorare a câtimii obiectului cererii de chemare în judecată.

Apoi, referitor la sentinţa civilă nr. 3646 din 5 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, aceasta este nelegală şi netemeinică, întrucât în mod greşit prima instanţă a considerat că obligaţiile reclamantei faţă de C. ar fi obligaţiile Asocierii. Pârâta a precizat că pentru a putea fi obligată la plata sumei respective, din contul Asocierii, reclamanta ar fi trebuit să prezinte o factură emisă de C., către Asociere. Însă un astfel de înscris nu există, la dosar fiind depuse facturi emise către reclamantă, iar nu în numele Asocierii.

Prin decizia civilă nr. 1289A din 11 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins apelul declarat de pârâta B. S.A., prin administrator judiciar D.., împotriva sentinţei civile nr. 3646 din 5 decembrie 2018 şi împotriva încheierii din 28 noiembrie 2018, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

La 23 octombrie 2019, pârâta B. S.A., prin administrator judiciar D.. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1289A din 11 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, iar, pe fond, respingerea acţiunii astfel cum a fost completată, ca nefondată şi neîntemeiată.

În susţinerea incidenţei motivului de casare invocat, recurenta-pârâtă a precizat, în primul rând, că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 204 alin. (1) C. proc. civ. întrucât a respins motivul de apel referitor la încheierea din 28 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a fost respinsă excepţia tardivităţii cererii de modificare a acţiunii, considerându-se că aceasta reprezintă o precizare a cuantumului pretenţiilor.

Recurenta-pârâtă a subliniat că, deşi cererea nu a fost denumită expres "cerere de modificare a obiectului acţiunii", ci "note scrise", prin analiza atentă a acestui înscris, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, ar fi rezultat natura acestuia, respectiv de modificare a acţiunii. Astfel, având în vedere că această cerere a fost depusă la 1 octombrie 2018, cu mult peste primul termen de judecată care a fost stabilit la 20 iunie 2018, rezultă că, în mod greşit, a fost respinsă excepţia tardivităţii cererii de modificare a acţiunii.

În al doilea rând, în susţinerea motivului de casare, recurenta-pârâtă a învederat că instanţa de apel nu a avut în vedere documentul intitulat "Declaraţie comună", şi, ca urmare, în mod nelegal a considerat că obligaţiile reclamantei faţă de furnizorul C. ar fi obligaţiile Asocierii.

În continuare, a precizat că, în cuprinsul acestuia sunt definite cu claritate principiile de bază care au stat la constituirea asocierii în participaţiune, dar şi obligaţiile pe care membrii acesteia şi le-au asumat, fapt de care instanţa de apel era obligată să ţină cont.

Din analiza conţinutului acestui document rezultă că firma C. este furnizorul exclusiv al reclamantei, urmând să livreze materialele şi drepturile care constituiau tocmai aportul propriu pe care aceasta s-a obligat să îl pună la dispoziţia Asocierii.

Prin urmare, sumele solicitate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, respectiv suma de 105.980,25 euro, spre a fi plătită de către aceasta, dar şi a celei de 677.612,97 RON spre a fi plătită de către Asociere, ambele către C., nu au temei, întrucât nu există niciun contract încheiat între reclamantă şi asociatul B. S.A., şi nici între aceasta şi Asocierea.

Recurenta-pârâtă a precizat că sumele datorate către C. au fost inserate în actul adiţional nr. x la acordul de asociere cu scopul de a nu permite reclamantei ca, ulterior semnării acestui document, să emită noi pretenţii privind contribuţiile sale la Asociere, încercând astfel să-şi majoreze în mod nelegal veniturile proprii. Aşadar, inserarea acestor costuri la capitolul "costuri eligibile" nu vizau posibile datorii ale Asocierii faţă de C., ci reprezentau stoparea unor posibile pretenţii nejustificate ale reclamantei.

Referitor la susţinerile reclamantei potrivit cărora ar fi achitat către C., la 3 martie 2017, suma de 105.980,25 euro şi că aceasta reprezintă 30% din sumele datorate la acel moment de către Asociere către această firmă, recurenta-pârâtă a precizat că acestea sunt neconforme cu modul de funcţionare şi conducere al Asocierii.

Astfel, potrivit documentelor constitutive ale Asocierii, care au putere de lege în temeiul dispoziţiilor art. 1270 alin. (1) C. civ., reclamanta nu avea dreptul legal de a decide, fără a se consulta cu celălalt asociat, plăţile ce se pot procesa, în numele şi pe seama Asocierii. Totodată, orice plată efectuată în numele Asocierii din contul unic al acesteia, nu putea fi debitată decât prin semnătura membrilor.

Prin urmare, plata din contul propriu al reclamantei a unei sume către furnizorul C. este o problemă care le priveşte exclusiv pe acestea, neavând legătură cu Asocierea, ori cu asociatul B. S.A., acestea nefiind responsabile, nici solidar, şi nici separat pentru obligaţiile financiare ale reclamantei faţă de furnizorii săi.

Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă a precizat că invocarea de către reclamantă a prevederilor art. 1407 C. civ. este netemeinică, în lipsa unui contract valabil încheiat între Asociere şi C..

Astfel, încheierea actelor adiţionale nr. x şi 3, în ianuarie 2017, avea drept scop crearea unor posibilităţi legale privind înlocuirea aportului iniţial al reclamantei la constituirea Asocierii, cu un nou aport. Pe de o parte, fie constând într-o finanţare în valoare de 15 milioane RON, pe care reclamanta trebuia să o asigure prin eforturile sale proprii de la E. S.A., şi să o pună la dispoziţia ambilor membri ai Asocierii, în mod egal, pe de altă parte, fie de a încheia un contract valabil între C. şi Asociere, dar numai dacă reclamanta ar fi îndeplinit condiţiile stabilite de comun acord cu asociatul B. S.A., respectiv aceea de a fi atras şi pus la dispoziţia Asocierii un credit în valoare de 15 milioane RON.

Având în vedere că reclamanta, fie nu a reuşit, fie nu a mai dorit atragerea unui astfel de credit, în termenul stabilit de către membrii Asocierii, încheierea unui contract legal între Asociere şi C. nu a mai putut avea loc, consecinţa directă fiind neînlocuirea aportului constând în livrarea materialelor şi drepturilor pe care aceasta s-a obligat să îl pună la dispoziţia Asocierii.

La 9 ianuarie 2020, intimata-reclamantă A. S.R.L., a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 7 iulie 2020, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., intimata depunând punct de vedere prin care a reiterat susţinerile din întâmpinare.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2020 au fost respinse excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului, invocate de intimata-reclamantă A. S.R.L. şi a fost admis în principiu recursul.

Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. îl va respinge pentru următoarele considerente:

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. s-a susţinut că prin hotărârea atacată au fost încălcate prevederile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., întrucât a fost respins motivul de apel referitor la încheierea din 28 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a fost respinsă excepţia tardivităţii cererii de modificare a acţiunii.

Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă critică modalitatea de aplicare a art. 204 alin. (1) teza I C. proc. civ., menţinută prin hotărârea instanţei de apel, text de lege care vizează procedura în faţa primei instanţe.

Textul legal la care face referire recurenta determină limitele temporale în care reclamantul îşi poate modifica cererea de chemare în judecată sub aspectul elementelor importante ale acesteia, inclusiv privind obiectul cererii.

Instanţa de apel, confirmând soluţia primei instanţe, a reţinut corect că erau incidente dispoziţiile art. 204 alin. (2) din C. proc. civ., pentru ipoteza precizării cuantumului obiectului cererii, situaţie în care cererea putând fi formulată în tot cursul judecăţii, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului, excepţia tardivităţii modificării acţiunii introductive a fost în mod corect respinsă, criticile recurentei fiind neîntemeiate.

Recurenta-pârâtă a dezvoltat în cuprinsul cererii de recurs critici asupra modului de interpretare a obligaţiilor contractuale de către instanţa de apel, susţinând, în esenţă, că sumele solicitate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată nu au temei, ca atare, în mod nelegal s-a considerat că obligaţiile reclamantei faţă de furnizorul C. ar fi obligaţiile asocierii, în virtutea actului adiţional, acestea fiind datorate ca aport la asociere al reclamantei.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sancţionează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, dispoziţii de strictă interpretare.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a procedat la analiza completă a convenţiei privind asocierea, a actelor adiţionale, precum şi a Declaraţiei comune din 3 februarie 2016, în virtutea dispoziţiilor art. 1270 C. civ. privind forţa obligatorie şi a regulilor de interpretare a raporturilor contractuale.

În aplicarea dispoziţiilor art. 1953 alin. (2) C. civ. privind raporturile dintre asociaţi şi faţă de terţ, s-a stabilit că includerea, prin voinţa părţilor, în actul adiţional şi a sumelor deduse judecăţii, expres în contul "costurilor eligibile" ale asocierii, nu urmărea un alt scop decât cel afirmat, privind asumarea obligaţiilor de plată.

Deşi recurenta-pârâtă invocă drept temei legal al recursului său dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea în fapt a acestui motiv de casare nu precizează regulile de drept care ar fi fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel, motivele dezvoltate în cererea de recurs fiind o reiterare a motivelor indicate prin cererea de apel.

Toate argumentele recurentei-pârâte reprezintă o reluare a situaţiei de fapt şi a greşitei interpretări a acesteia de către cele două instanţe devolutive pe baza probatoriilor administrate în cauză, care au condus la constatarea că, în cauză, pârâta datorează sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată, în virtutea raporturilor juridice din cadrul asocierii cu reclamanta.

Astfel, Înalta Curte reţine că argumentele aduse de către recurenta-pârâtă în susţinerea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ţin de netemeinicia hotărârii atacate şi nu de nelegalitate, neexistând în cauză critici care să necesite remedierea oricărei nelegalităţi pe tărâmul dreptului substanţial.

Cum analiza şi aprecierea faptelor, administrarea şi interpretarea probatoriilor sunt chestiuni care ţin de temeinicia hotărârii atacate, nu sunt supuse controlului de legalitate exercitat de către instanţa de recurs prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă nu este fondat, fiind respins în temeiul art. 496 şi art. 497 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.A., prin administrator judiciar D.. împotriva deciziei civile nr. 1289A/2019 din 11 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2021.